regizor caut piesa

Piese de Carlo Gozzi

adauga piesa

Corbul (Il Corvo)

The story is about curses. King Millo kills a raven, and its owner puts a curse on him. The curse can be lifted only if Millo marries a woman with white skin, red lips and raven-black hair. Such a woman, Princess Armilla, is found. Just as things are looking up, Prince Jennaro, the king’s brother, discovers that the horse and the falcon he has just bought are cursed, too. There’s no easy solution. If he gives them to the king, a horrible thing will happen; if he doesn’t, a different horrible thing will happen; if Millo marries Armilla, yet another horrible fate lies in store.

Regele cerb (Il re cervo)

Dragostea celor trei portocale (L'amore delle tre melarance)

Leandro și Clarice plătesc o vrăjitoare să-l omoare pe prințul Tartaglia. Aceasta îi dă o licoare care îl îmbolnăvește. Tatăl său cheamă doctori renumiți pentru a-l salva. Boala sa incurabilă constă în faptul că "rima" mereu, iar singurul leac putea fi râsul. Se dî o mare petrecere și în cele din urmă prințul râde! Dar cade pradă unei noi vrăjitorii: se îndrăgostește de prințesele închise în trei portocale de aceeasși vrăjitoare. Ele puteau fi salvate doar dacă prințul ar fi decojit portocalele și le-ar fi dat prințeselor să bea multă apă. Aproape de a-si găsi leacul și fericirea, prințul se îndrăgostește de una dintre prințese, însă vrăjitoarea îi ia locul acesteia, ajunge la palat și e gata să se mîrite cu prințul. Speriat de chipul ei urât, Tartaglia refuză să se mai însoare. Prințesa înlocuită și transformată în porumbiță apare, vrăjitoarea este pedepsită și totul se termină cu bine.

Pasărea verde (L'augellino belverde)

Povestea unor gemeni, al căror tată adoptiv, Truffaldin, nu se ocupă deloc de ei. Tatăl lor adevărat este regele din Monterotondo. Pasărea verde are grijă de ei și îi pedepsește pe cei ce vor să le facă rău.

Secretul magic

Turandot

Turandot esteoO prințeză chineză care refuză să se căsătorească în ciuda numeroșilor doritori de a obține mâna ei. Ea nu este înduplecata nici de rugămințile insistente ale împăratului Altoum, tatăl ei, nici de cererile poporului nemulțumit de atitudinea ei. Un basm teatral construit pe tema identităţii şi a călătoriei iniţiatice care precede dobândirea ei.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Carlo Gozzi 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Carlo Gozzi

