regizor caut piesa

Piese de Cristian Popescu

adauga piesa

Telefonul din colțul străzii

Textul este inspirat, întru totul, din lumea scrierilor lui Cristian Popescu și și-a propus să ofere adolescenților spectatori posibilitatea descoperirii acestei lumi aparte și unice create de Popescu în volumul său Cuvânt înainte (publicat în 1988). Îmbinând teatrul, dansul și fotografia, Telefonul din colțul străzii inițiază tânărul public bucureștean atât în înțelegerea importanței rolului scriitorului Cristian Popescu în istoria literaturii române, cât și în descoperirea și înțelegerea unui alt tip de manifestare culturală – un spectacol de teatru-dans de tip performance.

Un tramvai numit Popescu

O culegere de texte care pornește de la dorința autorului : „Totdeauna mi-am dorit sa-mi cumpar ultimul model de tramvai 26 ca să-mi plimb familia cu el și să mă vadă toți vecinii.” O plimbare cu tramvaiul care da prilejul de a-i cunoaște pe membrii familiei și pe autor.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Cristian Popescu 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Cristian Popescu

• Un tramvai spre lumea de dincolo de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Oamenilor nu le place sa le vorbesti despre moarte. Daca totusi tii cu tot dinadinsul sa le amintesti ca ea ii asteapta mereu dupa colt, trebuie sa-i pacalesti mai intai, sa-i faci sa rada sau, de ce nu, sa le propui o plimbare cu tramvaiul.
  De la Rasinari la Sibiu, de exemplu. Printr-o padurice de un verde intens, linistit, pe langa poienite in care pasc animale. Cu totul alt peisaj decat cel urban, bucurestean, in care s-a nascut initial spectacolul Un tramvai numit Popescu, o productie a Teatrului National radiofonic, in regia lui Gavriil Pinte, timp de o saptamana jucat in cadrul FITS 2006. Numai ca la Sibiu, spre deosebire de Bucuresti, tramvaiul numit Popescu opreste la poarta cimitirului, iar personajele - familia lui Popescu - coboara, le fac cu mana spectatorilor si se retrag in locul de veci din care par sa fi venit ca sa ne spuna ceva esential. O data in plus, aceasta foarte speciala excursie are darul sa zguduie constiinta celor care au luat parte la ea.
  Citeste tot pe Gândul
• Nu pierdeti tramvaiul! de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  Pentru a cincea editie consecutiva, Festivalul International de Teatru de la Sibiu a inclus in programul multiaglomerat „Un tramvai numit Popescu“, spectacol cu adevarat singular, care nu a lansat pâna acum nici o serie. Desi intr-o varianta sau alta productia circula in Bucuresti si Sibiu de vreo zece ani, „Tramvaiul…“ a ramas, prin unicitate, fara concurenta. Dar, ca sa fim mai exacti, câte spectacole itinerante se gasesc in România?
  Imbarcarea si debarcarea se fac in statia „Cimitir“. Pe scurt, publicul asista la un recital de poezie in tramvai, dramatizare dupa texte antume si postume ale poetului Cristian Popescu. Nu e vorba despre orice tramvai, ci despre unul care circula pe traseul – superb pentru cei ce se uita (si) pe geam –, dintre Sibiu si Rasinari. Plus retur! Publicul are parte de un dublu spectacol: cel de interior, colorat si picant, il inglobeaza pe cel exterior, cu casele in miscare, carutele trase de cai, oamenii mirati si copiii care se
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Teatru comunitar de Daniela Magiaru sursa: Revista Orizont - pag. 25
  Un tramvai numit Popescu deține recordul pentru cea mai rapidă epuizare a biletelor în FITS. \"Aceasta este o călătorie de nuntă și de moarte, doamnelor și domnilor\" e fraza care te învăluie încă din stația de tramvai. Am revăzut Tramvaiul cu mare bucurie, deoarece mi se pare un spectacol de poezie emoționant, surprinzător prin sinceritatea jocului, noutatea formei, delicatețea și emoția răspândite. Cei care văd spectacolul pentru prima dată au surpriza schimbării convenției spațiu de joc / spațiu confortabil de privit. Spectacolul face treceri dese de la exaltare la tristețe, de la bucuria și înt.mplarea de a te fi născut la gravitatea dispariției. Îndepărtarea de oraș se produce pe note optimiste, exuberante, care prezintă familia Popescu drept un fel de Centru al Lumii avându-l drept sâmbure pe Poet. La Rășinari se schimbă vagoanele, direcția de mers și registrul. Călătoria de întoarcere este o călătorie spre / de moarte,
  Citeste tot pe Revista Orizont - pag. 25
• O călătorie de nuntă şi de moarte cu tramvaiul lui Popescu de Anda Ionaş sursa: Euphorion
  Un tramvai numit Popescu, este unul dintre cele mai longevive spectacole ale Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu şi poate cea mai reuşită dintre biografiile poetice semnate de către regizorul Gavriil Pinte, un creator deosebit de original şi un mare iubitor de poezie.
