regizor caut piesa

Piese de Eric - Emmanuel Schmitt

adauga piesa

Elixirul dragostei

Fosti iubiti, Adam si Louise traiesc la mii de kilometri departare unul de celalalt, el la Paris, ea in Montreal. Corespondand pe e-mail, cei doi isi evoca trecutul comun, ranile inca neinchise, momentele de bucurie, dar si noile relatii. Ceea ce-i apropie insa a doua oara este prietenia, construita de comun acord si insotita de o provocare: ar putea sa-si reinvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?

Hotel des deux mondes

Hotelul dintre lumi (Hôtel des deux mondes)

Nici un client nu ştie cum a ajuns la Hotelul dintre lumi. Nimeni nu ştie când va putea pleca şi nici care îi va fi destinaţia. În acest loc straniu, totul e posibil, chiar şi miracolul. Infirmii se pot mişca fără probleme şi mincinoşii spun adevărul. Enigmaticul doctor S., care are misiunea de a-i însoţi în timpul sejurului, nu face decât să amplifice problemele pe care şi le pun cei care au sosit la hotel. Un suspans metafizic între vis şi realitate, viaţă şi moarte, comedie şi tragedie. – Ileana Lucaciu

Kiki van Beethoven

Aventura unei femei sexagenare, care va reuşi cu ajutorul muzicii să-şi schimbe viaţa ei, precum şi a celor trei prietene ale acesteia. Fragmente din muzica lui Beethoven însoţesc povestea, marele compozitor devenind, de fapt, personajul principal al piesei. Christine (Kiki) şi prietenele ei, rezidente ale unei case de bătrâni, descoperă un bust al lui Beethoven şi pornesc în căutarea muzicii lui, plecând însă şi în căutarea tinereţii lor, a puterii de a iubi din nou. O fabulă despre tinereţe pierdută şi secrete îngropate.

Tectonica sentimentelor (La Tectonique des sentiments)

"Tectonica sentimentelor" ne dezvăluie un joc al orgoliilor, în care un bărbat devine miza pentru patru femei însetate de dragoste pură, speranţă, şansa pe care niciodată nu au avut-o sau dovada că îşi pot depăşi condiţia. Povestea pătrunde în viaţa intimă a Parisului zilelor noastre, cel sofisticat, al băuturilor fine şi al hainelor scumpe, dar şi cel al străzii, al luptei dure pentru supravieţuire. Sursa: Port.ro

Domnul Ibrahim şi florile din Coran (Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran)

Momo, un tânăr dintr-un cartier mai sarac al Parisului,trăieste doar cu tatăl său, pentru că mama sa a plecat când el era foarte mic. Singura bucurie a lui este mersul la prostituate unde își cheltuie toate economiile. Viața lui Momo se îmbunătățește atunci când îl întâlnește pe Monsieur Ibrahim vânzătorul turc de alături. Acesta îi arată ce înseamnă să fii fericit și cum să-l înșele pe tatăl său pentru a avea mai mulți bani. Dar tatăl își pierde locul de muncă și se va sinucide la scurt timp după asta. Momo rămâne singur și fără bani. Într-o zi apare mama sa, însă el nu vrea să meargă cu ea. Acum Momo trebuie să se descurce, noroc că îl are pe Ibrahim care îl va ajuta și îl va învăța ce scrie și în Coran.

Oscar și Tanti Roz (Oscar et la dame rose)

Oscar, un baiat de 10 ani, are o boală incurabilă și va muri peste puțin timp. Pentru a-l face să accepte inacceptabilul, o vizitatoare a spitalului – Rosie – îi sugerează să scrie câte o scrisoare pe zi lui Dumnezeu.

Mici crime conjugale (Petits Crimes Conjugaux)

Un barbat amnezic si sotia sa. O explicatie intre ei. Apoi barbatul ii spune sotiei ca s-a prefacut ca si-a pierdut memoria, pentru a intelege ce isi dorea ea de la el. In final, cuplul rezista. Cine va fi ucigasul? Ramane de vazut...

Variations enigmatiques

Piesa are ca temă amorul prin corespondență. Abel Znorko este laureat al premiului Nobel pentru literatură și trăiește izolat pe o insulă din marea Norvegiei unde își trăiește pasiunea pentru o femeie cu care a purtat o lungă corespondență. Erik Larsen este ziarist și, sub pretextul unui interviu, dorește să îl întâlnească pe scriitor. Dar, se pare că are o legătură secretă și cu femeia pe care acesta o iubește, iar interviul se transformă într-un joc al adevărului crud și sinuos.

