Arthur Miller

Piese de Arthur Miller

adauga piesa

A Memory of Two Mondays: The play focuses on a group of desperate workers earning their livings in a Brooklyn automobile parts warehouse during the Great Depression in the 1930s. It explores the dreams of a young man yearning for a college education in the midst of people stumbling through the workday in a haze of hopelessness and despondency.
A Night Out: The sculptor Pinglet gets an evening away from his domineering wife and dines with the attractive Marcelle Delavaux. After a series of coincidences and mix-ups, he manages the deception without suffering any adverse consequences.
Vedere de pe pod (A View from the Bridge): The action is narrated by Alfieri who, being raised in 1900s Italy but now working as an American lawyer, represents the "Bridge" between the two cultures. The play is set in 1950s America, in an Italian American neighborhood near the Brooklyn Bridge in New York. It employs a chorus and narrator in the character of Alfieri. Eddie, the tragic protagonist, has an improper love of, and almost obsession with, Catherine, his wife Beatrice's orphaned niece, so he does not approve of her courtship of Beatrice's cousin Rodolpho.
After the Fall: Acțiunea se petrece în mintea lui Quentin. El este un intellectual evreu care decide să=și reexamineze viața în scopul de a stabili dacă ar trebui să se căsătorească cu cea New York Jewish intellectual who decides to reexamineaa sa, Holga.
All My Sons: Is based upon a true story. Described how in 1941–43 the Wright Aeronautical Corporation based in Ohio had conspired with army inspection officers to approve defective aircraft engines destined for military use.
Broken Glass: The play focuses on a couple in New York City in 1938, the same time of Kristallnacht, in Nazi Germany. Phillip and Sylvia Gellburg are a Jewish married couple living in Brooklyn. Phillip works on foreclosures, at a Brooklyn mortgage bank. When Sylvia suddenly becomes partially paralyzed from the waist down, after reading about the events of Kristallnacht in the newspaper, Phillip contacts Dr. Harry Hyman. Dr. Hyman believes Sylvia's paralysis is psychosomatic, and though he is not a psychiatrist, he begins to treat her according to his diagnosis. Throughout the play, Dr. Hyman learns more about the problems Sylvia is having in her personal life, particularly in her marriage.
Vrăjitoarele din Salem (Crucible, The): Presents the story of how the small community of Salem is stirred into madness by superstition, paranoia and malice, culminating in a violent climax.
Moartea unui comis voiajor (Death of a Salesman): Willy Loman, comis voiajor, a muncit toată viața și cu banii câștigați a crescut doi fii și a ținut o casă în picioare. Ajuns la bătrânețe, este concediat pe neașteptate deși el încă știe să vândă, să convingă, să se zbată. Problema este că în locul lui este preferat un altul mai tânăr, mai modern, mai vesel. El își trăiește drama care e amplificată și de faptul că fiul lui, Willy, este un baiat prea interiorizat, prea moale pentru a fi pe gustul companiilor de vânzări și nu are nici el o slujbă.
Elegy for a Lady
Everybody Wins: A prominent doctor from New England has been murdered, and his young nephew has been convicted of the crime. A seductive, possibly unstable woman named Angela Crispini persuades a private investigator, Tom O'Toole, to look into the case. She claims that the youth is innocent and that "everybody" knows who the real killer is. O'Toole lives with his sister, Connie, who is convinced Crispini is just using him. O'Toole is determined to get to the bottom of the case, in part due to his contempt for Charley Haggerty, the district attorney. He discovers that Crispini may be a prostitute and that she also had been romantically involved with Haggerty before him. O'Toole enlists the help of a friendly judge, Murdoch, only to see Crispini seduce and manipulate the judge as well.
Finishing the Picture: Kitty was a successful actress, a natural choice for a major motion picture. But as production gets under way, her acting is increasingly hindered by mental illness and a drug-induced haze.
Honors at Dawn
Incident At Vichy: About a group of men detained in Vichy France; and held to wait unknowingly, for what turns out to be their "racial" inspection by German military officers and Vichy French police during World War II. It focuses on the subjects of human nature, guilt, fear, and complicity and examines how the Nazis were able to perpetrate the Holocaust with so little resistance.
Let's Make Love: The billionaire Jean-Marc Clement learns that he is to be satirized in an off-Broadway revue. After going to the theatre, he sees Amanda Dell rehearsing and by accident the director thinks him an actor suitable to play himself in the revue. Clement takes the part in order to see more of Amanda and plays along with the mistaken identity, going by the name Alexander Dumas.
Marry the Girl: Wally hopes to marry Jane Elliott. He seeks Mrs Elliott's approval, which she gives, though shrewdly assessing his playboy character. When Wally is alone, Mrs Chattaway is shown in. She accuses him of playing fast and loose with the affections of her daughter Doris. He admits that they have been on romantic terms, but denies that he ever asked Doris to marry him. Mrs Chattaway departs, threatening him with an action for breach of promise. Wally's best friend, Hugh, arrives. He is a barrister, but not a prosperous one, preferring to go to the races than appear in court. Unlike the equally idle Wally he has no private income. He too loves Jane, but magnanimously congratulates his friend on being the victor in the contest for her love.
Mr. Peters' Connections: Peter is a former Pan Am pilot who worked for the airline in its glory days. He recalls flying into a thousand sunsets and bedding eighteen Rockettes in a month, eventually marrying one of them. Now he is an aging, befuddled man lost in a world he no longer understands.
No Villain: The audience is introduced in the first scene to the Simons, an immigrant family, in their parlor anxiously awaiting the return of their son from University. The Simons were at once successful but appear to have fallen upon rough times.
Playing for Time: Fénelon, a Jewish singer-pianist, is sent with other prisoners to the Auschwitz concentration camp in a crowded train during World War II. After having their belongings and clothes taken and their heads shaved, the prisoners are processed and enter the camp. Fénelon is recognized as being a famous musician and she finds that she will be able to avoid hard manual labor and survive longer by becoming a member of the prison's female orchestra, the Women's Orchestra of Auschwitz. In the process, she strikes up a close relationship with Alma Rosé, the musical group's leader, as well as the other members of the band.
Resurrection Blues: The story is set in an unnamed Latin American country that is painfully third world. The plot revolves around a captured prisoner who may or may not be the second coming of Christ, though Miller deliberately leaves the divinity of his unseen protagonist ambiguous. He is said to be able to perform miracles such as walk through walls, a major problem for the prison guards, and, because of his popularity among the impoverished citizens, the military dictator of the nation has sentenced him to be crucified. This creates many moral dilemmas with the play's cast of characters, which include a wealthy land-owner who is the cousin of the dictator, his depressed daughter—a close friend of the accused—and an American television production team that arrives to broadcast the crucifixion.
The American Clock: About 1930s America during The Great Depression. The Baum family—father Moe, mother Rose and son Lee are trying to cope during the great Depression of the 1930s. They were wealthy but lost their money during the Depression. They are forced to move from their home in Manhattan to live with relatives in Brooklyn. Lee wants to be a writer (and narrates the play).
The Archbishop's Ceiling: The setting is an ornate room in a former Archbishop's palace in an Eastern European capital, a room which has probably been bugged by the secret police. The central character is a middle-aged author, Sigmund, who, having embarrassed the current regime, is faced with the choice of detention and punishment or defection to the West. He is encouraged in the latter by two of his former friends, also writers, his compatriot Marcus, an ex-political prisoner now in favor with the regime, and Adrian, a visiting American with strongly liberal ideals. The situation is complicated by the presence of Maya, a poet and actress, who has been the mistress of all three. It is the complexity of the relationship of these four, the inextricable interweaving of politics, art and sex, and the constant uncertainty as to whether what they say may be overheard that makes for a rich and deeply intriguing play - and one which raises questions not only about morality but individual responsibility.
The Creation of the World and Other Business: A parable that explores the theme of good-versus-evil by way of a comedic retelling of events in the Book of Genesis in the Bible. The first act is set in the Garden of Eden, where God creates Eve for Adam. God wants the couple to procreate, but doesn't know how to entice them into starting the process. Onto the scene comes Lucifer, who believes the existence of evil will make sex exciting, and he tempts the couple to eat the forbidden apple. God punishes Lucifer by tossing him into hell and punishes the couple by expelling them from paradise. In the second act, Eve gives birth to Cain.
The Crucible: It is a dramatized and partially fictionalized story of the Salem witch trials that took place in the Massachusetts Bay Colony during 1692/93.
The Guardsman: The story revolves around a husband-and-wife acting team. Simply because he is insecure, the husband suspects his wife could be capable of infidelity. The husband disguises himself as a guardsman with a thick accent, woos his wife under his false identity, and ends up seducing her. The couple stays together, and at the end the wife tells the husband that she knew it was him, but played along with the deception.
The Hook: The drama's opening setting is in a cafeteria filled with longshoremen who are waiting to hear if the man in a beaver cap who is getting instructions over the phone will be putting together a ‘gang’ or team of men for the day’s work. The man in the beaver cap is Barney. He gets instruction to handle the cargo on Pier 71 and starts to put together his gang. Phil hands out the brass counters which entitle each man to a day’s work and pay. When he gets to the last counter, he tosses it in the air so that Charlie and another man have to scrap to get possession of it. Charlie loses out. Mr. Hinkle puts pressure on Phil who then puts pressure on the gang bosses Barney and Marty to finish their work as quickly as possible in order to turn a profit. Barney and Old Dominic are driving the winch. Old Dominic uses the winch wisely, but Rocky takes over, and despite Barney’s efforts to stop him, Rocky works the winch faster and faster, until there is a huge crash. There is a tangle of steel. Beneath the wreckage is Barney’s lifeless body. Charlie asks for his job. Marty is distraught.
The Last Yankee: The play takes place in a present-day state mental hospital, located in New England. Patricia Hamilton is recovering from depression, but a visit from her husband Leroy coincides with that of a successful businessman, John Frick, who has come to see his newly admitted wife, Karen. A clash of values and emotions upsets them all. The play focuses on the relationships of two couples - Leroy and Patricia Hamilton, married many years with seven children, and John and Karen Frick, a childless couple.
The Man Who Had All the Luck: Poster for the 2002 Broadway revival The Man Who Had All the Luck is a play by Arthur Miller. David Beeves is a young Midwestern automobile mechanic who discovers he is blessed with what appears to be almost supernatural good fortune that allows him to overcome every seemingly insurmountable obstacle that crosses his path while those around him fall in defeat. Like Midas, everything he touches is tinged with gold, leaving him to wonder if and when his luck will change and he too will be forced to deal with life's tragedies, until he eventually realizes that his good heart, hard work, and quick thought have been responsible for his success far more than luck.
The Misfits: Roslyn Tabor is a 30-year-old woman who has just gotten a quickie six-week divorce from her inattentive husband Raymond. After leaving the house, Roslyn ignores Raymond's attempts to talk to her, and meets with her best local friend, Isabelle Steers, who is also a divorcee. Isabelle takes Roslyn to a bar at Harrah's Reno for drinks to let the reality of her divorce sink in. While there, they meet an aging cowboy and his friend Guido. They invite Roslyn and Isabelle to Guido's old house in the Nevada country to help her forget about the divorce, after Gay tells Roslyn that he is also divorced. They arrive at the unfinished house Guido built for his late wife, who died several years earlier during childbirth.
The Price: After the Great Depression, Victor Franz gave up going to college to support his father. After 30 years, Victor returns to sell his parents’ estate. His wife, Esther, his brother, Walter, and a canny furniture dealer have their own agendas. Victor must finally deal with his sacrifice.
The Ride Down Mt. Morgan: Lyman Felt is an insurance agent and bigamist who maintains families in New York City and Elmira in upstate New York. When he is hospitalized following a nearly fatal car crash, both wives show up at his bedside. He justifies his actions to both shocked women by explaining he has given them good lives, has supported them financially and emotionally, and has been a good father.
They Too Arise: It is a rewrite of No Villain.
Up from Paradise

