regizor caut piesa

Piese de Moliere

adauga piesa

Amphitryon

based on the story of the Greek mythological character Amphitryon as told by Plautus in his play.

Don Garcia de Navare ou Le Prince Jaloux

Dom Garcia se crede încornorat, orbit de gelozie față de infidelitatea ipotetică a logodnicei lui. În aceste vremuri de război și cucerire împotriva tiranului Mauregat, frumoasa Elvire a fost asaltată de un bolnav de dragoste.

Dom Juan (Don Juan)

Dom Juan is essentially a Casanova. He exasperates his servant Sganarelle and must constantly be extricated from sticky situations by his disapproving father. He excels at trapping countless women because he engages in secret, mock marriages that appease the girls, but leave him with no strings attached when he tires of them. He has most recently lured the beautiful Elvire from a convent to "marry" her in this manner.

George Dandin ou Le mary confondu

George Dandin este un parvenit cu foarte mulți bani care doreşte să pătrundă în lumea bună. El consideră că averea sa îi poate garanta sau cumpăra un statut social înalt.

L'Avare

Pentru a-și spori averea, un om extrem de zgârcit, șantașează, manipulează, face orice crede necesar, fără să țină seama de cei din jur, nici chiar de familia sa și de copiii lui. Viața nu este trăită decât prin prisma banului, dar această concepție îl va face ca, la final, să rămână singur.

L'École des Maris

Doi frați sunt tutori pentru două surori orfane. Tolerant și înțelegător, Ariste îi lasă Leonorei libertatea de alegere. Fratele său mai tânăr, Sganarelle, este posac și prudent față de Isabelle care, îndrăgostită de Valere, va trebui să utilizeze subterfugii pentru a fi cu iubitul său. Spre deosebire de Sganarelle, Ariste va fi recompensat pentru felul său de afi de către Leonor, prin căsătoriacu el.

L'Etourdi, ou Les Contre-Temps

Lelie o iubește pe Celie, frumoasa sclavă a lui Trufaldin și își dori să o răscumpere pentru a se căsători cu ea. Dar nu există nici bani, deoarece tatăl său, Pandolfo, este zgârcit și vrea pentru pentru fiul său o altă căsătorie cu Hyppolite. Darea îl iubește pe Leander, rivalul lui Lelie. Valetul lui Lelie, Mascarillo, este pus să găsească o modalitate de a obține bani, ceee ce îi va permite stăpânul său să se concentreze asupra Celiei și să își depășească rivalii. Dar stângăcia lui îl va face să treacă prin multe dificultăți.

Improvizaţia de la Versailles (L'improvisation de Versailles)

O reglare de conturi. O răbufnire a dramaturgului, a actorului, a directorului de trupă, obosit, adus la exasperare de mofturile zilnice ale actorilor.

La comtesse de Escarbagnas

Contesa d'Escarbagnas, văduva nobilă d'Angoulême a făcut o călătorie la Paris. Acolo, deși pretinde că are maniere nobile nu face decât să se facă ridicolă.

La Jalousie du Barbouillé

Barbouillé este căsătorit cu Angélique și, nemulțumit de țâfnoșenia ei, cere sfatul unui doctor despre cum poate să o pedepsească. Ea merge la un bal pentru a-l întâlni pe amantul său Valère dar la întoarce găsește ușa încuiată și soțul refuză să o primească în casă. Se preface că se sinucide și când soțul credul vine să vadă ce s-a întâmplat, fuge în casă și îl lasă pe el afară.

La Prince Jaloux

Dom Garcia se crede încornorat, orbit de gelozie față de infidelitatea ipotetică a logodnicei lui. În aceste vremuri de război și cucerire împotriva tiranului Mauregat, frumoasa Elvire a fost asaltată de un bolnav de dragoste.

Le Bourgeois Gentilhomme

Un burghez îmbogățit, nu prea inteligent, dorește să ajungă în elita societății și se dă în vânt după cultură şi bune maniere. Cei din jurul său, fără scrupule, profită de credulitatea sa, râd de el, îl înșeală și îl batjocoresc. Pus în situații jenante, burghezului îi va lua ceva timp pînă să-şi dea seama de realitate.

Le Coucou Imaginaire

Le Dépit-Amoureux

Doi tineri, Éraste și Valère, îi fac curte ficei lui Albert, Lucile, care îl place pe Éraste. El află de la Mascarille, valetul rivalului său, că Lucile și Valère sunt căsătoriți de 3 zile. Éraste o trimitr pe Marinette, servitoarea lui Lucile, să o anunțe pe stăpâna ei că relația lor a luat sfârșit. Gros-René, valetul lui Éraste, se îndrăgostește de Marinette. S'ensuit un véritable dépit amoureux. Mais c’est seulement à la fin que l’histoire est démêlée.

Le malade imaginaire

Argan este un văduv recăsătorit cu Béline care simulează dragostea dar nu așteaptă decât moartea lui pentru a-l moșteni. El este ipohondu și apelează permanent la metodele medicale ale vremii care nu au nici un fel de eficacitate. Servitoarea Toinette se deghizează în medic și îi dă indicații amuzante, îi recomandă să se prefacă mort și astfel este deconspirată răutatea soției. În final, Argan hotîrîște dă devină medic chiar el.

Le Mariage Forcé

Le medecin malgre lui

Sganarelle face un iad din viața familiei sale și a soției lui. Cheltuiește toți banii pe chefuri și băutură. Ca să se răzbune pentru existența ei nefericită, soția sa, Martine, vrea să îl păcălească. Angajează trei servitori să pretindă că sunt o familie bogată și au nevoie de doctori și le spune că Sganarelle este cel mai mare doctor din lume. Prin bătaie îl conving pe Sganarelle să accepte provocarea de a o vindeca pe fat lor care "și-a pierdut vocea".

Le Médecin Volant

L'intrigue des seize scènes du Médecin volant est calquée sur un schéma traditionnel italien, le thème du « medico volante » que l'on retrouve dans plusieurs pièces de la commedia dell'arte, et qui est ici associé à une structure héritée de la tradition de la farce française.

Le misantrope

Alceste urăște toată omenirea, denunță ipocrizia, lașitatea și compromisul. Cu toate acestea, el o iubește pe Celimene, cochetă și calomnioasă.

Le sicilien ou L'amour peintre

Les Amants Magnifiques

Doi prinți rivali își dispută dragostea unei prințese care iubește un soldat, fara titlu nobiliar dar plin de glorie. El o salvează de unmistreț fioros și astfel își câștigă dreptul de a căsători cu ea.

Les Fascheux

Dans cette pièce Molière a décidé de remplir ses trois actes d’un défilé de toutes sortes de fâcheux empêchant Éraste de parler à Orphise dont il est amoureux, et dont il obtiendra la main à la fin du 3e acte.

Les femmes savantes

Povestea unei familii în care femeile sunt prinse sub infuența unui fals savant, un excroc care stie să folosească cuvinte pompoase, dar care, în realitate, urmărește banii familiei. Această situație nemulțumește restul familiei. În final, excrocul este demascat și femeile realizează că familia și sentimentele sunt mai importante decât erudiția.

Les fourberies de Scapin

Într-o epocă în care căsătoriile aranjate de părinți erau un lucru obișnuit, două cupluri de îndrăgostiți reușesc să se căsătorească așa cum doresc ei cu ajutorul lui Scapin, un servitor isteț și inventiv. În demersurile sale de a-i ajuta pe îndrăgostiți, acesta provoacă tot felul de încurcături comice, dar tot el este acela care le va rezolva.

Les Précieuses Ridicules

Venite din provincie la Paris, două domnișoare încrezute care doresc să se căsătorească, devin ridicole prin lipsa lor de bun gust și noblețe. Refuzați brutal de cele două fete, doi nobili vor să le facă o farsă și își trimit valeții deghizați să le pețească. Deși vulgari și lăudăroși, aceștia le vor impresiona pe domnișoarele ale căror valori, din păcate, sunt la același nivel cu al lor.

Monsieur de Pourceaugnac

Povestea unui provincial naiv care sosește la Paris pentru a se căsători.

Psyche

The subject is taken from Apuleius's Metamorphoses. The story of Psyche and Cupid is recounted by an old woman to a young girl kidnapped by brigands. Apuleius's version was far too ribald and overtly sexual for the 17th century stage, or even for the 17th century reader, and the story had been adapted to the morals of the time on several occasions.

Tartuffe

În ciuda avertismentelor primite din partea familiei, Orgon, un om bogat și naiv, îl ia în casa sa pe Tartuffe, un escroc care afișează ostentativ pioșenie și credință. Fără scrupule, acesta încearcă să îi seducă soția, fură, ba chiar dorește să se căsătorească cu fiica lui Orgon care, chiar în fața dovezilor, nu-și pierde încrederea oarbă în Tartuffe. Dar, în final, familia se mobilizează și escrocul este demascat.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Moliere 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Moliere

