regizor caut piesa

Piese de Carlo Goldoni

adauga piesa

Artemisia

Belisario

Cafeneaua

Șase bărbaţi de vârste diferite își beau zilnic cafeaua într-o cafenea aşezată chiar lângă Fontana di Trevi, în Roma anilor interbelici. Într-o zi apare o femeie necunoscută care le tulbură minţile. Fiecare, de la cel mai în vârstă la cel mai tânăr, îi va face acesteia o temperamentală declaraţie de dragoste, într-o manieră comic-romantică, sperând să fie cel ales, dar ea dispare la fel de misterios cum a apărut, lăsându-i pe cei şase să tânjească după Iubire și să bea zi de zi aceeaşi gustoasă cafea.

Enea nel Lazio

Enrico re di Sicilia

Gîlcevile din Chioggia

Gli amori de Alessandro Magno

Griselda

Gemenii (I due gemelli simili)

Bădăranii (I rusteghi)

Veneţia, anul 1760. Negustorul Lunardo, un bărbat grosolan şi sever, impune soţiei şi fiicei sale o viaţă austeră. Urmărindu-şi interesele financiare şi ignorând sentimentele fiicei sale, el hotărăşte căsătoria fetei cu fiul unui bogătaş și, în numele unei morale învechite, viitorii cuscri interzic tinerilor să se cunoască înainte de logodnă. Folosind toate farmecele feminine, soțiile lor, sprijinite de soția unui alt component al trio-ului de negustori “bădărani”, duc la realizarea unei căsătorii fericite.

Întoarcerea din vilegiatură (Il ritorno dalla villeggiatura)

Impostorul (L'impostore)

Cafeneaua (La Bottega del coffè)

Hangița (La locandiera)

Manipulându-i pe cei din jur, dar fără răutate, o hangiță dă dovadă de viclenie, dar și de inteligență. Într-o lume dominată de bărbați, ea reușește să fie cea care face regulile.

Peripeţiile vilegiaturii (Le avventure della villeggiatura)

Femeia curioasă (Le donne curiose)

Povestea a două soții care cercetează ce se întâmplă în clubul în care merg soții lor, în Veneția secolului al XVIII-lea.

Patima vilegiaturii (Le smanie per la villeggiatura)

Mincinosul

Nerone

Piațeta

Rosmonda

Sluga la doi stapani

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Carlo Goldoni 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Carlo Goldoni

• Dumnezeu este un râs etern… de Radu Tuculescu sursa: Observator Cultural
  Asa incepe: Truffaldino (Ovidiu Crisan) zace intins pe o masa de operatii, iar celelalte personaje il „diseca“ cu privirile, il studiaza ca pe o aratare din alta lume. (Scena mi-a amintit de una similara din spectacolul Mantaua, semnat, normal, tot de Mona Chirila). O ginganie imbracata pestrit, care seamana cu un clovn. Oare s-a nascut chiar acum, dupa ridicarea cortinei, ori are de gind chiar ea sa... nasca spectacolul? Aceasta este dilema inceputului...
  Truffaldino si „gasca“ de actori din commedia dell’arte pastreaza, in costumatie si gestica, litera lui Goldoni. De fapt, cei sase actori-figuranti sint inventia regizoarei, o mai veche obsesie. Ei se constituie intr-un fel de cor antic mut care comenteaza, prin gestica si mimica, ce se petrece in jur. De asemenea, formeaza un liant hazos intre scene, miscind si sumarul decor in ritmul saltaret al muzicii italiene. Celelalte personaje sint impinse spre zilele noastre, iar acest amestec de costume, de „mentalitati“,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Simultan, la Cluj de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  La doar o zi diferenta, Nationalul clujean lanseaza doua premiere: un Goldoni foarte frecventat, Sluga la doi stapini, in regia Monei Chirila, la Sala Mare, si Trainspotting al lui Irving Welsh (un manifest al noii scoli scotiene de film si teatru, virf de lance in referintele filmografice ale deceniului trecut), in regia lui Sorin Misiriantu, la Euphorion. Doua tipuri de scriitura extrem de diferite, doua tipuri de stilistica a spectacolului aproape opuse, doi regizori care par a se adresa, la rindul lor, unor paliere de public clar separate pe criterii de generatie, dar nu numai.
  Ceea ce-i propun cititorului nu e de fapt o dubla cronica de intimpinare, ci, mai degraba, o serie de meditatii plecind de la accidentala simultaneitate a celor doua premiere, care dau seama in felul lor atit asupra unor chestiuni mai generale de politica repertoriala (reprezentative nu numai pentru Cluj, probabil lucrurile se petrec asemanator oriunde in institutiile teatrale traditionale),
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Slugă la doi stapîni sau piesă cu repetiţii a la Mona Chirilă de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
  Pe Mona Chirilă am descoperit-o ca regizoare acum vreo şase-şapte ani, la Cluj, unde, la departamentul de teatru al Facultăţii de Litere, împreună cu actriţa Miriam Cuibus, pregătea clase de actorie pentru confruntarea cu scena. Am văzut vreo două-trei generaţii trecând prin mâinile lor şi de fiecare dată am constatat profesionalismul şi seriozitatea cu care se lucra. Atunci am văzut un spectacol cu Arlecchino, la sala studio Radu Stanca, minunat conceput de regizoare şi strălucit interpretat de studenţi. Gaguri peste gaguri, nici urmă de vulgaritate, râs cu lacrimi, până la sufocare, o mână sigură în conducerea studenţilor actori. După vreun an, am văzut la Naţionalul din Târgu Mureş Păţania lui Arlecchino, scrisă şi regizată de Mona Chirilă, un spectacol în care se reluau în mare temele, chiar şi "poantele" din spectacolul studenţilor clujeni. Un spectacol foarte frumos. După ani buni, o regăsesc pe Mona Chirilă în calitate de
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• “Jucãușul” Goldoni și “convertitul” Irvine Welsh de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  Douã premiere de facturi foarte diferite au marcat începutul lunii mai la Teatrul Național din Cluj-Napoca: Slugã la doi stãpîni de Goldoni, în regia Monei Chirilã, și Trainspotting de Irvine Welsh, în regia lui Sorin Misirianțu. Regalul teatral clujean al lunii mai a fost completat de alte douã montãri la Teatrul Maghiar, Play de Samuel Beckett, realizat de Tompa Gábor, și Cumnata lui Gargantua, o adaptare a lui Silviu Purcãrete dupã faimosul roman rabelaisian, și, de asemenea, de ambițiosul program repertorial al Teatrului Imposibil. Asupra acestor din urmã spectacole voi reveni în urmãtorul numãr al Tribunei. În maniera tipicã Monei Chirilã, Slugã la doi stãpîni nu este deloc un spectacol “inocent”. Trebuie remarcat cã, fațã de precedenta montare a regizoarei la Naționalul clujean, Conu Leonida cu scene din Ubu Rex, în Slugã la doi stãpîni momentele grotești lipsesc. Regizoarea a bricolat textul original al piesei, din rațiuni de duratã
  Citeste tot pe Revista Tribuna
• A venit "Arlecchino" de Gabriela lupu sursa: Cotidianul
  Miercuri seara a debutat la sala Izvor a Teatrului Bulandra turneul companiei Piccolo Teatro din Milano.
  Artistii milanezi prezinta zilele acestea publicului bucurestean cinci reprezentatii cu piesa care se confunda cu destinul unui grandios regizor. Piesa se numeste "Arlecchino. Sluga la doi stapini", de Carlo Goldoni, iar montarea ii apartine lui Georgio Strehler, "Regizorul".
  
