regizor caut piesa

Piese de Cătălin Ştefănescu

adauga piesa

N-ai tu treabă!

Piesa are ca punct de pornire basmul Dănilă Prepeleac. Dănilă este un om ca noi toţi, nici prea harnic, nici foarte priceput, unul căruia i-ar plăcea să huzurească şi să trăiască la nesfârşit, fără grija zilei de mâine. Dar Dănilă este omul care a dat lovitura, care a pus-o. Dănilă este în acelaşi timp şi un român autentic, căruia îi place să fenteze sistemul. În spectacol, sistemul care corupe, malaxorul de suflete, este întrupat de doi draci tineri cu înfăţişare, limbaj şi apucături de corporatişti. Şi care sunt manevraţi iscusit de Dănilă.

O noapte

Dintotdeauna există un soi de joc, mai mult sau mai puțin serios, între „dincolo” și „dincoace”. În funcție de felurile în care văd lumea, oamenii, de oriunde vor fi fiind ei, își imaginează toate hărțile posibile ale călătoriilor între viață și moarte.

Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?

Adaptare a romanului Moromeții de Marin Preda.

Țiganiada

Epopeea eroi-comico-satirică a lui Ion Budai Deleanu în care este vorba despre țigani, despre nunta lui Parpanghel cu Romica, despre cearta pe formele de guvernământ.

Vanilla Skype

Despre uriaşa putere a naraţiunii, şi despre completa neputinţă a naratorului. O neputinţă care, paradoxal, poate fi o mare bucurie. Patru actori stau de vorbă, via Internet, cu psihoterapeutul lor, plecat la un congres. Doi muncitori sunt într-o eternă pauză, joacă table şi cărţi, mănâncă, beau bere, desfăcând în bucăţele "gramatica" lumii şi a existenţei. Un detectiv din filmele anilor '40 nu mai înţelege nimic, deşi totul părea clar de la bun început. Patru actori merg la un casting.

Vârciorova. Carantină

O revoltă împotriva a ceea se întâmplă în România de astăzi, o trezire la adevărata realitate, nu la cea care persistă în zilele noastre încă din vremea lui Caragiale și Alecsandri.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Cătălin Ştefănescu 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Cătălin Ştefănescu

