Σοφοκλῆς Sofocle

Piese de Σοφοκλῆς Sofocle

adauga piesa

Oἰδίπoυς τύραννoς (Oedip rege): Tragedia „Oedip rege” începe cu freamătul cetății Teba, care se afla în fața unui chin: plantele, animalele și femeile erau sterile, iar ciuma făcea nenumărate victime. Tebanii vin să ceară ajutorul lui Oedip, regele Tebei, care îi scăpase și de Sfinx, răspunzând corect la ghicitoarea acestuia. Creon, cumnatul lui Oedip, este trimis la oracol să afle de ce s-a abătut această nenorocire asupra Tebei. Oracolul motivează prin faptul că moartea lui Laios, predecesorul lui Oedip, nu a fost ispășită. În scopul de a afla cine l-a omorât pe Laios, Oedip cere să fie întrebat Tiresias, bătrânul profet orb. Tiresias îi spune lui Oedip că el este ucigașul lui Laios. Crezând că Tiresias și Creon au complotat împotriva lui, Oedip se ceartă cu ei. Soția sa, Iocasta, alături de care are patru copii, doi băieți - Eteocles și Polynikes - și două fete, Antigona și Ismena, îl liniștește spunându-i că lui Laios i s-a prezis că va fi ucis de propriul fiu, pe care l-au dat spre adopție în alt ținut pentru a evita această tragedie. În acel moment, Oedip își amintește motivul pentru care a venit în Teba: acela de a se îndepărta de familie ca să nu-și omoare tatăl, după cum i-a fost zis la naștere. La o răscruce, Oedip are un conflict cu un grup de tâlhari, astfel ucigându-și tatăl, deghizat să nu fie recunoscut ca rege. Oedip suferă o cadere nervoasă, scoțându-și ochii, considerând că aceștia sunt cei din cauza cărora nu a văzut adevărul.
Tραχίνιαι (Trahinienele): Dorind să păstreze dragostea soțului ei, Heracles, Deianira îi trimite o mantie muiata într-un lichid ce trebuia să-i trezească pasiunea, fără să știe că în realitate îi trimitea otrava ce-l va omorî în chinuri groaznice. Aflând de crima pe care o săvârșise ea se omoară. Actul său necugetat este însă pornit din cea mai curată iubire, Deianira fiind bună, duioasă, umană, neurmărind altceva decât să recâștige dragostea soțului ei.
Αἴας (Aiax): Viteazul ostaș Aiax, a cărui onoare de luptător a fost știrbită de compatrioți, a hotărât să se răzbune. Orbit de această dorință, el se aruncă, într-un moment de nebunie, asupra unei turme de oi pe care le sfârtecă și le risipește. Venindu-și în fire și cuprins de rușine pentru cele petrecute, el se aruncă în sabie, predându-se morții de bună voie.
Ἀντιγόνη (Antigona): Antigona, cutezătoarea fiica a lui Oedip, asistă la dezastrul provocat de lupta dintre frații ei, Etéocle și Polinice. Amândoi au căzut în luptă, iar tronul Tebei este ocupat de Creon. Regele dispune să se organizeze cu pompă înmormântarea lui Etéocle, apărătorul cetății. Pentru celalalt fiu al lui Oedip, Polinice - venit cu oaste străină să cucerească cetatea - se interzice chiar simpla înmormântare. Împotriva asprului ordin regesc, înfruntând pericolul pedepsei cu moartea, se ridică Antigona, sora celor doi luptători. În mare taină, ea predă pământului trupul lui Polinice, îndeplinind astfel obilgația ce i-o reclamă, potrivit obiceiului, legătura de sânge cu cel mort.Fapta Antigonei a fost însă repede descoperită de Creon care o condamnă la moarte.
Ἠλέκτρα (Electra): textul reia vechea legendă tratată de Eschil în tragedia „Orestia”. Sofocle creează o nouă Electra, dotată cu însușiri asemănătoare profilului Antigonei: curaj, hotărâre etc.