• Tartuffe-ul lui Andrei Belgrader, in premiera la TNB de Bianca Badea sursa: România Liberă
  La trei decenii de la interzicerea spectacolelor sale in Romania, regizorul Andrei Belgrader revine in tara cu o capodopera a comediei universale "Tartuffe" dupa Moliére, ce va avea premiera maine, de la ora 19.00 la Sala Amfiteatru a Nationalului bucurestean.
  Interesele si practicile ticaloase, ascunse in spatele unei false pietati si infatisate cu mult umor, sunt subiectul spectacolului montat la TNB, ce mizeaza, dincolo de recitalul actoricesc, pe esenta comicului de caracter, dar si a textului ce ofera un tablou social viu colorat al Frantei secolului XVII.
  Lumea burghezilor bogatasi (infatisata de un Orgon interpretat de Alexandru Georgescu) si cea a lui Tartuffe (Horatiu Malaele), unde indivizii sunt hotarati sa parvina prin orice mijloace, se contopesc intr-o satira a defectelor umane ce supravietuieste peste secole.
  Tartuffe este prototipul individului care de indata ce isi atinge scopul renunta la masca servilismului dezvaluindu-si realitatea de personaj fara scrupule.
  Citeste tot pe România Liberă
• Nu prea râzi la „Tartuffe“ de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Cu montarea de la TNB, acesta a revenit în ţară, după aproape trei decenii. Trăieşte la Los Angeles şi este considerat drept un maestru al absurdului, comicului şi farsei.
  În primul rând, come back-ul ratat al lui Belgrader porneşte de la o problemă de opţiune regizorală. A ales o piesă care are o trenă facilă. Apoi, s-a lăsat prea mult purtat de textul lui Molière, micşorându-şi vizibil intervenţiile. Nu şi-a pus hotărâtor amprenta în spectacol, cedându-le actorilor iniţiativa momentelor cheie.
  Apoi, Belgrader a lăsat impresia că nu a studiat terenul înainte să monteze această piesă. Producţia nu este plasată corect în contextul cultural local şi arată o inadecvare la circuitul marilor spectacole care sunt montate acum.
  Spectacole ca acesta sunt evitate de regizorii care se respectă, pentru că se nasc dintr-o tehnică foarte facilă. Cu „Tartuffe“, Belgrader s-a oprit la prima şi cea mai la îndemână formulă de teatru pe care a
  Citeste tot pe Adevărul
• Mălăele, sfânt şi diavol în "Tartuffe" de Oana-Maria Baltoc sursa: Jurnalul Național
  Regizorul Andrei Belgrader a revenit pe scena teatrului românesc, după o absenţă de 30 de ani, cu un Horaţiu Mălăele desăvârşit în rolul Tartuffe.
  După avanpremierele de joi şi vineri, sâmbătă seară a avut loc la Sala Amfiteatru a Naţionalului din Bucureşti premiera piesei "Tartuffe" de Molière. Într-o montare simplă, cu un decor minimalist ingenios introdus în scenă (scenografia este semnată de Irina Solomon), Andrei Belgrader a mizat pe jocul actorilor, extraordinar pus în valoare de puterea textului, în adaptarea lui Romulus Vulpescu.
  Muzica lui Nicu Alifantis, un surprinzător melanj de stiluri, completează în mod fericit punerea în scenă, punctând ironic discursul actoricesc. Nu lipseşte din tablou cântăreţul la lăută Radu Captari, artist din Republica Moldova, care a colaborat cu Nicu Alifantis şi la montarea piesei "Ecaterina cea Mare" la TNB, în regia lui Cornel Todea, cu Maia Morgenstern şi Ştefan Iordache.
  DE LA PUSTNIC LA MACHO
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Faimosul ipocrit are chipul lui Mălăele: Tartuffe, varianta hard rock de Delia Voicu sursa: Cotidianul
  Venit din America, după o absenţă de peste treizeci de ani de pe scenele româneşti, regizorul Andrei Belgrader aduce la Naţionalul bucureştean un titlu de largă audienţă, "Tartuffe".
  Horaţiu Mălăele intră în galeria marilor actori care l-au jucat pe Tartuffe, precum Ion Finteşteanu sau Octavian Cotescu
  Andrei Belgrader încadrează capodopera lui Molière în limitele unei poveşti eterne. Introdusă de un trubadur, aceasta e istorisită cât se poate de simplu: „Un tată de familie“ - Orgon - „s-a îndrăgostit“ de „evlaviosul“ Tartuffe, pe care-l invită să se instaleze chiar la el acasă. Astfel, oaspetele beneficiază de onoruri necuvenite şi de afecţiunea nelimitată, dusă până la idolatrie, a lui Orgon şi a mamei acestuia, respectabila Doamnă Pernelle. La scurt timp după „plantarea“ lui Tartuffe în somptuoasa lor locuinţă, ceilalţi membri ai familiei, în complicitate cu servitoarea Dorina (o adevărată stăpână,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Cronică: Tartuffe de Cristiana Gavrilă sursa: TimeOut
  Veţi găsi cu greu un bilet la acest spectacol uns cu toate ingredientele succesului de public, o bună lovitură managerială care va umple mult timp sala Naţionalului.
  Iar cu Horaţiu Mălăele în rolul lui Tartuffe nu mai este nicio îndoială că va atrage interesul publicului. Din păcate, revenirea regizorului Andrei Belgrader pe scena bucu­reşteană nu a fost una convingătoare, pentru că spectacolului îi lipseşte o viziune coerentă. Astfel, actorii se bazează doar pe textul lui Moliere şi sunt încurcaţi de structura interactivă (nemotivată) pe care o alege regizorul. Nici muzica semnată de Nicu Alifantis, melanj de stiluri, nu este folosită în scopul comediei, cât mai degrabă în cel al distracţiei. Sunt roluri reuşite, iar comedia se naşte datorită entuziasmului ac­torilor, doar că fiecare se salvează cum poate el şi cum îl ţine talentul.
  Când ai o distribuţie formată din actori buni, aştepţi să-i vezi conduşi de aceeaşi baghetă şi
  Citeste tot pe TimeOut
• Cine să ne salveze? de Grid Modorcea sursa: Revista Cultura
  Când am citit că Ion Caramitru îl invită pe Andrei Belgrader să monteze la TNB piesa lui Molière Tartuffe, m-am bucurat nespus, dat fiind că am fost coleg de facultate cu Belgrader şi de vreo 30 de ani nu mai ştiam nimic de el (a emigrat în America după ce a terminat facultatea, prin 1978) . Credeam chiar că a abandonat teatrul, deşi eu l-am pomenit prin presă sau în cărţi. Auzisem că lucrează în America, dar am fost de multe ori acolo, m-am întîlnit cu mulţi oameni de teatru, inclusiv cu Andrei Şerban, însă nimeni nu auzise de el, nimeni nu-i văzuse un spectacol. Eu rămăsesem, în ceea ce-l priveşte, la nivelul informaţiilor de la facultate, la examenele cu Esrig sau Penciulescu, pe care şi Belgrader (care nu are nici o legătură cu oraşul Belgrad sau cu sârbii! ) le absolvea, montând fragmente din Shakespeare sau commedia dell’arte. Printre actrori îl aveam coleg şi pe Alexandru Georgescu zis Johnny, care era neîntrecut în personaje din
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Tartuffe în varianta jovială de Doina Papp sursa: Revista 22 - Bucureștiul cultural
  În caietul de spectacol al recentei montări de la Teatrul Naţional din Bucureşti cu Tartuffe, George Banu vorbeşte despre „funcţionarii unei ideologii“, asimilându-l pe Tartuffe, de la Molière la Bulgakov (Cabala bigoţilor), şirului de conţopişti, cu mânecuţe sau fără, care au instrumentat şi instrumentează pretutindeni în lume „gândirea“ altora. Fără credinţă, fără atitudine proprie, dar cu o perfectă ipocrizie, aceştia au dus la faliment şi cele mai bune idei, fiind folosiţi mai degrabă pe post de tonomate propagandistice. Când zelul depăşeşte condiţia funcţionărescă, respectiva ideologie e alterată sau demascată, de la caz la caz, şi i-aş adăuga aici cu cinste şi pe activiştii recent răposatei orânduiri din România care au contribuit la cultul dictatorului, de pildă.
  Dar ca să revenim la capodopera lui Molière, aş spune că nimic nou sub soare în privinţa acestei interpretări, care, de la interzicerea piesei de
  Citeste tot pe Revista 22 - Bucureștiul cultural
• Jocul de-a Molière de Monica Andronescu sursa: Yorick
  E unul dintre spectacolele Teatrului Naţional din Bucureşti care se joacă întotdeauna cu casa închisă. A fost anunţat cu multe surle şi trâmbiţe la premieră: întoarcerea regizorului Andrei Belgrader din America, vedeta care a cucerit publicul american, din New York la Los Angeles şi din Chicago până la Boston. Şi apoi, în rolul principal este distribuit Horaţiu Mălăele. Succes de public garantat. Cu atât mai mult, cu cât vorbim de unul dintre cele mai cunoscute texte comice din istoria teatrului, „Tartuffe” al lui Molière.
  Să ne abţinem pentru moment de la a comenta montarea de la TNB. Şi să descriem cât mai fidel povestea, aşa cum se desfăşoară ea pe scena sălii Amfiteatru. Concluziile vor exista de la sine.
  Intră în scenă un fel de menestrel care, pe muzica originală a lui Nicu Alifantis şi versurile lui Andrei Belgrader, „cântă” începutul poveştii lui Molière: Orgon, „un tată de familie”, a făcut o pasiune pentru
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol captivant de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Din motive obiective nu am putut urmări acest spectcol la premieră, în trei octombrie, ci abia la sfârşitul lunii decembrie. Sala Amfiteatru era ocupată până la refuz de spectatori iubitori de teatru, care au fost captivaţi de reprezentaţie şi au răsplătit cu aplauze entuziaste realizarea sa. Publicul a receptat în amănunt propunerea regizorului Andrei Belgrader de a îi prezenta un clasic, pe (Jean-Baptiste Poquelin) Moliere, fără să-i maltrateze scrierea din 1664, ci să-i exploateze sensurile mereu actuale chiar şi pentru cei din mileniul trei. Moliere considera că “Lumea vrea portrete care să-i semene. Dacă lumea vremii noastre nu se recunoaşte în ele, opera nu e reuşită.” Iată că după patru secole, crezul său artistic rămâne valabil şi îi conferă operei sale valoarea de a fi universală.
  După peste treizeci de ani, regizorul Andrei Belgrader a revenit în România din Statele Unite unde a emigrat şi a realizat o carieră strălucită ca
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Un alt mare succes pe scena Teatrului National din Bucuresti de Silvia Kerim sursa: Formula AS
  Înainte de a scrie cate ceva despre acest alt veritabil "eveniment teatral", as dori sa fac o precizare - mai in gluma, mai in serios. Si anume: nu ma aflu "in solda" TNB-ului. Nu ma plateste nimeni de la Nationalul bucurestean ca sa-i laud, cu consecventa, spectacolele inscrise in repertoriu, asa cum ar putea banui unele persoane care cred si sustin ca "totul e de vanzare"... Se intampla insa ca, iata, de la deschiderea stagiunii, cu un spectacol de mare succes - si care se joaca, deja, cu "casa închisa" (spectacolul regizat de Ion Caramitru, care a optat pentru "Toti fiii mei", celebra piesa a lui Arthur Miller) - acum ni se propune capodopera lui Moliere - "Tartuffe". Facand parte din lungul sirag al capodoperelor daruite lumii de acest modest fiu de tapiter (nu tocmai sarac), de acest actor, regizor, observator de geniu al firii omenesti, al tarelor societatii in care a trait, piesa lui Moliere a fost socotita, multa vreme - in chiar epoca luminata de Regele Soare - a fi un
  Citeste tot pe Formula AS
• Tartuffe sau privirea în oglindă de Adrian Ţion sursa: Agenda LiterNet
  După declaraţiile făcute prin ziare de regizorul Laurian Oniga, înainte de premieră, mă aşteptam să văd un Tartuffe în blugi, tras la scara limuzinelor prezentului. Un Hamlet în blugi tocmai am ingurgitat cu sughiţuri mai deunăzi la Naţionalul clujean, în regia lui Roberto Bacci, cu reacţii diverse sau chiar adverse din partea spectatorilor, aşa că nimic nu ne mai surprinde. Dar nu, punerea în actualitate a lui Tartuffe, despre care vorbea autorul spectacolului, e numai noţională, nu efectivă. Regizorul se arăta impresionat / îngrijorat (pentru a-şi motiva alegerea) de mulţimea tartuffilor din societatea noastră de azi care mişună nestingheriţi, "ne stropesc cu agheasmă şi ne creează iluzia unor soluţii miraculoase, a căror victimă devenim cu toţii". Aşadar, aluzia bate spre tagma jefuitorilor de orice fel. Pe scenă, el ne pune în faţă prototipul impostorului, desenat de Molière cu atâta dibăcie şi pitoresc, pentru a vedea în el un reper,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Victoria imposturii de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Dacă m-aş lăsa tentată de plăcerea de a folosi termeni encomiastici, căreia cu toţii îi picăm în plasă – unii pe faţă, alţii la adăpostul unui trâmbiţat obiectivism –, aş putea califica spectacolul „Tartuffe sau Impostorul”, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, care a avut de curând premiera la Teatrul Metropolis, printr-o mulţime de epitete, metafore şi superlative. Aş putea spune că este, probabil, una dintre cele mai interesante, inteligente şi tăioase transpuneri scenice ale unui text clasic din ultimii mulţi ani. Aş spune că aduce pe scena bucureşteană, sufocată adesea de comedia groasă (ca să nu zic „şuşă”), un umor de cea mai bună calitate, rece şi ascuţit ca o lamă de cuţit, că aduce o interpretare ireproşabilă, cu atât mai mult cu cât vorbim de replici în versuri, că propune o traducere nouă a textului lui Molière, într-o limbă contemporană impecabilă şi atât de suculentă. Şi lista ar putea
  Citeste tot pe Yorick
• Frunză bate toaca. Frunză bate tare de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Am manifestat în mai toate împrejurările, o anumită crispare în faţa montărilor pe texte de Moliere. Până de curând nu găsisem explicaţia. Acum am înţeles. Nu reuşeau decât în mică măsură să mă intereseze pentru că nu izbuteau să vadă în opera marelui dramaturg francez mai mult decât minimul înveliş comic pe care îl acopereau cu o mantie formală, subţire, oarecare. Din acest punct de vedere "Tartuffe" de la Teatrul Metropolis a constituit pentru mine o revelaţie. L-am descoperit pe Moliere, unicitatea lui şi incredibila sa actualitate în timp şi indiferent de spaţiu.
  Producţia de la Metropolis este în primul rând o operă de autor. Este şi va rămâne în istoria spectacologiei contemporane drept varianta Victor Ioan Frunză, extrem de personală, asumată şi impecabil prezentată publicului contemporan. Spectacolul - indubitabil, o remarcabilă reuşită - are mai multe virtuţi.
  Mai întâi că Moliere sună foarte bine. Deşi în versuri,
  Citeste tot pe Port.ro
• Metropolis, se joacă de două ori spectacolul lui V.I. Frunză “Tartuffe sau Impostorul” de Maria Sârbu sursa: Jurnalul
  Spectacolul “Tartuffe sau Impostorul” de J.B.P. Moliere de la Teatrul Metropolis spune, cu subtilitate, o poveste despre bine şi rău, o poveste inventată încă în anii ’60 ai secolului al XVII-lea. “Vechimea” textului a luat, însă, o formă actuală, a începutului de secol XXI, fiind pe placul unui public versat. Este o creaţie frumoasă, din punct de vedere teatral. Şi se datorează regiei inventivului director de scenă Victor Ioan Frunză; se datorează muncii delicate pe versurile “seculare”, căci piesa e rescrisă dramatic (e o traducere nouă, în versuri, dramaturgia fiind semnată de Frunză şi Adrian Nicolae); se datorează jocului firesc al actorilor aflaţi în vervă continuă şi a căror personalitate o dezvoltă cu fiecare spectacol V.I. Frunză; se mai datorează, căci altfel spectacolul nu ar fi complet, scenografiei Adrianei Grand, cea care practică acest artizanat al scenei cu toată fiinţa ei.
  În spectacolul său, V.I.
  Citeste tot pe Jurnalul
• Victoria imposturii de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Dacă m-aş lăsa tentată de plăcerea de a folosi termeni encomiastici, căreia cu toţii îi picăm în plasă – unii pe faţă, alţii la adăpostul unui trâmbiţat obiectivism –, aş putea califica spectacolul „Tartuffe sau Impostorul”, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, care a avut de curând premiera la Teatrul Metropolis, printr-o mulţime de epitete, metafore şi superlative. Aş putea spune că este, probabil, una dintre cele mai interesante, inteligente şi tăioase transpuneri scenice ale unui text clasic din ultimii mulţi ani. Aş spune că aduce pe scena bucureşteană, sufocată adesea de comedia groasă (ca să nu zic „şuşă”), un umor de cea mai bună calitate, rece şi ascuţit ca o lamă de cuţit, că aduce o interpretare ireproşabilă, cu atât mai mult cu cât vorbim de replici în versuri, că propune o traducere nouă a textului lui Molière, într-o limbă contemporană impecabilă şi atât de suculentă. Şi lista ar putea
  Citeste tot pe Yorick
• Livada-n care se aude toaca de Doru Mares sursa: Yorick
  „Marchizii, preţioasele, încornoraţii şi doctorii au îndurat, fără a face vâlvă, să vadă cum i-am oglindit, ba chiar s-au prefăcut că îi distrează şi pe ei, ca pe toată lumea, portretele pe care li le-am alcătuit.” În schimb, clericii au luat-o drept „o crimă pe care n-au cum să mi-o ierte şi s-au înarmat cu toţii împotriva comediei mele, sub pecetea unei furii îngrozitoare. E drept, şi-au luat precauţia de a nu o ataca din partea care i-a rănit, sunt prea abili pentru asta şi ştiu prea bine să îşi trăiască viaţa pentru a-şi descoperi singuri străfundurile propriilor suflete. Conform demnului lor de laudă obicei, şi-au acoperit interesele cu masca luptei pentru cauza divină, în gura lor Tartuffe fiind o piesă ce ofensează pietatea”.
  Evul mediu (nu cel istoric, cel utilizat ca metaforă a vremurilor tulburi, obscure, ba chiar periculoase) nu mai e demult întâmplător (de parcă ar fi fost vreodată…), iar bigoţii de toţi
  Citeste tot pe Yorick
• Frunză bate toaca. Frunză bate tare de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Am manifestat în mai toate împrejurările, o anumită crispare în faţa montărilor pe texte de Moliere. Până de curând nu găsisem explicaţia. Acum am înţeles. Nu reuşeau decât în mică măsură să mă intereseze pentru că nu izbuteau să vadă în opera marelui dramaturg francez mai mult decât minimul înveliş comic pe care îl acopereau cu o mantie formală, subţire, oarecare. Din acest punct de vedere "Tartuffe" de la Teatrul Metropolis a constituit pentru mine o revelaţie. L-am descoperit pe Moliere, unicitatea lui şi incredibila sa actualitate în timp şi indiferent de spaţiu.
  Producţia de la Metropolis este în primul rând o operă de autor. Este şi va rămâne în istoria spectacologiei contemporane drept varianta Victor Ioan Frunză, extrem de personală, asumată şi impecabil prezentată publicului contemporan. Spectacolul - indubitabil, o remarcabilă reuşită - are mai multe virtuţi.
  Mai întâi că Moliere sună foarte bine. Deşi în versuri,
  Citeste tot pe Port.ro
• Tartuffe – un sfânt păcătos de Teodora Gheorghe sursa: Ziarul Metropolis
  Imaginaţi-vă că Molière trăieşte în secolul XXI. Îşi încalţă pantofii, îşi aranjează cravata pentru a vedea spectacolul „Tartuffe sau Impostorul” în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză. Nimic nu-l pregăteşte însă pentru ce urmează. Nici eu n-aş fi putut s-o spun mai bine de-atât, îşi zice în sinea lui, când se lasă cortina.
  O masă festivă în atmosfera unui sfârşit de carnaval de la care lipsesc confettile. O rochie elegantă, cizme de cauciuc, mănuşi fără degete şi cuvintele nervoase murmurate de un bărbat care vorbeşte la telefon – în alte cuvinte, o scenă cochetând în aparenţă cu absurdul, un ecou modern al întâlnirii lui Alice cu pălărierul nebun la ora ceaiului. Doar că aici nu e „ţara minunilor”, ci a minciunilor. Astfel îşi fac apariţia personajele uneia dintre cele mai faimoase opere ale marelui scriitor francez.
  Caracterul pestriţ al vestimentaţiei decupate din ere diferite denotă o excentricitate
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Exercițiu de comedie satirică de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Repertoriile teatrelor din Capitală sunt atrase de piesa lui Moliere. Amintim de pildă, că în 2009 la Naționalul bucureștean, Andrei Belgrader, regizor român emigrat în America unde și-a consolitat statutul profesional și cel de pedagog, a oferit un remarcabil spectacol cu “Tartuffe”. În prezent, la Teatrul de Comedie, regizorul Laszlo Bocsardi a început repetițiile cu aceiași piesă. Anul trecut, la Teatrul Metropolis, regizorul Victor Ioan Frunză a realizat “Tartuffe”, iar Nicoleta Hâncu este nominalizată pentru interpretarea rolului secundar al Elmirei la Gala Premiilor UNITER ce se va desfășura, luni 28 aprilie, la Târgu Mureș.
  La Teatrul Metroplis se propune un spectacol cu “dramaturgia : Victor Ioan Frunză și Andrian Nicolae”, “versiune scenică” regizorul Victor Ioan Frunză. Este o adaptare a piesei la epoca actuală, sprijinită substanțial prin excelentele costume create de Adriana Grand. Traducerea în versuri cu iz actual,
  Citeste tot pe Spectator
• Asta-i muzica ce-mi place! de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Văzut la mai bine de 7 luni de la premieră, adică după ce Nicoleta Hâncu, excelenta interpretă a lui Elmire şi-a adjudecat pe bună dreptate premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, spectacolul cu Tartuffe, şi după, dar şi de Molière, regizat de Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis din Bucureşti, are pentru mine semnificaţia unei extrem de utile, dar şi de benefice recuperări.
  Felul în care regizorul, scenografa Adriana Grand şi echipa lor de actori se apropie de una dintre cele mai cunoscute, mai studiate, mai discutate de istorici şi de exegeţi literari, mai înscenate scrieri ale marelui clasic mi se pare exemplar. Nu fiindcă montarea s-ar dori una de tip lecţie, nu pentru că directorul de scenă şi cei ce s-au asociat proiectului ar intenţiona să arate că aşa şi doar aşa s-ar mai putea monta azi în chip interesant şi râzăreţ o scriere monument. Nu. Cred că lui Victor Ioan Frunză nu îi plac lecţiile,
  Citeste tot pe Adevărul
• Tartuffe! Teatru radiofonic la Sala Mare de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  Categoric, a miza pe actualitatea unui personaj precum Tartuffe e o opţiune corectă, îndelung confirmată de o societate contemporană în care ipocrizia, făţărnicia şi perversitatea aproapelui sunt trăsături pronunţate. Din acest punct de vedere, ideea lui Vlad Massaci de a monta, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, faimosul „Tartuffe” al lui Molière a fost inspirată din toate punctele de vedere. Ne gândim aici inclusiv la obligaţia morală a Naţionalului de a avea în repertoriu câte un text clasic, apt să dea satisfacţie aşteptărilor unui public …la fel de clasic, dar şi la dreptul actorilor de a-şi bifa în CV roluri grele, de rezonanţă.
  Nu vom insista asupra ultra-cunoscutelor poveşti care au însoţit geneza textului din 1664 (cenzura, conflictul cu regele etc.), cu atât mai mult cu cât regizorul nu a încercat să folosească în vreun fel astfel de aspecte ce ţin de, să spunem, „biografia” piesei. De altfel,
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro
• Tartuffe, prădătorul! de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  Este al doilea „Tartuffe” despre care scriu în mai puţin de o lună. După cel de la Iaşi, al lui Vlad Massaci, l-am cunoscut, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, pe cel al lui Victor Ioan Frunză, de la Metropolis. Inimaginabil de diferiţi… Ca şi cum ar fi creaţii separate ale unui Molière de secol XVII şi ale unui Molière valabil oricând…
  Rescrierea textului joacă, în opinia mea, rolul decisiv în montarea de la Metropolis. Se păstrează rima, însă într-un mod foarte relaxat, care nu vizează poeticitate, ci ritm şi efecte comice de limbaj. Concret, se umblă la detalii textuale, fără a se modifica textul într-un mod semnificativ. Se câştigă în prospeţime, obturându-se inevitabila dimensiune declamativă pe care folosirea fidelă a textului clasic ar fi furnizat-o. Molière rămâne clasic, însă, în acelaşi timp, devine un autor desacralizat, foarte modern şi pe gustul publicului contemporan. Umorul de limbaj este foarte bine
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro
• O piesă cu substrat politic, numai bună în campanie: Teatrul național deschide stagiunea cu Moliere de Paula Scînteianu sursa: Ziarul de Iași
  O piesă de teatru în regia lui Vlad Massaci, cu o distribuţie în care joacă 13 actori ai Teatrului „Vasile Alecsandri”, va deschide oficial stagiunea 2014-2015. Piesa „Tartuffe” de Molière, în traducere „Impostorul”, este cea care a generat cel mai mare scandal din cariera artistică a autorului. La acea vreme, secolul XVII, regele Franţei i-a sugerat lui Jean-Baptiste Poquelin, numele adevărat al celui cunsocut ca Molière, să suspende reprezentaţiile. Şi ani la rândul Molière a fost atacat din cauza acestui spectacol.
  Spectacolul care se va juca pe scena Naţionalului este unul în versuri şi pune în evidenţă tipul ipoctitului, al unui negustor de credinţă. „În general îmi place să mă uit la mine în oglindă şi să văd ce mă încântă, ce mă enervează... Eu nu vorbesc cu cuvintele mele, ci cu ale autorului, şi e timpul să vorbim pe scenă despre ce ni se întâmplă. Molière e contemporanul nostru, întotdeauna! Eu nu consider
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• Vlad Massaci revine la TNI: Tartuffe de Daniel Chirilă sursa: AltIași
  Stagiunea 2014/2015 de la Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi aduce premiera spectacolului “Tartuffe” de Moliere, in regia lui Vlad Massaci, joi 16 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Astfel, Vlad Massaci revine la TNI dupa spectacolul “Edmond” montat in 2012, la Sala Cub. Dupa premiera, spectacolul se va juca din nou vineri, 17 octombrie, de la ora 19:00, tot la Sala Mare a Teatrului National Iasi.
  In distributie regasim atat actori ai Teatrului National Iasi, cat si actori tineri care au mai colaborat cu aceasta institutie: Georgeta Burdujan, Doru Aftanasiu, Andreea Boboc, Dumitru Nastrusnicu, Ionut Cornila, Pusa Darie, Gelu Zaharia, Petru Ciubotaru (rolul marchează începutul celei de a 52-a stagiuni neintrerupte la Teatrul Naţional Iasi), Antonella Cornici, Delu Lucaci ( nominalizata la Gala Premiilor Uniter categoria debut , 2014), Andrei Sava, Dumitru Florescu si Andreea Spataru. Ca si la “Edmond”, scenografia si light-design-ul sunt semnate de
  Citeste tot pe AltIași
• Eseu scenic despre tacere. Cu „victime” si „tirani” de Ioana Petcu sursa: AltIași
  1664, Paris. Inceput de vara, la Palatul Versailles. Sarbatorile Plaisirs de l’Ile enchantée construiesc, intre zidurile gradinilor, o enclava a exuberantei Regelui Soare (regele balerin). Spectacol, feerii, jonglerii si jocuri de artificii. Se danseaza si se rade. In hohot. Dar premiera trupei lui Molière, aflata in gratiile monarhului, starneste revolta in randurile clericilor si a fetelor nobile. Pretiozitatea revarsa in rauri de jigniri si scoate la iveala cele mai abjecte reactii. Tartuffe nu poate continua decat peste cativa ani, dupa o considerabila „regandire”.
  Acum va propun un salt in timp: 1972, Teatrul Bulandra, Republica Socialista Romania. Premiera cu Revizorul in regia lui Lucian Pintilie arunca in aer pseudo-cultura si pseudo-existenta unui popor aflat in comunism. Spectacolul e interzis, actorii (Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Tamara Buciuceanu Botez, Mircea Diaconu, Mariana Mihut, Virgil Ogasanu, Victor Rebengiuc, Valy Voiculescu Pepino si Petre Gheorghiu)
  Citeste tot pe AltIași
• „Tartuffe” – o dramă psihologică de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Incantaţie de imn religios, lumânări aprinse, o scenă austeră, feţe serioase şi tonuri grave. Spectacolul „Tartuffe” în regia lui László Bocsárdi de la Teatrul de Comedie este, cu siguranţă, o dramă. Maniera în care este tratată piesa lui Molière, de la concepţia regizorală, mesaj, interpretarea actorilor şi până la cele mai mici detalii de light design şi ilustraţie muzicală, are prea puţine în comun cu specia genului dramatic numită comedie. Dacă aceasta a fost premisa, atunci deznodământul este unul reuşit.
  „Tartuffe” are o solemnitate aparte; este un spectacol care se ia, poate, prea în serios. Morga personajelor, tragismul unora dintre ele, întreaga construcţie conduc către o atmosferă densă. Acumularea tensiunii create în jurul acestei întâmplări te ţine atent în scaun, iar concentrarea este alimentată minuţios şi cu răbdare. László Bocsárdi a ales să acordeze la timpul prezent morala acestei piese. Orgon cel orb şi
  Citeste tot pe Yorick
• Tartuffe sau Impostorul, cronică în versuri de Lucian Cremeneanu sursa: cremeneanu.com
  Pentru că spectacolul Teatrului Metropolis “Tartuffe sau Impostorul”, spectacol invitat în Festivalul Internaţional de Teatru Oradea 2014, s-a jucat în rime, m-am gândit să scriu şi cronica la fel.
  Lume, lume! Premieră mondială! Prima cronică de teatru în versuri!
  Seara a treia de FITO
  Surpriza ne-a pregătit-o.
  Când Teatrul Metropolis,
  Teatru fain şi cu dichis,
  Veni de la Bucureşti,
  Cu o piesă ca-n poveşti
  Dacă nu greşesc, mon cher,
  De Jean-Baptiste Molière.
  