• Dincoace şi Dincolo de gard de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Din capodopera lui Marin Preda – "Moromeţii” Port.hu image–, Cătălin Ştefănescu a extras două personaje emblematice – Ilie Moromete şi Cocoşilă – şi a reuşit astfel să ne propună o călătorie comică, emoţionantă, tulburătoare, spirituală, prin ceea ce ne este mai specific. "Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?" este, întâi de toate, o istorie complexă, contemporană, actuală despre o Românie eternă şi esenţială.
  "Avea uneori obiceiul – semn de bătrâneţe sau poate nevoia de a se convinge că şi cele mai întortocheate gânduri pot căpăta glas – de a se retrage pe undeva prin grădină sau prin spatele casei şi de a vorbi singur". Aşa îl descrie Preda pe Ilie Moromete. Partenerul lui constant de conversaţie – mai cu seamă aici, în spectacol – este Cocoşilă. Isteţ, orgolios, revoltat, principial, cinic, intransigent, sceptic, sigur pe convingerile lui, acesta nu ezită să identifice şi să critice metehnele
  Citeste tot pe Port.ro
• Bucuria întâlnirii cu… valoarea de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  “Valoare” este un cuvânt cuprinzător, poate avea multe înțelesuri. Dacă astăzi pentru mulți înseamnă bani, el continuă să mai funcționze și ca prețuire pe tărâm cultural. Teatrul aparține acestui tărâm. Pe plaiurile mioritice, e drept, ne îndepărtăm zilnic de sensul valorii în mai toate domeniile, chiar și în cultură. Iată însă, că se mai petrec și evenimente legate de înțelegerea profundă a acestui cuvânt.
  Teatrul Act, vârful de lance al teatrului independent, cu sprijinul Raiffeisen Act Proiect propune spectacolul “Păi … despre ce vorbim aici, domnule?”, o întâlnire originală cu … valori. Se pornește de la romanul din arhiva culturală a literaturii noastre, “Moromeții” de Marin Preda, transpus scenic prin spiritul inventiv al lui Cătălin Ștefănescu și se ajunge la prezentarea teatrală a substanței scrierii prin trei personalități de valoare ale teatrului – actorii Marcel Iureș, George Mihăiță și regizorul
  Citeste tot pe Spectator
• Ce înseamnă să înţelegi? de Irina Vasilescu sursa: Agenda LiterNet
  În ultimii ani, Alexandru Dabija s-a orientat (cu câteva notabile excepţii) spre punerea în scenă a textelor scrise de români, care au de-a face cu un aspect sau altul al vieţii tradiţionale. În cazul de faţă, textul este scris de un român "nou", Cătălin Ştefănescu, după un român vechi, dar actual, Marin Preda şi ai lui Moromeţi.
  Timp de 75 minute, cât durează piesa, asistăm la o discuţie între Moromete (Marcel Iureş) şi Cocoşilă (George Mihăiţă). Prin "discuţie", înţeleg comunicarea absolută. De la nimicuri amintite se trece la licenţe poetice, tragedii de familie şi încercări de a cuprinde cu mintea de-necuprinsul, într-un dans continuu şi seducător. Ni se arată actorie cu tehnica la vedere, cu straturi clare (pretextul epic - tipicul personajului şi ceea ce îl chinuie - problema generală şi dureroasă). Momentul când decizi să te laşi condus de cei doi fără să-ţi mai pui întrebări este o simplă anecdotă. Când îţi dai
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Ţară mică, tristeţe Mare. Şi totuşi de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Mi se întâmplă uneori când sunt la ţară să izbucnesc în plâns din senin. Lucrurile merg bine, bunica-mea îşi trăieşte cei 88 de ani neaşteptat de viguros şi zâmbitor, mulţi din oamenii vacanţelor mele din copilărie sunt încă acolo, şi totuşi o tristeţe imposibil de pus în cuvinte pluteşte şi loveşte când şi când.
  În topul meu strict personal (formulare învăţată din scrierile lui Radu Cosaşu), preţuiesc la cel mai înalt nivel întâlnirile, cu oameni ori întâmplări artistice, capabile să scoată din mine la lumină gânduri, emoţii, frici, bucurii despre care habar n-aveam că există sau despre care a căror existenţă ştiam, fără a avea însă cheia de a le invoca, descrie, provoca, explica.
  La Păi.. despre ce vorbim noi aici, domnule?, scriere dramatică de Cătălin Ştefănescu pe urmele Moromeţilor proaspăt montată de Alexandru Dabija la Act, m-a buşit plânsul pe la mijloc şi nu m-a prea lăsat până la final.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Un rege shakespearian rătăcit în Poiana lui Iocan de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Cătălin Ștefănescu se încumetă curajos la un text după „Moromeții”, un text care nu e tocmai o dramatizare, dar nu e nici un text inedit. Alege din romanul lui Marin Preda două personaje, pe Ilie Moromete și pe Cocoșilă, și-i așază într-un fel de context nou, în care cei doi recreează parțial povestea, se întorc în ea, o revizitează. Dar, mai mult decât atât, Cătălin Ștefănescu își propune să refacă o atmosferă, un tip de gândire, un tip de umor, de ironie, de inteligență. Să surprindă spiritul moromețian, să surprindă spiritul acelui spațiu din Poiana lui Iocan devenit un fel de tipar al românismului și să se joace puțin și de-a teatrul, incluzând o scenă de… teatrul în teatru, destul de savant elaborată.