Vizitatorul

Viena în anul 1938. Faptul că fiica sa Anna este interogată de Gestapo, îl face pe celebrul Sigmund Freud, grav bolnav de cancer la gât, să fie dornic să părăsească cât mai curând posibil o Austrie nazistă. El primeşte pe neaşteptate vizita unui personaj bizar, care pare a fi un cerșetor, dacă nu chiar un infractor, dar pretinde a fi însuşi Dumnezeu. De aici se naște o discuţie plină de controverse ale cărei linii de forţă pot fi rezumate prin două întrebări: de ce permite Dumnezeu astfel de aberaţii istorice precum coşmarul nazist şi, respectiv, de ce nu le-ar permite câtă vreme Lumea însăşi pare a se fi lepădat de Cel Sfânt?

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Eric - Emmanuel Schmitt 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Eric - Emmanuel Schmitt

• Actualitatea teatrului-emoție de Nicoleta Munteanu sursa: Art Act Magazine
  A treia premieră a Naționalului ieșean în ultimele două săptămâni (după Prăpădul de Attila Bartis, marcând debutul regizoral al lui Lucian Dan Teodorovici și Domnul Swedenborg vrea să viseze, în regia lui Mihai Mănuțiu – un regal muzical al lui Cosmin Maxim), Variațiuni enigmatice pregătește simbolic, într-un spectacol concentrat, de mare forță emoțională, Gala Premiilor Uniter care se va derula luni seara la Iași. E o reprezentație solidă, foarte bine articulată, de o acută umanitate, păstrând una dintre liniile fundamentale ale teatrului ieșean: cea care mizează pe sensibilitate și sensibilizare, pe drama unor ființe ultragiate, pe revelarea a ceea ce este ascuns, sfâșietor și salvator în spatele opțiunilor existențiale mărunte. Variațiuni enigmatice e un spectacol despre amărăciune și nevoia de a construi existențe și vise, de a modifica realitatea trucând-o, căutând frumusețea dincolo de suferință și egoismul cel mai crunt,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Variațiuni ale dragostei de Cristina Floroiu sursa: AltIasi
  Variatiuni enigmatice, de Eric-Emmanuel Schmitt, este un text care pare sa nu aiba nevoie de o regie complicata, incarcata de amanunte tehnice. Cuvantul, replica sint suficiente pentru a construi scheletul unei lumi care apeleaza la imaginatie. Regizorul Liviu Manoliu a construit un spectacol care ar ramane la fel de vizual, chiar daca publicul l-ar „vedea” cu ochii inchisi.
  Povestea dramatica se petrece in inchipuirea fiecaruia, a actorilor si a spectatorilor, deopotriva. Jocul rapid al dialogului de pe scena inmarmureste, dar tine mereu treaza atentia publicului. Un fals ziarist si un laureat al Premiului Nobel, locuitor pe o insula pustie, se intalnesc si discuta despre dragoste, despre literatura, despre umanitate, despre moarte.
  Piesa aceasta, insa, prezinta doi barbati complet diferiti, care au doua viziuni complet diferite asupra iubirii. Scriitorul celebru si provincialul obisnuit nu au nimic in comun cu exceptia unei iubiri impartasite cu aceeasi femeie.
  Citeste tot pe AltIasi
• Lecția de actorie… de Călin Ciobotari sursa: oradeiasi.ro
  IAŞI. Când Liviu Manoliu s-a decis să monteze „Variațiunile enigmatice” ale lui Eric-Emmanuel Schmitt la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, nu puțini au fost cei care au privit de sus această idee. După nesfârșite strădanii de a convinge conducerea teatrului, după amânări și felurite ezitări, până la urmă ok-ul zeităților din fruntea Naționalului ieșean a fost primit. În cele două roluri ale piesei, doi dintre actorii emblematici ai generațiilor lor: Emil Coșeru, societar TNI, și Octavian Jighirgiu, recent demisionar de la instituția lui Cristian Hadji-Culea, actor care, atenție!, a refuzat orice onorariu pentru rolul din spectacolul în discuție. Să recunoaștem, arareori, în teatru, talentul este dublat de caracter. Jighirgiu le are pe amândouă…
  Excelentul text al lui Schmitt are parte la Iași de o abordare discretă, în sensul cel mai bun al cuvântului, una ce nu bruschează cu nimic finețea geometrică a scriiturii, ci,
  Citeste tot pe oradeiasi.ro