Οἰδίπους ἐπὶ Κολωνῷ (Oedip la Colonos): Bătrân și orb, Oedip sosește la Colonos, fiind condus de fiica sa Antigona și cere să-l vadă pe Teseu, regele Atenei. Ismena, fiica mai mică a lui Oedip, povestește că frații lor, Eteocle și Polinike, s-au luptat pentru tron. Fiind alungat, Polinike s-a dus la Argos pentru a cere aliați în vederea unui război împotriva Tebei. Apare Teseu care îi acordă lui Oedip găzduire. Creon încearcă să-l convingă pe Oedip să se întoarcă la Teba, știind că într-un eventual război între Teba și Atena, va învinge partea care se va afla în posesia corpului lui Oedip. Oedip îl refuză pe Creon care o răpeste pe Ismena, dar ea este eliberată de oamenii lui Teseu. Apare Polinike care îi cere binecuvântarea în vederea victoriei în lupta contra Tebei. Oedip îl refuză și pe el, știind că Polinike nu va cuceri niciodata Teba, iar frații se vor omorî unul pe celălalt în luptă. Oedip îl conduce pe Teseu la locul morții sale, loc ce va trebui păstrat secret de către Teseu, căci numai așa Oedip poate ocroti Atena. Oedip nu a murit de moarte naturală; un zeu l-a răpit sau pământul s-a deschis pentru a-l primi și a-l elibera de toate suferințele. Teseu promite Antigonei și Ismenei că va fi alături de ele pentru totdeauna după care cele două surori se întorc laTeba pentru a împiedica moartea fraților.
Φιλοκτήτης (Filoctet): Îndemnat de Odiseu, Neoptolemos, fiul lui Ahile, se hotărăște să fure de la Filoctet arcul fermecat al lui Heracle. Cu viclenie, Neoptolemos reușește să câștige încrederea lui Filoctet și acesta, într-un moment de slăbiciune fizică, îi încredințează arcul. Dar, neputând suporta în continuare acest joc necinstit, Neoptolemos înapoiază arcul și-i acordă lui Filoctet ajutorul său.

Biografie Σοφοκλῆς Sofocle

+1 1vot

editeaza

Σοφοκλῆς Sofocle s-a nascut la data de zi luna 496 in oras, Grecia.

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Σοφοκλῆς Sofocle

Antigona de Graz de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), ediţia cu numărul 17, a debutat în acest weekend la Teatrul Bulandra cu spectacolul “Antigona” de Sofocle, în regia Annei Badora, montare a companiei Schauspilelhaus din Graz.
Regizoarea a transplantat cu succes tragedia antică într-o Europă post UE, unită pe de o parte, divizată pe de alta, pe modelul Babel, în limbi şi tradiţii diferite. Corul e format din actori de diverse naţionalităţi şi rase (printre ei aflându-se şi un român, Ionuţ Chiriac) ce dau prin comentariul lor multilingvistic hybrisului lui Creon dimensiuni planetare.
Dictarorul Creon (excelent interpretat de Gotz Argus) e îmbrăcat asemeni unui director al unei corporaţii multinaţioanle, în costum elegant, de firmă, la care asortează o cravată vişinie, de mătase. Fascinant în forţa şi demenţa lui, dictatorul de tip nou, dictatorul-birocrat, nu se teme de zei, ce-i par figuri preistorice, ci doar de o eventuală şubrezire a
Citeste tot pe Cotidianul
Tronul molatec de Cristina Rusiecki sursa: Ziarul Cultura
Un obiect imens cu podium, platformã si trepte troneazã în mijlocul scenei. Troneazã pentru cã e chiar tronul, de dimensiuni iesite din comun, spre care se îndreaptã Creon. Atras magnetic. Un sãlbatic mai mult despuiat, cu aspect de viking, cu plete blonde acoperindu-i umerii, ajunge, în sfârsit, la poalele tronului. Îl adulmecã, îl miroase, îl pipãie, îl mângâie cu trupul sãu. Cãci regizorul francez Emmanuel Ray, autorul spectacolului Antigona de la Teatrul „Maria Filotti” din Brãila, si-l imagineazã pe proaspãtul rege elin într-o relatie intimã, magneticã si somnoroasã cu puterea. Pentru Creon, aparitie spectaculoasã, sustinut plastic, cu remarcabile valente expresive, de Valentin
Terente, tronul este cel mai languros obiect al Cetãtii. Plãcerea pe care i-o dã atingerea lui este fizicã si actorul se pricepe sã speculeze bine, cu propriul corp, materializarea acestei obsesii. În fond, în spectacolul lui Emmanuel Ray, nu vechea disputã între
Citeste tot pe Ziarul Cultura
Dansul de foc al Antigonei de la Petroşani de Simona Chiţan sursa: Adevărul
Mihai Măniuţiu a creat un spectacol puternic imagistic după piesa lui Sofocle la Teatrul „I. D. Sîrbu" din Petroşani. Antigona a fost interpretată de actriţa Andreea C. Hristu, scenografia cu trimiteri contemporane fiind semnată de Adrian Damian.
