regizor caut piesa

Piese de Camil Petrescu

adauga piesa

Act veneţian

Pietro Gralla, fost corsar, ajuns comandant al flotei venețiene trebuie să organizeze o luptă navală și colaborează cu Cellino, un tânăr și frivol nobil care o sedusese pe soția lui. Tentativa soției sale de a-l asasina și revelația adevărului că iubirea absolută în care credea este numai o iluzie, îl copleșesc definitiv și omoara în el acest sentiment.

Danton

Acțiunea se concentrează în jurul confruntării dintre Robespierre si Danton, primul fiind adeptul păstrării liniei drepte, iar Danton mai generos, e deschis compromisului ideologic. Pericolul real vine din partea lui Robespierre care vrea să grăbească evoluția evenimentelor. Acesta va ordona arestarea lui Danton care este judecat și moare, iar Robespierre îl va urma în câteva luni.

Iată femeia pe care o iubesc

Un băiat se îndrăgostește obsesiv de o cântăreață de varieteu care îl respinge cu răceală și brutalitate și de aceea încearcă să se sinucidă. Este salvat și internat în sanatoriu unde, pentru a-l vindeca se recurge la ajutorul surorii gemene a cântăreței, o fată bună și caldă. Fata se îndrăgostește de pacient, dar acesta o respinge în mod paradoxal tocmai datorită caracterului ei frumos. Din dragoste, Ana va împrumuta caracterul urât al surorii ei, cei doi tineri devenind două cazuri medicale de nevindecat.

Jocul ielelor

Pus în fața unei dileme uriașe, aceea de a face publică o scrisoare care dovedește crima comisă de soțul amantei sale, pe de o parte, și de a compromite femeia iubită și indirect de a păta memoria tatălui său, pe de altă parte, Gelu Ruscanu - tânăr jurnalist comunist de la începuturile secolului - va alege să nu tacă, deși trece prin mari frământări sufletești.

Mitică Popescu

Micul funcționar Mitică este îndrăgostit în secret de patroana băncii la care lucrează și face tot ce poate pentru a o salva din colaps financiar inclusiv să îi dăruiască o fabrică de textile. Când șefa lui începe să simtă că angajatul acesta modest ar putea avea o pasiune ascunsă pentru ea, încearcă să îl confrunte. Dar Mitică fuge inexplicabil pentru că el nu poate face lucrurile în mod simplu, trebuie să își pună singur piedică și nu acceptă să i se întindă o mână de ajutor nici măcar în domeniul sentimental. Mitică e Mitică și totul la el trebuie să fie ciudat și aiuritor, dar la final spectatorul rămâne cu impresia că omul acesta poate fi înțeles și simpatizat.

Suflete tari

Un bibliotecar se îndrăgostește de fiica patronului său, o tânără extrem de orgolioasă. Diferența dintre statutul lor social este o piedică importantă, dar mai mult decât atât, între ei se duce o bătălie a orgoliilor care nu le va permite să se cunoască sufletește cu adevărat și amâmdoi pierd o iubire care i-ai fi putut face fericiți.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Drama unui bărbat însetat de absolutul sentimentului de iubire, dar frământat de incertitudini. El reușește să iasă din aceste frământări prin conștientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăiește tragismul unui război absurd, văzut ca iminență a morții.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Camil Petrescu 

