Chirilă Daniel

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Chirilă Daniel

Au dat portretul pe-un tv de http://agenda.liternet.ro/articol/21728/Mihai-Brezeanu/Au-dat-portretul-pe-un-tv-Inaintea-erei-noast sursa: Agenda LiterNet
Amărâţi. Săraci. Murdari. Gălăgioşi. Brutali. Stridenţi. Uitaţi. Izolaţi în sat. Pierduţi în timp. Mituiţi cu un ulei şi un zahăr pentru un vot în Parlament şi unul la Cotroceni. Antenişti şi Ertevişti. Îi ştiţi. Îi ştim. Îi ştim?
Ne ţinem respiraţia. Întoarcem privirea. Ne e ruşine cu ei. Ne e silă de ei. Îi dispreţuim. Îi ignorăm.
Despre ei e Înaintea erei noastre, a patra producţie a impresionantei trupe independente Frilensar, realizate la şi în colaborare cu Green Hours. Despre ei, despre oamenii pe care, depărtându-ne cum-necum de comunism, i-am uitat acolo, în trecut, în epoca portretului, în epoca fricii, în epoca unicului conducător şi zecilor de milioane de supuşi, în epoca întunericului, în epoca în care, când ne alintăm inconştient, când ne victimizam psihanalizabil, ni se pare că era mai bine.
Cam cum era într-un fund de lume, pe vremea comunismului (şi, pesemne, înaintea lui), ne arată Tudor Morar (mare
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Înaintea erei noastre (nu) era mai bine? de Elena Coman sursa: Yorick
Câți dintre noi ne-am pus problema cum le explicăm copiilor noștri în ce eră trăim? Ne aflăm la confluența a două generații: părinții formați sub conducerea și valorile socialiste și tinerii capitaliști, cu drepturi nelimitate și instinctul revoltei. Secolul nostru este caracterizat de un postmodernism vag definit și subiectiv înțeles. Particular tocmai prin libertatea pe care o oferă fiecărui individ de a se raporta altfel la acest curent. El poate fi văzut ca un liant între tot ceea ce a fost și ceea ce va fi, o perioadă în care oamenii își caută identitatea culturală pluriformă, prin racordare la prezentul atât de zbuciumat și de imprevizibil.
În România predomină un sentiment al captivității, al blocajului între istoria care și-a lăsat adânc înfipte amprentele – făcând aici referire la repercusiunile regimului comunist – și contingentul pe care vrem să îl trăim, dar nu suntem siguri în ce fel. Încorsetarea generației
Citeste tot pe Yorick
Povestea unui spectacol de Daniel Chirilă sursa: Agenda LiterNet
Am văzut acum vreo trei ani o ştire despre satele părăsite şi uitate din România. Acolo de unde a plecat toată lumea, acolo unde mai sunt zece bătrâni şi doi copii, acolo unde nu a fost niciodată curent, apă sau informaţie. Iar în aceeaşi perioadă am văzut şi un reportaj despre Hiroo Onoda, soldatul japonez care a luptat încă 27 de ani în cel de-al doilea război mondial, deşi cel de-al doilea război mondial se încheiase. Războiul s-a încheiat şi pentru noi, dar noi am tras paiul scurt şi ne-am trezit pe cap cu o schimbare de regim, de viaţă, de tot. Mi-am pus lucrurile astea două în cap şi mi s-a născut o poveste. Una în care există undeva în România un sat care nu ştie despre revoluţie, despre schimbare, despre democraţie sau despre tot ce ni s-a întâmplat în ultimii douăzeci şi ceva de ani. Un sat în care cei puţini care au mai rămas trăiesc de pe urma dictaturii unei fantome, un sat care e mai mult în trecut decât în prezent,
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Un pescăruş Frilensăr. Legende contemporane de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Vizibilă în ultimii ani, graţie asocierii cu Teatrul Luni de la Green Hours, trupa Frilensăr s-a impus prin cartografierea performativă a universului rural într-o formă intelectuală de teatru popular. Proiectul TRISTORY – trilogia emoțiilor tradițional neînchipuite (Mălăieş în călcăieş – povesti urbanî, #daughter sau Hadika Tsuki, Mioritza) are o scriitură sclipitoare, cu umor inteligent, concepte bine argumentate şi o recontextualizare viabilă a basmelor şi legendelor, coborîte din „înălţimea“ mitologiei în concreteţea prezentului astfel încît să genereze naraţiuni despre lumea contemporană. După acest proiect, Frilensăr a intrat într-o altă etapă, aceea a creării propriilor mitologii.
