Arthur Miller

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Arthur Miller

Rebengiuc joacă paroxistic ratarea de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul.ro
În acest weekend a avut loc la Teatrul Bulandra avanpremiera spectacolului "Moartea unui comis-voiajor" de Arthur Miller, în regia lui Felix Alexa, o montare doldora de interpretări actoriceşti de prima mână.

Scrisă în anii '50 mai mult ca o frescă socială, piesa vorbea atunci despre trezirea brutală din visul american a oamenilor simpli şi naivi ce se amăgiseră o viaţă întreagă cu gândul că simplul fapt de a trăi în "ţara tuturor posibilităţilor", făcând parte din "cea mai mare şi mai mândră naţiune a lumii", le asigură succesul. Numai că mecanismul sistemului funcţionează ca o maşină de tocat destine. Visul american este un balaur hrăpăreţ ce se hrăneşte cu speranţe şi iluzii. Ajuns la 63 de ani, Willy Loman, care slujise fidel sistemul şi îşi încurajase cei doi fii să devină "cineva", este aruncat la tomberon după ce societatea îi consumase toată energia.

După toate standardele sociale, Willy Loman şi fiii săi nu mai
Citeste tot pe Cotidianul.ro
Instrucțiuni pentru o viață grea de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
Criza creditelor imobiliare din Statele Unite. Criza suburbiilor franceze, de fapt una a mobilitatii sociale. Criza conversiei profesionale in Estul european postcomunist. Puncte fierbinti ale vietii contemporane, teatre de razboi social carora le cad victime (nici macar colaterale) oameni simpli, candidatii ideali ai clasei mijlocii saizeciste. La inceputul anilor ï¿½50, Arthur Miller are, in Moartea unui comis-voiajor, intuitia disparitiei unei lumi si a nasterii alteia, postindustrialismul nostru cel de toate zilele: Esti ceea ce vinzi, aude Willy Loman, batrinul care si-a petrecut existenta batind din usa-n usa, schimbind masina dupa masina ca sa-si plateasca ratele la casa si pentru ca fiii lui sa poata trai fara griji visul american. (Moarteaï¿½ e drama ï¿½realist-psihologicaï¿½ a acestui comis-voiajor ajuns la capatul puterilor si in pragul concedierii, inainte de a-si achita ultima rata de la casa, cu o sotie iubitoare si rabdatoare, un fiu fustangiu si superficial
Citeste tot pe Observator Cultural
Întâlnire cu valorile de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
Este un spectacol emotionant ce prilejuiste intalnirea cu doua valori ale teatrului nostru, Mariana Mihut si Victor Rebengiuc, cu virtuozitatea acestor personalitati de exceptie.
Cu spiritul sau de fin analist al psihologiei personajelor, in stilul realist pe care il practica in mod consecvent, regizorul Felix Alexa propune o versiune scenica a piesei ce i-a adus faima dramaturgului american Arthur Miller, "Moartea unui comis-voiajor", folosind o traducere abila in intentia trimiterii in imediata actualitate a scriiturii, datorata Ioanei Ieronim. Viziunea regizorala reuseste sa scoata in evidenta tragedia omului de conditie modesta care lupta disperat sa depaseasca ratarea constatata, sacrificandu-se in final, pentru binele familiei. Daca Arthur Miller, cu cinism, ataca "visul american" in piesa scrisa in 1949, regizorul dezvolta tema, o transfera in zilele noastre, unde "visul" inseamna doar bani, masina si o casa. "Visul american" presupunea insa, pe vremea lui Miller si
Citeste tot pe România Liberă
Forţa unui mare actor de Marina Constantinescu sursa: România literară
Mă întreb, uneori, de ce mergem să revedem un spectacol într-un anumit moment. Cît este dorinţa pură să revezi o scenă sau alta sau un actor sau să simţi, pur şi simplu, o atmosferă, o stare? Poate să fie legată opţiunea şi de ceva ce ne scapă? De legături importante, dar invizibile? De premoniţii? Sîntem atenţi la poveştile astea? Mai degrabă nu, desigur.
...Şi totuşi.
Am fost să revăd "Moartea unui comis voiajor" de la Teatrul Bulandra, sala Izvor, foarte de curînd. Mai tîrziu am înţeles de ce. Cînd l-am văzut prima oară, era fragil. Am simţit, însă, jocul lui Victor Rebengiuc. Am simţit fineţea şi dramatismul, neputinţa absolută a acestui Willy Loman, deruta fantastică în faţa lui "azi" cu toată suita lui de incertitudini. Am urmărit cu emoţie relaţia, de aici, cu Mariana Mihuţ, Linda. Nu este prima oară cînd îi văd împreună. Mi s-a părut că nerostitul are ceva mai preţios de data asta. Dedesubturile concrete ale
Citeste tot pe România literară
Talent şi emoţie de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
Spectacolul “Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, montat la sala Izvor a Teatrului Bulandra de Felix Alexa, a avut premiera în week-end, exact la 49 de ani de la prima reprezentaţie cu această piesă pe aceeaşi scenă.
Spectacolul “Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, montat la sala Izvor a Teatrului Bulandra de Felix Alexa, a avut premiera în week-end, exact la 49 de ani de la prima reprezentaţie cu această piesă pe aceeaşi scenă.
