regizor caut piesa

Piese de Csaba Székely

adauga piesa

:P

Personajele sînt copii de grădiniţă, animale din deşert, supravieţuitori ai apocalipsei sau marţieni. Problemele lor sînt însă umane, mature şi contemporane, de la instaurarea dictaturii la refugiaţi. Combinaţia între teme „grele“ şi expresii dramaturgice neserioase, aparent derizorii, se regăseşte în stilul dramaturgului care foloseşte umorul ca supapă pentru duritate şi antidot pentru melancolie şi patetism.

Apă de mină

O poveste despre cum e să trăieşti în comunismul ceauşist şi cum e să trăieşti, apoi, Revoluţia şi perioada de după. Piesa, narată de fiu, e practic despre tatăl acestuia, un om care a avut o funcţie importantă înainte de revoluţie, fiind tipul de om care îşi găseşte tot timpul locul. Nu cade niciodată, rămâne mereu într-o poziţie importantă şi are o coloană vertebrală de cauciuc. Cel care povesteşte e un tip foarte naiv, după Revoluţie, el ajunge la Londra şi acolo povesteşte cum a crescut şi ce i s-a întâmplat aici. Provine dintr-o familie mixtă, tatăl lui e maghiar; pe vremea comunismului cerea să i se spună Tiberiu şi, apoi, devine imediat Tibor, după ce află că Guvernul maghiar le dă bani celor care au avut de suferit din cauza regimului. Pe măsură ce povesteşte personajul îşi dă seama cine a fost tatăl lui şi, de fapt, cine e el. Titlul e dat de faptul că el pe vremea aceea când multă lume nici nu ştia ce-s acelea bananele, avea de toate datorită poziţiei tatălui. - Csaba Székely

Beznă de mină

Piesa prezintă câteva probleme din mediul rural transilvănean: mafia lemnului, retorica stereotipă şi găunoasă a naţionalismului la ambele etnii (români şi maghiari) şi conflictele interetnice. În acelaşi sat fără nume, primarul corupt şi sora acestuia (victimă a violenţei domestice) îşi tîrşesc cu amărăciune zilele într-o zîzanie permanentă cu vecinul ultranaţionalist, mic mafiot şi pretendent la primărie. O intrigă electorală caragialiană în care este implicat şi un poliţist român se termină cu o crimă.

Bucurie și fericire

Despre modul în care majoritatea heterosexuală se raportează la minoritatea gay. dar și despre modul în care aceștia se autoanalizează, își acceptă condiția, se împacă cu felul lor de-a fi, continuă să se teamă de ce vor zice și cum vor acționa cei din jur.

Do You Like Banana, Comrades?

E o poveste despre cum e să trăieşti în comunismul ceauşist şi cum e să trăieşti, apoi, Revoluţia şi perioada de după. Piesa, narată de fiu, e practic despre tatăl acestuia, un om care a avut o funcţie importantă înainte de revoluţie, fiind tipul de om care îşi găseşte tot timpul locul. Nu cade niciodată, rămâne mereu într-o poziţie importantă şi are o coloană vertebrală de cauciuc. Cel care povesteşte e un tip foarte naiv, după Revoluţie, el ajunge la Londra şi acolo povesteşte cum a crescut şi ce i s-a întâmplat aici. Provine dintr-o familie mixtă, tatăl lui e maghiar; pe vremea comunismului cerea să i se spună Tiberiu şi, apoi, devine imediat Tibor, după ce află că Guvernul maghiar le dă bani celor care au avut de suferit din cauza regimului. Pe măsură ce povesteşte personajul îşi dă seama cine a fost tatăl lui şi, de fapt, cine e el. Titlul e dat de faptul că el pe vremea aceea când multă lume nici nu ştia ce-s acelea bananele, avea de toate datorită poziţiei tatălui. - Székely Csaba

Flori de mină

Un val de de sinucideri inexplicabile care au loc într-un sat minier din Ardeal atrage atenţia televiziunii. După ce singura sursă de venit pentru locuitori – mina - a fost închisă, satul se depopulează și, în lipsa oricăror perspective, moare încet, încet. Urmărind episoade din viața unor locuitori ai satului pătrundem și în culisele mecanismelor de funcţionare a micilor comunităţi rurale.

MaRó

Parte a proiectului de dialog intercultural al Yorick Studio, pe tema obsesiilor naţional-identitare ale ungurilor şi românilor şi a relaţiile dintre cele două etnii.

Mihai Viteazul

Despre Mihai Viteazul, primul român care a realizat unirea Țării Românești, Moldovei și Ardealului. O poveste despre viața și moartea unui erou, dar și o poveste despre natura puterii.

Monstrul nisipurilor

Despre universul relațiilor romantice din perspectiva dificultăților care apar între parteneri, ei motivându-și deciziile și reacțiile prin ... dragoste.

Nu chiar 1918

Într-un sat din Transilvania, în zilele noastre. La Casa de Cultură se pregătește un spectacol de Centenar, scris și regizat de Primar care are două secrete. Pe lângă o nevastă, Primarul are nu doar o amantă căreia i-a promis o călătorie în „Sișilia”, ci și o geantă plină cu o sută de mii de euro, banii destinați proiectului de Centenar. Protagoniștii „serbării” sunt câțiva săteni care interpretează cu entuziasm.

Nu regret nimic

La 17 ani de la Revoluție, doi foști securiști (șeful și subordonatul de odinioară) se revăd. Foști ofițeri anchetatori, foști experți, profesioniști, dar și susținători ai terorii. De la teroarea psihică la tortura fizică față de care au dezvoltat, pe vremea când făceau parte din brațul înarmat al puterii comuniste, o curiozitate cu aspecte aproape științifice. Maladiv-științifice.

Patru piesuțe politice despre dușmani

Încă din copilărie suntem deprinşi că străinul ne e duşman, că ne vrea răul, că tânjeşte la bunurile noastre pe care trebuie să le apărăm chiar şi atunci când nu e nici cea mai mică nevoie să o facem. Că trebuie să ne înarmăm. Ceva mai încolo, când înaintăm în vârstă, nu acceptăm în ruptul capului că cineva ar putea să ne conducă, chiar dacă respectivul conducător a fost ales, şi că doar noi singuri am putea să găsim calea cea bună şi de viitor. Uităm mult prea uşor că am avut momente în viaţă când noi înşine am fost altfel şi că am fi avut nevoie în acele clipe de un plus de înţelegere şi de ajutor.

„10”

Un tablou extrem de întunecat al unei realități brutale a României contemporane. Cele zece personaje sunt oameni de profesii, dar și cu obsesii diferite. Pictorițe, preoți, mecanici auto, prostituate, foști și viitori pușcăriași, medici cu performanțe notabile în profesie, care nu știu însă deloc să își gestioneze cum se cuvine viața, un tânăr obsedat că e prea urât și care se supune unei sumedenii de operații estetice ș.a.m.d.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Csaba Székely 