editeaza

• 1
• 2
• 3

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Camil Petrescu

• Jocul spinos al ideilor (II) de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  In numarul trecut am atentionat asupra viziunii regizorale, dar pentru marele public, actorii sunt cei care il cuceresc sau il dezamagesc, pentru ca ei duc la vedere greul spectacolului. Cum Marius Stanescu / Liviu Lucaci (Gelu Ruscanu) si Irina Movila / Ilinca Goia (Maria Sinesti) sunt interpretii rolurilor cheie, am urmarit cu atentie distribuirea lor in doua reprezentatii.
  ,,Arta actorului este un mod de a gandi. Arta actorului este, in primul rand, un mecanism logic specific. Abia in ordinea secunda arta actorului e un mod de «a face»". Ion Cojar ("O poetica a artei actorului")
  Douazeci de actori sunt distribuiti in "Jocul ielelor", spectacol regizat de Claudiu Goga in spirit realist emotional, chiar daca scrierea se axeaza preponderent pe o dezbatere apriga de idei. Piesa apeleaza la o serie de personaje-argument care intervin fiecare, doar intr-o singura scena dar a caror contributie pentru conflict este majora. Aceste partituri considerate gresit, uneori, de plan secund,
  Citeste tot pe România Liberă
• Jocul spinos al ideilor (I) de Ileana Lucaciu, Mihaela Răducanu sursa: România Liberă
  Catalogata drept "teatru de idei", piesa lui Camil Petrescu, "Jocul ielelor", este tratata astazi, de regizorul Claudiu Goga cu evidenta intentie de a o "umaniza". Interpretarea actuala a cautat sa imbrace scrierea intr-o haina emotionala, dar drumul realizarii teatrale a fost spinos pentru ca textul se opune adeseori, unei astfel de viziuni.
  ,,Lupt pentru ideea de justitie absoluta (...) Asezi partidul in fata dreptatii! Dreptatea este absoluta".
  Gelu Ruscanu
  Imi imaginez ca se mai studiaza in scoala opera lui Camil Petrescu, "spirit enciclopedic", "o mare individualitate", cum il numea Tudor Arghezi, iar spectacolul va starni interesul tinerilor. In afara romanelor, eseurilor, studiilor filosofice, poeziei, teatrul este punct important al operei scriitorului. "Jocul ielelor", piesa inceputa in 1916, a trecut prin mai multe variante pana la editia definitiva din 1946, poate si pentru ca personajul central, Gelu Ruscanu, e inspirat si din fragmente ale biografiei scriitorului,
  Citeste tot pe România Liberă
• Întoarcerea lui Camil Petrescu la Naţional de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Am învăţat cu toţii la şcoală de Gelu Ruscanu, intelectualul care „a văzut idei” şi trăieşte cu nostalgia absolutului. În funcţie de competenţele profesorului de română, ni s-au băgat în cap diverse prejudecăţi.
  „Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă...”
  - Gelu Ruscanu, „Jocul ielelor“
  „Dezvoltată de noi în piesă, tema presei – ca mijloc de manipulare şi câmp de luptă politic şi personal – face din Camil Petrescu un vizionar, iar din «Jocul ielelor» o piesă actuală.”
  - Claudiu Goga, regizor
  „Destinul ciudat al dramaturgului continuă şi astăzi. Din 1989 până la această montare, n-a mai fost pusă în scenă nici o piesă, nicăieri, în nici unul din cele peste 40 de teatre ale ţării.”
  - Florica Ichim, critic de teatru
  Mi s-a spus în şcoală despre artistul torturat de conştiinţă. Fie că e personajul reprezentativ pentru opera lui Camil Petrescu, fie că e chiar oglinda autorului care
  Citeste tot pe Gândul
• Mai mult ambiţie decât rezultat de Collins (Filip-Iosif Columbeanu) sursa: Agenda LiterNet
  Jocul ielelor este într-adevăr o piesă grea; mult text - care din cauza debitului de informaţie nu lasă loc improvizaţiei - dialoguri dinamice, şi nuanţele de idealism comunist ale anului 1914 care deschid un evantai de variante către abordările regizorului - de la convenţia istorică la periculoasa jonglare cu subiectul, văzut din perspectiva prezentului. Din aceste motive montarea ei reprezintă un adevărat eveniment (precum cea de la Teatrul Mic din 1965 sau cea a Naţionalului din 1986).
  În 2007, la T.N.B., problema decorului este bine rezolvată. Redacţia ziarului Dreptatea Socială ocupă întreaga scenă (birouri, scaune si o bancă). Printr-un ingenios joc de lumini, recuzita poate fi luată separat, un birou jucând ori rolul vorbitorului închisorii, ori patul din apartamentul lui Saru-Sineşti. Încadratura metalică a scenei conferă un efect interesant, dar neexploatat artistic până în final.
  Din păcate, Claudiu Goga dă dovada unui regizor încă
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Jurnal de spectator de Daniela Boboiciov Magiaru sursa: Revista orizont - pg. 25