Înaintea erei noastre este o legendă urbană care se petrece la… sat. Spectacolul se poate asocia tematic cu filmele din seria lui Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de Aur sau cu volumul lui Cătălin Mihuleac, Zece povestiri multilateral
Citeste tot pe Dilema veche
Un pescăruş Frilensăr. Basme, mituri şi obrăznicii de Oana Stoica sursa: Dilema veche
La 20 de ani de existenţă, Teatrul Luni de la Green Hours, locul în care au debutat, creat şi experimentat unele dintre vocile valabile din teatrul românesc contemporan (Gianina Cărbunariu, Radu Apostol, Radu Afrim etc.), îşi afirmă vitalitatea, fiind partener şi gazdă („ne-a adoptat“, zice Daniel Chirilă) unui grup nou de artişti: Frilensăr. E în firea Teatrului Luni să deschidă uşa celor cărora nu li se deschid uşor uşi, să fie punctul zero al carierei lor, să le ocrotească libertatea de a experimenta şi să le dea timp să îşi cunoască eul artistic, pentru ca ei să exploreze apoi alte teritorii, cînd uşile încep să se deschidă. Unii se întorc aici ca să dea o mînă de ajutor – în momente dificile ale teatrului –, să mai facă un spectacol sau pur şi simplu în trecere, ca şi cum ar vizita un loc care e, măcar puţin, „acasă“.
Frilensării au venit la Teatrul Luni cu basmele lor, repovestite sau inventate, cu satul şi
Citeste tot pe Dilema veche
Mioritza de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Mioritza este un spectacol de altă factură, cu o structură mai complexă, care gravitează în jurul miturilor fundamentale ale poporului român, coborîte din sfera alegoriilor în cea a cotidianului şi subtil ironizate. Cînd Dumnezeu se ceartă cu Diavolul (ca zeii din Olimp), pe pămînt sînt suportate consecinţele: geneza unui popor rămîne în aşteptare, căci jertfa necesară (Iisus crucificatul / Mioriţa / ciobanul moldovean – Dumitru Georgescu) este în comă, îngrijită de un doctor (un Faust – excelentă Loredana Cosovanu) ramolit, în timp ce pe la căpătîiul ei se perindă personaje de legendă, precum Ana şi Manole (Alina Mîndru şi Tiberiu Enache portretizează savuros un cuplu de ardeleni, el, un oşan domol la vorbă, ea, iute şi rea de gură) sau Dochia (o moldoveancă mămoasă, dar aprigă la nevoie). Prin urmare, o ireverenţioasă (conceptual) Sfîntă Treime (căci conţine, pe lîngă jertfă, pe Dumnezeu şi dublul său malefic care
Citeste tot pe Dilema veche
Un pescăruş Frilensăr. Legende contemporane de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Cel mai recent spectacol al Frilensărilor, cu premiera în timpul aniversării a 20 de ani de către Teatrul LUNI, are ca punct de plecare cartea lui Mathias Énard, Vorbeşte-le despre bătălii, regi şi elefanţi, care ficţionalizează întîlnirea lui Michelangelo cu Orientul (Imperiul Otoman), dar este totodată roman de dragoste şi meditaţie asupra artei. În spectacolul Frilensărilor, doar titlul trimite la carte, care este mai degrabă sursă de inspiraţie pentru autochestionare decît material pentru scenariu. Structurat în trei părţi cu doi actanţi, spectacolul începe cu un scheci absurd despre conştiinţă, dublu şi sine, continuă cu asumarea, de către personajele embrionare, a unor identităţi, cele reale, ale actorilor, şi se termină cu o meditaţie asupra evoluţiei limbajelor performative. Scenografia urmează acelaşi drum: straturi de materiale de exfoliază – sub exteriorul neutru, alcătuit complet din foi de plastic, se descoperă un interior
Citeste tot pe Dilema veche
Of, „Zaraza”, tu puteai mai mult! de Alina Epingeac sursa: Yorick
E drept că prea des uităm să mai aruncăm câte o privire către trecut. Aşa, peste umăr. Cu nostalgie şi dor. Nu prea mai avem noi timp nici de prezent; viitorul ne trăieşte în viteză. Şi atunci de unde atâta restrospecţie şi introspecţie şi timp pentru ce a fost. Ce a fost a fost şi cine mai ţine minte una-alta… treaba lui. Memoria colectivă e grăbită să uite pentru a face loc noilor experienţe. Istoria însăşi e ciopârţită şi simplificată pentru a sintetiza isteţ informaţii cât mai pe gustul consumatorilor de digest-uri. Ce a fost… a fost. Ce va fi… va fi şi e mai palpitant decât cioburile colorate ale amintirilor câtorva nostalgici anacronici.
