regizor caut piesa

Piese de Alexander Hausvater

adauga piesa

Athenee Palace Hotel

Acțiunea este concentrată în atmosfera Bucureștiului anului 1940, în celebrul Athenee Palace Hotel. Devenit un Babilon lingvistic şi un barometru sensibil al evenimentelor istorice, hotelul este locul unde se vehiculează secrete, bârfe, intrigi și se trăiește intens drama ocupării Parisului de către naziști, dar și extremismele politice din România acelor vremi.

Balul cimitirului

Câțiva tineri care au murit accidental povestesc aventuri macabre. Unul a murit în Afganistan, altul pe masa de operaţie, o adolescentă s-a sinucis cu somnifere, alta din cauza neînţelegerii cu părinţii, o femeie a fost călcată de tren. Cu toţii vor să-şi refacă viaţa şi încă ceva pe deasupra. Nimic spectaculos însă şi nici justificativ pentru supărarea revoltată pe viaţă pe care o presupuneam.

Decameronul, după Boccacio

Evident, Decameronul este o adaptare scenică după povestirile lui Boccacio, dar una foarte ingenioasă, născocită de nevoia permanentă de implicare politică a acestui artist militant care este Hausvater. Nu umorul combinaţiilor sexuale din epoca Renaşterii îl interesează pe autorul scenariului, ci suferinţa fără fund a omenirii căreia îi găseşte echivalenţe în imagini scenice sau literare. - Mircea Ghiţulescu

Experimentul P

Despre un moment tragic din istoria contemporană a României, din primii ani ai comunizării forțate, din anii dictaturii proletariatului, ai arestărilor masive, ai crimelor împotriva umanității, E vorba despre ceea ce este cunoscut sub numele de experimentul Pitești, o amplă și cumplită operațiune pretins de reeducare a așa-ziselor elemente declasate, a dușmanilor proletariatului, a uneltitorilor la adresa noii orânduiri de stat. Unicitatea experimentului Pitești a constat în faptul că operațiunilor teroriste la adresa personalității umane vizând subminarea memoriei, a conștiinței, depersonalizarea, transformarea ființei în om nou le-a asociat transformarea celor odată considerați reeducați în torționari. În suboameni care și-au uitat originea, familia, prietenii, convingerile, care și-au pus în cui umanitatea, au devenit fiare, animale, apostoli înnegurați ai unei utopii istorico-sociale care visa le eternizare.

Fridakaholmania

Mazurka

Despre Chopin: Geniul muzical și Omul Chopin. Spectacolul nu este unul biografic, ci mai degrabă o încercare de a devia de la realitatea absolută la cea spirituală, se anunță într-un comunicat de presă. Discrepanța dintre creația muzicală și experiența umană este tragică și comică în același timp. Realizat sub cheia replicii „Toți iubesc muzica, dar nu și omul”, spectacolul îl aduce în prim plan pe Omul Chopin incapabil să iubească sau să mențină relațiile cu oamenii importanți din viața lui.

Odiseea Visotski

Piesa surprinde orele de după înmormântare când un grup de artiști ocupă un teatru pentru a-l comemora pe Vysotsky, deși nu l-au intâlnit niciodată. Este un gest de disidență și solidaritate din partea celor a căror viață a fost marcată de muzica lui.

Tovarăşul pionier

„O nouă istorie a comunismului, despre procesul de spălare a creierelor prin sovietizare este, aici, mult mai cinic, fiind aplicat asupra copiilor. Se pregătește un detașament de luptă al pionierilor care are ca scop sovietizarea prin delațiune. Acest mod de a scrie presupune o anumită implicare subiectivă. Implicarea este a omului care nu poate uita, în schimb, detașarea comică este, cu certitudine, a artistului.” - Mircea Ghițulescu

Ultima mazurcă

„Un text splendid despre ultimele clipe de viață ale lui Frederic Chopin. Chopin al lui Hausvater este un damnat măcinat de tuberculoză și de cauza pierdută a Poloniei sfârtecate. Dramaturgul îl îmbracă pe Chopin în haina sa romantică, dar se contaminează și devine, la rândul său, de o neașteptată melancolie și morbiditate.” - Mircea Ghițulescu

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Alexander Hausvater 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Alexander Hausvater

• Fantoma lui Vîsoţki la Operetă de Gabriela Lupu sursa: cotidianul.ro
  La Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” din Bucureşti a avut loc joi, 26 martie, premiera spectacolului “Odiseea Vîsoţki”, în regia lui Alexander Hausvater.
  