Unul dintre actorii din distribuţia de atunci – Victor Rebengiuc, care juca alături de Mircea Albulescu, Clody Bertola şi Jules Cazaban, interpretează rolul principal, cel al lui Willy Loman, lăsînd o creaţie rafinată, tulburătoare, emoţionantă.
Victor Rebengiuc şi minunata actriţă Mariana Mihuţ – soţia sa, care îi este nevastă şi în spectacol, dau greutate creaţiei scenice în care joacă cu multă pasiune şi talentaţii actori Şerban Pavlu, Marius Chivu, Claudiu Stănescu,
Citeste tot pe Jurnalul Național
Un rol pentru Victor Rebengiuc de Cristiana Gavrilă sursa: Time Out
Sincer, am fost destul de rezervată asupra opţiunii regizorului Felix Alexa pentru acest text. Societatea americană a anilor ‘50, despre care vorbeşte Arthur Miller în “Moartea unui comis voiajor” nu mai pare să semene deloc cu societatea americană, aşa cum o cunoaştem noi acum. Dar, în schimb, piesa sună extrem de actual raportată la problemele sociale din România zilelor noastre, iar regizorul a avut inspiraţia să taie textul astfel încât să conducă spectacolul spre această apropiere.
Willy Loman, comis voiajorul care a bătut drumurile toată viaţa, crezând cu tărie în muncă şi în reuşita băieţilor săi, ajuns la bătrâneţe, refuză să accepte aceste lucruri ca pe nişte eşecuri. După treizeci de ani împărţiţi între clienţi, familie, drumuri şi ratele pentru casă, se încăpăţânează să creadă în continuare în aceste valori, care au reprezentat sensul absolut al vieţii. Alunecă între prezentul care nu oferă decât
Citeste tot pe Time Out
Prima zi fără rate ultima zi de viaţă de Răzvan Niță sursa: Port.ro
Loman este un fost comis voiajor, un bărbat puţin peste şaizeci de ani care nu vrea să accepte evidenţele. A îmbătrânit şi nu mai dă randamentul din tinereţe, fiii lui îl dezamăgesc pentru că nu îi calcă pe urme, pentru că nu dau "marea lovitură". În plus, Willy Loman e un spirit neliniştit, bântuit de imaginea fratelui care a cucerit jungla şi a avut succes.
Într-o societate în care oamenii sunt hăituiţi de consum şi creditori, viaţa însăşi pare că nu mai e rentabilă. Şi, deodată realizezi că ai tăi pot încasa un cec mulţumitor dacă tu dispari. Din secunda aia moartea devine mai profitabilă decât viaţa.
Felix Alexa reuşeşte un spectacol marcat de emoţie. De fapt, textul lui Arthur Miller spune povestea unei sinucideri, de aceea parcurgerea istoriei este însoţită de o tensiune specială. Mesajul este foarte limpede, relaţiile dintre personaje sunt clare, desfăşurarea bine controlată şi susţinută.
Lui Victor Rebengiuc rolul i se
Citeste tot pe Port.ro
Loman in epoca low cost de Doina Papp sursa: Revista 22
S-a scris si s-a sperat mult pe tema "visului american". Astazi nu mai cred in teoria egalitatii de sanse si a succesului pe reteta americana nici cei care au reusit candva. Valorile morale ale unui timp istoric, cum a fost cel care a dus la apogeu mirajul Americii de dupa cautatorii de aur, au disparut si ele in "negura timpului". Onoare, familie, loialitate sunt termeni depasiti in jungla de azi a liberalismului si afacerismului omniprezente.
Nu e intamplator, deci, ca o piesa ca Moartea unui comis voiajor, care prevestea din 1949 acest esec, sa aiba ecou acum, dupa ce previziunea s-a confirmat. Realismul lui Arthur Miller a fost premonitor. Destinul lui Willy Loman, in traducere "om obisnuit" (low man), se regasesete in degradarea standardelor americane cotidiene de la fast food la low cost. Ceea ce odinioara era, sa zicem, o marca a bogatiei si succesului american - ranchul si magnatii petrolului din Dallas - a ramas o amintire fara relevanta pentru prezentul unei groaznice
Citeste tot pe Revista 22
Spectator voiajor între alții de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafărul
Îmi era dor de Victor Rebengiuc. Îmi era dor de actorul pur-sânge care e căutat şi de public şi de regizor. Voiam să dau la o parte şi regia, şi scenografia, şi muzica, şi toate artificiile de efect pentru a rămâne la cea mai simplă ecuaţie pe care o presupune teatrul: cuvânt şi prezenţă scenică ridicate la rang de artă de către actor. Regăsitul actor care să bucure, să emoţioneze fără ostentaţii, cârje tehnice sau găselniţe regizorale. Aşa că am însoţit doi prieteni dragi la „Bulandra”. Un bilet la „Moartea unui comis voiajor” e un fel de poliţă în alb care odată ajunsă în buzunar te pune la adăpost de prost-gust sau de penibil. Iar numele Victor Rebengiuc e o reţetă sigură de succes. În ceea ce priveşte actorul, e suficient să îi pui în scenă două scaune, să îi dai un text în care să creadă, un schelet de personaj a cărui carne va purta apoi ADN-ul său impregnat în memorie – şi gata. Mai e de făcut afişul.