  Rezultatul este spectacolul „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, pus în scenă la Teatrul ACT de regizorul Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș și George Mihăiță în cele două roluri, Ilie Moromote,
  Citeste tot pe Yorick
• Ăsta-i nivelul de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  „O adiere de vînt scutură iarba înaltă şi frunzele unui copac care nu mai e acolo de mult.“ Fraza asta se regăseşte în didascaliile de la începutul textului. Nu o rosteşte nimeni, dar în spectacol se simt atingerea plăcută a vîntului pe obraji, mirosul ierbii arse de soare şi fantoma salcîmului ce străjuieşte o margine de lume. Moromete şi Cocoşilă par rătăciţi între hotare, într-un timp suspendat, între înainte şi acum, atinşi de o melancolie care dă fiori pe şira spinării, scurtcircuitată de o ironie molcomă, fără învîrtoşare şi răutate, şi mai ales, fără grabă, căci timpul e nesfîrşit, şi ce poţi face altceva decît să stai, să vorbeşti, şi uneori, să visezi.
  Noua premieră a Teatrului Act, Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule? continuă seria de spectacole pe texte româneşti (care a cuprins pînă acum doar poveşti) într-o formulă inedită, o adaptare după Moromeţii de Marin Preda, care porneşte de la roman,
  Citeste tot pe Dilema veche
• `E și ăsta un punct de vedere...` de Doina Papp sursa: Revista 22
  În spectacolul Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule? de la Teatrul Act, artiștii câștigă și un pariu cu marea literatură. Punctul lor de vedere e, ca și al lui Ilie Moromete, unul omologat, având adevăr și frumusețe.
  În stilul special care amestecă vorba nea­o­șă cu expresiile radicale, replica lui Ilie Moromete din titlul acestui articol e un laitmotiv al spectacolului Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?, scris de Cătălin Ștefănescu și regizat de Alexandru Da­bija, de la Teatrul Act.
  Punctul de vedere al per­so­najului Ilie Moromete, de­venit simbolic pentru lu­mea satului românesc ge­nial intuită de Marin Pre­da, exprimă nu doar rela­ti­vismul și nesiguranța stra­tificate în atitudinile șovăitoare ale ro­mâ­nilor în anii transformărilor istorice, ci și, de ce nu, o preferință ideologică, Mo­ro­me­te fiind un liberal convins. Să nu credeți însă că autorii acestui încântător spectacol ne-au chemat la o
  Citeste tot pe Revista 22
• Moromețiada lui Dabija de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Interesul lui Alexandru Dabija pentru lumea rurală românească – despre care scriam în textul anterior - se continuă firesc în spectacolul Păi...despre ce vorbim noi aici, domnule?, dramatizare de Cătălin Ștefănescu, cu Marcel Iureș și George Mihăiță, spectacol produs de Teatrul Act. Dincolo de evenimentul în sine pe care îl constituie reunirea celor doi mari actori și prima (după știința mea) redare teatrală a unor scene din romanul considerat fundamental pentru literatura română modernă, Moromeții lui Marin Preda, din perspectiva „proiectului de scenă” al lui Dabija, spectacolul reconfirmă un interes socio-antropologic al regizorului pentru o umanitate uitată la marginea societății românești. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, societatea românească este încă una eminamente rurală, cu 50% din populație trăind sau având o puternică legătură cu satul, ceea ce explică ecoul extraordinar pe care vorbele personajelor lui Preda îl au
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Puzzle teatral la „Ariel” de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna nr.292 - pg. 33
  De patru ani încoace, în miezul verii, un festival teatral înviorează toropeala vacanței: Ariel Inter Fest (AIF), organizat de Teatrul Municipal omonim din Râmnicu Vâlcea. Programul e din ce în ce mai ambițios și amplu, pe măsura poftei publicului, care asaltează, la propriu, spațiile în care se joacă. Spectacole cu vedete sau experimentale, comedii, reprezentații pentru copii, one person show-uri, concerte, spectacole de club compun dinamicul puzzle al festivalului arielesc.
