regizor caut piesa

Piese de Carlo Goldoni

adauga piesa

Artemisia

Povestea reginei antice din Caria plină de peripeții amoroase. Autorul s-a inspirat din Semiramida lui Voltaire și din Merope de Scipione Maffei.

Belisario

Acțiunea are loc în secolul al VI-lea, în Bizanț, în timpul domniei lui Justinian I și în munții Hamus. Eroul principal este generalul Flavio Belisario, considerat unul dintre cei mai mari denerali ai Imperiului Bizantin.

Cafeneaua

Șase bărbaţi de vârste diferite își beau zilnic cafeaua într-o cafenea aşezată chiar lângă Fontana di Trevi, în Roma anilor interbelici. Într-o zi apare o femeie necunoscută care le tulbură minţile. Fiecare, de la cel mai în vârstă la cel mai tânăr, îi va face acesteia o temperamentală declaraţie de dragoste, într-o manieră comic-romantică, sperând să fie cel ales, dar ea dispare la fel de misterios cum a apărut, lăsându-i pe cei şase să tânjească după Iubire și să bea zi de zi aceeaşi gustoasă cafea.

Comedianții

Despre lupta comedianților în contextul marilor contradicții ale existenței lor: între fascinația încalcării regulilor și nevoia de a fi acceptați în societate, între lingușirea puterii și apărarea propriei demnități, între mizeria propriei vieți și splendoarea artei lor. Povestea de debut în teatru a doi mari actori ai secolului XVI, Isabella Canali şi Francesco Andreini.

Elixirul

Enea nel Lazio

Adaptarea după Eneida de Vergiliu. Povestea este cea a surorii Didonei care, ajunsă în Italia, i-a întâlnit pe Enea și Lavinia care nu erau încă căsătoriți.

Enrico re di Sicilia

Gîlcevile din Chioggia

Gli amori de Alessandro Magno

Despre cunoscutele și necunoscutele iubiri ale lui Alexandru ce Mare, ecoul lor în epocă și în contextul istoric.

Griselda

Years before the action begins, Gualtiero, King of Sicily, had married a poor shepherdess, Griselda. The marriage was deeply unpopular with the king's subjects and when a daughter, Costanza, was born, the king had to pretend to have her killed while secretly sending her to be brought up by Prince Corrado of Apulia. Now, faced with another rebellion from the Sicilians, Gualtiero is forced to renounce Griselda and promises to take a new wife. The proposed bride is in fact Costanza, who is unaware of her true parentage. She is in love with Corrado's younger brother, Roberto, and the thought of being forced to marry Gualtiero drives her to despair. Griselda returns to her home in the countryside where she is pursued by the courtier Ottone, who is in love with her. She angrily rejects his advances. Gualtiero and his followers go out hunting and come across Griselda's cottage. Gualtiero foils an attempt by Ottone to kidnap Griselda and allows her back to the court, but only as Costanza's slave. Ottone still resolutely pursues Griselda and Gualtiero promises him her hand as soon as he himself has married Costanza. Griselda declares she would rather die and, moved by her faithfulness, Gualtiero takes her back as his wife. He reveals the true identity of Costanza and allows her to marry Roberto.

Gemenii (I due gemelli simili)

Flecărelile femeilor (I pettegolezzi delle donne)

Cecchina se mărită cu Beppo şi viaţa ei pare a curge frumos, numai că jungla oraşului cunoaşte o armă care poate distruge totul: bârfa! În cel mai frumos oraş, Veneţia, se bârfeşte fără milă despre toţi şi despre toate şi doar iubirea mai poate spera să o învingă! Checchina, care este pe cale să se mărite cu Beppo, se trezeşte în vârtejul unui adevărat complot iscat de bârfitoarele de profesie ale oraşului, ca întotdeauna rudele cele mai apropiate. Va izbuti fata să-şi apere iubirea, să treacă peste toate şi să-şi strângă în braţe iubitul?

Bădăranii (I rusteghi)

Veneţia, anul 1760. Negustorul Lunardo, un bărbat grosolan şi sever, impune soţiei şi fiicei sale o viaţă austeră. Urmărindu-şi interesele financiare şi ignorând sentimentele fiicei sale, el hotărăşte căsătoria fetei cu fiul unui bogătaş și, în numele unei morale învechite, viitorii cuscri interzic tinerilor să se cunoască înainte de logodnă. Folosind toate farmecele feminine, soțiile lor, sprijinite de soția unui alt component al trio-ului de negustori “bădărani”, duc la realizarea unei căsătorii fericite.

Il Colosso

A satire which attacked the honour of several families of Pavia.

Întoarcerea din vilegiatură (Il ritorno dalla villeggiatura)

The final chapter in the "Country Life" trilogy.

Impostorul (L'impostore)

Inspirată de persoanele cunoscute în perioada când a fost consul la Veneția și Gegoa, acțiunea are ca erou central un impostor ale cărui fapte sunt, în final, descoperite și pedepsite.

Cafeneaua (La Bottega del coffè)

Acțiunea se petrece la Veneția, în timpul Carnavalului, iar piesa este o comedie care critică valorile morale și sociale ale burgheziei venețiene din secolul al XVIII-lea.

Hangița (La locandiera)

Manipulându-i pe cei din jur, dar fără răutate, o hangiță dă dovadă de viclenie, dar și de inteligență. Într-o lume dominată de bărbați, ea reușește să fie cea care face regulile.

Peripeţiile vilegiaturii (Le avventure della villeggiatura)

Second comedy in the trilogy of Country Life. Guglielmo continues his efforts to win Giacinta, who wavers in her affections. He almost succeeds when it becomes apparent that Leonardo's foolish extravagances have all but ruined him. However, Filippo saves the day by appointing Leonardo manager of his property in Genoa. Guglielmo resigns himself to marriage with Vittoria.

Femeia curioasă (Le donne curiose)

Povestea a două soții care cercetează ce se întâmplă în clubul în care merg soții lor, în Veneția secolului al XVIII-lea.

Patima vilegiaturii (Le smanie per la villeggiatura)

Leonardo and his sister Vittoria prepare for another financially ruinous stay in the country. They are to travel with Filippo and his daughter Giacinta, a strong-minded, fashionable young lady with whom Leonardo is in love. Learning that Filippo has invited Guglielmo, an admirer of Giacinta, to accompany them, Leonardo cancels his trip. Vittoria is in despair at the notion that Giacinta, her rival in fashion, will be able to show off her new Paris-inspired clothes in the country while she herself is forced to remain in town. Leonardo prevails upon Filippo to withdraw the invitation to Guglielmo, but Giacinta, refusing to be ruled by Leonardo, talks her father into reinstating the invitation. The situation is resolved when Leonardo formally asks for Giacinta's hand in marriage and is accepted. All now set off for the country, and Guglielmo reluctantly finds himself paired with Vittoria.

Mincinosul

Lelio, fiul lui Pantalone, sosește la Veneția și o îndrăgește pe Rosaura, fiica Doctorului Balanzone, pe care o minte, pretinznd că atențiile care vin anonim din partea timidului Florindo sunt de fapt de la el. Pantalone și Balanzone sunt prieteni vechi și aranjează în secret căsătoria copiilor lor. Când Lelio este anunțat că se va însura, el pretinde că e deja căsătorit. Alte minciuni aduc noi încurcături dar, în final, Rosaura rămâne cu Florindo, iar Lelio va fi forțat să se căsătorească cu Cleonice.

Nerone

Temă istorică având în centrul ei pe contoversatul împărat roman Nero.

Piațeta

The play tells of the matrimonial scheming, gossip, and games that enliven a sunny little piazza in a single day. Gasparina, the young ward of Fabrizio, has caught the attention of a visiting Cavaliere. The Cavaliere is also enchanted by the bustling life of the piazza and involves himself in the stormy romance of Lucietta and her jealous lover Anzoletto as well as in that of Gnese and Zorzetto, who is too young to marry. Misunderstandings lead to quarrels among the couples, who are temporarily reconciled when the Cavaliere sponsors a betrothal dinner for Lucietta and Anzolleto. Quarreling breaks out again as soon as the celebration is over, but the Cavaliere, having managed to win Fabrizio's reluctant approval, once more achieves peace by inviting all to a celebration of his forthcoming marriage to Gasparina. Zorzetto and Gnese somewhat noisily resign themselves to waiting two years for their own marriage.

Rosmonda

Povestea patetică a unei fete tinere sfâșiată între pietatea filială și dragostea imposibilă pentru un dușman suveran al poporului său. Un tată intransigent, un rival perfid, o situație fără nici o cale de ieșire, ceea ce o conduce pe eroină la un sfârșit inevitabil.