Timpul boemei grădinilor de vară interbelice face încă parte din colţurile de memorie colectivă şi trebuie tezaurizat cu grijă pentru a nu se transforma curând în cioburi colorate. Vremea avangardelor în care Bucureştiul şi Parisul semănau mai mult ca niciodată, în care în sfârşit
Citeste tot pe Yorick
Spectacol-eveniment la Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești: „ZARAZA” de sursa: 24pharte.ro
Astăzi, în foyerul Teatrului „Toma Caragiu”, în cadrul unei conferințe de presă, directorul general al Teatrului, Mihaela Rus, realizatorii spectacolului, artiștii din distributie și, nu în ultimul rând, regizorul și coregraful Razvan Mazilu ne-a dezvăluit din culisele cele mai recente producții a Secției Teatrul de Revista Majestic: „Zaraza”, un spectacol de Razvan Mazilu, după un scenariu scris de dramaturgul-actor Daniel Chirilă.
Pornind de la legenda nemuritoare a misterioasei Zaraza, spectacolul aduce în zilele noastre parfumul perioadei interbelice, în acordurile unor melodii de altadată, interpretate de celebrii artiști Maria Tănase, Cristian Vasile, Zavaidoc sau Jean Moscopol.
„Zaraza e povestea de care avem nevoie, face parte organic din noi, din spiritul nostru, din visele românilor, deci mi s-a parut cu atât mai important să o redăm spectatorilor, orașului, acum – într-o epocă în care se iubeste prea puțin, niciodată total,
Citeste tot pe 24pharte.ro
”Zaraza” sau cronica rimată și ritmată a Bucureștiului de altădată ”Zaraza” sau cronica rimată și ritmată a Bucureștiului de altăd de Oana Medrea sursa: Revista Teatrală Radio
În plin viscol de februarie, Teatrul de Revistă Majestic din Ploiești a revenit la Teatrul Odeon din Capitală, pentru a ne duce ”în lumea celor ce-au trăit pe bune/ Când țara noastră mai era pe hartă și valora mai mult de două glume…” (Prolog).
A fost odată ca niciodată, un timp în care omul prețuia un ceas de distracțiune în grădinile de vară, într-o sâmbătă seară, într-o cârciumioară la șosea. Un timp al pălăriilor de fetru și al jobenelor, al rochiilor elegante și al mănușilor de mătase, în care tango-ul dansa cu hora, doamnele onorabile se ”duelau” pentru inimile bărbaților cu dive fatale, femei ușoare și staruri de revistă, iar stelele purtau nume și răsunau pe buzele tuturor: Maria Tănase, Zavaidoc, Constantin Tănase, Ion Pribeagu, Ionel Fernic, Silly Vasiliu, Jean Moscopol, Titi Botez… Era o vreme când Domnișoara Feerie devenea din curtezana cea mai râvnită, muză nemuritoare prin muzica unui pătimaș îndrăgostit.
Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
Un amalgam de bune intenții... de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
Răzvan Mazilu, personalitate răsplătită cu premii pentru înfrățirea dansului cu teatru, este și singura personalitate de la noi în acest moment, capabilă pentru a regiza un musical. În reușitul program de sală al spectacolului “Zaraza”, mărturisește regizorul că și-a dorit un spectacol “inspirat din muzica românească interbelică”. Ideea sa este excelentă, muzica din acea perioadă a rămas în patrimoniul cultural, numai că de la ideea la punerea în practică e drum lung. Răzvan Mazilu mai precizează că “Împreună cu dramaturgul-actor Daniel Chirilă (o revelație într-un peisaj teatral sărac în condeie), ne-am documentat intens și am ales cele mai interesante, mai pline de ecouri în actualitate, mai seducătoare întâmplări din entertainmentul românesc interbelic”. Daniel Chirilă este într-adevăr, un nume cunoscut ca actor, regizor și dramaturg “în peisajul teatral sărac în condeie”, de astă dată însă, scenariul realizat
Citeste tot pe Spectator
Apa vie sau Nevoia de povești de Claudiu Sfirschi-Lăudat sursa: b-critic.ro
Cine mai crede astăzi în basme și în căutarea nemuririi, în „apa vie? Cu tableta într-o mână, cu mobilul într-alta, cu ochii pe Facebook, devenim tot mai incapabili să creăm povești și să credem în ele. Locul poveștilor „nemuritoare” ale copilăriei noastre e luat de faptul divers și mărunt, de faptul muritor, care se pierde în noianul de fapte diverse al umanității expuse pe „pereții” rețelelor de socializare.
În acest context al fărâmițării și al clipei, spectacolul de la Teatrul Mic, Apa vie, în regia lui Ștefan Lupu, pe un text semnat de Daniel Chirilă și inspirat de poveștile Fraților Grimm, reînvie personaje și situații nemuritoare, care îi vorbesc publicului de orice vârstă despre iubire (cea filială, dar și cea pasională), despre căutarea nemuririi, despre bunătate și răutate, despre atâtea lucruri care zac în noi de când e omul om.
E un spectacol complex, cu un text sclipitor, într-o limbă frumoasă,
Citeste tot pe b-critic.ro
“DE-A BABA OARBA” de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
Jocul din copilăria celor adulți, astăzi – “de-a baba oarba” –, în zilele noastre, e înlocuit de propunerile de jocuri noi oferite de tehnica modernă. Spectacolul “Apa vie” amintește de jocul din trecut prin “căutarea” de efecte teatrale novatoate pentru ilustrarea unei reprezentații de teatru-dans care vrea să povestească teatral un basm. “Scenariul original semnat de Daniel Chirilă după Frații Grimm” se dorește original și aplică replici de genul – “Frații Petreuș, Frații Karamazov, Frații Jderi, Frații Grimm” când se referă la cei trei fii ai împăratului din poveste sau într-o scenă mult prea lungă, replica e rostită parcă în limba spargă inventată de poeta Nina Cassian. Spectacolul nu se adresează nici copiilor și nici adulților, scenariul fiind lipsit de o logică elementară în susținerea trimiterii metaforice pentru demonstrația că “apa vie” reprezintă interiorul sufletului. Povestea Fraților Grimm e
Citeste tot pe Spectator
CRUD sau cum se maturizează o generație de actori de Nona Rapotan sursa: BookHub
Când am văzut scris, negru pe alb: „CRUD este un spectacol semnat de Ștefan Lupu și Daniel Frilensăr Chirilă care vorbește într-o manieră modernă despre trăirile tinerilor din România ultimilor 100 de ani.” mi-am zis, în sinea mea, oamenii ăștia sunt nebuni. Să cuprinzi 100 de ani în patru tablouri, câte are piesa, comportă atât de multe riscuri, încât e inerentă întrebarea legată de cât de nebuni pot fi cei care-și propun să facă acest lucru. Când mai aduci în discuție și timpul alocat pentru punerea efectivă în scenă a spectacolului – știu câte rateuri pot apărea când ai la dispoziție puțin peste o lună de zile pentru repetiții -, deja simți că vrei să iei viteză și să te îndrepți spre sala de spectacol: nu, oamenilor ăștia n-au cum să le reușească așa ceva!
