Catinca Drăgănescu

Piese de Catinca Drăgănescu

adauga piesa

Aggressive mediocrity: Un ziarist în căutarea unui subiect „adevărat“. O profesoară de fizică excedată, obsedată de olimpiade internaționale. O mamă avocată, cu un ridicat confort material și pătrunsă de sentimentul propriului liberalism matern. Un tată cu afaceri în domeniul echipamentelor de securitate, pragmatic pînă la cinism, bun manipulator al ideii de familie. Și un adolescent – personajul mereu absent –, olimpic supradotat și rebel prin forța vîrstei, care alege într-o zi să se sinucidă.
Corp urban: Text pe baza unor a patru poveşti reale ficţionalizate, prezentate ca fiind parte din epopeea de sute de ani de discriminare a romilorcare sunt motivate, favorizate sau amplificate de apartenenţa la rasă.
Distopie. Shakespeare. Remix: Tema este mecanismul puterii într-o societate definită ca democratic-reprezentativă (căci totul începe cu procesul electoral), iar scenariul se bazează pe fragmente din piese shakespeariene (punctul de pornire şi „firul roşu“ este Regele Lear).
dontcrybaby: Despre cenzură și autocenzură, pe traseul parcurs de cinci tipologii umane în căutarea identității, un traseu în care se confruntă cu frica, cu boala, cu moartea, cu maturitatea... cu vina.
În umbra marelui plan: O cronică de familie care se ȋntinde pe trei generaţii, urmărind ȋn paralel mutaţiile sociale, politice şi morale din societate şi efectele acestora asupra individului şi vieţii sale intime.
INUTIL/cOLD: Într-o societate în care individul este valorizat în raport cu ce produce, omul expiră repede. Odată ce nu mai eşti util, eşti trecut pe o linie moartă şi devii o povară. Trebuie să ne batem capul ce să facem cu tine şi asta ne consumă timp şi energie. Trebuie să muncim pentru a-ţi plăti pensia, pentru a-ţi cumpăra medicamente şi a-ţi oferi o oarecare alinare. Dar toate astea doar îţi prelungesc agonia. Corpul tău se deteriorează, simţurile se alterează, iar mintea ta începe să dea erori. Tu eşti eu peste 20 de ani.
Minunata lume nouă: textul porneste de la ideea unei societati distopice care, pentru a‑si controla cetatenii, recurge la orice subterfugiu: de la transformarea rasei umane si manipularea ei genetica, pana la mascarea minciunii in adevar absolut. Rezultatul este o combinatie de realitati orwelliene si scene din cel mai pur SF, in care cartile sunt arse si singura cultura acceptata sunt preceptele unui conducator megaloman, in care aparitia unei editii de Opere complete de William Shakespeare poate duce la rasturnarea unui regim absurd, in care oamenii sunt conceputi in imense incubatoare, iar cei neatinsi inca de morbul acestei „civilizatii“ sunt izolati in rezervatii.
Născut în ’84: Portretul al unei generaţii suspendate între două epoci, comunism şi democraţia originală.
Patru metri pătrați (4m2: Piesa aduce în prim plan tipologii de vecini uşor recognoscibile, iar povestea celor patru metri pătraţi de spaţiu verde puşi în pericol de retrocedarea terenului pe care le plănuieşte ridicarea unei clădiri este cum nu se poate mai reală.
Photoshop: Photoshop e o dublă poveste de iubire, o poveste despre alegeri făcute în grabă, despre dezamăgiri și despre limite personale, despre relațiile cu părinți care nu știu nimic despre copiii lor, dar este și povestea nașterii unui scriitor. Care scrie o poveste de dragoste recompusă din din fotografiile disparate în care apar protagoniștii ei. - Cristina Modreanu
Rovegan: Despre cazurile unor femei din Vaslui care lucrează ca îngrijitoare pentru bătrîni în Italia, în timp ce acasă rămân copiii care nu reuşesc să păstreze familia unită.
Super-Fericiţii: Despre realitatea nostră cea de toate zilele cu toate aspectele ei. Patru oameni obişnuiţi sunt în căutare de armonie cu sine şi ceilalţi. Pretenţiile, doar, diferă: Doamna C - Ruxandra Enescu - vrea să cucerească lumea, Domnişoara D - Claudia Prec - vrea să calce pe urmele mamei sale şi să fie cool, Doamna B - Mihaela Rădescu - vrea să fie, unica, singura şi definitiva iubire a domnului B, iar Domnul B - Bogdan Talaşman - vrea pur şi simplu să fie lăsat în pace. Ce îi leagă pe cei patru?
Un dolce farniente: Adaptare după Vilegiaturiştii de Maxim Gorki. Nişte omuleţi mici şi plicticoşi, pe alocuri amuzanţi, pe alocuri ridicoli, ȋşi petrec verile la ţară, unde speră să uite de toate problemele de peste an şi să se relaxeze ȋn confortul multelor bunuri acumulate. Au bani, au statut social, au familii şi nu au griji. Nu vor să audă ce se ȋntâmplă ȋn lume, nu vor să ştie de probleme, nu vor să li se ţină teorii, vor doar să se simtă bine. Numai că e de ajuns ca unul dintre ei să ȋnceapă să renunţe la aparenţe pentru ca tot ceea ce părea la ȋnceput amuzant să devină trist, dureros şi autoreflexiv.

Biografie Catinca Drăgănescu

0 4voturi

editeaza

Catinca Drăgănescu s-a nascut la data de zi luna an in oras, Romania.

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Catinca Drăgănescu

Voci noi, o nouă generație: Teatrul de Comedie se gândește la viitor de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
Săptămâna trecută la Comedie sala studio a fost luată cu asalt de un public tânăr venit pentru spectacolele din ”Comedia ține la TINEri”. O idee excelentă de a programa spectacolele celor mai tineri creatori de teatru pentru a-i identifica cât mai devreme pe cei mai buni dintre ei și pentru a construi, în același timp, un nou public. Ținând la tineri, Comedia se gândește la viitor.