Record. TNB a vândut în martie de două ori mai

vezi toate stirile despre Arthur Miller

Biografie Arthur Miller

+1 1vot

editeaza

Arthur Miller s-a nascut la data de 17 octombrie 1915 in oras, SUA.

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Arthur Miller

Rebengiuc joacă paroxistic ratarea de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul.ro
În acest weekend a avut loc la Teatrul Bulandra avanpremiera spectacolului "Moartea unui comis-voiajor" de Arthur Miller, în regia lui Felix Alexa, o montare doldora de interpretări actoriceşti de prima mână.

Scrisă în anii '50 mai mult ca o frescă socială, piesa vorbea atunci despre trezirea brutală din visul american a oamenilor simpli şi naivi ce se amăgiseră o viaţă întreagă cu gândul că simplul fapt de a trăi în "ţara tuturor posibilităţilor", făcând parte din "cea mai mare şi mai mândră naţiune a lumii", le asigură succesul. Numai că mecanismul sistemului funcţionează ca o maşină de tocat destine. Visul american este un balaur hrăpăreţ ce se hrăneşte cu speranţe şi iluzii. Ajuns la 63 de ani, Willy Loman, care slujise fidel sistemul şi îşi încurajase cei doi fii să devină "cineva", este aruncat la tomberon după ce societatea îi consumase toată energia.