editeaza

• 1
• 2

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Csaba Székely

• Laborator de teatru studenţesc pe bani europeni de Gabriela Lupu sursa: România Liberă
  De curând, la Târgu Mureş, a avut loc un festival-concurs de teatru studenţesc, care este parte a unui program mai larg de integrare profesională a absolvenţilor facultăţilor de teatru pe „piaţa" deja suprapopulată de actori şi regizori tineri.
  Oraşul Târgu Mureş poate fi, pe bună dreptate, considerat un fel de capitală a teatrului independent, acolo existând de ani buni o mişcare artistică underground foarte serioasă care a pus cu mult în umbră teatrul de stat din localitate. Vârf de lance al acestei guerille teatrale a fost Teatrul 74 care, după ce ani de zile s-a luptat cu structurile anchilozate ale statului, a învăţat cum se pot afirma „independenţii" chiar şi în România. Având deja know how-ul, directorul acestei instituţii, actorul Theo Marton, a pus la punct împreună cu echipa sa un proiect prin care tinerii artişti ce vin din urmă să fie învăţaţi să-şi creeze trupe independente. Proiectul a primit finanţare europeană şi
  Citeste tot pe România Liberă
• Viitorul se numara în multiplu de 2 x 12 de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  S-a încheiat al doilea stagiu al proiectului Practica Teatrala în Regiunile Centru si Nord-Vest, organizat de Teatru-74 în parteneriat cu Universitatea de Arte Tg. Mures. Principalul sau scop este cel de a face mai usoara tranzitia studentilor de la scoala la viata activa, ajutând la „absorbtia tinerilor pe piata de munca“. E vorba despre acel proiect care a reusit performanta de a obtine 830 000 euro din fondurile UE, ocupând locul al doilea pe axa sa si al saselea între toate proiectele din 2007-2010 finantate din fonduri europene si gestionate de Guvernul României. La el participa 248 de studenti din anul terminal sau de la Master, cu toate specializarile Facultatilor de Teatru din Universitatea de Arte Tg. Mures, Universitatea „Babes-Bolyai“ Cluj si Universitatea „Lucian Blaga“ Sibiu.
  În a doua etapa douasprezece companii virtuale de teatru s-au înfiintat pentru a produce un spectacol cap-coada. Adica începând de la scrierea textului (au rezultat cam zece
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Împreună pentru totdeauna de Iulia Popovici sursa: Dilema Veche
  Pe 16 iunie, seara, Flori de mină (Bányavirág) de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, producţie Yorick Studio/ Teatrul Naţional Tîrgu Mureş, a căştigat premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Naţional de Teatru de la Pécs (Ungaria) - POSzT. Doi dintre membrii distribuţiei, Gábor Viola şi Barna Kelemen Bányai, au fost premiaţi de juriul Asociaţiei profesioniste a actorilor maghiari (MASZK).
  E, s-ar zice, o performanţă, cînd în concurs erau spectacole pe texte „mari“ şi regizate de János Mohácsi (care, de altfel, a luat premiul de regie pentru Visul unei nopţi de vară), Sándor Zsótér (Un tramvai numit dorinţă), Lászlo Bagossy (Regele Ioan), Silviu Purcărete (Vicleniile lui Scapin – premiul de scenografie pentru Helmut Stürmer) sau Andrei Şerban (Hedda Gabler de la Cluj). Mai mult sau mai puţin, cum era de aşteptat, mai toată lumea din festival aflase cu o zi întreagă înainte despre premiul pentru Flori de mină – un
  Citeste tot pe Dilema Veche
• Poza 2 din 2 Oana STOICA | Rosencrantz & Co. Cînd sufletul se scurge din sticlă de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  La piesele lui Csaba Székely se remarcă două lucruri: ascuţimea de bisturiu cu care crestează în problemele secuimii din Transilvania şi umorul sănătos sub care camuflează arma „crimei“. Trilogia pe care dramaturgul mureşean a început-o anul trecut în „Programul de practică Teatrală pentru Şcolile din Vest şi Nord-Vest“, derulat de Teatrul 74, se apropie de final. Primele două piese – Flori de mină şi Beznă de mină – au fost montate în România şi Ungaria, premiate şi aici, şi acolo, atît textele, cît şi spectacolele. Cea de-a treia parte a trilogiei – Apă de mină – a cîştigat un concurs de dramaturgie al Teatrului „Örkeny István“ din Budapesta, unde va fi pusă în scenă. O a doua montare cu Flori de mină în Ungaria va avea loc anul viitor la Teatrul Naţional din Budapesta, în regia lui Aba Sebestyén, regizorul versiunii mureşene. Premiera Beznă de mină din Budapesta tocmai a avut loc la sfîrşitul lunii noiembrie.
  Citeste tot pe Dilema veche
• Cînd sufletul se scurge din sticlă de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  La piesele lui Csaba Székely se remarcă două lucruri: ascuţimea de bisturiu cu care crestează în problemele secuimii din Transilvania şi umorul sănătos sub care camuflează arma „crimei“. Trilogia pe care dramaturgul mureşean a început-o anul trecut în „Programul de practică Teatrală pentru Şcolile din Vest şi Nord-Vest“, derulat de Teatrul 74, se apropie de final. Primele două piese – Flori de mină şi Beznă de mină – au fost montate în România şi Ungaria, premiate şi aici, şi acolo, atît textele, cît şi spectacolele. Cea de-a treia parte a trilogiei – Apă de mină – a cîştigat un concurs de dramaturgie al Teatrului „Örkeny István“ din Budapesta, unde va fi pusă în scenă. O a doua montare cu Flori de mină în Ungaria va avea loc anul viitor la Teatrul Naţional din Budapesta, în regia lui Aba Sebestyén, regizorul versiunii mureşene. Premiera Beznă de mină din Budapesta tocmai a avut loc la sfîrşitul lunii noiembrie.
  Citeste tot pe Dilema veche
• Poveşti din satul ce nu mai există demult pe hartă de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  În urmă cu vreo patru, atunci când am avut bucuria de a vedea Flori de mină, o piesă cu puternice, recunoscute şi voite inflexiuni cehoviene, graţie spectacolului montat la Teatrul Yorick din Târgu Mureş, înţelept şi eficient preluat de Secţia maghiară a Naţionalului din localitate, am dobândit o certitudine. Autorul piesei, Szekely Csaba, este un dramaturg adevărat. Aceasta în pofida faptului că Flori de mină era doar a doua scriere dramatică a sa (prima datează din 2009 şi se cheamă Vă plac bananele, tovarăşi!). O scriere despre care mi s-a spus că ar fi parte a unei trilogii- Trilogia minelor. Cea de-a doua parte a ei, Beznă de mină, jucată de acelaşi Naţional, o scriere cu un comic dureros, virând spre tragic, substanţial altfel decât cel Flori de mină- un comic grinçant, dar infinit mai muşcător decât cel al unui Jean Anouilh, de pildă- mi-a întărit convingerea. Aveam, aşadar, toate motivele, să aştept şi cea de-a treia parte: Flori
  Citeste tot pe Adevărul
• Cînd sufletul se scurge din sticlă de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Dacă Flori de mină atinge o traumă universală – ratarea, Beznă de mină ţinteşte cîteva probleme din mediul rural transilvănean: mafia lemnului, retorica stereotipă şi găunoasă a naţionalismului (şi la români, şi la maghiari) şi – consecinţa imediată – conflictele interetnice. În acelaşi sat fără nume, primarul corupt şi sora acestuia (victimă a violenţei domestice) îşi tîrşesc cu amărăciune zilele într-o zîzanie permanentă cu vecinul ultranaţionalist, mic mafiot şi pretendent la primărie. O intrigă electorală caragialiană în care este implicat şi un poliţist român se termină cu o crimă. Regizorul Aba Sebestyén împinge umorul pînă la caricatură, plecînd de la un comic de limbaj din scriitură – poliţistul român vorbeşte o maghiară aproximativă (Barna Bányai Kelemen reuşeşte o performanţă cu vicierea limbii, cel puţin aşa pare din reacţia publicului). Uneori însă – ca şi în Flori de mină unde Iván