„Am păstrat conflictul din piesa lui Sofocle între legea politică, a cetăţii, şi cea divină, însă «Antigona» rămâne un spectacol contemporan, realizat după tema unui război de astăzi. Am urmărit raportul dintre mit şi degradarea acestuia, mitul fiind afectat de eroziune în zilele noastre", a punctat regizorul Mihai Măniuţiu, care a mai montat spectacolul şi în 1996 la Piatra-Neamţ.
Antigona, fiica lui Oedip, după ce află că cei doi fraţi ai săi muriseră în luptă, ucigându-se reciproc, încalcă porunca tiranului Creon, care oprise ca Polynices să fie îngropat. Sfidându-l pe rege, ea presară pământ peste trupul neînsufleţit al fratelui ei, îndeplinind, cu un curaj nemărginit,
Citeste tot pe Adevărul
Mituri alterate de Mircea Morariu sursa: Revista Familia - pg.273
Dacă spectacolul cu Antigona de (eu aș zice mai curând după) Sofocle de la Teatrul I.D. Sârbu din Petroșani, nu ar fi unul complet diferit de cel cu aceeași piesă, montat în stagiunea 1995-1996 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, maimai că aș fi tentat să cred că regizorului Mihai Măniuțiu, cunoscut deopotrivă în ipostază de prozator, mai recent chiar în aceea de romancier, i-a venit ideea de a scrie, în limbaj scenic, desigur, un roman autoreferențial lesne de intitulat Quinze ans après. ªi asta fiindcă Măniuțiu revine exact în stagiunea în care a reînscenat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Caligula lui Camus (montată pentru întâia oară acum 15 ani la Bulandra) asupra uneia dintre cele mai frumoase, mai subtile, mai răscolitoare scrieri din întreaga literatură dramatică universală. O tragedie mereu actuală, profund contemporană, combinație perfectă de tragedie politică și tragedie umană. Dar dacă în Caligula de la Cluj puteau fi
Citeste tot pe Revista Familia - pg.273
In cautarea unui "Oedipe" perfect de Oltea Șerban-Pârâu sursa: ZiarulFinanciar
Festivalul International "George Enescu", editia a XIX-a, a asteptat oficialitatile si personalitatile care onoreaza de obicei astfel de evenimente cu o noua montare a operei "Oedipe". S-a intamplat duminica, 30 august, la Opera Nationala din Bucuresti.
Toata lumea a venit cu multe asteptari la aceasta coproductie Theatre du Capitole de Toulouse – Opera Nationala Bucuresti, in care, practic, montarea (regia – Nicolas Joel, decorurile – Ezio Frigerio, costumele – France Squarciapino) a venit integral din Franta.
Urmarind aceasta "ecranizare" de festival din 2009, mi-a revenit in minte intrebarea: "Oare Oedipe-ul enescian - si spectacolul de opera in general - trebuie sa fie neaparat spectaculos?".