Sluga la doi stapani

Tânăra Clarice se logodeşte, cu binecuvântarea tatălui său, Pantalone, cu Silvio, fiul Doctorului. Dar, deodată, apare fostul logodnic florentin socotit mort. Acesta este, de fapt, înlocuit de sora lui, Beatrice, plecată în căutarea iubitului ei, Florindo, cel care provocase moartea fratelui. Truffaldino, sluga lui Beatrice, se bagă slugă şi la Florindo, provocând astfel nenumărate încurcături pe care, până la final, tot el le va descurca.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Carlo Goldoni 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Carlo Goldoni

• Dumnezeu este un râs etern… de Radu Tuculescu sursa: Observator Cultural
  Asa incepe: Truffaldino (Ovidiu Crisan) zace intins pe o masa de operatii, iar celelalte personaje il „diseca“ cu privirile, il studiaza ca pe o aratare din alta lume. (Scena mi-a amintit de una similara din spectacolul Mantaua, semnat, normal, tot de Mona Chirila). O ginganie imbracata pestrit, care seamana cu un clovn. Oare s-a nascut chiar acum, dupa ridicarea cortinei, ori are de gind chiar ea sa... nasca spectacolul? Aceasta este dilema inceputului...
  Truffaldino si „gasca“ de actori din commedia dell’arte pastreaza, in costumatie si gestica, litera lui Goldoni. De fapt, cei sase actori-figuranti sint inventia regizoarei, o mai veche obsesie. Ei se constituie intr-un fel de cor antic mut care comenteaza, prin gestica si mimica, ce se petrece in jur. De asemenea, formeaza un liant hazos intre scene, miscind si sumarul decor in ritmul saltaret al muzicii italiene. Celelalte personaje sint impinse spre zilele noastre, iar acest amestec de costume, de „mentalitati“,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Simultan, la Cluj de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  La doar o zi diferenta, Nationalul clujean lanseaza doua premiere: un Goldoni foarte frecventat, Sluga la doi stapini, in regia Monei Chirila, la Sala Mare, si Trainspotting al lui Irving Welsh (un manifest al noii scoli scotiene de film si teatru, virf de lance in referintele filmografice ale deceniului trecut), in regia lui Sorin Misiriantu, la Euphorion. Doua tipuri de scriitura extrem de diferite, doua tipuri de stilistica a spectacolului aproape opuse, doi regizori care par a se adresa, la rindul lor, unor paliere de public clar separate pe criterii de generatie, dar nu numai.
  Ceea ce-i propun cititorului nu e de fapt o dubla cronica de intimpinare, ci, mai degraba, o serie de meditatii plecind de la accidentala simultaneitate a celor doua premiere, care dau seama in felul lor atit asupra unor chestiuni mai generale de politica repertoriala (reprezentative nu numai pentru Cluj, probabil lucrurile se petrec asemanator oriunde in institutiile teatrale traditionale),
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Slugă la doi stapîni sau piesă cu repetiţii a la Mona Chirilă de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
  Pe Mona Chirilă am descoperit-o ca regizoare acum vreo şase-şapte ani, la Cluj, unde, la departamentul de teatru al Facultăţii de Litere, împreună cu actriţa Miriam Cuibus, pregătea clase de actorie pentru confruntarea cu scena. Am văzut vreo două-trei generaţii trecând prin mâinile lor şi de fiecare dată am constatat profesionalismul şi seriozitatea cu care se lucra. Atunci am văzut un spectacol cu Arlecchino, la sala studio Radu Stanca, minunat conceput de regizoare şi strălucit interpretat de studenţi. Gaguri peste gaguri, nici urmă de vulgaritate, râs cu lacrimi, până la sufocare, o mână sigură în conducerea studenţilor actori. După vreun an, am văzut la Naţionalul din Târgu Mureş Păţania lui Arlecchino, scrisă şi regizată de Mona Chirilă, un spectacol în care se reluau în mare temele, chiar şi "poantele" din spectacolul studenţilor clujeni. Un spectacol foarte frumos. După ani buni, o regăsesc pe Mona Chirilă în calitate de
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• “Jucãușul” Goldoni și “convertitul” Irvine Welsh de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  Douã premiere de facturi foarte diferite au marcat începutul lunii mai la Teatrul Național din Cluj-Napoca: Slugã la doi stãpîni de Goldoni, în regia Monei Chirilã, și Trainspotting de Irvine Welsh, în regia lui Sorin Misirianțu. Regalul teatral clujean al lunii mai a fost completat de alte douã montãri la Teatrul Maghiar, Play de Samuel Beckett, realizat de Tompa Gábor, și Cumnata lui Gargantua, o adaptare a lui Silviu Purcãrete dupã faimosul roman rabelaisian, și, de asemenea, de ambițiosul program repertorial al Teatrului Imposibil. Asupra acestor din urmã spectacole voi reveni în urmãtorul numãr al Tribunei. În maniera tipicã Monei Chirilã, Slugã la doi stãpîni nu este deloc un spectacol “inocent”. Trebuie remarcat cã, fațã de precedenta montare a regizoarei la Naționalul clujean, Conu Leonida cu scene din Ubu Rex, în Slugã la doi stãpîni momentele grotești lipsesc. Regizoarea a bricolat textul original al piesei, din rațiuni de duratã
  Citeste tot pe Revista Tribuna
• A venit "Arlecchino" de Gabriela lupu sursa: Cotidianul
  Miercuri seara a debutat la sala Izvor a Teatrului Bulandra turneul companiei Piccolo Teatro din Milano.
  Artistii milanezi prezinta zilele acestea publicului bucurestean cinci reprezentatii cu piesa care se confunda cu destinul unui grandios regizor. Piesa se numeste "Arlecchino. Sluga la doi stapini", de Carlo Goldoni, iar montarea ii apartine lui Georgio Strehler, "Regizorul".
  
  Commedia dell'arte
  Chiar din prima seara, publicul a fost cucerit de piesa care recupereaza traditia commediei dell�arte. Strehler ne prezinta o companie care joaca intr-o piateta. Actorii se retrag in public, dupa ce-si spun replica, si se comporta ca niste gura-casca, comentind sau rizind zgomotos de ceea ce vad pe scena improvizata.
  Arlecchino poarta celebra sa masca ce pare a-si fi capatat viata ei proprie.
  