  Și tot dintr-o „serie țărăneascã” ar face parte și Pãi... despre ce vorbim noi aici, domnule?, dramatizarea lui Cătălin Ștefănescu după Moromeții, pusă în scenă de Alexandru Dabija cu George Mihăiță și Marcel Iureș (Teatrul Act, București).
  Firește, în dramatizare acțiunea romanului e comprimată, redusă la momentele cheie – precum
  cel faimos al bătăii administrate de Moromete fiilor săi –, iar o comparație cu filmul deja clasic este, la fel de firesc,
  Citeste tot pe Revista Tribuna nr.292 - pg. 33
• Moromete şi Cocoşilă au cucerit LondraCitiți în Ziarul Metropolis http://www.ziarulmetropolis.ro/moromete-si-cocosila-au-cucerit- de Petre Ivan sursa: Ziarul Metropolis
  Sâmbătă, 20 iunie, la Leicester Square Theatre, în inima Londrei, programul „Moromeţii 60: Jubileul unei capodopere”, organizat de ICR Londra în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, Muzeul Literaturii Române din Bucureşti şi Teatru ACT, a continuat cu o reprezentaţie unică a spectacolului „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o aducere la viaţă a personajelor lui Marin Preda prin teatru, realizată de Cătălin Ştefănescu, în regia cunoscutului Alexandru Dabija, prin intermediul a doi îndrăgiţi actori români: Marcel Iureş şi George Mihăiţă.
  Succesul răsunător de public şi critică de care spectacolul se bucură în România, unde se joacă cu casa închisă, a fost confimat şi în capitala britanică, unde o audienţă de peste 400 de persoane a aplaudat frenetic şi îndelung acest adevărat tur de forţă teatral.
  Spectacolul a fost jucat în limba română, cu supratitrare în engleză, iar după acesta,
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?, de pe lumea ailaltă de Oltița Cântec sursa: Suplimentul de cultură
  Am vizionat ultimul Dabija de la Teatrul Act, Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule? nu la sediul de pe Calea Victoriei, ci în deplasare, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, 2014, într-o sală mult mai mare decât cea din Bucureşti, dar la fel de plină. Spectacolul umblă deja de săptămâni bune prin ţară făcând furori printre spectatorii care, unii, vin pentru Marin Preda, autor al cărui Moromeţii a inspirat întregul proiect, alţii, pentru Cătălin Ştefănescu, realizatorul emisiunii de televiziune Garantat 100%, care a scris scenariul, alţii pentru Alexandru Dabija, hiperactiv, dar într-o formă artistică foarte bună, iar cei mai mulţi, hai s-o zicem!, pentru cei doi interpreţi - Marcel Iureş şi George Mihăiţă. Indiferent însă ce anume i-a atras în sălile de spectacol, privitorii pleacă superîncântaţi după mai bine de o oră de metafizică şi teatru de cel mai înalt nivel şi cel mai rafinat stil.
  Moromeţii lui Preda sunt,
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• „O prostie mare cu cântece răgușite…” sau vodevil fără umor de Monica Andronescu sursa: Yorick
  „O prostie mare cu cântece răgușite și coruri zbierate, de Matei Millo și Vasile Alecsandri, prelucrate și mai prostește de Cătălin Ștefănescu, cu ajutorul substanțial al lui Doru Mareș”. Așa sună prezentarea autoironică a spectacolului „Vârciorova. Carantină” de la Teatrul Municipal Bacovia, pus în scenă de Alexandru Dabija. Alexandru Dabija care a fost neobosit în această primăvară, numai la București premierele ținându-se langa în ultimele câteva luni. Iar după ce a lucrat împreună cu Cătălin Ștefănescu la „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” de la Teatrul Act, cei doi s-au gândit să-și cimenteze colaborarea și la Bacău. Așa că după ce-au „colaborat” cu Marin Preda și-au extins colaborarea la Vasile Alecsandri și Matei Millo… Rezultatul, adică montarea de pe scena de la Bacău, se autocaracterizează cel mai bine chiar prin cuvintele de prezentare, ca să păstrăm nota de umor ce funcționează în cazul de
  Citeste tot pe Yorick
• “Vârciorova. Carantină”, un spectacol muzical montat de regizorul Alexandru Dabija la Teatrul “Bacovia” de Anamaria Bujor sursa: Ziarul de Bacău
  Băcăuanii sunt așteptați sâmbăta viitoare, 5 aprilie, în cadrul Galei Star, la Teatrul Municipal “Bacovia”, la un spectacol-premieră de excepție, în regia lui Alexandru Dabija, pe muzica și versurile Adei Milea. O piesă “jucărie”, după marele regizor, cu umor și cântec ce surprind esența românismului, comicul de situație, încăierarea, gălăgia, latura instabilă – fragmente din viața oricărui român, prezentată ca “o prostie mare cu cântece răgușite și coruri zbierate”.
