regizor caut piesa

Piese de Alexandru Popa

adauga piesa

All inclusive

Familia Margaretei și a lui Maurice se află în praful destrămării conjugale. Fata lor, Adele, studentă la actorie anunță că este gravidă fiind îndrăgostită de profesorul ei, Vincent. Peste toate, tatăl este îndrăgostit de Monique care se dovedește a fi sora lui Vincent.

Cine iubeşte plăteşte

Un bărbat, două femei şi trei poveşti contemporane despre iubiri interzise, prietenii imposibile şi relații multiple. O comedie inteligentă în care cuvintele spun mereu altceva, oamenii nu sunt ce par, iar iubirea nu mai e ce-a fost.

Efecte colaterale

Poveștile a trei cupluri care trec printr-o criză.

GiGel

Monologul folosește drept pretext date din biografia interpretului Gheorghe Ifrim pentru a țese inspirat un text cu umor savuros, dar și sensibil în omagierea marilor noștri actori care au dat și dau valoare actului teatral. - Ileana Lucaciu

Numitorul comun

„M-am întrebat dacă nu cumva distanța dintre cine suntem și cine am putea fi, într-un context capabil să ne forțeze limitele, rămâne mereu constanța, oricât de diferiți ne-am ști. Pentru că n-am știut să răspund la întrebare, am hotărât să las la o parte dilemele de revistă glossy și să scriu un text despre un interviu de angajare” (Alexandru Popa)

Secretul fericirii

Doi prieteni sunt prinşi într-o afacere ilegală și descoperă că doar unul dintre ei poate ieşi la liman din toată treaba.

Și cine nu iubește?

Despre formarea legăturilor umane, indiferent că este vorba despre o relaţie amoroasă sau despre o conexiune amicală, cât şi despre complicaţiile imprevizibile care pot apărea oricând.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Alexandru Popa 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Alexandru Popa