  Soleri, actorul si masca lui Arlecchino
  Cel mai celebru personaj al commedia dell�arte, Arlecchino, este magistral interpretat de Ferruccio Soleri, actor care joaca acest rol de mai bine
  Citeste tot pe Cotidianul
• Umbra lui Strehler la Bucuresti de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  La aproape zece ani de la moartea lui Giorgio Strehler, ultima sa versiune cu Arlecchino, sluga la doi stapini de Goldoni – si cea de-a sasea in 50 de ani de cariera – a venit in Romania. Turneul Piccolo Teatro din Milano (fondat de Strehler si Paolo Grassi in 1947) la Teatrul Bulandra din Bucuresti a cuprins cinci reprezentatii cu un spectacol de trei ore (cu doua pauze) pentru care spectatorii au facut coada in fata salii de la Izvor.
  Ecranul luminat pe care, prin efectul de contrejour, se proiecteaza umbrele actorilor – o inventie „strehleriana“ – a facut cariera in teatrul zilelor noastre.
  Dar probabil doar Strehler stia cum sa faca astfel incit trupurile celor de pe scena sa-si piarda cea de-a treia dimensiune pentru a deveni contururi de carton.
  La fel cum Giorgio Strehler a fost singurul regizor care a facut sa renasca forma originala a commediei dell’arte, un teatru al actorilor intru delectarea spectatorilor. Sluga la doi stapini (montat si de Vlad Mugur,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• "Arlecchino", rafinamentul vinului vechi de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Oricine crede ca un spectacol commedia dell`arte presupune un cadru fix in care mastile evolueaza conform tiparului binecunoscut, va fi contrazis de montarea lui Strehler, care a creat nu mai putin de sase variante.
  Creat cu ani in urma - ultima versiune dateaza din 1997, de la aniversarea a jumatate de veac a Piccolo Teatro - Arlecchino al lui Giorgio Strehler a supravietuit creatorului sau pentru ca si-a castigat o independenta la care alte spectacole aspira zadarnic. Oricine crede ca un spectacol commedia dell`arte presupune un cadru fix in care mastile evolueaza conform tiparului binecunoscut, va fi contrazis de montarea lui Strehler, care a creat nu mai putin de sase variante. Celebrul regizor care si-a legat numele de Piccolo Teatro din Milano a jonglat, creandu-l, cu elementele stabile ale commediei dell`arte - mastile, costumele, decorul minim - dar fara habotnicie, stiind sa renunte la ele de cate ori e cazul, pentru a le privi si comenta critic, din exterior.
  Citeste tot pe Gândul
• Cinci zile de teatru cu "Arlecchino" de sursa: ArtLine.ro
  Trupa celebrului Piccolo Teatro di Milano, ce va sustine cinci reprezentatii ale piesei "Arlecchino. Sluga la doi stapani", de Carlo Goldoni, zilnic, de astazi pana duminica, la sala Izvor a Teatrului Bulandra, de la ora 19.00. Spectacolul in limba italiana, montat in stil Commedia dell’arte de regizorul Giorgio Strehler, va fi titrat si in romana.
  Piccolo Teatro di Milano, invitat in cadrul manifestarilor din "Primavara culturala bucuresteana", vine a doua oara in Romania, dupa turneul din 1995 cu spectacolul "Insula Sclavilor", de Pierre Marivaux.
  Un Arlecchino de 50 de ani
  Piesa "Arlecchino. Sluga la doi stapani", scrisa de Carlo Goldoni in 1745 pentru un mim celebru, Sacchi, infatiseaza evenimente, caractere, pasiuni menite sa starneasca rasul si sa sparga tiparele clasice prin umor de situatie.
  Spectacolul a fost montat la Piccolo Teatro di Milano in 1997, pentru a marca aniversarea a 50 de ani de existenta a teatrului. "Sluga la doi stapani" a fost piesa preferata a
  Citeste tot pe ArtLine.ro
• Arlecchino remix - Arlecchino. Slugă la doi stapîni de Oana Stoica sursa: Suplimentl de cultură
  Să vezi o legendă a teatrului, ei da, ăsta e noroc chior. Dacă astăzi aş mai putea vedea ceva pe viu dintre marile spectacole care au întors faţa teatrului în secolul trecut, aş alege Prinţul constant (cu Ryszard Cieslak, unul dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor) al lui Grotowski şi Arlecchino. Slugă la doi stăpîni al lui Strehler. Primul a rămas doar o poveste frumoasă ale cărei semne s-au păstrat pe peliculă (nu sînt adepta teatrului filmat, deşi îi recunosc utilitatea). Celălalt însă se joacă la mai mult de 40 de ani de cînd a fost pus în scenă.
  Maestru al eleganţei scenice, Strehler a făcut din piesa lui Goldoni (pentru care a avut preferinţă vizibilă, a montat-o în şase variante, cea prezentată la Bulandra fiind ultima) apogeul commediei dell'arte în secolul XX. Spirit ludic prin excelenţă, savurînd plăcerea de a se juca pe sine, impetuos şi comic, Strehler a creat un Arlecchino după chipul şi asemănarea sa.
  Citeste tot pe Suplimentl de cultură
• Goldoni hipiotul de Cristina Spiridon sursa: Ziua
  Tineri, frumosi, fara experienta, dar talentati, energici, neobositi; asa s-ar descrie in cateva cuvinte membrii trupei actorului si regizorului Mihai Malaimare, care a avut curajul - poate si nebunia - de a-i lasa sa debuteze intr-o piesa de Goldoni. "Este pentru prima oara in cariera mea de regizor ca sunt multumit in modul cel mai clar cu putinta, este limpede ca am o trupa adevarata, ca ma pot gandi la orice in acest moment", se confeseaza autorul spectacolului
  Trupa Teatrului Masca (director Mihai Malaimare) a urcat pentru prima data din strada pe scena, in piesa "Sluga la doi stapani", care a avut premiera vineri seara (urmatoarea reprezentatie este programata pe 17 octombrie, ora 19.00). Am mai avut ocazia sa vad piesa lui Goldoni, dar de fiecare data pusa in forma clasica. Malaimare a inteles ca niste interpreti cu media de varsta undeva la 20 si-un pic de ani n-ar putea face fata unei astfel de provocari. Atunci s-a gandit sa pluseze pe tot ceea ce se putea mai bun,
  Citeste tot pe Ziua
• Plăcerea de a spune o poveste de Cristiana Gavrilă sursa: Teatrul azi
  Commedia dell’arte este un exerciţiu de virtuozitate pentru actorii Teatrului Masca, educaţi în spiritul unui teatru de expresie corporală şi al umorului burlesc.
  O echipă tânără, bine antrenată, care se implică în acest gen aparent simplu cu cea mai mare seriozitate, va umple mult timp sala de la Masca. Impresionant este sentimentul puternic de trupă adevărată, aproape compactă, cum de puţine ori ai ocazia să vezi pe scenele bucureştene, în stare să se susţină şi să susţină ritmul spectacolului, chiar dacă, inevitabil, unii sunt mai uşor de remarcat decât alţii. Această unitate a distribuţiei este poate şi meritul lui Mihai Mălaimare, directorul teatrului şi regizorul acestui spectacol.
  El a montat Slugă la doi stăpâni într-o viziune originală şi neaşteptată, transpune toată acţiunea în epoca flower-power, rămânând însă aproape de piesa lui Goldoni. Păstrează caracterele, dar le îmbracă în datele altor vremuri,
  Citeste tot pe Teatrul azi
• Make love not war de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul
  …este deviza înscrisă pe costumele actorilor care joacă sprinţar în spectacolul Slugă la doi stăpâni de la Teatrul Masca, cu un text foarte adaptat de Mihai Mălaimare după celebra comedie a lui Carlo Goldoni. Mi-am adus aminte de mesajele pacifiste ale lui Adrian Păunescu din volumul Iubiţi-vă pe tunuri, dar ce e rău în asta? Dincolo de nevoia acestui mesaj explicit, regizorul Mihai Mălaimare face un spectacol unic în acest moment în România, reconstituind farmecul commediei dell’arte, acea formă fixă a teatrului veneţian din anii 1700, cu mişcările ei codificate ca o partitură coregrafică. Sigur, ne-am obişnuit deja cu formele de teatru neconvenţionale care au adus celebritatea teatrului din Militari, toate având sursa în pantomimă şi, în general, în teatrul sub-verbal, dar Slugă la doi stăpâni este, pe deasupra, şi un omagiu adus vitalităţii comediei clasice europene. Actorii joacă în extaz, un extaz comic şi acrobatic.
  Citeste tot pe Luceafărul
• Noi suntem povestea! de Marina roman sursa: Yorick
  Dacă ar socoti cineva câte modele de poveste cunoaşte, ar ajunge la un număr surprinzător de mic. „Regele Lear” se spune la noi ca „Sarea în bucate”. Iar despre tineri care se iubesc cu adevărat, dar pe care părinţii îî arvunesc cine ştie cui pentru vreo afacere superprofitabilă, tot ştim şi tot aflăm şi de fiecare dată ne impresionează pasiunea cu care ei îşi apără dragostea, gata de orice sacrificiu.
  Andrei Gonczi (Truffaldino), Ana Sivu Daponte (Beatrice), Alina Crăiţa (Smeraldina), Ana Turos (Clarice), Aurel Sandu Sorin (Pantalone), Valentin Mihalache (Doctorul Lombardi), Bogdan Angelescu (Brighella), Răzvan Teodorescu (Silvio), Ionuţ Ghenu (Florindo), Laura Dumitraşcu şi Andrei Drăgulescu (Zanii) sunt cei care dau trup şi glas personajelor care joacă o astfel de poveste la Teatrul MASCA. „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni este spectacolul cu care s-a deschis această stagiune. O poveste veche şi mereu actuală,