Citeste tot pe Revista Luceafărul
Premiera la Bulandra: Moartea unui comis voiajor de Cristina Petrescu sursa: Metropotam
"Vino, e o piesa foarte frumoasa", mi s-a zis. Stiam ca e o piesa frumoasa. O vazusem acum vreo 9-10 ani la TNB, apoi o citisem in facultate. Imi aminteam chiar si in ce circumstante o citisem - cu cateva zile inainte de examen, in biblioteca "de la limbi", plina de frunzareli febrile. Credeam deci ca n-o sa reusesc sa ma agat de ceva care sa ma faca sa uit ca "stiu cum se termina". M-am inselat destul de mult.
Aseara a fost la Bulandra premiera piesei lui Arthur Miller, Moartea unui comis voiajor, care a facut valuri la vremea ei ('49) si inca mai face, fiind una din piesele de teatru americane foarte puse in scena si chiar ecranizate (poate ati vazut, desi este mai rara, versiunea din '85 cu Malkovich si Dustin Hoffman).
Sinopsis partial
Good ol' American Dream - succesul in viata si siguranta zilei de maine - l-au cam ocolit pe Willy Loman. Trecut de 60 de ani, si-a petrecut jumatate din viata facand pe comis voiajorul si 25 de ani platind ratele casei, odata frumoasa in
Citeste tot pe Metropotam
Moartea unui comis voiajor, de Arthur Miller de Delia Marinescu sursa: Art Act Magazine
Primul spectacol după o piesă scrisă de Arthur Miller l-am văzut anul trecut la Naţionalul din Bucureşti. Toţi fiii mei (All My Sons), în regia lui Ion Caramitru, cu Victor Rebengiuc în rol principal, a fost un spectacol care m-a făcut să îmi doresc să ajung cândva în America. Marţi am văzut, la Naţionalul Maghiar din Cluj, ultima premieră a acestei stagiuni - Moartea unui comis voiajor (Death of a Salesman) a aceluiaşi Arthur Miller, care nu m-a lăsat să uit de situaţia actuală din România (viaţa îngropată în datorii şi rate, comiterea adulterului ca încercare de a uita de probleme, grijile pentru copii).
Regizat de Tom Dugdale, spectacolul îl are în centru pe Willy Loman (András Hatházi), un fost comis voiajor, care nu mai are succes în afaceri şi a cărui nemulţumire se răsfrânge în toate acţiunile sale. De la început vedem un personaj frustrat, care vrea ca totul să fie ca înainte (până şi brânza vrea să fie aceeaşi - se
Citeste tot pe Art Act Magazine
Un spectacol agreabil de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
Ultima piesa a lui Arthur Miller este o comedie neagra care isi gaseste la Teatrul "Nottara" realizarea scenica intr-un spectacol agreabil, slujit de o distributie admirabila.
Pentru cunoscatorii lui Arthur Miller (1915-2005) piesa este surprinzatoare, nu mai are filonul dramatic al scrierilor sale, pare o parodie dramatica, cu intentii de parabola referitoare la contemporaneitate. "Blues" sau "Resurrection Blues", cum este titlul original al acestei comedii negre, se petrece intr-un stat oarecare latino-american aflat sub dictatura generalului Felix care ambitioneaza ca pedepsirea unui rebel revolutionar sa fie facuta prin crucificare. Aparenta de tragedie e spulberata prin interventia mass media cea aflata in cautare de rating care vrea sa transmita in direct executia. Un producator avid de castigul faimei si o regizoare idealista sunt preocupati de executie. Generalul are o nepoata, o exaltata revolutionara, fiica unui filosof de sorginte marxista, amic al lui Felix,
Citeste tot pe România Liberă
O răstignire amânată de Victoria Anghelescu sursa: Adevărul
Teatrul Nottara propune o piesă de Arthur Miller, "Blues". "Resurrection Blues" este ultima scriere a cunoscutului dramaturg american şi, spre surprinderea celor care-i cunosc opera, este o tragi-comedie.
In decorul sobru, semnat de Viorica Petrovici, generalul Felix Barriaux (Ion Haiduc), dictatorul unei oarecari republici sud-americane, se pregăteşte să pedepsească, prin crucificare, un revoluţioar.
Miza este mare, nu atât din punct de vedere politic, cât din cauza implicării mass-media americane, care plăteşte cu o sumă imensă exclusivitatea. Regizorul Petre Bokor foloseşte un spaţiu unic pentru desfăşurarea poveştii, particularizat, în funcţie de moment, prin câteva obiecte de mobilier. Spaţiul este deschis către public, în intenţia unui spectacol care implică spectatorul, fie şi prin faptul că de multe ori, actorii vin din sală.
Parabola cuprinde toate ingredientele unei dictaturi: un filosof de la Berlin, o sinucidere ratată,
Citeste tot pe Adevărul
Răstignirea se suspendă de Magdalena Boiangiu sursa: Adevărul
Revoluţiile, ca şi represiunile, au nevoie de lumea spectacolului. Şi lumea spectacolului de ele. Spectacolul Teatrului Nottara se apropie de această realitate, folosind tonul elegiac.
Ajuns la vârsta când dezamăgirile nu mai dor, Arthur Miller, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi ai secolului XX, a scris o piesă ironică despre mistica revoluţionarului şi realitatea dictaturii, despre modul în care se condiţionează reciproc, alcătuind împreună acea realitate fluidă unde toate ideile se dizolvă, caracterele îşi pierd coerenţa şi vorbele - sensul.