  Având la bază un scenariu inspirat din viaţa şi opera lui Cristian Popescu (1 iunie 1959 - 21 februarie 1995), unul dintre poeţii marcanţi ai generaţiei '90, spectacolul a luat naştere la Bucureşti, în 2004, unde s-a jucat până în 2006. Destinul său s-a legat apoi de Sibiu. Aici a fost montat departe de aglomeraţia urbană, pe ruta Sibiu-Răşinari, având ca decor Pădurea Dumbrava, ce rezonează perfect cu dimensiunea sa poetică. Îmbarcarea şi debarcarea spectatorilor la cimitir închide într-un cerc periplul de-a lungul operei regretatului autor postmodern. În ritmul muzicii, îmbrăcaţi precum nuntaşii (bărbaţii au floare în piept, pe când femeile poartă toate rochii de
  Citeste tot pe Euphorion
• Nostalgia de la capatul culoarului de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Nu ar fi fost nevoie ca poetul Cristian Popescu sa dispara dintre noi la 37 de ani pentru a-si asigura statutul de mit. Era înca din viata, cel putin pentru colegii (multi, ucenici ai sai) nouazecisti. Nu doar cartile de poezie, nu doar scenaristica teatrala (pentru care a dovedit un cert apetit - ar fi fost, desigur, acum si un dramaturg de referinta, tocmai simtind exact cursul vremurilor), nu doar „simtul pietei“, daca vreti, al metodologiei imaginii (precum acea hazoasa întîlnire cu publicul la arteziana Universitatii) i-au asigurat statutul de care vorbeam ci, mai ales, as spune, conditia sa organica de ambasador de bunavointa al unei ultime boeme bucurestene, cu amarul, blîndetea si nostalgiile sale. Un om bun. Un om macinat. Un scriitor.
  Teatral, Cristian Popescu ramîne, cred, primul scriitor român (cel putin dupa 1989) care si-a asumat integral virtutile scenaristului, cu simtul democratiei de echipa, atingînd din prima statutul de vîrf al performantei ca membru
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Un tramvai numit Popescu de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Stau şi citesc-răsfoiesc o carte. Un poem scris de un poet mare, mare, mi se pare că nu preţuit pe măsura anvergurii sale lingvistice şi imagistice, un poet mai bătrîn decît mine, deşi din aceeaşi generaţie cu mine, într-un fel, un tip timid care purta în el şi peste el o lume în care colcăiau tristeţea, nostalgia, viaţa, diurnul absolut cufundat în realitatea gol-goluţă şi nocturnul pătruns de abisul fiinţei sale, de angoase, frici şi metafizici, de tăceri şi de moarte. Cristian Popescu s-a născut pe 1 iunie 1959 şi a murit pe 21 februarie 1995. Am petrecut, la intervale neregulate de timp, ore şi ore împreună. Avea, mereu, un zîmbet timid, feciorelnic, afişat pe faţă, ca un scut de apărare împotriva loviturilor lumii. În tot ce făcea avea forţă, enormă, şi fragilitate, enormă. Îi povesteam despre bunicile mele, despre copilăria mea disputată între misterul bunicii materne şi al oraşului Turnu-Severin şi misterul fabulos şi
  Citeste tot pe România literară
• Textele lui Cristian Popescu, în liceele din București prin „Telefonul din colțul străzii” de Liliana Matei sursa: Ziarul Metropolis
  În această toamnă, Asociaţia Culturală Control N a imaginat şi a creat pentru liceenii din Bucureşti o întâlnire cu textele unuia dintre cei mai speciali poeţi români – Cristian Popescu.
  Astfel, spectacolul de teatru-dans „Telefonul din colțul străzii”, parte a modulului educațional cu același nume, a reunit patru actori tineri și doi scriitori care au discutat aplicat cu adolescenții după fiecare reprezentație – Cristian Tudor Popescu și Florin Iaru i-au făcut pe tinerii spectatori să devină curioși și interesați când vine vorba despre textele unice marca Popescu.
  „Telefonul din colțul străzii” este un proiect cultural finanţat în cadrul Programului cultural Ești București 2015.
  Spectacolul a fost creat de Oana Răsuceanu alături de actorii Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Cristian Popa și George-Albert Costea. Decorul și costumele poartă semnătura scenografei Andrada Chiriac, iar muzica a fost compusă de Sebastian Hamburger.
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Poezia, izvor de Iinspirație pentru tineri creatori! de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Tinerii actori și regizori caută cu disperare un loc de afirmare în teatrele independente sau în sălile mici ale unor teatre de stat care sâ le găzduiască proiectele. În majoritatea cazurilor însă, proiectele servesc un repertoriu superficial ales. Am întâlnit însă, și spectacole remarcabile, surprinzătoare, cu adresă directă către colegii de generație spectatori – “Telefonul din colțul străzii” și “Hide and Seek”, spectacole itinerante găzduite fie în licee, fie în săli ale unor foste case de cultură.
  Recitarea poeziei, conținutul ei, sunt străine majorității tinerilor actori. Dacă Ion Caramitru e meșter în comunicarea versului, ca și Horațiu Mălăele sau Oana Pellea, rar, foarte rar se întâlnesc spectacole de poezie cu tineri actori. Doar tânărul Lari Giorgescu sub îndrumarea de excepție datorată lui Miriam Răducanu, a reușit un spectacol memorabil – “Poezia visului” pe versurile lui Emil Botta, la “Unteatru”.
  Citeste tot pe Spectator

Discutii:

propune tema de discutie