Monodrama vorbeşte despre un om deosebit - omul fericit; poate părea nebun, totuşi nu este… poate părea normal; oare cum este de fapt? Acest personaj (nu întâmplător) anonim îşi deschide sufletul cu uşurinţă şi seninătate, în faţa unor străini –spectatorii- pe care, însă, pare să-i cunoască îndeaproape; îi descoperim puritatea, simplitatea şi intuiţia specifice unui copil, care se explică ca demenţă la această femeie trecută deja prin viaţă; dar de ce proclamăm, de fapt, nebunia, când acest om obişnuit îşi trăieşte modesta viaţă în cel mai onorabil mod, preţuind fiecare clipă, împărtăşind bucuria de a trăi cu oricine e dispus s-o primească şi iubind necondiţionat? Care e, de fapt, nebunul aici?