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol încântător de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Teatrul, aparţinînd segmentului cultural slujit sârguincios de actori, regizori şi scenografi, indiferent de indolenţa mass media de a nu discuta despre cultură, câştigă preţuirea publicului prin spectacolele sale. Sunt puţini specialişti în domeniu care acordă atenţia cuvenită existenţei în cartierul Militari a unui teatru special, Teatrul Masca datorat lui Mihai Mălaimare. “E un teatru de cartier” pot spune unii, singurul precizăm, dar în ciuda sediului plasat departe de centru, captează public din toate sectoarele Bucureştiului. Are un repertoriu personal cu intenţia de a fi continuator al commediei dell arte în formule originale, gen preţuit de spectatori de-a lungul vremii. Şi-a amenajat un sediu modern şi a cooptat o echipă de actori deosebiţi, în special tineri. Producţiile Teatrului Masca se derulează la sediu, dar şi în numeroase spaţii neconvenţionale din Capitală, în metrou sau în parcuri.
  Ultima premieră, “Slugă la doi
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Make love not war de Cristiana Gavrilă sursa: Revista Clipa
  Commedia dell’arte este un exercițiu de virtuozitate pentru actorii Teatrului Masca, educați în spiritul unui teatru de expresie corporală și al umorului burlesc. O echipă tânără, bine antrenată, care se implică în acest gen aparent simplu cu cea mai mare seriozitate, va umple mult timp sala de la Masca. Impresionant este sentimentul puternic de trupă adevărată, aproape compactă, cum de puține ori ai ocazia să vezi pe scenele bucureștene, în stare să se susțină și să susțină ritmul spectacolului, chiar dacă, inevitabil, unii sunt mai ușor de remarcat decât alții. Această unitate a distribuției este, poate, și meritul lui Mihai Mălaimare, directorul teatrului și regizorul acestui spectacol.
  El a montat Slugă la doi stăpâni într-o viziune originală și neașteptată, transpunând toată acțiunea în epoca flower-power, rămânând, însă, aproape de piesa lui Goldoni. Păstrează caracterele, dar le îmbracă în datele altor vremuri,
  Citeste tot pe Revista Clipa
• Goldoni lăv, not uăr! de Dan Darie sursa: Academia Cațavencu
  Nu știu ce moravuri ușoare erau la modă prin vremea lui moș Goldoni. Pot presupune însă că omul era la fel de porc ca întotdeauna, iar ochii alunecoși îndemnau inima zburdalnică la isprăvi gemătoare de culise, întru perpetuarea speciei și a bîrfelor despre castitatea actrițelor. Prin urmare, să nu vă mire gîndul că același Goldoni s-a întîlnit prin Nirvana teatrului cu o hippioată focoasă, a iubit-o voinicește și ea, în schimb, l-a căptușit cu un musical* mulatru. Jumătate Commedia dell’Arte, jumătate iarbă fumată la primele Woodstock-uri. Povestea rămîne aia clasică și întortocheată: el o iubește pe ea, ea e promisă unui al treilea, ins care e nițel cam mort, chestie care nu-l împiedică să apară viu și nevătămat și să încurce lucrurile definitiv pentru toți ceilalți, fie că-s iubiți, amanți, socri, hangii sau hoțomanul din titlu.
  Știu, v-am lămurit buștean. Abordarea însă mi-a plăcut: n-am mai dat peste o montare cu
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• Un Goldoni vesel de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Teatrul Clasic „Ioan Slavici� din Arad- Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni; Regia şi decorul- Laurian Oniga; Costumele- Diana Serghiuţă; Consultant spectacol- Nicole Kehrberger; Luight- design-ing. Lucian Moga; Cu- Florin Covalciuc. Cecilia Donat, Doru Nica, Alex Mărgineanu, Giorgiana Elena Popan, Sorin Calotă, Robert Pavicsitis, Liliana Balica, Ionel Bulbuc, Ionel Bulbuc; Data premierei- 15 octombrie 2009
  Se joacă destul de frecvent scrierile lui Carlo Goldoni pe scenele româneşti şi cel mai adesea e pusă în scenă Slugă la doi stăpâni, piesă de tinereţe (1748), scrisă în maniera commediei dell’arte, comedie de intrigă, cu un comic de situaţie foarte izbutit dozat. Se joacă mult Goldoni, se joacă mult Slugă la
  Citeste tot pe Revista Familia
• Slugă la patru mâini şi pian la doi stăpâni de Cornelia Maria Savu sursa: Revista Cultura
  Orice montare a pisei lui Carlo Goldoni „aluga la doi stapâni“ de dupa anii ’60 ai secolului trecut a fost si va fi comparata cu aceea a lui Giorgio atrehler de la Piccolo Teatro din Milano.
  Era pentru prima oara când, apasat, dar fara sa se distruga relatiile dintre personaje si fara dinamitarea conflictului esential din text, comedia aceasta a devenit un vehicul pentru câteva intrebari si raspunsuri importante in deceniul sase, in plan social si politic. Ce mai insemnau teatrul, arta in sine, intr-o lume supusa, cu grabire, capitalizarii, dictaturii oligarhiei in formare, o lume ce trimite la periferie trupa de Commedia dell’Arte care repeta chiar piesa lui Carlo Goldoni? Oricât ar parea de ciudat, intrebarile si posibilele lor raspunsuri nu s-au schimbat chiar atât de mult de la premiera strehleriana pâna la premiera aradeana, din Festivalul International de Teatru Clasic, nou spectacol al stagiunii 2009-2010, urcat pe scena, pentru prima oara, joi, 15 octombrie a.c..
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Goldoni – contemporanul nostru, "Slugă la doi stăpâni" de Magdalena Popa Buluc sursa: Cotidianul
  Născut în 1927, regizorul de teatru Vlad Mugur ar fi împlinit în 22 iunie 88 de ani. Casa de producţie vă propune Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, un spectacol realizat cu trupa Teatrului din Craiova, de la a cărui înfiinţare, în 1850, aniversăm 165 de ani. Piesa a fost pusă în scenă de marele regizor român cu Valer Dellakeza în rolul lui Truffaldino (Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor 1999). Alături de el sunt: Ilie Gheorghe, Anca Dinu şi Sorin Leoveanu. Spectacolul a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună regie – Vlad Mugur, cea mai bună scenografie – Lia Manţoc, precum şi Premiul Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru pentru valoarea sa excepţională.
  În Slugă la doi stăpâni, tânăra Clarice se logodeşte, cu binecuvântarea tatălui său, Pantalone, cu Silvio, fiul Doctorului. Dar, deodată, apare fostul logodnic florentin socotit mort. Acesta este, de fapt, înlocuit de sora lui, Beatrice,
  Citeste tot pe Cotidianul
• (Ne)frica de două de Răzvana Niță sursa: Acta est fabula
  Straniu – acesta este primul cuvânt care mi-a venit în minte după vizionarea spectacolului gândit de regizorul Peter Kerek. Straniu în sensul de surprinzător, neaşteptat. Pe urmă mi-am amintit că toate spectacolele lui Peter sunt aşa, ca un mare semn de exclamare. Semnul mirării, aşa i se mai spune, nu? Aşadar, o variantă de toată uimirea, dar nu o bazaconie.
  Ne obişnuisem cu ideea că “Slugă la doi stăpâni” e o comedie alertă, actorul din rolul titular trebuie să aibă şi talent comic şi aptitudini acrobatice, să întruchipeze un şarlatan pe cât de ubicuu tot pe atât de simpatic. Celebrul Giorgio Strehler a ştiut cel mai bine să orchestreze această explozie de energie, gaguri, suspans şi spirit pozitiv. Al său Arlechino, Ferruccio Soleri a devenit în timp – şi prin longevitate – prototipul, modelul, emblema, “comme il faut”-ul. Aşa că ne aşezăm – deja relaxaţi – în scaune şi aşteptăm ca haiosul Pavel Bartoş să ne facă
  Citeste tot pe Acta est fabula
• „Slugă la doi stăpâni”, o meditație despre iubire la Odeon de sursa: Yorick
  Scrisă de Carlo Goldoni cu titlul original Il servitore di due padroni, piesa a avut prima reprezentație în anul 1746 la Teatro San Samuele din Veneția. Într-o viziune fantezistă, în voia căreia se lasă personaje ca Pantalone, Brighela, Doctorul, Clarice, Silvio, Beatrice, Florindo sau Smeraldina, spectacolul propus de regizorul Peter Kerek este o meditație pe tema iubirii.
  Regizorul Peter Kerek a explicat: „Piesa lui Goldoni se află cu siguranță în topul celor mai bune comedii care s-au scris vreodată. Când am recitit piesa m-a trimis direct la comediile shakespeariene, în mod special la A douăsprezecea noapte, cea mai “aerodinamică”, cea mai agilă, cea mai italiană dintre ele. Da, atributele sunt împrumutate din lumea automobilistică pentru că piesa Slugă la Doi Stăpâni se lasă cel mai bine comparată cu o mașină de viteză, sport, cu linii elegante, seducătoare, ce întruchipează în egală măsură elemente masculine cu elemente feminine.
  Citeste tot pe Yorick
• Trufaldino 4’33’’ de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Publicată într-o primă formă în 1745, piesa lui Carlo Goldoni, Slugă la doi stăpîni, este considerată expresia commediei dell’arte, deşi autorul ei este cel care va reforma genul prin impunerea textului scris, limitarea improvizaţiilor actorilor, construirea unor personaje complexe, dincolo de schematicele arhetipuri obişnuite. Montarea ei astăzi poate viza actualizări ale personajelor (în legendarul spectacol regizat la Teatrul Naţional din Craiova în 1999, Vlad Mugur vedea în Trufaldino un şomer vîrstnic, care îşi găseşte cu greu un serviciu; stăpînii lui, Beatrice şi Florindo, erau nişte mafioţi – în fond, ei erau complice şi autor al unui omor –; Clarice era o păpuşă defectă, o tînără care cedează psihic presiunilor sociale şi abuzurilor familiale) sau reinterpretări ale comicului. La Goldoni, comicul este burlesc, are o tuşă tragică, frizează fantasticul gotic. Dincolo de primul nivel de lectură, care se concentrează pe umor,
  Citeste tot pe Dilema veche
• “Mincinosul”, reclamat la Protecţia Consumatorilor de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  O spectatoare din Suceava a primit contravaloarea a două bilete la spectacolul “Mincinosul”, în regia lui Toma Enache, produs de Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film “Dracula”, după ce a reclamat Protecţiei Consumatorilor că a fost nevoită să iasă cu copilul din sală întrucât spectacolul cuprindea scene şi limbaj cu conotaţii sexuale.