• Încă o izbândă semnată Cristian Pepino de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  Cu siguranţă, Cristian Pepino este astăzi maestrul teatrului pentru copii. Un talent excepţional, o incontestabilă pasiune pentru acest gen de spectacol, o capacitate de invenţie incomensurabilă fac din Cristian Pepino un profesionist desăvârşit iar din spectacolele sale, reuşite certe.
  "Dragostea celor trei portocale" este o partitură pe care regizorul a mai încercat-o la Teatrul Ţăndărică unde se joacă şi acum cu succes. Spectacolul de la Teatrul Naţional de Operetă este însă mult mai elaborat. Puţine elemente de decor, fundalul scenei fiind un spaţiu al proiecţiilor imaginate de acelaşi Cristian Pepino. Acesta este un ingredient pe care regizorul îl foloseşte tot mai des în ultimul timp. Animaţiile create de el sunt nu numai utile, expresive, dar dau dovadă şi de umor fin şi adesea de subtile nuanţe ironice.
  Costumele gândite de Cristina Pepino sunt adevărate opere de artă - un gust deosebit, un simţ al culorilor şi o cunoaşterii a
  Citeste tot pe Port.ro
• Pocalele lui Pepino de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Aceeaşi echipă de creatori, încă un spectacol luminos pentru Teatrul Ţăndărică din Bucureşti: regizorul Cristian Pepino, scenograful Cristina Pepino, compozitorul Dan Bălan şi Dragostea celor trei portocale de Carlo Gozzi, după un scenariu semnat, ca de obicei, de regizorul Pepino. Domnia-sa rămîne nu doar cel mai important, inventiv şi nuanţat în vocabularul artei de păpuşi şi marionete, ci şi un realizator de astfel de montări fără concurenţă. Sînt numeroase teatrele cu acest specific, nu însă şi numele de regizori care s-au ocupat sistematic şi coerent de acest tip de limbaj, încercînd să-l impună şi să inoveze mereu. Margareta Niculescu - stabilită în Franţa - Ildiko Kovacs, regizor şi păpuşar, de curînd laureată a Premiului de Excelenţă în Arta Animaţiei, Brînduşa Zaiţa-Silvestru, Dorina Tănăsescu, un eminent dascăl, sînt doar cîteva dintre personalităţile cu marcă naţională şi internaţională. Prima promoţie de
  Citeste tot pe România literară
• In lumea printeselor-portocale de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Un vacarm asurzitor te intimpina de cum pasesti in sala Teatrului Tandarica de pe Calea Victoriei. Copiii sint sub scaune, pe scaune, printre rinduri, bat din picioare, se striga dintr-un capat in altul al salii si le citesti emotia pe chipuri. La 10.03 s-au ridicat in picioare impacientati ca nu mai incepe si au inceput sa vocifereze. Se vede treaba ca nu prea aveau timp de pierdut. Iar atunci cind s-a ridicat cortina, s-au dezlantuit, incit nici 50 de educatoare nu i-ar mai fi putut domoli. Ce conventie narativa sau distantare fictionala! Fleacuri pentru acesti spectatori prompti, cu cele mai imprevizibile si directe reactii, ale caror comentarii si interventii sint extrem de savuroase.
  O lume fascinanta, in care fiecare papusa devine un spectacol in sine, coagulind energii si stari variate, incercind cu maxima ingeniozitate sa sugereze patrunderea intr-un spatiu de poveste, isi tese propria istorie. Iar Teatrul Tandarica a cunoscut, in timp, creatii de exceptie,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Portocalul cu păpuşi de Doru Mareș sursa: Yorick
  Teatrul pentru Copii „Arlechino” din Braşov are câteva avantaje. În primul rând este adăpostit de o sală mică, dar cochetă şi bine utilată tehnic, în mijlocul oraşului vechi. Utilată, mai ales, de căldura specială a unor actori interesaţi vizibil şi în egală măsură de performanţele meseriei lor şi de conversaţia directă şi fără de care nu s-ar purtea imagina o asemenea investiţie de talent şi afectivitate, cu beneficarii direcţi – copiii de sub Tâmpa şi de pe lângă Biserica Neagră. Apoi, cei şaizeci şi patru de ani de existenţă şi experienţă obligă, indiscutabil, la o anume ţinută, dar şi la o vesel-ingenioasă relaxare. Mihaela Soloceanu, directorul companiei, o ştie bine şi nu se joacă atunci când îi invită pe cei mici să se joace de-a visul şi de-a dialogul cu imaginile scenice ale acestuia. La fel se întâmplă şi în abordarea textului lui Carlo Gozzi, „Dragostea celor trei portocale”, o piesă celebră,
  Citeste tot pe Yorick