Am folosit cuvantul „ecranizare" pentru ca la nivel mondial asistam la o schimbare graduala de paradigma in ceea ce priveste estetica spectacolului de opera. Asa cum spunea si Petrica Ionescu atunci cand isi sustinea „Oedipe"-ul (cu a sa viziune regizorala regretata acum de
Citeste tot pe ZiarulFinanciar
Tragedia antică şi brand-ul Măniuţiu de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Oedip Rege, premiera prin care Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi regizorul Mihai Măniuţiu şi-au prefaţat succesul de a doua ziua (spectacolul cu piesa Woyzeck, montat de acelaşi director de scenă, şi-a adjudecat cel mai important premiu al Galei UNITER) e una dintre acelea care îi reaminteşte criticului realitatea că, într-o profesie în care de obicei graba face treaba, în sensul că e cât mai bine să te pronunţi foarte rapid asupra a ceea ce ai văzut, se poate întâmpla şi ca graba să strice treaba. Mărturisesc că montarea m-a pus iniţial în dificultate. Fireşte că mi-am dat seama imediat că spectacolul e unul serios, de anvergură repertorială şi puternică implicare profesională, că din nou actorii clujeni şi-au dovedit însuşirea esenţială de a se arăta scenic în ipostaza de trupă omogenă, antrenată pentru performanţă (ceea ce nu înseamnă nicidecum că evoluţiile individuale nu pot fi remarcate). Cu siguranţă că am recunoscut în
Citeste tot pe Revista Familia
Oedip (mai puţin) rege de Adrian Ţion sursa: Agenda LiterNet
Transferul tragediei lui Sofocle din Antichitate până în zilele noastre a îmbrăcat forma personalizată a intermediarilor care au valorizat, s-au apropiat şi au răsucit pe toate feţele mitul lui Oedip. Forma dată de ultimul interpret al textului clasic, după 2500 de ani, poate părea la prima vedere scandaloasă. Mihai Măniuţiu, un vârf de lance recunoscut al avangardei noastre teatrale, ne propune, după cum îi e obiceiul, într-un limbaj total dezinhibat, un Oedip dezbărat de orice convenţii rigide, anacronice, pudibonde. Mai mult chiar: un Oedip dezbrăcat la propriu pe scenă. Dezbrăcarea se produce la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, unde este director Tompa Gabor. Asta spune multe în direcţia susţinerii proiectelor novatoare.
Oidipusz kiraly, bazat pe un text adaptat de Visky Andras după traduceri din Babits Mihaly, Csengeri Janos şi Csiky Gergely, este un spectacol focalizat pe ritul purificării. Mai exact, pe ritul provocării adevăratei purificări.
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Silviu Purcărete, cu un spectacol “şaptezecist” de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
“Oidip” (nu Oedip) după Sofocle a văzut lumina rampei la Teatrul Naţional din Sibiu. Premiera oficială – la 13 iunie
Deşi nu povesteşte spectacolele pe care le creează, Silviu Purcărete a dat unele explicaţii, la o conferinţă de presă, înainte de avanpremieră, despre cea mai nouă montare a sa, “Oidip”, realizată pe scena Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu. Scenariul, care îi aparţine, l-a făcut după o nouă traducere a tragediilor scrise de Sofocle “Oidip rege” şi “Oidip la Colonos”, realizată, cu această ocazie, de specialiştii în greaca veche Constantin Georgescu, Simona Georgescu şi Theodor Georgescu.
În opinia regizorului, “Oidip” este unul din textele cele mai frumoase ale literaturii dramatice. Astfel s-a întors la tragedia greacă şi cu acest prilej şi-a putut exercita “pofta de a crea din nou şi din nou aceleaşi imagini”. Silviu Purcărete a spus că, de fapt, el lucrează “cu un inventar foarte limitat
Citeste tot pe Jurnalul Național
Sofocle, între Freud şi Purcărete de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Cînd am aflat că Silviu Purcărete a montat Oidip (premieră în 13 iunie, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu), un scenariu propriu, după cele două piese ale lui Sofocle – Oedip Rege şi Oedip la Colonos, primul gînd a fost că regizorul s-a reîntors pe un teritoriu familiar, care îl defineşte şi pe care îi place să îl exploreze repetat. Presupunerea este confirmată de artist, care îşi asumă declarat „estetica şaptezecistă“ şi recunoaşte, autoironic, că are „un inventar limitat de imagini şi trecuse ceva vreme de cînd nu mai lucrasem cu acest tip de imagini“ (autoironia şi detaşarea faţă de propriile creaţii, atribute care se regăsesc şi la Alexandru Dabija, constituie semne de sănătoasă luciditate artistică). Vizionarea spectacolului s-a dovedit a fi, totuşi, surprinzătoare, căci Purcărete este şi nu este acelaşi din anii ’90, cînd crea Fedra sau Danaidele. Imaginile din acel „inventar limitat“ sînt
Citeste tot pe Dilema veche
Purcărete, după alţi 20 de ani de Mircea Morariu sursa: Adevărul
Sunt pe lumea aceasta regizori ce îşi fac prin spectacole proprii periodice cadouri de aniversare. Un astfel de cadou şi-a oferit, cred, Silviu Purcărete, montând, la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, Oidip după Sofocle.