  
  De cum pe scenă au intrat
  Toţi s-au pus pe recitat.
  De la start pân’ la sfârşit
  Doar în versuri au vorbit.
  Show-ul, ţineţi-vă bine,
  S-a jucat numai în rime!
  De nu era invitat
  Precis ar fi câştigat.
  
  Unicorn, şopârlă mică,
  Un lup şi o păsărică,
  Un Adam, o Evă goală
  Cu mâna pusă în poală,
  Ăsta a cam fost decorul.
  Plus o masă şi pridvorul,
  În care, de început,
  Toaca de lemn s-a bătut.
  
  O familie, o casă,
  În mijloc o albă masă.
  Citeste tot pe cremeneanu.com
• Vae Victis! de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  În bătălia de Allia, Brennus (şef al tribului galic Senones) i-a învins pe romani şi a intrat în Roma, capturând întregul oraş, cu excepţia dealului Capitoliului. Văzându-şi devastată capitala imperiului, căpeteniile romane au încercat să-l mituiască pe Brennus oferindu-i o mie de livre aur. Pe talgerul balanţei destinat greutăţilor – şi ele falsificate de gali – Brennus, nemulţumit de cantitatea de aur de pe celălalt talger, a adăugat greutăţilor sabia şi platoşa sa, ceea ce, evident, a stârnit protestul romanilor. Brennus ar fi rostit atunci celebra replică „Vae Victis!” (Vai de cei învinşi). Asta ca să facem puţină istorie.
  Printr-o strategie diabolică, talent în arta disimulării, putere de convingere, forţă de smintire, Tartuffe îl face pe Orgon să creadă în aura lui de ales al Cerului, în nobleţea şi moralitatea lui exemplare. Îi promite fiica de soţie, îşi pune întreaga avere în posesia acestui farseur.
  Citeste tot pe Port.ro
• O propunere reușită de a privi în ograda prostiei omenești de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Cum impostura și prostia sunt la ordinea zilei și pe plaiurile noastre, piesa lui Moliere “Tartuffe” rămâne în continuare actuală prin tâlcurile ei. Dacă vă este cunoscută piesa, mergând la spectacolul Teatrului de Comedie veți avea surpriza plăcută de a cunoaște un altfel de “Tartuffe” desprins parcă din lumea noastră. Și cei care știu piesa, dar și cei cărora le este străină, vor constata cât pot fi de periculoase și chiar dramatice, impostura și bigotismul. Întâmplările din familia Orgon cea păcălită de Tartuffe, degajă un comic amar în spectacolul realizat de Laszlo Bocsardi, ce demonstrează cât poate fi de actual clasicul Moliere din secolul XVII și în mileniul trei.
  Cu înțelepciune Laszlo Bocsardi și Alice Georgescu propun o “versiune scenică” a piesei, fără a leza prin nimic sensurile scrierii lui Moliere. De asemenea, traducerea lui Alice Georgescu vine în sprijinul “versiunii scenice” printr-un limbaj modern,
  Citeste tot pe Spectator
• Întrebări de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Fără doar şi poate că multe dintre observaţiile critice formulate de cei ce au scris înaintea mea despre spectacolul cu „Tartuffe” sau „Impostorul” de la Teatrul de Comedie sunt cât se poate de întemeiate.
  Nu se poate să nu te întrebi, atâta vreme cât ştii că respectiva instituţie de spectacole este una „de repertoriu” şi nu un „teatru de proiecte”, de ce tocmai aici a hotărât Bocsárdi László să monteze celebra piesă a lui Molière. O faci fiindcă nu e tocmai firesc ca în distribuţie să figureze atâţia şi atâţia actori şi mai ales actriţe din afară, cu atât mai mult cu cât numai de varietate de tipologii actoriceşti nu se poate plânge Teatrul din Strada Sfântu Dumitru. Admit că interpretul lui Orgon, Adrian Titieni, corespunde perfect unui anume mod în care Bocsárdi şi l-a imaginat pe Orgon. E de domeniul evidenţei că Adrian Titieni e un actor cu totul special, pe care demult doream să îl revăd pe scenă şi care,
  Citeste tot pe Adevărul
• Gest de mare trădare în casa lui Andrei Mureşanu de ninat sursa: Agenda LiterNet
  După lupte seculare care au durat 30 de ani, Andrei Mureşanu s-a mutat în sfîrşit la casa lui şi, cum este singurul teatru românesc din Secuime, poate unii s-au aşteptat ca noul manager, Anna Maria Popa, să inaugureze noul sediu cu o premieră Dan Puric, despre neamul românesc şi credinţa lui că Dumnezeu e român şi este un fel de director de teatru care îi ocroteşte doar pe cei ce se închină şi aplaudă. Lovitură de teatru însă, invitat să semneze prima premieră din casa lui Mureşanu nu este nici măcar un regizor din neamul lui Puric, ci este cel mai vrăjmaş dintre vrăjmaşi, un ungur, Zalán Zakariás. O variantă la care s-a ajuns după ce a căzut planul iniţial, deschiderea noului sediu cu o premieră Radu Afrim, care s-a amînat din motive tehnice. Fanii lui Dan Puric ar putea spune că problemele tehnice au fost cauzate chiar de intervenţia lui Dumnezeu, despre care am stabilit că e român şi care i-a mai dat o şansă manageriţei Popa să
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• O întâlnire ratată de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  S-au adunat deja ani destui, poate chiar prea mulţi, de când nu mai văzusem vreun spectacol produs şi jucat de artiştii Teatrului Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe.
  Motivele hiatusului respectiv sunt destul de felurite, însă nu recapitularea lor contează în economia acestor însemnări. Al căror scop este acela de a descrie cum s-a petrecut mult dorita întâlnire. Pe care am aşteptat-o, recunosc, cu încă şi mai multă emoţie dat fiind că ea urma să se producă graţie unei reprezentaţii cu Tartuffe, celebra piesă a la fel de celebrului Molière. Citită de un tânăr regizor – Zalán Zakariás- a cărui faptă, artistică, desigur, mă interesa nu fiindcă e maghiar şi a pus în scenă un spectacol fără accente naţionaliste la Teatrul de limbă română din oraşul în care locuieşte, aşa cum complet deplasat, adică defel la cestiune nota o voce piţigăiată a criticii locale. Ci pentru că Zalán Zakárias îmi fusese recomandat cu multă căldură
  Citeste tot pe Adevărul
• Tartuffe şi interesul public de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Critica literară- indiferent că este vorba despre cea „tradiţională” zisă şi „universitară” ori despre „noua critică”, aceea care în primele decenii ale celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX lea lua cu asalt redutele până atunci cvasi-sacrosancte ale secolului al XVII- lea francez- recunoscuse construcţia scenică desăvârşită, scenicitatea ireproşabilă a piesei Tartuffe.
  S-au scris,poate, mii de studii care au insistat asupra înţelepciunii lui Moliere de a lăsa multă vreme spectatorul sur sa soif. Aceasta însemnând că numai după ce trec primele două acte în care pe scenă se rostesc şi laude, şi critici la adresa celui numit Tartuffe sau Impostorul, falsul dévot îşi face, în fine, apariţia. Nerăbadarea specifică secolelor al XX lea şi al XXI lea au impus scurtarea aşteptării.
  Iată însă că în spectacolul regizat de Alexandru Mâzgăreanu la Teatrul Maria Filotti lucrurile iau o turnură încă şi mai radicală.
  Citeste tot pe Adevărul
• Procesul „Tartuffulirii”: între credință și sexualitate, câștigă puterea de Elena Coman sursa: Yorick
  Ce transformă o piesă de teatru într-un text clasic? Dincolo de orice definiție rigidă, un lucru e clar: dacă are acel je ne sais quoi – asta ca să păstrăm zona de influență franceză pe care o aduce spectacolul – valabil ieri, astăzi și întotdeauna. Dramaturgia contemporană abordează, de cele mai multe ori probleme pe care le trăim și le observăm împrejur. Dar cine spune că ce a scris Molière acum 400 de ani nu are același grad de actualitate? Regizorul Alexandru Mâzgăreanu demonstrează cum clasicul se transformă, cu puțină imaginație și inventivitate, într-un spectacol modern perfect valabil.
  Cunoscut pentru montări curajoase ale unor importante piese din dramaturgia universală, Alexandru Mâzgăreanu se reîntâlnește pentru a treia oară cu scriitura celui mai mare comediograf european, odată cu spectacolul Tartuffe, producție a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila. După Vicleniile lui Scapino și Mizantropul, realizate la Teatrul
  Citeste tot pe Yorick
• Emilian et al. de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Tartuffe-ul de la Brăila al lui Alexandru Mâzgăreanu începe bine şi se termină şi mai bine. O scenă de club, cu licori, pipăieli şi prafuri la zi, ne introduce într-o lume îmbibată de carnalităţi imorale. O doamnă respectabilă ce îngenunchează în faţa farsorului pozând în sfinţenia întruchipată laşă ne îngăduie o ultimă privire asupra unei lumi ce preferă minciuna pioasă adevărului lumesc.
  Între aceste două coperte, pe cât de reuşite, pe atât de surprinzătoare (cu un plus pentru finalul anti-Molière-sc), spectacolul brăilean nu are, din păcate, prea multe borne luminoase. În ciuda debutului provocator şi incitant, Alexandru Mâzgăreanu preferă o montare mai degrabă clasic-cuminte, fără erori, dar şi fără riscuri.
  Singură apariţia lui Emilian Oprea reuşeşte să scoată din amorţire publicul ce cochetează serios cu Moş Ene în primele două acte. Acte în care, cu rare excepţii, textul în versuri, excelent tradus de Doru
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• FORȚĂRI PENIBILE DE ACTUALIZARE de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  După patru secole de când Moliere a scris “Tartuffe”, o comedie de moravuri, piesa se dovedește a rămâne actuală; minciuna, ipocrizia, șarlatania, bigotismul, se manifestă și în societatea mioritică prezentă și tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu a vrut să sublinieze actualitatea piesei în spectacolul realizat la Brăila. Intenția este foarte bună, punerea în practică rămâne discutabilă pentru că forțează spre dramă, nota actualizării. Comicul scenic se naște din trăirea sinceră, dramatică a situațiilor însă, regizorul încarcă acest spectacol cu efecte teatrale exagerate care spulberă rezultatul satiric al scrierii.
  Decorul imaginat de Andrada Chiriac, propune un spațiu de joc fără motivare în acțiune; dulapuri imense cu sticle și pahare marchează locul conflictelor din casa lui Orgon. Decorul are calitatea de a fi ușor de manevrat pentru a indica schimbarea spațiului acțiunii, dar nu stabilește și atmosfera solicitată de
  Citeste tot pe Spectator
• Somnul rațiunii naște falși idoli de Silvia Dumitrache sursa: Observator Cultural
  Într-o societate dezbinată de nenumărate controverse, de false moralități și de false valori, pare că nimic nu s-a schimbat în mod esențial față de vremurile tulburi în care scria Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut ca Molière. Operele sale, ca și cele ale lui Shakespeare, se pun în scenă cu același succes de sute de ani, căci, oricît ar suna de clișeatic, reușesc, indiferent de epocă sau de conducători, să fie mereu contemporane. Piesa Tartuffe, o satiră la adresa fanatismului religios și, în aceeași măsură, la adresa imposturii clădite pe principii religioase, este una dintre cele mai percutante din repertoriul lui Molière la realitățile societății contemporane, iar recenta montare a lui Alexandru Mâzgăreanu, la Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila, surprinde cu finețe și nuanțat actualitatea acestei teme.
  Modernitatea spectacolului regizat de Alexandru Mâzgăreanu nu stă într-o adaptare forțată la situația contemporană,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Pater Harpagon din turnul cu cocosei de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Se ia papa Molière, se franjureaza in punctele esentiale, se taie in locurile tocite si se obtine un scenariu de toata frumusetea, cu cele mai contemporane aluzii cu putinta.
  Nu va lasati pacaliti de ceea ce scrie pe afisul spectacolului – Avarul – si luati in seama, cu cea mai mare atentie, prepozitia dupa (Molière), caci aici sta cheia lecturii regizorale performate de Cristian Juncu. Si spun lectura, pentru ca regizorul citeste textul clasic cu o lupa up-to-date, extrem de pertinenta pentru ceea ce spectacolul isi propune, anume conectarea unui topos intrat in corpusul canonului (situatii, personaje, vocabular etc.) la senzorii contemporani, fara sa se piarda nimic din semnificatiile de adincime.
  In aceasta resemantizare a textului, operata cu ingeniozitate, spirit ludic si umor, sta miza spectacolului, remixul fiind unul de cea mai buna calitate.
  Solutia aplicata de Cristian Juncu e singura viabila si, de fapt, apta sa induca reinterpretari care densifica ecuatia
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Premiere cu "ultimii mohicani" de Ion Parhon sursa: România Liberă
  Ajuns aproape ca sabia lui Ştefan cel Mare în mâinile lui Ştefăniţă (din "Viforul"), adică aureolat, dar şi împovărat de propria lui istorie, vecină cu mitologia, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ ne-a invitat deunăzi la două premiere, cu "Apus de soare" şi "Avarul", spre a ne dovedi că se străduieşte să ţină pasul cu evenimentele ("Anul Ştefan cel Mare"), dar şi cu marea dramaturgie universală (Moliere), chiar dacă faptul nu se transformă automat într-un veritabil eveniment în casa Thaliei. Surpriza plăcută ni s-a dezvăluit din start, în clipa când am aflat că în cele două roluri principale îi vom reîntâlni pe "ultimii mohicani" ai gloriei de altădată ai scenei nemţene, Cornel Nicoară şi Corneliu Dan Borcia, actori cu o prestigioasă carte de vizită şi implicare profundă, ca directori, în destinul acestui teatru.
  În "Avarul", adaptare a regizorului Cristian Juncu după textul lui Moliere, pe muzica gândită de Cezar Anatol şi în decorul inventiv (o locuinţă-turn) realizat de C. Ardelean, asistăm la o contemporaneizare violentă, când pe drept cuvânt hazoasă, când deconcertantă, ori pur şi simplu dezamăgitoare a peripeţiilor personajului principal ("tatăl îndrăgostit de prinţesă"), interpretat cu vădită poftă de joc de Corneliu Dan Borcia (dar adeseori "părăsit" nejustificat de regizor în scenă, chiar şi la final), peripeţii în care, dincolo de personajele "moliereşti" şi de plăcerea reconstituirii teatrului în teatru, apar şi un consilier, bodyguarzi, baronul "proprietar de scenă", interogatorii cu faţa la podea, focuri de pistol ori sunt evocate personaje din viaţa urbei nemţene (!), şi nu numai nemţene, ca Radu Beligan, regizorul Radu Afrim, politologul Silviu Brucan ş.a. (!!). Nu-i rămâne privitorului decât să savureze unele mostre izolate de comic de situaţii şi de limbaj, întrupate cu sârg de Daniel Beşleagă, Dorina Haranguş, Ecaterina Hatu, Florin Mircea jr. şi Nora Covali, împreună cu efortul remarcabil al protagonistului de a ne restitui un alt "Argante", în costum de Moş Crăciun, fără ca din tot acest spectacol să descifrăm vreo legătură artistică între autorul scenariului şi sursa literară, ori între reprezentaţie şi talentul autentic al regizorului care câştigă premiul cel mare în Festivalul internaţional de teatru de la Piatra Neamţ, cu acel "Bekkanko", admirat şi de noi pe scena Festivalului de teatru scurt de la Oradea
• Dubla fata a avaritiei de Cristina Rusiecki sursa: Observator Cultural
  „N-am nici macar mobil, e scandalos! Vreau sa fiu viu, mobil, stii? Heraclitean, nu parmenidian ca tata, fix, tinut in loc de-atitea lucruri moarte – gunoaie, gioarse, zdrente, vechituri!“
  As propune sa facem un rapid „Cine stie cistiga“, cu o suta de candidati carora sa le testam intuitia: din ce spectacol am extras textul de mai sus? Citi din cei o suta credeti ca or sa ghiceasca ca e vorba de, tineti-va bine!, Avarul de Molière?
  Am ales textul respectiv fiindca e elocvent cu virf si-ndesat pentru maniera in care e construit spectacolul de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt. Se ia un text cu valori si observatii eterne (tipologice, de!), o traducere care azi nu poate parea decit prafuita – obiect de muzeu –, folositoare numai in scenele de teatru in teatru, apoi se face o adaptare vajnica. Se pun toate intr-un shake, care, intimplator, e mintea vie a unui foarte bun cunoscator al resorturilor, dar si al istoriei teatrului, regizor si autor dramatic,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Dupa Moliere de Cristina Rusiecki sursa: Observator Cultural
  Mult a cautat regizorul Cristian Juncu o traducere care sa-i convina pentru piesa Avarul de Molière si n-a gasit. Era chiar sa renunte la proiect. Dar, pentru ca vedea un Harpagon jucat neaparat de Dan Borcia la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, a ajuns la concluzia ca nu are decit sa traduca el textul. Scria si se distra. Actualiza textul, pastrindu-i umorul, nu de dragul modernitatii, ci ca sa sune cel mai bine pe scena. Propria traducere ii servea ca sa contureze si mai bine caracterul, ca sa faca evidente relatiile dintre personaje. Si, uite asa, traducind si rizind, cam 80% dintre problemele regizorale erau rezolvate chiar din text. In plus, disparusera constructiile „molieresti“, iar limbajul ii parea destul de actual si de firesc. Asta, fara sa cultive obraznicia sau licenta, numai ca traducerea sa se potriveasca lui 2004! Fiecare cuvint ajunsese justificat regizoral. Dar Cristian Juncu nu s-a oprit aici. A chibzuit toate replicile pina ce fiecare a inceput sa aiba
  Citeste tot pe Observator Cultural
• O comedie contemporana pornind de la Molière de Eugen Comarnescu sursa: Cronica Română
  Recenta premiera a Teatrului de Comedie, “Avarul indragostit”, este o piesa de actualitate care preia drama si, in buna masura, personajele din “Avarul” de Molière. Autorul, Cristian Juncu, fiind si regizor, a prevazut efectele comediei sale de moravuri contemporane percutand la o anume categorie de spectatori alcatuita mai ales din tineri, care digera mai greu un text clasic, dar sunt dispusi sa se amuze la poante cam grosiere, vehiculate de unele programe de divertisment de pe micul ecran. La randul sau, regizorul Vlad Massaci, cu un impresionant palmares la 37 de ani, a incercat, cu inteligenta si simtul umorului, sa creeze un spectacol alert, bine gradat, cu poante ce amuza uneori, dar si cu momente grosiere, de la un limbaj ce frizeaza vulgaritatea, pana la impardonabilele parturi cauzate de consumul de fasole.
  Totusi, piesa, a carei actiune este plasata in zilele noastre, desi sare uneori calul in ce priveste calitatea umorului, porneste de la principii morale expuse
  Citeste tot pe Cronica Română
• Un Harpagon definit în durată de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Feluriţi istorici literari, dar şi oameni de teatru din epoci la fel de diferite au adus în discuţie esenţa lui Harpagon, personajul principal din Avarul. Gustave Lanson socotea că ne aflăm în faţa unei scrieri în care elementul de universalitate este extrem de pronunţat, că Harpagon ar fi cel mai abstract dintre caracterele lui Molière, că e avarul însuşi (l’avare en soi).
  Antoine Adam se situa pe poziţii absolut contrarii şi aprecia că a vedea în binecunoscutul personaj molieresc ilustrarea avariţiei în sine constituie o himeră. Adam demonstra că marele clasic francez a creat un erou profund marcat de trăsături personalizate.
  Condiţia de om de teatru l-a avantajat pe Charles Dullin care, într-o carte apărută în anul 1945 la celebra editură Seuil (L’Avare de Molière- mise en scène et commentaire de Charles Dullin), convoca iconografia spre a demonstra că fiecare epocă l-a imaginat şi jucat pe Harpagon în conformitate cu propria ei epistemă.
  Citeste tot pe Adevărul
• Eu şi când mor am valoare, la sicriu am buzunare - Avarul la FNT, 2013 de Vlad Galer sursa: Agenda LiterNet
  Nu îmi place să întârzii. Mai mult decât asta, detest să aştept. Iar când întârzii la un eveniment pe care îl aştept nu mă bucur prea tare. Asta am păţit aseară, când am ajuns după începerea spectacolului ce avea loc la un teatru care a închis uşile la 17 şi 15. Deznădăjduit mă aşezasem pe o bancă împreună cu norul meu negru şi aşteptam să se facă din nou fix, sperând că atunci va fi pauză. Stând, aşteptând şi blestemându-mi darul nepunctualităţii îmi amintesc de un spectacol care începea la aceeaşi oră. Parcă era la Naţional, parcă era Avarul lui Molière al teatrului din Sfântu Gheorghe şi parcă citisem ceva despre el. Am ajuns mai iute ca vântul şi ca gândul, ţinându-mi mie pumnii să mai pot intra. Am intrat.
  La început nu am înţeles exact ce se întâmplă şi a durat un pic să mă obişnuiesc cu supratitrarea (spectacolul e în maghiară). Mi-am dat seama că nu pot repeta şmecheria de la Însemnările unui nebun,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• „Avarul” de la Botoşani… de Călin Ciobotari sursa: Jurnal virtual
  Ultima premieră a stagiunii 2013-2014, de la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani, s-a dorit a fi o încununare a unui an teatral destul de reuşit şi, totodată, o despărţire onorabilă de clădirea Teatrului care, pentru aproximativ doi ani, va fi închisă pentru reparaţii capitale. „Avarul”, de Molière, în regia lui Cristian Gheorghe, s-a dovedit a fi o alegere inspirată pentru un public botoşenean cu apetenţă pentru genul acesta de comedie clasică.
  Meritul lui Cristian Gheorghe este de a nu se mulţumi cu o lectură „cuminte” şi cumpătată a textului de la 1668, ci de a forţa, cu toate riscurile, sensurile adânci ale piesei pentru a o face perfect valabilă pentru contemporaneitate. Discursul regizoral ia forma unei meditaţii bine articulate despre relaţia omului cu verbul „a avea”. Personajele sunt aduse în prezent, fără ostentaţie, păstrându-se, totuşi, ceva din parfumul clasic, şi insistându-se pe universalitatea unei teme atât de
  Citeste tot pe Jurnal virtual
• Cu Avarul la proces de Doina Papp sursa: Adevărul
  Avarul după Molière, cum stă scris pe afişul spectacolului la care ne vom referi, poate să însemne nu numai o raportare/distanţare la/de opera clasică a marelui comediograf indiferent în ce termeni, ci şi referirea la o posteritate critică a acesteia.
  Cu alte cuvinte, ce-a rămas astăzi după/din piesa Avarul de Moliere, capodoperă a genului care a trimis în lume o tipologie valabilă până-n zilele noastre. Cam acesta e sensul pe care l-am da sintagmei - după - folosită de regizorul Cristi Juncu prin prisma spectacolului montat la Teatrul dramatic din Ploieşti. Aşa dar, transmutată în timpurile moderne piesa Avarul ne spune acum povestea unui bătrân zgârcit, tată a doi copii, o fată şi un băiat în pragul însurătorii şi măritişului pe care acesta îi concurează vrând să încheie o căsătorie din interes cu o fată bogată-Prinţesa, care e chiar logodnica fiului său. Aproximativ aceeaşi schemă din piesa clasică numai că textul rescris de
  Citeste tot pe Adevărul
• „Teribilisme” comice la Ploieşti: Juncu vs. Molière de Maria Zărnescu sursa: Yorick
  Ce le-o mai trebui încă? Sughiţuri, râgâieli, strigăte de indieni, scăpări de pârţuri? – se întreba excedat, la jumătatea secolului trecut, personajul Ionescu în piesa lui Ionesco, „Improvizaţie la Alma”. Se referea la reacţiile publicului, considerate foarte puţin variate de către criticii contemporani, persiflaţi de dramaturg c-o ascuţită fineţe. Am remarcat că publicul nu se manifestă decât prin aplauze. – Publicul e prea inteligent! – Publicul e prea prost! – Altminteri, de ce-ar bate din palme? – astfel se înşiruiau, absurd, replicile „receptorilor specializaţi”. Nimic nou sub soare. Parafraza la textul de secol XVII, „Improvizaţie la Versailles”, era asumată. Eugène Ionesco mărturisea că a încercat să-l imite pe Molière într-o nouă „critică a criticilor”, reproşându-le dogmantismul, neînţelegerea artei, refuzul de a înţelege teatrul. Publicul e suveran – acum, atunci, mereu. Cuvântul era rege doar în
  Citeste tot pe Yorick
• Comedia franceză, la Bucuresti de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Orice iubitor de teatru năzuieste la cîteva întîlniri fundamentale pentru receptarea fenomenului, pentru mentinerea sau abandonarea unor mituri. O seară cu Royal Theatre din Londra, cu Piccolo Teatro din Milano, cu trupa Comediei Franceze se înscrie în spatiul nobilelor vise. Oricît ai fi de informat, oricîte povesti ai fi auzit, impactul pe viu, direct este cu totul altceva, filtrele proprii puse în miscare refac ierarhii, sparg poate sabloane, în cunostintă de cauză, de data asta.
  Pe 19, 20 si 21 februarie a avut loc la Bucuresti o astfel de întîlnire: după douăzeci si patru de ani, Comedia Franceză a sosit, din nou, în România. În 1975 au jucat Avarul de Molière, în regia lui Jean-Paul Rousillon si Horatiu de Corneille, în regia lui Jean-Pierre Miguel, regizor format la "grupul de teatru antic de la Sorbona", actulamente administrator general al Casei lui Molière. De data asta au prezentat Vicleniile lui Scapin de Molière, o montare apartinînd lui
  Citeste tot pe România literară
• Geronto-fila lui Scapino sau doica Stana Ionescu de Dana Andronie sursa: Jurnalul Național
  Regizorul Dan Tudor, înzestrat cu fantezie comică, a creat o punte de ispravă între două generaţii de actori.
  "Bărbaţii sunt nişte porci!", de câte ori nu am auzit această sintagmă sub formă de constatare. Dar luni seară am auzit-o, ca replică, la Teatrul de Operetă "Ion Dacian", scenă care le-a aparţinut lui Scapino, Geronte, Argante, Hyacinthe sau Nerine, personajele lui Molière.
  Da, da, bărbaţii or fi ei nişte porci, dar porcii sunt animale care nu se pot uita spre cer. Asta da jignire pentru bărbaţi. Sunt cum sunt, fiindcă nu pot privi mai sus de vârful nasului sau mai sus de... propriul orgoliu. "Dacă te căsătoreşti cu alta, mor... Dacă mor, mă sinucid", spune Hyacinthe (rol interpretat de Monica Davidescu). Să mori de râs, nu alta. Regizorul Dan Tudor a reuşit să ne ofere, cu ajutorul actorilor, un spectacol de teatru autentic, având ca punct de pornire geniul lui Molière.
  "Dacă vreţi să scăpaţi din iad, aveţi nevoie de bani,
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• “Scapino”, triumful vicleniei si al umorului de Cristina Mitrea sursa: 4arte.ro
  Comedia “Scapino”, dupa Molière, in regia lui Dan Tudor, s-a jucat in avanpremiera la Teatrul National de Opereta, pe 6 iunie. Cine apreciaza dramaturgia lui Molière va fi cucerit cu siguranta de aceasta reinterpretare a piesei originale, mai ales ca actorii care dau viata personajelor sunt unul si unul.
  Umorul din “Vicleniile lui Scapino”, piesa reprezentata pentru prima oara in anul 1671, in Paris, a supravietuit peste secole, spectacolul din 6 iunie reusind sa trezeasca buna dispozitie a bucurestenilor prezenti. Desi viziunea regizorului este una moderna, in care personajele poarta tinute ale zilelor noastre si folosesc uneori expresii contemporane, farmecul piesei originale nu este stirbit cu nimic, interpretarea actorilor contribuind si ea la succesul spectacolului.
  Povestea pusa in scena este cea cunoscuta, a doi fii (Leandro si Octav) care isi iau sotii (pe Zerbinetta si pe Hyacinta) fara aprobarea tatilor (Geronte si Argante) si a unei slugi smechere (Scapino) care
  Citeste tot pe 4arte.ro
• Moliere contemporan, la Ateneu de Dana Tabrea sursa: AltIași
  Ateneul Tatarasi ne propune o ultima premiera a stagiunii, Vicleniile lui Scapin, dupa Moliere, in regia lui Nucu Ionescu. Distributia: Constantin Avadanii, George Sfaiter, George Gradinariu, Vlad Baba, Sergiu Moraru, Anca Gutui, Emma Toma. Vicleniile lui Scapin (1671) reprezinta o comedie lejera, una dintre farsele scrise de Moliere, alias Jean-Baptiste Poquelin. Moliere nu este doar renumitul dramaturg la care ne raportam astazi, ci si regizorul propriilor piese de teatru, apoi un incintator actor voiajor de comedie.
  Regizorul francez de film, educat in SUA, Laurent Tirard, surprinde in pelicula sa din 2007 cel mai bine personalitatea complexa a lui Moliere: ”(...) era inzestrat cu spirit de observatie. De asemenea cu talent actoricesc, cu precadere pentru comedie. In mod surprinzator, nu avea incredere in el. A fost un complexat. Capabil de excese megalomanice si depresii adinci. Incapabil sa rida de el insusi in societate, doar in piesele sale (ex. Mizantropul). Temperamental,
  Citeste tot pe AltIași
• La Masca, început de stagiune aniversară ca un foc de artificii: Vicleniile lui Scapino de Marina Roman sursa: Yorick
  Valentin Mihalache, bucură-te pentru Argante! Garntez că Argante nici măcar n-a trecut pe lângă Lombardi, chiar dacă fiecare în felul său a fost un personaj complex, solicitant, spectaculos. Cum la fel de bucuros se cade a fi şi Aurel Sorin Sandu pentru Geronte. Am înţeles – din mărturisirea consemnată în caietul-program – că Valentin Mihalache şi Aurel Sorin Sandu, pregătindu-şi rolurile, au avut un motiv de îngijorare comun: ca rolurile lor de tată din Vicleniile lui Scapino să nu semene cu rolurile lor de tată din Slugă la doi stăpâni. În ceea ce-l priveşte pe Massimiliano Nugnes, pentru cât de sus l-a dus pe Scapino, ar trebui de pe acum să se gândească la greul care după acest succes incontestabil abia începe.
  Un spectacol ca un foc de artificii, cu volute de inepuizabilă fantezie, aşa cum nici nu ajunge să se stingă un buchet de stele colorate şi un altul explodează în alte şi alte neaşteptate forme strălucitoare.
  Citeste tot pe Yorick
• Zglobie, ipohondria dansa de Miruna Runcan sursa: Observator Cultural
  Teatrul, de cind e el teatru, e un mediu favorizant pentru superstitii si mici mitologizari spontane, a caror forta de agregare si difuzie e dublata de persistenta (adesea incredibila, depasind deceniile ori chiar secolele) in timp. Nu se vorbeste prea des despre asta, dar pare un soi de „atavism“ care, in linie antropologica, semnaleaza obscurele legaturi dintre scena si spatiile de invocare a sacrului, oricare ar fi fost ele.
  