Fără să pot ajunge la toate spectacolele, mă bucur că am descoperit un nou regizor, o voce interesantă care va avea cu siguranță multe de spus în viitor – Catinca Drăgănescu. Absolventă în acest an a clasei profesorului Cristian Hadji-Culea și masterand la clasa profesor Alexa Visarion, Catinca Drăgănescu a montat ca spectacol de final de an piesa Vremea dragostei, vremea morții care a lansat cariera dramaturgului german Franz Kater. O poveste din Estul Germaniei, de dinainte și de după căderea Zidului (piesă montată cu câteva stagiuni în urmă de Radu
Citeste tot pe Art Act Magazine
Premieră la Teatrul Luni: ”dontcrybaby”, râs cu plâns à la roumaine de Gabriela Hurezean sursa: Cronica Română
Prima impresie (volatilă): deplorabilă! La intrarea în clubul Green Hours, o scufiță aferată îmi spune că locul meu e rezervat în dreapta, dar să nu calc pe culoarul alb. Cum picioarele spectatorilor se află fix pe marginea culoarului alb, am la dispoziție trei variante: pășesc pe bombeurile oamenilor, merg în mâini sau îmi iau zborul.
Până la urmă, ajung cumva acolo unde ar trebui să fie taburetul meu. Dar nu e. Altă scufiță, mai umană, îmi găsește un loc pe o băncuță, în rândul II. La Green Hours, dacă stai în rândul doi, vezi doar capetele actorilor. Asta, în cazul fericit în care actorii nu se tăvălesc pe jos. Timp de 15 minute, până la începutul spectacolului ”dontcrybaby”, am ascultat un bubuit care îți face timpanele țăndări și îți transformă capul în bombă cu explozie imediată. Pentru ca efectul să fie garantat, reprezentația a început cu zece minute întârziere, deci am mai primit un supliment de bubuială.
Citeste tot pe Cronica Română
Lupu o fi de vină? de Irina Zlotea sursa: Yorick
Vă amintiţi, desigur, de Scufiţa Roşie. Este o poveste simpatică, dacă o priveşti cu inocenţă, dar dacă s-ar transforma în realitate? Ar mai fi la fel de amuzantă? Să vedem: Mama îşi trimite fiica, pe Scufiţa Roşie, în vizită la Bunica (prin pădure… singură…). Deja se văd câteva sprâncene ridicate – am putea spune că mama în cauză e cam iresponsabilă. Dar Lupul? În cazul lui ajungem la o listă considerabilă de infracţiuni: hărţuirea unei minore, intrare prin efracţie, furt de identitate şi tâlhărie. Vânătorul, pe de altă parte, taie burta Lupului, scoate cele două victime şi umple burta fiarei cu pietre, din cauza cărora aceasta va sfârşi pe fundul unui lac când se opreşte să se adape. Ei bine, în realitate asta s-ar numi crimă. Mă trece un fior pe şira spinării şi îmi vine în minte o replică din spectacolul despre care vreau să vă povestesc: „atunci când nu mai eşti copil, înseamnă c-ai murit demult…”.
Citeste tot pe Yorick
Fabulaţii de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Într-o zi, cînd mergea la bunica să îi ducă mîncare, Scufiţa Roşie se întîlni cu Lupul. De aici încolo, tot ce s-a întîmplat a fost urmarea intersecţiei între alegerile personale şi situaţiile care nu pot fi controlate. Un prim nivel în piesa Catincăi Drăgănescu este dat de studierea responsabilităţilor pentru destinul personal: e decizia fiecăruia sau rezultatul unor factori exteriori? Avem capacitatea de a ne alege singuri viaţa sau ne supunem sorţii? Accentul care desparte textul de tragediile antice este faptul că, în rolul destinului, autoarea identifică societatea contemporană din România, cu tot cu criza valorilor, a moralei şi a economiei, ceea ce are ca efect confuzia identitară cu tendinţă de generalizare. Cine e de vină pentru ceea ce devenim (în Hamlet există o replică a Ofeliei: „Doamne, ştim ce sîntem, dar nu ştim ce putem deveni.“), noi sau lumea în care trăim, care ne forţează să facem anumite alegeri?
Citeste tot pe Dilema veche
dontcrybaby - Cronică de teatru de Oana Stoica sursa: Bewhere
În jungla metropolitană, Scufiţa Roşie a rătăcit drumul spre casa bunicii. E aproape pervers felul în care poveştile se înşurubează în contemporaneitate.
La Teatrul Luni de la Green Hours, dramaturgul Catinga Drăgănescu şi regizorul Eugen Jebeleanu au refăcut povestea Scufiţei Roşii într-un cabaret în care destinele personale devin libret.
Spectacolul dontcrybaby pune problema liberului arbitru într-o societate în derivă: individul este responsabil de alegerile sale sau societatea este cea care îi determină existenţa? Fiecare personaj al basmului capătă o identitate contemporană, se subsumează unei tipologii – adolescenta rebelă, mama singură, bunica bolnavă, micul traficant şi absolventul de facultate.
Oameni liberi care îşi construiesc singuri soarta sau marionete într-o lume în colaps, moral şi economic? Textul cu temă socială se traduce într-un spectacol elegant în alb şi negru (cromatică ce sugerează imposibilitatea de a discerne
Citeste tot pe Bewhere
Fabulaţii de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Cînd profu’ spune „comunismu’ a expirat“/ eu văd un club tare unde mă pup cu un băiat. Născut în ’84 prezintă portretul (neterminat) al unei generaţii suspendate între două epoci, comunism şi democraţia originală. Pe prima erau prea mici ca să o înţeleagă, cea de-a doua este confuză pentru toată lumea. Este generaţia care ar trebui să preia România cît de curînd, dar a cărei identitate e pulverizată de sincopele sistemelor politice ce s-au succedat, fiecare cu ororile şi erorile sale. Istoria tumultuoasă a României ultimilor 30 de ani se reconstruieşte subiectiv-obiectiv din frînturi de poveşti personale şi ştiri TV într-un one woman show care atrage atenţia asupra unei tinere actriţe. Irina Drăgănescu are un farmec irezistibil (o hipsteriţă energică şi amuzantă) care o ajută să schiţeze personajele dintr-o singură tuşă, păstrînd însă permanent ceva din personalitatea naratorului. Prin urmare, show-ul are un pic din
Citeste tot pe Dilema veche
Adolescenții din ziua de azi de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