• „Dragostea celor trei portocale” – spectacol de întuneric şi umbre de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Nu întâmplător cea mai importantă întrebare din teatru rămâne „De ce?”. De multe ori se întâmplă ca rezultatul să se transfromre într-un „De ce, Doamne iartă-mă?”. De la bune intenţii şi gânduri onorabile, multă energie, timp şi resurse materiale investite în proiecte care sună foarte bine pe hârtie, se poate ajunge fără prea mare efort la un rezultat care să te pună pe gânduri în sală: ce caut eu aici? De ce? Şi aşa se închide un cerc.
  Primul de ce care îşi cere răspunsul ar trebui să fie „De ce montez acest spectacol?” cu sensul „Cui mă adresez?” „Pentru cine?”. Pen’ce-ul lui Caragiale e foare valoros. Dacă nu îţi stabileşti precis publicul ţintă, poţi să construieşti un spectacol care să devină întruchiparea expresiei nu tocmai flatante, împrumutate din limbajul antrenamentelor neprofesioniste din tenis „a da la perete”. Un asemenea exemplu concludent este spectacolul „Dragostea celor trei portocale”
  Citeste tot pe Yorick
• „Dragostea celor trei portocale“ de Carlo Gozzi în premieră la Teatrul „Stela Popescu” de Otilia Andrei sursa: Adevărul
  Textul piesei, inspirat din celebrul basm antic scris de Carlo Gozzi în 1761, este dramatizat pentru această producţie de Carlotta Pansa şi Michele Modesto Casarin, tradus de Oana Boşca Mălin şi Matei Stoenescu. Michele Modesto Casarin, regizorul spectacolului Dragostea celor trei portocale, declara: “Din punctul meu de vedere Gozzi este teatrul, pentru că el aduce pe scenă teatrul fantastic, ieşit din comun. Poporul, lumea, oamenii trăiesc în cotidian şi merg la teatru ca să vadă ceva neobişnuit. Acest „ieşit din comun” sigur că este legat de cotidian, dar devine un limbaj permutat în altă dimensiune, ajutându-ne să descoperim cotidianul într-un alt mod, prin intermediul unui limbaj extraordinar.”
  Echipa cu care lucrează Michele Modesto Casarin este recunoscută la nivel internaţional şi este formată din Licia Lucchese (scenograf şi designer costume) şi Stefano Perocco di Meduna (creator de măşti), care colaborează cu artişti din România,
  Citeste tot pe Adevărul
• Improvizati, nu ganditi de Cristina Spiridon sursa: Ziua
  Intriga, suspans, personaje de poveste, masti, rasete si lacrimi, muzica si dans sunt doar cateva din elementele ce caracterizeaza piesa "Regele Cerb", care a avut premiera vineri seara la Teatrul Masca. Un spectacol care ne arata ca desi suntem adulti, in realitate sufletul ne este de copil.
  Cel putin asa precizeaza Michele Modesto Casarin, cel care a pus in scena textul lui Carlo Gozzi. Regizorul italian nu este la prima colaborare cu Teatrul Masca, el a mai adus in atentia publicului bucurestean alte doua piese: "Indragostitii" si "Gemenii". "Am incercat de fapt, poate si un pic din cauza dorului de casa! - sa aduc Venetia aici. Mesajul pe care am vrut sa-l transmit este cel al unui teatru italienesc adevarat, avand savoarea orasului unic in lume, cu canalele, gondolele si mai ales cu oamenii sai", a declarat Michele Casarin. Cele trei spectacole regizate de acesta la Teatrul Masca, alaturi de piesa "Sluga la doi stapani" de Carlo Goldoni, regia Mihai Malaimare,
  Citeste tot pe Ziua
• “Regele cerb”, un basm cu trimiteri actuale de Tudor Lavric sursa: Cronica Română
  O noua premiera la Masca, primita cu incantare de publicul bucurestean, este un teatru italian in traditia “Commedia dell’arte”, care nu a aparut deloc strain spectatorilor romani, nici prin povestea originala nici prin adaptarile vizibile.
  “Regele cerb”, piesa lui Carlo Gozzi din secolul al XVIII-lea, a fost pusa in scena intr-o noua versiune romaneasca, de data aceasta a unui regizor italian, Michele Modesto Casarin. (Povestea a mai fost, din cat stiam, pusa in scena la Teatrul National Targu Mures, dar nu in acelasi stil ”commedia dell’arte”). De data aceasta, Teatrul Masca a avut fericita ocazie de a lucra in colaborare cu Pantakin Da Venezia. Comicul de situatii este bine actualizat, de un regizor ce pare cunoscator al realitatilor romanesti. Povestea cu un prim-ministru care uzurpa scaunul regelui (al conducatorului) se poate concepe oricand si pe plaiurile mioritice. Dar, desigur, “Regele cerb” este un basm. Jocul actorilor, exclusiv ai Teatrului Masca
  Citeste tot pe Cronica Română
