Piese de Anatolie Gondiu

Debut ca la Jora de Jos
Masa de sărbătoare
Rapsodul
Tragedie neimplinită cu două visuri, un monolog și o hăulită
Ştefan
Dramă istorică care cheamă poporul românesc la împăcare, toleranţă şi înţelepciune. Firul evenimentelor istorice, declanşate pe parcursul spectacoşului se lasă uşor condimentat de elemente comice. În discursurile Marelui Domnitor pentru oştenii săi se regăsesc afirmaţii actuale vremurilor noastre.

Optiuni vizualizare

Biografie Anatolie Gondiu 

+4 4voturi

Anatolie Gondiu

Anatolie Gondiu s-a nascut la data de 6 ianuarie 1946 in satul Jora de Jos, raionul Orhei, Republica Moldova.

Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1968). A colaborat la revistele „Moldova”, „Nistru”, „Literatura şi Arta” (R. Moldova), precum şi la „Curierul Naţional” şi „România Liberă” (România). A fost director şi redactor-şef al cotidianului „Curierul de seară” (fostul ziar „Chişinău. Gazeta de seară”). A publicat cărţile de proză „Labirintul”, „Vârsta vredniciei” şi „Jocul de la sfârşitul copilăriei.”, precum şi volumul de dramaturgie „Teatru”. Este autor a mai multor piese de teatru, dintre care „Ştefan” şi „Masa de sărbătoare”, care au fost montate la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” (în regia lui Victor Ciutac şi Ion Cibotaru), iar „Debut ca la Jora de Jos” şi „Rapsodul” au fost premiate la concursurile naţionale de dramaturgie.

Pentru Anatolie Gondiu, cel mai remarcabil eveniment al anului curent e că în această toamnă a avut loc premiera spectacolului „Ştefan Vodă al Moldovei”, montat, după piesa sa, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” în regia lui Sandu Cozub. „O premieră este un mare eveniment pentru orice dramaturg. Mă bucur în special pentru faptul că această piesă a cunoscut a doua montare, prima fiind datată cu anul 1994 la acelaşi teatru”, ne-a spus Anatolie Gondiu. Rolul principal - al lui Ştefan - îl interpretează actorul Leo Rudenco, iar cel al Mariei Voichiţa - Snejana Rudenco. Olga Guţu-Cucu este în rolul Oltei, iar Ion Mocanu - în cel al lui Timofte.

Aceeaşi piesă a fost acceptată pentru a fi montată şi la Teatrul Dramatic din Galaţi. „Din păcate, nu ne putem lăuda cu faptul că piesele cu tematică istorică se bucură de atenţia teatrelor noastre. Ştefan cel Mare este o figură cu totul aparte în istoria tuturor românilor. A fost chiar desemnat cel mai mare român al tuturor timpurilor. El a domnit peste 47 de ani. Într-o ţară atât de mică, precum e Moldova, la răspântia tuturor viscolelilor vremurilor, ca durată a domniei s-ar putea compara cu marii regi francezi, englezi sau spanioli. Cât priveşte principatele române, este campion ca termen de domnie. Subliniez acest fapt - nu a trăit, ci a domnit. A trăi e uşor”, constată autorul.
Potrivit lui, spectacolul regizat de Sandu Cozub are o viziune originală. „Uneori sunt întrebat de ce m-am adresat acestei tematici, scrisă şi răscrisă excesiv de mult. Voi spune o banalitate care trebuie amintită: Ştefan şi tot ce e legat de numele lui este inepuizabil. Sunt sigur că la dânsul vor reveni iarăşi şi iarăşi generaţii întregi de scriitori şi artişti români”, ne mai aminteşte dramaturgul de la Jora de Jos.


Cronici ale spectacolelor dupa texte de Anatolie Gondiu

Discutii:

propune tema de discutie

  Aminteste-ti datele mele