Într-unul din eseurile sale, Arthur Miller povestea cum Ben Ami, actor din Brookloyn de mare succes prin anii '30, atrăgea publicul seară de seară mimând preludiul unei sinucideri pe scenă, spaima atroce şi uşurarea renunţării.
Întrebat cum de reuşeşte să fie atât de convingător, el a răspuns că nu are niciun fel de stofă de sinucigaş că nici nu se poate gândi la un asemenea act,
Citeste tot pe Adevărul
Conditia succesului (?) de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
Asa cum am mai observat, una dintre cele mai spinoase chestiuni ale vietii curente a institutiilor de spectacol este repertoriul; altfel spus, alegerea piesei (pieselor) ce urmeaza a fi pusa (puse) in scena. Aceasta alegere depinde, indeobste, de un mare numar de factori: componenta trupei, marimea bugetului, disponibilitatea regizorilor, "profilul" teatrului, programul estetic al directorului si - cel mai important dintre toate - posibilitatea piesei (pieselor) de a genera succes. In lipsa acestuia din urma, de altfel, celelalte nici nu mai conteaza.
Fiindca, indiferent de ce spun cronicarii, de ce critica (virgula) criticii si de ce teoretizeaza teoreticienii, orice om care cunoaste cat de cat teatrul stie ca, pentru oamenii care il fac, singurul criteriu viabil si valabil de apreciere a muncii lor este acel misterios fenomen psihosocial numit succes. Care poate aparea acolo unde cu gandul nu gandesti (dar cu sufletul, cateodata, simti) si poate disparea fara preaviz.
Citeste tot pe Ziarul de duminică
Politică şi religie versus comedie de Cristiana Gavrilă sursa: Time Out
Viaţa unui dictator sud-american şi un nou Iisus care îşi ratează sensul, pentru că nu va fi crucificat, sunt temele mari ale piesei. Dar tot timpul ai senzaţia că Arthur Miller se joacă de-a parodia şi science-fiction-ul cu aceste idei legate de istorie şi religie. Dezvoltă atât de bine jocul, încât te convinge cu uşurinţă să intri în convenţia propusă de el.
Într-un stat sud-american sau poate chiar Cuba, supus unui sângeros regim dictatorial, undeva în nişte sate din munţi apare un personaj care militează pentru iubire şi pace. Îşi formează o mulţime de adepţi, convinşi că este un nou Mesia venit să salveze omenirea. Sau cel puţin că ar putea să fie. Comandantul suprem, interpretat de Ion Haiduc într-o duritate comică, este alarmat de influenţa pe care o are acest personaj misterios asupra maselor. Vrea să-l prindă şi să-l crucifice, iar acest eveniment este vândut în exclusivitate televiziunii americane pentru o sumă exorbitantă,
Citeste tot pe Time Out
Ultimul Miller? de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Scrisă în perioada finală a vieţii, fiind, de altfel, ultimul text pentru teatru ce îi poartă semnătura, Resurrection blues (Execuţie în direct) pare a fi un fel de recapitulare , neîndeajuns structurată a marilor teme şi obsesii din care s-a născut literatura dramatică a lui Arthur Miller. Un bilanţ sui-generis, însă dezamăgitor de ezitant, al pariurilor câştigate ori pierdute de scriitorul, dar şi de omul Arthur Miller. De la investigarea esenţei regimurilor totalitare şi natura dictaturilor la ce înseamnă libertatea, de la dezamăgirea provocată de marxism şi comunism la refuzul capitalismului de tip american, de la pericolul orchestrării unor vânători de vrăjitoare la strategia manipulării conştiinţelor, de la extincţia unei lumi, a unei civilizaţii la marketizarea vulgară a vieţii. Acţiunea acestei piese care pare a fi fost doar scrisă, semnată, nu şi revăzută de Arthur Miller, piesă în care subtilităţile de maestru sunt
Citeste tot pe Revista Familia
Crucificare amânată de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul de dimineață
Petre Bokor este nu doar un prea puţin cunoscut prozator, ci şi un regizor cu multă experienţă, dar, mai ales, un harnic impresar şi traducător („tradaptator“ cum îi place să spună) al dramaturgiei americane în România, fie că vorbim de Cumetrele, cu un succes îndelungat la Teatrul Odeon, spectacol ce menţine în actualitate câteva mari actriţe ale scenei bucureştene, de Operele complete ale lui Wshkspr, un text de popularizare a dramaturgiei shakespeariene jucat la Teatrul Naţional din Craiova, de Leul în iarnă de James Goldman de la Teatrul Naţional sau, mai recent, de Scandal la Operă sau Cyrano de Buffalo de Ken Ludwig, de la Teatrul Naţional din Timişoara. Diferenţa faţă de textele importate de noua generaţie este că piesele lui Petre Bokor sunt sănătoase, ingenioase şi pline de umor. De data aceasta, Teatrul Nottara ne oferă, în regia aceluiaşi neobosit om de teatru, o „dramedie“ de Arthur Miller necunoscută în România,
Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
"Toti fiii mei", la primul spectacol de Manuela Golea sursa: România Libera
Premiera spectacolului "Toti fiii mei", de Arthur Miller, spectacol regizat de Ion Caramitru, a deschis sambata seara stagiunea de toamna a Teatrului National din Bucuresti. Jocul actorilor Victor Rebengiuc, Sanda Toma si al intregii distributii a fost rasplatit cu ropote de aplauze minute in sir.