• De ce mint femeile şi de ce poartă bărbaţii coarne? de Dan Darie sursa: Academia Cațavencu
  Departe, tare departe, în cetatea Serendipo, regele Deramo îşi caută nevastă: în palat, pe uliţe, în alte cetăţi şi, în general, cam în zadar. Una-i ştirbă, alta-i slută, următoarea paraşută şi, de vine una acceptabilă, atunci minte de îngheaţă apele, c-aşa se întîmplă cînd pui muierile să facă răcituri fără frigider. Intră năravul în sînge şi pas să-l mai scoţi fără o bătaie cu grebla, chestie care nu se face cînd eşti faţă împărătească. În orice caz, bietul rege testa gagică după gagică şi le pica pe capete. Tabloul fermecat avea darul de-a zîmbi cînd cineva trîntea o minciună şi, după vreo săptămînă de audienţe, suveranul se întreba foarte serios dacă pictura nu fumează iarbă pe şest, pentru că rîdea de-i trosneau fălcile.
  De cealaltă parte a zidurilor, poporul se întreba la fel de serios dacă regele lor nu-i cumva fan Noua Dreaptă sau dacă n-ar trebui să lase tronul altuia şi să se retragă în
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• O dezamăgire de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Nu-mi voi ascunde defel dezamăgirea faţă de Regele cerb, prima premieră a stagiunii 2017-2018 la Teatrul „Regina Maria“ din Oradea. Spectacol căruia i s-a rezervat cinstea de a deschide ediţia a XXIII a Festivalului Internaţional de Teatru din localitate. În fapt, formula mai modernă, mai îmbogăţită şi mai diversificată sub care se prezintă de câţiva ani încoace una dintre cele mai vechi manifestări de cultură teatrală din România- Festivalul de teatru scurt -a cărui primă ediţie a avut loc în anul 1976.
  Aşa după au observat şi subliniat istoricii de teatru, în lupta pe viaţă şi pe moarte dusă cu rivalul său, Carlo Goldoni, care nu mai voia sub nici o formă să respecte puritatea stilului comediei veneţiene fără a plănui însă o revoluţie rapidă, ci o transformare treptată a acestui gen de teatru, Carlo Gozzi a avut un precursor. Un anume Chiari. De abia apoi respectivului Chiari se va asocia mult mai puternica voce a lui Carlo Gozzi,
  Citeste tot pe Adevărul
• Prim-planuri cu moartea de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  „In cazul fotografiei, este vorba despre un discurs codificat al starilor simbolice de lucruri“, afirma Vilém Flusser intr-un eseu in care analizeaza cadrul si modalitatile de expresie ale universului fotografic – Pentru o filozofie a fotografiei. Ideea spectacolului lui Victor Ioan Frunza se pliaza pe aceasta ordonare semnificanta a legaturilor interne dintre imagine si cuvint, subscrise esafodajului puterii. In Turandot, regizorul aplica basmului teatral (gen pe care Gozzi il foloseste cu predilectie) o strategie de lectura scenica care integreaza un dat cultural actual cu o extraordinara forta de sugestie si dispersie – fotografia.
  Cruzimea printesei chineze care refuza cu obstinatie sa se casatoreasca este tradusa in gestul ghilotinarii fotografiilor pretendentilor. Indirjirea ei nu poate fi induplecata nici de rugamintile insistente ale tatalui (imparatul Altoum este interpretat adecvat de George Corneanu intr-o nota de calm si intelepciune, contrapunct la inversunarea
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Turandot - şoc după şoc de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  Un oraş în care teatrul s-a înfiinţat relativ curând presupune un public ce nu a apucat să-şi formeze cultura teatrală. Nici măcar fundamentele ei. Este şi cazul Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte. Un regizor mare (Victor Ioan Frunză) care montează aici e nevoit să ia în calcul două coordonate: 1. Care este publicul cel mai numeros? Hotărât, majoritatea covârşitoare o fac tinerii; 2. Rezultă de aici că e vorba de un public cu informaţii acumulate, în proporţii zdrobitoare, vizual. Îmi închipui că acesta a fost raţionamentul regizorului deprins de ani buni cu capriciile publicului şi ale teatrelor. Şi, dacă deducţia mea e bună, atunci Turandot de la Târgovişte e un caz fericit în care un regizor important se adaptează inteligent publicului.
  Care sunt dominantele acestei perfecte suprapuneri? Întâi spectacolul e construit prioritar pe stimuli vizuali; cuvântul, cu vechea lui forţă de a conduce în lumi imaginare, reverberează, aici,
  Citeste tot pe Revista Cultura
