regizor caut piesa

Piese de Attila Bartis

adauga piesa

Prăpădul

O dramă a singurătății, a stupidei încăpățânări de stagnare în propria nefericire, a iluziilor și a înfrângerilor.

Tihna

Dramatizare a romanului ”Mama mea, Cleopatra”. Despre dragoste, crima si rascumparare.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Attila Bartis 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Attila Bartis

• Cu nurii în nori de Cristina Floroiu sursa: AltIași
  Prapadul scris de autorul maghiar Attila Bartis este – dupa cum s-ar spune – o drama a singuratatii, a stupidei incapatinari de stagnare in propria nefericire, a iluziilor si a infringerilor. Se prezinta realitatea interioara a personajelor intr-o metarealitate in care acestea se ascund, creindu-si singure blocaje si hauri intre ele si ceilalti. Se contureaza un conflict intre sine si alteritate, intre speranta si teama, intre viata si moarte. Intr-adevar, textul dramatic este bogat in raporturi de antonimie, in paradoxuri sfasietoare, se deschide in fata publicului si capata mult asteptata nuanta tragica.
  Piesa omonima, jucata la Iasi, in regia lui Lucian Dan Teodorovici doar simuleaza drama, insa. O ascunde in tuse grotesti care doar imita catastrofa spirituala. Trairile eroilor nu vibreaza, sunt false, iar momentele adevarate de teatru au fost atit de rare, incit mi-e teama ca am asistat la un dezolant diletantism artistic.
  Am inteles viziunea regizorala (prost pusa in
  Citeste tot pe AltIași
• O lume într-o fotografie de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Avantajul, atunci cînd începi să faci regie la o vîrstă așezată și cu o identitate profesională afirmată, venind dintr-o altă lume alta decît cea a teatrului, e că presiunea „succesului“ și a modelelor scenice recunoscute devine mai puțin relevantă decît mizele artistice personale. Sună oarecum complicat, dar explică de ce debutul în direcția de scenă al prozatorului Lucian Dan Teodorovici – Prăpădul de Attila Bartis, la Teatrul Național din Iași – e atît de atipic „începuturilor“ prin discreția regizorală.
  Teatrul românesc nu e unul prietenos cu „primii pași“ – deși nimeni nu s-a ocupat cu „sociologia“ debuturilor, dificultatea proaspeților absolvenți de a-și găsi un loc pe piața montărilor, teama de risc a teatrului public și precaritatea scenei independente (dar și anumite înclinații ale școlilor de regie) duc la faptul că majoritatea spectacolelor cu care intră în profesie tinerii regizori presupun fie o
  Citeste tot pe Observator Cultural
• 15 ani în criptă de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Nu ştiu cât deliberat şi cât din întâmplare repertoriul Trupei „Tompa Miklόs” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş se îmbogăţeşte cu un spectacol al cărui text reprezintă adaptarea pentru scenă a unui mare roman al literaturii maghiare.
  Dacă prin Băieţii din strada Pál, spectacol popular, era adus în luminile rampei un roman-cult, graţie spectacolului cu Tihna spectatorii de limbă maghiară şi nu numai- şi aceasta fiindcă fiecare reprezentaţie beneficiază de supratitrare în limba română- au ocazia să se întâlnească şi astfel cu unul dintre cele mai bune romane de azi. Un roman important nu numai pentru literatura maghiară contemporană, ci şi pentru întreaga istorie a romanului european al secolului al XXI lea. Roman publicat în 2001 de un romancier pe atunci încă tânăr, Bartis Attila. Născut în 1968 la Târgu Mureş, stabilit de la vârsta de 16 ani în Ungaria, care şi-a trăit prima tinereţe în comunismul „de gulaş”
  Citeste tot pe Adevărul
• Treceprincarne de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  „Undeaifostbăiete“ mormăie înfundat, tîrşîindu-şi paşii ritmic, ca un popîndău. Trupul ei împuţinat de vîrstă, învelit în haine care ţin locul cărnii topite, ţopăie mărunt încoace şi încolo, dezorientat, într-o cuşcă domestică în care sînt înghesuite bucăţi din decoruri, mai ales dulapuri din care personaje apar şi dispar sau pe care se ghemuiesc ca fetuşii. În mijloc se frînge, ca o insulă, o bucată de podea acoperită cu linoleum, invadată de jur împrejur de o apă tulbure în care plutesc resturi de lucruri şi peste care se aşterne uneori ceaţa (decor excelent semnat de Adrian Damian). O mlaştină aburindă, izolată, perfectă pentru nişte personaje rătăcite în zoaiele amintirilor. Romanul lui Attila Bartis, Tihna, şi dramatizarea autorului, intitulată Mama mea, Cleopatra, au stat la baza spectacolului lui Radu Afrim de la Compania „Tompa Miklós“ din Tîrgu Mureş, dar regizorul şi-a construit propriul scenariu,