  Citeste tot pe Dilema veche
• Maghiari şi români, la cuţite, în „Beznă de mină“ de Simona Chițan sursa: Adevărul
  Un tânăr dramaturg de limbă maghiară din Târgu Mureş, Székely Csaba, transpune conflictele seculare dintre locuitorii de naţionalităţi diferite, dintr-un sat din Harghita, în replici acide şi usturătoare.
  Spectacolul „Beznă de mină“ a fost jucat la Sala Pictură a Teatrului Naţional din Bucureşti, pe 3 noiembrie, în finalul Festivalului Naţional de Teatru, fiind îndelung aplaudat de spectatorii bucureşteni. „Flori de mină“, cel de-al doilea text al dramaturgului Székely Csaba, în vârstă de 32 de ani, vorbeşte despre duşmănia dintre românii şi maghiarii locuitori ai unui sat din Harghita. O comedie neagră, cu accente dramatice cehoviene, care ia o tentă poliţistă, mai ales când, în piesă, apare un buclucaş poliţist român care, spre hazul tuturor, vorbeşte prost maghiara, după ce a avut o nevastă unguroaică. Confuziile lingvistice, rostite cu aplomb, te fac să râzi cu lacrimi.
  „Welcome in Transylvania“
  În decorul unei camere
  Citeste tot pe Adevărul
• Un excelent “tablou“ al prezentului de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Tânărul dramaturg Csaba Szekely propune o tragicomedie remarcabilă, o scriere greu de întâlnit în peisajul celor care au pretenții de dramaturgi. Csaba Szekely este autorul unei trilogii despre actualitate – “Flori de mină”, “Orb de mină” sau “Beznă de mină” și “Apă de mină”, remarcat și prin alte scrieri, premiat pentru harul său, mai puțin speculat în repertoriile teatrelor de la “centru” cu pretenții de căutare a unor piese “mioritice”. A pornit de la Arad s-a afirmat la Târgu-Mureș, și în alte teatre din țară.
  “Beznă de mină”, selectat în FNT pentru secțiunea “Creatori și teatre în spectacol”, este un “tablou” satiric-dramatic în ambalaj apropiat de un film polițist, în care sunt surprinse aspecte majore ale realității noastre contorsionate: corupție, politichie, posibil conflict interetnic aplicat sărăciei generale într-o societate condusă fără soluții concrete, în special în lumea satului.
  Citeste tot pe Spectator
• Curajul realităţii: “Beznă de mină” de Maria Zarnescu sursa: Yorick
  Se spune că istoria a fost scrisă de învingători. Dar ce te faci când învingătorii şi învinşii au fost amestecaţi de jumătate de secol de comunism, debusolaţi de capitalismul globalizator, iar crimele şi victoriile au rămas doar fixaţii si prejudecăţi? Piesa Beznă de mină – scrisă de Csaba Székely şi coprodusă ca spectacol de Studio Yorick şi Compania “Tompa Miklós” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş – are curajul să scormonească în acest cuib de viespi al naţionalismului. Şi asta acum, într-o perioadă în care criza economică dezveleşte nişte canini pe care lumea îi credea de mult acoperiţi de zâmbetul perfid al diplomaţiei europene.
  Lupta pentru putere a existat dintotdeauna, iar scopul a scuzat mereu mijloacele. Simţindu-se ameninţat cu pierderea alegerilor locale şi, implicit, a sursei banilor necesari supravieţuirii (într-o viaţă şi aşa distrusă), un primar secui dintr-un sat fictiv (dar deloc utopic) din Ardeal recurge
  Citeste tot pe Yorick
• Un cvintet actoricesc de marcă de Mircea Morariu sursa: Teatrul azi
  Partea a doua a unei trilogii contemporane, scrisă de un tânăr dramaturg de limbă maghiară din Târgu Mureş, pe nume Székely Csaba, Beznă de mină conservă doar câteva dintre elementele episodului-pilot, intitulat Flori de mină. Acţiunea se petrece în continuare într-o comună harghiteană, odinioară înfloritoare şi recunoscută pentru exploataţiile miniere, „retrogradată“ între timp la rangul de sat. Personajele din Flori de mină fie au abandonat localitatea în căutarea norocului, fie au părăsit de-a dreptul această lume. În noul text, ele sunt doar evocate, cel mai „prezent“ în discursul eroilor de acum fiind sinucigaşul Illés. Matricea cehoviană specifică Florilor de mină, împrumutată preponderent din Unchiul Vanea, a fost abandonată; nu a fost însă lăsată la o parte marea temă – aceea a degradării umane, provocată de alcoolism şi naţionalism.
  Întreaga acţiune a piesei se petrece pe fundalul luptei electorale dintre Ince,
  Citeste tot pe Teatrul azi
• Mina și monștrii. de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  În ceea ce privește primatul textului, la Sfîntu-Gheorghe, abordarea Catincăi Drăgănescu în Orb de mină e diferită – iar spectacolul dovedește că textele lui Csaba Székely rezistă unor interpretări regizorale fără a-și vedea trădate nici spiritul, nici litera.
  În satul secuiesc vor fi alegeri, iar Ince, vechiul primar (Virgil Aioanei), are un contracandidat, în persoana lui Izsák (Ion Fiscuteanu jr.), afaceristul local proprietar de gatere. Singurul venit al lui Ince e salariul de primar, iar singura lui fiică are nevoie de bani – deci cheamă poliția să-l investigheze pe Izsák. Iar poliția e… românească.
  Spațiul este excelent imaginat de László Wegroszta – o structură din bîrne de lemn masiv ce imaginează, în partea inferioară, o casă-va­gon cu încăperi separate strict convențional, iar în partea superioară, un fel de „lume de la suprafață“ (raportat la „scufundarea“ morală, socială, economică a satului secuiesc și cu
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Sub pămînt, în ură de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Textele lui Csaba Székely par să fi intrat, în sfîrşit, într-o normalitate a prezenţei lor pe scenele din România. Premiat şi jucat în Ungaria, cu texte incluse în antologii de dramaturgie contemporană în mai multe ţări, Csaba Székely este un scriitor prolific, a cărui operă esenţială, pînă în acest moment, rămîne Trilogia minelor. Inspirată de o realitate aspră, situată departe de ochii şi interesele lumii, Trilogia sondează universul decrepit al satului, aflat în disoluţie pe fondul capitalismului haotic care a invalidat industria fostă comunistă, lăsînd fără locuri de muncă, fără viitor şi fără demnitate aproape toată clasa muncitoare. Acest fundal sumbru generează o mizerie socială şi umană: violenţă fizică şi psihică, abuz, şantaj, corupţie, furt. Este un peisaj dezolant căruia Csaba Székely îi potenţează tristeţea prin comic. Maestru al replicii, cu o poetică a înjurăturilor deconcertantă, dramaturgul posedă un
  Citeste tot pe Dilema veche
• Un valah păros făcând dreptate în satul orbilor de mină de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Anii care s-au scurs de la prezentarea în premieră absolută ]n 2012 a celei de-a doua părţi a trilogiei „miniere“ a lui Székely Csaba Beznă de mină (Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Trupa „Tompa Miklós“, regia: Sebestyen Csaba) mi-au întărit convingerea că avem de-a face cu o bijuterie dramaturgică. Piesa s-a jucat pe mai departe în felurite Teatre de limba maghiară din România (de exemplu, la Teatrul „Szigligeti“ din Oradea), poate că şi din străinătate, dar şi în versiunea românească. Primul pas a fost făcut de tânărul actor şi regizor Bogdan Sărătean care a montat-o la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu.