• De la Godot la Naţional. Telegrame de Mircea Sorin Rusu sursa: Observator Cultural
  Alexandru Popa e un dramaturg căruia experienţele din televiziune i-au dat o remarcabilă siguranţă a scriiturii, pornind de la ceea ce ar reprezenta date native: simţul replicii şi al situaţiei dramatice. Cea mai recentă (avan)premieră de la Godot, Cine iubeşte plăteşte, cuprinde trei scene pe tema, vastă, a iubirii, cu un iz cosmopolit – cu excepţia, să spunem, a părţii a doua (dar nici ea, la o adică), textele ar putea la fel de bine să fie americăneşti (localizarea nu face obiectul de interes al lui Alexandru Popa, însă asta e un detaliu): un amestec de absurd relaţional, ambiguităţi comunicaţionale generatoare de umor, răsturnări de situaţii, poveşti de viaţă uşor la limită, nu mai puţin general valabile. Ultimul episod al unei concedieri colective (à la Up in the Air…) scoate la iveală mizantropismul unui şef de multinaţională (el personal, niciodată prezent…) căruia nu-i place cînd oamenii se iubesc, în biroul unui service auto
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Rîsul lui Godot de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  O variantă românească a stilului lui Rich Orloff are Alexandru Popa în Cine iubeşte plăteşte, altă premieră recentă la Godot Café-Teatru. Structura dramatică este similară cu cea a piesei americane, cu scheciuri (trei) şi intermezzo-uri care contextualizează/explicitează poveştile. Tema se configurează tot în jurul relaţiilor bărbat – femeie, însă nu exclusiv sentimentale. Textul vizează echilibrul de putere dintre sexe şi, la acest capitol, surprinzător sau nu, cîştigătoare ies femeile. Piesa explorează manipularea ca modalitate feminină de dominaţie. Jucînd pe cartea outsider-ului inofensiv într-o corporaţie, a clientei neajutorate într-un service auto (teritoriu eminamente masculin) sau a fostei iubite geloase, femeile lui Alex Popa stăpînesc bine arta războiului şi mai ales tacticile ei. Scheciurile – migălos construite, cu răsturnări de situaţie şi poantă, intuibilă însă pe la jumătatea fiecărei poveşti – sînt ofertante
  Citeste tot pe Dilema veche
• Armonia înşelătoare a universului - Secretul fericirii la Undercloud, 2015 de Monica Ploeşteanu sursa: Agenda LiterNet
  Vlad Zamfirescu este Toma, un bărbat cu o carieră de succes, căsătorit cu Ana (Irina Velcescu) şi tată a doi copii. Într-o seară, el stă pe balconul apartamentului său şi fumează iarbă împreună cu David (Theo Marton), cel mai bun prieten al său. Conversaţia dintre cei doi curge pur şi simplu: trec de la una la alta în aşa fel încât tu, spectatorul, n-ai impresia că eşti la teatru, ci uiţi de convenţie, căci parcă asişti la discuţia obişnuită a unor prieteni.
  În discuţia de la începutul spectacolului Secretul fericirii, Toma (sau Tommy), care pare a fi un tip extrem de optimist, afirmă că universul întreg contribuie la fericirea sa, în vreme ce David are o perspectivă mai pragmatică asupra subiectului. Dacă insistenţa lui Toma asupra faptului că trebuie să ne bucurăm de prezent (pentru că ziua de mâine poate aduce nenorocirea sau moartea) pare întâmplătoare, ei bine, aşa cum va afla spectatorul pe parcursul piesei, ceea ce poate fi
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• (Ne)fericirea nu are secrete de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Textele pe care le pune în scenă Vlad Zamfirescu sau în care alege să joace au, toate, un numitor comun. Sunt texte contemporane, care se ocupa de relațiile de cuplu, care aduc în discuție probleme ale omului care trăiește (și iubește) la început de secol 21, felul cum s-a schimbat idealul de fericire, de iubire, cum a modificat societatea legăturile intime, cum ne (mai) raportăm unii la ceilalți, fobii, spaime, drame… Dar, pe lângă toate astea, Vlad Zamfirescu e interesat în primul rând ca ceea ce aduce pe scenă să placă publicului și caută acea cale de mijloc, atât de greu de găsit, prin care să ofere un text de calitate, o poveste frumoasă, pusă în scenă într-o regie simplă, în care actorul și farmecul lui să cucerească sala. Entertainment de calitate și o formă subtilă, deloc ostentativă, de disecare a lumii în care trăim. Motiv pentru care rar se întâmplă să pleci din sală de la un spectacol unde se află numele lui pe afiș
  Citeste tot pe Yorick
• Un admirabil one-man show de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  “One-man show” este un recital care solicită calități multiple, iar reușita sa presupune pe lângă personalitatea actorului și alegerea unui text deosebit, o regie concentrată pentru a evidenția calitățile interpretului de a transmite publicului un mesaj consistent. “GiGel” servește admirabil cerințele unui astfel de recital.
  Monologul conceput de Alexandru Popa, folosește drept pretext date din biografia interpretului Gheorghe Ifrim pentru a țese inspirat un text cu umor savuros, dar și sensibil în omagierea marilor noștri actori care au dat și dau valoare actului teatral. Alexandru Popa deține un simț al replicii bogate în substrat și abilitatea definirii complexe a personajului. Este un dramaturg mai puțin întâlnit pe scenele noastre, dar care promite a se alătura celor câteva personalități de astăzi din domeniul atât de sărac în valori al dramaturgiei. “GiGel” e un titlu pornit de la prenumele lui Gheorghe Ifrim. Acest actor remarcabil
  Citeste tot pe Spectator
• Comedia. Atunci când râdem… de Doru Mareș sursa: Yorick
  Am avut cândva (dă-dămult… mai dă-dămult…) o dispută cu Valentin Silvestru legată, ca să zic așa, de procentul de hohot sănătos (ba chiar de prezența sau absența lui) la citirea/ascultarea unui text care s-ar revendica de la noțiunea de umor. Acum, peste timp, am senzația că amândoi aveam dreptate. Totuși, la ce se așteaptă cel ce cumpără un bilet la teatru, atunci când pe afiș stă scris: comedie? La un ceas sau două de bună-dispoziție hotărâtă, cu urmări asupra drepților, oblicilor și transverșilor abdominali („Puricele” lui Mălăele, de acum vreo douăzeci și patru de ani, de la Nottara, poate servi de exemplu), la tot atâta timp de zâmbete subțiri generate de rafinamente ale textului sau de complicități dinamice ale actorilor, consecințe ale unor vesele și subtile strategii regizorale, la plaje de râsu’-plânsu’, la scrâșnete care, de fapt, la sarcasm ar trimite și tot așa mai încolo?
  
