regizor caut piesa

Bogdan Amaru s-a nascut la data de 12 aprilie 1907 in satul Budele comuna Săscioara-Nenciuleşti actualme, Romania.

Cunoscut în literatură cu numele de Bogdan Amaru, pseudonimul lui Alexandru Pârâianu, dramaturgul s-a născut la 12 aprilie, 1907 în satul Budele, comuna Săscioara-Nenciuleşti, actualmente comuna Tetoiu. Trebuie reţinută data de 12 aprilie, întrucât peste tot apare ca dată de naştere ziua de 6 aprilie, 1907.

Născut în primăvara de foc şi moarte a anului 1907, B. Amaru a fost al treilea copil după Costel (preot), Dinuţa (mare doamnă,căsătorită cu Gheorghe Giulescu din Giuleşti) din familia lui Nicolae şi Ana Pârâianu, oameni gospodari şi bine înstăriţi cu rădăcini din arborele genealogic al marelui neam boieresc al Pârâienilor de pe Valea Olteţului, mezin fiind Nicu (avocat). Tânărul Alexandru Pârâianu a absolvit clasele primare la Şcoala din satul Nenciuleşti. A continuat la Rm. Vâlcea, la Liceul „Alexandru Lahovary”, secţia modernă. Elev fiind, pentru un ban în plus, se anga-jează ca funcţionar la Episcopia Râmnicului şi a Noului Severin. Are vădite înclinaţii spre literatură şi la concursul naţional „Tineri –mea română” ocupă locul al II-lea din 4 000 de participanţi.

În vara anului 1928 (iulie) susţine examenul de Bacalaureat la Cra –iova trecându-l cu mare succes. În toamna aceluiaşi an, înaripat de visuri măreţe, pleacă la Bucureşti, unde, în octombrie, devine student la Facultatea de Litere şi Filozofie. Încă din primele zile ale studenţiei, tot din lipsa banilor, aleargă din uşă în uşă, pe la toate ministerele, în căutarea unei slujbe, pe care, până la urmă, o găseşte la Ministerul Cultelor. În 1929 trece la Conservator, înscriindu-se la Secţia dramă şi co – die, absolvindu-l în 1933. Cât timp a stat în Capitală, a frecventat şedinţele Cenaclului literar „Sburătorul” din strada Câmpineanu, nr. 40, condus de criticul literar Eugen Lovinescu, patronul locaţiei.

De la începutul anului 1931 face parte din comitetul de conducere al revistei „Cuvântul nostru”, din paginile căreia păstrăm zestrea lui poetică : Dorinţa, Închinare, Romanţă banală şi Preludiu de iarnă.
După absolvirea Conservatorului, în 1933, face parte din gruparea „Masca” condusă de George Mihail Zamfirescu, ca actor. Ca actor a căpătat atâta experienţă că a devenit autor, dramaturg.

Piesa „GOANA DUPĂ FLUTURI” (1933) este cea mai reprezenta- tivă lucrare literară a lui Bogdan Amaru. Publicarea ei are o istorie in- teresantă. Din motive de securitate, la sugestia prietenului – George Mihail Zam-firescu – Alexandru N. Pârâianu îşi ia pseudonimul de BOGDAN AMA- RU, să nu fie, ca fiu de moşier, exmatriculat din „şcolile înalte” şi din rândurile Societăţii Civile. Scrie proză la „Calendarul” (1932). Devine colaborator la „Adevărul”, „Cuvântul liber”, „Facla”, „Dimineaţa”, „Rampa”, „Viaţa literară” „Vre- mea, „Reporter”.

In vara anului 1933, Bogdan Amaru pleacă din Capitală, urmându-l pe G.M.Zamfirescu, la Iaşi, cu gândul de a fi angajat ca actor la Na-ţionalul ieşean. Cu toate insistenţele autorului „Domnişoarei Nastasia” şi ale lui Sandu Teleajen nu-şi vede dorinţa împlinită, dar mai zăbo – veşte în oraşul de pe Copou lucrând în cadrul secretariatului revistei „Cadran” şi colaborând la ziarul local „Tot” cu reportaje, recenzii şi cronici literare. Fără a avea asigurat traiul zilei de mâine, cu o scrisoare de recomandare din partea marelui Sadoveanu, se întoarce în vara anului 1934 la Bucureşti, fiind angajat la cotidienele „Adevărul” şi „Dimineaţa”.Colaborează şi la „Societatea de mâine”, „Umanitatea” ş. a.