  Bazat pe un text de Matei Milo și Vasile Alecsandri, prelucrat de prezentatorul Cătălin Ștefănescu, cu ajutorul lui Doru Mareș, spectacolul este “o aprofundare a vodevilului, o formă de distracție populară, mult mai onestă și cinstită decât show-ul de televiziune” – ne-a mărturisit Alexandru Dabija, regizorul spectacolului, în conferința de presă. “Povestea e destul de frumoasă – a continuat el. Matei Milo a primit de la Vasile Alecsandri franciza
  Citeste tot pe Ziarul de Bacău
• Dabija & prietenii de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Elementele de identificare oferite de afişul şi caietul de sală al spectacolului cu piesa Vârciorova, Carantină al Teatrului „Bacovia” din Bacău, ne trimit cu gândul, departe, în istoria literaturii române.
  Avem, aşadar, de-a face cu „o prostie mare cu cântece răguşite şi coruri zbierate, de Matei Millo şi Vasile Alecsandri, prelucrate şi mai prosteşte de Cătălin Ştefănescu, cu ajutorul substanţial al lui Doru Mareş”. Aceleaşi surse de informaţie ne înştiinţează că responsabilitatea “cântecelor răguşite” şi a “corurilor zbierate” cade, de fapt, în sarcina Adei Milea. Rolul de factor coagulant a fost îndeplinit de regizorul Alexandru Dabija care a pus din nou de o “jucărea”. De un ceva “atât de simplu, după vorbă, după port”, zămislit din dragostea declarată a directorului de scenă pentru limba română, pentru comorile sale, pentru nenumăratele, infinitele ei faguri de miere, pentru subdialectul ei moldovenesc.
  Citeste tot pe Adevărul
• Premieră la Gala STAR de Carmen Mihalache sursa: Deșteptarea
  De o vreme, regizorul Alexandru Dabija tot scotoceşte în lada cu basme şi poveşti, aducându-le pe scenă ca să le încerce puterea de a ne vorbi despre vremurile de acum şi despre metehnele omeneşti dintotdeauna. L-a recitit astfel pe hâtrul moldovean Ion Creangă, apoi şi-a extins explorările înspre zona teatrului popular şi a începuturilor dramaturgiei originale, aşa cum a făcut, recent, când a zăbovit asupra lui Matei Millo şi Vasile Alecsandri în spectacolul de la Teatrul „Bacovia”, Vârciorova. Carantina. E o „jucărea”, zice regizorul, cu modestie jucată, mucalit, precum humuleşteanul, dar e una serioasă, cu tristeţe veselă.
  Subtitlul năstruşnicului spectacol sună aşa: „o prostie mare cu cântece răguşite şi coruri zbierate, de Matei Millo şi Vasile Alecsandri, prelucrate şi mai prosteşte de Cătălin Ştefănescu, cu ajutorul substanţial al lui Doru Mareş”. Ascultăm versurile şi muzica Adei Milea, care a compus,
  Citeste tot pe Deșteptarea
• Gărânian 100% - Vanilla Skype de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Deşi nu prea populare în mediul românesc contemporan, mai există încă pe lumea asta cronici muzicale. Vorbe după şi despre muzici. Care ar fi reciproca? Se ia, de pildă, un spectacol de teatru, să zicem Vanilla Skype, două ore de vorbe, ipostaze, poante, oglinjoare, povestioare, şi se mărturiseşte scurt: cea mai bună cronică e o muzichie. De-aş fi compozitor...
  Debutul regizorul al lui Cătălin Ştefănescu e Gărânian 100%. Gărâna, satul acela carpatin, unde, în fiecare al doilea weekend de iulie, se întâmplă cel mai înalt festival de jazz din România. O noapte acolo îngăduie sunet, zâmbet, alcool, fum, hohot, gânduri, tăceri. Mii de oameni îmbujoraţi, aşezaţi pe uriaşi şi (cel mai adesea) umezi butuci de lemn. Bucăţi muzicale, frânturi, fragmente, cioburi. Aplauze, urale, linişti. Partituri, improvizaţii. Chestii care sună al naibii de cunoscut, amestecate cu chestii bizare rău. Oameni cântând la clapele pianului, oameni ciupind
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• „Vanilla Skype”: regie și terapie de Cătălin Ștefănescu de Horia Ghibuțiu sursa: Blog de ziarist
  „Păi… să mai muncească și spectatoru’, zic!”, mi-a spus, hâtru, Cătălin Ștefănescu după ce îi reproșasem, în glumă, densitatea prea mare a ideilor din spectacolul său.
  Debutul regizoral al lui Cătălin Ștefănescu („Vanilla Skype”, Teatrul Act) e un caleidoscop de idei care te bulversează, făcându-te să îți dorești revederea piesei, pentru a nu rata ce merită savurat: narațiunile pe care regizorul le întoarce pe toate fețele ca pe un cub Rubik, monologurile scrise cu dedicație pentru actori, dialogurile savuroase ale „Doreilor” – psihanalize futile ale vieții la o tablă și o bere la botul calului –, culisele unor ședințe de psihoterapie, prestația lui Marcel Iureș față cu tinerimea.
  „Vanilla Skype” durează de două ori mai mult decât o ședință normală de psihoterapie, prețul unui bilet fiind jumătate din cât ai achita dacă te-ai duce la un pihoterapeut. Al doilea avantaj e că pleci vindecat, ba și delectat,
  Citeste tot pe Blog de ziarist
• Sibiu, Iunie, Teatru (4) - Moroi la FITS, 2016 de Florian-Rareş Tileagă sursa: Agenda LiterNet
