August Strindberg

Cronici ale spectacolelor dupa texte de August Strindberg

Frumos, onest, emigrant în... Petroșani de Radu Tuculescu sursa: Observator Cultural
Masina ruleaza precaut, torcind precum un motan batrin, pe soseaua Deva-Petrosani, intr-un decor pe care-l vad pentru prima oara. Cresc dealurile si padurile in jurul meu, provocindu-mi un inceput de stare extatica fata de frumusetile patriei, asta pina ce trec de Galda. In sanatoriul de acolo se afla internat unul dintre cei mai importanti regizori romani (Peter Brook l-a plasat printre primii zece din Europa – o simpla statistica, pe cit de seaca, pe atit de socanta), Aureliu (Rica, pentru prieteni) Manea. Si-atunci s-a dus naibii tot extazul meu mioritic, mi-am amintit de lungile mele discutii cu Rica, la cafeneaua „Mamaia“ din Cluj, pe cind „avansase“ la teatrul de papusi, discutii exclusiv pe teme teatrale. O salcie firava acest barbat (scuzati-mi ieftinul sentimentalism, dar, zau, imi dau lacrimile cind ma gindesc la Rica, despre care unii habar n-au ca mai traieste), mereu cuprins de-un tremur vag perceptibil atunci cind se vorbea despre scena. Si am trecut de Galda,
Citeste tot pe Observator Cultural
"Domnişoara Iulia", în haină de comedie de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
Ne întrebăm de ce "Domnişoara Iulia" de August Strindberg e în repertoriul Teatrului de Comedie, piesa nefiind o operă cu deznodământ ce ar provoca râsul, bunăoară. Totuşi, autorul montării, Liviu Lucaci, are o explicaţie.
Apreciat actor la Teatrul Naţional din Bucureşti şi profesor la UNATC, Liviu Lucaci a pus în scenă "Domnişoara Iulia" dintr-o pasiune pentru Strindberg. El susţine că piesele acestui dramaturg au "în spate o dramă alchimică", făcând referire la "povestea forţelor care stau în spatele personajelor", iar în "Domnişoara Iulia" o astfel de poveste "este evidentă".
Acţiunea piesei are loc în Noaptea de Sânzâiene, când se deschid porţile cerului. E magic: lumea de pe alt tărâm vine în contact cu lumea de aici. E noaptea când ele comunică. Iar Lucaci spune că e şansa ca personajele să se împlinească. Dar e şi şansa căderii. În opinia sa, sacralitatea din confruntarea forţelor iraţionale, obscure, cosmice e percepută
Citeste tot pe Jurnalul Național
Despre impostură şi femei bovarice - în culise la Domnişoara Iulia de Karin Budrugeac sursa: Agenda LiterNet
În sala de teatru
Intrăm în sala Studio a Teatrului de Comedie. Scaunele negre sunt amestecate, iar numerele lipite pe spătare încurcate între ele. Ne prindem urechile în numărătoare şi ne aşezăm la capătul rândului, pe locurile 9 şi 10, probabil, deşi aveam unele mai centrale. În faţa noastră, alte 4 rânduri de scaune şi scena, familiară şi palpabilă, la o aruncătură de băţ. Îmi vin în minte plângerile repetitive ale lui Fanny Ardant în Music Hall, despre sălile în care este spaţiul de scenă este mâncat de public şi actorii nu se pot desfăşura. Mă gândesc că îmi dă fiori de cele mai multe ori să fiu atât de aproape de ei. De parcă m-aş afla în culise, intrusă, într-o lume în care altfel am acces doar prin gaura cheii.
Spectatorii stau şi în picioare la piesă, iar sala este plină ochi. La o primă privire, sunt mai mult adulţi şi oameni în vârstă decât tineri, ceea ce mă face să mă întreb dacă la 20 de ani comedia
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Istoria unei false cuceriri sau despre sexualitate şi demonii ei… de Monica Andronescu sursa: Yorick
E Noaptea de Sânziene. Dansează spiritele şi întunericul tulbură minţile. În bucătărie, Kristin a pus pe foc o fiertură magică. Afară dansează domnişoara Iulia. Se aude muzică şi întunericul se sparge. E o bucătărie mare, de castel. Ceva, ca o adiere din lumea lui Vermeer, trece peste obiecte şi oameni. Spectacolul se deschide ca o continuare, parcă, la povestea „Frumoasa din pădurea adormită”. Când lumea se trezeşte brusc. Kristin toacă legume. Şi în scenă intră Jean…