În conferinţa de presă prilejuită de avanpremiera ce s-a săvârşit cu vreo trei-patru săptămâni înaintea premierei consumate în cadrul ediţiei a XXI a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în stilu-i caracteristic, regizorul s-a jucat puţin cu memoria, dar şi cu competenţa criticii de teatru. A vorbit despre propriile reîntoarceri la tragedia greacă şi despre estica şaptezecistă căreia i-ar fi îndatorată noua montare. Iar unii dintre criticii ce au scris deja despre spectacol s-au grăbit să pună în relaţie Oidip doar cu Phaedra (1993) ori cu Danaidele (1996), şi atât, fără a băga de seamă că acestea sunt montări nu ‘’şaptezeciste‘’, ci “nouăzeciste”. De fapt, atunci, în anii ’90,
Citeste tot pe Adevărul
Oidip, eseu despre om… de Călin Ciobotari sursa: Jurnal virtual
Plouă în Colonos. Auzi ploaia lovind frunzele măslinilor despre care se vorbeşte şi un vag ecou de Grădină Ghetsimani îţi dă târcoale. Oidip, bătrân şi înfrânt, umbră a regelui de odinioară, a ajuns, însoţit de fiicele sale, în cetatea lui Tezeu, dumbrava sacră în care îşi doreşte să moară… Aşa începe spectacolul lui Silviu Purcărete, „Oidip”, cu premiera în Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, o întoarcere, cum spune regizorul, la mai vechile sale preocupări pentru tragic.
E un Sofocle adus în plin secol XX. Greu de spus când anume, însă cu siguranţă în post-belic. Poate în anii 50, cu o „societate” omniprezentă, îmbrăcată în parpalace cenuşii, cu pălării şi bastoane, subtilă trimitere către Siguranţa statului şi către practicile de supraveghere cetăţenească. Impresia este întărită de frânturi dintr-o muzică ce aminteşte de songuri ale anilor 60 (muzica spectacolului o semnează Vasili Șirli),
Citeste tot pe Jurnal virtual
Oidip, rătăcit în secolul 21 de Monica Andronescu sursa: Yorick
N-a trecut mult de când s-a încheiat ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, unde spectacolul teatrului gazdă, „Oidip”, cea mai recentă premieră românească semnată de Silviu Purcărete, s-a aflat în prim-plan. Trecând peste titlul care a făcut ceva valuri și despre care s-a vorbit deja în toată presa, care a preluat explicația dată de regizor, cum că această pronunțare a numelui grecesc ar fi mult mai potrivită limbii române, spectacolul a marcat, după cum s-a spus, întoarcerea lui Silviu Purcărete la tragedia antică. Iar în rolul titular, Constantin Chiriac…
Așa cum și-a obișnuit publicul în ultimii ani, Silviu Purcărete rămâne adeptul aceluiași tip de imagine și de rezolvare scenică, folosind soluții descoperite în timp, cu care se pare că se simte confortabil și pe care preferă să le aplice constant, făcându-și din ele un adevărat program artistic. Așadar, și în spectacolul Teatrului „Radu
Citeste tot pe Yorick
Omul păcălit de zei - Oidip la FNT, 2014 de Vlad Galer sursa: Agenda LiterNet
Demult, tare demult, când conducătorul unui ţinut reprezenta întruparea virtuţilor, a înaltelor calităţi morele, pe când înţelepciunea era mai răspândită decât prostia, iar adevărul era mai preţuit decât aparenţa, în vremea funcţionalităţii Oracolului de la Delphi şi a muzicii Sferelor, a fost în Teba un rege. Oidip.