  O mare nedreptate care poate fi făcută unui spectacol este, totodată, o nedreptate pe care o comitem toţi: datul cu părerea printr-un singur cuvânt. S-o recunoaştem, e mai uşor aşa, mai ales în festivaluri, când spectacolele vin unul după altul, fugim de la o sală la alta şi n-avem timp de fraze lungi. Şi se întâmplă în fiecare din micile noastre conversaţii când ne ciocnim pe stradă şi schimbăm între noi verdicte pe fugă despre ceea ce am văzut: "bun", "prost", "genial", drăguţel" şi alte asemenea sentinţe care încuie spectacolul într-o singură vorbă. Ei bine, titlul de mai jos pare a sta într-o singură vorbă, dar, de fapt, lucrurile sunt un pic mai complicate. Un pic mai nuanţate.
  Moroi
  În primele minute ai zice că e ciudat. După încă 15 minute, că e funny. După vreo 20 de minute, că e prost, întortocheat şi că nu mai pricepi nimic. După încă o oră, că e dens, comic, grav, profund. Şi tot aşa, sărind de la un verdict la
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Moroi sau despre cum am râs de moarte cu adevărat pentru prima dată. de Anna Ciorba sursa: annaciorba.wordpress.com
  Mi se pare de la o vreme că râsul are capacitatea să dea o palmă până și morții, căci orice tragedie devine mai ușoară dacă nu e luată prea mult în serios.
  Nu ma refer la râsul tâmp, ci la acea chestie mișto care stabilește limita între decent și indecent , cult și popular , spumos și reținut, tradițional și modern. Moroi este un spectacol încântător, n-arunc cuvintele alandala, și pentru că textul de față nu este o cronică de teatru,ci o opinie, îl veți trata ca atare.
  Moroi regizat de Alexandru Dabija, după un text de Cătălin Ștefănescu și Ada Milea( muzică și text) are meritul de a fi adus în fața publicului sibian, pe scena cochetă a teatrului Radu Stanca, o piesă a „je m’en fich-ului” în fața morții. Eu așa l-am perceput și poate că și alții. Cert e că sala a fost plină ochi, am prins bilet în ultimul rând de la balcon și-am avut surpriza să descopăr că a meritat.
  Chiar a meritat.
  La intrarea în teatru am
  Citeste tot pe annaciorba.wordpress.com
• Despre împreunarea cu un vis de Anda Ionaş sursa: Agenda LiterNet
  Mixând câteva texte contemporane, scrise de Cătălin Ştefănescu şi Ada Milea, regizorul Alexandru Dabija creează în Moroi o imagine oximoronică a vieţii şi a morţii, a lumii de "aici" şi a celei de "dincolo", a spaţiului rural şi a celui urban. Scenariul - ce se remarcă prin umorul negru alunecând adesea înspre satiră, suculenţa graiului popular, imprecaţiile, vorbele de duh şi superstiţiile încă prezente în satele româneşti - este pus în valoare mai ales de jocul actoricesc şi de muzica Adei Milea, interpretată live.
  Alcătuit din mai multe tablouri, spectacolul se desfăşoară pe fundalul unui cer înstelat, realizat din fibră optică, ce potenţează misterul întâmplărilor prezentate. Luna plină este şi ea un simbol al intangibilului, al supraomenescului. Încă din deschidere, aceasta devine subiect de polemică pentru Vasile şi Bertine. A călcat sau nu a călcat cu adevărat omul pe lună? De ce s-a dus pe lună şi nu pe Marte?
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Când Dracul este corporatist şi Dănilă Prepeleac un hipiot bătrân de Cristian Geambaşu sursa: gazeta sporturilor
  Din 13 martie 2017, la Teatrul Act se va juca o nouă piesă. Poate ar fi bine să ştiţi că există oameni care au îndrăznit să citească altfel basmele lui Ion Creangă. Altfel, dar nu schimbându-le sensul.
  Atunci când a scris Dănilă Prepeleac, Ion Creangă nu s-a gândit că Diavolul te poate ispiti să investeşti în arta contemporană. Nici că Dănilă ar putea arăta ca un hipiot tomnatic, care şi-a pierdut un ochi în lupta cu forţele Răului. Laser contra laser şi smoală contra viclenie ţărănească. La multe nu s-a gândit atunci, la sfârşitul secolului XIX, autorul Amintirilor din copilărie. De exemplu că basmele lui vor fi subiectul unor spectacole la Teatrul Act, în al doilea deceniu al mileniului 3. Regizorul Alexandru Dabija s-a gândit şi s-a pus pe treabă. Mesajul este clar. Basmele lui Creangă spun şi altceva decât poveşti de adormit copiii. Spun, cu umor, poveşti de neadormit adulţii. Dar aceste poveşti trebuia rescrise.
  Citeste tot pe gazeta sporturilor
• Criogenia omoară România de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Dănilă Prepeleac spune povestea unui om care se remarcă printr-un şir spectaculos de tâmpenii. Aşa de spectaculos, încât titlul de "cel mai prost om în viaţă" nu e chiar departe de eroul lui Ion Creangă. După ce pierde, rând pe rând, tot ce era de pierdut, Prepeleac fuge în lume. De fapt, fuge de lume. De oameni. Şi dă de draci. Pe care îi domină, îi umileşte, îi învinge.