Cu Daniel Frilensăr Chirilă nu sunt la prima întâlnire. Îl cunosc și ca regizor (Bătălii, regi și elefnți – Teatrul LUNI de la Green Hours),
Citeste tot pe BookHub
Platforma culturală Frilensăr anunță premiera spectacolului CRUD creat în cadrul proiectului cultural AFTER HOP de sursa: Radio România Cultural
CRUD este un spectacol semnat de Ștefan Lupu și Daniel Chirilă care vorbește într-o manieră modernă despre trăirile tinerilor din România ultimilor 100 de ani. Spectacolul este alcătuit din patru tablouri create în urma unei documentări istorice a echipei de creație asupra a patru încercări ale tinerilor ultimului secol, încercări recurente care se regăsesc și în societatea zilelor noastre. CRUD este un puzzle de emoții și realități ficționate prin dramaturgie, coregrafie și elemente vizuale, creat în jurul feminismului interbelic, cenzurii în teatru din perioada comunistă, revoltelor sociale din ‘89-’90 și a apatiei contemporane. Producția îi are în distribuție pe tinerii actori finaliști ai Galei tânărului actor – HOP din ultimii 2 ani printre care: Adrian Dima, Adriana Aldea, Alexandru Cătănoiu, Alex Popa, Cosmina Olariu, Nicole Burlacu, Eliza Teofănescu, Ștefan Craiu, Tiberiu Enache, Tudor Morar, Georgiana Vișan, Paul Radu,
Citeste tot pe Radio România Cultural
Crud: teatrul n-a murit de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
Textul lui Daniel Chirilă nu contrazice stilul în care începuse să scrie acum câţiva ani la Iaşi, sub pseudonimul Enoch Darli. Babele lui Dabija, naturalismul, teatrul în teatru sub însemnele parodicului (Shakespeare modificat spectacular), zeflemisirea ”epocii de aur”, narativitatea fragmentară sunt doar câteva dintre modurile în care susnumitul se manifestă ca autor de text şi regizor.
Deja lucrează cu creatori renumiţi, câştigă proiecte AFCN, iar de trupa Frilensăr s-a auzit. Nu ştiu dacă faima în sens general (relocarea la Bucureşti, dedicarea întregii energii proiectelor teatrale, lucrul cu artişti foarte cunoscuţi, prezenţa numelui său pe afişele unor spectacole de neratat la teatre din ţară, prezenţa cu spectacole în festivaluri organizate la nivel naţional, unele chiar internaţionale în titulatură etc.) l-a făcut pe Daniel Chirilă mai preţios în ochii criticii sau cele enumerate în paranteza de mai sus au condus la faima sa,
Citeste tot pe Ziarul de Iași
Teatrul tânăr. „Crud” sau bine făcut? de Alina Epingeac sursa: Yorick
Tineretul. Tinerii. Tinerii furioși. Tinerii nebuni. Tinerii frumoși. Mereu pe buzele celor care vor să convingă de bune intenții, mereu pe primul plan al priorităților, dar prea rar lăsați să vorbească în nume propriu și să facă ce se spune doar că sunt încurajați să facă. E cool să fii tânăr. Ți se spune cum ai toate drumurile larg deschise, cum viitorul te așteaptă, cum lumea de mâine e toată numai a ta. Doar că acel mâine se tot transformă într-un astăzi în care trebuie să strângi încă puțin din dinți și să mai demonstrezi că meriți și să mai ai puțină răbdare, până când o să ai loc să mergi pe drumurile alea multe și deschise și frumoase și luminoase. Nici nu îți dai prea bine seama când ai încetat să mai fii tânăr și te-ai transformat în tipul ăsta obosit și plictisit, undeva între vârste, cu o viață pusă pe pilot automat, multe poze de vacanță cu zâmbete forțate și cearcăne și un pic de chelie.
Citeste tot pe Yorick
Un exercițiu, o demonstrație… de Mircea Morariu sursa: Yorick
Crud fiind un spectacol cu și, în bună măsură, chiar și despre tineri voi adopta tonul optimist și voi începe enunțarea celor câteva gânduri prilejuite de montare, punând în evidență acele argumentele ce ar putea fi aduse în favoarea ei.