Montarea lui Liviu Lucaci cu „Domnişoara Iulia”, de la sala Studio a Teatrului de Comedie – coproducţie cu Asociaţia Culturală Tam-Tam, e o pasăre rară printre montările de pe scenele din Bucureşti. Nu pentru că ar aduce Liviu Lucaci o interpretare cu totul şi cu totul nouă, cu totul şi cu totul originală… Ci tocmai pentru că nu pare să-şi propună asta. Şi îşi propune, în schimb, ceva cu mult mai important. Să construiască o lume vie în care trăiesc
Citeste tot pe Yorick
Psihanaliza domnişoarei Iulia de Alexandru Bumbaş sursa: Yorick
“Cronicar de ocazie” este o rubrică deschisă tuturor opiniilor cititorilor noştri. Le mulţumim pentru texte şi, la sfârşitul lunii, premiem cea mai frumoasă dintre cronici cu o carte de la Editura Nemira.
Angoase. Frustrări şi refulări. Patimi şi obsesii. Sex şi sexualitate. Lupta dintre clasele sociale şi eternul război al sexelor. De la animal la om, distanţă foarte mică. Religie şi credinţă, iar uneori, lipsa credinţei. Şi un singur nume: August Strindberg. Teatrul de Comedie din Bucureşti, îşi invită spectatorii să pătrundă în universul intim şi bolnav creionat în spectacolul „Domnişoara Iulia”, în regia lui Liviu Lucaci.
Personajul cel mai complex şi misterios din dramaturgia lui August Strindberg este adus în scenă cu o distribuţie care face tot posibilul să-i epuizeze sensurile şi funcţiile şi să descopere soluţia unei ecuaţii cu trei necunoscute: Domnişoara Iulia în interpretarea Deliei Nartea, şi (în reprezentaţia
Citeste tot pe Yorick
Nobila, valetul şi bucătăreasa de Dana Ionescu sursa: Yorick
La Sala Studio a Teatrului de Comedie se întâlnesc, în spectacolul „Domnişoara Iulia” de Strindberg, regizat de Liviu Lucaci, trei energii care izbutesc să comunice palpabil şi să creeze un univers. Lumea lui Strindberg, crescută din ţinuturile întunecate ale fiinţei umane, aşa cum îi şade bine unei drame moderne, prinde viaţă într-un decor desprins dintr-o pictură flamandă.
Iată rama în care se desfăşoară energiile personajelor, pe care piesa în sine mai mult le învăluie decât le dezvăluie, cu ajutorii interpretării propuse de regizor. Un spectacol dintre acelea după care tânjea în anii 1990 regretatul critic Dumitru Solomon: un spectacol cu destine omeneşti.
Interesul lui Strindberg pentru ocult şi alchimie se vădeşte în conţinutul unui text care pune în lumină forţa implacabilă a iraţionalului. Iată personajul principal din „Domnişoara Iulia”. Fiica domnului conte, valetul Jean şi Kristin bucătăreasa sunt făpturile cu
Citeste tot pe Yorick
Despre impostură şi femei bovarice - în culise la Domnişoara Iulia de Karin Budrugeac sursa: Agenda LiterNet
În sala de teatru
Intrăm în sala Studio a Teatrului de Comedie. Scaunele negre sunt amestecate, iar numerele lipite pe spătare încurcate între ele. Ne prindem urechile în numărătoare şi ne aşezăm la capătul rândului, pe locurile 9 şi 10, probabil, deşi aveam unele mai centrale. În faţa noastră, alte 4 rânduri de scaune şi scena, familiară şi palpabilă, la o aruncătură de băţ. Îmi vin în minte plângerile repetitive ale lui Fanny Ardant în Music Hall, despre sălile în care este spaţiul de scenă este mâncat de public şi actorii nu se pot desfăşura. Mă gândesc că îmi dă fiori de cele mai multe ori să fiu atât de aproape de ei. De parcă m-aş afla în culise, intrusă, într-o lume în care altfel am acces doar prin gaura cheii.
Spectatorii stau şi în picioare la piesă, iar sala este plină ochi. La o primă privire, sunt mai mult adulţi şi oameni în vârstă decât tineri, ceea ce mă face să mă întreb dacă la 20 de ani comedia
Citeste tot pe Agenda LiterNet