  Sint tot felul de lucruri care „nu se fac“ sau „nu se spun“ in teatru; ori, dimpotriva, care sint obligatorii pentru ca reprezentatia sa mearga bine, spectacolul sa fie un succes etc. Exista si functioneaza tot soiul de legende, locale sau cu raspindire generala, care insotesc anumite piese, si care „se confirma“ sau „se infrunta“ prin intermediul spectacolului, in functie de sensibilitatea regizorului, a echipei, dar mai ales in functie de… noroc. Unele sint suficient de celebre ca sa fi depasit spatiul strimt al lumii teatrale
  Citeste tot pe Observator Cultural
• „Bolnavul închipuit“, o comedie ca un şpriţ uşor de vară de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
  Teatrul ca entertainment are rolul lui aproape terapeutic. Nu putem fi metafizici în fiecare zi și, din când în când, o dulce spălare pe creier ne face bine. O comedie cinstită e o adevărată binecuvântare câteodată. Numai că nu e deloc ușor să păstrezi echilibrul între umor de calitate și kitsch. Se poate cădea ușor în umor gros gen Vacanța Mare, pe deoparte pentru că nu e ușor pentru artiști să baleteze pe firul subțire dintre comedie și șușă și, pe de altă parte, pe motiv că asta cere publicul. Fără a fi un mare spectacol, „Bolnavul închipuit“, după Moliere, montat de Cristian Gheorghe la Teatrul de Stat din Constanța este o astfel de montare curată care dă publicului ce-și dorește fără a friza prostul gust. Actorii sunt bine conduși și câțiva dintre ei au partituri excelente. Marian Adochiței care făcea un excepțional rol de dramă pe vremuri în celebrul spectacol „Inimi cicatrizate“ al lui Radu Afrim, dovedește aici,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• MOLIÈRE | ERÉILOM – Teatrul Nottara de Claudiu Sfirschi-Lăudat sursa: b-critic.ro
  În 2016, Teatrul Nottara a lansat, la inițiativa directorului, Marinela Țepuș, secondată de producătorul și criticul de teatru Oleg Loevski, un laborator de teatru, care, prin intensitatea lui și scurtul răstimp – cinci zile – în care experimentul ajunge să devină spectacol, a fost numit Laboratorul de Teatru DENS.
  La un an mai târziu, în 2017, Nottara a fost năpădit de ruși. N-a fost o invazie adevărată, stați liniștiți, ați fi aflat de la TV. Au fost invitați atunci trei tineri regizori ruși foarte cunoscuți la ei acasă: Vladimir Smirnov, Roman Ilin Feodori, Aleksei Logacev. Aceştia s-au întâlnit cu actori – angajați sau colaboratori – ai Teatrului Nottara, pentru a lucra trei texte din dramaturgia clasică românească: Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Mitică Popescu de Camil Petrescu şi Opinia publică de Aurel Baraga. Un „jurnal de laborator” scris la cald, la acea vreme, poate fi încă citit pe B-Critic: aici (partea I),
  Citeste tot pe b-critic.ro
• „Molière/ eréiloM” sau jocul de-a timpul și de-a (i)realitatea de Monica Andronescu sursa: Yorick
  În repertoriul Teatrului Nottara și chiar în contextul mai larg al întregului peisaj teatral din România, spectacolul „Molière/eréiloM“ e o construcție mai puțin obișnuită. Își propune să prezinte viața lui Molière, dar nu numai atât, își propune să integreze bucăți din opera lui în această biografie construită special pentru spectacol pornind de la celebra „Viaţa domnului Molière” a lui Mihail Bulgakov, dar nu numai atât… Își propune o familiarizare a publicului „de pe bulevard” cu lumile lui Molière, fie ele interioare sau exterioare. Își propune să folosească trupa de la Nottara pentru una dintre cele mai moderne producții ale teatrului. Și-și mai propune să vorbească altfel despre texte celebre și despre o viață care e de mult mitizată. Ei bine, spectacolul lui Roman Feodori își propune, în joacă, și o formă de demitizare.
  Iar cuvintele regizorului rus invitat de teatrul Nottara să pună în scenă acest spectacol,
  Citeste tot pe Yorick
• Un Arlechin (din Alexandria) la Ideo Ideis, 2018 de Alexandru Ivănoiu sursa: Agenda LiterNet
  Cum ne-am înfiinţat ca trupă? O să sune patetic, dar totul a început de la un "Hai să nu intrăm la mate" şi a ajuns la "Ce text alegem?", "Cât timp mai avem?" şi "Ţi-ai învăţat replicile?".
  Cum am ajuns la Ideo? Am plecat de la o scenetă de 10 minute pentru o serbare la liceu şi am continuat cu ceva mai mult la un concurs local (pauza_de_teatru) unde am fost selectaţi de organizatorii acestui festival pentru a participa la ediţia 2018.
  Cât timp mai aveam noi să pregătim un spectacol de 45 de minute? Două luni şi jumătate.
  Când ne-am mobilizat? Cu o lună înainte. Bineînţeles că am dat cu fail de nenumărate ori. Am ajuns să ne alegem piesa (Bolnavul închipuit de Molière) după câteva certuri şi zeci de căutări pe internet şi prin cărţi. Până la urmă ideea a venit de la unul dintre coordonatorii noştri. Peste ceva timp ne-am hotărât că nu ne place suficient de mult cum era şi ne-am apucat să rescriem noi singuri jumătate de text,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Revalidare reușită de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  În rãstimpul în care a dus lupta pentru reprezentarea piesei Tartuffe, Molière și-a aflat totuși rãgazul de a mai șoca o datã lumea teatralã prin Dom Juan, un text ce lua în rãspãr toate regulile clasicismului. În 1867 acela și Molière pune din nou pe jar nu doar teatrocraþia vremii, ci și pe cei
  din jurul Curții Regelui Ludovic al XIV-lea, scriind și jucând Mizantropul. Într-un fragment cu valoare de eseu publicat în cartea Dialog interior (Editura Eminescu, București, 1987), Dumitru Solomon ne reamintește cã Molière „fãcea patul” Regelui, cã acesta știa foarte bine cã scriitorul „nu a fost nici pe departe cel mai cuminte copil al secolului sãu, ci, dimpotrivã, un obraznic și un recalcitrant” ,numai
  cã nu se temea de acest anarhist, care, așa dupã cum va arãta câțiva ani mai târziu într-o tezã de doctorat Mihaela Mîrțu, exercita prin scrisul lui o „disidențã secretã”. „Iar dacã geniul - continua Dumitru Solomon - s-a
  Citeste tot pe Revista Familia
• Oglinda urâtului de Ioana Petcu sursa: Reviata Cronica
  Scena a III-a din actul al IV-lea al Mizantropului se construieşte treptat din tensiuni abia stăpânite care ajung să izbucnească la cote incredibile. Protagoniştii, Alceste şi Célimène, deţin motive de învinuire şi ne neînţelegere: au împreună în faţa ochilor un document incriminator – o scrisoare. Este vorba despre scrisoarea Célimènei – această văduvă tânără, ţinem să punem un accent pe statutul ei social, adesea scăpat din vedere – către un admirator înfocat, Oronte, după cum bănuieşte aprins de gelozie, Alceste. Dar e oare Alceste gelos? Sau poate e un sentiment mai adânc care-l nemulţumeşte, care-l macină şi-l face să izbucnească brutal. Întregul dialog şi întreaga ascensiune a acţiunilor scenice au ca motor răvaşul cu ton cald pe care îl au în faţa ochilor. Vederea acestui obiect îi incită, îi irită şi-i aşază pe poziţii opuse, poziţii care, în acelaşi timp sunt şi foarte instabile. Ochii lor percep în mod
  Citeste tot pe Reviata Cronica
• Mizantropul lui Gábor Tompa, un pariu încă necâștigat de Nicoleta Munteanu sursa: Art Act Magazine
  Cât de importantă este piesa care deschide o stagiune teatrală? Chiar și atunci când se crede cu tărie că o primă impresie poate fi corectată de următoarele reprezentații, chiar și în cazul unor motive întemeiate care conduc la montarea ei într-un moment anume (cazul de față), consider că alegerea autorului, a textului și maniera de punere în scenă sunt la fel de importante ca felul în care reușesc actorii să se mobilizeze după pauza destul de lungă din timpul verii.
  Destul de mediatizat și așteptat de către publicul ieșean (mai ales după deschiderea nonconformistă și de bun augur a stagiunii Operei - aflată de puțin timp sub conducerea lui Beatrice Rancea), spectacolul după Mizantropul lui Molière ar fi trebuit, probabil, să ofere o imagine asupra direcției către care se îndreaptă teatrul din Iași.
  O piesă de factură clasică în viziunea unui regizor „aflat pe val”, cu montări care au deschis stagiunile a nu mai puțin de trei
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Cronica unui esec neanuntat: Mizantropul lui Gabor Tompa de Călin Ciobotari sursa: Flacăra Iașului
  Asteptata cu un interes discutabil de un Iasi cultural ametit parca de melancoliile ce urca si coboara Copoul, deschiderea de stagiune de la Teatrul National Vasile Alecsandri s-a petrecut intr-o inexplicabila discretie, fara prea multe legaturi cu ideea de eveniment major si lasand vag impresia unui ciudat schimb intre oameni ce se fac ca ofera cu entuziasm ceva si oameni ce se fac ca primesc cu entuziasm acel ceva.
  Daca in stagiunea trecuta deschiderea o facea Alexandru Dabija „O noapte furtunoasa", anul teatral 2011-2012 iesean a plecat la drum cu„Mizantropul" lui Molière, in regia lui Gabor Tompa. Optiune corecta, fie numai si daca ne gandim la ipocrizia ce domina prezentul, si, implicit, la valabilitatea unui subiect cu posibilitate de reiting mai mare decat in anul de gratie 1666. In plus, prezumtia de succes venea si din faptul ca regizorul lucrase deja cu textul de fata, de notorietate fiind montarea sa din 2000, de la Teatrul Maghiar din Cluj. Daca il ai si pe actorul
  Citeste tot pe Flacăra Iașului
• O deziluzie… de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Peter Brook sau Liviu Ciulei, personalități de valoare ale teatrului, au mărturisit că în cariera lor s-a întâmplat, din diverse motive, să apară și reprezentații mediocre. În aceiași situație se află și stimatul regizor Gabor Tompa, cu varianta spectacolului “Mizantropul”. A realizat în 2000, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, un spectacol apreciat și distins cu diverse premii, cu aceiași piesă de Moliere , ca în prezent să o monteze la Naționalul din Iași.
  “Mizantropul” este o adaptare liberă după piesa lui Moliere, cu intenția de actualizare a tematicii. La vremea scrierii în 1664, piesa a stârnit controverse. Prin adaptare, Gabor Tompa a speculat consistența sa, indiferent de epoca scrierii, și în special subtextul său referitor la moralitatea societății, la pericolul mediocrității, ipocriziei și efectelor posibile asupra viații intime a individului. A colaborat cu Andrei Both, o personalitate în domeniu, care a imaginat un decor
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Alexandru Mâzgăreanu, regizor: „Teatrul se împarte în două categorii: bun şi prost“ de Dana Rotaru sursa: Ziarul Metropolis
  Lunea trecută, publicul a ocupat până la refuz sala George Constantin a Teatrului Nottara pentru a urmări o producţie semnată Alexandru Mâzgăreanu, „Mizantropul“, de Molière.
  Mizantropul este cea mai nouă producție a lui Alexandru Mâzgăreanu, dintr-un număr impresionant de spectacole – Vicleniile lui Scapino, Factorul uman, Gărgărițele se întorc pe pământ, A douăsprezecea noapte, Cabina Artistelor, O noapte furtunoasă, Funcţionarii, Pentru că pot, Purificare, Dragă Elena Sergheevna, Romanţioşii…
  Spectacolele lui Alexandru Mâzgăreanu s-au jucat și se joacă la Comedie, Odeon, Nottara, Național, ArCub, dar și pe scenele Teatrului „Regina Maria“ din Oradea și a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. În seara asta, la Nottara se joacă a doua reprezentație a Mizantropului.
  Dana Rotaru: Cum îți alegi piesele pe care urmează să le pui în scenă ? De ce „Mizantropul“ de Molière?
  Alexandru Mâzgăreanu: Alegerea unui text este o
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Mizantropie, dulce melodie - Mâzgăreanu feat Moliere de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Sunt tineri, ambiţioşi, amatori de distracţii în club dar şi de bârfe de alcov, oportunişti, ipocriţi, lupii tineri ai unei societăţi agresive care supune şi devorează conştiinţe. Sunt personajele lui Moliere. Dar nu ne aflăm la Curtea Regelui Soare, ci în marea, fascinanta noastră ogradă cotidiană.
  În grupul său de „amici”, Alceste face notă discordantă. E introvertit, serios, cu mutră acră de filosof cinic, dezamăgit de lumea în care trăieşte, adeptul unei sincerităţi odiose, apostol al virtuţii, măsurii în toate cele, genul spărgător de chef, moartea petrecerii. Cu toate acestea şi în ciuda aparenţelor, e şi el om şi în această calitate are o mare slăbiciune.
  Şi uite aşa apare conflictul dramatic. Célimène este o femeie dorită, curtată, sufletul distracţiei, muza poeţilor cu mai mult sau mai puţin talent. Conştientă de farmecele ei, ea jonglează cu pasiunea bărbaţilor din jur, îi incită şi îi respinge,
  Citeste tot pe Port.ro
• De-a Molière, într-un club din secolul 21 de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Când am aflat că spectacolul lui Alexandru Mâzgăreanu, „Mizantropul” se va juca la Godot Café, după ce o vreme a fost găzduit de Teatrul Nottara, m-am temut că publicul de club n-o să fie foarte receptiv la textul lui Molière, oricât de updatat ar fi el. Pentru că publicul de la Godot preferă texte contemporane, povești din lumea noastră, drame și comedii mai degrabă minimaliste și apropiate de universul lor imediat. Nu există neapărat o rețetă, dar spațiul în sine și o cercetare sumară a programului o arată destul de limpede. „Mizantropul” la Godot mi s-a părut o dovadă de curaj.
  Iar felul cum s-a desfășurat prima parte a spectacolului în mare mi-a dat dreptate. După minutele de așteptare, în care Alexandru Mâzgăreanu a ales să-și acomodeze spectatorii cu sunete puternice, muzică de discotecă, mixată, ritmuri antrenante, care au avut efectul scontat asupra sălii, prima parte, discuția dintre Alceste (Dan Rădulescu) și Philinte
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol reușit al tinerilor, rămas de izbelițte de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Godot Café – Teatru, un activ teatru independent, a găzduit ultima reprezentație a unui reușit spectacol cu “Mizantropul” de Moliere, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, într-o remarcabilă distribuție cu tineri actori. Acest spectacol nu își află însă, un sediu pentru a îl integra repertoriului curent. A avut sprijin pentru realizarea sa de la Asociația Opera Prima în parteneriat cu Fundația DIGNITAS cu sprijinul ArCuB și Consiliului General al Municipiului București prin programul “București 555”. Primele reprezentații au primit găzduire în sala “George Constantin” a Teatrului “Nottara”, înainte ca sediul instituției să fie închis pentru bulina roșie ce avertizează asupra șubrezimii clădirii. Spectacolul a fost scos repede de pe afiș, după câteva reprezentații. “Mizantropul” a căutat apoi săli în teatre independente, unde și-a aflat cu greu găzduire, fiecare având proiectele sale. Este inexplicabil cum instituțile
  Citeste tot pe Spectator
• “Soțul păcălit” a 182-a oară de Cristina Mitrea sursa: 4arte.ro
  Zilele Teatrului “Nottara” au adus pe scena in perioada 9-16 decembrie atat premiere cat si spectacole de succes, printre acestea din urma numarandu-se si “Sotul pacalit”, dupa Molière. Regizat de Mircea Cornisteanu si cu Ion Haiduc in rolul principal, spectacolul se joaca de 12 ani, ajungand pe data de 13 decembrie la reprezentatia cu numarul 182.
  “Sotul pacalit” n-a fost o piesa apreciata in vremea lui Molière, problema de perceptie pe care au intampinat-o multi alti artisti, insa timpul i-a dovedit valoarea. George Dandin, “sotul pacalit”, regreta decizia de a se fi casatorit cu o femeie dintr-o clasa sociala superioara si incearca sa le demonstreze parintilor acestora ca doamna lui nu-i e credincioasa. Insa fiecare incercare de a o prinde asupra faptului esueaza si George se face de ras de fiecare data in fata tuturor, ba chiar este gasit el insusi vinovat de diverse pacate.
  Ion Haiduc face din George Dandin un individ care atrage simpatia publicului,
  Citeste tot pe 4arte.ro
• Molière la Teatrul Naţional din Caracal de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  La Teatrul Naţional din Caracal are loc astăzi premiera spectacolului "Soţul păcălit" (titlul original "George Dandin ou le mari confondu") scrisă de Molière la 1668.
  de Maria Sarbu
  "Soţul păcălit" reprezintă prima producţie teatrală a Centrului Cultural "Radu şerban", în administrarea căruia se află Naţionalul din Caracal, redeschis cu mult fast la începutul lunii aprilie, după 22 de ani în care a stat în "întuneric". Aşa cum ne-a spus Ligia Pavel, directoarea acestui centru, "Soţul păcălit" a fost ultimul spectacol montat, în 1988, la Teatrul Naţional din Caracal şi pe care l-a regizat Tudor Mărăscu, însă nu a fost jucat niciodată.
  De aceea, s-a hotărât ca prima producţie proprie după restaurarea teatrului - o bijuterie arhitectonică înălţată cu 108 ani în urmă - să fie tot "Soţul păcălit". De această dată, regia spectacolului trupei din Caracal este semnat de Florin Beciu, scenografia aparţinând lui Virgil Popa.
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• „Soţul păcălit”, prezentat în... întuneric de Mirela Stîngă sursa: Telegraf
  Teatrul pentru Copii şi Tineret a prezentat, ieri la amiază, în avanpremieră, cel mai nou spectacol al său, „Soţul păcălit”, după comedia de succes a lui Moliere, „George Dandin”. Prima reprezentaţie a spectacolului s-a bucurat de un număr impresionat de adolescenţi în rândul spectatorilor, comedia fiind concepută special pentru ei. Regia, scenografia şi ilustraţia muzicală îi aparţin lui Mihai Constantin Ranin, cunoscut publicului constănţean pentru punerea în scenă a pieselor de succes „Prinţesa Turandot” şi „Visele”.
  Comedia „Soţul păcălit” pune în lumină relaţia conjugală dintre un bărbat căsătorit cu o femeie mult mai tânără decât el, de viţă nobilă. care află, involuntar, că soţia sa îl înşală. În încercările sale disperate de a demasca socrilor - familia de Sotenville - fapta mârşavă a soţiei sale, George Dandin este pus, întotdeauna, în situaţii extrem de neplăcute, care îi sunt nefavorabile.
  Citeste tot pe Telegraf
• „Soţul păcălit“, spectacolul care înlocuieşte electricitatea cu talent de Violeta Pavelescu sursa: Cuget liber
  Spectacolul „Soţul păcălit” a fost prezentat, ieri, de Teatrul pentru Copii şi Tineret, într-o avanpremieră marcată de succes, dar şi de situaţii neprevăzute. Deşi, în mijlocul spectacolului, o pană de curent a întrerupt, pentru aproximativ un sfert de oră, plăcerea de a-i vedea pe tinerii actori la treabă, „Soţul păcălit” a revenit pe scenă, în aplauzele publicului.
  Felicitări talentaţilor actori care au reuşit să treacă elegant peste problemele de ordin tehnic, înlocuind acest neajuns cu un alt tip de electricitate.
  „Soţul păcălit”, o piesa memorabilă aparţinând marelui dramaturg francez Moličre, a fost pusă în scenă de regizorul Mihai Constantin Ranin, care a semnat, de asemenea, scenografia şi ilustraţia muzicală a spectacolului. George Dandin, soţul tras pe sfoară, a fost interpretat foarte convingător de Dan Minciună, în stilul său caracteristic, în care talentul se îmbină foarte plăcut cu spontaneitatea şi
  Citeste tot pe Cuget liber
• Repetabila culpă a îndreptăţitului de Marius Dobrin sursa: tearu.info