  Spectacolul îl are drept erou pe Vladimir Vîsoţki, legendarul poet, muzician şi actor ce a marcat generaţii întregi de ruşi, cel care a reprezentat rezistenţa prin cultură underground în plină opresiune sovietică. Un adevărat François Villon, poet al curvelor şi al pungaşilor, al declasaţilor ce nu se supuneau moralei de partid şi de stat, Vîsoţki era biletul de călătorie al ruşilor către libertate.
  
  În montarea lui Hausvater nu apare Vîsoţki decât ca spirit, ca fantomă ce-i bântuie pe tinerii ruşi. Spectacolul porneşte de la momentul în care moare Vîsoţki. Acest lucru s-a petrecut în 1980, în timpul Olimpiadei de la Moscova.
  
  Pentru ca delegaţiile străine să nu vadă “mizerie” umană pe străzi, prostituatele, peştii şi cerşetorii fuseseră îndepărtaţi
  Citeste tot pe cotidianul.ro
• Cu Vîsoţki în cartier, pe o stradă de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  Unii l-au comparat cu Bob Dylan, alţii cu James Dean. Vladimir Vîsoţki era un rebel, o figură, un personaj ce ignora reperele sovietice, stahanovismul, eroii din munca de producţie. Într-o lume dezumanizată, depersonalizată, Vîsoţki era vitalitatea însăşi, normalitatea, întruchiparea spiritului liber, de neîngrădit, de nesupus
  "Odiseea Vîsoţki" este, conform caietului program, un spectacol-concert. În realitate este un show în care cel mai important personaj (celebrul bard rus) doar se insinuează. Este un pretext pentru readucerea în actualitate a unei personalităţi artistice extraordinare.
  Spectacolul reuşeşte (chiar dacă destul de schematic) o reconstituire a universului din care Vîsoţki s-a inspirat pentru compoziţiile sale. Cartierul, puşcăria, cârciuma sunt spaţiile în care viaţa "colcăie". Aici se iubeşte, se suferă, se moare. Totul la limita excesului. 20 de cântece adaptate, în ceea ce priveşte orchestraţia, maniera de interpretare
  Citeste tot pe Port.ro
• Vîsoţki în română de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Pe scena Operetei a avut loc, joi seară, premiera spectacolului-concert "Odiseea Vîsoţki", produs de Asociaţia Culturală "OpenArt" şi Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian".
  Este un omagiu adus de regizorul Alexander Hausvater şi un grup de actori şi solişti lirici celebrului actor, poet şi muzician rus Vladimir Vîsoţki, aflat în vogă în anii '60-'70, dar ascultat mai mult în "underground".
  Tinerii de astăzi n-au auzit de Vladimir Vîsoţki. Nu ştiu că acest mare actor, poet şi muzician a fost unul dintre ruşii care a invocat în versurile sale cântate libertatea, în anii '60-'70. A şi jucat "libertatea" pe scenă. Era prea talentat ca să fie total interzis în Uniunea Sovietică. Cântecele sale au putut fi auzite în puţinele concerte pe care le-a avut. Foarte puţine înregistrări în studio s-au făcut. I-au apărut în "patrie" doar câteva discuri de vinil.
  În schimb, se făceau înregistrări la magnetofon, care circulau. Cu cât erau
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• „Odiseea Visotki“ de Anca Florea sursa: onlinegallery.ro
  Continuand ideea manageriala de a diversifica “oferta” repertoriala (si nu numai), Teatrul de Opereta “Ion Dacian" a acceptat propunerea controversatului regizor Alexander Hausvater de a monta un spectacol bazat pe muzica si mai ales pe textele cantecelor pe care, candva, le interpreta Vladimir Visotki. La conferinta de presa, regizorul a precizat ca acestea se adresau oamenilor certati cu legea, care traiau dupa propriile legi, optiune pe care o priveste ca pe o posibila modalitate prin care se opuneau regimului sovietic din acei ani. De asemenea, a mentionat faptul ca cele aproape 1.000 de cantece cu texte adesea incendiare erau ascultate in toata Uniunea Sovietica, dar si in Canada sau Mexic.