• “Variaţiunile...” cu Repan şi Diaconu, un alt premiu de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Spectacolul “Variaţiuni enigmatice” de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Claudiu Goga, cu doi actori de prim rang ai teatrului românesc, Alexandru Repan şi Mircea Diaconu, a obţinut trofeul celei de-a X-a ediţii a Galei Vedetelor “VedeTeatru”, desfăşurată între 18 şi 25 mai la Buzău.
  Nu e pentru prima dată când această montare, care a avut premiera în 2002 la Teatrul Nottara, e premiată la acest festival organizat de Teatrul “George Ciprian”. S-a întâmplat la una dintre primele ediţii, numai că atunci juriul care a acordat premiul era format din profesionişti. Ulterior, spectacolul, jucat în diferite ţări din Europa şi la multe festivaluri din ţară, a fost preluat de Teatrul de proiecte “George Ciprian” din Buzău, având parcă o viaţă nouă. Iar din juriul din acest an au făcut parte (ca şi la alte ediţii din urmă) spectatori buzoieni, care vin seară de seară la spectacolele din festival şi sunt la curent şi cu viaţa
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Toate greșelile posibile de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Ni se spune frecvent că viciul nepedepsit al lecturii s-ar afla într-un proces de dramatică scădere. În consecință, nu prea avem ce face, așa că – faute de mieux – ne bucurăm atunci când aflăm că, totuși, încă se citește. Chiar și autori industrioși, așa cum este Eric-Emmanuel Schmitt, care dispune de o serie de autor în România. Și nu oriunde, ci la una dintre cele mai de top și mai elitiste edituri bucureștene. Iar cum Schmitt nu s-a ilustrat eminamente în genul epic, nu avem niciun motiv să fim mirați când ne parvine știrea că încă un Teatru a luat decizia de a-i monta o piesă. Indiferent că este vorba despre Variațiuni enigmatice, despre Tectonica sentimentelor, despre Oscar și Tanti Roz, despre Vizitatorul și am enumerat doar câteva titluri care au avut parte de mari succese și în România.
  Marea problemă ridicată de piesele lui Eric-Emmanuel Schmitt e că ele nu reprezintă prin ele însele garanții absolute ale reușitei.
  Citeste tot pe Yorick
• Intalnire la varf: Freud - Dumnezeu de Horia Gârbea sursa: Ziarul Financiar
  Un spectacol de buna calitate dupa un text excelent. Asa s-ar putea rezuma evenimentul de la Nottara care a avut premiera la inceputul lui ianuarie. Piesa lui Erich-Emmanuel Schmitt, "Vizitatorul", pusa in scena de Claudiu Goga, este a doua a celebrului autor francez pe care o monteaza regizorul. Prima a fost "Variatiuni enigmatice", tot la Nottara si tot cu Alexandru Repan.
  Mai de mult, la Bulandra, se jucase si "Libertinul" aceluiasi Schmitt care prilejuia un rol memorabil lui Razvan Vasilescu in rolul lui Diderot.
  Vestitul dramaturg este un maestru al pieselor cu situatii "stranse", conflict acut, desfasurare concentrata in timp si spatiu, dar cu numeroase rasturnari de situatii si mai ales un dialog puternic, de mare intensitate intelectuala, avand ca personaje figuri celebre.
  Claudiu Goga castiga destul de usor pariul cu montarea textului (tradus bine de Valentin Protopopescu si Costin Manoliu, primul specialist in psihanaliza) avand doi actori cu forta si in acelasi timp
  Citeste tot pe Ziarul Financiar
• “Vizitatorul” la “Nottara” de Octavian Sava sursa: Cronica Română
  Cred ca nimic nu este mai greu atunci cand scrii o cronica dramatica, decat obligatia normala de a nu povesti subiectul piesei respective, ca in bancul cu plasatorul caruia daca nu-i dai bacsis, iti spune cine-i criminalul. Poate ca singurul lucru si mai complicat este sa elaborezi o astfel de scriere, atunci cand piesa este scrisa de un prieten si nu-ti place textul ei, sau cand nu vrei sa superi actorii care joaca, iar interpretarea lor este proasta.
  Cu “Vizitatorul”, piesa lui Eric-Emmanuel Schmitt, o serie de dificultati au fost eliminate. Va asigur ca autorul nu-mi este amic, textul e scris excelent, iar interpretii joaca admirabil. Despre subiect nu am sa povestesc prea multe pentru a va lasa placerea surprizei. Insa intai cateva cuvinte despre autor: nu stiam prea multe despre el. Dupa nume il credeam german. Ulterior m-am lamurit ca e francez get-beget. A implinit abia 46 de ani si e deja un clasic. In lumea teatrului a patruns mai de mult, dar intrarea victorioasa a