  Commedia dell'arte
  Chiar din prima seara, publicul a fost cucerit de piesa care recupereaza traditia commediei dell�arte. Strehler ne prezinta o companie care joaca intr-o piateta. Actorii se retrag in public, dupa ce-si spun replica, si se comporta ca niste gura-casca, comentind sau rizind zgomotos de ceea ce vad pe scena improvizata.
  Arlecchino poarta celebra sa masca ce pare a-si fi capatat viata ei proprie.
  
  Soleri, actorul si masca lui Arlecchino
  Cel mai celebru personaj al commedia dell�arte, Arlecchino, este magistral interpretat de Ferruccio Soleri, actor care joaca acest rol de mai bine
  Citeste tot pe Cotidianul
• Umbra lui Strehler la Bucuresti de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  La aproape zece ani de la moartea lui Giorgio Strehler, ultima sa versiune cu Arlecchino, sluga la doi stapini de Goldoni – si cea de-a sasea in 50 de ani de cariera – a venit in Romania. Turneul Piccolo Teatro din Milano (fondat de Strehler si Paolo Grassi in 1947) la Teatrul Bulandra din Bucuresti a cuprins cinci reprezentatii cu un spectacol de trei ore (cu doua pauze) pentru care spectatorii au facut coada in fata salii de la Izvor.
  Ecranul luminat pe care, prin efectul de contrejour, se proiecteaza umbrele actorilor – o inventie „strehleriana“ – a facut cariera in teatrul zilelor noastre.
  Dar probabil doar Strehler stia cum sa faca astfel incit trupurile celor de pe scena sa-si piarda cea de-a treia dimensiune pentru a deveni contururi de carton.
  La fel cum Giorgio Strehler a fost singurul regizor care a facut sa renasca forma originala a commediei dell’arte, un teatru al actorilor intru delectarea spectatorilor. Sluga la doi stapini (montat si de Vlad Mugur,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• "Arlecchino", rafinamentul vinului vechi de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Oricine crede ca un spectacol commedia dell`arte presupune un cadru fix in care mastile evolueaza conform tiparului binecunoscut, va fi contrazis de montarea lui Strehler, care a creat nu mai putin de sase variante.
  Creat cu ani in urma - ultima versiune dateaza din 1997, de la aniversarea a jumatate de veac a Piccolo Teatro - Arlecchino al lui Giorgio Strehler a supravietuit creatorului sau pentru ca si-a castigat o independenta la care alte spectacole aspira zadarnic. Oricine crede ca un spectacol commedia dell`arte presupune un cadru fix in care mastile evolueaza conform tiparului binecunoscut, va fi contrazis de montarea lui Strehler, care a creat nu mai putin de sase variante. Celebrul regizor care si-a legat numele de Piccolo Teatro din Milano a jonglat, creandu-l, cu elementele stabile ale commediei dell`arte - mastile, costumele, decorul minim - dar fara habotnicie, stiind sa renunte la ele de cate ori e cazul, pentru a le privi si comenta critic, din exterior.
  Citeste tot pe Gândul
• Cinci zile de teatru cu "Arlecchino" de sursa: ArtLine.ro
  Trupa celebrului Piccolo Teatro di Milano, ce va sustine cinci reprezentatii ale piesei "Arlecchino. Sluga la doi stapani", de Carlo Goldoni, zilnic, de astazi pana duminica, la sala Izvor a Teatrului Bulandra, de la ora 19.00. Spectacolul in limba italiana, montat in stil Commedia dell’arte de regizorul Giorgio Strehler, va fi titrat si in romana.
  Piccolo Teatro di Milano, invitat in cadrul manifestarilor din "Primavara culturala bucuresteana", vine a doua oara in Romania, dupa turneul din 1995 cu spectacolul "Insula Sclavilor", de Pierre Marivaux.
  Un Arlecchino de 50 de ani
  Piesa "Arlecchino. Sluga la doi stapani", scrisa de Carlo Goldoni in 1745 pentru un mim celebru, Sacchi, infatiseaza evenimente, caractere, pasiuni menite sa starneasca rasul si sa sparga tiparele clasice prin umor de situatie.
  Spectacolul a fost montat la Piccolo Teatro di Milano in 1997, pentru a marca aniversarea a 50 de ani de existenta a teatrului. "Sluga la doi stapani" a fost piesa preferata a
  Citeste tot pe ArtLine.ro
• Arlecchino remix - Arlecchino. Slugă la doi stapîni de Oana Stoica sursa: Suplimentl de cultură
  Să vezi o legendă a teatrului, ei da, ăsta e noroc chior. Dacă astăzi aş mai putea vedea ceva pe viu dintre marile spectacole care au întors faţa teatrului în secolul trecut, aş alege Prinţul constant (cu Ryszard Cieslak, unul dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor) al lui Grotowski şi Arlecchino. Slugă la doi stăpîni al lui Strehler. Primul a rămas doar o poveste frumoasă ale cărei semne s-au păstrat pe peliculă (nu sînt adepta teatrului filmat, deşi îi recunosc utilitatea). Celălalt însă se joacă la mai mult de 40 de ani de cînd a fost pus în scenă.