Textele din care s-a inspirat spectacolul Oidip, regizat de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, au o putere ce au străpuns 24 de secole (Oedip Rege şi Oedip la Colonos, de Sofocle). Oidip este sortit unui destin îngrozitor. Deşi zeii avertizează, omul nu înţelege întotdeauna. Prihănitul şi nefericitul, în parte nevinovat pentru că este neştiutor, marele rege, emblemă a bunătăţii în faţa poporului său, este o piesă de amuzament în mâna zeilor. Şi, pentru că aşa cum sunt zeii, aşa şi oamenii, va ajunge şi de râsul lumii. Fără să ştie, Oidip şi-a ucis tatăl biologic (pe care nu îl
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Încercarea unei fețe noi pentru un mit de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
Regizorul Silviu Purcărete care și-a confirmat valoarea în timp, încearcă să își consolideze și prin “Oidip” , stilul său personal de tehnică teatrală. Optează pentru capodopere ale literaturii, amintim de pildă “Faust”, și concepe o tratarea scenică în care actorii devin o echipă, un “cor activ”, personajele sunt doar sugerate și acționează în jurul pilonului central, eroul tematicii. De astă dată, Silviu Purcărete atacă mitul lui Oidip, omul rege cu un destin tragic marcat de crimă și incest. Propune un scenariu după “Oidip rege” și “Oidip la Colona” de Sofocle care în antichitate a pus bazele dramaturgiei. Înțeleptul Sofocle analizează și condamnă încălcarea unor reguli existențiale precursoare celor zece porunci ale moralei creștine. Regizorul Silviu Purcărete atenționează că faptele lui Oidip și după trei milenii de când le-a surprins Sofocle pot avea miez actual.
Prin viziunea sa regizorală apropiată ca
Citeste tot pe Spectator
Agamemnon, electrocutat în cadă cu un uscător de păr de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
“Sunetul tăcerii” al lui Alvis Hermanis a mai fermecat câteva sute de spectatori, Kama Gingas a avut o primă ieşire la rampă, iar eroii tragici ne-au încercuit din toate părţile. Caligula, împăratul nebun din dragoste, dictatorul cinic şi setos de sânge, a deschis galeria “celebrităţilor” dramatice care populează în aceste zile Bucureştiul. Montarea lui Victor Ioan Frunză la Teatrul Municipal de Stat din Baia Mare a fost primită cu multă căldură de public, care a apreciat în special interpretarea lui George Costin, un Caligula tânăr, dar plin de “potenţă” tragică, secundat de fragilul Scipio, Vlad Bîrzanu, un foarte talentat actor ce a împlinit de curând 18 ani.În hora figurilor tragice a intrat şi ,,Electra’’ într-o montare ambiţioasă a lui Sorin Militaru la Teatrul “Tomcsa Sandor” din Odorheiu Secuiesc, având în prim-plan o tânăra actriţă, Orsolya Jakab, ce a dovedit că are stofă de tragediană (pentru acest rol ea a
Citeste tot pe Cotidianul
Electra hardrock şi Clitemnestra Marilyn Monroe de Cristina Rusiecki sursa: Cultura
Pe marginea băii de pe scena Teatrului “Tomcsa Sandor” din Odorheiu secuiesc, părul blond al Clitemnestrei fuge senzual, în bătaia foenului, în toate direcţiile. Poalele superbei rochii roşii flutură şi i se înfoaie. Cu faţa şi corpul vopsite în alb, Agamemnon se scufundă în baie. Clitemnestra dă drumul la foen şi îşi electrocutează soţul. Imaginea e şocantă din capul locului. Dintr-o parte a scenei, inundată de lumini şi aburi verzi, se revarsă nişte zei-doctori. Îmbrăcaţi în costume verzi, neutre, aseptice, încearcă să-l trateze pe Agamemnon. Îl ating. Se scurtcircuitează la rândul lor. Corpurile le intră, grotesc, în trepidaţii. Se trag unii pe alţii în baie, se răstoarnă, corpurile le intră de-a valma în spasme. Reluată de trei ori pe parcursul spectacolului, scena este printre cele mai ofertante vizual.
De fapt, acestea două sunt registrele în care regizorul Sorin Militaru şi-a gândit “Electra”: grotesc şi ofertant
Citeste tot pe Cultura
“Electra” a electrizat de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
Spectacolul lui Mihai Măniuţiu “Electra”, realizat la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu, a avut recent un succes extraordinar la Festivalul de Teatru Clasic de la Merida (Spania), obţinînd trei premii.
Spectacolul lui Mihai Măniuţiu “Electra”, realizat la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu, a avut recent un succes extraordinar la Festivalul de Teatru Clasic de la Merida (Spania), obţinînd trei premii. La cele trei reprezentaţii programate, publicul, foarte numeros, a fost impresionat de jocul actorilor, de ideea regizorală, dar şi de Grupul Iza din Maramureş, care face parte din distribuţie. “Electra” a concurat cu nouă producţii.