  Cătălin Ştefănescu porneşte de la Creangă. Alexandru Dabija porneşte de la Cătălin Ştefănescu. În paranteză fie spus, de o vreme, Dabija construieşte super-convingător teoria conform căreia nu Caragiale a surprins cel mai exact fiorul poporului, ci Creangă. Cel care şi-a permis, pe alocuri, să ia la mişto regulile de baza ale construirii unui basm, unei poveşti pentru copii, deturnând sensul naraţiunii înspre satiră socială.
  Şi ce a început Creangă în Dănilă Prepeleac, au continuat Ştefănescu şi Dabija în N-ai tu treabă!. Comedie într-un Act şi trei
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Promoterii și prepeleacul de Doru Mareș sursa: Yorick
  „Omul lui Dumnezeu cu năravul dracului”, își descrie la un moment dat Creangă personajul exotic, hazliu, călcător în străchini și dat naibii de norocos, Dănilă Prepeleac. Încă o entitate, încă un prototip cu vocație arhetipală din galeria humuleșteanului, adus în spațiul htonic de la Act, pornind de la umorul voios, adăpat de Ozana și mai ales de viile de pe dealurile din vecinătate, trecut prin disciplinarea baremurilor logic-ardelenești ale lui Cătălin Ștefănescu, spre a înfrâna eventualele excese (după transilvanul model „No, ha!”, vorba celebrului banc), reaprins în căutătura oltenească a lui Marcel Iureș, spre a se înturna de unde-a purces, peste munte de Humulești, acasă la pietreanul Alexandru Dabija.
  Prepeleacul e un soi de prăjină cu crăci retezate scurt (mă îndoiesc că explicația asta e mai limpede, pentru un trăitor la oraș, decât aceea din DEX: „par cu crăcane scurte”; noroc că la Act prepeleacul e adus în
  Citeste tot pe Yorick
• Prepeleac se reinventează de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Nu voi relua în spaţiul acestei cronici ceea ce spunea regizorul Alexandru Dabija despre fascinaţia exercitată asupra formaţiei lui ca om şi a formării lui în calitate de creator de teatru de poveştile copilăriei, fie ele populare sau culte. Poveşti la care revine cu bucurie şi încăpăţânare. Voi spune doar că nu ar fi deloc păgubitor pentru un spectator de teatru ce vrea să ştie un pic mai mult despre geneza unui spectacol citirea interviului acordat Oliviei Grecea, interviu care reprezintă o parte însemnată din economia cărţii Mirunei Runcan Habarnam în oraşul teatrului, publicată în urmă cu câţiva ani de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” şi de revista Teatrul azi.
  Voi reaminti şi anul apariţiei cărţii-2010- doar spre a putea spune că de atunci şi până acum Dabija ne-a tălmăcit în limbaj scenic câteva dintre marile poveşti ale acestui popor. E vorba despre Absolut! (2011), Capra cu trei iezi - un studiu gastronomic (2012),
  Citeste tot pe Adevărul
• Muzeul domnului Prepeleac de Cătălina Miciu sursa: scena9
  Alexandru Dabija a revenit la Teatrul Act cu un nou spectacol inspirat de una dintre poveștile lui Ion Creangă - asta post-superbele montări după Capra cu trei iezi și Ivan Turbincă. Acum scenariul este scris de Cătălin Ștefănescu, cu care Dabija a colaborat și la Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? - o adaptare după romanul Moromeții, una dintre puținele ocazii de a-l vedea pe George Mihăiță jucând fenomenal pe o scenă de teatru.
  N-ai tu treabă! reinterpretează povestea lui Dănilă Prepeleac, leneșul care-a reușit să-i subjuge pe draci și să trăiască bine-mersi până la adânci bătrâneți. Desigur, eroul lui Creangă este interpretat de Marcel Iureș, aproape nelipsit din montările lui Dabija de la Act, pe când cei doi draci păcăliți sunt jucați splendid de Andrei Seușan (Scaraoschi) și Alexandru Voicu (despre Alexandru am mai scris aici), o briză de aer proaspăt pe scena teatrului de la subsol și, de altfel, un duo în premieră
  Citeste tot pe scena9
• N-am eu treabă, doar zic… de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Creativitatea ne este din ce în ce mai împinsă de la spate. Suntem impulsionaţi în fiecare zi să ne împingem limitele, să avem încredere în ideile noastre, să dăm glas gândurilor cele mai nebănuite. Stimuli de toate felurile ne zgândăre imaginaţia şi suntem tentați să credem că inventăm roata cu fiecare nou hobby de o zi: curs de olărit, cărţi de colorat pentru recăpătarea echilibrului emoţional, feng shui mult prea şui. Iar de scris… scriem cu toţii, ce altă treabă avem? Postăm pe Facebook cum ne-am tocmit în piaţă, îi trântim un #povesteurbană şi ne simţim direct Tolstoi. Asta dacă ştim cine e Tolstoi.
