Piese de Dan Puric

Costumele
"…un costum de teatru care și-a consumat existența artistică și stă aruncat undeva, într-o magazie, conține întotdeauna o energie ascunsă, acel "altceva" pe care l-ar fi putut trăi. Acel "altceva" m-a incitat pe mine, în măsura în care noi, ca oameni năsți încă o dată, am avea șansa incredibilă a unui "altceva". Exista întotdeauna într-un om o parte "netrăită" de viață, o energie în formă latentă care-și așteapta momentul de desfășurare." - (Dan Puric)
Don Quijote
Pornind de la Cervantes, textul îi arată pe oameni prinși de avalanșa mediocrității, tocați de o moară controlată de computere, care produce bani. Sprijinit de Sancho Panza, Don Quijote luptă să împiedice micile uitări și marile drame, dar e copleșit numeric, considerat nebun, claustrat, imobilizat în cămașa de forță și răstignit.
Hic sunt leones
Made în România
Un spectacol ca un puzzle al condiției individului și a societății. Este derulat în ritmuri și imagini năucitoare, în care artele marțiale se întâlnesc cu valsul, iar parodia suculentă la adresa unor sintagme din filmul japonez este contrapunctată, în final, de vitalitatea dezlănțuită a dansului popular.
Noi
O critică de moravuri care, până la urmă, pledează pentru natural împotriva artificialului. Sunt ironizate cu candoare talk-show-urile inepte, critica teatrală, problemele de alimentaţie, problemele cuplurilor moderne sau falsa comunicare în societate.
Royal Fashion
O pledoarie pentru Frumos și Măreție, aduce în prim plan ideea regalităţii ca păstrătoare a celor mai înalte valori umane, a regalităţii eradicate de cizma soldatului sovietic.
Suflet românesc
"Dedic acest spectacol poporului român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumuseţe va avea puterea ca odată plecat în lume să-i tămăduiască şi pe alţii." Dan Puric
Toţi cinci
"Povestea dintotdeauna a omenirii, concentrată în câteva zeci de minute doldora de muzică şi culori, cu sunetele fremătătoare ale paşilor de step, cu misterul pantomimei, al dansului, al gestului spontan şi efervescent. Cinci oameni. Ca cinci degete de la o mână. Nimic din ce-i uman nu va lipsi din poveste: umorul, fericirea, nedumerirea, tristeţea, nostalgia, iertarea." - Dan Puric
Toujour l'amour
Pantomimă, muzică, dans, sensibilitate şi umor. O hipnotizantă poveste cu şi despre iubire. Bucuriile şi amarul dragostei, irezistibile „demonstraţii” de amor, surprinse în cele mai variate locuri şi ipostaze.
Vis
"În acest spectacol fără fir roşu conducător sunt visele mele adunate de-a lungul timpului. Cu unele am călătorit în lume iar cu altele, pur şi simplu, m-am rugat. Vi le ofer pe toate dumneavoastră, publicului spectator" (Dan Puric).

Optiuni vizualizare

Biografie Dan Puric 

+1 3voturi

Dan Puric

Dan Puric s-a nascut la data de 12 februarie in , Romania.


Cronici ale spectacolelor dupa texte de Dan Puric

Discutii:

propune tema de discutie

  Aminteste-ti datele mele