  Surprinzătoare formă a dat László Bocsárdi unei piese, George Dandin – sau soţul păcălit, menită a fi jucată mai degrabă în registrul comediei bufe, la rigoare cu trăsături moralizatoare. Că a adus-o în contemporaneitate, nu ar fi inedit. Datarea acţiunii este vizibilă la propriu de la bun început, prin uriaşul perete de fund al scenei, reprezentând cunoscuta inscripţie de pe fiecare şantier.
  d0George Dandin apare astfel a fi un om cu un potenţial economic suficient de ridicat spre a investi într-o construcţie care nu e de neglijat. El însuşi întruchipat cu adecvată măiestrie de către Constantin Cotimanis, e îmbrăcat într-un stil recognoscibil pentru clasa socială născută în anii ’90, cu o rată ridicată a acumulării de capital şi de bunuri. Având, totuşi, o anume reţinere în a afişa opulenţă, pe de-o parte din limitarea evidentă a resurselor, pe de alta dintr-o remanenţă a unui comportament de simplitate.
  Scenele de început
  Citeste tot pe tearu.info
• Rîsu’ și plînsu’ – Molière și Gorki de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Omul e, aproape prin definiție, supus prejudecăților în viață – iar prejudecățile teatrale (deși au tendința naturală de a se lăsa confirmate) sînt cele mai păcătoase. Și pentru că am o astfel de prejudecată despre relația (neglorioasă) dintre comediile clasice și scena românească, nu cred că m-aș fi repezit să văd o montare cu Școala nevestelor, fie ea în regia lui Cristi Juncu – și aș fi ratat o mega-super-minunată experiență de spectator. Ba chiar și cu substrat profund instructiv și critic social, căci castigat ridendo mores...
  Școala nevestelor este, evident..., o piesă despre femei și bărbați, despre machism și emanciparea feminină – „eternele“ de la Molière încoace, după cum vădește seria de bancuri „contemporane“ despre încornorați cu care Nicu Mihoc (Arnolphe, autorul planului perfect de însurătoare fără risc de adulter) începe spectacolul, în fața cortinei închise și dotat cu perucă și ciorăpei à
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Şcoala nevestelor, de la Molière la Juncu şi înapoi de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
  Text şi context. Amuzantul film din 2007 al lui Laurent Tirard, intitulat chiar "Molière", îl reconstruieşte pe dramaturg din diverse bucăţi de puzzle desprinse din propriile comedii: actorul care aspiră să scrie tragedie este pus în diverse situaţii din Bolnavul închipuit, Tartuffe sau Burghezul gentilom, care, mai în glumă, mai în serios, îl fac pe spectatorul profan să intuiască ce anume vrea Molière de la el după atâtea secole, respectiv de pe la a doua jumătate a veacului 17 încoace. Străbătut de pastile de umor aluziv şi de o jucăuşă abordare uşor ironică a rolurilor de către actori, filmul reuşeşte să îşi desfăşoare povestea în secolul vestmintelor ample, aruncând, în acelaşi timp, cârlige spectatorului contemporan. Ceea ce se întâmplă şi în 2013, dar pe o scenă de teatru, fără costume de epocă şi cu un alt text al aceluiaşi autor.
  Şcoala nevestelor - titlu preferat de autorii montării de la Tîrgu Mureş,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Ultimul banc al lui Molière cu Banderas de Cristina Rusiecki sursa: Adevărul
  La faţă de cortină, Nicu Mihoc, în stare să electrizeze o sală de la primele cuvinte (proaspăt nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor), spune bancuri despre adulter. Aşteptările publicului se clatină. Ceva nu e în regulă: convenţia dramatică se contractă. Bancurile sunt moderne, cu personaje de azi, printre care figurează şi Banderas.
  Şi, totuşi, actorul poartă pantaloni scurţi bufanţi şi perucă cu bucle lungi, à la Ludovic. Toate asezonate cu reverenţele de rigoare! Aşa începe Şcoala nevestelor, adaptare după Molière, la Teatrul Naţional Tg. Mureş (premiera 2 martie), în regia lui Cristian Juncu. Dacă la noi există cineva care poate face miracole cu texte clasice, hotărât lucru, acesta este Cristian Juncu. Adaptările lui după autorii de acum câteva secole păstrează dulceaţa, dar şi substanţa textului clasic, dispuse să se îmbibe bine de o savoare modernă. Nu există nici un alt regizor care să ştie să se joace şi
  Citeste tot pe Adevărul
• Știu cum te-ai molièrit astă-seară de Paul Boca sursa: Art Act Magazine
  Am avut un vis ciudat. Se făcea că prietenul diclofenac din povestea de ieri a intrat în camera mea de hotel, s-a așezat pe capătul patului, și-a scos țigara de după ureche și, în timp ce-mi cerea un foc, s-a apucat să-mi povestească. Nu mai știu exact ce mi-a zis, ceva cu o femeie, un război și-o beție crucială, cert e că eram prea prins de faptul că, la un moment dat, am observat că avea în brațe o lighioană mică ‒ ceva între ied, nevăstuică și copil malnutrit. Animalul se uita la mine cu ochi ficși și respira din tot corpul. Se umfla amenințător, iar apoi dădea aerul afară lent, se micșora scârbos, i se vedeau coastele, dinții și părul rar, iar ochii i se stingeau, se făceau albaști, verzi și, la sfârșit, negri, ascunși aproape indicibil în orbite. Țin minte că prietenul meu mi-a zis că moare. Lighioana murea cu fiecare respirație, i se stingeau ochii și-i ieșeau caninii mici din gură, iar apoi se umfla la loc și se uita la
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Ce rezultă din amiciţia dintre Molière, Banderas şi Cristi Juncu de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Îl cunoaştem deja foarte bine pe Cristi Juncu în calitate de regizor al unor spectacole fundamentate pe texte contemporane ori extrem-contemporane. Îl cunoaştem şi în ipostaza de traducător inspirat din literatura dramatică europeană de ultimă oră.
  Avarul îndrăgostit, o piesă ce îi poartă semnătura, în fapt o adaptare cât se poate de liberă a unui celebru text al lui Molière, a servit deja drept partitură pentru un spectacol montat la Teatrul de Comedie din Bucureşti de Vlad Massaci, spectacol aflat încă în repertoriul curent al Teatrului de Comedie. Mai demult, acelaşi Cristi Juncu, în postură de scriitor de literatură dramatică, a câştigat un premiu, dacă nu cumva chiar „marele premiu“ la un concurs de dramaturgie organizat de Ministerul Culturii cu o piesă intitulată Ciupercutze. Nu ştiu să se fi montat vreodată.
  Din când în când, nu foarte frecvent, nu atât de des precum am putea-o dori, Cristi Juncu se apleacă şi asupra
  Citeste tot pe Adevărul
• Să râzi şi să nu crezi - Şcoala nevestelor la Festivalul de Teatru Toma Caragiu, Ploieşti, 2013 de Andrei Vornicu sursa: Agenda LiterNet
  Teatrul Naţional Târgu-Mureş a prezentat Şcoala nevestelor, în regia lui Cristian Juncu, în cea de-a doua zi a Festivalului de Teatru Toma Caragiu, 2013. Spectacolul îl pune în valoare pe Nicu Mihoc, un actor magistral (care a beneficiat de puţină vizibilitate până să intre în componenţa trupei Teatrului Radu Stanca din Sibiu şi să reia colaborarea cu teatrul târg-mureşean), şi prezintă un pariu câştigat de Cristian Juncu, care s-a aplecat în special asupra textelor contemporane şi a abordat rareori repertoriul clasic, precum în cazul de faţă.
  Şcoala nevestelor e o comedie perfectă din toate punctele de vedere: adaptare excelentă după textul original, regie generoasă - care lasă actorii să îşi pună în valoare talentul -, scenografie adecvată, umor abundent, de calitate, şi o rescriere valabilă a canonului molièrian.
  Povestea e simplă: Arnolf (Nicu Mihoc) e un moşier prosper trecut de prima tinereţe care vrea să se însoare.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• "Şcoala nevestelor". Lecţiile lui Molière pentru bărbaţii însuraţi de Simona Chițan sursa: Adevărul
  Spectacolul „Şcoala nevestelor“, montat de Cristian Juncu la Târgu Mureş, te face să râzi homeric. Textul nou tradus de regizor îl scoate pe Molière de la naftalină, într-un spectacol modern, în care Nicu Mihoc, în rolul bărbatului încornorat, face un rol excepţional.
  „Şcoala nevestelor“ este o satiră acidă la adresa cuplurilor în care diferenţa de vârstă este de câteva decenii între soţi. Molière a construit o adevărată ştiinţă despre om şi despre viaţă, comedia susţinân-du-se prin contrapunctul delicat şi uneori patetic al comicului de situaţie dintre soţii Arnolphe şi Agnès. bărbatul care-o ia, o ia numai pentru el.
  Cum să ajungi un soţ tiranic
  Bărbatul trecut bine de floarea vârstei, Arnolphe, interpretat de Nicu Mihoc, aflat într-o formă de zile mari, a crescut-o pe Agnès (Ioana Cheregi/Alexandra Ţifrea), copila sa „de suflet“, ferită de privirile oricărei alte fiinţe. Ca să fie sigur de supunerea şi de
  Citeste tot pe Adevărul
• Drumul dificil de la replica la ilustrare teatrală de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Piesa lui Moliere, “Școala nevestelor” este o comedie celebră , actuală și astăzi prin ținta satirică la adresa ambiției unui bărbat vârstnic de a avea o soție tânără, crescută de mică pentru a își asigura autoritatea asupra ei, supunerea partenerei. Fata va alege, firesc până la urmă, dragostea unui tânăr. Regizorul Cristi Juncu realizează savuros traducerea și adaptarea scrierii pentru transpunerea în contemporaneitate. De-a lungul carierei sale, s-a făcut simțită de multe ori contribuția sa la diverse spectacole în calitate numai de scenarist care adaptează la actualitate pentru un coleg regizor, o piesă clasică. Și de astă dată adaptarea sa este excelentă. Cu inventivitate verbală plasează prin replică săgeți directe la viața prezentă, iar peste toate calitățile adaptării, reușește și o traducere în versuri contemporaneizată.
  De la cuvântul adaptat cu respect pentru sensurile majore ale piesei lui Moliere,
  Citeste tot pe Spectator
• C’est fini la comédie! de Loredana Goagă sursa: Revista Teatrală Radio
  Oamenii, în general, simt că la orice glumă trebuie să râdă. Bine, bine, dar mergi la teatru și te aștepți să ai o întâlnire cu arta. Poate așteptările nu își au locul în cazul spectacolului Școala nevestelor de la Teatrul Național din Târgu Mureș. Să ne declarăm vinovați. Am mers la teatru ca la începutul spectacolului să ascultăm niște bancuri, care țin loc de „uvertură”. Spectacolul este montat și adaptat de regizorul Cristian Juncu. Ilustrația muzicală este semnată tot de el, iar scenografia îi aparține lui Cosmin Ardeleanu.
  Povestea este în felul următor: bancurile la adresa sexului slab apar în deschiderea spectacolului, ca o avertizare a ceea ce va urma să se petreacă pe scenă, adică prologul. Avem o poveste simplă, cu un trio conjugal și câteva personaje pion care încurcă și descurcă intriga de amor. Agnès este o fată orfană, luată în grija unui om bogat mai în vârstă decât ea, Arnolphe. Acesta vrea să o
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• "Şcoala nevestelor" de Moliere, joacă, ironie şi autoironie de sursa: Cotidianul
  Televiziunea Română şi Casa de Producţie TVR sunt parteneri ai campaniei „Artiştii pentru Artişti”, susţinând acest demers prin difuzarea pe canalele TVR a spectacolului „Şcoala nevestelor” de Molière, în regia lui Cristian Juncu, o producţie a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu”.
  Spectacolul „Şcoala nevestelor” a fost filmat şi preluat de TVR şi este programat spre difuzare luni, 31 martie, la TVR 2 şi TVR HD, de la ora 19.30. Joacă, ironie şi autoironie... Piesa este o satiră la adresa cuplurilor în care diferenţa de vârstă depăşeşte limita bunului-simţ. Arnolf, unul dintre personajele principale, şi-a crescut copila „de suflet” departe de privirile oricărei alte fiinţe, vrând să fie sigur de inocenţa, supunerea şi fidelitatea ei. Agnes, în schimb, încearcă să scape de această „predestinare” şi să-şi reconstruiască singură viaţa, în braţele unui soţ tânăr şi frumos.
  Citeste tot pe Cotidianul
• Un Ubu mai tare decât regele de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  S-a jucat si se mai joaca la Nationalul bucurestean o adaptare a piesei lui Moliere "Burghezul gentilom". In care burghezul e gentilom cat e si..., dar mai bine sa nu dam nume, stiti dvs. care sunt "gentilomii" de azi.
  Petrica Ionescu a imaginat iarasi, ca si-n cazul lui "Oedip" la Opera, o superproductie, ceea ce chiar place publicului de azi. Este, desigur, o parodie, caci traim in epoca parodiei. Nu sunt bogatii acestei perioade triste niste parodii ale celor de altadata sau de aiurea? Sunt. Dl Jourdain al lui Moliere devine un fel de Ubu roman, poate mai putin mitocan decat ne-am fi asteptat, din cauza nuantelor prea subtile ale jocului unui Victor Rebengiuc. Parada artistilor, printre care Nureev insusi, e una caracteristica pentru prostul-gust al vremurilor noastre, parada bogatiei e de acelasi prost-gust. In mare, linia molieresca este urmata, doar ca vorbele suna ca acelea de la Divertis sau din "Academia Catavencu". Decorurile imense ale lui Dragos Buhagiar vor si ele sa
  Citeste tot pe România Liberă
• Performanțele artistice ale scenografului Helmut Sturmer de sursa: România Liberă
  Deschiderea oficiala a Festivalului National de Teatru a avut loc sambata seara, cu spectacolul Nationalului din Bucuresti, "Burghezul gentilom" dupa Moliere, in regia lui Petrica Ionescu, a carui premiera a avut loc de curand. Dar, de fapt, festivalul s-a deschis cu o ceremonie intre artisti si cunoscatori, dedicata expozitiei unui scenograf exceptional, Helmut Sturmer, in holul salii mari a TNB, cu cateva ore inainte de festivitatea de seara.
  Marele scenograf a lipsit, dar se spera ca va sosi in cursul acestei luni la Bucuresti, pentru a prinde expozitia deschisa. Helmut Sturmer este un nume de referinta nu numai in Romania, de unde a lipsit multi ani, revenind dupa 1990, cu scenografia la cateva spectacole ale regretatului Vlad Mugur, printre care si "Hamlet"-ul acestuia de la Cluj. Pe simezele din holul Nationalului, cei care vor frecventa spectacolele din luna noiembrie vor putea vedea imense reproduceri ale unor imagini din spectacole la reusita carora a contribuit,
  Citeste tot pe România Liberă
• Fii intelectual, sparge-l pe Becali! - Burghezul gentilom de Eugen Istodor sursa: Academia Cațavencu
  Piesa Burghezul gentilom începe calm. Un Becali înconjurat de profesori fanfaroni şi de slugi ce îi fură banii. Prima scenă, repetiţiile unor papagali din balet şi operă pentru un spectacol menit să-i ia maul şi banul acestui Gigi Becali. Scenă jucată prost, balet interesant. Intră Gigi, alias Victor Rebengiuc. Bun suflul, dar, pe alocuri, cu slabe replici. Vine scena reprezentaţiei, lungă-lungă-lungă şi searbădă. Intră în scenă profesorul de karate al lui Gigi Becali. Bună scena, bun dialogul, bun Bleonţ. Intră profesorul de imagine al lui Gigi, un fel de Dan Pavel. Bunicică scena. Intră nevasta lui Gigi Becali. Slabă, era Cecilia Bîrbora. Slabă şi ea, şi scena, şi replicile. Vine scena cu tineretul becalist, fii-sa şi iubiţelul ei idealist, groaznic de lipsită de vînă. Vine pauza. Plictisitor foaierul. Vine Actul doi. Bun Becali, bună farsa ce i se joacă, merge coregrafia, nu te plictisesc decorurile.
  Pe scurt, băieţii de la Burghezul
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• Burghezul gentilom - Tâmpenistan, domniile voastre... de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  ... este o ţară inventată, în a cărei limbă cuvântul "bu-u" are o importanţă esenţială, la fel ca şi "baclava", "shiva" şi "mahatmagandhi", şi unde se acordă titluri nobiliare, la fel de inventate, la schimb cu o mireasă pentru fiul sultanului. Ţara pe care, în versiunea mult adaptată a Burghezului gentilom de la Naţionalul bucureştean, o născocesc doi băieţi isteţi, dar săraci (Claudiu şi Costică, remodelaţi după cuplul stăpân-servitor din piesa lui Molière), pentru a se putea căsători cu alesele inimii.
  Partea dedicată, în spectacolul lui Petrică Ionescu - a cărui premieră a avut loc pe 28 septembrie - poveştii de dragoste dintre (aici) pictorii întreprinzători şi fiica, respectiv servitoarea noului îmbogăţit cu ambiţii de mărire e, trebuie spus, cea mai reuşită din spectacol (şi pentru că Marius Manole, Vlad Ivanov, Medeea Marinescu şi Maria Buză sunt printre singurii cu un joc genuin, care acoperă personajul şi situaţia).
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Becali de România, nici burghez, nici gentilom - Burghezul gentilom de Oana Stoica sursa: Agenda Liternet
  Summit-ul Francofoniei a fost cinstit la nivel cultural printre altele de un spectacol al Teatrului Naţional din Bucureşti. Şi aşa cum îi stă bine TNB, s-a făcut o superproducţie pe gustul românului megaloman care crede că fastul, amploarea şi zgomotul = valoare. Uite aşa ne-am ales cu Burghezul gentilom după Molière în regia lui Petrică Ionescu. Spectacolul s-a vrut o variantă mioritică şi modernă a piesei lui Molière, o satiră acidă la nonvaloarea societăţii contemporane de pe malurile Dâmboviţei unde banii cumpără titluri, educaţie, cultură, dragoste şi oameni. Doar că, pînă la urmă, credulitatea unui astfel de crez duce la nebunie. În cămaşă de forţă. Cam asta ar fi la o primă citire ideea regizorală. Ceea ce am văzut însă în Sala Mare a TNB e un pic diferit.
  Din textul lui Molière nu a rămas nici virgula, cu atît mai puţin cuvintele. Scenariul prezintă în Jurdănescu (toate numele personajelor au fost românizate pînă la
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• Un mitocan la curtea Regelui Soare - Burghezul gentilom de Magdalena Boiangiu sursa: Cotidianul
  Curiozitatea e mare pentru că zvonurile au precedat spectacolul: "La Teatrul Naţional, personajul lui Molière din Burghezul gentilom nu se mai numeşte Jourdain, ci Jurdănescu, şi este de fapt..." Urma numele unui contemporan bogat, de care toţi spun că s-au săturat, dar a cărui prezenţă asigură publicul emisiunilor TV.
  Domnul Jurdănescu nu este nici burghez, nici gentilom, el este un biet mitocan de pe la noi, plin de bani, care vrea să-şi pună comportamentul de acord cu averea. Ca pe vremea începuturilor teatrului românesc, din textul original, scris ca să-l distreze pe Regele Soare, sînt luate situaţiile comice, intersectările între personaje, dar trama e dotată cu vorbele pocite ale sulfuroasei realităţi româneşti, cu lipsa de măsură a tuturor celor din prim-planul actualităţii. Dacă Jourdain al lui Molière maimuţărea curtea care îl dispreţuia şi autorul nu făcea decît să mobileze comic prăpastia de netrecut dintre cele două stări
  Citeste tot pe Cotidianul
• Uzina de teatru de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Intrucat, asa cum am mai spus, nu mi se pare corect sa-i lipsesc pe cititorii Ziarului de Duminica de orice informatie referitoare la spectacolele Teatrului National din Bucuresti pentru bunul motiv ca lucrez acolo pe post de consultant artistic, am sa procedez la o sumara prezentare a activitatii din ultimele circa sase luni a acestei importante scene romanesti, abtinandu-ma insa (fireste!) de la comentarii critice. Nu in sensul ca nu voi vorbi "de rau" montarile pomenite, ci in sensul ca nu voi emite nicio consideratie referitoare la calitatea lor.