O șansă pentru tineri...? de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
Teatrul de Comedie este constant preocupat de lansarea şi susţinerea tinerilor prin diferite proiecte, dar de bază rămâne “Comedia ţine la TINEri”. De astă dată, găzduieşte o producţie a Asociaţiei Tam-Tam şi a teatrului, finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional, “Domnişoara Iulia”, care implică patru absolvenţi promoţia 2008 ai UNATC – Andreea Bârsan, Sorina Ştefănescu, Şerban Gomoi şi Ioan Cortea -, alături de o actriţă stimată a Teatrului de Comedie, Delia Nartea, în regia profesorului de la universitate, actorul Liviu Lucaci. Profilul reportorial al instituţiei din strada Sf. Dumitru este însă, comedia, iar piesa suedezului August Strindberg, scrisă în 1888, e o dramă cu profiluri psihologice complex expuse în conflicte violente, dictate şi de condiţia socială căreia îi aparţin. Am urmărit în două distribuţii spectacolul şi am constatat reacţii ale spectatorilor, la unele scene, inadecvate scrierii.
Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
În bucătăria relaţiilor umane, la Teatrul Maghiar de Ovidiu Cornea sursa: Ziua de Cluj
Acţiunea celei mai recente premiere a Teatrului Maghiar se petrece exclusiv într-o bucătărie, “personalizată” cu mirosuri de alimente şi utilaje în funcţiune.
Complexitatea, ambiguitatea şi intensitatea relaţiilor umane sunt ilustrate în noua premieră a Teatrului Maghiar de Stat Cluj (TMSC), "Domnişoara Julie", de August Strindberg, în regia lui Felix Alexa. Acţiunea este plasată exclusiv în bucătăria unui vechi conac, unde spectatorii sunt întâmpinaţi cu mirosuri de mâncare, dar unde, pe lângă alimente, "se prelucrează relaţii umane", după cum afirmă regizorul.
"Domnişoara Julie" debutează şi se încheie cu o muzică năvalnică, în ton cu încărcătura emoţională dată de amplasarea acţiunii în noaptea de Sânziene, superstiţiile asociate zilei respective fiind asumate de autorul piesei, August Strindberg, în construcţia firului tragic. La nivel senzorial, spectatorul este întâmpinat în sala studio a Teatrului Maghiar cu mireseme
Citeste tot pe Ziua de Cluj
Vrăjitorie-n fel şi chip de Paul Boca sursa: Art Act Magazine
Domnişoara Iulia al lui August Strindberg nu e deloc un text care-şi bazează viabilitatea scenică pe forţa sa dramatică. Nu de alta, dar duce lipsă cu desăvârşire de aşa ceva, că doar ăsta era şi pariul autorului, atunci când îşi scria piesa, acum mai bine de 120 de ani. Este, însă, totuşi, un text care-şi trage puterea din umanul cel mai profund, pe care autorul îl exploatează cu abilitatea celui antrenat la modul cel mai serios în căutarea abisurilor noastre şi în sondarea colţurilor celor mai obscure ale fiinţei umane (este cunoscut interesul special al lui Strindberg faţă de ocultism, de pildă). Caracterizarea ca motor unic al unei piese de teatru este o alegere riscantă pentru orice dramaturg, una dintre marile provocări teatrale pentru orice regizor şi, logic, cu atât mai mult, o piatră de hotar pentru orice actor ales să interpreteze o domnişoară Iulia sau un Jean. Regizoral, a te impune într-o piesă ca asta înseamnă a o omorî din
Citeste tot pe Art Act Magazine
Izolare și ruminare perpetuă de Ovidiu Pecican sursa: Revista Tribuna
Se obişnuieşte să se asocieze piesa lui August Strindberg (1849 - 1912) Dansul morţii (1900), scrisă în a doua parte a carierei scriitorului, când paradigma către care aluneca era mai curând prefiguratoare de expresionism decât naturalistă, cum fusese literatura lui de până atunci, mai ales cu drama Cui i-e frică de Virginia Woolf? (1961 -1962), de Edward Albee (n. 1928). Ca şi acolo, coşmarul răbufneşte în cotidian, menţinând statu quo-ul unei crize perpetue ca regulă a convieţuirii