  Pornind de la astfel de repere, spectacolul prezentat recent in premiera aduce in scena personaje dintr-o lume depravata, uneori trista, alteori disperata sau de o voiosie aproape isterica, oameni de conditie obscura confruntati si cu duritatea ofiterilor sovietici intr-o posibila
  Citeste tot pe onlinegallery.ro
• Un fel de... spectacol? de Alexandra Niţă sursa: Agenda LiterNet
  Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, la Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, sala TNO, s-a jucat spectacolul Odiseea Vîsoţki, scenariul şi regia de Alexander Hausvater, în cadrul Festivalului Internaţional Viaţa e frumoasă, 2009.
  Scena este ocupată de un decor care musteşte de culori vii, aproape ţipătoare. Este un fel de baracă din cadre metalice pe care stau prinse bucăţi de carton colorate divers şi lumini de ambient. În interiorul barăcii se află în partea stîngă un grup sanitar şi o cadă, iar în spate nişte saltele pe care este scris cu o linie subţire şi timidă CCCP. Mi-am spus că sigur trebuie să urmeze ceva interesant pentru că scenografia mă atrăgea prin elementele neconvenţionale.
  Încă de la începutul piesei dau năvală (am ales cuvintele astfel încît să fiu în ton cu atmosfera generală) în faţa noastră toţi actorii / cîntăreţii şi nici nu începe bine chitara să vibreze sub acorduri că ei încep să se zbenguie prin
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Mai bine mort decât... un cabaret negru de Alexander Hausvater de Doina Papp sursa: Adevărul
  Vânzoleala teribilă, mortală pe care o trăim la acest început de an atingând apogeul după un altul şi aşa plin de nesiguranţă şi agitaţie în societate ar putea să facă potrivit titlul de mai sus ales pentru a semnala un spectacol recent al Teatrului Dramaturgilor români.
  Adică mai bine în cimitir decât într-o viaţă ca asta... ar fi o posibilă interpretare a mesajul transmis aici de Alexander Hausvater, cunoscut ca un regizor cu atitudine, atent la seismele socio-politice ale vremii cu repercursiuni în mentalitatea şi destinul oamenilor.
  În acest fel am putem credita gestul său, respectiv realizarea unui cabaret negru - Balul cimitirului - după o proză de George Astalos altminteri firavă, Astaloş dovedindu-se acelaşi băşcălios autor de vodeviluri pe care publicul român îl ştie mai ales din unica sa ispravă dâmboviţeană numită Caviar vodcă şi bye bye, un spectacol radiofonic care a făcut înconjurul lumii (!!!) ironizând condiţia
  Citeste tot pe Adevărul
• Dacă e bal, bal să fie de Dinu Grigorescu sursa: Revista Teatrală Radio
  O nouă premieră la Teatrul Dramaturgilor Români: ”Balul cimitirului” după George Astaloș. Scenariul şi regia: Alexander Hausvater. Adaptarea cântecelor: Horia Gârbea
  Cum îl cunosc eu pe dl. Hausvater, original paroxistic, ”Balul Cimitirului” trebuia montat chiar la cimitir, de Noaptea muzeelor deschise, la Sfânta Vineri, de exemplu, loc mai apropiat de sediul Teatrului Dramaturgilor Români (îngropaţi în uitare şi minimalizare), deşi în spectacol sunt evocate locuri de veci care se revendică mai curând Aleii artiştilor celebri de la Bellu, începând cu Bacovia (voi avea onoarea postumă de a-i deveni vecin, sper cât mai târziu).