În primul rând, cred că este o idee bună faptul de a realiza un spectacol în distribuția căruia să poată fi regăsită o anumită parte dintre acei actori care în anii 2016 și 2017 și-au luat inima în dinți, au realizat că profesia lor nu poate fi concepută în afara ideii de competiție, și-au înfrânt emoțiile și au decis să participe la Gala Hop. În vremea în care directorul acesteia a fost actorul Bács Miklós. Desigur, din motive cât se poate de obiective, Crud nu avea cum să îi aducă pe afișul său pe toți cei care în sus-numiții ani au lăsat în competiție o bună impresie. Unii și-au găsit un rost profesional sau de viață în afara Bucureștiului, așa că nu au putut răspunde chemării
Citeste tot pe Yorick
Cei ce nu au fost şoimii patriei de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Una dintre preocupările constante ale Galei HOP, cel puţin în ultimii șase ani, sub directoratele lui Radu Afrim şi Miklós Bács, a fost găsirea unor modalităţi, procedee, instrumente prin care tinerii actori participanţi să fie valorificaţi, în mod concret, în urma concursului. Cîştigători sau nu ai Galei HOP, actorii se confruntă cu lipsa vizibilităţii pe o piaţă de muncă suprasaturată şi concurenţială, cu acces redus în teatrele de stat şi cu şanse mici de a obţine contracte. Fondurile culturale în lumea teatrului sînt destinate covîrşitor instituţiilor de stat, unde numărul posturilor şi al colaborărilor este restrîns în raport cu inflaţia anuală de absolvenţi ai facultăţilor de Teatru. Prin urmare, ofertele de lucru nu abundă, iar în lipsa acestora, şansele de afirmare ale actorilor şi, în consecinţă, de a obţine contracte sînt mici. Concursul anual organizat de UNITER, destinat actorilor aflaţi în primii cinci ani de la
Citeste tot pe Dilema veche
„Crud”, dar intens de Cristina Mitrea sursa: 4arte
„Crud” e un spectacol cu tineri, despre tineri, dar nu doar pentru tineri. E și în amintirea tinerelor feministe care s-au luptat pentru aceleași drepturi cu bărbații. E și pentru cei care erau tineri în vremea comunismului românesc, și își amintesc cum cenzura domnea peste tot și toate, inclusiv peste actele culturale. E și pentru cei care erau tineri la revoluție sau pentru cei care și-au văzut copiii bruscați, bătuți sau morți. E și pentru tinerii prezentului și probabil că ei sunt cel mai important public, unul care încă nu se născuse în anii ’80 sau ’90 și care știe doar din poveștile părinților, din cărți și, uite, din spectacolele de teatru, despre cum trăiau, luptau și visau tinerii altor vremuri. Despre sacrificiile făcute, despre curajul și îndârjirea lor.
Spectacolul este împărțit în mai multe cadre, delimitate de momente de muzică și dans foarte inspirat alese, care te fac să simți. Ce? Un amalgam. Inițial,
Citeste tot pe 4arte
De la destindere la dezastru de Olivia Călin sursa: Agenda LiterNet
"Este un spectacol-carusel construit în jurul faptului că un singur dependent de alcool dintre cele două-trei milioane, câţi se găsesc în ţara noastră, ajunge să influenţeze până la şapte persoane din jurul său. Am încercat să înţeleg şi să nu judec." (Daniel Chirilă, dramaturg şi regizor)
În luna ianuarie 2019 am fugit la teatru, foarte curioasă să văd acest spectacol. Adevărul e că nu regret că m-am dus.
Consum excesiv este o piesă despre efectele alcoolului asupra psihicului omului, dar şi asupra relaţiilor lui cu cei apropriaţi. Un tată abuziv (jucat de Victor Giurescu) îşi dă fiica afară din casă, un elev (Florin Hriţcu) este ameninţat cu exmatricularea de un profesor, iar o femeie (Sabina Brânduşe) ajunge la casa de nebuni. Ce au aceşti trei oameni în comun? Toţi sunt dependenţi de alcool, iar acest fapt le afectează viaţa.
Poveştile personajelor spectacolului sunt interdependente, acţiunile fiecăruia influenţează ceea ce
Citeste tot pe Agenda LiterNet

regizor caut piesa

Piese de Chirilă Daniel

Biografie Chirilă Daniel

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Chirilă Daniel

Discutii:

regizorcautpiesa.ro

noutati

wiki