După toate standardele sociale, Willy Loman şi fiii săi nu mai
Citeste tot pe Cotidianul.ro
Instrucțiuni pentru o viață grea de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
Criza creditelor imobiliare din Statele Unite. Criza suburbiilor franceze, de fapt una a mobilitatii sociale. Criza conversiei profesionale in Estul european postcomunist. Puncte fierbinti ale vietii contemporane, teatre de razboi social carora le cad victime (nici macar colaterale) oameni simpli, candidatii ideali ai clasei mijlocii saizeciste. La inceputul anilor ï¿½50, Arthur Miller are, in Moartea unui comis-voiajor, intuitia disparitiei unei lumi si a nasterii alteia, postindustrialismul nostru cel de toate zilele: Esti ceea ce vinzi, aude Willy Loman, batrinul care si-a petrecut existenta batind din usa-n usa, schimbind masina dupa masina ca sa-si plateasca ratele la casa si pentru ca fiii lui sa poata trai fara griji visul american. (Moarteaï¿½ e drama ï¿½realist-psihologicaï¿½ a acestui comis-voiajor ajuns la capatul puterilor si in pragul concedierii, inainte de a-si achita ultima rata de la casa, cu o sotie iubitoare si rabdatoare, un fiu fustangiu si superficial
Citeste tot pe Observator Cultural
Întâlnire cu valorile de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
Este un spectacol emotionant ce prilejuiste intalnirea cu doua valori ale teatrului nostru, Mariana Mihut si Victor Rebengiuc, cu virtuozitatea acestor personalitati de exceptie.
Cu spiritul sau de fin analist al psihologiei personajelor, in stilul realist pe care il practica in mod consecvent, regizorul Felix Alexa propune o versiune scenica a piesei ce i-a adus faima dramaturgului american Arthur Miller, "Moartea unui comis-voiajor", folosind o traducere abila in intentia trimiterii in imediata actualitate a scriiturii, datorata Ioanei Ieronim. Viziunea regizorala reuseste sa scoata in evidenta tragedia omului de conditie modesta care lupta disperat sa depaseasca ratarea constatata, sacrificandu-se in final, pentru binele familiei. Daca Arthur Miller, cu cinism, ataca "visul american" in piesa scrisa in 1949, regizorul dezvolta tema, o transfera in zilele noastre, unde "visul" inseamna doar bani, masina si o casa. "Visul american" presupunea insa, pe vremea lui Miller si
Citeste tot pe România Liberă
Forţa unui mare actor de Marina Constantinescu sursa: România literară
Mă întreb, uneori, de ce mergem să revedem un spectacol într-un anumit moment. Cît este dorinţa pură să revezi o scenă sau alta sau un actor sau să simţi, pur şi simplu, o atmosferă, o stare? Poate să fie legată opţiunea şi de ceva ce ne scapă? De legături importante, dar invizibile? De premoniţii? Sîntem atenţi la poveştile astea? Mai degrabă nu, desigur.
...Şi totuşi.
Am fost să revăd "Moartea unui comis voiajor" de la Teatrul Bulandra, sala Izvor, foarte de curînd. Mai tîrziu am înţeles de ce. Cînd l-am văzut prima oară, era fragil. Am simţit, însă, jocul lui Victor Rebengiuc. Am simţit fineţea şi dramatismul, neputinţa absolută a acestui Willy Loman, deruta fantastică în faţa lui "azi" cu toată suita lui de incertitudini. Am urmărit cu emoţie relaţia, de aici, cu Mariana Mihuţ, Linda. Nu este prima oară cînd îi văd împreună. Mi s-a părut că nerostitul are ceva mai preţios de data asta. Dedesubturile concrete ale
Citeste tot pe România literară
Talent şi emoţie de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
Spectacolul “Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, montat la sala Izvor a Teatrului Bulandra de Felix Alexa, a avut premiera în week-end, exact la 49 de ani de la prima reprezentaţie cu această piesă pe aceeaşi scenă.
Spectacolul “Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, montat la sala Izvor a Teatrului Bulandra de Felix Alexa, a avut premiera în week-end, exact la 49 de ani de la prima reprezentaţie cu această piesă pe aceeaşi scenă.
Unul dintre actorii din distribuţia de atunci – Victor Rebengiuc, care juca alături de Mircea Albulescu, Clody Bertola şi Jules Cazaban, interpretează rolul principal, cel al lui Willy Loman, lăsînd o creaţie rafinată, tulburătoare, emoţionantă.
Victor Rebengiuc şi minunata actriţă Mariana Mihuţ – soţia sa, care îi este nevastă şi în spectacol, dau greutate creaţiei scenice în care joacă cu multă pasiune şi talentaţii actori Şerban Pavlu, Marius Chivu, Claudiu Stănescu,
Citeste tot pe Jurnalul Național
Un rol pentru Victor Rebengiuc de Cristiana Gavrilă sursa: Time Out
Sincer, am fost destul de rezervată asupra opţiunii regizorului Felix Alexa pentru acest text. Societatea americană a anilor ‘50, despre care vorbeşte Arthur Miller în “Moartea unui comis voiajor” nu mai pare să semene deloc cu societatea americană, aşa cum o cunoaştem noi acum. Dar, în schimb, piesa sună extrem de actual raportată la problemele sociale din România zilelor noastre, iar regizorul a avut inspiraţia să taie textul astfel încât să conducă spectacolul spre această apropiere.
Willy Loman, comis voiajorul care a bătut drumurile toată viaţa, crezând cu tărie în muncă şi în reuşita băieţilor săi, ajuns la bătrâneţe, refuză să accepte aceste lucruri ca pe nişte eşecuri. După treizeci de ani împărţiţi între clienţi, familie, drumuri şi ratele pentru casă, se încăpăţânează să creadă în continuare în aceste valori, care au reprezentat sensul absolut al vieţii. Alunecă între prezentul care nu oferă decât
Citeste tot pe Time Out
Prima zi fără rate ultima zi de viaţă de Răzvan Niță sursa: Port.ro
Loman este un fost comis voiajor, un bărbat puţin peste şaizeci de ani care nu vrea să accepte evidenţele. A îmbătrânit şi nu mai dă randamentul din tinereţe, fiii lui îl dezamăgesc pentru că nu îi calcă pe urme, pentru că nu dau "marea lovitură". În plus, Willy Loman e un spirit neliniştit, bântuit de imaginea fratelui care a cucerit jungla şi a avut succes.
Într-o societate în care oamenii sunt hăituiţi de consum şi creditori, viaţa însăşi pare că nu mai e rentabilă. Şi, deodată realizezi că ai tăi pot încasa un cec mulţumitor dacă tu dispari. Din secunda aia moartea devine mai profitabilă decât viaţa.
Felix Alexa reuşeşte un spectacol marcat de emoţie. De fapt, textul lui Arthur Miller spune povestea unei sinucideri, de aceea parcurgerea istoriei este însoţită de o tensiune specială. Mesajul este foarte limpede, relaţiile dintre personaje sunt clare, desfăşurarea bine controlată şi susţinută.
Lui Victor Rebengiuc rolul i se
Citeste tot pe Port.ro
Loman in epoca low cost de Doina Papp sursa: Revista 22
S-a scris si s-a sperat mult pe tema "visului american". Astazi nu mai cred in teoria egalitatii de sanse si a succesului pe reteta americana nici cei care au reusit candva. Valorile morale ale unui timp istoric, cum a fost cel care a dus la apogeu mirajul Americii de dupa cautatorii de aur, au disparut si ele in "negura timpului". Onoare, familie, loialitate sunt termeni depasiti in jungla de azi a liberalismului si afacerismului omniprezente.
Nu e intamplator, deci, ca o piesa ca Moartea unui comis voiajor, care prevestea din 1949 acest esec, sa aiba ecou acum, dupa ce previziunea s-a confirmat. Realismul lui Arthur Miller a fost premonitor. Destinul lui Willy Loman, in traducere "om obisnuit" (low man), se regasesete in degradarea standardelor americane cotidiene de la fast food la low cost. Ceea ce odinioara era, sa zicem, o marca a bogatiei si succesului american - ranchul si magnatii petrolului din Dallas - a ramas o amintire fara relevanta pentru prezentul unei groaznice
Citeste tot pe Revista 22
Spectator voiajor între alții de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafărul
Îmi era dor de Victor Rebengiuc. Îmi era dor de actorul pur-sânge care e căutat şi de public şi de regizor. Voiam să dau la o parte şi regia, şi scenografia, şi muzica, şi toate artificiile de efect pentru a rămâne la cea mai simplă ecuaţie pe care o presupune teatrul: cuvânt şi prezenţă scenică ridicate la rang de artă de către actor. Regăsitul actor care să bucure, să emoţioneze fără ostentaţii, cârje tehnice sau găselniţe regizorale. Aşa că am însoţit doi prieteni dragi la „Bulandra”. Un bilet la „Moartea unui comis voiajor” e un fel de poliţă în alb care odată ajunsă în buzunar te pune la adăpost de prost-gust sau de penibil. Iar numele Victor Rebengiuc e o reţetă sigură de succes. În ceea ce priveşte actorul, e suficient să îi pui în scenă două scaune, să îi dai un text în care să creadă, un schelet de personaj a cărui carne va purta apoi ADN-ul său impregnat în memorie – şi gata. Mai e de făcut afişul.