  Titlul cu care a fost lansat pe piaţă piesa i-a fost preferat câteodată un altul, şi anume, Orb de mină. Cu toate că traducerea românească nu prea dă semne că ar izbuti – se pare că nici nu prea are cum- să surprindă în întregime subtilitatea jocurilor de cuvinte, a subînţelesurilor care fac savoarea
  Citeste tot pe Adevărul
• Din subteranul sărăciei și corupției de Cătălina Miciu sursa: scena9
  Am debutat pe S9 cu un interviu luat lui Csaba Székely, unul dintre cei mai buni dramaturgi contemporani din zona noastră geografică. În 2015, Csaba montase, la Teatrul Act, Apă de mină - una dintre piesele dintr-o trilogie, o poveste amară despre satul transilvănean aflat în declin moral, social, economic. De fapt, întreaga trilogie tratează tema asta, a lumii noi care se suprapune peste cea veche, o înghite, o înrăiește; Csaba nu e un dramaturg facil pentru public - deseori te amuză, ca apoi, brusc, să te amuțească întru milă, dezgust, jenă. Personajele pe care le creează sunt atât de umane, încât nu reușesc să devină mai bune, să se ridice peste problemele prin care trec. Dozele tale de empatie, ca spectator, sunt întinse la maxim, și asta e una dintre chestiile care m-a fascinat ori de câte ori i-am văzut textele montate.
  Orb de mină (în original Beznă de mină) nu face excepție. Varianta de la Sfântu Gheorghe e extraordinar de bine
  Citeste tot pe scena9
• Căutând bemolii de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Székely Csaba s-a născut în anul 1981 la Târgu Mureș. A crescut la Arad, și-a făcut studiile universitare la Cluj-Napoca, după care a revenit în orașul său natal. Este deopotrivă universitar și autor de literatură dramatică. Nu doar unul dintre cei mai în vogă, ci și mai autentici și mai valoroși. De unde și marea căutare de care se bucură scrierile lui nu numai în teatrele maghiare, ci și în cele de limbă română.
  Székely Csaba dovedește o preferință evidentă pentru teatrul social și teatrul politic în care a debutat (Vă plac bananele, tovarăși?) pe care știe să îl cultive cu mijloace artistice sigure, clare, și nu sub formă de editorial care, în loc să ajungă în pagini de ziar, acolo unde i-ar fi fost, de fapt, locul s-a furișat prin cine știe ce tertipuri pe scenă. Preferința dramaturgului pentru teatrul politic și social nu s-a transformat, în cazul lui Székely Csaba, în limitare. Dramaturgul și-a amplificat și diversificat,
  Citeste tot pe Yorick
• Despre convingeri naţionaliste şi interese personale - Bányavakság / Beznă de mină la Festivalul Internaţional de Teatru, Oradea, de Răzvan Rocaş sursa: Agenda LiterNet
  Cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea a fost inaugurată pe 23 septembrie 2018 de Teatrul Szigligeti cu spectacolul montat de Hunyadi István, Bányavakság / Beznă de mină. Textul este scris de cunoscutul dramaturg Csaba Székely şi face parte dintr-o trilogie a minelor ce mai cuprinde Flori de mină şi Apă de mină, fiind a doua piesă din serie pusă în scenă de către trupa orădeană (după Flori de mină). Autorul este un fin cunoscător al fenomenelor interetnice din România, dar şi un atent observator al felului în care acestea involuează adeseori într-un extremism dizgraţios, care surpă o societate construită pe mai multe temelii.
  Spectacolul gravitează în jurul unui primar dintr-o comună din Ţinutul Secuiesc care, dorindu-şi să câştige un nou mandat, cheamă un poliţist care să pornească o anchetă împotriva principalului său oponent, iar astfel să îi netezească calea spre victorie. Doar că încercările sale
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Căutând-o pe Ana de Andreea Lupu sursa: Teatru românesc
  „Vă plac bananele, tovarăşi?” este un spectacol revigorant, solid care vorbeşte cu mult umor firesc şi fin despre magazinele goale, superputerile lu’ tăticu’ de a expedia oameni la Gherla, sovietici iubiţi de toată lumea, flori galbene pictate în roşu pentru vizita lui Ceauşescu, Ana care n-a văzut niciodată o banană…
  studio actVorbim despre un one- man show marca Studio Act, realizat în coproducţie cu Teatru 3G Târgu Mureş. Studio Act este un teatru independent din Oradea, înfiinţat în 2016 de Alin Stanciu (actor), Eugen Neag (actor), Ioana Ciobanu (traducător) și Sella Andre (antreprenor), care şi-a găsit casa într-o sinagogă veche din 1915, devenită acum un spaţiu tineresc, vibrant şi plin de culoare. „Vă plac bananele, tovarăşi?”, un spectacol în format studio, regizat de Ándi Gherghe, are la bază piesa de teatru omonimă, scrisă de Székely Csaba şi transformată de autor într-o monodramă construită inteligent.
  Haideţi,
  Citeste tot pe Teatru românesc
• „Apă de mină”. Suculenţa umorului româno-maghiar de Maria Zărnescu sursa: Yorick
  Suntem ca firul de iarbă de pe câmp, expus biciului furtunilor şi furiei dezlănţuite a tornadelor, privind degeaba spre cer după porumbelul alb, aducător de veşti îmbucurătoare! Cu aparenţa delirului verbal (inspirat poate de trestia gânditoare a lui Pascal) şi cu puternic iz de predică, vorbele preotului Ignác pun punctul pe „i”-ul unei realităţi a satului transilvănean de populaţie maghiară. Ca s-o zugrăvească, în toată degradarea ei contemporană, dramaturgului Csaba Székely nu i-a ajuns o singură piesă de teatru, ci a avut nevoie de o trilogie.
  Născut în 1981 la Târgu-Mureş, crescut la Arad, educat la Cluj şi revenit în oraşul natal, ca scriitor şi universitar, Csaba Székely a pornit de ceva timp (cu dreptul) pe drumul literaturii dramatice. Prima sa piesă, „Do You Like Banana, Comrades?” / „Vă plac bananele, tovarăşi?” (2009), o ascuţită satiră la adresa comunismului românesc, a fost premiată de Societatea Autorilor din
  Citeste tot pe Yorick
• Apă de mină. O revelație de Andrei Crăciun sursa: Ziarul Metropolis
  Pe 27 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul ACT, pe Calea Victoriei, am văzut cea de-a doua reprezentaţie oficială la Bucureşti a spectacolului „Apă de mină” de Székely Csaba. Montarea acestui spectacol este parte dintr-un proiect coordonat de criticul de teatru Oana Stoica. Din echipa spectacolului fac parte actorii Ioan Coman, Alexandru Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea şi Irina Antonie.
  Scenografia este semnată de Vladimir Iuganu, iar muzica (originală, splendidă) îi aparține lui Bobo Burlăcianu. Echipa îi mulțumește, totodată, lui Alexandru Dabija pentru sprijinul regizoral.
  „Apă de mină” este piesa care a încheiat „Trilogia minelor” a dramaturgului mureșean de limbă maghiară Székely Csaba. Acesta este mult mai cunoscut, premiat (prima sa piesă, „Do you like bananas, Comrades?”, scrisă în limba engleză în 2009, a fost premiată de Societatea Autorilor din Marea Britanie pentru cel mai bun scenariu radiofonic), jucat dincolo de
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Mina și monștrii. 3 x Csaba Székely de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Dacă în vremurile noastre vor fi existat pînă acum dramaturgi de limbă maghiară din România/dramaturgi maghiari trăitori în România (habar n-am cum se spune ca să fie bine), alții decît András Visky, despre ei nu se știe nimic. Ce se știe sigur e că nimeni pînă acum n-a făcut, în teatru, o radiografie atît de nemiloasă a satului secuiesc post­comunist precum Csaba Székely. Și ceea ce se mai știe la fel de sigur e că vocea lui dramaturgică e tot mai puternică.