Ar putea fi considerat un gest de curaj sa incepi stagiunea unui teatru national cu o piesa americana cu un subiect greu de digerat si astazi, la 62 de ani de la premiera americana si la 61 de la prima adaptare pentru scena romaneasca.
Spectacolul reflecta, intr-o atmosfera tipica anilor '50, teme majore ale dramaturgiei lui Miller: vina, culpabilizarea, durerea, moartea, regretul si moralitatea unor alegeri. Actiunea se petrece in America imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, in sanul unei familii care a reusit sa se imbogateasca profitand de oportunitatile aparute. Joe Keller (Victor Rebengiuc), un influent om de afaceri, ajunge sa traiasca o drama in momentul in care se vede
Citeste tot pe România Libera
Industria egoismului de Dan Boicea sursa: Adevărul
Spectacolul „Toţi fiii mei“, regizat de Ion Caramitru, este o întâlnire cu teatrul de calitate. Este ora 22.45. În autobuzul 311, care poartă gândurile oamenilor spre cartierul Sălăjan, un bărbat şi o femeie încă mai vorbesc despre „Toţi fiii mei“. Spectacolul s-a terminat cu o oră în urmă.
El - un bărbat de 45-50 de ani, poartă un pardesiu gri, cămaşă albă şi cravată neagră, iar ea - o femeie trecută de 40 de ani, respiră sub o cămaşă albă, cu gulerele lăsate libere peste reverele unei jachete gri.
La fel de asortate sunt şi cuvintele lor. Ţinându-se de mână, vorbesc despre Sanda Toma, care „le-a tăiat respiraţia“, despre Victor Rebengiuc, „căruia n-ai ce să-i reproşezi“, despre Costina Ciuciulică, „frumoasă şi puternică“, despre Dragoş Stemate, „năvalnic şi sensibil“.
Apoi tac, dar gândurile lor parcă vorbesc mai departe. Fiecare îşi mai aduce aminte de câte ceva. De Caramitru, care le-a oferit un
Citeste tot pe Adevărul
Parabola mistificării: motivul „american dream“ de Valentin Dumitrescu sursa: Revista 22
Decorul lui Dragoş Buhagiar îmbracă, precum o a doua cortină, scena mare, sugerând, în ambianţa vremurilor mai noi, ibseniana casă cu păpuşi. Dincoace de faţada simbolului împlinirii afişate, model diseminat oriunde, timpul şi oamenii sunt marcaţi de fantasmele tranziţiei cu alienantele şi fatalele ei „oportunităţi“ – previzibilă astfel, dezvăluirea din final se integrează conceptului plastic în consecinţă logică –, e piscina părăsită unde sălăşluiesc frunze moarte; încât distanţa dintre personajele dominate de propria condiţie le micşorează statura şi le augmentează fizic solitudinea.
Privite de la balcon, sunt fragile făpturi dintr-un alt univers, spectatorul din primele rânduri percepe însă mai acut starea de captivitate. Dublă perspectivă angajată în spectacolul Toţi fiii mei, pus în scenă de Ion Caramitru, a cărui premieră a inaugurat stagiunea Teatrului Naţional din Bucureşti. Inspirată de un caz real amplu
Citeste tot pe Revista 22
Toti fiii lui Rebengiuc de Cristina spiridon sursa: Ziua
Traim niste vremuri in care tradarea ne hraneste, egoismul este prezentat ca idealism, iar valorile morale sunt inlocuite de puterea banului. Aceste idei, care domina societatea actuala, sunt prezentate de dramaturgul Arthur Miller in piesa "Toti fiii mei", care a deschis stagiunea actuala a Teatrului National din Bucuresti (TNB).
Ion Caramitru, director TNB si cel care semneaza regia spectacolului, isi doreste prin aceasta premiera "o piesa de teatru cu personaje vii, adevarate, miscandu-se in lumea lor reala ca si cum ar respira alaturi de cei care le urmaresc atent din sala". "Toti fiii mei" creste in intensitate pe parcurs, mai ales in partea a doua, iar Victor Rebengiuc (interpretul lui Joe Keller) si Sanda Toma (Kate Keller) fac un cuplu exceptional, care, ce-i drept, ii cam pun in umbra pe restul actorilor. Oricum este de admirat initiativa lui Caramitru de a distribui in restul rolurilor actori tineri.
"Toti fiii mei" a fost scrisa de Arthur Miller in '47,
Citeste tot pe Ziua
La TNB, adevărul e spus pe jumătate de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
Teatrul Naţional din Bucureşti a deschis stagiunea cu spectacolul în premieră "Toţi fiii mei" de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru. Protagoniştii noii creaţii scenice sunt marii actori Sanda Toma şi Victor Rebengiuc, colegi de generaţie, care nu au mai jucat împreună de mai bine de o jumătate de secol.
