Dacă ești un tânăr artist care abia a absolvit sau dacă nu ai avut oportunitatea sau, mai bine zis, spațiul și resursele financiare, ca să acumulezi experiență, atunci inițiativa Reactorului de creație și experiment din Cluj trebuie să fi sunat ca o gură de aer, nu proaspătă, ci care îți dă curaj să mergi mai departe. Programul „Fresh Start”, aflat la ediția a II-a, este o șansă pentru cei care își doresc să lucreze cu profesioniști, care vor să învețe și să creeze în cadrul unei companii de teatru independent. Devii rezident la Reactor și, sub un mentorat, realizezi un spectacol, alături de alți colegi, pe care ulterior îl vei prezenta publicului.
„Rezident” și „mentorat” sunt doi termeni ieșiți din uzul „practic”; primul mai este întâlnit doar în cazul studenților la medicină, iar al doilea și-a pierdut întrebuințarea de mult. Inițiativa „Fresh Start” a Reactorului de creație și experiment pune punctul pe
Citeste tot pe
Yorick