Piese de Crista Bilciu

Ana de hârtie
Ana e o adolescentă inadaptată, de 16 ani, dintr-o familie destrămată, şi se luptă de ceva vreme cu kilogramele. La o petrecere cu colegii de liceu, i se pune ceva în băutură şi se trezeşte a doua zi, într-o cameră străină, fără să-şi poată aminti nimic din noaptea precedentă. În urma şocului emoţional, toate complexele legate de corpul ei se transformă într-o formă galopantă de anorexie. Când îşi descoperă pasiunea pentru desen, un fel de exorcizare a fixaţiei pentru corpuri scheletice şi mâncare, Ana înțelege că însăși viața ei e o foaie albă de hârtie. Oare va învăța cum să se rescrie pe sine? Să devină o Ană nouă, fără silă și fără durere?
Mata Hari
Povestea vieții lui Mata Hari, poem dramatic.
Pe jumătate cântec (Zece tablouri cu Francesca)
Povestea unei femei care, în așteptarea unui telefon care îi decide soarta, își retrăiește viața la zece vârste diferite, de la 5 la 33 de ani.
Sub-soul Fragment disponibil online
Ăla Mic și Ăla Mare sunt captivi într-o încăpere din subsol. Nu se cunosc, nu-și amintesc cum au ajuns acolo, dar fiecare e sigur că el a fost primul. Unul vrea să iasă, celălalt nu, dar este nevoie de doi ca să poată ajunge la chepengul din tavan, singura ieșire. Iar de undeva îi pândește mereu un șobolan nemilos cu colți de argint.

Optiuni vizualizare

Biografie Crista Bilciu 

+1 1vot

Crista Bilciu

Crista Bilciu s-a nascut la data de 19 iulie 1978 in Targu Mures, Romania.

Poet, dramaturg, regizor, traducător. Laureată a Premiului Național pentru poezie ”Mihai Eminescu”, Botoșani, în 2012. Volum de debut: ”Poema desnuda”, ed. Cartea Românească, 2011.


Cronici ale spectacolelor dupa texte de Crista Bilciu

Discutii:

propune tema de discutie

  Aminteste-ti datele mele