  În seria „minei“, o trilogie a cărei acțiune e plasată într-o comunitate rurală pe cale de extincție din inima Ținutului Secuiesc, fiecare dintre cele trei piese își are propriul subiect central – sinuciderile în lanț în Flori de mină, abuzurile sexuale ale preoților în Apă de mină, corupția ca singura formă de „activitate economică“ în Orb de mină, cuprinzînd în același timp referințe explicite la celelalte și cîteva laitmotive (lipsa fundamentală de
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Rezultatul absenței unui regixor … de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Când dramaturgia noastră se zbate să găsească teme actuale, iar rezultatele sunt minore în piese stângaci scrise, în Transilvania dramaturgul Csaba Szekely oferea în 2010 “Trilogia minelor”: “Beznă de mină”, “Flori de mină” și “Apă de mină”. În aceste tragicomedii prezintă cu duritate situația actuală a satului și micilor comunități în urma trecerii de la comunism la încercarea bezmetică de a construi un alt sistem social. Inexplicabil, dar piesele sale cu conflicte actuale, personaje solid definite și replică încărcată de sensuri, nu beneficiază de integrarea în repertoriile cu pretenții ale majorității teatrelor noastre. Am descoperit acest dramaturg de valoare, apreciat și premiat peste hotare, în urmă cu trei ani când Trupa “Yorick” de la Târgu-Mureș prezenta “Beznă de mină”, spectacol comentat pe acest blog. De curând, aceiași trupă a obținut mai multe premii meritate în cadrul celei de a XIV-a ediție a
  Citeste tot pe Spectator
• Rezultatul absenței unui regizor… de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Când dramaturgia noastră se zbate să găsească teme actuale, iar rezultatele sunt minore în piese stângaci scrise, în Transilvania dramaturgul Csaba Szekely oferea în 2010 “Trilogia minelor”: “Beznă de mină”, “Flori de mină” și “Apă de mină”. În aceste tragicomedii prezintă cu duritate situația actuală a satului și micilor comunități în urma trecerii de la comunism la încercarea bezmetică de a construi un alt sistem social. Inexplicabil, dar piesele sale cu conflicte actuale, personaje solid definite și replică încărcată de sensuri, nu beneficiază de integrarea în repertoriile cu pretenții ale majorității teatrelor noastre. Am descoperit acest dramaturg de valoare, apreciat și premiat peste hotare, în urmă cu trei ani când Trupa “Yorick” de la Târgu-Mureș prezenta “Beznă de mină”, spectacol comentat pe acest blog. De curând, aceiași trupă a obținut mai multe premii meritate în cadrul celei de a XIV-a ediție a
  Citeste tot pe Spectator
• http://agenda.liternet.ro/articol/20768/Florian-Rares-Tileaga/Sibiu-Iunie-Teatru-6-Apa-de-mina-la-FITS-2016.html de Florian-Rareş Tileagă sursa: Agenda LiterNet
  Cu riscul de a părea unul care face pe deşteptul, trebuie să vă zic că, pentru mine, teatrul înseamnă de obicei una dintre următoarele două situaţii opuse, pe care le-am întâlnit inclusiv la FITS 2016. Pe de o parte, când văd un spectacol slab, în care totul o ia în jos, iar actorii sunt fie conştienţi de eşec (ceea ce e trist), fie sunt convinşi că fac o treabă bunicică sau chiar bună (ceea ce e şi mai trist), mă gândesc cu milă la un singur lucru: Doamne, oare de câte ori se va mai juca spectacolul ăsta şi pe câţi o să-i mai plictisească? Pe de altă parte, dacă spectacolul e excelent, îmi vine în minte un singur lucru: oare câţi o să mai aibă şansa să-l vadă, să se bucure de el şi de faptul că există teatru pe lume?
  Repet, sunt două situaţii extreme de raportare la teatru. De cele mai multe ori, spectacolele sunt "între", iar raportarea noastră la ele e mai nuanţată, mai puţin decisiv-pătimaşă. Majoritatea sunt spectacole
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Despre români și unguri, cu zâmbetul pe buze de Dan Mărăcineanu sursa: zi de zi
  Nici că se putea o mai bună aniversare a Yorick Studio decât cea avută în data de 11 noiembrie 2015, cu două premiere absolute într-o singură zi, pe texte scrise de doi dramaturgi târgumureșeni. Este vorba despre spectacolul „Măcelarii” (Hentesek) regizat de Aba Sebestyén pe textul de debut în teatru al scriitorului Róbert Csaba Szabó (autor al mai multor volume de proză, redactor al revistei literare „Látó”) și comedia neagră „MaRó” de Csaba Székely, regizată de Andi Gherghe, spectacol despre care vom scrie în cele ce urmează.
  Székely Csaba este un autor dramatic deja consacrat la nivel internațional, acesta fiind premiat de mai multe ori de Asociaţia Criticilor de Teatru din Ungaria (pentru piesele din „Trilogia minelor”) dar și de către Societatea Autorilor din Marea Britanie (pentru Cel mai bun scenariu radiofonic, pentru varianta radiofonică a piesei „Vă plac bananele, tovarăşi?”).
  Târgumureșenii îl cunosc pe Székely
  Citeste tot pe zi de zi
• MaRó sau cum să rîzi de obsesiile naţionale de Iulia Popovici sursa: Adevărul
  Tîrgu-Mureşul e, teatral, un oraş unic (sau aproape) în România. E un oraş-oraş, o comunitate, adică, nu o adunare de navetişti care beneficiază de servicii publice (aşa cum pare Bucureştiul), dar e etnic mix, deci comunitatea urbană e intersecţia celor două comunităţi etnice, şi totuşi nu are aerul de non-comunicare de la Cluj. E mai mic decît Clujul, dar are mult teatru – inclusiv o universitate de arte bilingvă – pentru dimensiunile lui. Şi nicăieri altundeva – mai ales acolo unde există mai multe spaţii de spectacol şi mai multe limbi – n-am avut impresia unei solidarităţi de breaslă printre oamenii de teatru. Măcar pentru faptul că-şi văd unii altora spectacolele şi nu se tem să vorbească laudativ despre ele. Aşa – fiindcă, în unica zi pe care-o petreceam la Mureş, toţi prietenii mei, actori, regizori sau critici, vorbeau despre asta – am ajuns să văd una dintre cele mai haioase producţii cel puţin de anul acesta – MaRó
  Citeste tot pe Adevărul
• Naţionalismul ca divertisment de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Recent premiat la FestCo (cel mai bun spectacol, cea mai bună distribuţie masculină, cea mai bună distribuţie feminină), MaRó a intrat brusc în atenţia criticilor. Spectacolul este produs de Yorick Studio din Tîrgu Mureş, pe textul lui Csaba Székely şi dezvoltat în timpul repetiţiilor împreună cu regizorul Andi Gherghe şi actorii.
  MaRó – abrevierea cuvintelor maghiar/român, cuvînt care înseamnă „caustic“ în limba maghiară – este o investigaţie asupra relaţiilor istorice dintre cele două etnii din perspectiva prezentului şi la nivelul realităţii cotidiene (aparent derizorii şi intenţionat exagerate), construită din scene scurte care panoramează în detaliu experienţa convieţuirii, alături, nu neapărat împreună, a două comunităţi, prin hazardul istoriei puse să împartă acelaşi spaţiu geografic, dar nu şi limba sau cultura. Această parodie, o telenovelă caricaturizată, derulată în shot-uri rapide, descrie percutant,
  Citeste tot pe Dilema veche
• MaRó - ce înseamnă să fii un maghiar care trăieşte lângă un român şi viceversa - Maratonul Teatrului Independent, 2016 şi FDR, 201 de Roxana Tonța sursa: Agenda LiterNet
  MaRó este o comedie neagră al cărei text este semnat de Csaba Székely. Autorul din Tîrgu-Mureş, deja cunoscut pentru textele sale din Trilogia minelor (Flori de mină, Orb de mină, Apă de mină) realizează o radiografie a satelor transilvănene din secuime. O trilogie care urmăreşte viciile individuale şi colective, dramele personale presărate cu naţionalismul acela nociv care uneori atinge absurdul şi devine comic.