  Maestru al eleganţei scenice, Strehler a făcut din piesa lui Goldoni (pentru care a avut preferinţă vizibilă, a montat-o în şase variante, cea prezentată la Bulandra fiind ultima) apogeul commediei dell'arte în secolul XX. Spirit ludic prin excelenţă, savurînd plăcerea de a se juca pe sine, impetuos şi comic, Strehler a creat un Arlecchino după chipul şi asemănarea sa.
  Citeste tot pe Suplimentl de cultură
• Goldoni hipiotul de Cristina Spiridon sursa: Ziua
  Tineri, frumosi, fara experienta, dar talentati, energici, neobositi; asa s-ar descrie in cateva cuvinte membrii trupei actorului si regizorului Mihai Malaimare, care a avut curajul - poate si nebunia - de a-i lasa sa debuteze intr-o piesa de Goldoni. "Este pentru prima oara in cariera mea de regizor ca sunt multumit in modul cel mai clar cu putinta, este limpede ca am o trupa adevarata, ca ma pot gandi la orice in acest moment", se confeseaza autorul spectacolului
  Trupa Teatrului Masca (director Mihai Malaimare) a urcat pentru prima data din strada pe scena, in piesa "Sluga la doi stapani", care a avut premiera vineri seara (urmatoarea reprezentatie este programata pe 17 octombrie, ora 19.00). Am mai avut ocazia sa vad piesa lui Goldoni, dar de fiecare data pusa in forma clasica. Malaimare a inteles ca niste interpreti cu media de varsta undeva la 20 si-un pic de ani n-ar putea face fata unei astfel de provocari. Atunci s-a gandit sa pluseze pe tot ceea ce se putea mai bun,
  Citeste tot pe Ziua
• Plăcerea de a spune o poveste de Cristiana Gavrilă sursa: Teatrul azi
  Commedia dell’arte este un exerciţiu de virtuozitate pentru actorii Teatrului Masca, educaţi în spiritul unui teatru de expresie corporală şi al umorului burlesc.
  O echipă tânără, bine antrenată, care se implică în acest gen aparent simplu cu cea mai mare seriozitate, va umple mult timp sala de la Masca. Impresionant este sentimentul puternic de trupă adevărată, aproape compactă, cum de puţine ori ai ocazia să vezi pe scenele bucureştene, în stare să se susţină şi să susţină ritmul spectacolului, chiar dacă, inevitabil, unii sunt mai uşor de remarcat decât alţii. Această unitate a distribuţiei este poate şi meritul lui Mihai Mălaimare, directorul teatrului şi regizorul acestui spectacol.
  El a montat Slugă la doi stăpâni într-o viziune originală şi neaşteptată, transpune toată acţiunea în epoca flower-power, rămânând însă aproape de piesa lui Goldoni. Păstrează caracterele, dar le îmbracă în datele altor vremuri,
  Citeste tot pe Teatrul azi
• Make love not war de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul
  …este deviza înscrisă pe costumele actorilor care joacă sprinţar în spectacolul Slugă la doi stăpâni de la Teatrul Masca, cu un text foarte adaptat de Mihai Mălaimare după celebra comedie a lui Carlo Goldoni. Mi-am adus aminte de mesajele pacifiste ale lui Adrian Păunescu din volumul Iubiţi-vă pe tunuri, dar ce e rău în asta? Dincolo de nevoia acestui mesaj explicit, regizorul Mihai Mălaimare face un spectacol unic în acest moment în România, reconstituind farmecul commediei dell’arte, acea formă fixă a teatrului veneţian din anii 1700, cu mişcările ei codificate ca o partitură coregrafică. Sigur, ne-am obişnuit deja cu formele de teatru neconvenţionale care au adus celebritatea teatrului din Militari, toate având sursa în pantomimă şi, în general, în teatrul sub-verbal, dar Slugă la doi stăpâni este, pe deasupra, şi un omagiu adus vitalităţii comediei clasice europene. Actorii joacă în extaz, un extaz comic şi acrobatic.
  Citeste tot pe Luceafărul
• Noi suntem povestea! de Marina roman sursa: Yorick
  Dacă ar socoti cineva câte modele de poveste cunoaşte, ar ajunge la un număr surprinzător de mic. „Regele Lear” se spune la noi ca „Sarea în bucate”. Iar despre tineri care se iubesc cu adevărat, dar pe care părinţii îî arvunesc cine ştie cui pentru vreo afacere superprofitabilă, tot ştim şi tot aflăm şi de fiecare dată ne impresionează pasiunea cu care ei îşi apără dragostea, gata de orice sacrificiu.