• De la măreţie la elucubraţie de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Turandot“ a stârnit cele mai multe controverse la Festivalul Naţional de Teatru. „Turandot“ este o combinaţie între un teatru suprarealist care o ia razna şi parodie, de care Quentin Tarantino ar fi mândru şi care l-ar face să se tăvălească pe jos de râs.
  De la tipul de discurs abscons, elitist şi impenetrabil chiar pentru minţile cele mai odihnite, Zholdak coboară abrupt panta parodiei, arătând că nu se ia prea mult în serios.
  Experiment total, în decorul plin de simboluri realizat de Dragoş Buhagiar, spectacolul Teatrului Naţional „Radu Stanca" din Sibiu îşi cerne judicios publicul.
  Pune o sală întreagă pe fugă, o goleşte din minut în minut, pentru a-i păstra exact pe spectatorii de care are nevoie - cei dispuşi să respire toţi feromonii unui curaj inventiv. Pentru că Zholdak are tupeul de a fi ridicol, are ambiţia de a şoca prin soluţii riscante.
  Este preferabil teatrul aruncat uneori în derizoriu, dar care licitează idei cu
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Turandot – şocul viitorului de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Cum Dumnezeu să pui în scenă un basm în zilele noastre? Pe cine mai interesează? Nici copiii nu mai marşează. Ori e cu StarTrek, cu pac-pac, cu karate, cu manga – ori ba. Totuşi, un basm – nu s-ar mai putea stoarce cîte ceva? La urma urmei, poveştile astea conţin ele ceva adevărat, peren. Totul e să ştii să scoţi la lumină sensul ascuns. Care nu e nicidecum ăla de-l ştie lumea. E altul. De exemplu, Turandot. De ce e ea crudelă şi căsăpeşte la prinţi pretendenţi la mîna-i? Prostul ăla de Carlo Gozzi habar n-avea de tata Freud. Dar Andriy Zholdak ştie. Şi pricepe repede că ea se revoltă împotriva condiţiei femeii reduse la un orificiu. Aşa că o pune pe Turandot să ţipe isteric nişte tirade introductive, scoase parcă din vulgata feminismului agresiv şi stupid, ca să priceapă şi caracuda din sală. Şi, ca totul să fie clar, mai sugerează şi o relaţie incestuoasă cu tatăl, care a crescut-o singur, doar e la mintea cocoşului că,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Hitler şi prinţesa Turandot de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul
  E greu de înţeles succesul în cultura europeană a acestui basm cu subiect chinezesc cu Prinţesa Turandot, repovestit de veneţianul Carlo Gozzi. A cunoscut zeci de versi­uni scenice şi lirice. Puccini, de exemplu. Turandot urăşte bărbaţii şi nu vrea un soţ care nu poate răspunde la trei ghicitori. Doar prinţul Calaf, fiul lui Timur, regele exilat al Tartariei, va fi acela, iar Turandot se îndrăgosteşte de el după multe peripeţii. Regizorul ucrainean Andri Zholdak, fiu al Sibiului, nu suportă asemenea dulcegării. De aceea, va scrie propriul scenariu, în care Turandot devine o amazoană ce luptă pentru emanciparea femeii. Adică, aceasta trebuie să înceteze de a mai fi „gaură de frecat”, cum se exprimă zholdak, pentru a deveni fiinţă autonomă. Travestit în scriitor, Zholdak face ravagii: acţiu­nea se petrece într-un spaţiu nazist, iar împăratul pare a fi însuşi Hitler, conducătorul suprem. Curios este că şi tabăra rivală a prinţului
  Citeste tot pe Luceafărul
• Teroarea amazoanelor în floare - Turandot de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Andriy Zholdak este imprevizibil. A-l încorseta în formule este o probatio diabolica fără sens. Zholdak este un spirit liber, tumultuos, a cărui energie este pustiitoare uneori, genial, cu o fantezie nesfârşită, câteodată epuizantă, niciodată epuizată, organizat în haosul lui creativ, prin excelenţă artist, cu o gândire imaginativă şi cu desăvârşire suprarealist. Zholdak este acceptat cu greutate de public, cel puţin de cel român, neobişnuit cu teatrul în formule complexe şi ne-nenarative la modul realist. Ca în orice domeniu, pentru ca ceva nou să fie acceptat, el trebuie mai întâi rodat. Spectatorul ar trebui educat în esteticile contemporane, pentru a le putea înţelege înainte de a şi le putea apropia. Zholdak are puţini aliaţi în mediul teatral românesc, în ciuda asiduităţii cu care îl cultivă Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu. Spectacolul său din FNT 2009, Turandot a întâmpinat serioase probleme de receptare.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Cum era să fie Turandot de Alexandru Ștefan sursa: Revista Tribuna