  Jocul ielelor de Camil Petrescu în regia lui Claudiu Goga a fost un spectacol bun, care a reușit să repună în uz un text ce părea uitat sau depășit, dar care s-a dovedit a fi foarte actual. Ștefan Caragiu a semnat decorul extraordinar, metalizat, care dă senzația de oglindire, de închistare și de închisoare, senzație ce urmărește toate personajele. R.nd pe rând, acestea devin victime ale relațiilor, ale sistemului, ale propriilor răbufniri, ale amintirilor, ale patimilor. De altfel, privite bidimensional, toate personajele pot fi reduse la etichetări, dar spectacolul lui Claudiu Goga adaugă volum, lăs.nd loc circumstanțelor: \"Am încercat să spunem o poveste. O poveste cu oameni. O poveste despre adevăr, minciună, ură, moarte, demnitate, incoruptibilitate, manipulare, trădare. Pentru a o înțelege nu trebuie să fii filosof. Trebui să fii ceva mai mult: om\", spune regizorul.Una dintre scenele memorabile ale spectacolului este întâlnirea plină de
  Citeste tot pe Revista orizont - pg. 25
• “Mitică Popescu”, tipul care face „spirite nesărate“, la Teatrul Nottara de Magdalena Popa Buluc sursa: Cotidianul
  „Mitică este bucureșteanul par excellence”, spune I.L. Caragiale, nașul acestui tip care „face spirite nesărate”. Fizionomia morală este aceea a bucureșteanului care pare un personaj cu totul neserios: lăudăros fără pereche, chiulangiu, crai de mahala, farseur de prost gust. Autorul acestei comedii este el însuși regățean și român. El nu s-a putut împăca în niciun mod cu această reputație a lui Mitică pe care îl consideră frate bun. El crede că Mitică adoptă voit forma vulgară, aceasta fiind un simplu mod de a se apăra în fața vieții, așa cum unii timizi sunt obraznici, iar unii bătrâni, morocănoși. Teza acestui spectacol este că un om nu trebuie judecat după ceea ce spune, ci după faptele sale. La 90 de ani de la premiera absolută a piesei lui Camil Petrescu, Teatrul Nottara aduce în atenția publicului un Mitică Popescu nou, sensibil, comic fără ostentație. (Dan Tudor, regizor)
  Camil Petrescu s-a născut la București,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Reabilitarea lui Mitică de Răzvana Niţă sursa: Acta est fabula
  Cel care ne-a făcut cunoştinţă cu Mitică a fost marele I. L. Caragiale. În viziunea dramaturgului, Mitică nu avea nume de familie şi asta deoarece oraşul, boema, cafeneaua erau familia şi reşedinţa lui. Citadin prin excelenţă, Mitică afişează o premeditată detaşare faţă de gravitatea lumii. Mai curând cinic decât solidar sau empatic, el este un comentator acid şi lapidar al marilor „tragedii” pornite din zona faptului divers.
  Camil Petrescu îl reabilitează pe Mitică. Devenind Popescu, el păstrează totuşi ceva din portretul causticului său predecesor – trezeşte aceeaşi fascinaţie, e înnobilat de aura cuceritorului de o noapte, a cavalerului rătăcitor şi nonşalant, lipsit de prejudecăţi. Mitică Popescu reprezintă un magnetic amestec de inocenţă şi jamanfişism, umor, culoare şi candoare, genul de om pe care nu te poţi supăra, în graţiile căruia îşi doreşti să fii, şi care mereu îţi scapă printre degete.
  Până la final,
  Citeste tot pe Acta est fabula
• Suflete tari, suflete slabe şi eternul absolut de Maria Ruxandra Burcescu sursa: Agenda LiterNet
  Am fost, acum câteva săptămâni (în aprilie 2016), la Buzău pentru a vedea spectacolul Suflete tari, în regia lui Paul Chiribuţă. Înainte de a-l discuta, nu pot să nu constat că, deşi mare parte dintre actori locuiesc şi joacă în Bucureşti, această piesă nu este prezentă pe scenele de teatru ale Capitalei, ceea ce este profund greşit. Nu voi intra în discuţii legate de faptul că teatrele din Bucureşti îşi privează publicul (şi îl subestimează, într-o mare măsură), de un spectacol absolut genial bazat pe opera creată de Camil Petrescu, dar îmi doresc ca acesta să ajungă şi în Capitală, moment în care îl voi revedea cu mare plăcere.
  Pentru că sunt o mare fană a scrierilor lui Camil Petrescu, sunt şi foarte exigentă atunci când vine vorba de interpretarea operei sale. Dar, asistând la spectacolul Suflete tari am avut aceeaşi senzaţie ca atunci când am vizionat Jocul ielelor pe scena TNB, cu mulţi ani în urmă. Este vorba despre un
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, premieră spectaculoasă la Naționalul clujean de Alexandra Boierean sursa: Studentpress.ro
  Sala Mare a Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca a fost plină ochi joi, 30 aprilie, la premiera spectacolului de teatru Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, regizat de Ada Lupu. Spectacolul s-a bucurat de un public numeros și nerăbdător să privească povestea romanului lui Camil Petrescu transpusă pe scena Teatrului Național. Așa se face că toate locurile din sală au fost ocupate, existând și persoane care au vizionat spectacolul stând în picioare.