  Andrei Gonczi (Truffaldino), Ana Sivu Daponte (Beatrice), Alina Crăiţa (Smeraldina), Ana Turos (Clarice), Aurel Sandu Sorin (Pantalone), Valentin Mihalache (Doctorul Lombardi), Bogdan Angelescu (Brighella), Răzvan Teodorescu (Silvio), Ionuţ Ghenu (Florindo), Laura Dumitraşcu şi Andrei Drăgulescu (Zanii) sunt cei care dau trup şi glas personajelor care joacă o astfel de poveste la Teatrul MASCA. „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni este spectacolul cu care s-a deschis această stagiune. O poveste veche şi mereu actuală,
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol încântător de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Teatrul, aparţinînd segmentului cultural slujit sârguincios de actori, regizori şi scenografi, indiferent de indolenţa mass media de a nu discuta despre cultură, câştigă preţuirea publicului prin spectacolele sale. Sunt puţini specialişti în domeniu care acordă atenţia cuvenită existenţei în cartierul Militari a unui teatru special, Teatrul Masca datorat lui Mihai Mălaimare. “E un teatru de cartier” pot spune unii, singurul precizăm, dar în ciuda sediului plasat departe de centru, captează public din toate sectoarele Bucureştiului. Are un repertoriu personal cu intenţia de a fi continuator al commediei dell arte în formule originale, gen preţuit de spectatori de-a lungul vremii. Şi-a amenajat un sediu modern şi a cooptat o echipă de actori deosebiţi, în special tineri. Producţiile Teatrului Masca se derulează la sediu, dar şi în numeroase spaţii neconvenţionale din Capitală, în metrou sau în parcuri.
  Ultima premieră, “Slugă la doi
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Make love not war de Cristiana Gavrilă sursa: Revista Clipa
  Commedia dell’arte este un exercițiu de virtuozitate pentru actorii Teatrului Masca, educați în spiritul unui teatru de expresie corporală și al umorului burlesc. O echipă tânără, bine antrenată, care se implică în acest gen aparent simplu cu cea mai mare seriozitate, va umple mult timp sala de la Masca. Impresionant este sentimentul puternic de trupă adevărată, aproape compactă, cum de puține ori ai ocazia să vezi pe scenele bucureștene, în stare să se susțină și să susțină ritmul spectacolului, chiar dacă, inevitabil, unii sunt mai ușor de remarcat decât alții. Această unitate a distribuției este, poate, și meritul lui Mihai Mălaimare, directorul teatrului și regizorul acestui spectacol.
  El a montat Slugă la doi stăpâni într-o viziune originală și neașteptată, transpunând toată acțiunea în epoca flower-power, rămânând, însă, aproape de piesa lui Goldoni. Păstrează caracterele, dar le îmbracă în datele altor vremuri,
  Citeste tot pe Revista Clipa
• Goldoni lăv, not uăr! de Dan Darie sursa: Academia Cațavencu
  Nu știu ce moravuri ușoare erau la modă prin vremea lui moș Goldoni. Pot presupune însă că omul era la fel de porc ca întotdeauna, iar ochii alunecoși îndemnau inima zburdalnică la isprăvi gemătoare de culise, întru perpetuarea speciei și a bîrfelor despre castitatea actrițelor. Prin urmare, să nu vă mire gîndul că același Goldoni s-a întîlnit prin Nirvana teatrului cu o hippioată focoasă, a iubit-o voinicește și ea, în schimb, l-a căptușit cu un musical* mulatru. Jumătate Commedia dell’Arte, jumătate iarbă fumată la primele Woodstock-uri. Povestea rămîne aia clasică și întortocheată: el o iubește pe ea, ea e promisă unui al treilea, ins care e nițel cam mort, chestie care nu-l împiedică să apară viu și nevătămat și să încurce lucrurile definitiv pentru toți ceilalți, fie că-s iubiți, amanți, socri, hangii sau hoțomanul din titlu.
  Știu, v-am lămurit buștean. Abordarea însă mi-a plăcut: n-am mai dat peste o montare cu
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• Un Goldoni vesel de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Teatrul Clasic „Ioan Slavici� din Arad- Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni; Regia şi decorul- Laurian Oniga; Costumele- Diana Serghiuţă; Consultant spectacol- Nicole Kehrberger; Luight- design-ing. Lucian Moga; Cu- Florin Covalciuc. Cecilia Donat, Doru Nica, Alex Mărgineanu, Giorgiana Elena Popan, Sorin Calotă, Robert Pavicsitis, Liliana Balica, Ionel Bulbuc, Ionel Bulbuc; Data premierei- 15 octombrie 2009
  Se joacă destul de frecvent scrierile lui Carlo Goldoni pe scenele româneşti şi cel mai adesea e pusă în scenă Slugă la doi stăpâni, piesă de tinereţe (1748), scrisă în maniera commediei dell’arte, comedie de intrigă, cu un comic de situaţie foarte izbutit dozat. Se joacă mult Goldoni, se joacă mult Slugă la