  Castigat ridendo mores,
  Citeste tot pe Yorick
• Iubiri cu efecte colaterale de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Tipul de scriitură care-l interesează pe Vlad Zamfirescu, atât ca actor, cât și ca regizor, este, așa cum a declarat în repetate rânduri, cel cu care „tu, ca spectator, poţi să te identifici total şi să zici: E ca-n viaţă. Mă interesează să nu poţi să te laşi pe spate în scaun, iar mintea ta să funcţioneze şi în altă direcţie decât ce e pe scenă. Îmi plac poveştile cu oameni, nu cu măşti. Vreau ca spectatorul să se poată transpune în acea poveste. Mi se pare esenţial să existe miraj! Şi adevăr!”
  Recenta lui montare „Efecte colaterale”, care a avut premiera în Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara de-abia în Fest(in) pe Bulevard, dat fiind exilul cauzat de bulina roșie, se supune întru totul acestor criterii enunțate și asumate. Vlad Zamfirescu pariază de data asta pe un autor român, debutant, și creează un spectacol de studio, o comedie dulce-amară, bine jucată, cu o regie discretă, care are ca scop în primul
  Citeste tot pe Yorick
• O montare de care cu toţii avem nevoie de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  În dubla lui calitate de actor şi regizor, Vlad Zamfirescu are incontestabilul merit de a fi contribuit consecvent la împrospătarea substanţială a repertoriului teatral din România. A jucat într-un număr consistent de spectacole bazate pe textele unor autori străini extrem-contemporani, pe unele dintre acestea chiar le-a regizat. S-a numărat printre artiştii care au promovat şi noi dramaturgi români, numele cele mai semnificative fiind cele ale Liei Bugnar şi Mimi Brănescu.
  S-au adunat deja câteva luni, luni bune, dacă nu cumva chiar mai bine de un an, de când, de fiecare dată când ne întâlneam, Vlad Zamfirescu îmi vorbea cu un entuziasm de-a dreptul debordant despre manuscrisele lui Alexandru Popa. Pe care le-a citit şi pe care voia cu orice preţ să le vadă transformate în spectacol. Dorinţa i s-a împlinit, iar premiera oficială a montării cu Efecte colaterale s-a produs în serile festivalului Fest (in) pe bulevard, organizat de Teatrul Nottara.
  Citeste tot pe Adevărul
• UN CADOU PENTRU … BUNĂ DISPOZIȚIE de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Multe din spectacolele de la Palatul Național al Copiilor ar aparține Teatrului Tineretului din Capitală! În sala mare a Palatului se prezintă însă, în general, fie producții de succes din teatrele instituționalizate din București, fie spectacole independente, unele “șușe” vulgare. O surpriză plăcută este însă, producția “All inclusive”, o comedie de situații, bine scrisă de Alexandru Popa în stilul clasic al comediilor bulevardiere despre veșnica problemă a familiei cu trădări de sentimente.
  Alexandru Popa este un dramaturg încă, necunoscut, dar replica sa teatrală din “All inclusive”, de bună calitate comică, îl anunță ca un producător de piese de teatru de interes. Compune o acțiune cu situații întortocheate despre familia Margaret și Maurice aflată în praful destrămării conjugale, familie în care fata lor Adele, studentă la actorie anunță că este gravidă fiind îndrăgostită de profesorul ei, Vincent. Peste toate,
  Citeste tot pe Spectator
• All Inclusive. Ce comedie! de Andrei Crăciun sursa: Ziarul Metropolis
  Mare comedie, mare!, în capitala ţării noastre. A avut loc la, Palatul Naţional al Copiilor, spectacolul “All Inclusive” (după o piesă de Alexandru Popa), în regia lui Vlad Zamfirescu.
  Comedie clasică, de situație, All Inclusive a fost întâmpinată cu aplauze strașnice în Palatul Național al Copiilor. Publicul a ovaționat ca la congres.