Un ziarist în căutarea unui subiect „adevărat“. O profesoară de fizică excedată, obsedată de olimpiade internaționale. O mamă avocată, cu un ridicat confort material și pătrunsă de sentimentul propriului liberalism matern. Un tată cu afaceri în domeniul echipamentelor de securitate, pragmatic pînă la cinism, bun manipulator al ideii de familie. Și un adolescent – personajul mereu absent –, olimpic supradotat și rebel prin forța vîrstei, care alege într-o zi să se sinucidă. Există atîta viață, atîta provocare pentru simțirea și gîndirea celui care privește, în teatrul imperfect, într-un joc artistic ale cărui articulații funcționează doar parțial, în această căutare a formei care să cuprindă ideal substanța preocupărilor unor artiști, încît ele – viața, provocarea – devin cu mult mai importante decît frumusețea împlinită a obiectului-spectacol estetic perfect. „Aggressive mediocrity este un joc poliţist în trei
Citeste tot pe Observator Cultural
„Aggressive Mediocrity“ sunt eu? de Dana Ionescu sursa: Yorick
Mai întâi, cum a început povestea spectacolului, căruia îi spunem așa tocmai din comoditatea pe care o combate regizoarea. Iată explicațiile Catincăi Drăgănescu, extrase dintr-un interviu publicat recent în revista noastră: „Spectacolul în sine este o improvizație pe o structură de proces. Am pornit de la încă o nevoie a noastră. Eu, personal, nu înțeleg de ce teatrul trebuie să fie comod (…) Așa că mi-am zis să ne întoarcem la cealaltă funcție a teatrului, cea educativă, adică la interogarea unei conștiințe, tocmai pentru că publicul de teatru înseamnă 2% din populația României, fiind o nișă. (…) Se întâmplă după ce am văzut tot felul de dezbateri despre cazuri de defavorizați. O problemă stringentă este însă și ce facem cu cei buni. Spectacolul se învârtește în jurul poveștii unui olimpic internațional la fizică, dintr-o familie burgheză, care ajunge să se sinucidă. Iar noi investigăm și mergem spre căutarea unui
Citeste tot pe Yorick
Un proces în trei acte şi nici un vinovat de Oana Stoica sursa: Dilema Veche
Lotul olimpic al României a obţinut cinci medalii la Olimpiada Internaţională de Fizică de la Copenhaga, două de aur şi trei de argint, rezultate care au plasat România pe primul loc în Europa şi pe locul 5 în lume. Medaliile de aur au fost obţinute de Cristian Frunză (clasa a X-a) şi de Cristian Andronic (clasa a XI-a). Toţi cei cinci medaliaţi români sînt elevi ai Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti.
Ştirea de mai sus a apărut la jumătatea lunii iulie. O pură întîmplare face ca la Teatrul Luni de la Green Hours să fi avut premiera un spectacol despre situaţia copiilor supradotaţi, cu aplicare la cazul ficţionalizat al unui olimpic internaţional la fizică. Aggressive mediocrity pune în discuţie hibele sistemului de educaţie, vizibile (şi) prin lipsa de grijă pentru copiii supradotaţi. Formula este de teatru-forum, iar povestea are la bază mai multe cazuri reale. Anul trecut, Ştefania Sterpu (15 ani), olimpică în lotul de
Citeste tot pe Dilema Veche
Economil sau rețeta (ne)fericirii de Monica Andronescu sursa: Yorick
Catinca Drăgănescu este unul dintre regizorii din noua generație preocupați în primul rând să facă un teatru care să nu fie comod. Un teatru care să fie mai mult decât entertainment, să pună întrebări, să așeze publicul față în față cu problemele lumii contemporane, un teatru pentru interogarea conștiinței etc. Motiv pentru care, după excelentul spectacol cu „Chip de foc” după Marius von Mayenburg, examenul său de absolvire, Catinca Drăgănescu a preferat să-și scrie singură scenariile, în ton cu ideile pe care și-a propus să le dezbată pe scenă. Din categoria ideilor interesante face parte și cea care stă la baza spectacolului de la Teatrul Foarte Mic, „Super-Fericiții”, care aduce în discuție fericirea artificială în lumea nostră – substituenții alimentari și manipularea prin mass-media. Totul bine și frumos în teorie… În practică însă, lucrurile nu stau la fel de bine.
Scenariul are dezavantajul că e greoi și pe
Citeste tot pe Yorick
Lucruri vechi în haine noi de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
În general, nu e nici bine (pentru artişti sau publicul potenţial), nici foarte etic (din perspectiva profesiei de critic) să scrii despre un spectacol neterminat, aflat încă în fază de construcţie, însă la care nu ai avut acces în timpul procesului, ci doar în etapa de „produs intermediar“ (fie el supranumit avanpremieră, repetiţie cu publicul, work in progress sau altcumva). Pe de altă parte, reprezentaţiile gratuite cu producţiile din cadrul proiectului „9G“ („Noua generaţie“) al Teatrului Naţional din Bucureşti exact asta propun: „testarea“ în faţa publicului a unor spectacole care n-au beneficiat de un proces împlinit şi coerent de producţie şi care, în funcţie de reacţia publicului şi, în ultimă instanţă, de decizia managerială, vor avea şansa unei premiere „de repertoriu“ sau nu. Un proces de producţie nici călare, nici pe jos, în care nu există, practic, nici un producător – fiindcă TNB nu şi-a asumat să
Citeste tot pe Observator Cultural
Shakespeare, viitorul de Andrei Crăciun sursa: Ziarul Metropolis
În primii 398 de ani de eternitate, Shakespeare a fost interpretat şi mai ales reinterpretat până când cei mai naivi (o consistentă majoritate) ajunseseră să creadă că nimic nou nu se mai poate arăta în marginea sa.
Ultimele patru secole au schimbat înfățișarea celor ce sunt, dar nimic important nu s-a modificat în esența umană. Și – așa cum au convenit, într-una dintre rarele alianțe care nu s-au destrămat, dramaturgii și spectatorii de pe planeta pământ – nu există, în teatru, nimic semnificativ despre om care să nu se fi fost consemnat deja în Hamlet sau în Othello sau în Macbeth sau în Regele Lear.
Până la Shakespeare nimeni n-a mai ajuns și nici nu va ajunge de-acum înainte și nu e nicio tragedie aici. Shakespeare e uimitor și nu de puține ori perfect, să ne mulțumim cu atât.
Se poate crede că, în chestiunea operei sale, e o aspră magie la mijloc, dar nu e. Fereastra care îi permite unui om de la sfârșitul secolului al
Citeste tot pe Ziarul Metropolis
Abuzurile puterilor de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Cum funcţionează mecanismul puterii? Care sînt pilonii democraţiei şi cum pot fi ei pervertiţi? Cum se transformă un sistem politic în altul? Cine deţine puterea? Acestea sînt întrebări pe care societatea şi le pune ciclic, de regulă în preajma alegerilor. Pe fundalul tumultuos al politicii mondiale şi naţionale, chestionarea mecanismului puterii prin artă este o formă de activare a conştiinţei publice.