  Un decor absolut impresionant, alcătuit din multe oglinzi și un ecran imens pentru proiecții live au reușit să introducă publicul spectator în poveste, câștigându-l încă de la început. La care au fost adăugate costumele absolut spectaculoase ale personajelor romanului, realizate de scenografa Iuliana Vîlsan.
  El (Sorin Leoveanu), ajuns la finalul relației cu Ella (Ramona Dumitrean), participă la ședințe de consiliere psihologică, unde este îndrumat și ajutat să
  Citeste tot pe Studentpress.ro
• Leneș de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Nu spun nici cea mai mică noutate. Nici cea mai bună, nici cea mai serioasă, nici cea mai amplă, nici cea mai meşteşugită dramatizare nu poate să surprindă complexitatea epică a romanului-sursă. Pe lângă multe alte motive şi condiţionări, o atare situaţie e determinată de realitatea că timpul epic e complet altfel decât cel dramatic. Care, deşi tridimensional sau poate tocmai de aceea, obligă la opţiuni, renunţări, abrevieri, concentrări, prioritizări. În al doilea rând, atunci când o dramatizare e făcută de una şi aceeaşi persoană cu cea a regizorului viitorului spectacol, e clar că selecţia materialului epic transpus în registru dramatic are în vedere modelul mental al omului de teatru care încearcă să îşi subordoneze literatul. Care vrea să îl supună. În al treilea rând, în cazul concret al dramatizării după celebrul roman camilpetrescian Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război e cum nu se poate mai evident că nu a
  Citeste tot pe Adevărul
• Gheorghidiu la psihiatru și spectatorii la balamuc de Florin Moldovan sursa: Ziarul de Cluj
  „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” e o piesă ce s-a jucat de fiecare dată la Teatrul Național Cluj cu sala plină, iar motivul succesului la public e ușor de înțeles: numele spectacolului e unul cu rezonanțe adânci în mintea oricărei persoane ce a terminat douăsprezece clase. Cu toții am studiat la școală romanul lui Camil Petrescu, la unii ne-a picat la bac, toți l-am citit, e arhicunoscut și astfel trezește în fiecare dintre noi amintiri, nostalgii, doruri, și punerea sa în scenă devine astfel un eveniment de neratat. Problema e că spectacolul e o ratare teatrală de zile mari, o curat-murdară bătaie de joc la adresa textului dramatizat.
  În viziunea celor de la Teatrul Național Cluj, personajele camilpetresciene devin grotești, caricaturale, iar Gheorghidiu, dedublat schizoid, e interpretat simultan de către doi actori. Sorin Leoveanu, în rolul lui Gheorghidiu la psihiatru, numit „El”, e îmbrăcat în hipster și
  Citeste tot pe Ziarul de Cluj
• Camil Petrescu reloaded de Radu Constantinescu sursa: Ziarul Financiar
  „Este atât de greu de fixat vina în dragoste” exclamă la un moment dat Ştefan Gheorghidiu, eroul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu. Dar, infinit mai greu, am zice noi, este să transpui scenic această sfâşietoare îndoială. Tentativa o face Ada Lupu care montează pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca textul romancierului, dramatizat exemplar sub raportul fidelităţii şi al respectului faţă de original.
  Cu siguranţă, regizoarea şi-a conceput dramatizarea având drept ipoteză de lucru caracterizarea făcută romanului de George Călinesu în a sa „Istorie a literaturii...”. Spunea criticul că Ultima noapte... este un roman de experienţă, de cunoaştere, stendhalian prin tendinţa de a se ocupa de viaţa interioară a eroului. Acesta, observa Călinescu, „are capacitatea de a se vedea trăind şi în această dedublare el pune voluptate“. Ideea călinesciană a dedublării personajului a condus-o pe
  Citeste tot pe Ziarul Financiar
• Franz Kafka şi iluzia americană de Radu Constantinescu sursa: Ziarul Financiar
  Continuă seria dramatizărilor spectaculoase pe scenele clujene. După „Ultima noapte …” a lui Camil Petrescu la Teatrul Naţional, este rândul Teatrului Maghiar de Stat să propună spectatorilor săi un text celebru – „Amerika” de Franz Kafka. Cel care se încumetă să transpună scenic parabola cunoscutului roman este Michal Dočekal, director artistic al Teatrului Naţional din Praga, Preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa. Alegerea textului nu este întâmplătoare. Cel puţin două sunt motivele care au determinat opţiunea regizorului ceh. Acesta povestea că, în urmă cu doi ani, când se gândea cum ar putea sărbători 25 de ani de la căderea Cortinei de Fier, şi-am amintit de „Amerika” lui Kafka şi de destinul personajului său, Karl Rossmann, destin posibil similar cu al oricărei ţări postcomuniste. Pe de altă parte, Dočekal făcea trimitere la actualitatea imediată: “Dacă în urmă cu doi ani – spunea el – cuvântul război era
  Citeste tot pe Ziarul Financiar

Discutii:

propune tema de discutie