  Si asta nu pentru ca n-as avea pareri bine stabilite despre una sau alta dintre productiile TNB, ci pentru a evita orice posibil "conflict de interese" facand reclama vreunui spectacol sau, dimpotriva, alungand lumea de la el. Mai intai, insa, citeva informatii de ordin general despre cel mai mare teatru din Romania si, dupa cum se pare, unul dintre cele mai mari din Europa.
  Teatrul National "I. L. Caragiale" din Bucuresti este un
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Tampenistan, domniile voastre... de Iulia Popovici sursa: Ziua
  ...este o tara inventata, in a carei limba cuvantul "bu-u" are o importanta esentiala, la fel ca si "baclava", "shiva" si "mahatmagandhi", si unde se acorda titluri nobiliare, la fel de inventate, la schimb cu o mireasa pentru fiul sultanului. Tara pe care, in versiunea mult adaptata a "Burghezului gentilom" de la Nationalul bucurestean, o nascocesc doi baieti isteti, dar saraci (Claudiu si Costica, remodelati dupa cuplul stapan-servitor din piesa lui Moliere), pentru a se putea casatori cu alesele inimii.
  Partea dedicata, in spectacolul lui Petrica Ionescu - a carui premiera a avut loc pe 28 septembrie - povestii de dragoste dintre (aici) pictorii intreprinzatori si fiica, respectiv servitoarea noului imbogatit cu ambitii de marire e, trebuie spus, cea mai reusita din spectacol (si pentru ca Marius Manole, Vlad Ivanov, Medeea Marinescu si Maria Buza sunt printre singurii cu un joc genuin, care acopera personajul si situatia). Asta, cu toate ca mare parte din ea e, de fapt,
  Citeste tot pe Ziua
• Moliere ca la usa cortului de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Presedintele Spaniei si al Romaniei, "madame" Chirac, Michael Jackson, Caroline de Monaco, Mahatma Ghandi si altii se "intalnesc" in replicile din "Burghezul gentilom" dupa Moliere, care a deschis joi seara, pe scena Nationalului bucurestean, stagiunea 2006-2007, in plin Sommet al Francofoniei.
  Din pacate, ceea ce se vede pe scena, timp de trei ore insuportabil de lungi pentru spectactor, se afla undeva intre opera, circ, balet si teatru, ultima dintre componente fiind cea mai putin importanta in economia intregului, in ciuda distributiei stranse pe scena. E un spectacol neincadrabil in vreun gen artistic si asta nu pentru ca ar declansa vreo revolutie spectacologica, ci pentru ca amestecul de pe scena, mai potrivit, poate, pe un stadion, nu a beneficiat de nici un fel de omogenizare din partea semnatarului sau, regizorul Petrica Ionescu. Luate separat, componentele montarii pot fi considerate reusite, numai ca nici muzica special compusa de Adrian Enescu, nici coregrafia lui Razvan
  Citeste tot pe Gândul
• Burghezul gentilom de Grid Modorcea sursa: Revista Drama
  Clasicii sunt generoşi cu posteritatea. E suficient să faci o mică adaptare, să-l schimbi pe Monsieur Jourdain, faimosul personaj al lui Molière din Burghezul gentilom, care face de 60 de ani proză fără să ştie, în Jurdănescu şi gata, ai şi făcut saltul în zilele noastre. Desigur, proză fac fără să ştie şi Băsescu, şi Geoană, şi Boc, dar nici unul nu se potriveşte aşa de bine cu viziunea lui Molière asupra unui asemenea pahiderm precum Gigi Becali. În spectacolul de la TNB, prin adaptarea liberă a piesei semnată, ca şi regia, de Petrică Ionescu, regizor venit din Bastilia ca să ne pună chipurile oglinda în faţă, toate datele duc la Gigi Becali, cum e scena când Gioni Jurdănescu este intervievat de reportera Vrânceanu-Firea sau când Gigi, la linguşelile celor din jur, aruncă cu teancuri de bancnote în dreapta şi stânga. Omul care a intrat în istoria râsului ca lighioana care fuge cu plicul în mână să-i mituiască pe jucătorii de la
  Citeste tot pe Revista Drama
• Kitschul condamnat prin kitsch şi repetiţii cu adăugire de http://adevarul.ro/cultura/teatru/kitschulcondamnat-kitsch-repetitii-adaugire-1_57fab4c65ab6550cb868 sursa: Adevărul
  Molière a scris Burghezul gentilom în anul 1670, dând curs unei comenzi regale. Situaţie relevantă până la un punct pentru bizara relaţie avută de marele artist cu Regele Soare.
  Pentru ambiguitatea unor raporturi în care disidenţa secretă făcută de Molière regimului şi esteticii sale s-a amestecat cu meandrele condiţiei lui sociale şi profesionale, în bună parte dependentă de capriciile şi protecţia venită din partea lui Ludovic al XIV lea. De ceea ce însemna să fii écrivain du Roi. După ce a primit un mesager diplomatic turc care l-a enervat cumplit pe Rege, acesta i-a solicitat dramaturgului său oficial să scrie un fel de text de răzbunare, transformat în ceea ce s-a numit „un divertisment turc”. Fără doar şi poate, sarcina a fost îndeplinită prin sarabanda din finalul Burghezului gentilom. Nu trebuie însă uitat cum întreaga piesă dădea satisfacţie deopotrivă sentimentelor nu tocmai calde nutrite de Rege faţă de noii îmbogăţiţi,
  Citeste tot pe Adevărul
• Domnul nostru Jurdan de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Simţul umorului a devenit o calitate din ce în ce mai relativă. Între atâtea oferte pline de sclipici, de show-uri care mai de care mai „de comedie”, de promisiunea râsului cu lacrimi pe care o fac din ce în ce mai mulţi băieţi cu un microfon în mână şi până la comedii care până la urmă au ieşit drame, multele feţe ale comediei s-au cam ridat sub stratul din ce în ce mai gros de machiaj strident. Râsul inteligent e greu de găsit în acest marasm de râsuri stridente, isterice şi pufnite. Chiar şi glumele au devenit previzibile, iar de curând gravitează precaut în jurul unui politically correctness preţios şi ridicol. Suntem mai uşor lezaţi de un spirit de glumă, ne ofensăm, vai, cam prea uşor şi am uitat cum e să luăm o pauză de la importanţa noastră auto-declarată. Ne relaxăm alergând pe benzi circulare care nu duc nicăieri şi ne liniştim ascultând muzică bubuind în căşti. Sensibili în reacţii, dar imuni la stimuli,
  Citeste tot pe Yorick
• Porumbelul lui Frunză și câinele lui Pricop de Lucian Cremeneanu sursa: cremeneanu.com
  Ultima carte pe care am abandonat-o înainte de final, „Ghidul nesimţitului”, de Radu Paraschivescu, m-a enervat atât de tare cu descrierea specimenelor umane de care mi-e groază în viaţa de zi cu zi, încât i-am făcut vânt cu uşurarea unui suflet evadat din iad.
  O senzaţie similară am avut la finalul spectacolului „Domnul Jurdan”, de Victor Ioan Frunză (foto), care a deschis FITO 2016. După vâlva şi secretomania create în jurul său mă aşteptam la ceva mai mult. Dar, recunosc, păcatul aşteptărilor este al meu, nu al spectacolului.
  Într-o scenografie strălucitoare la propriu şi la figurat, o capodoperă a kitsch-ului de nivelul unei case Firea-Pandele, am descoperit încă un personaj cu care nu vreau să am de-a face: parvenitul care-şi plăteşte cu bani intrarea în cercuri sociale de care nu e demn.
  Un „burghez gentilom” bine interpretat, caricaturizat la extrem, cu tuşe cât mai groase, fără subtilităţi, trase parcă din teama că
  Citeste tot pe cremeneanu.com
• Molière în pas de dans - Úrhatnám polgár / Burghezul gentilom de Adrian Țion sursa: Agenda LiterNet
  Ascuţimea spiritului lui Molière, incisivitatea criticismului său îngroşat comic răzbat până în ziua de astăzi păstrându-şi savoarea caustică şi forţa moralizatoare. De acest adevăr ne convinge noua punere în scenă a Burghezului gentilom de la Teatrul Maghiar din Cluj aparţinând lui Mihai Măniuţiu. Monsieur Jourdain, prototipul arivistului prostănac din secolul XVII, cu fumuri şi cu goluri rizibile în instrucţia sa, este tot monsieur Jourdain şi în secolul XXI. Cu aceeaşi dorinţă insaţiabilă de mărire. Trăsătură de caracter vizibilă la o clasă socială în ascensiune. Am putea recunoaşte în oglindă chiar pe câţiva politicieni grobieni dâmboviţeni, noii îmbogăţiţi, dar scopul acestor rânduri e altul.
  Aşadar, Jourdain al zilelor noastre locuieşte în vaste apartamente fastuoase din zgârie-nori, are sală de fitness proprie, vană cu jacuzzi, ba chiar şi orgă de lumini, caută să parvină în înalta societate, dar se poticneşte
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• În zona divertismentului superior de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Odată cu spectacolul pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, regizorul Mihai Măniuțiu revine, la aproape treizeci de ani distanță, la una dintre cele mai cunoscute, mai populare și mai des jucate piese din creația lui Molière – Burghezul gentilom.
  Să se impună oare precizarea că spectacolul de acum nu are nimic de-a face cu cel montat, în primăvara anului 1989, la Teatrul Național din Cluj, cu Anton Tauf în rolul domnului Jourdain? Trebuie spus oare că, sub nicio formă, nu poate fi vorba despre copy paste? Vigilenții de serviciu ai cronicii dramatice veghează, poliția criticii teatrale e pe metereze. Așa că subliniez că avem de-a face cu un cu totul alt spectacol.
  Recitindu-mi însemnările apărute în revista Teatrul, nr. 5/1989, dar și pe cele ale lui Ion Cocora, antologate în volumul al patrulea al cărții Privitor ca la teatru, ori pe ale regretatului Mircea Ghițulescu din Carte cu artiști, am constatat, totuși,
  Citeste tot pe Yorick
• Întoarcerea Comediei Franceze de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Faimoasa La Comédie-Française, pe a cărei „siglă“ stă scrisă, cu mîndrie, data inaugurării (1680), e echivalentul teatral francez al moaştelor de sfinţi purtate prin colonii, primite cu evlavie şi deferenţă. Nu există, în Europa, un simbol naţional mai respectat şi mai fidel sieşi decît Comedia Franceză – iar printre răuvoitori umblă vorba că nici teatru mai mort nu există. Şi totuşi.
  Singurul teatru „de repertoriu“ din Franţa (împreună cu Théâtre National de Strasbourg, unicele funcţionînd cu actori angajaţi, al căror statut, cel puţin la Comédie, e în palpabila vecinătate a zeităţii) a supravieţuit secolelor făcînd reverenţe lui Molière şi tradiţiei teatrale prin eterna căutare a compromisului ideal cu tendinţele contemporaneităţii, respectîndu-şi condiţia existenţială (montarea marelui repertoriu francez), dar încercînd să nu piardă pasul cu lumea zilei de azi. Iar turneul de cîteva luni bune în estul Europei
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Actori tineri, o chitară şi... "Preţioasele ridicole" de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  Moliere în versiune rock
  La Teatrul „Lucernaire” din Paris, o trupă de actori tineri încântă publicul, din 4 până în 25 august, cu o montare inedită a piesei lui Molière, „Preţioasele ridicole”. Este un spectacol al tinerei companii „Savaneskise”, creată de Pénélope Lucbert şi Elsa Furtado.
  Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut sub numele de Molière, dramaturg, dar şi actor şi şef de trupă, s-a ilustrat la începutul domniei lui Ludovic al XIV-lea. Pictor al moravurilor timpului său, mai ales al burgheziei ale cărei pretenţii nobiliare, căsătorii din interes, poziţii faţă de locul femeii în societate le denunţă, Molière a creat personaje emblematice pentru istoria teatrului, pe care, desigur, le cunoaştem cu toţii. A rămas dramaturgul cel mai jucat din secolul al XVII-lea până în zilele noastre, fiecare epocă descoperind în piesele lui elemente de actualitate. În multe dintre operele sale se face simţită farsa, gen pe care autorul
  Citeste tot pe Cotidianul
• Un spectacol provocator de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Intr-o riguroasa tratare teatrala, regizorul Bocsárdi László ne provoaca la intalnirea cu un altfel de Don Juan scos din tiparele "clasice" ce-l definea doar ca un sperjur. Un fin apel la morala domina viziunea regizorala care, fara sa rescrie piesa lui Molière, ne dezvaluie un Don Juan, personaj sincer cu relele si bunele sale. Este un spectacol eveniment pe care nu il poti uita usor.
  Cand la moda sunt adaptarile regizorale care ciopartesc dramaturgia clasica pentru a servi
  viziuni ce se vor originale cu orice pret, Bacsárdi László se retine de la pericolul unei adaptari subiective regizoral, fortate, a piesei lui "Don Juan" de Molière. Viziunea sa si-a propus doar sa atentioneze ca eroul legendar este un prototip existential specific oricarui timp istoric. Demonstratia prezentarii unui Don Juan ca personaj complex isi gaseste, de fapt, o substantiala motivare in scrierea lui Molière, evidentiata prin traducerea si subtila adaptare datorate lui Alice Georgescu.
  Citeste tot pe România Liberă
• Don Juan – un tip banal de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Când auzi ceva interesant, care s-ar putea să-ţi prindă bine în viaţă, scoţi reportofonul şi înregistrezi.
  Asta face un om modern, asta face şi Sganarelle, „omul” lui Don Juan, un tip banal despre care a scris pe vremuri Moliére.
  Când domnul Moliére scria despre el, Don Juan ieşea în evidenţă prin comportamentul lui lipsit de morală, prin dezinvoltura cu care reuşea să fie ticălos, prin lipsa de scrupule de care dădea dovadă deopotrivă când înşela tinerele fete din toate clasele sociale, când îşi dispreţuia şi sfida familia sau când îşi ducea de nas creditorii.
  Astăzi, toate aceste „calităţi” sunt la ordinea zilei şi se întâlnesc pe toate drumurile. Tot ce poate oferi Don Juan unui trăitor în aceste timpuri în care ticăloşia e la ea acasă este, să zicem, o filozofie a ticăloşiei. Asta aşa, ca să nu procedăm fără metodă şi fără viziune.
  Spectacolul lui Bocsardi Laszlo cu Don Juan, după Moliére,
  Citeste tot pe Gândul
• Spectaculosul tandem de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Don Juan (grafia Dom Juan a fost preferată de dramaturg din raţiuni ce rămân ascunse) a fost piesa pe care Molière a scris-o în timpul obositoarei lupte în vederea obţinerii dreptului de a juca celebrul Tartuffe, devenit un fel de obsesie deopotrivă pentru mediile ecleziastice, pentru creator, dar şi pentru Regele Ludovic al XIV-lea. Se pare că Molière a purces la scrierea piesei mai degrabă din dorinţa de a rezolva una dintre multele crize financiare prin care a trecut de-a lungul vieţii sale. A făcut-o însă şi la solicitarea componenţilor trupei sale, a actorilor dornici, atunci ca şi acum, să joace roluri „grase”. Sunt indicii în conformitate cu care scriitorul-actor nu ar fi fost din cale afară de îndrăgostit de piesă de vreme ce a acceptat să fie scoasă din repertoriu după numai cincisprezece reprezentaţii. Nu prea se ştie bine dacă atunci când a scris Dom Juan Molière cunoştea cu adevărat operele predecesorilor lui importanţi ce au
  Citeste tot pe Revista Familia
• Autopsia lui Don Juan de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Pasiune. Puternică, răvăşitoare, dar consumată cu rafinamentul unui degustător de vinuri. Iubeşte şi fugi, asta este deviza lui Don Juan. El descoperă şi consumă senzualitatea până la epuizare, în urma lui nu rămân femei îmbătate de dragoste, ci epave. Don Juan e un catalizator, senzualitatea iese la iveală doar în prezenţa acestui macho rece, analitic, extrem de inteligent şi de calculat. Don Juan nu este imoral, ci amoral căci funcţionează în afara moralei a cărei autoritate nu o cunoaşte. E independent de religie, de credinţă, de norme. Don Juan este un revoltat egoist care nu iubeşte, ci provoacă. Provocarea, puterea, cercetarea, trei dimensiuni ale unei personalităţi analitice. Vocaţia lui Don Juan este studiul, el nu este un cuceritor, ci un manager al pasiunii.
  A seduce moartea
  În spectacolul lui Bocsárdi László de la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, Don Juan este autopsiat într-o sală de operaţii. Fiecare parte din maşinăria
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• INFO Teatral de Cristina Rusiecki sursa: Observator Cultural
  - Don Juan e liber sa faca ce vrea. Pentru stagiunea urmatoare, Teatrul „Maria Filotti“ din Braila isi propune spectacolul Don Juan in regia Ancai Maria Colteanu. Dupa spectacolul de la Teatrul Odeon, la care se iau bilete numai cu o inscriere prealabila pe liste, Alchimistul, regizoarea s-a gindit sa abordeze textul lui Moliére nu ca pe o comedie clasica, ci accentuindu-i latura filozofica. Nu imoralul Don Juan o intereseaza, ci redemptiunea personajului, lipsa reperelor morale la care este condamnat sa ia parte. Lectura aceasta regizoarea si-o intemeiaza pe replica personajului care ii cere tatalui sau sa-i arate omul care ar putea sa-l indrume in viata. Refuzul lui Don Juan fata de modelul paternalist, considerat nedemn de constructul moral, i s-a parut regizoarei, dintru inceput, in aceeasi masura, suspect si interesant. Mai mult, in degringolada morala a lumii, pedeapsa cu moartea ar fi un nonsens. De aceea Don Juan al Ancai Maria Colteanu nu trebuie sa moara.
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Dom Juan sau amantul plictisit de Magdalena Boiangiu sursa: Adevărul literar și artistic
  Piesa lui Molière, în regia lui Cornel Todea, se joacă la Craiova. Într-un efort de a nu-şi trăda propriile standarde de calitate, Naţionalul craiovean înscrie în repertoriu una dintre marile piese clasice.
  Spectacolul de la Craiova propune o viziune de azi asupra unui text de ieri, fără să apeleze la anacronisme isteţe şi modernizări care contrazic în mod evident intenţiile autorului.
  Pe scena în care spaţiul de joc este sumar dar expresiv marcat, eternul cuceritor îşi expune saţietatea: el nu caută pe nimeni, vrea să fie lăsat în pace să fumeze, să bea şi să mănânce; spre el vin persoanele ameţite de promisiunile lui anterioare sau doritoare de promisiuni.
  E un Dom Juan (Adrian Andone) interesat de procesul cuceririi şi nu de rezultatele ei, e persecutat şi fugărit de insistenţele femeilor seduse, de dezamăgirea tatălui, de cupiditatea cămătarului, de călugăriţa convertită la dragostea carnală, de dorinţa de răzbunare a fraţilor
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Sganarelle şi al său Dom Juan de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Abordarea unui text clasic este poate cea mai sigură alegere a unui regizor. Indiferent dacă montarea se dovedeşte a fi coerentă sau nu, dacă e novatoare sau se încadrează în canoanele impuse de partitură, dacă e mai mult sau mai puţin de succes, subterfugiul general în cazul în care e nevoie de o justificare e simplu: „A fost o propunere”.
  De aici se poate merge mai deprate cu demonstraţia şi e lesne de imaginat ce va urma. Situaţia e însă interesantă şi demnă de analizat atunci când nu e nevoie de lămuriri, când propunerea trece rampa şi se impune de la sine, fără cârjele explicative din programul de sală sau declaraţiile de la conferinţa de presă.
  E adevărat însă că nu toate păsările Phoenix renăscute din propria cenuşă pe scenele autohtone au parte de o existenţă contemporană fericită. În cazul montării de la Teatrul „Al. Davila” de la Piteşti cu “Dom Juan” de Moliere, piesa nu e adusă la zi, nu este ambalată în
  Citeste tot pe Yorick
• Don Juan mai energic dupa schimbarea de sex regia Marcel Top de Ioanina Pavel sursa: Raluk.ro
  Don Juan – mai energic dupa schimbarea de sex
  18 January 2012 scris de Ioanina Pavel Niciun comentariu
  