La noi, teatrul politic s-a coagulat într-o direcţie cu mai multe formule estetice şi preponderent, dar nu exclusiv, în spaţii independente. Spectacolul Catincăi Drăgănescu Distopie. Shakespeare. Remix este un construct (distopic) pe tema puterii din piesele lui Shakespeare, produs în cadrul programului TNB pentru Noua Generaţie de creatori (pe scurt 9G). Despre proiect s-a vorbit mult din cauza formulei de lucru: TNB pune la dispoziţia tinerilor creatori (pînă în 35 ani, neangajaţi), ale căror proiecte au fost selectate prin concurs,
Citeste tot pe Dilema veche
4m2 – Vecini din toate blocurile, uniţi-vă! de Alina Epingeac sursa: Yorick
Viaţa tihnită într-un rai urban contemporan are o lege simplă: concesie şi cooperare. Tu accepţi să reduci volumul în boxe, iar vecinul de palier nu mai prăjeşte peşte cu uşa apartamentului deschisă. Tu cureţi aleea iarna de zăpadă, iar el tunde iarba primăvara. Achităm cu toţii, conştiincioşi, fondul de rulment, ne întâlnim la şedinţele lunare şi decidem când vopsim holul blocului şi, mai ales, în ce culoare. Se mai strică un ventil la subsol, se repară, se mai peticeşte terasa, se face revizia la lift, se alege Preşedintele de bloc. În buna tradiţie a convieţuirii paşnice, vecina pensionară de la parter stă vigilentă de veghe cu ochiul lipit de vizor, în timp ce colaboratoarea sa de la etajul superior face de rond pe balcon. Casnicele cu plase ataşate de braţe urmează un itinerar bine determinat către piaţă şi retur. Soţii spală maşini în parcare o dată la două săptămâni, înainte de sărbători se dau recitalurile bi-anuale
Citeste tot pe Yorick
Moartea de dinăuntru de Oana Stoica sursa: Dilema veche
„Nimeni nu pleacă de bine.“ Aceasta este una dintre replicile-cheie din noul spectacol de la Centrul Replika al Catincăi Drăgănescu, Rovegan. Un demers artistic pornit de la cartea Lilianei Nechita, Cireşe amare, care mărturiseşte experienţa personală a plecării la muncă în străinătate, şi continuat cu o investigaţie asupra fenomenului migraţiei din Estul european în Occident. Documentarea s-a făcut în judeţul Vaslui, una dintre zonele cele mai sărace din România, unde o bună parte din populaţie a luat drumul străinătăţii în căutarea resurselor pentru supravieţuire.
Fenomenul migraţiei forţei de muncă – între două şi trei milioane de români lucrează în afara graniţelor, cifra exactă este greu de aflat în lipsa unor statistici oficiale – a suscitat interes în zona performativă, mai multe spectacole abordînd problema copiilor rămaşi acasă fără părinţi. Consecinţele plecării părinţilor asupra copiilor sînt majore:
Citeste tot pe Dilema veche
Rovegan – basm urban de Alina Epingeac sursa: Yorick
Deschidem televizorul sau laptopul şi avem impresia că ştim. Ce anume? De toate. De la reţete miraculoase la adevărul despre aselenizare. Suntem bine informaţi. Şi avem „o viziune amplă asupra lumii în care trăim”. Numai că odată cu fluxul de informaţii venit via ecranul smartphone-ului lumea în care trăim s-a micşorat atât cât să încapă în spatele acelui ecran. Ridicăm ochii din lumina hipnotică a gadgetului nostru din ce în ce mai rar şi cu cât suntem mai conectaţi la socialul virtual, cu atât ne sălbăticim în viaţa reală; sau ce a mai rămas din ea. Realitatea altora este ştire pentru noi. Şi credem fără excepţie că viaţa noastră este numai bună pentu un scenariu de film de artă. Drame mici şi mari care se petrec în câţiva metri pătraţi, suprapuse geometric în blocuri din ce în ce mai înalte, care se consumă în spatele uşilor trântite în miez de noapte. Dar nu te impresionează cu nimic nici gemetele bătrânei care
Citeste tot pe Yorick
Iezii de sacrificiu şi iezii de lapte de Maria Ruxandra Burcescu sursa: Agenda LiterNet
Cinismul, mai cu seamă în teatru, e o armă cu două tăişuri. Poate amplifica drama, oferind mai multă forţă unui spectacol, sau o poate anula, ducând o piesă în derizoriu. În cazul ROVEGAN, însă, cinismul care învăluie această piesă o duce pe culmile unui dramatism greu de digerat, care revelă o lume paralelă, complet diferită faţă de viaţa spectatorului, dar dureros de reală.
Urmând traiectoria basmului Capra cu trei iezi, ROVEGAN este o piesă construită sub forma unei alegorii. Capra este o femeie din judeţul Vaslui, plecată la muncă în Italia, alături de alte capre carpatine. Dacă în cunoscutul basm capra este personajul mai mult absent, iar iezii ocupă locul principal, piesa Catincăi Drăgănescu urmăreşte ambele poveşti, în paralel - capra aflată în Italia în căutarea unui loc de muncă şi iezii rămaşi acasă, aşteptând refrenul care să anunţe reîntregirea familiei.
Inspirată din cartea Cireşe amare a autoarei Liliana
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Rovegan de Catinca Drăgănescu de Ianolia sursa: funions.ro
Rovegan de Catinca Drăgănescu este un proiect cutremurător ce a pornit în urma lecturării cărţii Lilianei Nechita, “Exodul mamelor”. Piesa are în prim plan o readaptare a celebrei poveşti a lui Ion Creanga „Capra cu trei iezi” stilizată sub forma dramei unei familii monoparentale din Moldova în care, din cauza sărăciei, mama pleacă în Italia ca badantă pentru a-şi putea întreţine familia. Astfel asistăm la drama mamei îndepărtate de familie, în casa străină şi la limitările acesteia, pe de o parte, iar pe de altă parte la drama copiilor rămaşi singuri în ţară ducând dorul părintelui.
Sub coordonarea Catincăi Drăgănescu, echipă formată din antropologul Alexandra Dincă, Vlad Bîrdu si Ionuţ Popescu şi realizate ȋn parteneriat cu organizaţia World Vision România, a luat naştere primul proiect al platformei de teatru şi dezbatere GO WEST. Cei implicaţi îşi propun să afle răspunsuri cu privire la necesitatea migrării în
Citeste tot pe funions.ro
Elogiu Caprei Carpatine de Cătălina Miciu sursa: scena9
Dacă vă iese în calea programului vostru cultural o reprezentație a spectacolului ROVEGAN, trebuie să mergeți să-l vedeți. O zic din prima și fără rețineri că pe mine m-a atins cum puține spectacole o fac, mai ales în ritmul alert în care merg la teatru.