Măniuţiu a obţinut două premii – pentru cea mai bună dramaturgie (el a făcut şi adaptarea textului) şi pentru cea mai bună montare. Mariana Presecan, interpreta Electrei, a cîştigat Premiul pentru cea mai bună actriţă în rolul principal. Cei doi au urcat pe scena festivalului, în seara galei (30 august),
Citeste tot pe Jurnalul Național
Electra lui Măniuţiu - eveniment la Teatrul din Oradea de Florica Ichim sursa: România Liberă
Ani de zile, majoritatea regizorilor importanţi ai ţării au lucrat cu cîte un teatru. Purcărete cu Naţionalul craiovean, alţii cu trupe bucureştene, unii s-au fixat asupra Naţionalului ieşean ş.a.m.d. De cîteva stagiuni, mişcările sunt mai libere, directorii teatrelor din ţară îşi încordează puterile financiare, caută sponsori, mă rog, găsesc soluţii pentru ca regizori cu statut de artişti, nu de artizani, să lucreze cu trupa lor. Astfel, rutina este zdruncinată, chiar scuturată, ştacheta fiecărui actor se vede înălţată, publicul oraşelor iese, parcă, din molcoma relaţie cu teatrul local.
Cea mai amplă mişcare în acest sens a efectuat-o, în ultimele stagiuni, Mihai Măniuţiu, regizor cu neastîmpăr creator, care, la ultimele montări bucureştene, mi-a dat senzaţia a fi într-un punct de răscruce. Şi, deodată, ne-a uluit cu Exact în acelaşi timp după Gellu Naum, montat cu Naţionalul din Cluj, urmînd apoi trei spectacole
Citeste tot pe România Liberă
Electra creştină de Cristiana Gavrila sursa: Yorick
„Electra” în regia lui Mihai Măniuţiu este un mod sigur… „o altfel de tragedie”. Mai degrabă, dramă populară românească. Regizorul păstrează desfăşurarea antică a tragediei dar îi schimbă, deloc forţat, spaţiul. Lucrurile prezentate se întâmplă într-un ritual românesc pe muzica impresionantă a Tarafului Iza din Maramureş.
Se pierde magnifica legătură cu zeii antici şi greutatea tragică a subiectului, dar se câştigă în umanizarea personajelor prin trimiteri clare la creştinism. După „Trilogia Evreiască” (Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu) şi „Ispita Sfântului Anton” (Teatrul „Tony Bulandra”, Târgovişte), această preocupare pentru temele religioase a lui Mihai Măniuţiu nu mai surprinde pe nimeni. În „Electra” după Sofocle şi Euripide, montată la Sibiu, regizorul transpune prin termenii existenţialişti ai creştinismului, faptele tragediei.
Prezenţa Tarafului Iza, cu acea minunată muzică
Citeste tot pe Yorick
Umbra răzbunării. Electra. de Valentin Georgescu sursa: Yorick
Poate datorită trecutului meu influenţat de rigorile psihologiei, poate datorită firii mele uşor de impresionat, spectacolul lui Mihai Măniuţiu montat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu – „Electra”, îmi este foarte drag, în orice formă ar fi prezentat.
De la decorul minimalist la costumele simple şi sugestive combinate cu textul în versuri cu aer antic, „Electra” este un complex simplu, un joc de umbre şi lumini extrem de revelator asupra trăirilor şi relaţiilor dintre eroii antici cu care am fost obişnuiţi. Appia numea corpul viu, mobil şi plastic al actorului reprezentatul mişcării în spaţiu, iar mişcarea, mobilitatea, principiul director şi conciliant care va determina unirea diverselor forme de artă spre a le face să conveargă simultan spre un punct comun (Adolphe Appia – „Opera de artă vie”, Ed. Unitext, 2000). Măniuţiu a ales ca această mişcare să ia fiinţă pe un ton diferit. Muzica plină de culoare şi viaţă a
Citeste tot pe Yorick
„Electra”, un spectacol dincolo de cuvinte Google + Aflat în provincia Jiangxi din China, oraşul Fuzhou a fost gazda primei ed de Petre Ivan sursa: Ziarul Metropolis
Aflat în provincia Jiangxi din China, oraşul Fuzhou a fost gazda primei ediţii Tang Xianzu International Theatre Festival, la care Teatrul Naţional „Radu Stanca” a fost invitat de onoare, cu spectacolul „Electra”, în regia lui Mihai Măniuţiu, unica prezenţă românească din cadrul evenimentului.