  Este din ce în ce mai greu de conceput, de când cu criza asta economică, faptul că nu poți ieși din zona cu nisipuri mișcătoare nici agitându-te ca un apucat, nici făcând pe mortul.
  Așa că nu întâmplător remarca este uilă și pentru actori, al căror talent, de asemenea, nu poate fi
  măsurat în funcție de „agitația” sau „lentoarea” de care dau dovadă când joacã.
  Din această cauzã cred cã spectacolul Prințesa Turandot dupã Carlo Gozzi, montat de Andriy
  Zholdak la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și prezentat în Festivalul Național de Teatru
  (FNT), stã sub semnul lui „S-a dorit”. S-a dorit o reinventare a textului lui Gozzi, o transpunere modernã și șocantã în plinã epocã fascistã, în care „vulturul”-Führer este îndurerat de imposibilitatea de a-și mãrita unica fiicã. Aceastã ironie finã la adresa pãrților comuniste din Asia ar fi trebuit întãritã de scenografia lui Dragoș Buhagiar.
  Citeste tot pe Revista Tribuna
• Neconcordanţe absolute de Mircea Morariu sursa: Revista familia
  Ţinând cont de unele experienţe anterioare, la începtul verii trecute, cu prilejul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, înaintea spectacolului cu piesa Woyzeck, regizat de Andriy Zholdak la Agency Culture din Ucraina, am pregătit sacul cel mare şi am aşteptat să se umple. Nu s-a umplut, iar în cronica publicată în nr.8-9-10 din 2009 al revistei Teatrul azi am explicat, cred destul de argumentat, dar şi fără ocolişuri, de ce s-au petrecut astfel lucrurile.
  Între timp, am citit o seamă de reflecţii despre funcţia, rolul şi valoarea repetiţiilor, despre cum înţelege Zholdak misiunea regizorului, pe cea a actorilor, prezenţa publicului dar şi pe cea a criticilor, reflecţii publicate în volumul Repetiţiile şi teatrul reînnoit- Secolul regiei, apărut sub coordonarea lui George Banu la editura bucureşteană Nemira. Aşa am aflat că în opinia lui Andriy Zholdak „regizorul nu e om, el poartă doar costum omenesc, are stomac, inimă, plămâni,
  Citeste tot pe Revista familia
• Turandot sau dictatura jocurilor pe calculator de Monica Andronescu sursa: Yorck
  La Sibiu toamna Teatrului “Radu Stanca” a început cu o microstagiune. Treisprezece spectacole prezentate în nouă zile. Printre ele, trei premiere: „Turandot” în regia lui Andriy Zholdak, „LaBute & Friends”, în regia lui Radu Alexandru Nica şi „Oscar şi Buni Roz” pus în scenă şi interpretat de Diana Fufezan. Plus o revenire a mult premiatului „Faust” al lui Silviu Purcărete, cu primele reprezentaţii după succesul de la Edinburgh.
  Scrisori către Dumnezeu
  Despre „Oscar şi Buni Roz” al lui Eric Emmanuel-Schmitt, pus în scenă de Diana Fufezan, doar câteva cuvinte. Rămâne unul dintre cele mai frumoase texte ale literaturii contemporane, atât de emoţionant, încât trăieşte de la sine. Copilaşul „condamnat” să moară de cancer, dar care, precum Făt-Frumos în basme, „creşte” într-o zi cât alţii în zece ani, îşi trăieşte viaţa pe repede înainte. Vegheat şi condus pe întortocheatele ei căi de Buni Roz.
  Citeste tot pe Yorck
• Retur autumnal la Sibiu de Daniela Magiaru sursa: Revista Orizont - pg.26
  Despre căutările neobosite ale Teatrului \"Radu Stanca\" din Sibiu și despre generatorul de proiecte care se numește Constantin Chiriac s-a scris mult și bine. Poate ar mai fi de adăugat doar declarația acestuia, care spunea în cadrul conferinței de presă dedicată microstagiunii Naționalului sibian de la începutul lunii octombrie: \"Am vrut cu obstinație să arătăm că putem instaura o stare de normalitate și putem face excelență într-o perioadă de criză\". Să facă, altfel spus, o demonstrație.
  Spectacolul lui Andriy Zholdak are la bază textul lui Carlo Gozzi, inspirat, la rândul său, dintr-un basm persan. Turandot este o prințesă care îi supune pe pretendenții la mâna ei la o serie de încercări. Cei care nu reușesc să răspundă la cele trei ghicitori sunt torturați și uciși. Montarea sibiană dă impresia că vrea să cuprindă o matrice de sensuri, chiar dacă - așa cum subliniază Alina Mazilu în articolul Sub imperiul imaginii.
  Citeste tot pe Revista Orizont - pg.26
• Prințesa Turandot, o poveste suprarealistă cusută cu ață albă de Veronica D. Niculescu sursa: Suplimentul de cultură