  Citeste tot pe Dilema veche
• Tîrgu Mureş, Naţional, Afrim (2) - A nyugalom / Tihna de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
  După succesul primei surprize, în stagiunea următoare a urmat a doua, promovată exact în acelaşi fel. Aceeaşi trupă, acelaşi regizor, acelaşi mister, care urma să se lămurească la un moment dat. Radu Afrim revenea, pentru a doua stagiune consecutiv, la Compania Tompa Miklós a Naţionalului tîrgumureşean cu o propunere cel puţin incitantă: A nyugalom / Tihna de Bartis Attila (autor născut la Tîrgu Mureş).
  Cunoscută fiind independenţa regizorului faţă de textele de la care porneşte, pe care le rescrie şi le remodelează conform propriei idei de spectacol, este de la sine înţeles că şi în acest caz a procedat la fel. Ceea ce este, însă, mai greu de aflat şi de lămurit, în condiţiile în care afişul şi cartolina care ţine loc de caiet de sală menţionează "Bartis Attila - Tihna", e cui se datorează, de fapt, varianta finală utilizată pentru spectacol, asta mai ales în contextul discuţiilor care pun problema dramaturgiei şi lucrului cu
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Cele două feţe ale Tihnei de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  „Undeaifostbăiete“, zice cu voce stinsă şi cu privirea goală, din patul burduşit cu plăpumi, perne şi firimituri de pîine, în care zace înfăşurată într-un morman de haine. Aerul e închis şi lumina pîlpîie doar din veioze. E o cîrtiţă amnezică, memoria i se resetează periodic, în funcţie de pragul durerii şi al vinii sau de pierderea neuronilor. Mama din romanul lui Attila Bartis, Tihna, şi cea din spectacolul omonim al lui Radu Afrim, interpretată de B. Fülöp Erszébet, topite într-una singură.
  Cu o structură arborescentă, romanul lui Bartis este o provocare pentru dramatizare (în Ungaria, există o ecranizare de Róbert Alföldi şi o piesă de teatru, scrisă de autor – Mama mea, Cleopatra). Dificultatea principală a dramatizării constă în numeroasele fire narative şi poveştile adiacente lor, dar şi în specificul naraţiunii, acea construcţie a frazei care urmăreşte memoria şi conexiunile (extrem de) personale între evenimente.
  Citeste tot pe Dilema veche
• Notițe din octombrie (I). Tihna de Florian-Rareş Tileagă sursa: PasiLiberi.ro
  De multe zile încerc să scriu despre Festivalul Național de Teatru, care s-a încheiat de curând. Dar nu m-am putut aduna deloc. N-am putut scrie un rând. La început, de neputință și șoc pentru tinerii ăia arși. Dup-aia, de nervi, de chef de ieșit în stradă și de urlat, fără să-mi pese că, poate, fix în clipa în care urlu și mă strâmb, o să fiu pozat și poza o să circule peste tot pe net. Pe urmă, n-am putut scrie nimic, de regret că ceea ce părea să fie fain și onest în cvasi-revoluția de la Universitate a fost confiscat politic, exact ca-n 1990, 2012 și 2013, doar că... mult mai iute de data asta. Țara s-a cam clătinat în ultima vreme și, vă jur, am și uitat că există cronică de teatru pe lume.
  De azi, eu unul renunț să mai stau cu capul în mâini în fața laptopului, citind feed-uri despre morți, spitale și vinovați. În curentul ăsta de doliu și resetare națională, voi face un pas în spate și vă voi aminti că pauzele
  Citeste tot pe PasiLiberi.ro
• Teatrul … “cronica percutantă a vremii” de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Trăim într-un secol contorsionat,“zgâlțâit” chiar de evenimente și situații ivite peste noapte într-o evoluție rapidă a științei și tehnicii, iar omul caută disperat soluții existențiale. În această lume cu greu își continuă drumul și cultura. Cum teatrul este un act cultural și își urmează de milenii calea, firește încearcă să își transforme veșmintele pentru a se adapta la cerințele epocii.
  S-a petrecut în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie, tradiționalul Festival Național de Teatru (FNT), aflat la cea de a 25-a ediție. Sărbătoarea teatrului a reunit spectacole deosebite din stagiunea trecută, apropiate cerințelor timpului în care trăim. Teatrul este o oglindă a vieții, iar “Actorii nu sunt decât rezumatele cronicii percutante a vremii” spunea Shakespeare, când pe timpul său nu existau și regizorii! FNT a reunit 47 de spectacole din întreaga țară. 47 de “oglinzi” au reflectat preocupările arzătoare ale