  Citeste tot pe Revista Familia
• Slugă la patru mâini şi pian la doi stăpâni de Cornelia Maria Savu sursa: Revista Cultura
  Orice montare a pisei lui Carlo Goldoni „aluga la doi stapâni“ de dupa anii ’60 ai secolului trecut a fost si va fi comparata cu aceea a lui Giorgio atrehler de la Piccolo Teatro din Milano.
  Era pentru prima oara când, apasat, dar fara sa se distruga relatiile dintre personaje si fara dinamitarea conflictului esential din text, comedia aceasta a devenit un vehicul pentru câteva intrebari si raspunsuri importante in deceniul sase, in plan social si politic. Ce mai insemnau teatrul, arta in sine, intr-o lume supusa, cu grabire, capitalizarii, dictaturii oligarhiei in formare, o lume ce trimite la periferie trupa de Commedia dell’Arte care repeta chiar piesa lui Carlo Goldoni? Oricât ar parea de ciudat, intrebarile si posibilele lor raspunsuri nu s-au schimbat chiar atât de mult de la premiera strehleriana pâna la premiera aradeana, din Festivalul International de Teatru Clasic, nou spectacol al stagiunii 2009-2010, urcat pe scena, pentru prima oara, joi, 15 octombrie a.c..
  Citeste tot pe Revista Cultura
• “Mincinosul”, reclamat la Protecţia Consumatorilor de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  O spectatoare din Suceava a primit contravaloarea a două bilete la spectacolul “Mincinosul”, în regia lui Toma Enache, produs de Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film “Dracula”, după ce a reclamat Protecţiei Consumatorilor că a fost nevoită să iasă cu copilul din sală întrucât spectacolul cuprindea scene şi limbaj cu conotaţii sexuale.
  Comisarul-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Elena Oanea, a confirmat pentru cotidianul.ro primirea respectivei reclamaţii spunând că sesizarea femeii era întemeiată. “Noi nu ne referim în nici un fel la demersul artistic. Am fost şi eu la spectacol şi mi-a plăcut foarte tare. Jucau actori mari, de la Bucureşti, precum Claudiu Bleonţ sau Sebastian Papaiani. Problema este că organizatorii ar fi trebuit să pună pe afiş avertizarea specifică, «interzis minorilor»“.
  “Copiii sunt o categorie vulnerabilă de consumatori pe care noi trebuie să o
  Citeste tot pe Cotidianul
• Lunea Mincinosului de Adriana Vasiliu sursa: Ziua
  Spectacolul "Mincinosul" (foto) de Carlo Goldoni vine, in premiera, pe scena Teatrului Nottara, luni (orele 19.30) si pe 28 si 29 aprilie, de la aceeasi ora, la Opera Nationala, dupa succesul rasunator pe care l-a inregistrat in Iasi, Bacau, Suceava, Galati, Braila, unde s-a jucat cu casa inchisa.
  Cu o distributie de exceptie, formata din Sebastian Papaiani, Mircea Constantinescu, Claudiu Bleont, Valentin si Bogdan Uritescu, Liliana Pana, Axel Moustache, Radu Zetu, Razvan Oprea, Teodora Calagiu, Miriana Liurca, Adrian Anghel, Izabela Barbu si Anda Timbala, comedia pusa in scena de Toma Enache ne invita sa cugetam asupra paradei vietii. Poate fi iubit omul, chiar daca este de parada, cu toate mastile lui pe care de multe ori e obligat sa le poarte? Dar ce s-ar intampla daca ar renunta sa mai fie o fiinta fatarnica?
  "Montarea piesei m-a facut sa ma gandesc obsesiv la vorbele lui Sartre . Da asa este! Parada la nunta, la inmormantare, parada zilnica la serviciu, la cumparaturi, in pat,
  Citeste tot pe Ziua
• “Mincinosul” – flori de spirit, râs și filosofie de Cristina Mitrea sursa: 4arte
  Piesa “Mincinosul”, in regia lui Toma Enache, cu Claudiu Bleont in rolul principal, a avut premiera din Bucuresti pe 13 aprilie, la Teatrul Nottara. Dupa succesul repurtat in alte orase ale tarii, si in capitala lucrurile au stat la fel cu “Mincinosul”, spectacolul jucandu-se cu casa inchisa.
  Judecand dupa animatia pozitiva din sala, cei prezenti nu au fost dezamagiti de piesa si nici de prestatia actorilor, dimpotriva. Nici n-ai cum sa nu ramai pe ganduri cand auzi reflectiile despre viata ale personajului principal sau sa nu razi din toata inima de felul in care isi povesteste peripetiile, gesticuleaza sau isi prezinta… “papagalul”.
  Comedia lui Goldoni il urmareste pe venetianul Lelio (Claudiu Bleont) care se intoarce acasa dupa multi ani si nici nu ajunge bine, ca imediat pune ochii pe doua tinere fermecatoare si naive, carora nu ezita sa le suceasca mintile, omitand sa le spuna de care dintre ele ar fi indragostit. Cele doua, Rosaura (Liliana Pana) si Beatrice