  Comisarul-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Elena Oanea, a confirmat pentru cotidianul.ro primirea respectivei reclamaţii spunând că sesizarea femeii era întemeiată. “Noi nu ne referim în nici un fel la demersul artistic. Am fost şi eu la spectacol şi mi-a plăcut foarte tare. Jucau actori mari, de la Bucureşti, precum Claudiu Bleonţ sau Sebastian Papaiani. Problema este că organizatorii ar fi trebuit să pună pe afiş avertizarea specifică, «interzis minorilor»“.
  “Copiii sunt o categorie vulnerabilă de consumatori pe care noi trebuie să o
  Citeste tot pe Cotidianul
• Lunea Mincinosului de Adriana Vasiliu sursa: Ziua
  Spectacolul "Mincinosul" (foto) de Carlo Goldoni vine, in premiera, pe scena Teatrului Nottara, luni (orele 19.30) si pe 28 si 29 aprilie, de la aceeasi ora, la Opera Nationala, dupa succesul rasunator pe care l-a inregistrat in Iasi, Bacau, Suceava, Galati, Braila, unde s-a jucat cu casa inchisa.
  Cu o distributie de exceptie, formata din Sebastian Papaiani, Mircea Constantinescu, Claudiu Bleont, Valentin si Bogdan Uritescu, Liliana Pana, Axel Moustache, Radu Zetu, Razvan Oprea, Teodora Calagiu, Miriana Liurca, Adrian Anghel, Izabela Barbu si Anda Timbala, comedia pusa in scena de Toma Enache ne invita sa cugetam asupra paradei vietii. Poate fi iubit omul, chiar daca este de parada, cu toate mastile lui pe care de multe ori e obligat sa le poarte? Dar ce s-ar intampla daca ar renunta sa mai fie o fiinta fatarnica?
  "Montarea piesei m-a facut sa ma gandesc obsesiv la vorbele lui Sartre . Da asa este! Parada la nunta, la inmormantare, parada zilnica la serviciu, la cumparaturi, in pat,
  Citeste tot pe Ziua
• “Mincinosul” – flori de spirit, râs și filosofie de Cristina Mitrea sursa: 4arte
  Piesa “Mincinosul”, in regia lui Toma Enache, cu Claudiu Bleont in rolul principal, a avut premiera din Bucuresti pe 13 aprilie, la Teatrul Nottara. Dupa succesul repurtat in alte orase ale tarii, si in capitala lucrurile au stat la fel cu “Mincinosul”, spectacolul jucandu-se cu casa inchisa.
  Judecand dupa animatia pozitiva din sala, cei prezenti nu au fost dezamagiti de piesa si nici de prestatia actorilor, dimpotriva. Nici n-ai cum sa nu ramai pe ganduri cand auzi reflectiile despre viata ale personajului principal sau sa nu razi din toata inima de felul in care isi povesteste peripetiile, gesticuleaza sau isi prezinta… “papagalul”.
  Comedia lui Goldoni il urmareste pe venetianul Lelio (Claudiu Bleont) care se intoarce acasa dupa multi ani si nici nu ajunge bine, ca imediat pune ochii pe doua tinere fermecatoare si naive, carora nu ezita sa le suceasca mintile, omitand sa le spuna de care dintre ele ar fi indragostit. Cele doua, Rosaura (Liliana Pana) si Beatrice
  Citeste tot pe 4arte
• Un actor de neuitat – Florian Pittiș în „Mincinosul”, de Carlo Goldoni, regia Sanda Manu de Liliana Matei sursa: Ziarul Metropolis
  Veneţianul Lelio (Ion Caramitru), revine în oraşul natal după o lungă absenţă şi îşi propune să cucerească două surori foarte frumoase, Rosaura(Mariana Mihuț) şi Beatrice, fiicele doctorului Balanzoni(Dumitru Onofrei). În ciuda semnalelor de alarmă trase de credinciosul Arlechino (Florian Pittiș), miniciunile acumulate explodează odată cu venirea tatălui lui Lelio, Pantalone (Petre Cheorghiu.
  „Minicinosul” este unul dintre cele peste 120 de spectacole din cariera de regizor a Sandei Manu, cea pe care foarte mulți dintre actorii mari ai țării și-o amintesc, mai ales, în rolul de dascăl. Serii după serii de studenți au trecut prin mâinile ei, s-au format sub îndrumarea sa sa plină de suflet și de necruțare profesională. “E un bici cu vârful muiat în iubire. A învăţat generaţii la rând rigoare şi emoţie, inteligenţa actului scenic, bunul-simţ pe scenă şi bunul-simţ în viaţă, eleganţa, clasa, rasa pe care trebuie să le aibă un
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• La ordinea globalizată a zilei de Bogdan Burileanu sursa: Agenda LiterNet
  Orice opţiune repertorială a unui teatru serios, trebuie privită ab initio prin prisma considerentelor care au determinat-o: prestigiu cultural prin reevaluarea unor valori din dramaturgia clasică; viziunea regizorală inedită, propusă şi acceptată; considerentele audienţei la public, respectiv (să nu ne sfiim să acceptăm) gustul publicului.
  În cazul montării Mincinosului, la Teatrul Sică Alexandrescu, Braşov, la peste un sfert de mileniu (!) distanţă de la data premierei absolute, lucrurile par destul de limpezi: tema şi năravurile rămân de mare actualitate. Regizorul Vasile Nedelcu, revine la Braşov cu o colaborare care nu putea fi una oarecare; iar publicul... el vrea să râdă. "Distrează-te, române!" a început prin a fi un slogan publicitar caraghios, devenit - ne place sau nu - un fel de ideal. Aşa cum trist de fericit (căci nu şade frumos să folosim termenul "cinic") exprima titlul unui spectacol foarte popular la vremea lui: "Asta vreţi,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• „Mincinosul”, un seducător trăsnit… de fulger de Ioana Săndulescu sursa: b-critic.ro
  Și o cronică sucită care începe cu sfârșitul… Cine l-a omorât pe Lelio? Suspecți: autorul, regizorul, providența.
  Datele victimei: bărbat venețian carismatic, pătimaș și galant, viclean și amăgitor, frivol, dar plin de imaginație și vitalitate, îndrăzneț, ingenios, versatil și lipsit de scrupule, un seducător dedicat pentru care jocul seducției a devenit o profesiune de credință. Timp de douăzeci de ani își trăiește aventurile și încurcăturile amoroase departe de meleagurile natale pentru ca apoi să revină acasă unde metehnele sale vor încurca viața tuturor celor cu care intră în contact. Încă de la sosirea în Veneția îi pică cu tronc fiicele doctorului pe care va încerca să le seducă profitând, fără scrupule, de orice oportunitate. Așa ajunge să își aroge titluri de noblețe inexistente, să își însușească, cu abilitate, munca altuia și să pretindă, fără niciun proces de conștiință, drepturi necuvenite.
  Citeste tot pe b-critic.ro
• Un Goldoni de la mama lui de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  “Piccolo Teatro” din Milano, una dintre cele mai prestigioase companii italiene, care a fost vreme îndelungată “laboratorul” marelui regizor Giorgio Strehler, a prezentat zilele acestea la Bucureşti spectacolul “Trilogia vilegiaturii” ce comasează trei piese de Carlo Goldoni.
  Piccolo este locul de unde au izvorât creaţii notabile. De aici a venit şi ideea creării unui fel de Uniune Europeană a teatrului, organizaţie ce a luat fiinţă tot la iniţiativa lui Giorgio Strehler, sub numele de Uniunea Teatrelor din Europa (UTE) al cărei preşedinte este astăzi regizorul român Alexandru Darie. Bucureştiul, după cum se ştie, găzduieşte în aceste ultime trei luni ale anului cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului UTE, la Teatrul Bulandra.
  După ce publicul din Capitală a făcut cunoştinţă cu creaţii ale teatrului austriac, ale celui maghiar, ale celui grecesc şi ale celui spaniol, după ce Alexandru Darie a avut premiera spectacolului “Orfeu şi
  Citeste tot pe Cotidianul
• Piccolo Teatro din Milano revine la Bucuresti de Irina Pantiru sursa: Cronica Română
  Piccolo Teatro din Milano participa la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, editia a XVII-a, Bucuresti 2008, cu o exceptionala comedie, de mare rafinament, in spiritul traditiei lui Giorgio Strehler. O productie a Piccolo Teatro Di Milano – Teatro d’Europa si Teatri Uniti, “Trilogia vilegiaturii” de Carlo Goldoni, in adaptarea si regia lui Toni Servillo, va avea trei reprezentatii la Teatrul Bulandra / Sala Izvor, de astazi pana vineri.
  Dupa 130 de reprezentatii care s-au bucurat de un succes enorm la Milano, spectacolul a fost prezentat, bucurandu-se de aceleasi aprecieri, in alte 20 de orase italiene.
  Originalitate absoluta si arhitectura teatrala perfecta sunt atuurile acestei reprezentatii. “Adaptare fericita a celor trei parti ale trilogiei goldoniene realizata de actorul-regizor Toni Servillo. Publicul se distreaza, ca reactie la un teatru plin de vitalitate, ce ridica un semn de intrebare in fiecare spectator in parte. Meritul revine unei companii perfect
  Citeste tot pe Cronica Română
• Veselie fără frontiere - Cafeneaua de Magdalena Boiangiu sursa: Cotidianul
  Teatrul Masca din inima cartierului Militari (Bulevardul Uverturii 70-72) nu a nimerit întîmplător printre blocuri, ci şi-a ales un spaţiu pentru sediu în dorinţa directorului său de a readuce publicul popular spre miracolul scenei, de a-i educa pentru teatru pe tinerii care nu ştiu unde e centrul în Bucureşti. Intră în această dorinţă, probabil şi unele calcule personale de carieră, dar nu văd nimic criminal în asta. Obsesia lui Mihai Mălaimare (de-a lungul ultimilor ani pe rînd sau simultan, actor, regizor, profesor, deputat) poate fi considerată o soluţie personală pentru practicarea unui fel de teatru greu de introdus pe o scenă tradiţională şi respins cu superior orgoliu de firma (firmele) teatrului alternativ.
  Clovni afemeiaţi
  În sală sînt prezentate spectacole gîndite pentru o receptare directă, nesofisticată, un tip de divertisment odihnitor, fără vulgaritate şi grosolănie, e stimulată bucuria de a fi împreună pe gradene,
