Piese de Cezar Petrescu

Aurul negru
Zaharia Duhu, fiu de ţăran, a fost trimis la şcoli și după moartea tatălui său, vrând, nevrând, trebuie să ia în grijă gospodăria şi pământul. Se reîntâlnește cu doi foşti colegi şi prieteni, un arheolog şi un inginer petrolist. O idee a arheologului devine obsesie pentru Zaharia: aceea că în astfel de locuri s-ar ascunde comoara lui Dromichaites.. El o găseşte, în cele din urmă, şi o îngroapă la loc, astfel încât să n-o mai găsească nimeni, nicicând.
Calea Victoriei
În perioada interbelică, ca și acum, se punea foarte acut problema corupției în politică; atunci, ca și acum, nici un om nu putea fi învestit cu încredere fără să dezamăgească și scandalurile se țineau lanț. Un prim ministru decide să ia taurul de coarne și să numească la ministerul de justiție pe omul cel mai integru cunoscut de el, un om perfect onest aflat în afara politicii. Decizia este surprinzătoare pentru toată lumea dar salutată de presă și opinia publică.
Iată femeia pe care o iubesc
Un băiat încearcă să se sinucidă pentru că a fost refuzat de iubirea vieții lui, o cântăreață de varieteu, femeie interesată și rece. Salvat la timp, băiatul este adus la un sanatoriu de boli nervoase pentru a fi recuperat psihic. Obsesia lui pentru femeia aceea este copleșitoare și el nu poate fi trezit sau vindecat cu metodele clasice. Medicii au însă o idee mai neconvențională: în sanatoriu lucrează și sora geamănă a cântăreței, Ana, o fată modestă și serioasă, opusă total la caracter dar identică fizic. Dacă i-o prezintă băiatului pe soră drept originalul? Jocul le scapă de sub control când Ana se îndrăgostește de pacient și când pacientul nu vrea o iubită bună sau serioasă, el o vrea pe cea rece și rea, pe cea care l-a călcat în picioare. Ana, într-un transfer de personalitate ciudat, va deveni asemeni surorii sale, ea însăși un caz psihic acum alături de băiatul care nu mai putea fi salvat.
Nepoții gornistului
Piesa urmărește destinul familiei Dorobanțu de-a lungul a trei generații: cea a lui Oprea, gornistul atacului de la Grivița din timpul Războiului de Independență, cea a lui Pintea, fiul acestuia, participant la primul război mondial și cea a lui Cristea, fiul lui Pintea.

Optiuni vizualizare

Biografie Cezar Petrescu 

0 0voturi

Cezar Petrescu

Cezar Petrescu s-a nascut la data de 1 decembrie 1892 in Hodora-Cotnari, jud Iași, Romania.


Cronici ale spectacolelor dupa texte de Cezar Petrescu

Discutii:

propune tema de discutie

  Aminteste-ti datele mele