  Citeste tot pe 4arte
• Un Goldoni de la mama lui de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  “Piccolo Teatro” din Milano, una dintre cele mai prestigioase companii italiene, care a fost vreme îndelungată “laboratorul” marelui regizor Giorgio Strehler, a prezentat zilele acestea la Bucureşti spectacolul “Trilogia vilegiaturii” ce comasează trei piese de Carlo Goldoni.
  Piccolo este locul de unde au izvorât creaţii notabile. De aici a venit şi ideea creării unui fel de Uniune Europeană a teatrului, organizaţie ce a luat fiinţă tot la iniţiativa lui Giorgio Strehler, sub numele de Uniunea Teatrelor din Europa (UTE) al cărei preşedinte este astăzi regizorul român Alexandru Darie. Bucureştiul, după cum se ştie, găzduieşte în aceste ultime trei luni ale anului cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului UTE, la Teatrul Bulandra.
  După ce publicul din Capitală a făcut cunoştinţă cu creaţii ale teatrului austriac, ale celui maghiar, ale celui grecesc şi ale celui spaniol, după ce Alexandru Darie a avut premiera spectacolului “Orfeu şi
  Citeste tot pe Cotidianul
• Piccolo Teatro din Milano revine la Bucuresti de Irina Pantiru sursa: Cronica Română
  Piccolo Teatro din Milano participa la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, editia a XVII-a, Bucuresti 2008, cu o exceptionala comedie, de mare rafinament, in spiritul traditiei lui Giorgio Strehler. O productie a Piccolo Teatro Di Milano – Teatro d’Europa si Teatri Uniti, “Trilogia vilegiaturii” de Carlo Goldoni, in adaptarea si regia lui Toni Servillo, va avea trei reprezentatii la Teatrul Bulandra / Sala Izvor, de astazi pana vineri.
  Dupa 130 de reprezentatii care s-au bucurat de un succes enorm la Milano, spectacolul a fost prezentat, bucurandu-se de aceleasi aprecieri, in alte 20 de orase italiene.
  Originalitate absoluta si arhitectura teatrala perfecta sunt atuurile acestei reprezentatii. “Adaptare fericita a celor trei parti ale trilogiei goldoniene realizata de actorul-regizor Toni Servillo. Publicul se distreaza, ca reactie la un teatru plin de vitalitate, ce ridica un semn de intrebare in fiecare spectator in parte. Meritul revine unei companii perfect
  Citeste tot pe Cronica Română
• Veselie fără frontiere - Cafeneaua de Magdalena Boiangiu sursa: Cotidianul
  Teatrul Masca din inima cartierului Militari (Bulevardul Uverturii 70-72) nu a nimerit întîmplător printre blocuri, ci şi-a ales un spaţiu pentru sediu în dorinţa directorului său de a readuce publicul popular spre miracolul scenei, de a-i educa pentru teatru pe tinerii care nu ştiu unde e centrul în Bucureşti. Intră în această dorinţă, probabil şi unele calcule personale de carieră, dar nu văd nimic criminal în asta. Obsesia lui Mihai Mălaimare (de-a lungul ultimilor ani pe rînd sau simultan, actor, regizor, profesor, deputat) poate fi considerată o soluţie personală pentru practicarea unui fel de teatru greu de introdus pe o scenă tradiţională şi respins cu superior orgoliu de firma (firmele) teatrului alternativ.
  Clovni afemeiaţi
  În sală sînt prezentate spectacole gîndite pentru o receptare directă, nesofisticată, un tip de divertisment odihnitor, fără vulgaritate şi grosolănie, e stimulată bucuria de a fi împreună pe gradene,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Un spectacol complet - Cafeneaua de Corina Andronic sursa: Agenda Liternet
  M-am uitat în dreapta şi-n stânga. Nimic. Pustiu. Poate una-două păreri ce n-au ajuns la mine ca sfat şi îndrumare de la critica de teatru calificată... Nu că eu, spectatorul, am neapărată nevoie de un ghid autorizat, dar cum cel mai inteligent om din lume este cel ce-i de acord cu mine, îmi face mare plăcere să mă văd confirmat (sau nu), în termenii spectaculoşi ce-mbracă cu fast înălţarea sau distrugerea unui spectacol.
  Cum n-am pretenţia de a mă aşeza pe scaun necuvenit, rămân în locul meu de spectator cuminte, căruia i-a plăcut ce-a văzut şi a înţeles ce i-a plăcut.
  Întâi că mi-a plăcut primirea de la poartă până la sală. Îmbrăcaţi de zile mari, pe două rânduri, EA şi EL te întâmpină. Şi păşeşti în clădirea ca o căsuţă de păpuşi sau ca o vilă sau ca un mic palat. Depinde de cel ce priveşte. De eşti copil te simţi perfect în foaier, la măsuţele cu scaune pe gustul tău colorat, de nu, te simţi bine să te