  Csaba Székely este unul dintre autorii tineri care continuă să fascineze prin textele sale. A fost premiat atât în România, cât şi în Ungaria, a obţinut premiul Premiul Imison din partea Societăţii Autorilor din Marea Britanie pentru piesa Do You Like Banana, Comrades?, text care a câştigat concursul BBC pentru cea mai bună piesă europeană, apoi a fost jucat şi produs de Radio BBC 4 în 2011.
  Mici obsesii teritorial-culturale pe fond muzical naţionalist
  "Un spectacol la care am râs cu lacrimi" a fost descrierea făcută de unul dintre
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• MaRó: parodia amară a relațiilor dintre maghiari și români de Dana Țabrea sursa: Revista Timpul
  Subintitulată „komedie nekromántikă”, MaRó (Caustic) pune problema relaționării tensionate dintre români și maghiari sub lupa unei satire necruțătoare, alternând taberele prin cele 10 scene care compun scenariul și scoțând în relief ridicolul discriminării de ambele părți. Un filmuleț de desene animate cu doi maghiari așteptând în fața Porții Raiului, povestindu-și cum au ajuns acolo, apoi fugind din fața Sfântului Petru, care îi întreabă numele în limba română, deschide și încheie spectacolul circular, cu morala: sicut in caelo, sicut in terra.
  Scenariul alternează scene scrise și jucate în limba română cu scene scrise și jucate în limba maghiară, fiecare beneficiind de supratitrare. Fiecare scenă are un titlu ce trimite la o zicere din latină, citatul fiind valorificat în spectacol ca modalitate regizorală. Scenele sunt legate prin introduceri constând în apariția unui actor sau a unei actrițe ce etalează citatul care precedă
  Citeste tot pe Revista Timpul
• MaRo, de Székely Csaba Marataonul Teatrului Independent Bucharest Fringe 2016 de Iulia Alexandra Carnaru sursa: Raftul cu idei
  Nu am reusit sa vad MaRo in FestCo, fiind in perioada pregatirii disertatiei si tare rau mi-a parut, mai ales cand am aflat ca a fost marele castigator (Cel mai bun spectacol, Cea mai buna interpretare masculina, Cea mai buna interpretare feminina).
  Asadar, pentru mine a fost o bucurie sa-l vad, venit de la Târgu Mureş (produs in Studioul Yorick), in cadrul Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe 2016, in sectiunea Competitie, si recunosc ca si faptul ca se juca la UnTeatru m-a entuziasmat, dorindu-mi sa ajung si in spatiul lor cel nou.
  Combinatia MaRo si UnTeatru a fost de bun augur. Spectacolul s-a jucat in sala cafenea, iar spectatorii au fost numerosi si diversi: public consumator de teatru, dar si creator de teatru – regizori, actori. Maghiari si romani.
  Nu intamplator am specificat asta. MaRo este un spectacol facut de regizorul Andi Gherghe dupa textul lui Szekely Csaba, care suprinde in 10 scene puternic conturate si foarte intense, aspecte ale conflictului
  Citeste tot pe Raftul cu idei
• Caramel sărat – fabulele politice ale lui Csaba Székely de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Cunoscut ca autor al Trilogiei minelor, Csaba Székely este un dramaturg activ ale cărui texte sînt premiate, deocamdată, numai în afara României. Traduse cu întîrziere în română – încă aştept o traducere pentru Mihai Viteazu, piesa care a cîştigat concursul de dramaturgie organizat de Teatrul Weöres Sándor din Ungaria în 2014 (unde a fost şi montată) şi premiul Asociaţiei Criticilor de Teatru unguri –, ele ajung în ţară cu precădere pe scenele de limbă maghiară. Însă, încet-încet, dramaturgul maghiar pătrunde şi în spaţiul românesc. Unul dintre textele sale recente a fost tradus de László Sándor (colaborator constant al scriitorului) şi va fi montat la finalul anului de Aba Sebestyén la Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş (aşadar pe o scenă de limbă română).
  Titlul piesei este un emoticon, :P – acel „scoate limba“ extras probabil din cartoons, care arată că se glumeşte, dar şi că gluma
  Citeste tot pe Dilema veche
• Intoxicări de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  La Tîrgu Mureş, unde Teatrul Naţional este un conglomerat instituţional cu două companii autonome, română („Liviu Rebreanu“) şi maghiară („Tompa Miklós“), există o platformă de artă contemporană, CONECTACT, realizată în parteneriat cu „Fabulamundi. Playwriting Europe“ (proiect de dramaturgie contemporană care conectează teatre, festivaluri şi organizaţii culturale din mai multe ţări europene). Prefer să numesc CO-NECTACT „platformă“ şi nu „festival“ datorită preciziei cu care evenimentul se coagulează în jurul ideii de „contemporan“, de la dramaturgie la interconectarea artelor (teatru, dans, performance, vizual). Ediţia din acest an, a cincea, a fost coerentă în eclectismul său, cuprinzînd, mai mult decît pînă acum, variate formate performative.
  Asemănător ca temă şi parţial ca format performativ, dar per ansamblu diferit, este spectacolul Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş,
  Citeste tot pe Dilema veche
• Patru feluri de a ne comporta faţă de străini de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Până şi criticului căruia din motive de angajamente profesionale i se cere să alerge cam peste tot şi câteodată să fie silit să-şi sacrifice propriile dorinţe în numele unor promisiuni făcute anterior, i se mai întâmplă câteodată să aibă şi puţin noroc. Aşa mi s-a întâmplat mie atunci când m-am aflat în situaţia de a absenta o zi de la Festivalul Interferenţe de la Cluj spre a da o fugă la Târgu Mureş pentru a vedea spectacolul cu piesa Patru piesuţe politice despre duşmani de Szekely Csaba. Pus în scenă de Sebestyén Csaba, graţie căruia, în urma cu câţiva ani, cu ocazia spectacolului cu piesa Flori de mină, l-am descoperit pe acest important dramaturg de limbă maghiară din România.
  Tema festivalului Interferenţe a fost la ediţia din anul 2016 aceea a Străinului. A felului în care îl percepem pe acesta. Ca pe un seamăn de-a nostru sau ca pe un intrus. Ori, chiar mai rău, drept un duşman ce trebuie distrus. Cele Patru piesuţe
  Citeste tot pe Adevărul
• Infidelităţi conjugale în cascadă de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  O imagine cu rol de leit-motiv. Un soţ sau un amant, cu nervii gata-gata să ajungă la capătul puterilor (Cătălin Vieru), se dă de ceasul morţii să afle de la tovarăşa lui de viaţă (Iulia Colan) dacă există vreun motiv anume care face ca relaţia lor să nu mai fie cum se pare că a fost odată.
  Femeia, amintind de o păpuşă stricată, îi repetă, cu o voce piţigăiat-răguşită,- nimic. Exasperarea îl determină pe bărbat să scoată, la un moment dat, revolverul şi să o trimită definitiv pe Lumea aialaltă pe cea care îl exasperează. O actriţă (Raluca Păun) care, într-o secvenţă precedentă jucase savuros o preşedintă de Tribunal intransigentă, îşi scoate la vedere cocul (nu, nu mai vrea să fie o femeie cu mentalităţi şi comportamente de babă comunistă, devine brusc sensibilă şi lirică) şi ne istoriseşte o poveste parcă desprinsă din cele 1001 de nopţi ale Şeherezadei. Poveste de iubire, fireşte, terminată prost fiindcă
  Citeste tot pe Adevărul