  Citeste tot pe Cotidianul
• Un spectacol complet - Cafeneaua de Corina Andronic sursa: Agenda Liternet
  M-am uitat în dreapta şi-n stânga. Nimic. Pustiu. Poate una-două păreri ce n-au ajuns la mine ca sfat şi îndrumare de la critica de teatru calificată... Nu că eu, spectatorul, am neapărată nevoie de un ghid autorizat, dar cum cel mai inteligent om din lume este cel ce-i de acord cu mine, îmi face mare plăcere să mă văd confirmat (sau nu), în termenii spectaculoşi ce-mbracă cu fast înălţarea sau distrugerea unui spectacol.
  Cum n-am pretenţia de a mă aşeza pe scaun necuvenit, rămân în locul meu de spectator cuminte, căruia i-a plăcut ce-a văzut şi a înţeles ce i-a plăcut.
  Întâi că mi-a plăcut primirea de la poartă până la sală. Îmbrăcaţi de zile mari, pe două rânduri, EA şi EL te întâmpină. Şi păşeşti în clădirea ca o căsuţă de păpuşi sau ca o vilă sau ca un mic palat. Depinde de cel ce priveşte. De eşti copil te simţi perfect în foaier, la măsuţele cu scaune pe gustul tău colorat, de nu, te simţi bine să te
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• L'amour....toujours de Răzvana Niţă sursa: PORT.ro
  "Cafeneaua" dezvăluie o formulă inedită de spectacol, fiind un musical inspirat din măştile comediei dell arte. Pantalone, Pulcinella, Brighella, Arlecchino, Capitano şi Pedrolino sunt personajele principale ale unei poveşti de dragoste, o dragoste la prima vedere, sub clar de lună, lângă Fontana di Trevi.
  Monotonia unei atmosfere plate, în sudul pătimaş, la o masă, într-o cafenea cu mult prea multe Rafaele - este spartă de apariţia Ei. Misterioasă, angelică, surprinzătoare, toată numai glamour şi lux - într-un cuvânt, femeia în persoană. Pe rând, fiecare personaj îşi încearcă norocul, îşi joacă dublul rol de Don Juan şi claun al propriei pasiuni, cuceritor şi victimă. Dar totul se sfârşeşte cu bine, atâta timp cât prietenii îţi rămân alături şi pofta de viaţă se păstrează intactă.
  Muzica spectacolului semnată Paul Urmuzescu ar merita o popularizare reală, poate un CD sau, de ce nu, în timp, o variantă TV a spectacolului.
  Citeste tot pe PORT.ro
• Sfirsit de sezon de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Tot in final de sezon, suficiente premiere, printre care citeva evenimente pentru cei ce vor ramine acasa. La Bulandra, Imblinzirea scorpiei in regia lui Mihai Maniutiu si, asteptat cu sufletul la gura, Hamlet in viziunea lui Liviu Ciulei, cu Marcel Iures in rolul principal. Zilele trecute au insemnat pentru Felix Alexa premiera spectacolului Nunta lui Krecinski, la National, si pentru Dragos Galgotiu Cafeneaua de la Odeon.
  Acesta din urma si-a propus doua ceasuri de relaxare, fara pretentii, utilizind pretextul Goldoni. In ultimul an de zile, pentru Dragos Galgotiu Cafeneaua soseste dupa, ca sa zic asa, una calda, una rece. Avea sa fie, mai intii, Regele Lear, poate cea mai spectaculoasa cadere a stagiunii trecute, pe care nici macar Victor Rebengiuc nu a mai putut-o opri. In toamna, insa, a fost scoasa in lumina rampei (neconventionale) o coproductie a Centrului International pentru Arta Contemporana si a fundatiilor Athon si Pro Helvetia, Variatiuni Dostoievski, ce desena o
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Pe balerină o întreţine Contele de Marina Constantinescu sursa: România literară
  De două luni de zile teatrul românesc este cutremurat de conflicte de tot felul, majore cum este cel de la Nottara. Dezamăgirea, tristeţea şi neputinţa au coborît adînc în sufletele oamenilor de teatru. Totuşi, pe ici, pe colo ies spectacole care mai au forţa să ne întoarcă la bucuria inegalabilă pe care o provoacă farmecul teatrului. Nici nu ne dăm seama ce nevoie avem de această bucurie, de această diversiune, de acest miraj. Locuitorii Veneţiei din secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea îmi vine să spun că ştiau mai bine decît noi cei de astăzi că nu se pot lipsi de teatru. Şi de aceea poate premiera Teatrului Odeon cu Cafeneaua (La Bottega del coffè) de Carlo Goldoni, în regia lui Dragoş Galgoţiu şi scenografia lui Vittorio Holtier a sosit ca un dar: un spectacol spumos, elegant, o comedie fină jucată impecabil de actorii trupei care n-au vrut să demonstreze nimic altceva decît profesionalism. După o perioadă dominată nu de multe împliniri,
  Citeste tot pe România literară
• A fost odată o comedie de Goldoni… de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  … o comedie scrisă în 1750 pe care regizorul Silviu Purcărete o pune astăzi în scenă la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” de la Iași. Cum regizorul s-a dovedit expert în Goldoni, când în 1986 prezenta “Piațeta”, era de așteptat ca acum, și “Cafeneaua” să strălucească din nou ca o comedie savuroasă. Spectacolul “Piațeta” a rămas în istoria teatrului ca o “bijuterie” de preț, într-o distribuție excepțională din care mulți actori sunt astăzi personalități ale scenei noastre. Acum “Cafeneaua” sa, deziluzionează. Regizorul transformă piesa comică a lui Goldoni, “Cafeneaua” într-un scenariu dramatic de telenovelă, finalizat moralizator; intrigantului Don Marzio … îi apare o coadă și coboară în iad.
  Piesa se petrece la Veneția, în timpul carnavalului, iar acțiunea are în centru două cupluri, în care bărbații își înșeală nevestele. Goldoni atacă satiric prin intrigă și conflicte, un segment social din
  Citeste tot pe Spectator
• Cafeneaua lui Purcărete. Cu un pic de Goldoni… de Călin Ciobotari sursa: Jurnal virtual
  Din câte constat, la Naționalul ieșean merg bine, în ultimii ani, vodevilurile. Seria a deschis-o în 2013 Silviu Purcărete că Pălăria florentină. La foarte scurt timp, inexplicabil, regizorul Cristian Hadji-Culea a propus și el un spectacol de gen, Colivia (sau Colivia florentină, cum îl numeau, ironic, rău-voitorii). Pe final de stagiune actuală, același Silviu Purcărete a considerat că ieșenii au nevoie urgentă de Cafeneaua lui Goldoni, deși, din câte știu, nici unul din spectacolele pomenite anterior nu sunt scoase de pe afiș. Nu îmi este foarte limpede de unde preferința aceasta pentru vodevil la Iași a lui Silviu Purcărete. I s-o fi părând trupa aptă pentru această zonă teatrală (după deziluzia cauzată de aceeași trupă în Uriașii munților), o fi întrezărit în publicul ieșean un mare consumator de vodevil sau, pur și simplu, asta avea marele regizor la îndemână. Nu știu și, chiar dacă aș ști, nu m-ar ajuta cu nimic…
  Trebuie
  Citeste tot pe Jurnal virtual
• De la zâmbet plictisit la hohot cu toată gura de Florian-Rareş Tileagă sursa: PasiLiberi.ro
  Veneţia, veacul al XVIII-lea. Întocmai cum indică titlul, piesa (scrisă în 1750 de Carlo Goldoni) e structurată pe acest spaţiu fix, cafeneaua, înăuntrul căreia şi în jurul căreia se învârte totul, personaje şi poveşti. Nu ştim dacă localul e în centrul oraşului sau nu, dar cert este că Goldoni îl potenţează ca nucleu vital, fundamental uman, până într-acolo încât iese din graniţele Italiei şi devine un fel de centru al lumii burgheze, indiferent de limbă. Acolo se întâmplă totul, acolo se încurcă şi se descurcă vieţi, acolo se adună lumea, de la aristocraţi, burghezi şi slugi, la străini şi autorităţi, pentru simplul fapt că toţi beau cafea. E un punct de întretăiere a destinelor, în care se ciocnesc vicii, înşelătorii, duşmănii, bârfe de duzină, răutăţi, infidelităţi grosolane şi moravuri. Între cinstitul Ridolfo, proprietar al cafenelei - un afacerist atât de inimos, încât în breasla negustorilor pare un intrus
  Citeste tot pe PasiLiberi.ro
• Cafeneaua de la Iaşi - un spectacol frumos de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Silviu Purcărete revine la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi şi, după spectacolele cu Uriaşii munţilor şi Pălăria florentină pune în scenă Cafeneaua lui Goldoni.
  Un autor care ştim cu toţii că îi este drag şi pe ale cărui texte a înregistrat în România cel puţin o mare reuşită. Mă gândesc la Piaţeta, în varianta princeps de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Spectacolul de la Naţionalul ieşean este, înainte de orice altceva, unul frumos. Caracterizat printr-un continuum de imagini cum nu se poate mai reuşite. Contribuie la aceasta proiectul regizoral desenat cu o peniţă extrem de fină, muiată în tuş de cea mai bună calitate. Purcărete a conceput un proiect regizoral deloc agresiv sau zgomotos, de o delicateţe absolută. Care, fără doar şi poate, ar fi fost pe placul lui Goldoni, cel ce a militat pentru plasarea pe primul plan al miezului erudit al commediei dell arte. Există în spectacol o serie întreagă de alter-ego
  Citeste tot pe Adevărul
• În excursie la Cafeneaua lui Goldoni de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Veneţia. Carnaval. Măşti. Commedia dell’Arte. Goldoni. Păi e clar. Ce ar mai fi de adăugat? Ştim pe dinafară cum trebuie să fie spectacolul. Indiferent de titlul său. Dacă am văzut în copilărie „Bădăranii” cu Birlic ştim despre ce e vorba. Dacă am mai şi fost la Veneţia şi am cumpărat o mască din piaţa San Marco (poate două la preţ de una) deja suntem supra-avizaţi. Goldoni este unul dintre autorii deveniţi atât de familiari, încât orice reinterpretare ne testează limitele propriei toleranţe mai mult decât orice temă de politically correctness.