Citeste tot pe Revista Luceafărul
Premiera la Bulandra: Moartea unui comis voiajor de Cristina Petrescu sursa: Metropotam
"Vino, e o piesa foarte frumoasa", mi s-a zis. Stiam ca e o piesa frumoasa. O vazusem acum vreo 9-10 ani la TNB, apoi o citisem in facultate. Imi aminteam chiar si in ce circumstante o citisem - cu cateva zile inainte de examen, in biblioteca "de la limbi", plina de frunzareli febrile. Credeam deci ca n-o sa reusesc sa ma agat de ceva care sa ma faca sa uit ca "stiu cum se termina". M-am inselat destul de mult.
Aseara a fost la Bulandra premiera piesei lui Arthur Miller, Moartea unui comis voiajor, care a facut valuri la vremea ei ('49) si inca mai face, fiind una din piesele de teatru americane foarte puse in scena si chiar ecranizate (poate ati vazut, desi este mai rara, versiunea din '85 cu Malkovich si Dustin Hoffman).
Sinopsis partial
Good ol' American Dream - succesul in viata si siguranta zilei de maine - l-au cam ocolit pe Willy Loman. Trecut de 60 de ani, si-a petrecut jumatate din viata facand pe comis voiajorul si 25 de ani platind ratele casei, odata frumoasa in
Citeste tot pe Metropotam
Moartea unui comis voiajor, de Arthur Miller de Delia Marinescu sursa: Art Act Magazine
Primul spectacol după o piesă scrisă de Arthur Miller l-am văzut anul trecut la Naţionalul din Bucureşti. Toţi fiii mei (All My Sons), în regia lui Ion Caramitru, cu Victor Rebengiuc în rol principal, a fost un spectacol care m-a făcut să îmi doresc să ajung cândva în America. Marţi am văzut, la Naţionalul Maghiar din Cluj, ultima premieră a acestei stagiuni - Moartea unui comis voiajor (Death of a Salesman) a aceluiaşi Arthur Miller, care nu m-a lăsat să uit de situaţia actuală din România (viaţa îngropată în datorii şi rate, comiterea adulterului ca încercare de a uita de probleme, grijile pentru copii).
Regizat de Tom Dugdale, spectacolul îl are în centru pe Willy Loman (András Hatházi), un fost comis voiajor, care nu mai are succes în afaceri şi a cărui nemulţumire se răsfrânge în toate acţiunile sale. De la început vedem un personaj frustrat, care vrea ca totul să fie ca înainte (până şi brânza vrea să fie aceeaşi - se
Citeste tot pe Art Act Magazine
Spectacolul „Moartea unui comis voiajor“, cu Leopoldina Bălănuţă şi Octavian Cotescu, difuzat la TVR 2 de Corina Zorzor sursa: Adevărul
În această seară, „Moartea unui comis voiajor“, un spectacol din Arhiva de Aur a TVR, cu actorii Leopoldina Bălănuţă şi Octavian Cotescu, este difuzat, de la ora 20.10, la TVR 2. Producţia, în regia artistică şi adaptarea Sandei Manu, a avut premiera tv în 1977.
Willy Loman şi-a dorit dintotdeauna recunoaştere şi bunăstare, celebrul „vis american". Povara celor 36 de ani de muncă fără succesul aşteptat l-a transformat însă într-un om „abătut, de prisos şi trist”, aşa cum îl descrie chiar soţia lui, Linda, cea care-i stă alături cu răbdare, cu înţelegere şi cu optimism. Drama familiei newyorkeze se aprofundează odată cu tentativa nereuşită a lui Willy de a-şi transfera postul de comis voiajor în oraşul de reşedinţă, cu eşecul relaţiei acestuia cu unul dintre fii, Biff, şi cu încercarea eşuată a acestuia din urmă şi a fratelui său, Happy, de a porni o afacere... „Eu nu spun că este un om grozav Willy Loman.
Citeste tot pe Adevărul
„Moartea unui comis-voiajor”, de Arthur Miller, ultima premieră a stagiunii Teatrului Național Iași de Petre Ivan sursa: Ziarul Metropolis
„Moartea unui comis-voiajor”, ultima premieră a stagiunii Teatrului Naţional Iaşi, se joacă marţi, 26 iunie, de la 19:00, la Sala Mare. Distinsă cu Premiul Pulitzer, Premiul Tony şi New York Drama Critics’ Circle Award, piesa lui Arthur Miller este una dintre cele mai cunoscute piese din dramaturgia universală.
Claudiu Goga, regizorul spectacolului, îi are alături pe scenografa Lia Dogaru, Lucian Matei la video design și pe actorii: Adi Carauleanu, Doina Deleanu, Cosmin Maxim, Ionuț Cornilă, Constantin Pușcașu, Horia Veriveș, Dumitru Năstrușnicu, Petronela Grigorescu, Andreea Boboc, Doru Aftanasiu, Livia Iorga, Irina Răduțu Codreanu, Brândușa Aciobăniței.
„Moartea unui comis-voiajor” este cel de-al șaptelea spectacol pe care Claudiu Goga îl montează la Naționalul ieșean. Regizorul revine la Arthur Miller la scurt timp după ce a montat, pe aceeași scenă, în 2016, „Un dușman al poporului”, adaptare a dramaturgului după Henrik Ibsen.
Citeste tot pe Ziarul Metropolis
Moartea unui comis voiajor de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
Trebuie să ţinem cont că Moartea unui comis voiajor (1949) e o piesă care-a luat Premiul Pulitzer, un text-acţiune cu un fluid emoţional de background foarte puternic, dar greu descătuşabil. De aceea, poate, spectacolul lui Claudiu Goga rămâne, cel puţin la prima vizionare, unul rece. Deşi proiecţia video ar putea inunda şi invada momentan spaţiul vizualo-emoţional al spectatorului, nu e memorabilă (nu în sensul că nu e de calitate, dimpotrivă, e foarte bine realizată şi de efect, ci în sensul că nu e ceea ce rămâne la final sau după ceva timp în memorie). Nici măcar muzica, în cea mai mare parte bluesuri nostalgice ce mă trimit senzorial spre anii când am citit piesa întâia oară.
Obsesia casei, a căminului (home) se păstrează din August: Osage County (premiera în 2014 la TNI) în Death of a Salesman. La fel, problematica - drama de familie, cu specificaţia că de această dată actorii sunt mai naturali şi, în acelaşi timp,
Citeste tot pe Ziarul de Iași
UN OM PREA MIC PENTRU UN MECANISM PREA MARE: de Nicoleta Munteanu sursa: alecart.ro
Mă bucură reîntâlnirea cu viziunea lui Claudiu Goga, căci ultimele spectacole montate la Iași, Un dușman al poporului și Acasă în miezul verii au fost categoric niște succese (deopotrivă regizorale, actoricești și de public). De data aceasta, Moartea unui comis voiajor mi s-a părut în primul rând un succes al parteneriatului regizor-scenograf.
Când un om se agață de fiecare iluzie, înălțând-o ca pe un zid de protecție în jurul unei inimi tot mai slabe și a unei realități de o sfâșietoare cruzime, când nu ai ce așeza între tine și lume, între tine și fiii tăi, între tine de azi și cel care ai fost, între greșelile trecutului și neputința momentului de acum. Când un om simte cum totul în jur se prăbușește, cum nimeni dintre cei pentru care a lucrat nu mai are nevoie de el, căci principiile au fost înlocuite de interesul imediat și totul se află în mișcare și nimeni nu știe ce să facă cu un om bătrân, cu un bărbat obosit,
Citeste tot pe alecart.ro
Întrebări de Mircea Morariu sursa: Yorick
La Teatrul Național din București se joacă, încă din anul 2009, și nu oricum, ci cu casa închisă, Toți fiii mei de Arthur Miller. Spectacolul a fost pus în scenă de Ion Caramitru, format la școala de regie ce îi are drept repere esențiale pe Liviu Ciulei, cu al său „realism magic”, și pe Radu Penciulescu. Montarea se fundamentează pe jocul fără de cusur al Sandei Toma și al lui Victor Rebengiuc. Același Victor Rebengiuc care, împreună cu Mariana Mihuț, făcea furori în spectacolul cu piesa Moartea unui comis voiajor regizat, cu o stagiune înainte, de Felix Alexa, la Teatrul „Bulandra”.
La Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, actorul, dramaturgul și regizorul Eugen Jebeleanu, care nu cred că a împlinit încă 30 de ani și care ne obișnuise cu preferințele sale pentru dramaturgia extrem-contemporană, a pus în scenă stagiunea trecută Vedere de pe pod. Una dintre capodoperele aceluiași mare dramaturg american.
Botond Nagy a făcut
Citeste tot pe Yorick
Un spectacol agreabil de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
Ultima piesa a lui Arthur Miller este o comedie neagra care isi gaseste la Teatrul "Nottara" realizarea scenica intr-un spectacol agreabil, slujit de o distributie admirabila.