  “Copilul teribil” al teatrului ucrainean, regizorul Andriy Zholdak, a revenit la Sibiu. Printesa Turandot este un magnific spectacol suprarealist, cu poveste, mustind de umor si poezie, cu Constantin Chiriac intr-un rol de zile mari (regele Altoum), alaturi de Cristina Flutur si Ema Vetean ca printese si Florin Cosulet ca print, cu Pali Vecsei in rolul autorului, deschizind si inchizind povestea cu momente de pura poezie. Plus un preasupus ciine! Dupa Idiotul, Othello?! si Viata cu un idiot, Andriy Zholdak a acceptat provocarea lansata din partea Teatrului National “Radu Stanca” din Sibiu si a montat Printesa Turandot, dupa Carlo Gozzi, intr-o maniera originala, mutata mai aproape de locurile si timpurile noastre. Premiera a avut loc la Teatrul National “Radu Stanca” din Sibiu, pe 30 septembrie.
  Printesa Turandot este povestea unei printese din China, a carei mina ii este promisa pretendentului care va izbuti sa dezlege trei ghicitori. Daca nu va reusi, petitorul va muri.
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• “Turandot” de Puccini, un spectacol magnific pe scena ONB de Tudor Lavric sursa: Cronica Română
  Spectacolul Turandot, in regia lui Stefan Neagrau, a incheiat stralucit stagiunea 2010 la Opera Nationala Bucuresti. Un public numeros a rasplatit cu aplauze paginile cele mai reusite de interpretare a lui Puccini.
  Povestea romantica (avand la baza o opera de Schiller) este cunoscuta, de asemenea si amanuntul biografic ca Giaccomo Puccini (1858-1924) a scris “Turandot” doar pana la scena sinuciderii blandei Liu, ultimele pagini fiind compuse de Franco Alfano dupa notele maestrului. Arii din ultima opera a lui Puccini au devenit pagini de mare popularitate (“Nessun dorme”, “Vincero” s.a.), totusi, opera in ansamblul ei a fost interpretata destul de rar, din cauza dificultatii partiturilor. In montarea de la ONB, in afara protagonistei Silvia Sorina Munteanu, Efe Kislali face dovada unei intelegeri profunde a rolului strainului Calaf (rol pe care tenorul din Turcia l-a mai interpretat cu mare succes pe scena Operei Nationale din Lituania), iar Crina Zancu in rolul sclavei
  Citeste tot pe Cronica Română
• Turandot la Opera Naţională Bucureşti de Mihai Canciovici sursa: România literară
  Opera Naţională ne-a propus, la sfârsit de stagiune, spectacolul cu opera TURANDOT de Giacomo Puccini, care se reprezentase cu 40 de ani în urmă, în regia de excepţie a lui Jean Rânzescu.
  Avem încă în minte acel spectacol superproducţie cu decoruri fastuoase, cu o regie deosebită, conţinând câteva nume de mari artişti trecuţi în eternitate, precum: Mariana Stoica, Teodora Lucaciu, Ludovic Spiess, Nicolae Florei, dar şi ale altor interpreţi de marcă cum sunt: Maria Slătinaru Nistor, Maria Şindilaru, Ioan Hvorov.
  De această dată, iniţial, evenimentul a fost gândit ca un concert pe scenă, aşa cum s-a mai făcut în anii trecuţi şi cu alte titluri. Ulterior, ideea a fost redimensionată la nivelul unui concert-spectacol, cu o regie, cu un decor minimal însoţit de proiecţii.
  De la început, ţinem să menţionăm că la reuşita acestui concert-spectacol contribuţia primordială i-a aparţinut tânărului dirijor Tiberiu Soare, care a preluat o
  Citeste tot pe România literară
• Turandot de Puccini la Operă – un eveniment de sursa: Ziarul de duminică
  Stagiunile muzicale bucureştene s-au încheiat. În această seară mai puteţi vedea la Ateneu Filarmonica "George Enescu" dirijată de Misha Katz, după care lunga vară mai mult sau mai puţin fierbinte va readuce o secetă pe care iubitorii de astfel de evenimente o resimt întotdeauna, aşteptând cu nerăbdare toamna.
  S-au anunţat ceva serii de concerte de vară, dar în vremuri în care finanţările nu sunt sigure pentru nimic, este greu să le anunţi ca oferte culturale certe. În acest context, Opera Naţională Bucureşti şi-a închis stagiunea 2009-2010 cu o surpriză pentru toţi iubitorii genului: premiera operei Turandot de Puccini, pe 26 iunie şi 27 iunie, o versiune semiconcertantă, avându-i în distribuţie pe Silvia Sorina Munteanu/ Mariana Zvetkova (Turandot), Efe Kislali/ Kiss B.
  Atilla (Calàf), Crina Zancu/ Irina Iordăchescu (Liù), Florin Diaconescu (Altoum), Marius Boloş/ Horia Sandu (Timur), Florin Simionca (Ping), Cristian Mogoşan (Pang),