  Citeste tot pe Cronica Română
• Când regizorul crede în actori de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Eric-Emmanuel Schmitt e unul dintre cei mai semnificativi dramaturgi francezi contemporani, recompensat în 2001 de Academia Franceză cu Premiul teatrului pentru întreaga sa operă. Publicului român numele său îi este cunoscut destul de bine căci Libertinul a fost montat în urmă cu câţiva ani pe scena Teatrului „Bulandra” în regia lui Alexandru Tocilescu, iar Variaţiuni enigmatice s-a jucat într-o coproducţie itinerantă regizată de Claudiu Goga atât pentru Teatrul „Nottara” cât şi pentru Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov. O altă versiune a piesei figurează pe afişul Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, regia aparţinându-i lui Cristian Ioan. Iată că acum la Teatrul „Nottara” şi tot în regia lui Claudiu Goga vedem Vizitatorul, lucrare scrisă în 1993 şi distinsă cu îndatoritorul premiu Moličre. Spectacolul de la Le Petit Théâtre din Paris i-a adus scriitorului Premiul revelaţiei teatrale,
  Citeste tot pe Revista Familia
• Crime conjugale din provincie de Adriana vasiliu sursa: Ziua
  Teatrul "George Ciprian" din Buzau prezinta azi, de la ora 19.30, la Sala "George Constantin" a Teatrului Nottara, spectacolul "Mici crime conjugale" de Eric Emmanuel Schmitt, in regia Silviei Dumitriu.
  Ana Ioana Macarie si Ionut Kivu vor incerca, pret de doua ore, sa-si resusciteze dragostea.
  "Mici crime conjugale" este o privire rece si lucida asupra unui cuplu uzat dupa zece ani de viata comuna, iubire de cursa lunga, in care visele au sfarsit prin a fi contrazise de realitate si dependenta nu mai poate fi despartita de dragoste.
  Dupa un accident misterios, Gilles se trezeste amnezic. In urma accidentului, el ajunge sa se intrebe in mod firesc, cine este si daca el este barbatul perfect pe care Lisa il infatiseaza. Raspunsurile Lisei, femeia cu care isi imparte viata, prezinta doar o perspectiva probabila, nu o certitudine. Cei doi soti se trezesc torturati de intrebarile care analizeaza viata lor de pana atunci si cat de mult poate sti unul adevarul despre celalalt.
  Citeste tot pe Ziua
• Iubirea între viaţă şi moarte de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  a, aşa cum mărturisea regizoarea spectacolului Alice Barb, "Hotelul dintre lumi" este o poveste de iubire. Virtuală, imposibilă dar intensă. În spaţiul dintre "a fi" şi "a nu mai fi" (sau "a fi altceva", cine ştie?) se consumă întâlniri, se trăiesc revelaţii, sunt conştientizate greşelile.
  Un scamator marcat de moartea prematură a fiicei sale, un preşedinte suficient şi meschin, o femeie de serviciu cu veleităţi şi sensibilitate de filosof, Laura (o tânără aflată încă de la naştere pe patul morţii dar iremediabil îndrăgostită de viaţă) şi Julien, un boem ancorat în imediat ce ajunge să se îndrăgostească. Aceştia sunt oaspeţii temporari ai hotelului-pasaj între "jos" (viaţă) şi "sus" (moarte). Ce-i uneşte? Aşteptarea şi implacabilul. Cei doi doctori sunt doar agenţii reci ai unei puteri la care nici ei înşişi nu au acces
  Excelent textul lui Eric-Emmanuel Schmitt şi emoţionantă transpunerea scenică semnată de Alice Barb.
  Citeste tot pe Port.ro
• „Hotelul dintre lumi” – frisoane telenovelistice de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Măcar un lucru am învăţat în atâta vreme petrecută în săli de teatru: când simţi că te trec fiorii şi ţi se face pielea de găină la „îngemănarea" muzicii de Prokofiev cu o ploaie de petale de trandafiri şi cu roiuri de luminiţe pe fundalul de cârpă al scenei, totul coincizând cu moartea unui personaj, asta nu înseamnă neapărat că tocmai ai încercat o emoţie veritabilă. De cele mai multe ori - ca şi în cazul spectacolului „Hotelul dintre lumi", regia Alice Barb la Teatrul Mic din Bucureşti - fiorul este dat, de fapt, de sentimentul acut că elementele cu pricina, nişte clişee teatrale în sine, au fost acumulate redundant şi au sfârşit înghesuite într-un amalgam care face scena să arate ca o tarabă din piaţă: prea plină.