  Lui Silviu Purcărete îi place să se joace. Şi o face de cele mai multe ori cu inspiraţie şi efect scenic. În montarea de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi a piesei „Cafeneaua” de Carlo Goldoni limitele interpretării au făcut un pas în plus pe alăturea cu poteca din pădurea narativă. Atmosfera nu mai este cea pe care o aşteptăm. Iar acest punct de pornire este pe
  Citeste tot pe Yorick
• Viaţa într-o cafenea veneţiană de Ramona Iacobute sursa: ceascadecultura.ro
  Regizorului Silviu Purcarete pare sa ii priasca vodevilul pus in scena la Nationalul iesean. Sau poate ca Nationalul iesean a gasit in vodevil o reteta care-i asigura succesul la public.
  Dupa “Palaria florentina”, spectacol care s-a jucat mai mult de o stagiune in Sala Mare a Teatrului National “Vasile Alescandri”, Silviu Purcarete a ales sa monteze la Iasi “Cafeneaua” lui Carlo Goldoni. Desi, vodevilul este un tip de comedie usoara, cu rasturnari de situatie care schimba raporturile dintre personaje si centrul de greutate al actiunii si care conduc spre un final fericit, Silviu Purcarete reuseste sa-si contureze personajele dincolo de comicul de situatie si sa le arate drumul spre metafizic, sa le injecteze melancolia si indoiala in felul de-a fi. Poate de aceea, de fiecare data cand acest regizor, atat de atasat de lumea sa si de codurile pe care le foloseste pentru a o construi, alege sa puna in scena un vodevil, nonconformismul cu care o face te convinge sa treci de
  Citeste tot pe ceascadecultura.ro
• Jocul cu temporalitatea de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  Cafeneaua de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete, jonglează fin cu temporalitatea, inserând treptat elemente din prezent în cele care ţin de trecut. Jocul cu temporalitatea este evident prin soluţiile regizorale alese, dar şi prin scenografie, estetica spectacolului ori a personajelor şi, nu în ultimul rând, subiect. Spectacolul prezintă mărci tematice şi stilistice specifice regizorului Silviu Purcărete, însă e ceva mai actual decât alte spectacole ale sale.
  Decorul dinamic, recuzita scenică la fel de dinamică, manevrată de actori (mâini ”invizibile” întind ceştile de cafea de sub cortina laterală) şi prestaţiile muzicale, de sine stătătoare sau acompaniind monologuri, au acea notă care fac dintr-o montare un spectacol de teatru contemporan.
  Comedia, mergând până la grotesc, e străbătută adesea de o subtilă melancolie, prima evidenţiată de prestaţia lui Călin Chirilă, iar cea de-a doua de prestaţia lui Teodor Corban.
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• http://www.raftulcuidei.ro/spectacolul-cafeneaua-la-maratonul-teatrului-independent-bucharest-fringe-2016/ de Iulia Alexandra Carnaru sursa: Raftul cu idei
  Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe, editia 2016 (a VI-a deja, la numar) este in plina desfasurare. Organizat de Teatrul Apropo, Maratonul a inceput pe 17 septembrie si se va incheia pe 2 octombrie. Editia a VI-a cuprinde peste 40 de spectacole de teatru independent din toata tara, pe care le reuneste la Bucuresti, in cadrul celor 4 sectiuni ale evenimentului: Competitie (22 de spectacole ale stagiunii 2015-2016), One drama (monodrame produse in ultimii ani), Indie Gold (cele mai bune spectacole independente ale ultimilor ani) si sectiunea Serile Teatrului Studentesc (cele mai bune spectacole produse de absolventi ai facultatilor de teatru).
  Teatrele in care se desfasoara Maratonul de Teatru Independent-Bucharest Fringe 2016 si programul complet pot fi gasite aici.
  In prima zi a Maratonului am fost la Teatrul de Arta, unde, de la ora 18.00, in cadrul Sectiunii Serile Teatrului Studentesc, am fost “clientii” spectacolului Cafeneaua, dupa piesa lui Sam Bobrik si
  Citeste tot pe Raftul cu idei
• Chioggia de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Am plecat spre Tîrgovişte ca într-o mică aventură. Gîlcevile din Chioggia... M-am gîndit la mare tot timpul. La culorile ei, la mirosurile ei. Afară era iarnă, pe jos gheaţă, iar ziua se împreuna, discret, cu noaptea. Am înţeles că mergem cu un microbuz şi ne aştepta, de fapt, un autocar. S-a precizat o oră de plecare şi s-a întîrziat cu mult peste din motive ce ne-au scăpat tuturor. Am ieşit prin Chitila din Bucureşti. Pînă acolo, dibăcia şoferului ne-a salvat de fiecare dată să nu sfîrşim penibil prin gropile aiuritoare din capitala noastră europeană. După asta, ne-a şotit uşor celor care ne găseam în faţă că mîna şi grija lui Dumnezeu trebuie implorate să ne însoţească, şi ele, pe traseu. Pentru orice eventualitate. Ştia omul ce ştia. La un moment dat, după ce poveşti mai vechi sau mai noi au zumzăit de colo-colo, cineva a spus de cîteva ori la rînd că am ajuns în Tîrgovişte. Mi-am zis în gînd că are umor nu glumă.
  Citeste tot pe România literară
• Premieră: Un spectacol “perfect veneţian” de Marina Roman sursa: Time Out
  Gemenii, Teatrul Masca Excelent Pancratio! Primele replici trădeză un actor pentru care teatrul este a doua natură. Inflexiunile vocii şi plasticitatea trupului care se desenează pe scenă te intrigă: masca devine realitate.
  Începuse spectacolul înainte să apuc să mă uit pe distribuţie. Să-i ştii atât de bine pe toţi şi să nu recunoşti cine e Pancratio?! Caietul program m-a salvat: Cosmin Creţu! Şi întreaga distribuţie se desfăşoară la aceeaşi înălţime.
  Bucuria de a juca – de-a dreptul contagioasă. Talent cu carul.
  Dezinvoltură câştigată cu nesfârşite şi nebănuite ore de antrenament. Fantezie. Şi, deloc paradoxal, rigoare. Acesta este registrul în care se poate vorbi despre majoritatea producţiilor marca Masca. Premiera, care deschide cea de-a treia stagiune din noul sediul aflat în cartierul Militari, face excepţie doar în sensul argumentării nuanţelor spectacolului şi a unei adăugiri: un spectacol “perfect veneţian” .
  Citeste tot pe Time Out
• Râsul dublat de reflecţie de Mircea Morariu sursa: RevistaFamilia
  Nu mi se pare deloc de mirare că la o distanţă de ceva mai mult de doi ani de la înscenarea la Naţionalul clujean a celebrei Slugă la doi stăpâni, regizoarea Mona Chirilă revine, de această dată într-un spectacol cu Piaţeta montat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, asupra literaturii dramatice a lui Carlo Goldoni. O face, cred, în primul rând dintr-un motiv de ordin cultural ce ţine de misiunea de a cerceta cele mai intime şi profunde resorturi ale creativităţii şi devenirii teatrale, misiune pe care şi-o asumă orice regizor autentic. Iar Mona Chirilă este un astfel de director de scenă. Un regizor autentic nu lucrează cu prefabricate de gândire şi ocoleşte locurile comune. Or, manualele tradiţionale de istorie a teatrului universal se grăbesc să-l proclame pe Carlo Goldoni drept reformatorul comediei, cel ce a ridicat comedia iatliană la punctul ei valoric cel mai înalt, certificând ruptura de comedia dell'arte care, în goana după efecte
  Citeste tot pe RevistaFamilia
• Peripeţii în „Piaţetă” de Tudor-Costin Sicomaş sursa: Yorick
  Ce pot face iubitorii de teatru bucureşteni pe timpul verii? Ei bine, nu au foarte multe variante. Cu toate acestea, Primăria Capitalei a demarat o serie de evenimente spectaculare foarte colorate şi diverse, în cadrul Festivalului „Bucureştii lui Caragiale”, aflat anul acesta la cea de-a doua ediţie, care îi este dedicată Mariei Tănase. Astfel, în trei locaţii diferite – Centrul Vechi, Grădina „La Conu’ Iancu” şi Parcul „Lumea Copiilor” – publicul poate urmări spectacole de teatru, muzică şi păpuşi.
  Unul dintre aceste spectacole este „Piaţeta”, de Carlo Goldoni, realizat de absolvenţii Facultăţii de Artele Spectacolului a Universităţii Hyperion, clasa Maia Morgenstern-Constantin Florescu. Atu-ul acestor foarte tineri actori este energia, care multora dintre cei experimentaţi le lipseşte, şi care lor le permite să fie foarte apreciaţi mai ales într-o reprezentaţie de commedia dell’arte. Distribuţia este destul de numeroasă –
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol de primavara plin de lumina si veselie, in decoruri venetiene de Silvia Kerim sursa: Formula AS
  ...Daca vreti sa vedeti Venetia - o splendoare plutind pe ape intunecate - pe care n-ati vazut-o niciodata, dar pe care o stiti din carti de istorie, din albume de arta, cu reproduceri dupa comorile pe care le are in vistieria ei milenara - ori din filme, ori din povestiri...
  ...Daca vi se face dor de o Venetie pe care ati vizitat-o doar in fuga - ca turist cu buzunarele sfioase, subtiri, ori ca om de afaceri grabit care s-a oprit doar pentru cateva clipe ca sa bea un espresso la vestita cafenea "Florian", ori un whisky mic la "Harry's bar", acolo unde-i placea lui Hemingway sa viseze la femei frumoase, ori la viitorul safari, in goana dupa lei galbeni, adevarati sau imaginari...
  ...Daca spre norocul dvs. ati avut privilegiul sa adastati mai mult printre cladirile de aur si argint si marmura scumpa ale Serenissimei, si sa va plimbati pe stradutele bantuite, candva, de Casanova, duceti-va, rogu-va, la premiera operei din Bucuresti cu "Cei patru badarani". O premiera pe care,
  Citeste tot pe Formula AS
• Cei patru bădărani… când vine primăvara de Oltea Şerban-Pârâu sursa: Adevărul literar și artistic
  Distribuţia şi scenografia contribuie la anvergura spectacolului de la Opera Naţională din Bucureşti