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Un spectacol fermecător de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Este o bucurie când un spectacol te emoționează și te surprinde prin originalitate; Sânziana Stoican, personalitate a tinerei generații de regizori, reușește o astfel de performanță la Teatrul Excelsior cu “Turandot”. Proiectul e ambițios pentru că piesa lui Carlo Gozzi a stârnit o sumedenie de comentarii din 1762 când s-a lansat, ca și alte creații ale dramaturgului italian, referitoare la stilul scrierii special, de “basm teatral” apropiat și de commedia dell’arte activă în secolul al XVI-lea.
  Povestea prințesei Turandot a animat multe demersuri literare, începând cu cel al unui poet din Azerbaidjan în secolul al XII-lea, tradus din persană și introdus în colecția “O mie și una de zile” de orientalistul Francois Petis de la Croix în secolul al XVII-lea până la Carlo Gozzi care o “traduce” teatral. Nu pot fi omiși nici libretiștii Giuseppe Adami și Renato Simoni, pe textul lor Giacomo Puccini lăsând o operă de valoare,
  Citeste tot pe Spectator
• De ziua mondială a teatrului, la Excelsior, Turandot ne-a reînvăţat ce e iubirea de Doina Papp sursa: Adevărul
  Din vreme în vreme şi poate nu întâmplător, celebrul basm chinez despre nu mai puţin celebra Prinţesă Turandot revine pe scenă în acea prelucrare clasică a lui Carlo Gozzi prin care a devenit aproape un obiect de studiu în şcolile de teatru.
  Nu e mult timp de când am aplaudat montarea de la Târgovişte în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză sau pe aceea a Cătălinei Buzoianu de la Bulandra. Personal, am în minte şi suflet o altă înscenare de referinţă în regia lui Dan Micu la Târgu Mureş şi un turneu la Bucureşti al unui teatru moscovit cu o reconstituire după înscenarea clasică a lui Nemirovici Dancenko. Ideea Teatrului Excelsior de a o readuce pe prinţesă printre noi e cât se poate de inspirată în raport cu profilul teatrului, dar şi cu necesităţile societăţii contemporane dominată de vanităţi, ambiţii şi ură. Ca mai toate poveştile şi proverbele, acest basm plin de înţelepciune orientale beneficiază în plus de
  Citeste tot pe Adevărul
• „Turandot” – o banală poveste de adormit copiii de Alina Epingeac sursa: Yorick
  În relaţia dintre un spectator şi spectacolul la care participă există şansa unei nepotriviri de caracter, la fel ca într-un cuplu. Receptarea unui act teatral nu este doar o privire leneşă, relaxată, lipsită de responsabilitate, asemeni unei ore petrecute pe canapeaua de acasă, zappând printre canale de ştiri, documentare, meciuri şi multe reclame. Odată transpus în calitatea de spectator, factorul determinant al receptării este orizontul de aşteptare. Un amestec complex de păreri personale legate de text, actori, regizor, bazate pe experienţe anterioare sau informaţii primite, dorinţa, iarăşi foarte personală, de a vedea ceva care să îţi placă neapărat sau indiferenţa dată de factori perturbatori, curiozitate, cultură generală, o sumedenie de variabile cu un impact mai mic sau mai mare, dar în funcţie de care şansele de a fi sau nu mulţumit depind în mod hotărâtor. Pentru ca un spectacol să îşi maximizeze şansele de a satisface cât mai
  Citeste tot pe Yorick
• Secretul magic de la ”Puck” de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna -pg.33
  Un reușit spectacol de artă a oferit Teatrul de Păpuși ”Puck” din Cluj participanților la Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete ”Puck”, pe care l-a organizat între 17 și 21 octombrie: premiera cu Secretul magic după Carlo Gozzi, o nouă montare de commedia dell’arte a regizoarei Mona Marian. Secretul magic este parte a unei trilogii inaugurate cu Vrăjitorul și corbul, spectacol foarte apreciat în mediile teatrale, care se va încheia cu cea mai cunoscută piesă a lui Gozzi, Dragostea celor trei portocale.
  Mona Marian are o experiență amplă în commedia dell’arte, cu numeroase versiuni scenice ale unor texte de gen. Și în Secretul magic transpare această pasiune, mai ales prin punerea în valoare a universului feeric, ca de basm, cu treceri între regnuri, cu personaje fantaste și fantasmatice, vrăjitori și tenebre, al lui Gozzi. În Secretul magic avem de-a face cu o construcție în mai multe planuri, care dă spectacolului
  Citeste tot pe Revista Tribuna -pg.33

Discutii:

propune tema de discutie