La Teatrul National din Bucuresti, probabil singurul loc unde o asemenea optiune ar fi putut avea vreun impact, s-a montat romanul lui Dinu Sararu Crima pentru pamint – dramatizarea (daca se poate numi asa) si regia poarta semnatura lui Grigore Gonta –, inadecvat transpunerii scenice tocmai prin structura narativa stufoasa. Spectacolul nu are nerv dramatic (a nu se confunda teatralitatea cu teatralizarea), este tern si plictisitor atit ca propunere tematica – lumea taranilor de la Cornu Caprei, impatimiti de glasul pamintului si ravasiti de cel al iubirii, motive mult prea vehiculate in proza romaneasca incit sa mai impresioneze sau sa atraga cu ceva –, cit si ca realizare.
M-am intrebat pe cine mai poate interesa astazi un astfel de spectacol greoi, inactual, cu multe scene fortate, in care timp de doua ore si jumatate esti martorul unei devalmasii de cuvinte si unor monologuri patetice, fara nici un fel de rezonanta. Raspunsul nu este, din pacate, decit unul singur.
Citeste tot pe
Observator Cultural