cuplului. La drept vorbind însă, renunţând la transpunerea în spaţiul de după viaţă – unde, se pare, „iadul sunt ceilalţi” –, nici tribulaţiile celor două cupluri din piesa lui Jean-Paul Sartre (1905 - 1980) Cu uşile închise (1945) nu se dovedesc a fi altceva. Hipnotic, situaţia se regăseşte, cu variaţii, şi în E. Ionesco (1909 - 1994), în Cântăreaţa cheală (1950) – în varianta a două cupluri plus auxiliari -, în Lecţia (1951) – un cuplu
Citeste tot pe Revista Tribuna
Doi mari actori în Dansul morţii de Strindberg: Melania Ursu şi Anton Tauf de Adrian Ţion sursa: Agenda LiterNet
Păstraţi în memoria afectivă a spectatorilor ca embleme inconfundabile ale teatrului clujean, Melania Ursu şi Anton Tauf păşesc din nou pe scena care i-a consacrat cu mulţi ani în urmă într-un spectacol "greu", menit să le potenţeze valoarea meşteşugului lor actoricesc. Meritul promovării acestor doi mari actori aparţine lui Sorin Misirianţu, regizorul care s-a încumetat să propună pretenţiosul text al lui Strindberg, Dansul morţii, într-o manieră propice dezvăluirilor neguroase din viaţa cuplului, problematică specifică dramaturgului suedez. Care e maniera aleasă de regizor? Impresia este că el pedalează cu spor pe aparenţa clasicizantă a montării, însoţită de frecvente alunecări de structură expresionistă, înrudite cu (sau desprinse din) simbolistica replicilor.
Deconstrucţia tabu-urilor în care se înfăşoară amăgitor familia căpitanului Edgar, după 25 de ani de căsnicie silnică, e sugerată de la bun început prin scena mută în
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Decontând cu regret o restanţă de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Au trecut câteva luni bune de când am văzut la Teatrul „L.S. Bulandra” din Bucureşti spectacolul cu piesa Tatăl de August Strindberg, în regia Cătălinei Buzoianu. Am amânat, poate nepermis de mult, să scriu despre respectiva premieră nu pentru că aş fi simţit nevoia unui răstimp de reflecţie mai îndelungat ori fiindcă aş fi nutrit speranţa de a o revedea spre a-mi confirma ori nu impresiile. Am plecat în acea seară de octombrie de la teatru cu o senzaţie mâhnitoare de inoportunitate pe care o încerc ori de câte ori mi se întâmplă să asist la vreun eşec. Mi-ar fi fost extrem de uşor să pun mâna pe pix şi să scriu că am asistat la un spectacol plictisitor, monoton, vâscos pe care îl suporţi cu stoicism două ore ce ţi se par lungi cât veacul. Despre multe astfel de eşecuri am scris imediat, cu conştiinţa împăcată, chiar dacă, nu de puţine ori, au urmat consecinţe nu tocmai plăcute. Bunăoară, chiar în zilele în care pun pe
Citeste tot pe Revista Familia
O gură de aer de Răzvana Niță sursa: Port.roO gură de aer
În fond, nu e decât o poveste de dragoste. El, Ea şi spectaculoasa rutină a căsniciei. Fiecare doreşte puterea, adică să-şi gestioneze propria eternitate întruchipată în Bertha, fiica lor. Numai că Ea, folosindu-se de arma îndoielii îi răpeşte lui dreptul la luptă, motivaţiile, concret, paternitatea. "Tatăl" e o poveste pe care Strindberg a scris-o acum mai bine de un secol. Astăzi se dovedeşte la fel de actuală ca războiul sexelor. Istoria e una specială pentru că radiografiază două animale închise în aceeaşi cuşcă, torturate de gândul că trebuie să rămână împreună, animate de patima acerbă de a nu-şi pierde instinctele speciei. Un spectacol despre cât de mult pierd sau câştigă bărbatul şi femeia atunci când misterul iese din ecuaţie şi unica dilema rămâne "Cine greşeşte primul?"
Ce face însă Cătălina Buzoianu cu acest text de manual (în această sintagmă fiind incluse nu numai virtuţi) este magie curată.
Citeste tot pe Port.roO gură de aer

regizor caut piesa

Piese de August Strindberg

Biografie August Strindberg

Cronici ale spectacolelor dupa texte de August Strindberg

Discutii:

regizorcautpiesa.ro

noutati

wiki