• Noi legături primejdioase de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Într-o lume intens preocupată de diferențieri categoriale, dramaturgul român de expresie maghiară Székely Csaba este considerat a fi exponentul, prin excelență, al teatrului social și al celui politic. Unul dintre cele mai puternice condeie care i-au dovedit impactul, utilitatea, poate chiar supremația. În decembrie 2017, atunci când am văzut în Sala Studio a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova o primă versiune scenică a piesei Monstrul Nisipurilor nu mică mi-a fost mirarea să constat că același Székely Csaba știe să abordeze, și nu oricum, ci la modul superior, și alte zone tematice.
  Scriam atunci că în Monstrul Nisipurilor Székely Csaba nu se mai arată preocupat de ceea ce se întâmplă într-o Secuime obsedată de supraviețuirea maghiarismului, totul pe fundalul reziduurilor comuniste (trilogia Orb de mină), nici de complicatele raporturi româno-maghiare (MaRo), nici de amintirile din lumea dispărută a eticii și echității
  Citeste tot pe Yorick
• Polemizând cu poruncile Bibliei de Mircea Morariu sursa: Yorick
  În urmă cu mai bine de un an, în debutul cronicii consacrate spectacolului intitulat București, instalație umană de la ArCuB, citam un fragment dintr-un interviu acordat de regizorul Radu Alexandru Nica criticului de teatru Monica Andronescu. A apărut în revista Yorick în martie 2014. Făceam apel la o afirmație tranșantă, aceea în care regizorul declara răspicat că nu ar fi defel interesat de teatrul cu intenții militante. Spectacolul de la ArCuB proba o evidentă modificare de optică și de opinie pe care înfăptuirile ulterioare ale directorului de scenă aveau să o probeze tot mai pronunțat.
  Spectacolul cu piesa 10 a lui Székely Csaba, dramaturg de etnie maghiară din România, din ce în ce mai mult jucat pe scenele de limbă română din țara noastră, poate fi socotit un fel de climax al preocupărilor regizorului în spațiul teatrului social. Căci, recurgând iarăși la umorul său de o factură absolut specială, foarte apropiată de
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol caligramă de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  Poate aţi văzut filmul în care viaţa personajelor se construia asemenea unui castel din cărţi de joc. Iar o singură mutare în primul puzzle de destin creat, venind din partea primului lot de personaje, avea consecinţe asupra vieţii următorului lot, într-un raport cauză-efect de nedescifrat de cei din interiorul "jocului", vizibil pentru spectator abia la final.
  La acel film m-a dus cu gândul scenariul inteligent conceput de Csaba Székely şi la fel de inteligent adaptat de regizorul Radu-Alexandru Nica pentru inteligenţii actori sibieni. Dacă în filmul al cărui titlu nu mi-l amintesc scenele se derulau secvenţial, dând impresia de colaj, în spectacolul lui Radu Nica cele zece scene se întrepătrund parţial, iar cele zece personaje au legătură unele cu altele.
  Aparent, cele zece porunci biblice stau la baza spectacolului ("Să nu ai alţi dumnezei înaintea mea!", "Să nu îţi faci chip cioplit!", "Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert!",
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• Un spectacol de nota 10, la FNT, 2018 de Andrei Vornicu sursa: Zi de zi, Tg. Mureş
  În afinitate la nivel conceptual cu Dekalog-ul lui Krzysztof Kieslowski, producţia 10 a Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu preia tema celor 10 porunci biblice şi le face punctul de plecare al unei explorări teatrale particulare, în care personajele emană tot verosimilul unor oameni obişnuiţi, la fel ca noi.
  Spectacolul e construit din 10 scene care reflectă, fiecare în parte şi în ordinea originală, cele 10 porunci şi care se leagă în mod firesc şi unitar. La fel ca în viaţă, poruncile sunt interdependente, iar încălcarea uneia poate declanşa un efect de tip domino. Cele zece personaje provin dintr-un mediu sordid comun, din care au încercat să scape cu orice preţ, unele ajungând în poziţii bune, altele eşuând în mediocritate. Toate personajele sunt marcate de un trecut abuziv ale cărui efecte se resimt tot mai acut în prezent şi le determină să acţioneze eronat în cele mai multe cazuri. Lista de traume pe care le-au acumulat de-a
  Citeste tot pe Zi de zi, Tg. Mureş
• La măcelăria principiilor... de Bogdan Burileanu sursa: Agenda LiterNet
  Pentru cine nu ştie prea multe despre Székely Csaba, trebuie reţinut faptul că este un tânăr dramaturg român de limbă maghiară, născut şi şcolit într-ale teatrului la Tg. Mureş. Prima sa piesă, Do You Like Banana, Comrades? a fost desemnată de BBC ca cea mai bună piesă europeană în 2009, fiind montată ca teatru radiofonic la acest post. Piesele sale din trilogia minelor - Flori de mină, Beznă de mină şi Apă de mină - au fost montate în România, Ungaria şi Slovacia. O serie de scene importante din România au în acest moment în repertoriu spectacole după textele sale. Nu sună deloc rău...
  Precum alegoria "minei", piesele lui Székely Csaba trimit la probleme adânc înrădăcinate în colectivităţi umane sau în subconştientul unor categorii de oameni care fac parte din acestea. Într-o manieră directă, poate chiar brutală după gustul unora (în fond, picamerul cum acţionează?), se sondează acel spaţiu nevăzut, dar al naibii de real,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Care e distanța de la bucurie la fericire și cum se plătește depășirea acesteia? de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Nimic, nici o singură anomalie a vieții cotidiene, nu scapă ochiului vigilent și stiloului transformat în bisturiu ale lui Székely Csaba.
  După ce într-o celebră trilogie, care rămâne până acum punctul forte al creației sale în domeniul literaturii dramatice, s-a ocupat de anomaliile din rândul comunității maghiare din România, după ce a supus unei analize necruțătoare relațiile româno-maghiare, după ce a examinat cu exacerbat spirit critic și infinită ironie cele zece porunci ale Bibliei, dar și felul în care le interpretează vârfurile clerului, indiferent de confesiune, iată că a venit acum rândul să fie supus analizei modul în care majoritatea heterosexuală se raportează la minoritatea gay. Nu se omite însă chipul în care componenții aceștia se autoanalizează, își acceptă condiția, se împacă cu felul lor de-a fi, continuă să se teamă de ce vor zice și cum vor acționa cei din jur, cum reacționează la zicerile pretins
  Citeste tot pe Yorick
• Ura de după dealuri de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  De vreo doi ani, societatea autohtonă este divizată de iniţiativa Coaliţiei pentru Familie privind redefinirea familiei în Constituţie ca fiind uniunea între un bărbat şi o femeie, cu intenţia de a anula posibilitatea ca în viitor să fie legalizată căsătoria între persoane de acelaşi sex. Artiştii au reacţionat faţă de acest demers şi de ampla campanie care l-a însoţit prin spectacole care explorează tema LGBT în raport cu preconizatul referendum pentru „ocrotirea“ familiei tradiţionale (subiect deocamdată abandonat în discuţiile publice după ce Curtea de Justiţie a UE a decis că ţările membre trebuie să recunoască mariajele între persoane de acelaşi sex, oficializate în alte state). Abordările artistice sînt diferite, dar concluziile au ajuns în acelaşi punct: demersul CpF a stîrnit homofobia latentă a societăţii.
  Una dintre perspectivele nu atît atipice, cît specifice asupra homofobiei vine de la Teatrul 3G din Tîrgu Mureş.
  Citeste tot pe Dilema veche
• Cum trăiesc persoanele gay într-o comunitate închisă din Transilvania de Andreea Lupu sursa: scena9