Piesa "Toţi fiii mei" de Arthur Miller, pusă în scenă în România de câteva ori, de la scrierea acesteia în 1947, a văzut lumina rampei pentru a doua oară la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB). Prima variantă s-a montat în 1948 şi în care a jucat Aura Buzescu în rolul realizat acum de fosta sa elevă Sanda Toma. Este vorba despre Kate Keller, soţia industriaşului Joe Keller - personaj întruchipat de Victor Rebengiuc. Cuplul scenic Toma-Rebengiuc surprinde, deşi era de aşteptat. Asemenea actori joacă întotdeauna cu dăruire. Alţii ca ei apar o dată la 40-50 de ani sau nu apar deloc.
CONFLICTUL TAŢI-COPII
În piesă este vorba despre
Citeste tot pe Jurnalul Național
Acolo unde nu se mai avântă vulturii de Răzvan Niță sursa: Port.ro
Grecii - părinţii teatrului, adică - spuneau că de la răsăritul până la apusul soarelui e tocmai timpul optim pentru construirea unui conflict ce obligatoriu trebuie să se dezvolte în acelaşi spaţiu şi să îndeplinească, printr-un deznodământ neaşteptat, scopul major al artei - catarsisul, eliberarea, confruntarea cu insuportabile adevăruri.
Arthur Miller adoptă acelaşi tip de desen teatral, şi imaginează cu impresionantă rigoare parcursul unei familii de la aparenta normalitate burgheză la asumarea destinului tragic, de la triumfătoarea stabilitate la cutremurătorul dezechilibru. În numai o zi, personajele lui Miller descoperă că apocalipsa se naşte în conşiinţă, că toate greşelile se plătesc. Cu cât mai târziu cu atât mai pentru totdeauna.
În "Toţi fiii mei" se joacă totul pe cartea onoarei, a cuvântului dat, respectiv a lipsei de scrupule, a trădării. Războiul a fost doar cadrul în care micile ambiţii şi marile idealuri şi-au
Citeste tot pe Port.ro
Something old and something new... de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
Jurnal de selecționer (partea a doua)
Numit din inerție "prima scenă a țării", cu un clișeu care a avut foarte rar acoperire în fapte, Naționalul bucureștean deschide noua stagiune cu un spectacol "numai bun de măritat": "Toți fiii mei" de Arthur Miller, în regia directorului teatrului, Ion Caramitru. Conform zicalei "something old and something new, something borrowed, something blue", montarea are și ceva nou (decorurile contemporane ale lui Dragoș Buhagiar, muzica puțină, dar bună a lui Vlaicu Golcea și proiecțiile video ale lui Daniel Gontz) și ceva vechi (traducerea interbelică a lui Alf Adania ) și ceva albastru ( luminile lui Chris Jaeger) și ceva "de împrumut", respectiv metoda de joc stanislavskiană. Numai că traducerea ar fi trebuit împrospătată serios, iar metoda de joc ar fi fost cu adevărat valabilă dacă era hrănită pe dinăuntru de o nouă energie, care să corespundă timpurilor în care trăim. Spectacolul e deci numai bun de măritat,
Citeste tot pe Art Act Magazine
Gîndirea moale şi inflexibilul Arthur Miller de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
Dacă Arthur Miller ar fi scris „Toți fiii mei" acum, piesa s-ar fi terminat probabil cînd Mama, cu infinite resurse de diplomație, îl tentează pe George cu micile bucurii. Din ele, grăunte peste grăunte, se construiește împlinirea vieții. Dacă Arthur Miller și-ar fi scris tragedia azi, în ciuda convingerii că „omul obișnuit e la fel de apt să devină subiect al tragediei, în sensul ei cel mai înalt, ca și regii", cheia minoră ar fi triumfat fără drept de apel peste reperele de anvergură morală. Și dramaturgii se supun presiunii vremurilor. În această scenă, una dintre cele mai reușite ale spectacolului de la Teatrul Național București, mama îl accesează pe cel ajuns, de voie-de nevoie, justițiar, la stratul arhetipal de gingășie al lumii. Ea știe cum să treacă în revistă, într-o suită subtilă de appetizer-e, tot farmecul pămîntesc: de la sucul de grapefruit care demonstrează că îi ține minte preferințele și îi recreează
Citeste tot pe Art Act Magazine
Cronică - Toţi fiii mei de Anca Ioniță sursa: TimeOut
Regizorul Ion Caramitru a găsit distribuţia perfectă pentru textul complex al lui Arthur Miller, al cărui subiect, deşi plasat în America anilor de după cel de-Al Doilea Război Mondial, urmează toate regulile de construcţie ale tragediei antice.
Sanda Toma şi Victor Rebengiuc în rolurile Kate şi Joe Keller - un patron de fabrică a cărui obsesie pentru asigurarea bunăstării propriei familii duce, în final, la pierzania fiecărui membru al ei şi a multor nevinovaţi, sunt stâlpii de rezistenţă ai spectacolului. Jocul Sandei Toma în rolul mamei care se află în situaţia de a nega moartea fiului pentru a anula vinovăţia tatălui, atinge cote de intensitate maximă. Ea reuşeşte să creeze un personaj tridimensional, printr-un joc ce alternează, pe mai multe registre, forţa, sarcasmul şi poezia.
Timing-ul loviturilor de teatru este perfect controlat. Un rol care îi dă posibilitatea acestei mari actriţe să-şi arate toate laturile talentului său.