Reprezentația a avut loc în 26 octombrie și a fost evenimentul care a închis ediția de debut. În urma reacțiilor spectatorilor, organizatorii și-au exprimat intenția de a invita naționalul sibian, cu un alt spectacol, și la ediția viitoare. Născut din dorința autorităților de a dezvolta comunitatea prin cultură, evenimentul a avut loc în perioada 24 septembrie – 26 octombrie 2017 și a prezentat spectacole din țări precum Japonia, Rusia, Spania, Albania și România. Turneul, organizat într-o provincie din China care a cerut special acest spectacol pentru deplasarea căruia s-au făcut mari eforturi atât artistice cât și logistice și financiare,
Citeste tot pe Ziarul Metropolis
Trahinienele prizeaza rockul de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
Sofocle devine „metalist“ in montarea lui Alexander Hausvater a piesei „Trahinienele“. Spectacolul de la Teatrul „Tony Bulandra“ din Tirgoviste este o premiera nationala, potrivit regizorului.
Centrata pe personajul Deianira, cea de-a doua sotie a lui Hercule, spectacolul vorbeste despre o societate stapinita de femei. Acestea ajung sa-si refuze feminitatea, devenind un soi de hibrid de sexe. Puterile masculine le orbesc pe trahiniene facindu-le dictatoriale si complet lipsite de masura.
Citind textul in cheie moderna, Alexander Hausvater le-a transformat pe femeile din Trahis intr-un soi de metaliste. Ele sint imbracate in salopete de jeans, cinta la chitare electrice si, asemeni unei trupe rock, sint inarmate cu flexuri si instrumente care taie fierul si scot foc, asemeni unor aparate de sudura. Discursul lor e mai mult un strigat gutural, bat in tevi si urla in dementa ca intr-un club hard-rock.
Nu se rusineaza de propria goliciune si practica, la liber,
Citeste tot pe Cotidianul
Sub biciul voluptății de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
Excitant spectacol! Nici un alt regizor din România nu știe ca Alexander Hausvater să facă montări atât de senzoriale, cu vârtej de stimuli care se scufundă în public, extirpându-i șansa la reflecție. Energetică, agresivă, zgomotoasă, cu ritmuri incandescente - așa se arată ultima premieră a Teatrului „Tony Bulandra“ din Târgoviște, „Femeile din Trahis“ după Sofocle.
Alexander Hausvater îsi reconfirma dexteritatea în rupturi de ritm si alternante scenice, urmând linia montarilor violente din mai vechiul „Roberto Zucco“ si mai noul „Cymbeline“, care acceseaza toate simturile. Sub sfichiul senzatiilor brutale, nu constructia liniara, semantica a mitului Deianirei si al lui Heracle, preluat de Sofocle si transformat în pretext de Hausvater intereseaza în primul rând, ci absorbtia în senzorial, în plasa caruia arhitectura mecanismelor logice se farâmiteaza. Pe scurt, bombardament de stimuli: muzica zgomotoasa, dar excelent adecvata
Citeste tot pe Revista Cultura
Oare de ce? de Mircea Morariu sursa: Revista Familia - pg.250
De obicei, vizitele la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe reprezentau pentru mine motive de satisfacție. O trupă performantă, condusă de un foarte bun regizor- Bocsárdi László -, un repertoriu profesionist ales, spectacolele bune văzute acolo însemnau tot atâtea argumente să-mi doresc să ajung în acel loc unde chiar se face teatru, și nu oricum, ci la autentice cote de profesionalitate, așa încât distanța dar și mijloacele de transport deloc prietenoase nu reprezintă impedimente majore. Dar cum la teatru loviturile de teatru sunt cum, bine se știe, la ele acasă, iată că a intervenit și accidentul nedorit.
Am plecat, așadar, la Sfântu Gheorghe, nu doar în calitate de spectator iubitor de teatru, nu numai în calitate de critic interesat de ce se mai întâmplă într-o instituție ce tocmai a găzduit Reflex 2, un festival important, la care am fost invitat, dar la care nu am putut să ajung din cauze obiective, ci și ca membru în juriul final
Citeste tot pe Revista Familia - pg.250