Pentru cunoscatorii lui Arthur Miller (1915-2005) piesa este surprinzatoare, nu mai are filonul dramatic al scrierilor sale, pare o parodie dramatica, cu intentii de parabola referitoare la contemporaneitate. "Blues" sau "Resurrection Blues", cum este titlul original al acestei comedii negre, se petrece intr-un stat oarecare latino-american aflat sub dictatura generalului Felix care ambitioneaza ca pedepsirea unui rebel revolutionar sa fie facuta prin crucificare. Aparenta de tragedie e spulberata prin interventia mass media cea aflata in cautare de rating care vrea sa transmita in direct executia. Un producator avid de castigul faimei si o regizoare idealista sunt preocupati de executie. Generalul are o nepoata, o exaltata revolutionara, fiica unui filosof de sorginte marxista, amic al lui Felix,
Citeste tot pe România Liberă
O răstignire amânată de Victoria Anghelescu sursa: Adevărul
Teatrul Nottara propune o piesă de Arthur Miller, "Blues". "Resurrection Blues" este ultima scriere a cunoscutului dramaturg american şi, spre surprinderea celor care-i cunosc opera, este o tragi-comedie.
In decorul sobru, semnat de Viorica Petrovici, generalul Felix Barriaux (Ion Haiduc), dictatorul unei oarecari republici sud-americane, se pregăteşte să pedepsească, prin crucificare, un revoluţioar.
Miza este mare, nu atât din punct de vedere politic, cât din cauza implicării mass-media americane, care plăteşte cu o sumă imensă exclusivitatea. Regizorul Petre Bokor foloseşte un spaţiu unic pentru desfăşurarea poveştii, particularizat, în funcţie de moment, prin câteva obiecte de mobilier. Spaţiul este deschis către public, în intenţia unui spectacol care implică spectatorul, fie şi prin faptul că de multe ori, actorii vin din sală.
Parabola cuprinde toate ingredientele unei dictaturi: un filosof de la Berlin, o sinucidere ratată,
Citeste tot pe Adevărul
Răstignirea se suspendă de Magdalena Boiangiu sursa: Adevărul
Revoluţiile, ca şi represiunile, au nevoie de lumea spectacolului. Şi lumea spectacolului de ele. Spectacolul Teatrului Nottara se apropie de această realitate, folosind tonul elegiac.
Ajuns la vârsta când dezamăgirile nu mai dor, Arthur Miller, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi ai secolului XX, a scris o piesă ironică despre mistica revoluţionarului şi realitatea dictaturii, despre modul în care se condiţionează reciproc, alcătuind împreună acea realitate fluidă unde toate ideile se dizolvă, caracterele îşi pierd coerenţa şi vorbele - sensul.
Într-unul din eseurile sale, Arthur Miller povestea cum Ben Ami, actor din Brookloyn de mare succes prin anii '30, atrăgea publicul seară de seară mimând preludiul unei sinucideri pe scenă, spaima atroce şi uşurarea renunţării.
Întrebat cum de reuşeşte să fie atât de convingător, el a răspuns că nu are niciun fel de stofă de sinucigaş că nici nu se poate gândi la un asemenea act,
Citeste tot pe Adevărul
Conditia succesului (?) de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
Asa cum am mai observat, una dintre cele mai spinoase chestiuni ale vietii curente a institutiilor de spectacol este repertoriul; altfel spus, alegerea piesei (pieselor) ce urmeaza a fi pusa (puse) in scena. Aceasta alegere depinde, indeobste, de un mare numar de factori: componenta trupei, marimea bugetului, disponibilitatea regizorilor, "profilul" teatrului, programul estetic al directorului si - cel mai important dintre toate - posibilitatea piesei (pieselor) de a genera succes. In lipsa acestuia din urma, de altfel, celelalte nici nu mai conteaza.
Fiindca, indiferent de ce spun cronicarii, de ce critica (virgula) criticii si de ce teoretizeaza teoreticienii, orice om care cunoaste cat de cat teatrul stie ca, pentru oamenii care il fac, singurul criteriu viabil si valabil de apreciere a muncii lor este acel misterios fenomen psihosocial numit succes. Care poate aparea acolo unde cu gandul nu gandesti (dar cu sufletul, cateodata, simti) si poate disparea fara preaviz.
Citeste tot pe Ziarul de duminică
Politică şi religie versus comedie de Cristiana Gavrilă sursa: Time Out
Viaţa unui dictator sud-american şi un nou Iisus care îşi ratează sensul, pentru că nu va fi crucificat, sunt temele mari ale piesei. Dar tot timpul ai senzaţia că Arthur Miller se joacă de-a parodia şi science-fiction-ul cu aceste idei legate de istorie şi religie. Dezvoltă atât de bine jocul, încât te convinge cu uşurinţă să intri în convenţia propusă de el.
Într-un stat sud-american sau poate chiar Cuba, supus unui sângeros regim dictatorial, undeva în nişte sate din munţi apare un personaj care militează pentru iubire şi pace. Îşi formează o mulţime de adepţi, convinşi că este un nou Mesia venit să salveze omenirea. Sau cel puţin că ar putea să fie. Comandantul suprem, interpretat de Ion Haiduc într-o duritate comică, este alarmat de influenţa pe care o are acest personaj misterios asupra maselor. Vrea să-l prindă şi să-l crucifice, iar acest eveniment este vândut în exclusivitate televiziunii americane pentru o sumă exorbitantă,
Citeste tot pe Time Out
Ultimul Miller? de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Scrisă în perioada finală a vieţii, fiind, de altfel, ultimul text pentru teatru ce îi poartă semnătura, Resurrection blues (Execuţie în direct) pare a fi un fel de recapitulare , neîndeajuns structurată a marilor teme şi obsesii din care s-a născut literatura dramatică a lui Arthur Miller. Un bilanţ sui-generis, însă dezamăgitor de ezitant, al pariurilor câştigate ori pierdute de scriitorul, dar şi de omul Arthur Miller. De la investigarea esenţei regimurilor totalitare şi natura dictaturilor la ce înseamnă libertatea, de la dezamăgirea provocată de marxism şi comunism la refuzul capitalismului de tip american, de la pericolul orchestrării unor vânători de vrăjitoare la strategia manipulării conştiinţelor, de la extincţia unei lumi, a unei civilizaţii la marketizarea vulgară a vieţii. Acţiunea acestei piese care pare a fi fost doar scrisă, semnată, nu şi revăzută de Arthur Miller, piesă în care subtilităţile de maestru sunt
Citeste tot pe Revista Familia
Crucificare amânată de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul de dimineață
Petre Bokor este nu doar un prea puţin cunoscut prozator, ci şi un regizor cu multă experienţă, dar, mai ales, un harnic impresar şi traducător („tradaptator“ cum îi place să spună) al dramaturgiei americane în România, fie că vorbim de Cumetrele, cu un succes îndelungat la Teatrul Odeon, spectacol ce menţine în actualitate câteva mari actriţe ale scenei bucureştene, de Operele complete ale lui Wshkspr, un text de popularizare a dramaturgiei shakespeariene jucat la Teatrul Naţional din Craiova, de Leul în iarnă de James Goldman de la Teatrul Naţional sau, mai recent, de Scandal la Operă sau Cyrano de Buffalo de Ken Ludwig, de la Teatrul Naţional din Timişoara. Diferenţa faţă de textele importate de noua generaţie este că piesele lui Petre Bokor sunt sănătoase, ingenioase şi pline de umor. De data aceasta, Teatrul Nottara ne oferă, în regia aceluiaşi neobosit om de teatru, o „dramedie“ de Arthur Miller necunoscută în România,
Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
"Toti fiii mei", la primul spectacol de Manuela Golea sursa: România Libera
Premiera spectacolului "Toti fiii mei", de Arthur Miller, spectacol regizat de Ion Caramitru, a deschis sambata seara stagiunea de toamna a Teatrului National din Bucuresti. Jocul actorilor Victor Rebengiuc, Sanda Toma si al intregii distributii a fost rasplatit cu ropote de aplauze minute in sir.
Ar putea fi considerat un gest de curaj sa incepi stagiunea unui teatru national cu o piesa americana cu un subiect greu de digerat si astazi, la 62 de ani de la premiera americana si la 61 de la prima adaptare pentru scena romaneasca.
Spectacolul reflecta, intr-o atmosfera tipica anilor '50, teme majore ale dramaturgiei lui Miller: vina, culpabilizarea, durerea, moartea, regretul si moralitatea unor alegeri. Actiunea se petrece in America imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, in sanul unei familii care a reusit sa se imbogateasca profitand de oportunitatile aparute. Joe Keller (Victor Rebengiuc), un influent om de afaceri, ajunge sa traiasca o drama in momentul in care se vede