În perioada anilor 1933 – 1935 scrie intens, aşa cum însuşi mărturi-seşte într-o scrisoare adresată fratelui său mai mic – Nicu: „Trebuie să citesc mult, să trăiesc mult şi să scriu mult….[..] Până acum am trăit în viitor. Trebuie să trăiesc adânc în prezent, ca să pot avea vreoda-tă un trecut”.
GOANA DUPĂ FLUTURI – piesa lui reprezentativă – fost scrisă în anul 1933 ca şi alte multe scrieri din această perioadă, după cum se angajase anterior. Cele mai multe dintre ele, printre care se aflau ro-
manul „Amor vagabond „ şi nuvela „Mariţa”, au dispărut o dată cu ca-sa fratelui său, Costel, preot la Murgaş, în urma distrugerii ei de către o bombă în timpul războiului.
În urma semnării unui Contract cu Editura Fundaţiilor, prin care se angaja să scrie o monografie a Craiovei, Bogdan Amaru se deplasea- ză în capitala Olteniei pentru documentare. Aici cunoaşte personalitaţi marcante, printre care pe poeta Elena Farago, pe C. D. Fortonescu etc.
Cu materialul adunat pleacă de la Craiova la Budele, unde putea să redacteze lucrarea în linişte. Între timp dobândeşte o boală, care nu-i va cruţa viaţa. E vorba de o pneumonie.

Se luptă cu boala şi cu scrisul. Publică asiduu numeroase schiţe, nu-vele, cronici literare, recenzii, poezii etc., dar multe scrieri rămân ne –publicate.

Se internează la Spitalul din Rm. Vâlcea. Boala se agravează. Este internat la Spitalul „Filantropia” din Craiova. De aici, cu sufletul şi a-ripile frânte ca un albatros, se întoarce la părinţi, în Budele.

Încearcă să termine Monografia Craiovei, dar boala nu-l slăbeşte şi-l macină psihic şi fizic. Într-o scrisoare se destăinuie : „Nici puterea de a visa nu o mai am. Acum gândul meu nu mai zboară spre viitor!”.
Dă în tuberculoză. Suferă mult. Nu are nici posibilitatea ţinerii unui regim sever şi, în vara anului 1936, revine în Bucureşti, internându-se în Sanatoriul reputatului doctor Simionescu, recomandat de mai marele Eugen Lovinescu. „Vă recomand cu căldură pe tânărul scriitor Bogdan Amaru, plin de talent şi de boale; de talent mă ocup eu; de boale ţi-l trec dumitale, cu rugămintea să-i dai toate indicaţiile şi ajutoarele u-tile; cu observaţia că, dacă e plin de toate, numai de bani nu e.” Evadează din spital şi încearcă să se sinucidă cu un cuţit în Pădu-rea Pantelimon de lângă Bucureşti.

Într-o scrisoare din 6 august 1936, expediată din Fălticeni, Lovinescu scrie : „Iubite domnule Amaru, am aflat de prin ziare nenorocirea şi am rămas consternat că un om ca d[umnea]ta, plin de vitalitate şi de optimism a putut să se dedea la un act de disperare atât de necugetat”.
Revine în Budele, la părinţi, dar nu rămâne decât până în octombrie, când, ajuns într-o situaţie limită este adus la Bucureşti de către mama sa şi internat, de data asta, în Spitalul „FILARET”, unde, în dimineaţa zilei de 28 octombrie 1936, îşi găseşte sfârşitul, la numai 29 de ani şi jumătate. A murit ca florile toamna arse de brumă şi de frig.
Este adus de o camionetă din dotarea cotidienelor „Adevărul” şi „Di-mineaţa” în satul natal – Budele -, însoţit, printre alţii, şi de prietenul Eugen Jebeleanu.

A fost înmormântat, pe o vreme de toamnă mohorâtă, în Cimitirul Bisericii din satul Nenciuleşti, unde, şi astăzi, o cruce din marmoră al-bă mai aminteşte de trecerea lui prin lume şi pentru puţină vreme prin lumea literară. În memoria tânărului poet, eseist, critic literar şi dramaturg, ca o recunoaştere a talentului său literar incontestabil ca o lamă de oţel, cum afirma E. Lovinescu, s-a organizat Festivalul Naţional de Drama turgie „Goana după fluturi” – Bogdan Amaru.

De asemenea, în satul Budele, în 9 aprilie 2000, a fost inaugurată Casa Memorială şi Fundaţia Culturală „Bogdan Amaru”, fundaţie care are menirea să promoveze adevăratele valori spirituale din zonă şi nu numai. Am considerat că un asemenea eveniment nu trebuie trecut neobser-vat de iubitorii de literatura interbelică, în general, şi de opera tânărului scriitor Bogdan Amaru, în special, de la a cărei naştere se împlinesc, pe 12 aprilie, a.c. 105 ani .

Ion I. PĂRĂIANU
Roşiile, Vâlcea