Citeste tot pe TimeOut
Un spectacol antiamerican de Grid modorcea sursa: Revista Cultura
Spectacolul Toţi fiii mei de la TNB rezistă spre final, iar finalul e memorabil, pe ideea că vila îmbogăţitului de război unde se petrece acţiunea ascunde un cimitir, că bogăţia s-a ridicat pe cadavre. Mai mult, finalul luminează steagul american, care flutură pe vilă, aşa cum flutură pe toate vilele şi blocurile din Amercia. Dar la baza acestor buildinguri se află cimitirul, crucile, morţii, sacrificiul uman, mai exact, crima. E aici o replică la realitatea că America s-a ridicat pe 6 milioane de cadavre, aborigenii ucişi, aşa cum se ştie. E posibil ca Ion Caramitru, regizorului spectacolului, să fie conştient de ceea ce a făcut, aşa cum până aici, la aceste imagini de final, îi face pe toţi actorii să se învîrtă în jurul unei piscine, de parcă ar ilustra vorba populară cu boaşele într-o căldare. Mai degrabă bănuim că regizorul a şi intenţionat aşa ceva, fiindcă trebuia să lungească lucruile, să le învârtă fără sens,
Citeste tot pe Revista Cultura
Coerența caligrafiei scenice de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Toți fiii mei este piesa cu care a debutat în literatura dramaticã Arthur Miller. Premiera spectacolului ce a lansat-o și validat-o scenic a avut loc pe Broadway, iar criticul Stark Young scria la 10 februarie 1947 în New Republic urmãtoarele: „Toți fiii mei e o dramã serioasã care, din punctul de vedere al tehnicii teatrale provine din tradiția lui Ibsen. E numai o sugestie privind școala cãreia îi aparține scriitorul și nu o operã de imitație. O poveste autenticã, un temei moral puternic, o amplã varietate de personaje, bine desenate și care oferã o bazã neobișnuit de valoroasã pentru actori și regizor”.
Criticul american avea dreptate în multe privințe. Mai întâi atunci când aducea în discuție amprenta ibsenianã. Numai cã influența scriitorului norvegian a fost una mai directã și mai profundã decât lãsa sã se înțeleagã Stark Young. Ea nu s-a limitat la piesa de debut, ci i-a pus la dispoziție dramaturgului coloana vertebralã
Citeste tot pe Revista Familia
O tragedie modernă de Doina Papp sursa: Revista 22
Premiera Toţi fiii mei de Arthur Miller la Teatrul Naţional din Bucureşti
Dintre înţelesurile multiple pe care le conţine această piesă, care se numără printre capodoperele teatrului din sec. XX, cel mai generos este fără-ndoială acela privind valorile morale pe care le pune în discuţie faţă-n faţă cu limitele puterii de judecată şi confuzia vremurilor de criză. Subiectul e de ieri, dar pare de azi degajând aceeaşi filozofie a impasului, a incapacităţii de a explica atitudini şi gesturi, reprobabile în ordinea umanului, dar explicabile, poate, în „ordinea vieţii“... impas care paralizează, ne lasă muţi, inerţi şi cu atât mai puţin capabili de judecată. Arthur Miller s-a încumetat însă la un proces al vinovăţiilor. Cui prodest?, am putea spune, dacă istoria se repetă. Cazul industriaşului Joe Keller care vinde piese de avion defecte, trimiţându-şi la moarte poate chiar propriul copil, rămâne totuşi emblematic. Mai ales că,
Citeste tot pe Revista 22
O poveste americană de Robert Bălan sursa: România Liberă
Cu Victor Rebengiuc si Sanda Toma in distributie, cu Ion Caramitru pe post de regizor, Nationalul bucurestean si-a deschis stagiunea cu o piesa care n-a mai fost jucata de 60 de ani In Romania.
"Toti fiii mei" a avut premiera americana In 1947. Piesa i-a adus un premiu "Tony" si l-a facut cunoscut pe Arthur Miller. La numai un an distanta, textul era montat si la Bucuresti, cu George Calboreanu si Aura Buzescu In rolurile principale. La 60 de ani distanta, Nationalul din Bucuresti reia acest text, dar cu aceeasi traducere.
Piesa este In acelasi timp drama unui tata care In goana dupa avutie Isi pierde copiii, este drama unei mame care refuza sa creada ca fiul ei a murit, este drama unui fiu care realizeaza ca tatal lui nu e chiar un sfant si este drama unei alte familii destramate din cauza unui tata ajuns nevinovat In Inchisoare. Actiunea operei lui Miller se petrece la cativa ani dupa Incheierea celui de-al doilea razboi mondial, Intr-o America In care mamele Inca mai spera ca
Citeste tot pe România Liberă
Înapoi la Arthur Miller de Mircea Ghițulescu sursa: Luceafărul de dimineață
Deschiderea stagiunii la Teatrul Naţional din Bucureşti s-a petrecut săptămâna trecută într-o atmosferă de un calm desăvârşit, aproape narcotic, în absenţa lui Ion Caramitru care a dominat, însă, toată serata, probabil prin spirit. Pe de o parte, pentru că este autorul premierei cu Toţi fiii mei de Arthur Miller, pe de alta, pentru că este eroul unui album alcătuit de Mircea Morariu, intitulat De la Hamlet la Hamlet, pus în circulaţie cu această ocazie.