  Traim vremuri foarte deconcertante. In exprimarea absurdo-comica a lui Brian Molko, frontman-ul formatiei Placebo, “tipele parc-ar fi tipi, tipii parc-ar fi tipe, tipele par camionagii, iar camionagii par pudeli!”. Citat care, desigur, n-are mare legatura cu ce s-a intamplat in Café Godot ieri seara – premiera piesei Don Juan interpretata de fete, cap-(aproape)coada. Dar cumva travestiul de pe scena mi-a amintit de confuzia exprimata de Molko vizavi de trend-ul aparentelor inselatoare. Molko insusi, care si el e cat se poate de in ton cu trend-ul, ar fi aplaudat acest “Don Juan” reconfigurat in varianta androgina.
  
  Don Juan rasturnat in mijlocul rasculatilor
  
  Jucaus, independent si, in esenta, nonconformist, exercitiul teatral nu mi-a deschis ochii neaparat, dar a fost destul de avangardist incat sa ma inspire intr-un moment cand o plimbarica spre centrul
  Citeste tot pe Raluk.ro
• Don Juan-cover teatral indie dupa Moliere regia Marcel Top de TABU sursa: TABU
  COVER TEATRAL INDIE – DUPA J. B. P. MOLIERE
  
  
  “Am pus in scena “Don Juan” cu distributie exclusiv feminina pentru ca in acest fel, in mod paradoxal, povestea, mitul Don Juan capata valente cu totul speciale.
  
  Incercand sa fiu plastic si auditiv, ca sa zicem asa, am adaptat o partitura compusa pentru instrumente de suflat, trompete si tromboane, pentru viori si violoncele.
  
  Cum nu-mi plac fanfarele in teatru, m-am gandit sa orchestrez aceasta piesa ca pe un fel de “Eine Kleine Nachtmusik” teatral. Un “cover” teatral dupa Moliere. Ce castiga textul pus in scena in acest fel ?… in primul rand foarte multa senzualitate, simplu, e mai sexy, detasare, ironie, mult umor si nu in ultimul rand eleganta. Pe langa asta textul si spectatorul castiga participarea a opt actrite tinere ce abia au terminat facultatea (ba chiar nabadaiosul Sganarelle e in anul trei) opt actrite cool si frumoase, despre care veti mai auzi.
  