Citeste tot pe România Libera
Industria egoismului de Dan Boicea sursa: Adevărul
Spectacolul „Toţi fiii mei“, regizat de Ion Caramitru, este o întâlnire cu teatrul de calitate. Este ora 22.45. În autobuzul 311, care poartă gândurile oamenilor spre cartierul Sălăjan, un bărbat şi o femeie încă mai vorbesc despre „Toţi fiii mei“. Spectacolul s-a terminat cu o oră în urmă.
El - un bărbat de 45-50 de ani, poartă un pardesiu gri, cămaşă albă şi cravată neagră, iar ea - o femeie trecută de 40 de ani, respiră sub o cămaşă albă, cu gulerele lăsate libere peste reverele unei jachete gri.
La fel de asortate sunt şi cuvintele lor. Ţinându-se de mână, vorbesc despre Sanda Toma, care „le-a tăiat respiraţia“, despre Victor Rebengiuc, „căruia n-ai ce să-i reproşezi“, despre Costina Ciuciulică, „frumoasă şi puternică“, despre Dragoş Stemate, „năvalnic şi sensibil“.
Apoi tac, dar gândurile lor parcă vorbesc mai departe. Fiecare îşi mai aduce aminte de câte ceva. De Caramitru, care le-a oferit un
Citeste tot pe Adevărul
Parabola mistificării: motivul „american dream“ de Valentin Dumitrescu sursa: Revista 22
Decorul lui Dragoş Buhagiar îmbracă, precum o a doua cortină, scena mare, sugerând, în ambianţa vremurilor mai noi, ibseniana casă cu păpuşi. Dincoace de faţada simbolului împlinirii afişate, model diseminat oriunde, timpul şi oamenii sunt marcaţi de fantasmele tranziţiei cu alienantele şi fatalele ei „oportunităţi“ – previzibilă astfel, dezvăluirea din final se integrează conceptului plastic în consecinţă logică –, e piscina părăsită unde sălăşluiesc frunze moarte; încât distanţa dintre personajele dominate de propria condiţie le micşorează statura şi le augmentează fizic solitudinea.
Privite de la balcon, sunt fragile făpturi dintr-un alt univers, spectatorul din primele rânduri percepe însă mai acut starea de captivitate. Dublă perspectivă angajată în spectacolul Toţi fiii mei, pus în scenă de Ion Caramitru, a cărui premieră a inaugurat stagiunea Teatrului Naţional din Bucureşti. Inspirată de un caz real amplu
Citeste tot pe Revista 22
Toti fiii lui Rebengiuc de Cristina spiridon sursa: Ziua
Traim niste vremuri in care tradarea ne hraneste, egoismul este prezentat ca idealism, iar valorile morale sunt inlocuite de puterea banului. Aceste idei, care domina societatea actuala, sunt prezentate de dramaturgul Arthur Miller in piesa "Toti fiii mei", care a deschis stagiunea actuala a Teatrului National din Bucuresti (TNB).
Ion Caramitru, director TNB si cel care semneaza regia spectacolului, isi doreste prin aceasta premiera "o piesa de teatru cu personaje vii, adevarate, miscandu-se in lumea lor reala ca si cum ar respira alaturi de cei care le urmaresc atent din sala". "Toti fiii mei" creste in intensitate pe parcurs, mai ales in partea a doua, iar Victor Rebengiuc (interpretul lui Joe Keller) si Sanda Toma (Kate Keller) fac un cuplu exceptional, care, ce-i drept, ii cam pun in umbra pe restul actorilor. Oricum este de admirat initiativa lui Caramitru de a distribui in restul rolurilor actori tineri.
"Toti fiii mei" a fost scrisa de Arthur Miller in '47,
Citeste tot pe Ziua
La TNB, adevărul e spus pe jumătate de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
Teatrul Naţional din Bucureşti a deschis stagiunea cu spectacolul în premieră "Toţi fiii mei" de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru. Protagoniştii noii creaţii scenice sunt marii actori Sanda Toma şi Victor Rebengiuc, colegi de generaţie, care nu au mai jucat împreună de mai bine de o jumătate de secol.
Piesa "Toţi fiii mei" de Arthur Miller, pusă în scenă în România de câteva ori, de la scrierea acesteia în 1947, a văzut lumina rampei pentru a doua oară la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB). Prima variantă s-a montat în 1948 şi în care a jucat Aura Buzescu în rolul realizat acum de fosta sa elevă Sanda Toma. Este vorba despre Kate Keller, soţia industriaşului Joe Keller - personaj întruchipat de Victor Rebengiuc. Cuplul scenic Toma-Rebengiuc surprinde, deşi era de aşteptat. Asemenea actori joacă întotdeauna cu dăruire. Alţii ca ei apar o dată la 40-50 de ani sau nu apar deloc.
CONFLICTUL TAŢI-COPII
În piesă este vorba despre
Citeste tot pe Jurnalul Național
Acolo unde nu se mai avântă vulturii de Răzvan Niță sursa: Port.ro
Grecii - părinţii teatrului, adică - spuneau că de la răsăritul până la apusul soarelui e tocmai timpul optim pentru construirea unui conflict ce obligatoriu trebuie să se dezvolte în acelaşi spaţiu şi să îndeplinească, printr-un deznodământ neaşteptat, scopul major al artei - catarsisul, eliberarea, confruntarea cu insuportabile adevăruri.
Arthur Miller adoptă acelaşi tip de desen teatral, şi imaginează cu impresionantă rigoare parcursul unei familii de la aparenta normalitate burgheză la asumarea destinului tragic, de la triumfătoarea stabilitate la cutremurătorul dezechilibru. În numai o zi, personajele lui Miller descoperă că apocalipsa se naşte în conşiinţă, că toate greşelile se plătesc. Cu cât mai târziu cu atât mai pentru totdeauna.
În "Toţi fiii mei" se joacă totul pe cartea onoarei, a cuvântului dat, respectiv a lipsei de scrupule, a trădării. Războiul a fost doar cadrul în care micile ambiţii şi marile idealuri şi-au
Citeste tot pe Port.ro
Something old and something new... de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
Jurnal de selecționer (partea a doua)
Numit din inerție "prima scenă a țării", cu un clișeu care a avut foarte rar acoperire în fapte, Naționalul bucureștean deschide noua stagiune cu un spectacol "numai bun de măritat": "Toți fiii mei" de Arthur Miller, în regia directorului teatrului, Ion Caramitru. Conform zicalei "something old and something new, something borrowed, something blue", montarea are și ceva nou (decorurile contemporane ale lui Dragoș Buhagiar, muzica puțină, dar bună a lui Vlaicu Golcea și proiecțiile video ale lui Daniel Gontz) și ceva vechi (traducerea interbelică a lui Alf Adania ) și ceva albastru ( luminile lui Chris Jaeger) și ceva "de împrumut", respectiv metoda de joc stanislavskiană. Numai că traducerea ar fi trebuit împrospătată serios, iar metoda de joc ar fi fost cu adevărat valabilă dacă era hrănită pe dinăuntru de o nouă energie, care să corespundă timpurilor în care trăim. Spectacolul e deci numai bun de măritat,
Citeste tot pe Art Act Magazine
Gîndirea moale şi inflexibilul Arthur Miller de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
Dacă Arthur Miller ar fi scris „Toți fiii mei" acum, piesa s-ar fi terminat probabil cînd Mama, cu infinite resurse de diplomație, îl tentează pe George cu micile bucurii. Din ele, grăunte peste grăunte, se construiește împlinirea vieții. Dacă Arthur Miller și-ar fi scris tragedia azi, în ciuda convingerii că „omul obișnuit e la fel de apt să devină subiect al tragediei, în sensul ei cel mai înalt, ca și regii", cheia minoră ar fi triumfat fără drept de apel peste reperele de anvergură morală. Și dramaturgii se supun presiunii vremurilor. În această scenă, una dintre cele mai reușite ale spectacolului de la Teatrul Național București, mama îl accesează pe cel ajuns, de voie-de nevoie, justițiar, la stratul arhetipal de gingășie al lumii. Ea știe cum să treacă în revistă, într-o suită subtilă de appetizer-e, tot farmecul pămîntesc: de la sucul de grapefruit care demonstrează că îi ține minte preferințele și îi recreează
Citeste tot pe Art Act Magazine
Cronică - Toţi fiii mei de Anca Ioniță sursa: TimeOut
Regizorul Ion Caramitru a găsit distribuţia perfectă pentru textul complex al lui Arthur Miller, al cărui subiect, deşi plasat în America anilor de după cel de-Al Doilea Război Mondial, urmează toate regulile de construcţie ale tragediei antice.
Sanda Toma şi Victor Rebengiuc în rolurile Kate şi Joe Keller - un patron de fabrică a cărui obsesie pentru asigurarea bunăstării propriei familii duce, în final, la pierzania fiecărui membru al ei şi a multor nevinovaţi, sunt stâlpii de rezistenţă ai spectacolului. Jocul Sandei Toma în rolul mamei care se află în situaţia de a nega moartea fiului pentru a anula vinovăţia tatălui, atinge cote de intensitate maximă. Ea reuşeşte să creeze un personaj tridimensional, printr-un joc ce alternează, pe mai multe registre, forţa, sarcasmul şi poezia.