Neted, dar comunicativ, spectacolul te surprinde de la bun început cu decorul iluzionist al lui Dragoş Buhagiar care a mers până la reconstituirea celor mai mici detalii realiste: o vilă cu grădină şi piscină. Toată această natură adusă pe scenă (copăceii care imită copacii şi „arborele lui Larry”, care nu este nimic altceva decât o creangă mai mare) pare mai curând disproporţionată decât expresivă. În mod sigur, Ion Caramitru a cerut reconstituirea lui Arthur Miller aşa
Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
Emoție și provocare de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
Care ar fi rostul teatrului până la urmă? Să transmită emoţie şi să provoace la gând interior spectatorul, să-l captiveze prin infuzia emoţiei de a judeca destine tragice sau comice. Cine sunt creatorii stării de emoţie a spectatorului? Dramaturgul, regizorul, alături de scenograf şi - evident - actorii. Când regizorul, în special, uită că este ” purtătorul de cuvânt ” al dramaturgului şi forţează viziunea sa regizorală asupra piesei, fie din intenţia de actualizare, fie prin tratarea relaţiilor dintre personaje cu dorinţa de a descoperirii valenţe noi în numele originalităţii ignorând contextul dramaturgiei, a textului, rezultatul poate fi un spectacol şocant dar neconvingător pentru public. De secole se caută şi se încearcă diverse stiluri în scopul de o aşa zisă modernizare a esteticii teatrale ce eşuează în uitare pentru că o bună majoritate a spectacolelor de acest fel ignoră substanţa dramatică şi scopul receptării ei cu
Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
Un regal... Sanda Toma! de Silvia Kerim sursa: Formula AS
...La drept vorbind, aceasta nota ar trebui inceputa cu cateva randuri - sau mai multe - despre autorul piesei, despre "cel mai mare dramaturg al secolului XX", cum l-au numit oameni de teatru dedicati marilor scene ale lumii, ca si cei mai "duri" critici teatrali internationali. Adica, despre Arthur Miller. Cat si despre celebra lui piesa - celebra intre celebre - "Toti fiii mei".
Numai ca mie coroana acestui veritabil eveniment teatral cu care Nationalul bucurestean isi deschide stagiunea 2009-2010 mi s-a parut a fi - si chiar este - Sanda Toma! Si anume, creatia ei in rolul Kate Keller - rol jucat in urma cu mai multe decenii de legendara actrita-profesoara-emblema a teatrului romanesc - Aura Buzescu.
Recunosc, m-a emotionat s-o vad, s-o simt dominand scena, dominand spectacolul - chiar daca, avandu-l alaturi pe insusi Victor Rebengiuc, intr-un rol aproape la fel de ofertant: Joe Keller. M-a emotionat, recunosc, s-o revad dupa ce o aplaudasem, cu ani in urma, in cumplita
Citeste tot pe Formula AS
Caramitru dă cu stînga în dreapta lui Rebengiuc de Cristian Teodorescu sursa: Academia Cațavencu
Să deschizi stagiunea la Naționalul din București cu o piesă de Arthur Miller înseamnă să te asiguri dinainte de premieră de un succes de la cel de „de stimă“ în sus. Iar dacă Victor Rebengiuc e cap de afiș, poți miza liniștit și pe succesul la public. Ion Caramitru a riscat totuși alegînd ca regizor Toți fiii mei, care în România n-a mai fost reluată de la premiera din 1948. Atunci, piesa lui Miller a fost pusă la repezeală în scenă, la București, tot la Național, mai mult fiindcă Miller dăduse cu un an înainte, chiar de pe Broadway, o aplaudată lovitură capitalismului, decît pentru valoarea ei artistică. La noi, Toți fiii mei s-a jucat la doar cîteva luni după naționalizare, ca și cum Miller ar fi justificat-o de peste Ocean. Avea tot ce-i trebuia pentru un mesaj convingător – un conflict între generații, cu fii care își repudiază părinții industriași profitori de război, umbra pușcăriei și oprobriul opiniei publice care tace,
Citeste tot pe Academia Cațavencu
Vrajitoarele dintr-un Salem de azi de Doina Papp sursa: Revista 22
"... Teatrul zilelor noastre inregistreaza un recul cu deosebire socant, din care aparent nu exista scapare... o moleseala de soparla ne-a invaluit pe toti, iar mintile creatoare par a-si fi pierdut ascutimea si inventivitatea. De ce? Parerea mea este ca raspunsul se afla la baza actului de creatie propriu-zisa: o piesa buna rodeste dintr-un gand fertil, una exceptionala izvoraste dintr-un gand de exceptie. Un gand de exceptie reprezinta un act de curaj. Esentialul este sa ai curaj (...) Unde sunt acele lucrari dramatice capabile sa ravaseasca sufletele, facand ca intrebarile vietii de zi cu zi sa fie abordate in profunzime?"
In 1952, cand publica aceste randuri, Arthur Miller scrisese o parte din piesele sale si se pregatea s-o lansese pe cea mai incendiara, Vrajitoarele din Salem. Vorbea asadar din experienta si se baza pe ecoul produs de Moartea unui comis voiajor, cu adresa directa la spulberarea visului american. In 1953, cand apare piesa Vrajitoarele..., inspirata de un
Citeste tot pe Revista 22

regizor caut piesa

Piese de Arthur Miller

Biografie Arthur Miller

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Arthur Miller

Discutii:

regizorcautpiesa.ro

noutati

wiki