  Figura Seducatorului a bantuit si continua sa
  Citeste tot pe TABU
• Don Juan de ArtAct sursa: ArtActMagazine
  Spectacolul DON JUAN-I WANT MORE va avea loc la Godot Cafe Teatru, marți, 4 septembrie 2012, la ora 19.00
  
  Distribuţia: Cristina Mihăilescu (Don Juan), Mihaela Velicu, Larisa Enache, Ioana Elecfi, Claudia Şuşanu, Andreea Sovan, Lavinia Coman, Mihai Stănescu. Costume şi scenografie: Anca Cernea. Regia: Marcel Ţop.
  
  La cafeneaua-teatru Godot din Bucureşti, un spectacol-fantezie, după celebra comedie a lui Moliere: “Don Juan”. O piesă pe care regizorul Marcel Ţop a abordat-o în sens invers: rolul bărbatului seducător, jucat de femeia sedusă!
  
  “Ce se întâmplă când Seducătorul devine pragmatic, devine Manipulator? Când charmul celui care seduce se transformă în pofta perversă a manipulării aproapelui.” spune Marcel Ţop. “Aşadar un Don Juan cu Don Juane! Am pus în scenă Don Juan cu distribuţie exclusiv feminină pentru că în acest fel, în mod paradoxal, povestea, mitul Don Juan capătă valenţe cu totul speciale. Figura Seducătorului a
  Citeste tot pe ArtActMagazine
• Don Juan-Fustangiul in travesti-Cristina Mihailescu de I.Pavel sursa: VintageNoise
  Cartea de vizita a Don Juan-ului din Cafe Godot m-a scos din casa cu promisiuni de dopamina, intr-una dintre acele seri de ianuarie cand bucurestiul intrase pe mana poporului revoltat.Daca s-ar fi citit catalogul la Universitate, absenteismul meu ar fi fost motivat, in sfarsit: pe adeverinta ar fi stat scris, ''teatru'', cu semnatarul Marcel Top, creierul din spatele lui G.O.D si al lui Deformatii.
  Citeste tot pe VintageNoise
• Don Juan Beyond Control regia Marcel Top de Razvan Macarie sursa: Urban.ro
  Club Control ne invita din nou la teatru - Don Juan Beyond Control, o piesa in regia lul Marcel Top. O reprezentatie excentrica, cu o distributie exclusiv feminina care va va cuceri cu siguranta. Spectacolul are loc miercuri, pe 12 iunie 2013.
  
  "Don Juan Beyond Control" a psychedelic-erotic-indie-fantasy after J.B.P.Moliere - directed by Marcel Top
  Miercuri, 12 iunie, Control gazduieste spectacolul de teatru "Don Juan-Beyond Control'', regizat de excentricul si neconvenționalul Marcel Top. Cu distributie exclusiv feminina "Don Juan-Beyond Control'' adaptare cat se poate de liber-erotic-psyhedelica dupa J.B.P.Moliere,o apologie a senzualitatii,boemiei, nonconformismului, decadentei expresiv-novatoare,a night clubbing ului ca alternativa la o lume terna, plictisitoare si mult prea ancorata in diurn.
  
  Veti putea degusta in acest spectacol pe langa senzatiile tari de rigoare, un discurs rock, punk,
  Citeste tot pe Urban.ro
• Don Juan şi Sganarelle pe biciclete de Maria Sârbu sursa: Jurnalul
  ând personajul seducător al lui Molière nu e romanţios, ci dornic de libertate
  Numele de Don Juan a fost răspândit, de-a lungul secolelor, mai întâi în texte dramatice, în operă, apoi în filme: de la personaj fictiv (prototip al seducătorului) la nume de personalităţi fie din literatură, fie din politică, la nume de localităţi etc. Totuşi, Don Juan se contopeşte cu numele Molière, autorul piesei “Dom Juan” scrise în 1665. Textul a fost montat la noi în diverse variante, cea mai recentă montare fiind semnată de Victor Ioan Frunză (ArCuB). Deci, publicul ştie ce înseamnă un Don Juan. Dar la sfârşitul săptămânii trecute Teatrul Naţional Bucureşti a găzduit spectacolul Teatrului Naţional “Ivan Vazov” din Sofia (Bulgaria), “Don Juan” de Molière, viziunea scenică aparţinând lui Alexandr Morfov. E acelaşi regizor care a creat cu aceeaşi minunată trupă “Emigranţii”, spectacol pe care l-am văzut tot pe scena Sălii Mari a TNB.
  Citeste tot pe Jurnalul
• Un spectacol original, admirabil… de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  … o “lecție” despre cât de actuală poate fi valoarea universală a unei piese clasice, demonstrează “Don Juan” DUPĂ Jean – Baptiste Moliere, în viziunea lui Alexandar Morfov. O reprezentație DUPĂ Shakespeare, Moliere sau alți clasici, produce nedumeriri, pentru că în majoritatea spectacolelor, regizorii își doresc spre a se remarca, a fi mai presus de dramaturgul ales, și ignoră taman, miezul, esența scrierii ce a consolidat cu vremea, valoarea sa culturală universală. Alexandar Morfov – adaptare și regie, scenografie alături de Alexandar Orlov, autor și al ilustrației muzicale -, propune însă, la Teatrul Popular “Ivan Vazov” din Sofia, un spectacol inspirat, cu motivare solid argumentată teatral. Dezvoltă prin personajul Don Juan, o provocare de judecare a individului care crede că existența sa presupune libertate absolută, lipsită de orice regulă morală elementară. Ireproșabil derulează epic povestea celebrului personaj.
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Călătoriile lui Don Juan de Mircea Morariu sursa: Revista Familia Nr.4 (569) - pg.119
  Molière a scris Dom Juan (aceasta este grafia preferată de ilustrul dramaturg) în vremea nesfârșitei și obositoarei lupte pentru Tartuffe. Din câte se pare, a făcut-o din două motive. Mai întâi, pentru a surmonta o criză financiară acută prin care trecea compania pe care o conducea, pe urmă, spre a răspunde solicitărilor vedetelor trupei ce își doreau roluri grase. Unele mărturii din epocă ne lasă să înțelegem că Dom Juan nu i-a fost o lucrare chiar foarte dragă autorului său de vreme ce acesta a fost de acord să o scoată din repertoriu după numai cincisprezece reprezentații. Nu știm foarte sigur dacă atunci când a creat Dom Juan, Molière chiar cunoștea scrierile unor predecesori importanți ce au abordat tema seducătorului și au făcut și prin contribuțiile lor astfel încât să o metamorfozeze în mit ( e vorba despre Tirso de Molina, Cicognini, Giliberti) ori îi erau familiare doar operele francezilor Dorimond și Villiers.
  Citeste tot pe Revista Familia Nr.4 (569) - pg.119
• Don Juan Beyond Control de Party Starter sursa:
  https://www.facebook.com/events/278258402319559
  Cu distributie exclusiv feminina, "Don Juan-Beyond Control'', adaptare cat se poate de liber-erotic-psyhedelica dupa J.B.P.Moliere, o apologie a senzualitatii, boemiei, nonconformismului, decadentei expresiv-novatoare, a night-clubbing-ului ca alternativa la o lume terna, plictisitoare si mult prea ancorata in diurn.
  
  Veti putea degusta in acest spectacol, pe langa senzatiile tari de rigoare, in regia lui Marcel Top, un discurs rock, punk, post punk, drum n bass, indie si alte delicatese alternative si nu numai, toate pe fondul mitului Libertinului.
  
  Sapte actrite tinere, cool, care va vor plimba la brat cu nerusinare, eleganta si talent, prin poezia, provocarea si atmosfera erotico-psyhedelica a vietii de noapte.
  
  Intrare: 25lei
  by
  Control Club
  Follow
  Star 44
  
  Be the first of the Partystarters!
  Citeste tot pe
• Don Juan Beyond Control de Urban sursa: Urban.ro
  Club Control ne invita din nou la teatru - Don Juan Beyond Control , o piesa in regia lul Marcel Top. O reprezentatie excentrica, cu o distributie exclusiv feminina care va va cuceri cu siguranta. Spectacolul are loc miercuri, pe 12 iunie 2013.
  
  "Don Juan Beyond Control" a psychedelic-erotic-indie-fantasy after J.B.P.Moliere - directed by Marcel Top
  Miercuri, 12 iunie, Control gazduieste spectacolul de teatru "Don Juan-Beyond Control'', regizat de excentricul si neconvenționalul Marcel Top. Cu distributie exclusiv feminina "Don Juan-Beyond Control'' adaptare cat se poate de liber-erotic-psyhedelica dupa J.B.P.Moliere,o apologie a senzualitatii,boemiei, nonconformismului, decadentei expresiv-novatoare,a night clubbing ului ca alternativa la o lume terna, plictisitoare si mult prea ancorata in diurn.
  
  Veti putea degusta in acest spectacol pe langa senzatiile tari de rigoare, un discurs rock, punk,
  Citeste tot pe Urban.ro
• Don Juan Beyond Control-Moliere varianta underground de Irina Constantin sursa: Teen Media
  Don Juan Beyond Control – Molière, varianta underground
  
  de Irina Constantin – redactor
  foto: Vlad Albu – colaborator foto
  
  În seara de miercuri, 12 iunie, Club Control a găzduit o premieră teatrală deosebită –“ „Don Juan Beyond Control“. Cei prezenți au putut savura o combinație de umor, viață de noapte, underground și personaje foarte colorate, totul adaptat după J.B.P. Molière, în distribuție exclusiv feminină.
  
  În jurul orei 20, sala Berlin a început să se umple. Spectacolul a început cu Sganarelle, sluga lui Don Juan, discutând cu Gus despre cruzimea și răutatea stăpânului său. Acesta, aflând că este subiect de discuție, își trage sluga la răspundere în stilul propriu, cu violență și aroganță.
  
  Don Juan Beyond Control – Molière, varianta underground
  
  Cei doi încep să discute despre părăsirea Elvirei și găsirea unei iubiri noi de către Don Juan. Urmează un puternic discurs despre cum dorințele sale nu pot fi
  Citeste tot pe Teen Media
• "Don Juan Beyond Control" @Club Control de Răzvan sursa: Urban
  Club Control ne invita din nou la teatru - Don Juan Beyond Control, o piesa in regia lul Marcel Top. O reprezentatie excentrica, cu o distributie exclusiv feminina care va va cuceri cu siguranta. Spectacolul are loc miercuri, pe 12 iunie 2013.
  "Don Juan Beyond Control" a psychedelic-erotic-indie-fantasy after J.B.P.Moliere - directed by Marcel Top
  Miercuri, 12 iunie, Control gazduieste spectacolul de teatru "Don Juan-Beyond Control'', regizat de excentricul si neconvenționalul Marcel Top. Cu distributie exclusiv feminina "Don Juan-Beyond Control'' adaptare cat se poate de liber-erotic-psyhedelica dupa J.B.P.Moliere,o apologie a senzualitatii,boemiei, nonconformismului, decadentei expresiv-novatoare,a night clubbing ului ca alternativa la o lume terna, plictisitoare si mult prea ancorata in diurn.
  Veti putea degusta in acest spectacol pe langa senzatiile tari de rigoare, un discurs rock, punk, post punk,
  Citeste tot pe Urban
• Atingerea mitului de Adrian Țion sursa: Agenda LiterNet
  Ambiţia regizorilor importanţi este să monteze piese mari din repertoriul clasic internaţional. Roberto Bacci, director artistic la Fondazione Teatro della Toscana, ne este prezentat ca un regizor important al mişcării teatrale din Italia. Măreţia cu măreţie se respectă, cu grandoarea se confruntă. De ce? Pentru a zgândări zidurile mitului, acolo unde alţii au înălţat catedrale. Nu pentru a le demola neapărat, ci pentru a îmbrăca vechile ziduri în pânza propriei viziuni, ca artistul plastic bulgar Christo care a împachetat în pânză Reichstag-ul din Berlin. Clădirea Reichstag-ului a rămas, pânza a dispărut. Dar a rămas în conştiinţa privitorilor şi imaginea acelei împachetări a monumentului, ca multe alte manii ale artei conceptuale.
  Cu ce rămâne spectatorul după vizionarea lui Don Juan de Molière în viziunea lui Roberto Bacci? E întrebarea firească pe care mi-am pus-o la ieşirea din sală. E limpede că regizorul italian,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Fragmente de statuie de Gina Șerbănescu sursa: Agenda LiterNet
  În cadrul celei de a şasea ediţii a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, 2016, a fost prezentat spectacolul Don Juan de Molière, în regia lui Roberto Bacci, directorul artistic al Teatro della Toscana şi fondatorul Fondazione Pontedera Teatro din Italia. Regizorul italian se află la a treia colaborare cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, după montarea spectacolelor Hamlet de William Shakespeare în anul 2012 şi Livada de vişini de Cehov în anul 2014.
  Viziunea lui Roberto Bacci asupra universului din Don Juan este fondată pe un dublu discurs, pe o indistincţie intenţionată a valorilor afirmate sau contrazise de Don Juan, interpretat de actorul Matei Rotaru, care asimilează personajul într-o variantă care frizează androginia, care jonglează cu seducţia asupra naturii feminine, dar îşi instituie teritoriul cuceririi şi în zona personajelor masculine (un exemplu în acest sens este scena cu accente erotice care îi are ca protagonişti pe Don Juan şi pe
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Un nou Don Juan de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Celebra piesă a lui Molière, Dom Juan (aceasta a fost grafia preferată de dramaturg, din motive rămase necunoscute), în repertoriul Teatrului Naţional din Cluj la mai bine de 20 de ani de la precedenta ei prezenţă. Atunci scrierea, devenită celebră prin ani, şi nu la data premierei absolute ce a avut loc în vremea nesfârşitei bătălii a dramaturgului pentru Tartuffe, a avut parte de o montare de studio în regia lui Tudor Chirilă. Din câte îmi aduc aminte, chiar dacă era vorba despre un spectacol ce se juca cu publicul pe scenă, aveam parte de o reprezentaţie ce elimina foarte puţin din textul original. Spectacolul de acum, regizat de Roberto Baci, optează pentru un concentrat de text. Inteligibil, care nu ratează nici unul dintre momentele esenţiale ale piesei.
  Caietul de sală ne înştiinţează că montarea clujeană se serveşte de o traducere cu totul nouă datorată Mariei Rotar. Faptul în sine este lăudabil fiindcă mai toate spectacolele
  Citeste tot pe Adevărul
• Lacrima picată în zâmbet sau Paradox despre „Don Juan” de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Mitul lui Don Juan a creat una dintre cele mai seducătoare figuri ale literaturii. Bărbatul care iubeşte mistuitor ca o flacără grăbită să ardă la ambele capete, care subjugă cu farmec femeile fără să ţină cont de criterii sau principii, care minte, înşală, trădează şi răneşte cu lejeritatea unui spadasin mânuitor abil de floretă. Personajul, poate, cel mai paradoxal – între frivolitatea speculată de entertainment şi profunzimea filosofică ascunsă sub multe straturi de psihologie masculină sui-generis. Sacrul şi profanul contopite într-un creuzet estetic şi transformate în legendă încarnată de sute de ani în mai toate formele artei. Chiar şi sintagma „Don Juan” banalizată pe care o folosim pentru a-l cataloga pe cunoscutul nostru, pentru că toţi avem, invariabil, un asemenea cunoscut aventuros într-ale amorului liber consimţit, este reminiscenţa unui act artistic.
  Revizitarea contemporană realizată de Andrei şi Andreea Grosu a
  Citeste tot pe Yorick
• Reușită cunoaștere a unui personaj legendar de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Andrei și Andreea Grosu sunt tineri regizori a căror activitate a fost a fost răsplătită mereu cu aplauze meritate în special, în teatrul independent pe care l-au înființat în urmă cu șapte ani – “Unteatru”. Realizează acum, și spectacole în importante teatre instituționalizate. La Teatrul de Comedie, la sala Studio, propun întâlnirea cu Don Juan … contemporanul nostru. Reușesc o remarcabilă comprimare a piesei lui Moliere, actualizarea ei cu respect față de acțiunea clasicului autor și chiar o parte din replici, într-o adaptare pentru trei actori cu scopul de a evidenția esența legendarului Don Juan.
  Este alături ca de obicei, de cei doi regizori, scenograful Vladimir Turturică și propune un decor inspirat pentru spațiul restrâns al sălii Studio, aparent simplu, dar multifuncțional pentru a indica locurile acțiunii. Fundalul scenei găzduiește doi pereți negri, așezați în unghi, marcați de o serie de linii luminoase ce vor desena
  Citeste tot pe Spectator
• Don Juan sau atracția morții de Cronica Monica Andronescu sursa: Yorick
  Există o modă în rândul actorilor români să treacă de la actorie la regie la un moment dat în cariera lor. Motivele și resorturile interioare diferă, desigur, dar un lucru e cert: spectacolele puse în scenă de actori deveniți regizori sunt mai degrabă centrate pe actor, pe interpretare și se lansează mai puțin în viziuni regizorale îndrăznețe. Traseul de actriță al Anei Ioana Macaria l-am urmărit încă de la început. Și am să susțin întotdeauna că este una dintre cele mai interesante, mai charismatice, mai profunde actrițe ale generației ei. Un amestec de sensibilitate și tristețe metafizică, extrem de bine metabolizate pe scenă. Așa încât hotărârea ei de a studia regia mi s-a părut la început surprinzătoare. Dar motivația ei, care a venit în urma unei experiențe de la Teatrul Podul, de care, de altfel, se leagă și începutul carierei ei de actriță, mi s-a părut superbă: „Mi-a plăcut să văd cum ce aveam eu în cap devine cu
  Citeste tot pe Yorick
• Viaţa, creaţia, iubirile şi moartea domnului Molière de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  În 1663, Molière scria Improvizaţia de la Versailles. O piesă într-un act, aparent o simplă jucărie. O reglare de conturi. O răbufnire a dramaturgului, a actorului, a directorului de trupă, obosit, adus la exasperare de mofturile zilnice ale actorilor.
  Veşnic nemulţumiţi, revoltaţi, nedornici să înveţe textul şi să se mobilizeze nici măcar atunci când li se făcea cinstea de a juca în faţa autorităţii supreme - Regele Soare. Sunt numiţi în această piesă componenţi ai trupei lui Jean-Baptiste Poquelin, zis Molière. Cel care i-a scandalizat pe toţi, inclusiv pe tatăl său, respectabil tapiţer regal, atunci când a ales să se dedice scena. E vorba despre Madeleine Béjart, Brécourt, La Grange, Mademoiselle de Brie, Croisy. Scriind Improvizaţia de la Versailles, a cărei primă reprezentare pare-se că a fost pe placul lui Ludovic al XIV lea, Molière avea în vedere şi să răspundă valului de invidie căruia a trebuit să-i facă faţă îndată
  Citeste tot pe Adevărul

Discutii:

propune tema de discutie