  Cum şi eu am adus moartea comică pe scenă în ”Nunta cu miliardar”, la Teatrul Evreiesc de Stat, atât de familiar marelui regizor (îmi amintesc cu plăcere de lungul parcurs al comediei satirice anticorupţie şi pro-comedia îngropată în cronici elogiase), am privit cu ochi de comediograf subiectul generator de haz
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• CUM INVESTEȘTE BANI … PRIMĂRIA CAPITALEI?! de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  În timp ce Teatrul Mic nu mai are săli de spectacol că au primit bulină roșie de pericol la un cutremur, Primăria Municipiului București înființează investind masiv fonduri culturale – Teatrul Dramaturgilor Români cu scopul de a servi dramaturgia contemporană autohtonă. Funcționarii primăriei în frunte cu primărița, se pare că nu merg la teatru să vadă că toate teatrele din Capitală au în repertorii piese de dramaturgi români. Această investiție din banii noștri e cel puțin suspectă! Nu mai amintim că teatre independente din București, cu repertorii de înaltă ținută culturală, cum ar fi “Unteatru”, își prezintă producțiile în spații modeste, fără niciun sprijin din partea primăriei.
  Teatrul Dramaturgilor Români își desfășoară activitatea într-o clădire vechie, renovată de primărie, pe calea Griviței, nr. 64 – 66, iar în jur sunt o serie de clădiri părăginite, locuite de cetățeni care se distrează în stradă
  Citeste tot pe Spectator
• Memorie salvată de Mircea Morariu sursa: Yorick
  O spun încă de la început. Experimentul P, spectacolul montat de Alexander Hausvater la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, chiar dacă nu este unul tocmai fără cusur, are o importanță deosebită.
  În primul rând, el mi se pare a reprezenta unul dintre primele semne, extrem de relevante, că respectiva instituție de spectacole, aflată de ceva vreme sub conducerea actorului Nicolae Poghirc, a intrat în mod hotărât pe calea reformării, a înnoirii, că a câștigat în vizibilitate și că este hotărâtă să redevină una importantă. Că vrea să facă toate acestea nu numai în calitate de organizatoare și de gazdă a unui festival anual al spectacolelor de studio (începând din această toamnă acesta se numește Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi), ci și în aceea de producătoare de montări care într-adevăr contează.În al doilea rând, Experimentul P se impune prin faptul că dovedește cât de repede și de eficient
  Citeste tot pe Yorick
• Mazurka. Și-am cam rămas fără cuvinte… de Mădălina Mihai sursa: cultural21.ro
  E târziu, sunt obosită și mi-e foame. Dar vreau mai întâi să scriu aceste câteva rânduri și mai apoi văd eu dacă găsesc ceva de mâncare prin frigider… Am fost la Teatrul Dramaturgilor Români, la premiera. Mazurka lui Alexander Hausvater s-a arătat azi pentru prima dată publicului și n-aș fi lipsit pentru nimic în lume… Și da, m-a cam lăsat speechless spectacolul ăsta. Pe mine, care vorbesc mult de fel…
  Când am auzit că au început repetițiile, am făcut și eu rost de text. Când am citit textul, cunoscând deja distribuția, mi-a fost clar cine pe cine joacă și m-a cuprins și mai tare nerăbdarea… Când am mai auzit și cine face muzica, am știut că rezultatul final va fi cel puțin minunat. Și nu m-am înșelat. Domnul Hausvater este unul dintre regizorii mei de suflet. Și acum și unul dintre dramaturgii mei cei mai dragi
  Citeste tot pe cultural21.ro

Discutii:

propune tema de discutie