Catinca Drăgănescu, regizoare și inițiatoare a proiectului, reușește să creeze o analiză extrem de clară, dar totodată plină de umor și sensibilitate, a unei părți din societatea noastră despre care auzim deseori la știrile de la ora 5 - mamele plecate la muncă în Italia, care își lasă în urmă copiii pentru a fi crescuți de rude, vecini sau de ei înșiși. Subiectul nu este nou pentru artele vizuale (vezi și un film documentar pe aceeași temă), în cazul de față a fost inspirat de Cireșe amare, cartea Lilianei Nechita, și documentat în localități din județul Vaslui, dar e probabil prima oară când e jucat pe o scenă de teatru. Și e jucat atât de non-lacrimogen și inventiv!
Citeste tot pe scena9
„Rovegan“, de-a râsu-plânsu de Corina Dima sursa: Ziarul Metropolis
Un spectacol puternic, regizat de Catinca Drăgănescu în care se râde şi se plânge. Un text foarte bun şi trei actriţe de excepţie: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu şi Valentina Zaharia. Mergeţi la teatru!
Înainte. Premisele posibile mersului la teatru.
Până să te mobiliezi să mergi la teatru, consulţi informaţiile din program şi nu prea ştii ce să zici, parcă nu te trage aţa, stai în cumpănă dacă să mergi or ba. Subiectul: migraţia motivată de sărăcie, românii ce pleacă să muncească în Italia
Numele piesei: ’’Rovegan’’
Numele teatrului: Centrul de Teatru Educațional Replika
Distribuţia: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu, Valentina Zaharia Text şi regie: Catinca Drăgănescu. Premisele nu sunt din cele mai fericite: posibil ca subiectul sa nu atragă prea tare (iar sărăcie, iar tristeţe, ar putea spune unii!), numele piesei sună ciudat; poate numele menţionate, ale actriţelor şi numele regizoarei, să atragă
Citeste tot pe Ziarul Metropolis
Rovegan de Dana Țabrea sursa: Ziarul Metropolis
Bunica unei familii de români săraci e lăsată să moară în bucătăria de vară, în timp ce familia acesteia, neavând bani de medicamente, ascultă muzică tare pentru a nu-i auzi gemetele; mamele îşi lasă copiii pradă depresiei şi pleacă în străinătate să câştige bani pentru familie; copiii cresc cu bunicile, nu au rezultate la învăţătură, iar fetele se vând în Italia sau se căsătoresc în ţară de timpuriu. Sunt doar câteva situaţii de viaţă cutremurătoare direct legate de tema migraţiei din cauza sărăciei, dezbătută înRovegan.
Structura alegorică a scenariului ia ca punct de plecare ”Capra cu trei iezi”, rescriind-o în cheie contemporană. Personajele sunt aduse mai aproape de subiectele abordate: mama capră, nevoită să-şi ofere serviciile de ”badanta” la Roma (Mihaela Teleoacă), iedul mijlociu, transformându-se în capră, descoperind avantajele noului statut de femeie întreţinută în casa italianului în vârstă
Citeste tot pe Ziarul Metropolis
Despre femei, feminism și teatrul independent de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
Rovegan – spectacolul Catincăi Drăgănescu ce se reia în această stagiune la Replika și va fi prezentat și în Festivalul Național de Teatru – este cel mai recent dintr-o serie în care Catinca lucrează exclusiv cu actrițe și a cărui tematică este una de gen: munca „badantelor“și reproducerea socială a rolurilor de gen. În interviul care urmează, o discuție despre tematicile feminine și chestiunea genului în teatrul independent din România.
Empiric vorbind, este evident că, în ultimii ani, sînt tot mai multe regizoare femei în teatrul independent. De ce crezi că se întîmplă asta și ce impact are asupra scenei independente?
Regia de teatru a fost un teren interzis, informal, nu formal, femeilor o perioadă lungă de vreme. Comunismul a însemnat, pînă la urmă, și o societate profund paternalistă și patriarhală. Orientarea femeilor spre domenii umaniste, în general, a tot prins amploare după aceea. Dar femeile care au dat admitere la Regie
Citeste tot pe Observator Cultural
Artă cu tendință de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
Rovegan este un text scris și regizat de Catinca Drăgănescu plecînd de la o problemă acută care afectează societatea românească: situația copiilor, mai ales de la țară, ale căror mame sînt plecate la muncă (în Italia, în spectacol). Problema e reală, autoarea s-a documentat, dovadă și secvențele documentare filmate și prezentate în finalul spectacolului.
Textul scris de Catinca Drăgănescu e plin de umor și funcționează foarte bine în contextul dat. E o parabolă care pornește de la Capra cu trei iezi (mama pleacă în Italia să aducă de mîncare…) și pune în scenă, în această convenție, situații tipice ale vieții unei emigrante, îngrijitoare la bătrîni, de regulă (încercări de mariaj, relații tensionate cu colegele sau angajatorii, convorbirile telefonice cu familia, vizitele periodice acasă etc.), documentate, nu mă îndoiesc, și acestea, în rubricile de fapt divers sau în povești culese direct de la „împricinate“.
Citeste tot pe Observator Cultural
Capra care a plecat la muncă în Italia de Mircea Morariu sursa: Adevărul
Prin talk-show-uri foarte adesea ticluite spre a le da românilor impresia că în ţara lor mai există încă luptă de idei şi de argumente între Putere şi Opoziţie, politicienii se bat în cifre.
Se servesc de date statistice mai mult sau mai puţin sigure şi ne spun câţi români au luat drumul străinătăţii în guvernarea şi câţi în guvernarea Y. Câte de mult a făcut partidul A pentru zonele defavorizate de unde se ştie că se pleacă masiv şi cât de puţin partidul B. Ni se mai reaminteşte o dată cum se dau de ceasul morţii parlamentarii noştri ca între două ridicări de mâini în vederea măririi indemnizaţiei proprii ori pentru asigurarea de pensii speciale „noii clase“ să caute soluţii pentru aşa-zisele zone favorizate. Soluţii care, nu ştiu cum se face, dar nu asigură decât un plus de profit baronilor locali. În vreme ce din judeţul cutare, de exemplu Vaslui, acolo unde autorităţile judeţene nu au pierdut din vedere să planteze o
Citeste tot pe Adevărul
Suntem datori să punem bazele unor modele alternative - INUTIL/cOLD la Temps d'Images, 2016 de Alexandra Dima sursa: Agenda LiterNet
Catinca Drăgănescu este regizor de teatru şi dramaturg, cu experienţă atât în mediul independent, cât şi în teatrele de stat. O interesează subiectele sociale, de actualitate, şi încearcă mereu să-şi antreneze publicul într-un joc al receptării active, luându-l ca partener în realizarea actului artistic. În 2016, va participa la Temps d'Images cu un spectacol despre bătrâneţe şi despre felul în care percepem noi, mai ales cei tineri, procesul îmbătrânirii.