Timing-ul loviturilor de teatru este perfect controlat. Un rol care îi dă posibilitatea acestei mari actriţe să-şi arate toate laturile talentului său.
Citeste tot pe TimeOut
Un spectacol antiamerican de Grid modorcea sursa: Revista Cultura
Spectacolul Toţi fiii mei de la TNB rezistă spre final, iar finalul e memorabil, pe ideea că vila îmbogăţitului de război unde se petrece acţiunea ascunde un cimitir, că bogăţia s-a ridicat pe cadavre. Mai mult, finalul luminează steagul american, care flutură pe vilă, aşa cum flutură pe toate vilele şi blocurile din Amercia. Dar la baza acestor buildinguri se află cimitirul, crucile, morţii, sacrificiul uman, mai exact, crima. E aici o replică la realitatea că America s-a ridicat pe 6 milioane de cadavre, aborigenii ucişi, aşa cum se ştie. E posibil ca Ion Caramitru, regizorului spectacolului, să fie conştient de ceea ce a făcut, aşa cum până aici, la aceste imagini de final, îi face pe toţi actorii să se învîrtă în jurul unei piscine, de parcă ar ilustra vorba populară cu boaşele într-o căldare. Mai degrabă bănuim că regizorul a şi intenţionat aşa ceva, fiindcă trebuia să lungească lucruile, să le învârtă fără sens,
Citeste tot pe Revista Cultura
Coerența caligrafiei scenice de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Toți fiii mei este piesa cu care a debutat în literatura dramaticã Arthur Miller. Premiera spectacolului ce a lansat-o și validat-o scenic a avut loc pe Broadway, iar criticul Stark Young scria la 10 februarie 1947 în New Republic urmãtoarele: „Toți fiii mei e o dramã serioasã care, din punctul de vedere al tehnicii teatrale provine din tradiția lui Ibsen. E numai o sugestie privind școala cãreia îi aparține scriitorul și nu o operã de imitație. O poveste autenticã, un temei moral puternic, o amplã varietate de personaje, bine desenate și care oferã o bazã neobișnuit de valoroasã pentru actori și regizor”.
Criticul american avea dreptate în multe privințe. Mai întâi atunci când aducea în discuție amprenta ibsenianã. Numai cã influența scriitorului norvegian a fost una mai directã și mai profundã decât lãsa sã se înțeleagã Stark Young. Ea nu s-a limitat la piesa de debut, ci i-a pus la dispoziție dramaturgului coloana vertebralã
Citeste tot pe Revista Familia
O tragedie modernă de Doina Papp sursa: Revista 22
Premiera Toţi fiii mei de Arthur Miller la Teatrul Naţional din Bucureşti
Dintre înţelesurile multiple pe care le conţine această piesă, care se numără printre capodoperele teatrului din sec. XX, cel mai generos este fără-ndoială acela privind valorile morale pe care le pune în discuţie faţă-n faţă cu limitele puterii de judecată şi confuzia vremurilor de criză. Subiectul e de ieri, dar pare de azi degajând aceeaşi filozofie a impasului, a incapacităţii de a explica atitudini şi gesturi, reprobabile în ordinea umanului, dar explicabile, poate, în „ordinea vieţii“... impas care paralizează, ne lasă muţi, inerţi şi cu atât mai puţin capabili de judecată. Arthur Miller s-a încumetat însă la un proces al vinovăţiilor. Cui prodest?, am putea spune, dacă istoria se repetă. Cazul industriaşului Joe Keller care vinde piese de avion defecte, trimiţându-şi la moarte poate chiar propriul copil, rămâne totuşi emblematic. Mai ales că,
Citeste tot pe Revista 22
O poveste americană de Robert Bălan sursa: România Liberă
Cu Victor Rebengiuc si Sanda Toma in distributie, cu Ion Caramitru pe post de regizor, Nationalul bucurestean si-a deschis stagiunea cu o piesa care n-a mai fost jucata de 60 de ani In Romania.
"Toti fiii mei" a avut premiera americana In 1947. Piesa i-a adus un premiu "Tony" si l-a facut cunoscut pe Arthur Miller. La numai un an distanta, textul era montat si la Bucuresti, cu George Calboreanu si Aura Buzescu In rolurile principale. La 60 de ani distanta, Nationalul din Bucuresti reia acest text, dar cu aceeasi traducere.
Piesa este In acelasi timp drama unui tata care In goana dupa avutie Isi pierde copiii, este drama unei mame care refuza sa creada ca fiul ei a murit, este drama unui fiu care realizeaza ca tatal lui nu e chiar un sfant si este drama unei alte familii destramate din cauza unui tata ajuns nevinovat In Inchisoare. Actiunea operei lui Miller se petrece la cativa ani dupa Incheierea celui de-al doilea razboi mondial, Intr-o America In care mamele Inca mai spera ca
Citeste tot pe România Liberă
Înapoi la Arthur Miller de Mircea Ghițulescu sursa: Luceafărul de dimineață
Deschiderea stagiunii la Teatrul Naţional din Bucureşti s-a petrecut săptămâna trecută într-o atmosferă de un calm desăvârşit, aproape narcotic, în absenţa lui Ion Caramitru care a dominat, însă, toată serata, probabil prin spirit. Pe de o parte, pentru că este autorul premierei cu Toţi fiii mei de Arthur Miller, pe de alta, pentru că este eroul unui album alcătuit de Mircea Morariu, intitulat De la Hamlet la Hamlet, pus în circulaţie cu această ocazie.
Neted, dar comunicativ, spectacolul te surprinde de la bun început cu decorul iluzionist al lui Dragoş Buhagiar care a mers până la reconstituirea celor mai mici detalii realiste: o vilă cu grădină şi piscină. Toată această natură adusă pe scenă (copăceii care imită copacii şi „arborele lui Larry”, care nu este nimic altceva decât o creangă mai mare) pare mai curând disproporţionată decât expresivă. În mod sigur, Ion Caramitru a cerut reconstituirea lui Arthur Miller aşa
Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
Emoție și provocare de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
Care ar fi rostul teatrului până la urmă? Să transmită emoţie şi să provoace la gând interior spectatorul, să-l captiveze prin infuzia emoţiei de a judeca destine tragice sau comice. Cine sunt creatorii stării de emoţie a spectatorului? Dramaturgul, regizorul, alături de scenograf şi - evident - actorii. Când regizorul, în special, uită că este ” purtătorul de cuvânt ” al dramaturgului şi forţează viziunea sa regizorală asupra piesei, fie din intenţia de actualizare, fie prin tratarea relaţiilor dintre personaje cu dorinţa de a descoperirii valenţe noi în numele originalităţii ignorând contextul dramaturgiei, a textului, rezultatul poate fi un spectacol şocant dar neconvingător pentru public. De secole se caută şi se încearcă diverse stiluri în scopul de o aşa zisă modernizare a esteticii teatrale ce eşuează în uitare pentru că o bună majoritate a spectacolelor de acest fel ignoră substanţa dramatică şi scopul receptării ei cu
Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
Un regal... Sanda Toma! de Silvia Kerim sursa: Formula AS
...La drept vorbind, aceasta nota ar trebui inceputa cu cateva randuri - sau mai multe - despre autorul piesei, despre "cel mai mare dramaturg al secolului XX", cum l-au numit oameni de teatru dedicati marilor scene ale lumii, ca si cei mai "duri" critici teatrali internationali. Adica, despre Arthur Miller. Cat si despre celebra lui piesa - celebra intre celebre - "Toti fiii mei".
Numai ca mie coroana acestui veritabil eveniment teatral cu care Nationalul bucurestean isi deschide stagiunea 2009-2010 mi s-a parut a fi - si chiar este - Sanda Toma! Si anume, creatia ei in rolul Kate Keller - rol jucat in urma cu mai multe decenii de legendara actrita-profesoara-emblema a teatrului romanesc - Aura Buzescu.
Recunosc, m-a emotionat s-o vad, s-o simt dominand scena, dominand spectacolul - chiar daca, avandu-l alaturi pe insusi Victor Rebengiuc, intr-un rol aproape la fel de ofertant: Joe Keller. M-a emotionat, recunosc, s-o revad dupa ce o aplaudasem, cu ani in urma, in cumplita
Citeste tot pe Formula AS
Caramitru dă cu stînga în dreapta lui Rebengiuc de Cristian Teodorescu sursa: Academia Cațavencu