  „Gay-ii, ca și noi, gătesc, fac curățenie, plătesc taxe, țin animale de companie, înjură în trafic. În timpul somnului, s-a observat și la ei mișcarea rapidă a ochilor, ceea ce înseamnă că și gay-ii visează.” Asta spune Zita, o prezentatoare TV care, în emisiunea de azi, ne introduce în intimitatea subspeciei umane „homosexual”. Aceasta e acceptată de societate, dar numai dacă tace și nu se manifestă. Din fericire, Zita e doar un personaj al piesei Bucurie și fericire, scrisă de Csaba Székely - un dramaturg subversiv & premiat - şi transformată de regizorul Ándi Gherghe într-un spectacol revigorant, jucat la Teatrul 3G Târgu Mureş.
  Într-o țară în care 3 milioane de oameni vor să reducă familia la uniunea dintre un bărbat și o femeie, Csaba Székely - care ne spune aici că-i place să facă de râs prostia umană - explorează tema homosexualității la nivel micro, cu îndrăzneală și sinceritate. O face sub forma unei emisiuni TV
  Citeste tot pe scena9
• Mihai Viteazul ne dă deşteptarea şi ne dă (şi) de gândit de Andreea Vornicu sursa: Zi de zi
  Aşa cum se întâmplă frecvent în lumea artelor, câte un act sau produs artistic se distinge cu precădere din raţiuni extra-artistice şi devine, pentru mai mult sau mai puţin timp, centrul atenţiei, inclusiv pentru cei care nu au nici în clin, nici în mânecă cu arta şi cultura, în general.
  Un exemplu bun pentru Târgu Mureş (şi nu numai, căci cazul de faţă a dobândit expunere naţională, ajungând inclusiv la TV) este spectacolul Mihai Viteazul, producţie a companiei Teatru 3G. Motivul pentru care o parte a opiniei publice s-a inflamat a constituit-o afişul, care ilustrează o friptură de porc - în varianta preferată autohtonă, adică ceafă - pe un grătar. Fleica, într-o compoziţie lesne identificabilă, fără pretenţii de artă conceptuală, are forma României, ţara pentru care şi-ar da viaţa (cel puţin pe Facebook), fără să clipească, o bună parte a internauţilor cu o autentică fibră patriotică (sau zgârci, de ce nu).
  Citeste tot pe Zi de zi
• Onorând Centenarul de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Am intrat pentru prima oară în viaţă în sala Artă a Teatrului Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe în seara Centenarului. Sala are 100 de locuri. Fix câţi ani are Unirea. Coincidenţă? "Nu cred", cum ar zice Răzvan Exarhu.
  Înainte de a intra în sală, am ascultat, în foaier, câteva cântece interpretate de un grup de oameni de toate vârstele, îmbrăcaţi în costume populare româneşti, veniţi cu două autocare, parcate în faţa teatrului. Oamenii protestau împotriva jucării unui spectacol, Nu chiar 1918, despre care aveau informaţii că ar fi anti-românesc, în chiar ziua aniversării Marii Uniri.
  "Aşa înţelegeţi să onoraţi Centenarul?", a fost principala întrebare-revendicare a unui protest neaşteptat, civilizat, încheiat înaintea debutului spectacolului.
  *
  Un sat din Transilvania.
  O scenă mică (creată de Andreea Simona Negrilă, cu gândul la Monica Iacob-Ridzi).
  Un primar (Sebastian Marina) care obţine o finanţare de 100.000 de euro,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Nu chiar 1918. Nici 2018. Poate măcar 2118… de Elena Coman sursa: Yorick
  Aceasta este o cronică mai puțin conformistă despre „Nu chiar 1918” de Székely Csaba, în regia lui Cristian Ban, un spectacol controversat (dinaintea primei reprezentații), într-un Sfântu Gheorghe liniștit și extrem de curat, de-un Centenar pe care l-am înțeles și nu prea. Pe 1 Decembrie, în timp ce se fluturau stegulețe tricolore și se urmăreau live defilări sau alte manifestații, eram în mașină, pe-un drum liber și c-un cer încurajator de senin deasupra.
  În fața Teatrului „Andrei Mureșanu” un grup de oameni îmbrăcați în costume populare cântau „Noi suntem români”. Ne-am strecurat în clădirea teatrului, țintuiți de priviri care parcă ar fi vrut să ne sfâșie ca și când n-am fi fost cu toții tot români. Manifestau, dar ce? Un afiș, un zvon, o prejudecată. Sau un exces de patriotism menit să îți sară în ochi în cazul în care nu empatizai. Nu e clar dacă trebuia să-ți fie frică, să apreciezi o astfel de mișcare de
  Citeste tot pe Yorick
• De la anul 1918 – la anul 2018. Impostura ca brand de țară de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Spectacolele de Centenar au fost preferatele teatrelor din toată țara anul trecut, când fondurile au curs generos în această direcție, de cele mai multe ori invers proporțional cu valoarea spectacolelor. Așa se face că, din multele producții cu teme legate de românism/ istoria românilor/ Centenar etc., puține au fost cu adevărat valoroase sau măcar au avut un gând real în spate, altul decât bifarea unei acțiuni bine finanțate de la buget…
  Iar spectacolul Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, „Nu chiar 1918”, după textul lui Székely Csaba și în regia lui Cristian Ban, este, cu siguranță unul dintre ele. O radiografie acidă a României la 100 de ani, a felului cum a evoluat/involuat în acest secol tulburat, a spiritului unui popor pe care Caragiale l-a surprins cel mai bine, „Nu chiar 1918” nu e deloc un spectacol comod, deși e o comedie extrem de reușită. O comedie amară și greu de digerat, atunci când faci un pas în spate
  Citeste tot pe Yorick
• Câştigarea încrederii de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Am citit în cursul anului 2018 aproape toate cărţile care au apărut la feluritele edituri româneşti şi care într-un fel sau altul au vorbit şi despre cât de puţine lucruri am izbutit să facem noi, românii, în cei 100 de ani de Românie Mare.
  Am scris şi eu de-a lungul unui an întreg ba pe site-ul contributors.ro, ba pe adevărul.ro multe, poate prea multe articole şi editoriale fie despre acelaşi lucru, fie despre cum am ratat sărbătorirea şi consistentă, şi decentă a Centenarului. Nu avem şosele, nu avem infrastructură, nu avem spitale, avem iun sistem de învăţământ tot mai debil, nu avem un proiect de ţară, singura construcţie pe care am izbutit să o terminăm şi nici pe aceea complet din decembrie 1989 încoace este Catedrala Mântuirii Neamului. Însă cu toate acestea cred că cea mai cumplită ratare este reprezentată de faptul că, la 100 de ani de la Marea Adunare de la Alba Iulia şi la vreo 94-95 de ani de la celebra conferinţă despre
  Citeste tot pe Adevărul
• Fantomele și prezentul Securității de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Consecvent preocupării de a explora feluritele aspecte și straturi ale prezentului, dramaturgul Székely Csaba abordează în cea mai recentă dintre piesele sale sau poate doar ultima care a văzut luminile rampei complicatele relații dintre un trecut neasumat și nedecontat în întreg ansamblul hidoșeniei sale și prezentul care se răzbună.
  Piesa se numește Nu regret nimic, a fost montată la Secția maghiară –Trupa Harag György – de regizorul invitat Lendvai Zoltán despre care aflu că ar avea o adevărată pasiune a premierelor absolute. Pasiune cultivată ca atare de conducerea sus-menționatei trupe. Ceea ce înseamnă deja o primă bilă albă.
  Nu regret nimic valorifică toposul întâlnirii peste ani. Mai concret. La cel puțin (deduc dintr-o replică) 17 ani de la Revoluție se revăd doi foști tovarăși de muncă. Șeful și subordonatul de odinioară. Foști angajați ai Departamentului Securității Statului. Foști ofițeri anchetatori, foști experți,
  Citeste tot pe Yorick

Discutii:

propune tema de discutie