Alexandra Dima: Spune-ne câte ceva despre INUTIL/cOLD, spectacolul tău inclus în programul Temps d'Images 2016.
Catinca Drăgănescu: Nici noi nu avem deocamdată foarte multe detalii concrete despre spectacol, fiindcă este încă un work-in-progress, suntem într-o etapă de lucru şi ne apropiem de finalizarea textului. Ce ne-a interesat pe noi a fost, de fapt, raportul cu îmbătrânirea. Am pornit de la ideea că există o întreagă categorie socială, aflată chiar în expansiune,
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Şi acum? de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Organizat anual din 2008 încoace, cu încăpăţînare, de Miki Branişte şi echipa Colectiv A la Fabrica de Pensule din Cluj şi curatoriat în ultimii ani de criticul Iulia Popovici, Festivalul Temps D’Images, parte dintr-o reţea internaţională creată de Canalul de televiziune ARTE, continuă să fie pentru România o platformă care catalizează vibraţiile societăţii şi ale vremurilor în diferite formule artistice: teatru, dans, instalaţii vizuale şi performative, cărţi, concerte, ateliere, conferinţe. Pentru spaţiul mioritic, Temps D’Images oferă şi o perspectivă asupra noilor formate performative, încă marginale (chiar şi atunci cînd domină o instituţie publică precum CNDB, care însă a rămas, involuntar, mai degrabă un actant underground). La ediţia din acest an, tema a fost „Post-faliment“, cu referire la investigarea realităţii, a emotivităţii şi a identităţii într-o lume ale cărei valori au expirat. De la criza economică
Citeste tot pe Dilema veche
Corpuri care nu de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Activă de cîţiva ani, Giuvlipen reprezintă un unicat în peisajul teatral autohton: o companie de teatru feminist rom care practică un activism performativ pentru conştientizarea discriminării structurale a romilor. Spectacolele lor (Cine a omorît-o pe Szomna Grancsa?, albastru/portocaliu, Gajdo Dildo) abordează rasismul, explicit şi latent, din societatea contemporană, şi mecanismul şi canalele prin care acesta se propagă (precum formulele cotidiene care asociază populaţia romă cu situaţii şi atitudini reprobabile sau cu personaje negative). Perspectiva din spectacole este feminină/feministă, astfel că la tema rasismului se adaugă şi discriminarea de gen, din afara comunităţii, dar şi din comunitate, a cărei cultură perpetuează dominaţia masculină, căci s-a păstrat tradiţia căsătoriilor la vîrste fragede, iar violenţa domestică are o incidenţă alarmantă.
Recenta premieră Corp urban, prezentată la Centrul Replika şi creată de regizoarea
Citeste tot pe Dilema veche
Despre romi, altfel decât ni s-a spus de Cătălina Florescu sursa: Adevărul
Ultima oară când am scris în blog vorbeam despre un vis comun şi anume cel al Institutului teatrului românesc. Acum revin să vorbesc despre Mihaela Drăgan, actriţă la teatrul Maxim Gorki din Berlin.
Ea a fost invitată recent la Parlamentul european chiar de ziua Europei să discute despre intersecţionalitate şi o mai corectă integrare a celor care încă sunt marginalizaţi. Câţi ştiu despre intersecţionalitate în ţară? Iniţiată de către Kimberlé Williams Crenshaw către sfârşitul anilor ’90 termenul a intrat cu greu în cultura americană, dar a început să prindă forţă globală în ultimii ani. Un interviu în engleză poate fi citit aici. Pe lângă intersecţionalitate, Mihaela se foloseşte sau, poate e mai bine zis inspiră, şi din celebrul Theater of the Oppressed creat de brazilianul Augosto Boal.
Am cunoscut-o pe Mihaela printr-o piesă de teatru care, deşi am citit-o în varianta ei încă în lucru, este un bun şi mai ales elocvent
Citeste tot pe Adevărul
Negreșitul corp urban al femeilor de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
Există pe la noi (probabil și prin alte părți, de altfel) două mari preconcepții despre teatru în general și despre teatrul social-politic în special.
Prima e că un spectacol, orice spectacol, ar trebui să se adreseze oricui. Altfel spus, că există un singur public, omogen, iar aspirația oricărei producții e să adune cît mai mult, numeric vorbind, din acest unic public. Public omogen care ar trebui să rezoneze în egală măsură la un spectacol participativ despre încălzirea globală și la o comedie bulevardieră de scenă italiană, la un musical despre Freddie Mercury, o tragedie de Shakespeare și un spectacol devised despre vîrsta a treia. Paradoxal, teatrul pare a fi singura artă care naște astfel de așteptări de adresabilitate: despre filarmonică n-am auzit tristeți că n-ar ajunge pînă la tinerii de liceu, iar că metaliștii nu ascultă punk pare a fi destul de acceptat social.