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• L'amour....toujours de Răzvana Niţă sursa: PORT.ro
  "Cafeneaua" dezvăluie o formulă inedită de spectacol, fiind un musical inspirat din măştile comediei dell arte. Pantalone, Pulcinella, Brighella, Arlecchino, Capitano şi Pedrolino sunt personajele principale ale unei poveşti de dragoste, o dragoste la prima vedere, sub clar de lună, lângă Fontana di Trevi.
  Monotonia unei atmosfere plate, în sudul pătimaş, la o masă, într-o cafenea cu mult prea multe Rafaele - este spartă de apariţia Ei. Misterioasă, angelică, surprinzătoare, toată numai glamour şi lux - într-un cuvânt, femeia în persoană. Pe rând, fiecare personaj îşi încearcă norocul, îşi joacă dublul rol de Don Juan şi claun al propriei pasiuni, cuceritor şi victimă. Dar totul se sfârşeşte cu bine, atâta timp cât prietenii îţi rămân alături şi pofta de viaţă se păstrează intactă.
  Muzica spectacolului semnată Paul Urmuzescu ar merita o popularizare reală, poate un CD sau, de ce nu, în timp, o variantă TV a spectacolului.
  Citeste tot pe PORT.ro
• Sfirsit de sezon de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Tot in final de sezon, suficiente premiere, printre care citeva evenimente pentru cei ce vor ramine acasa. La Bulandra, Imblinzirea scorpiei in regia lui Mihai Maniutiu si, asteptat cu sufletul la gura, Hamlet in viziunea lui Liviu Ciulei, cu Marcel Iures in rolul principal. Zilele trecute au insemnat pentru Felix Alexa premiera spectacolului Nunta lui Krecinski, la National, si pentru Dragos Galgotiu Cafeneaua de la Odeon.
  Acesta din urma si-a propus doua ceasuri de relaxare, fara pretentii, utilizind pretextul Goldoni. In ultimul an de zile, pentru Dragos Galgotiu Cafeneaua soseste dupa, ca sa zic asa, una calda, una rece. Avea sa fie, mai intii, Regele Lear, poate cea mai spectaculoasa cadere a stagiunii trecute, pe care nici macar Victor Rebengiuc nu a mai putut-o opri. In toamna, insa, a fost scoasa in lumina rampei (neconventionale) o coproductie a Centrului International pentru Arta Contemporana si a fundatiilor Athon si Pro Helvetia, Variatiuni Dostoievski, ce desena o
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Pe balerină o întreţine Contele de Marina Constantinescu sursa: România literară
  De două luni de zile teatrul românesc este cutremurat de conflicte de tot felul, majore cum este cel de la Nottara. Dezamăgirea, tristeţea şi neputinţa au coborît adînc în sufletele oamenilor de teatru. Totuşi, pe ici, pe colo ies spectacole care mai au forţa să ne întoarcă la bucuria inegalabilă pe care o provoacă farmecul teatrului. Nici nu ne dăm seama ce nevoie avem de această bucurie, de această diversiune, de acest miraj. Locuitorii Veneţiei din secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea îmi vine să spun că ştiau mai bine decît noi cei de astăzi că nu se pot lipsi de teatru. Şi de aceea poate premiera Teatrului Odeon cu Cafeneaua (La Bottega del coffè) de Carlo Goldoni, în regia lui Dragoş Galgoţiu şi scenografia lui Vittorio Holtier a sosit ca un dar: un spectacol spumos, elegant, o comedie fină jucată impecabil de actorii trupei care n-au vrut să demonstreze nimic altceva decît profesionalism. După o perioadă dominată nu de multe împliniri,
  Citeste tot pe România literară
• Chioggia de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Am plecat spre Tîrgovişte ca într-o mică aventură. Gîlcevile din Chioggia... M-am gîndit la mare tot timpul. La culorile ei, la mirosurile ei. Afară era iarnă, pe jos gheaţă, iar ziua se împreuna, discret, cu noaptea. Am înţeles că mergem cu un microbuz şi ne aştepta, de fapt, un autocar. S-a precizat o oră de plecare şi s-a întîrziat cu mult peste din motive ce ne-au scăpat tuturor. Am ieşit prin Chitila din Bucureşti. Pînă acolo, dibăcia şoferului ne-a salvat de fiecare dată să nu sfîrşim penibil prin gropile aiuritoare din capitala noastră europeană. După asta, ne-a şotit uşor celor care ne găseam în faţă că mîna şi grija lui Dumnezeu trebuie implorate să ne însoţească, şi ele, pe traseu. Pentru orice eventualitate. Ştia omul ce ştia. La un moment dat, după ce poveşti mai vechi sau mai noi au zumzăit de colo-colo, cineva a spus de cîteva ori la rînd că am ajuns în Tîrgovişte. Mi-am zis în gînd că are umor nu glumă.
  Citeste tot pe România literară