  Citeste tot pe Spectator
• Plecarea lui Barni (II) de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  La Teatrul Naţional din Tîrgu Mu­reş, Compania „Tompa Mikl’s“, Bá­nyai Kelemen Barna (Barni) joacă în Tihna, spectacolul lui Radu Afrim după romanul lui Attila Bartis. Andor este poate cel mai complex personaj pe care l‑a jucat vreodată. S-a apropiat de el „prin relaţia mamă-fiu. Am o mamă tînără, m-a născut cînd avea 18 ani. A fost dată afară din liceu pentru asta. Părinţii s-au cunoscut cînd mama avea 15 şi tata 18 ani. După trei ani am venit eu. Mama a vrut să se facă doctoriţă, dar nu a mai apucat să se ducă la facultate. Nu m-am apropiat niciodată sexual de maică-mea, ca Andor, dar mă interesează legătura între fiu şi mamă. Mama ştie cînd sînt supărat, chiar dacă sînt la 800 km distanţă, şi mă sună. Ştie. Asta e linia mamei în spectacol. Apoi a fost problema lui Andor cu femeile. Am avut şi eu calvarurile mele cu femeile. La curve nu am fost niciodată, ca Andor, nu am plătit pentru sex“. Zîmbeşte.
  Citeste tot pe Dilema veche
• Plecarea lui Barni (I) de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Nu ştiu prea multe despre tine, îi zic. L-am văzut prima dată în 20/20, spectacolul Gianinei Cărbunariu despre conflictul româno-maghiar din martie 1990, făcut la Studio Yorick, un teatru independent din Tîrgu Mureş, condus de Aba Sebestyén. Actorul Bányai Kelemen Barna a jucat în mai multe spectacole acolo, toate în regia lui Aba. „Aveam o cutiuţă în care se puneau donaţiile de la spectatori. După spectacol, deschideam cutiuţa şi împărţeam banii, ca fraţii. Cînd a venit la Mureş, Gianina a zis că ar vrea să facă ceva legat de oraş, «nu aveţi o poveste?». I-am spus despre martie ’90 (n.red. – conflictul româno-maghiar de la Tîrgu Mureş, soldat cu cinci morţi). Ne-am deplasat în locurile de unde au venit atunci oamenii, au fost vreo cincizeci şi ceva de interviuri cu oameni care au devenit personaje, făcute de băieţii de la Bucureşti şi de noi, ungurii din Mureş.“
  Îl cunosc doar de cinci ani, dar, în mintea mea,
  Citeste tot pe Dilema veche
• Despre tihna și netihna noastră, într-un spectacol de Radu Afrim de Doina Papp sursa: Revista 22
  Rareori se întâmplă ca, într-o țesătură atât de complicată de idei, situații, teme și acțiuni paralele, regizorul să găsească măsura artistică unică și să fie coerent în comunicarea mesajului. Afrim reușește datorită unor potriviri extraordinare de viziune de la text la interpreți, de la decor și costume la proiecțiile video și muzică.
  Dacă n-ar fi filtrul poetico-ironic prin ca­re Radu Afrim vede lumea, am putea spu­ne că spectacolul Tihnă - una dintre cele mai bune producții ale sale din ultimii ani - e imaginea de coșmar a tot ce ne-a dus și ne duce spre o dispariție lentă, dar si­gu­ră ca oameni. Romanul lui Attila Bartis pe care l-a ales pentru a exprima această vi­ziune neagră asupra de­ri­zoriului existenței e cam din aceeași plămadă cu a regizorului; și, cum ex­pe­ri­ențele de viață sunt la pri­ma vedere asemănătoare (ne referim mai cu seamă la contextul social-politic care formează rama întâmplărilor),
  Citeste tot pe Revista 22
• Tihna: despre (ne)liniştea din noi, uitând a fi (oameni) de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  Triplu nominalizat la premiile Galei UNITER 2016 (categoriile ”cea mai bună regie”, ”cel mai bun spectacol”, ”cea mai bună actriţă în rol principal”), spectacolul Tihna în regia lui Radu Afrim oglindeşte periplul protagonistului (vocea narativă, fragmentată între acţiuni scenice multiple, suprapuse, alternative) dinspre defularea prin scris, ”sinuciderea laşilor”, înspre finalul deschis, declararea fascinaţiei pentru ”cerul înstelat deasupra mea”, fascinaţie insuficientă, la care Kant a adăugat ”legea morală din mine” - o trimitere mai mult decât evidentă: Ce-a mai rămas din umanitatea din om?
  Tihna e un spectacol impecabil, funcţionând atât ca imagine panoramică (reflectarea undelor apei pe suprafaţa ticsită de decor - mobilier, uşi, oglinzi, tablouri, lămpi, obloane închise - ”cripta” existenţială, unde foreground şi background coincid), cât şi prin detalii (bigudiurile lui Rebeka/ Nagy Dorottya sunt cutii goale de
  Citeste tot pe Ziarul de Iași

Discutii:

propune tema de discutie