  Orice abordare scenică a unei tare sociale precum bădărănia este bine-venită în peisajul cultural autohton, pentru care mitocănia rămâne o temă fertilă. În esenţă, mitul bădărăniei este acelaşi, indiferent de epocă, la fel de proaspăt acum, ca în bine-cunoscuta piesă a lui Goldoni.
  Mesajul celebrului dramaturg italian nu este - din păcate - deloc perimat. De aceea, readucerea pe scenă a unor portrete tip din zona mitocăniei, a prostiei sau a trufiei ar trebui să fie un succes de casă garantat, aşa cum s-a întâmplat cu recenta reţetă înregistrată de piesa „Dineu cu proşti" a Naţionalului din Bucureşti.
  În acest sens, comedia muzicală în trei acte „I Quatro Rusteghi" („Cei patru bădărani") compusă de Ermanno Wolf-Ferrari (1876-1948) era de aşteptat să aducă elemente noi în necesarul demers de „înfierare" a unor defecte
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Gangsterii „bădărani” de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Vrem să vedem comedie. Suntem obosiţi, stresaţi şi grăbiţi. Venim la teatru pentru că vrem să râdem şi să ne simţim bine. Încet-încet experienţa vizionării unui spectacol se transformă pentru cei mai mulţi într-o plăcere vinovată. Mă descărc, mă deconectez şi nu îmi pasă prea mult de calitatea artistică. Am văzut o poveste clară, comică, interpretată de actori haioşi, au fost poante şi glumiţe, s-a terminat bine pentru toată lumea, nu-mi trebuie mai mult. A devenit simplu să îi mulţumeşti pe spectatorii de teatru.
  Îmi place când văd că nu e numai aşa. Spectacolul „Bădăranii” de la Teatrul Metropolis depăşeşte norma. Se ia foarte în serios. Text clasic, autor renumit, actori mari. Aceştia sunt cei trei piloni pe care se sprijină Dan Tudor încă înainte de a începe să monteze spectacolul. Şi cum e nevoie întotdeauna de echilibru stabil, l-a găsit şi pe cel de-al patrulea; demonstrând parcă mai multă imaginaţie decât
  Citeste tot pe Yorick
• Cum au rămas urşii fără coadă de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  nevestele lor nu mai pot tolera asta. Vor să fie elegante, vor să meargă la carnaval, vor să trăiască viaţa din plin în mijlocul lumii, nu închise în casă ca într-o fortăreaţă. Deşi bărbaţii le supraveghează la fiecare pas, consoartele se vor răzbuna. Capul răutăţilor este Felice, cea mai voluntară dintre ele, cea care va da lovitura de graţie. Astfel, bărbaţii sunt puşi cu botul pe labe. Lecţia demonstrativă şi-a atins scopul.
  După succesul cu "Gaiţele", tot la Teatrul Metropolis, Dan Tudor revine pe aceeaşi scenă cu o altă piesă clasică, respectiv comedia lui Carlo Goldoni "Bădăranii". Iubitorii teatrului îşi amintesc cu siguranţă varianta din anii 50, a Naţionalului bucureştean, regizată de Sică Alexandrescu, cu Grigore Vasiliu Birlic, Alexandru Giugaru, George Calboreanu şi Silvia Dumitrescu Timică. Adevărate forţe actoriceşti îşi dădeau replica atunci. Dar şi acum. Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu,
  Citeste tot pe Port.ro
• Bădăranii din jungla oraşelor de Doina Papp sursa: Revista 22
  Transformarea modernă a Bădăranilor lui Goldoni pe care o imaginează Dan Tudor în acest nou spectacol al Teatrului Metropolis nu e una de esenţă. Schimbând decorul şi costumele adaptate altui secol, regizorul nu face decât să scoată şi mai bine în evidenţă universalitatea temei şi a subiectului. La nivelul comportamentului uman, fireşte, de care se ocupă autorul, scriind la vremea lui (secoul XVIII) această comedie care avea să impună în teatru preocuparea pentru portretele realiste. Popularii reprezentanţi ai stilului macist, care odinioară erau consideraţi bărbaţi din topor avizi să-şi apere supremaţia, cunoscuţii Don Maurizio şi Lunardo, Simon şi Camciano, arborează acum ţinută de mafioţi, inspirată de modelul clasic (Chicago) al anilor nebuni când se purtau costumul la două rânduri şi borsalina. Păziţi de bodyguarzi cu şapcă şi vestă tricotată din acelaşi decor urban, atenţi mai curând la ce pun la cale bogătaşii decât la a
  Citeste tot pe Revista 22
• „Bădăranii” – rețetă de succes sau Bun de turneu de Ana-Maria Nistor sursa: Luceafărul
  Goldoni, în prefața piesei publicate, conform obiceiului, după ce a fost deja jucată. Simte nevoia să precizeze, cu o ușoară falsă modestie, că nu a greșit croindu-i pe cei patru „rustego” pe același calapod: „publicul s-a distrat de minune și pot spune că opera aceasta a mea este una din cele care au avut cel mai mare succes; căci nu a fost aplaudată numai la Veneția, ci pretutindeni unde a fost jucată până acum”.
  Dacă trupa condusă de actorul-regizor Dan Tudor a avut intenția să refacă întrucâtva traseul pomenit de dramaturg și să adune un număr mare de spectatori care să plece din sală bine dispuși, atunci proiectul va fi o reușită. Nu cred că ambiția artiștilor a fost să facă un spectacol de Edinburgh, ci unul care să delecteze, cu priză la omul obișnuit. El se pliază pe una dintre strategiile Teatrului Metropolis și, o dată în plus, demonstrează valabilitatea rețetei clasice de succes. Chiar dacă notorietatea și gustul
  Citeste tot pe Luceafărul
• Să bem din „Elixirul” Commediei dell’Arte la UNATC! de Alina Epingeac sursa: Yorick
  E frumos la teatru! Râdem, ne simţim bine, ne molipsim de energie şi entuziasm, aplaudăm, plecăm acasă zâmbitori şi bine-dispuşi. Din păcate nu am prea des acest prilej. Aşa că atunci când se întâmplă abia aştept să spun mai departe. Simt că fac un cadou de suflet atunci când pot bucura pe cineva cu o seară frumoasă la teatru. Dacă tot mi-am trimis toţi prietenii, amicii, colegii şi cunoscuţii la „Elixirul” de la U.N.A.T.C., de ce să nu legalizez în scris această recomandare călduroasă şi sinceră?
  Spectacolul de Commedia dell’Arte regizat de Mihai Gruia Sandu şi Ştefan Lupu are o prospeţime extraordinară. Cei nouă masteranzi din anul II umplu scena cu atâta poftă de joc, încât ai impresia că zboară de la un arlechin la altul. Sunt tineri şi nebuni, se aruncă în acest exerciţiu cu toată inconştienţa creativă a actorului aflat la început de drum. „Carpe diem!”, „Ce-am avut şi ce-am pierdut”… totul de dragul
  Citeste tot pe Yorick
• În sfârșit, un pas înainte de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Dispariția în urmă cu câțiva ani a teatrului “Casandra” din Centrul Vechi al Capitalei, a afectat UNATC în demersul necesar de promovare și a absolvenților de astăzi, aflați în pragul licenței, după trei ani de studiu, cât și a celor de la masterat, după alți doi ani de studiu. Numeroasele examene de absolvire erau prezentate drept confruntări cu publicul în sălile de clasă de la sediul UNATC, și cu mult noroc, puține, primeau găzduire din partea unui teatru. În sfârșit, UNATC beneficiază acum, de două săli de spectacol – “Ion Cojar” și “Octavian Cotescu”, la Palatul Național al Copiilor din Parcul Tineretului. Cum e și firesc, absolvenții vor avea șansa contactului cu publicul într-o sală de teatru. Anual UNATC produce mulți absolvenți și rămâne de văzut cum se va organiza repertoriul curent al unei stagiuni cu spectacolele-examen de finalizare ale licenței și masteratului. Intrarea la spectacolele de absolvire va fi
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Cuceritori ai clipei. Vivat commedia! de Ruxandra Vera Ştefan sursa: Agenda LiterNet
  Toţi oamenii îşi doresc în fiece zi a vieţii lor să fie sănătoşi, frumoşi, deştepţi, înstăriţi şi, dacă s-ar putea şi nemuritori. Încă din copilărie învăţăm să căutăm "tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte". Aşezaţi la linia de start, primim această misiune. Plecăm la auzul pocnetului, dintr-o frică inconştientă de însăşi detunătura de armă care "descarcă" orice posibilitate de a rămâne pe loc. Benzile de alergat sunt diferite, uneori paralele, alteori se intersectează, la un moment dat se suprapun - este o reţea întreagă care uneşte cele patru zări, construind o hartă pe care niciodată nu o vom putea privi pe de-a-ntregul, pentru că suntem cei care o trasăm cu paşii noştri, suntem cuceritori ai fiecărei clipe netrăite.
  În acest sens, spectacolul de Master II Arta Actorului, Elixirul, se construieşte ca o hartă a jocului actoricesc pe care îl cere commedia dell'arte. Ca specie de teatru,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Finis coronat opus: Flecărelile femeilor de Marina Roman sursa: Yorick
  Să râzi din toată inima. Aproape până la lacrimi. Să te bucuri de fiecare moment al spectacolului şi să aplauzi la scenă deschisă pentru că nu poţi face altfel. Să urmăreşti fiecare mişcare pe care un actor o face şi să înţelegi că gestul care îţi atrage privirea într-un cinematografic trans înainte, până la detaliu, este o combinaţie tehnică ingenioasă între pantomimă şi living statues. Să fii, simultan, în commedia dell’arte şi în actualitate. Să simţi ritmul fiecărei replici într-un iureş muzical irezistibil. Sau să aştepţi cu nerăbdare acel „abagigi” strigat de Musa (ca reclamă pentru fructele confiate, orientale, pe care le vinde), pentru că apariţia lui Valentin Mihalache, trecând doar prin scenă, este superlativă. Înainte de toate, Flecărelile femeilor nu-ţi lasă nici ochii, nici urechile, nici gândul să se desprindă o clipă de eroii lui Goldoni. Şi te bucură pur şi simplu. Textul este savuros,
  Citeste tot pe Yorick

Discutii:

propune tema de discutie