A doua prejudecată ține de așteptările ca un spectacol
Citeste tot pe Observator Cultural
Prea „Minunata lume nouă” de Alina Epingeac sursa: Yorick
Bun venit în minunata lume nouă! Bun venit în prezent! Trăim în plină lume cât se poate de nouă cu fiecare nou upgrade pe care îl acceptăm, cu fiecare nou skin pe care îl alegem, cu fiecare nou feature. Lumea ne devine tot mai nouă şi mai populată de gadgeturi care ne arată cât de neajutoraţi eram şi câtă nevoie aveam ca ele să ne înveţe cum să deschidem o sticlă de vin doar prin apăsarea unui simplu buton. Există aplicaţii pentru mai orice azi. Iar mâine vor exista şi pentru orice altceva. Lumea noastră e din ce în ce mai nouă şi din ce în ce mai performantă, mai multi–tasking, mai corporate, mai corectă. Noi, aici, în peticul nostru de lume încă mai păstrăm reminiscenţe din ceea ce se poate numi deja „lume veche”. Şi chiar dacă bunicii noştri nu trăiesc în rezervaţii precum „sălbaticii” din romanul lui Huxley, casele lor ne sunt din ce în ce mai străine din lipsa acută de timp; pentru că lumea noastră nouă e
Citeste tot pe Yorick
Mult prea multă fericire de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Odată ce nostalgia dictaturilor a reapărut pe fundalul unui capitalism falimentar, cu viralizarea unor formule de guvernare iliberale, ale căror derapaje autoritariste sînt, deocamdată, înfierate doar din vîrful buzelor, artiştii şi-au reamintit literatura distopică. 1984 de George Orwell, Fahrenheit 451 de Ray Bradbury, Povestea slujitoarei de Margaret Atwood, Procesul de Franz Kafka, Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift au reapărut în teatru şi film, ca premoniţii ale lumii contemporane. Teatrul Excelsior, al cărui repertoriu pentru publicul tînăr conţine cîteva titluri importante din literatura universală (Împăratul muştelor, Hamlet, The History Boys, Aventurile lui Tom Sawyer), a inclus în această stagiune şi Minunata lume nouă de Aldous Huxley, în viziunea regizoarei Catinca Drăgănescu.
Minunata lume nouă este o variantă coşmarescă a unui capitalism decrepit combinat cu o tehnologizare scăpată de sub control, din care rezultă o
Citeste tot pe Dilema veche
Soma, fum şi depersonalizare în minunata lume nouă de Mircea Morariu sursa: Adevărul
În oferta de spectacole a celei de-a patra ediţii a „TeenFest“-ului bucureştean au figurat două producţii al căror suport literar este reprezentat de ceea ce, în vremea tinereţii mele, se numea literatura de anticipaţie sau, încă şi mai la îndemână, literatura S.F.
Devenită, la un moment dat, şi ea nu tocmai foarte agreată fiindcă în societatea socialistă multilateral dezvoltată numai partidul şi secretarul său general, Nicolae Ceauşescu, puteau, aveau competenţa şi puterea să prevadă viitorul. Unde mai pui că prea adesea în genul acesta de literatură apăreau roboţii, computerele, aşa cum stăteau lucrurile în piesa lui Karel Čapek (acum jucată de actorii Secţiei germane a Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu) care nici ele nu prea erau pe placul vizionarilor din C.C. al PCR. Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley, una dintre cele mai de impact distopii din secolul al XX lea, a fost scrisă în 1932 şi descria societatea umană din
Citeste tot pe Adevărul
Povestea unui spectacol - În umbra marelui plan la Undercloud, 2018 de Catinca Drăgănescu sursa: Agenda LiterNet
Era vara lui 2017 când m-a sunat Doru Taloş să îmi propună să lucrez la Reactor. Mi-a povestit de proiectul lor de investigare a istoriilor secundare din România ultimei sute de ani şi m-a provocat să mă gândesc la ce m-ar interesa pe mine. Mi-am luat timp. Descoperisem pe vremea când lucram la Rovegan - un spectacol care mi-a schimbat (cred) felul de a face teatru, că sinceritatea şi raportul real, onest şi profund uman cu tema sunt garantul unei libertăţi creatoare foarte fertile. Aşa că am ales cu responsabilitate, întrebându-mă real ce mă macină pe mine şi simt că rezonează cu cei din jur. Mă interesa şi mă interesează feminitatea, perspectiva feminină asupra realităţii, asupra istoriei şi asupra sinelui - mi se pare şi mult sub-reprezentată în spaţiul public, mă interesează raportul între generaţii, ideea de traumă transgeneraţională pe care o moştenim şi mă bântuie de-a dreptul modelele falimentare pe care eu şi generaţia mea
Citeste tot pe Agenda LiterNet
„În umbra marelui plan” la Reactor de creație și experiment de Carmen Sas / Andrea Nagy sursa: radiocluj.ro
Final de stagiune la Reactor de creație și experiment, spațiul cultural clujean energic și viu, deschis la experiențe artistice alternative. Despre provocările teatrale, de conţinut şi de imaginaţie, cu care tinerii artişti implicaţi în proiectele Reactor, ies la rampă, am stat de vorbă cu doi dintre membri echipei artistice: Oana Mardare şi Doru Taloş.
Carmen Sas: Hai să povestim despre acest spectacol, despre premiera În umbra marelui plan, care va avea loc joi, 21 iunie, la ora 20.00.
Oana Mardare: Spectacolul e regizat şi scris de Catinca Drăgănescu, o tânără regizoare din Bucureşti. Suntem la prima colaborare cu ea şi ne bucurăm foarte mult de întâlnire. Noi am propus cadrul de lucru şi ea a propus să ne direcţionăm atenţia spre acest moment, având interesul de a urmări acest parcurs al unei generaţii: această lupă, această bulă care se repetă şi care se poate urmări destul de bine, dacă e să urmăreşti traseul acestor copii.
Citeste tot pe radiocluj.ro
Teatru. În umbra marelui plan de sursa: Ziarul Făclia
„În umbra marelui plan” este o încercare subiectivă de a reconstitui istoria unui experiment social de proporţii ale cărui consecinţe încă ne bântuie: omul nou şi mitul naţional al promised land-ului autohton. Spectacolul ia forma unei cronici de familie care se întinde pe trei generaţii, urmărind în paralel mutaţiile sociale, politice şi morale din societate şi efectele acestora asupra individului şi vieţii sale intime.
Suntem o generaţie în căutarea unei identităţi şi pentru asta ne uităm atât în trecut cât şi în viitor în încercarea de a ne formula o atitudine faţă de istorie. Tributari fiind unui trecut mistificat şi unui prezent la răscruce de drumuri, nu ne rămâne decât să ne chestionăm originile şi să ne proiectăm viitorul, cu umor şi cinism, aşa cum îi stă bine unei generaţii de tranziţie, într-un spectacol dulce-amărui cu iz de basm.