• Premieră: Un spectacol “perfect veneţian” de Marina Roman sursa: Time Out
  Gemenii, Teatrul Masca Excelent Pancratio! Primele replici trădeză un actor pentru care teatrul este a doua natură. Inflexiunile vocii şi plasticitatea trupului care se desenează pe scenă te intrigă: masca devine realitate.
  Începuse spectacolul înainte să apuc să mă uit pe distribuţie. Să-i ştii atât de bine pe toţi şi să nu recunoşti cine e Pancratio?! Caietul program m-a salvat: Cosmin Creţu! Şi întreaga distribuţie se desfăşoară la aceeaşi înălţime.
  Bucuria de a juca – de-a dreptul contagioasă. Talent cu carul.
  Dezinvoltură câştigată cu nesfârşite şi nebănuite ore de antrenament. Fantezie. Şi, deloc paradoxal, rigoare. Acesta este registrul în care se poate vorbi despre majoritatea producţiilor marca Masca. Premiera, care deschide cea de-a treia stagiune din noul sediul aflat în cartierul Militari, face excepţie doar în sensul argumentării nuanţelor spectacolului şi a unei adăugiri: un spectacol “perfect veneţian” .
  Citeste tot pe Time Out
• Râsul dublat de reflecţie de Mircea Morariu sursa: RevistaFamilia
  Nu mi se pare deloc de mirare că la o distanţă de ceva mai mult de doi ani de la înscenarea la Naţionalul clujean a celebrei Slugă la doi stăpâni, regizoarea Mona Chirilă revine, de această dată într-un spectacol cu Piaţeta montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, asupra literaturii dramatice a lui Carlo Goldoni. O face, cred, în primul rând dintr-un motiv de ordin cultural ce ţine de misiunea de a cerceta cele mai intime şi profunde resorturi ale creativităţii şi devenirii teatrale, misiune pe care şi-o asumă orice regizor autentic. Iar Mona Chirilă este un astfel de director de scenă. Un regizor autentic nu lucrează cu prefabricate de gândire şi ocoleşte locurile comune. Or, manualele tradiţionale de istorie a teatrului universal se grăbesc să-l proclame pe Carlo Goldoni drept reformatorul comediei, cel ce a ridicat comedia iatliană la punctul ei valoric cel mai înalt, certificând ruptura de comedia dell'arte care, în goana după efecte
  Citeste tot pe RevistaFamilia
• Un spectacol de primavara plin de lumina si veselie, in decoruri venetiene de Silvia Kerim sursa: Formula AS
  ...Daca vreti sa vedeti Venetia - o splendoare plutind pe ape intunecate - pe care n-ati vazut-o niciodata, dar pe care o stiti din carti de istorie, din albume de arta, cu reproduceri dupa comorile pe care le are in vistieria ei milenara - ori din filme, ori din povestiri...
  ...Daca vi se face dor de o Venetie pe care ati vizitat-o doar in fuga - ca turist cu buzunarele sfioase, subtiri, ori ca om de afaceri grabit care s-a oprit doar pentru cateva clipe ca sa bea un espresso la vestita cafenea "Florian", ori un whisky mic la "Harry's bar", acolo unde-i placea lui Hemingway sa viseze la femei frumoase, ori la viitorul safari, in goana dupa lei galbeni, adevarati sau imaginari...
  ...Daca spre norocul dvs. ati avut privilegiul sa adastati mai mult printre cladirile de aur si argint si marmura scumpa ale Serenissimei, si sa va plimbati pe stradutele bantuite, candva, de Casanova, duceti-va, rogu-va, la premiera operei din Bucuresti cu "Cei patru badarani". O premiera pe care,
  Citeste tot pe Formula AS
• Cei patru bădărani… când vine primăvara de Oltea Şerban-Pârâu sursa: Adevărul literar și artistic
  Distribuţia şi scenografia contribuie la anvergura spectacolului de la Opera Naţională din Bucureşti
  Orice abordare scenică a unei tare sociale precum bădărănia este bine-venită în peisajul cultural autohton, pentru care mitocănia rămâne o temă fertilă. În esenţă, mitul bădărăniei este acelaşi, indiferent de epocă, la fel de proaspăt acum, ca în bine-cunoscuta piesă a lui Goldoni.
  Mesajul celebrului dramaturg italian nu este - din păcate - deloc perimat. De aceea, readucerea pe scenă a unor portrete tip din zona mitocăniei, a prostiei sau a trufiei ar trebui să fie un succes de casă garantat, aşa cum s-a întâmplat cu recenta reţetă înregistrată de piesa „Dineu cu proşti" a Naţionalului din Bucureşti.
  În acest sens, comedia muzicală în trei acte „I Quatro Rusteghi" („Cei patru bădărani") compusă de Ermanno Wolf-Ferrari (1876-1948) era de aşteptat să aducă elemente noi în necesarul demers de „înfierare" a unor defecte
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic

Discutii:

propune tema de discutie