  Dar surpriză: au mai existat nişte creativi înaintea noastră. Şi ceva mai talentaţi. Se numeau scriitori. Un fel de strămoş care se lua în serios al bloggerului. Şi uite-aşa au scris ei cărţi. Adică un fel de postări pe blog, dar mai lungi. De la 50 de pagini în sus. Gâlgâia creativitatea în ei şi tocmai din acest motiv
  Citeste tot pe Yorick
• Seara în care m-am reîntâlnit cu epopeea lui Ion Budai-Deleanu de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Știm încă din anii 80, din vremea începuturilor lui regizorale, că lui Alexandru Dabija îi plac nespus poveștile și că îi este cum nu se poate mai dragă limba română. Ne-a dovedit-o în repetate rânduri, atunci când s-a apropiat și a adus pe scenă Jucăria de vorbe, când ne-a înfățișat „tragedia gastronomică” din Capra cu trei iezi, când a înscenat o pagină formidabilă din Moromeții lui Marin Preda, când ne-a prilejuit reîntâlniri cu Ivan Turbincă și Dănilă Prepeleac ori cu feeria Sânziana și Pepelea. Toate scrieri fundamentale ale literaturii române, toate „monumente de limbă românească”, așa cum spuneau pe vremea mea „dascăli mâncați de molii” pe care exclusiviștii din ziua de azi ar vrea să îi vadă goniți din școli. Așa cum ar dori să îi vadă și pe Creangă, pe Arghezi, pe Eminescu eliminați din manualele școlare pe motiv că ei nu ar mai spune nimic tinerei generații. Că plictisesc și că ar fi inabordabili.
  Citeste tot pe Yorick
• „Ţiganiada” noastră cea de toate zilele de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Cine suntem noi? Noi, noi. Ca popor, ca entitate naţională. Ce anume ne face să fim români? Râul, ramul care ni-i prieten numai nouă, Mioriţa noastră lae-bucălae, spiritul lejer de la Porţile Orientului, tradiţia strămoşească? Ce să fie oare? Hazul de necaz şi spiritul descurcăreţ, isteţimea noastră ageră care ne ajută să o scoatem noi cumva la capăt, maleabilitatea în gânduri şi simţiri clar ne sunt atribute de căpătâi. Dar doar atât? Vitejia cântată în ode şi învăţată la orele de istorie sună frumos, piepturile goale în faţa gloanţelor şi baioneta care înfrunta tancurile sunt bune pentru rime, e drept, dar parcă nu prea ne mai vine a crede că suntem cel mai curajos dintre popoarele de sorginte tracă. Şi-atunci, ce să fie oare? Ce sărbătorim noi la Centenar odată cu suta de ani de la întregire?
  Ar trebui să ne dea de gândit puţin epopeea noastră naţională scrisă acum mai bine de două sute de ani de Ion Budai-Deleanu.
  Citeste tot pe Yorick
• Poeticească alcătuire pre scenă de Adrian Țion sursa: Tribuna
  Biruit-au gândul cel sobornicesc, eliberat din temniţa zavistiei şi, întru serbarea din mai an a unirii celei mari, trupa actoricească aciuată în urbea de la poalele dealului ce Feleacu îi zice s-a învrednicit a aduce înaintea domniilor voastre poemationul eroi-comico-satiric za (= despre) Tabăra ţiganilor, îndrieptat spre scenă de Cătălin Ştefănescu, cinstit jupân, măsurat şi garantat 100 la 100, aplecat asupra voroavelor scorniciorâte de Leonachi Dianeu, înalt dregător în judeţe şi slăvit mânuitor de slove iscusite din alt timp.
  Izvodirea faptei aparţine vestit aranjorului Alexandru Dabija, care luând în mână "jucăreaua" acoperită cu colb de cronici, a ales 21 de istrioni sprinteni să sufle viaţă în ea. Şi au suflat, mamă, din toţi bojocii, săracii, că mult s-au mai trudit! Dar nu i-a lăsat să joace tumba cum vor ei. Nu! El, onor Dabija (= veche familie boierească) i-a tras mereu spre slova neaoşă şi înţeleaptă ce atunci se lega
  Citeste tot pe Tribuna
• Epopeea unui popor mic de Răzvan Rocaș sursa: Agenda LiterNet
  Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti 2019 a fost inaugurat de spectacolul Ţiganiada montat la Naţionalul din Cluj-Napoca de regizorul Alexandru Dabija, cu un text adaptat de Cătălin Ştefănescu după epopeea scrisă de Ion Budai-Deleanu. Construită în 2018, anul centenarului, reprezentaţia clujeană reprezintă o schiţă bine conturată în ceea ce priveşte istoria poporului nostru şi, totodată, o istorisire succintă şi grăitoare asupra mentalităţii formate pe pacursul ultimelor secole. Dar vorbim aici şi de un tuş fin pe care Dabija îl foloseşte pentru a scoate la iveală încăpăţânarea cu care ţigănimea ţine de propriile credinţe, în ciuda faptului că tocmai acestea sunt cele care o ţin locului, incapabilă să avanseze. Iar de aici porneşte o întreagă serie de paralele pe care regizorul alege să le traseze pentru a ilustra faptul că aceleaşi valori sunt puternic impregnate şi în conştiinţa seminţiei româneşti.
  Privind
  Citeste tot pe Agenda LiterNet

Discutii:

propune tema de discutie