  Situația din piesă e așa: o tânără studentă la Teatru trăiește o – cum altfel? – frumoasă poveste de dragoste cu profesorul ei, ocazie cu care se trezește cu două liniuțe la testul de sarcină. În tot acest timp, părinții fetei traversează o criză conjugală. Tatăl e încurcat cu o terță, care… în fine, e complicat, dar amuzant.
  Actorii: în rolul tinerei studente, tânăra Diana Roman a avut o prestație matură. Fără reproș.
  În rolul tatălui studentei, mereu tânărul Marius Manole, despre care ce să mai spui? Marius Manole e Marius Manole, și e de-ajuns asta. Transmite o energie bună de cum
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Un reușit … “interviu” de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Teatrul de Comedie se preocupă constant de dramaturgia noastră; Festivalul Comediei Românești (festCo) a ajuns la cea de a XVI-a ediție, iar Concursul de Comedie Românească la ediția a XI-a și piesele premiate beneficiază de montări în una din cele trei săli deținute de teatru. “Numitorul comun” de Alexandru Popa este o piesă premiată la ediția din 2015 a Concursului. Vlad Zamfirescu, actor apreciat, dar și regizor activ, dotat cu calități și pentru acest important compartiment al creației teatrale, realizează un spectacol reușit cu piesa lui Alexandru Popa într-o distribuție remarcabilă – Marius Florea Vizante, Nadiana Sălăgean și Alexandru Ion.
  Dramaturgul Alexandru Popa a demonstrat și în alte piese – “Efecte colaterale”, “All inclusive” sau “Gigel”, că deține știința de a construi conflicte și personaje printr-o replică sugestivă, încărcată de sensuri multiple. “Numitorul comun” pare aparent prezentarea susținerii
  Citeste tot pe Spectator
• Numitorul comun. Gânduri după spectacol de Judy Florescu sursa: judyflorescu.com
  Nu am fost atentă la autorul piesei când am intrat la spectacol, din text eram ferm convinsă că este vorba despre un dramaturg american și am fost surprinsă să constat că Numitorul comun este un text teatral scris de Alexandru Popa. El este de asemenea autorul pieselor Secretul Fericirii și All inclusive, puse în scenă de Vlad Zamfirescu, și prin acest spectacol de la Teatrul de Comedie, sunt foarte bucuroasă să remarc faptul că dramaturgul și regizorul alcătuiesc o echipă formidabilă. Alexandru Popa alege subiectele cât mai diverse pentru a le așeza în pagină, iar regizorul alege cele mai dinamice feluri de a construi tensiunile dintre personaje, fără efecte speciale de lumini, muzică sau scenografie, actorii sunt puși în valoare. Așa am simțit eu cel puțin văzând cele trei spectacole mai sus amintite, spectacole care se joacă în spații diferite – cafenea, sală mare și sală mică. Din nou o provocare! Cum atragi publicul de partea ta de
  Citeste tot pe judyflorescu.com
• Iubire cu miros de naftalină de Răzvan Rocaș sursa: Agenda LiterNet
  Ajuns la cea de-a cincea zi (23 mai 2019), Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti a găzduit spectacolul companiei independente bucureştene p2p Theater srl, Şi cine nu iubeşte?. La cârmă se află Alexandru Popa, cel care este răspunzător şi de textul reprezentaţiei, în timp ce distribuţia este formată din actorul Vlad Zamfirescu, respectiv actriţele Diana Roman şi Nadiana Sălăgean. Este un spectacol care încearcă să vorbească despre formarea legăturilor umane, indiferent că este vorba despre o relaţie amoroasă sau despre o conexiune amicală, cât şi despre complicaţiile imprevizibile care pot apărea oricând. Cu toate că există o premisă bună, reprezentaţia de faţă ratează ţinta pe care singură şi-a stabilit-o, transformându-se într-un teatru bulevardier care se străduieşte să pară mai profund decât este cu adevărat.
  Un prim aspect important de menţionat este faptul că spectacolului îi lipseşte coerenţa narativă.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet

Discutii:

propune tema de discutie