Să deschizi stagiunea la Naționalul din București cu o piesă de Arthur Miller înseamnă să te asiguri dinainte de premieră de un succes de la cel de „de stimă“ în sus. Iar dacă Victor Rebengiuc e cap de afiș, poți miza liniștit și pe succesul la public. Ion Caramitru a riscat totuși alegînd ca regizor Toți fiii mei, care în România n-a mai fost reluată de la premiera din 1948. Atunci, piesa lui Miller a fost pusă la repezeală în scenă, la București, tot la Național, mai mult fiindcă Miller dăduse cu un an înainte, chiar de pe Broadway, o aplaudată lovitură capitalismului, decît pentru valoarea ei artistică. La noi, Toți fiii mei s-a jucat la doar cîteva luni după naționalizare, ca și cum Miller ar fi justificat-o de peste Ocean. Avea tot ce-i trebuia pentru un mesaj convingător – un conflict între generații, cu fii care își repudiază părinții industriași profitori de război, umbra pușcăriei și oprobriul opiniei publice care tace,
Citeste tot pe Academia Cațavencu
Vrajitoarele dintr-un Salem de azi de Doina Papp sursa: Revista 22
"... Teatrul zilelor noastre inregistreaza un recul cu deosebire socant, din care aparent nu exista scapare... o moleseala de soparla ne-a invaluit pe toti, iar mintile creatoare par a-si fi pierdut ascutimea si inventivitatea. De ce? Parerea mea este ca raspunsul se afla la baza actului de creatie propriu-zisa: o piesa buna rodeste dintr-un gand fertil, una exceptionala izvoraste dintr-un gand de exceptie. Un gand de exceptie reprezinta un act de curaj. Esentialul este sa ai curaj (...) Unde sunt acele lucrari dramatice capabile sa ravaseasca sufletele, facand ca intrebarile vietii de zi cu zi sa fie abordate in profunzime?"
In 1952, cand publica aceste randuri, Arthur Miller scrisese o parte din piesele sale si se pregatea s-o lansese pe cea mai incendiara, Vrajitoarele din Salem. Vorbea asadar din experienta si se baza pe ecoul produs de Moartea unui comis voiajor, cu adresa directa la spulberarea visului american. In 1953, cand apare piesa Vrajitoarele..., inspirata de un
Citeste tot pe Revista 22
“Vrăjitoarele din Salem”– ecouri contemporane de Mariana Ciolan sursa: Revista Teatrală Radio
Procesele intentate unor numeroși indivizi din Massachusets Bay, petrecute înainte de crearea statului american independent, între februarie 1692 și mai 1693, cele mai faimoase fiind cele din orașul Salem, reprezintă o realitate istorică ce dă seama de zvâcniri ale practicii inchizitoriale într-o vreme ce își căuta totuși resurse de vitalitate modernă. Au avut drept urmare peste o sută de întemnițări, iar dintre cei condamnați, douăzeci au sfârșit în ștreang. Victimele acuzate abuziv și în regim de teroare morală de vrăjitorie au fost reabilitate după mai bine de trei sute de ani, iar în amintirea lor s-a ridicat o stelă. Tragedia, încărcată de cele mai multe ori cu anumite conotații metaforice și simbolice, este recuperată prin literatură și film. Cea mai cunoscută referire la ea este piesa ”Vrăjitoarele din Salem”, scrisă de Arthur Miller în 1953 cu trimitere directă la procesele din anii 1950, bazate pe acuzațiile procurorilor
Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
Un spectacol deosebit… de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
… o contrareplică pentru acei regizori care caută cu orice preț originalitate teatrală, poate fi considerat spectacolul “Vrăjitoarele din Salem”, construit minuțios pe linia teatrului realist stanislavskian, fără plasări de efecte artificiale cu dorințe metaforice, de tânăuluil regizor Vlad Cristache, bazat în principal pe îndrumarea actorilor ca element esențial al expunerii teatrale. Regizorul optează pentru piesa dramaturgului american Arthur Miller, o piesă dificilă, bogată în sensuri și îi descifrează substanța în profunzime prin îndrumarea unei distribuții cu actori remarcabili.
“Vrăjitoarele din Salem” intră în circuitul teatral în 1953, are la bază fapte reale petrecute cu patru secole în urmă, dar și situația din America anilor ’50, când Comitetul de Cercetarea Activitâții Anti-American ( HVAC ) ancheta intelectuali și răvășea societatea. Arthur Miller în povestea fetelor din Salem, folosește alegoria cu intenția de
Citeste tot pe Spectator
Manipularea de Mircea Morariu sursa: Yorick
Către sfârșitul anilor ’80, Asociația Internațională a Criticilor de Teatru (AICT) a organizat, pe parcursul a mai multor zile o dezbatere pe tema contemporaneității lui Shakespeare. Gândită, inițial, drept un un omagiu adus teatrologului polonez Jan Kott, autorul celebrului eseu Shakespeare – contemporanul nostru, sesiunea a analizat felurite aspecte ale contemporaneității lui Shakespeare. Actele respectivului colocviu au fost adunate de John Elsom între coperte de carte (Mai este Shakespeare contemporanul nostru?), carte apărută și în românește în prima parte a ultimului deceniu al secolului trecut, la editura Meridiane.
Unul dintre participanții la dezbateri lansa atunci o idee cum nu se poate mai interesantă. Și anume. Contemporaneitatea lui Shakespeare nu este una permanentă, necondiționată. Se exprimă mai pregnant în anumite epoci.
Urmărind cât de vijelios revin în repertoriile Teatrelor noastre dramaturgii americani din anii ’50-’60 –
Citeste tot pe Yorick
Gianina din „Las Fierbinţi“, transformată total într-o piesă de teatru dramatic: „Eu nu sunt o actriţă de comedie“ Citeste mai mu de Diana Frâncu sursa: Adevărul
Actriţa Anca Dumitra, celebră în România datorită personajului naivei Gianina din serialul de televiziune „Las Fierbinţi“, este de nerecunoscut în rolul unei femei malefice într-o dramă jucată pe scena teatrului ploieştean.
Actriţa Anca Dumitra (31 de ani) face parte din distribuţia piesei „Vrăjitoarele din Salem“, după un text de Arthur Miller, în regia lui Vlad Cristache, pusă în scenă la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti. O interpretează pe Abigail Williams, o tânără „posedată de diavol“, un pesonaj total diferit faţă de cel cu care actriţa şi-a obişnuit publicul în serialul de televiziune. Spectacol complex Textul dramei se bazează pe o poveste reală, petrecută la sfârşitul secolului al XVII-lea, tot într-un sat, dar de data aceasta peste ocean, în America. În mica localitate Salem din statul Massachusetts, câteva sute de persoane au fost acuzate de practicarea vrăjitoriei, a magiei negre, iar 20 dintre acestea au fost
Citeste tot pe Adevărul
Rămâne pe data viitoare de Mircea Morariu sursa: Yorick
Pe Eugen Jebeleanu îl cunosc, în calitatea lui esențială de actor, firește, de mai bine de 10 ani. Mai exact din primăvara anului 2006, atunci când el nu era actor încă, ci doar elev al unui liceu din capitala Banatului. Fiind îndrăgostit de teatru, a fost descoperit de regizorul Radu Apostol care l-a invitat să joace în spectacolul cu piesa Autobahn montat la Teatrul Național din Timișoara.
Încă student la Facultatea de Teatru a U.N.A.T.C., Eugen Jebeleanu și-a confirmat vocația pentru profesia aleasă grație rolului jucat în excelentul spectacol cu piesa Omul-pernă, pus în scenă de Radu Afrim la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Un spectacol în care studentul Eugen Jebeleanu a jucat de la egal la egal cu deja consacratul Emilian Oprea.
Devenit mai apoi ceea ce se cheamă „un cetățean al Lumii”, Eugen Jebeleanu și-a urmărit cu sârg drumul pe tărâmuri franceze. Acolo și-a descoperit gustul atât pentru regie, cât și pentru scrisul de
Citeste tot pe Yorick
Manipularea de Mircea Morariu sursa: Yorick
Către sfârșitul anilor ’80, Asociația Internațională a Criticilor de Teatru (AICT) a organizat, pe parcursul a mai multor zile o dezbatere pe tema contemporaneității lui Shakespeare. Gândită, inițial, drept un un omagiu adus teatrologului polonez Jan Kott, autorul celebrului eseu Shakespeare – contemporanul nostru, sesiunea a analizat felurite aspecte ale contemporaneității lui Shakespeare. Actele respectivului colocviu au fost adunate de John Elsom între coperte de carte (Mai este Shakespeare contemporanul nostru?), carte apărută și în românește în prima parte a ultimului deceniu al secolului trecut, la editura Meridiane.
Unul dintre participanții la dezbateri lansa atunci o idee cum nu se poate mai interesantă. Și anume. Contemporaneitatea lui Shakespeare nu este una permanentă, necondiționată. Se exprimă mai pregnant în anumite epoci.
Urmărind cât de vijelios revin în repertoriile Teatrelor noastre dramaturgii americani din anii ’50-’60 –
Citeste tot pe Yorick

Discutii:

propune tema de discutie

regizor caut piesa

Piese de Arthur Miller

Biografie Arthur Miller

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Arthur Miller

Discutii:

regizorcautpiesa.ro

noutati

wiki