În umbra marelui plan, regia şi dramaturgia: Catinca Drăgănescu; cu: Raluca Mara,
Citeste tot pe Ziarul Făclia
Fabuloasa viaţă a femeilor în Epoca de Aur de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Reactor de creaţie şi experiment din Cluj este unul dintre cei mai activi actanţi din teatrul independent. Producător de spectacole, posesor de spaţiu de joc, organizator de programe teatrale şi de educaţie culturală, Reactor a fost creat de actori clujeni imediat după absolvirea facultăţii (Oana Mardare şi Doru Taloş conduc, muncesc şi răspund de existenţa sa) ca un loc în care tinerii artişti să-şi poată exprima, experimenta, dezvolta şi cizela interesele şi aptitudinile artistice. În timp, datorită unei prezenţe active – generată de un efort uriaş pentru obţinerea fondurilor, provenite din finanţări nerambursabile, majoritar de la AFCN, şi pentru gestionarea administrativă a proiectelor finanţate –, sesizabilă la nivel naţional, Reactor a devenit un jucător important pe scena independentă, reuşind să se dezvolte artistic, atît la nivelul construcţiei spectacolelor (datorită regizorilor invitaţi, tineri, dar cu experienţă de scenă),
Citeste tot pe Dilema veche
Despre ideea de libertate din punctul de vedere feminin de Ilinca Urmuzache sursa: Scena.ro
În luna iunie a avut loc premiera unui nou spectacol creat de Reactor (Reactor de creație și experiment), ultimul din stagiunea 2017-2018. În București a fost jucat la Centrul Replika (Centrul de Teatru Educational Replika), locul deja obișnuit pentru spectacolele independente invitate din țară.
În umbra marelui plan este regizat de Catinca Drăgănescu și face parte din programul cultural „100 de ani de România. Istorii secundare.” care prezintă alte perspective la discursul oficial al Centenarului Marii Uniri. „Se dorește astfel aducerea la lumină a unei serii de istorii alternative, care împreună să ofere o imagine mai complexă și mai nuanțată a trecutului nostru comun.” (sursa) Din această idee a luat naștere un spectacol tragi-comic despre istoria recentă la care ne raportăm constant ca popor și pe care, de cele mai multe ori, o elogiem nejustificat.
Spectacolul urmărește povestea unor femei care sunt mai întâi, parte din planul măreț al
Citeste tot pe Scena.ro
Cadou de 1 decembrie : curs intensiv de istorie recentă pentru combaterea dezbinării ideologice din familiile românești de Cristina Modreanu sursa: Scena.ro
Secțiunea Teatru și societate. Acum din cadrul FNT 2018 a demonstrat că unii dintre cei mai buni jurnaliști pe care îi avem acum sunt… oameni de teatru. De aproape un deceniu se observă, de altfel, în special în producția independentă de teatru, un interes acut pentru investigarea fie a trecutului recent, fie a unor cazuri din prezent, semnificative pentru starea societății. Metodele folosite de către echipele teatrale sunt cercetarea de arhive, interviurile cu personajele reale, investigația ca muncă de teren, uneori spectacolele bazându-se chiar pe un articol publicat în presă sau implicând în procesul de lucru și jurnaliști. Gradul de ficționalizare a poveștilor reale diferă de la un spectacol la altul, iar amestecul planului real cu cel fictiv devine adesea motorul principal al spectacolului sau, în unele cazuri, sursa de chestionare etică acestuia (citiți aici cronici la alte spectacole din seria Teatru și societate. Acum).
În cazul spectacolului
Citeste tot pe Scena.ro
“UN DOLCE FAR NIENTE” de Magdalena Popa Buluc sursa: Cotidianul
Catinca Drăgănescu, pentru prima dată în echipă cu actorii Teatrului Național ieșean, semnează o montare de excepție: UN DOLCE FAR NIENTE (adaptare după Vilegiaturiştii de Maxim Gorki). Un spectacol multimedia, în ritmul unui montaj cinematografic, la granița show-ului, filmului și teatrului.
“Pentru mine, spectacolul ăsta este despre ignoranţă şi autosuficienţă, despre cei pe care bunăstarea şi confortul i-au prădat de valori, despre idealuri decăzute şi multă, foarte multă, inerţie.
Nişte omuleţi mici şi plicticoşi, pe alocuri amuzanţi, pe alocuri ridicoli, ȋşi petrec verile la ţară, unde speră să uite de toate problemele de peste an şi să se relaxeze ȋn confortul multelor bunuri acumulate. Au bani, au statut social, au familii şi nu au griji. Nu vor să audă ce se ȋntâmplă ȋn lume, nu vor să ştie de probleme, nu vor să li se ţină teorii, vor doar să se simtă bine. Numai că e de ajuns ca unul dintre ei să ȋnceapă să
Citeste tot pe Cotidianul
UN DOLCE FAR NIENTE – producție nouă – Regia Catinca Drăgănescu de Gabriel Ciornei sursa: infoiasionline.ro
Catinca Drăgănescu, regizorul spectacolului:
Pentru mine, spectacolul ăsta este despre ignoranţă şi autosuficienţă, despre cei pe care bunăstarea şi confortul i-au prădat de valori, despre idealuri decăzute şi multă, foarte multă, inerţie.
Nişte omuleţi mici şi plicticoşi, pe alocuri amuzanţi, pe alocuri ridicoli, ȋşi petrec verile la ţară, unde speră să uite de toate problemele de peste an şi să se relaxeze ȋn confortul multelor bunuri acumulate. Au bani, au statut social, au familii şi nu au griji. Nu vor să audă despre ce se ȋntâmplă ȋn lume, nu vor să ştie de probleme, nu vor să li se ţină teorii, vor doar să se simtă bine. Numai că e de ajuns ca unul dintre ei să ȋnceapă să renunţe la aparenţe pentru ca tot ceea ce părea la ȋnceput amuzant, să devină trist, dureros şi autoreflexiv.
Mă revoltă pasivitatea şi micimea morală care ne domină. Îmi repugnă lipsa de coloană vertebrală şi laşitatea. Cred că trăim
Citeste tot pe infoiasionline.ro
Un dolce far niente de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
Am identificat la vizionarea de la sfârşitul lui decembrie un spectacol de tip brechtian, prilej de reflecţie asupra societăţii contemporane, asupra rolului artistului în societate, asupra rolului intelectualului şi asupra noului conflict de clasă din România, având o durată de aproximativ trei ore prin care cele patru „episoade“ (introducerea personajelor, seducţii, poveşti de iubire şi realitatea), încheindu-se cu o concluzie-song surprindeau adâncirea în alienare prin intermediul folosirii mijloacelor teatrului nou, uneori în exces. Atunci când secolul nu ne mai poate rezerva nimic nou în materie de tehnică regizorală, contează mai mult nu ce mijloace foloseşti, ci cum şi de ce alegi să foloseşti anumite mijloace.
La premieră, spectacolul se mai comprimase, dar fără a deveni neapărat şi mai structurat şi se pierduse componenta brechtiană. În schimb, unele soluţii regizorale dispăruseră (din motive identificabile de abuz de tehnici
Citeste tot pe Ziarul de Iași