  Poate că afirmaţia pare prea dură, dar la faţa locului, cele peste două ore şi jumătate de spectacol cu piesa semnată de Eric- Emmanuel Schmitt produc spectatorului un sentiment de reală sufocare.
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Eseu în imagini de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Mai e puţin şi spectacolul „Hotelul dintre lumi” de la Teatrul Mic, regizat de Alice Barb, împlineşte o stagiune. Ecourile lui au fost, evident, palide.
  Pe de o parte, din cauza unei alegeri anacronice. Însă anacronismul este un act de curaj. Cum să montezi, în cheia poetică, la sfârşitul primului deceniu din secolul XXI, un text poetic, aproape lipsit de dimensiune dramatică? Iată un risc serios, pe care regizoarea are curajul să şi-l asume. Cum să alegi un discurs anacronic, deşi deloc neatrăgător, despre iubire, moarte, viaţă, hazard? Mai mult, dacă alegi un text fără conflict înseamnă că ai în mânecă soluţii scenice care să-l transforme în spectacol. Altfel, rămâi la eseu în imagini scenice.
  Povestea lui Eric-Emmanuel Schmitt nu este deloc o poveste. Este un exerciţiu filozofic, id est şi un exerciţiu de imaginaţie. Un eseu interogativ, nu afirmativ, despre spaţiul dintre viaţă şi moarte, despre absurd şi despre hazard,
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol emoționant pe o temă dificilă de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  La sfârşitul stagiunii trecute Teatrul Mic a prezentat “Hotelul dintre lumi”, spectacol ce inaugurează acum, actuala stagiune şi căruia atunci, presa nu i-a acordat atenţia meritată, cu toate că era una dintre puţinele reuşite ale acestui teatru oropsit prin lipsa unui manager activ.
  Piesa aparţine lui Eric-Emmanuel Schmitt, născut la Lyon, scriitor distins cu numeroase premii şi jucat pe multe meridiane. Tematica piesei este delicată pentru că autorul încearcă o discretă filosofie despre viaţă şi moarte, despre graniţa dintre cele două lumi, sub forma dramatică a unei comedii romantice. Într-un hotel straniu poposesc cei aflaţi în comă, iar pe ce drum va apuca fiecare constituie elementul de suspans al acţiunii. În aceste clipe de cumpănă ale destinului se petrec diverse metamorfozării, infirmii prind puteri, mincinoşii spun adevărul, totul fiind marcat subtil de relaţia de iubire, singura ce poate schimba caractere. Desigur,
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Invitaţie la Hotelul dintre lumi de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Textele lui Eric Emmanuel Schmitt sunt din ce în ce mai îndrăgite în teatrul autohton. În momentul de faţă trei piese de-ale lui se joacă pe trei scene numai în Bucureşti, „Oscar şi tanti Roz” la Bulandra, „Tectonica sentimentelor” la TNB şi „Hotelul dintre lumi” la Teatrul Mic. De ce sunt îndrăgite e de înţeles. Poveştile lui urmăresc să obţină emoţia, iar subiectele se situează întotdeauna pe graniţa subţire care desparte ceea ce e împins până la limită de ceea ce e prea mult…
  Aşadar, faptul că unul dintre textele lui, pus în scenă şi la Teatrul Mic de Alice Barb, este ales de către un absolvent de regie e de înţeles. Şi în acest context aş situa spectacolul de licenţă al Ancăi Mitroi, prezentat la platoul „Ion Sava” al UNATC în cadrul Galei Absolvenţilor. Am să spun din start că montarea ei ar merita cu siguranţă şansa de a nu se stinge odată cu această gală şi odată cu încheierea acestui ultim an de studiu.
  Citeste tot pe Yorick
• Amor “à la française” la Teatrul National de sursa: Cronica Română
  O noua premiera pe tara la Teatrul National are loc maine seara de la ora 19.00, la sala Atelier. Piesa “Tectonica sentimentelor” de Eric Emmanuel Schmitt, in regia lui Nicolae Scarlat, ii aduce pe scena, in doua eri succesive (miercuri si joi) pe Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Tamara Cretulescu,
  Carmen Ionescu, Valentina Zaharia (ultimul nume este o foarte tanara si talentata actrita, care debuteaza acum in teatrul profesionist).
  O piesa noua, din 2008, prezentand o poveste de dragoste pariziana cu maree, eroziuni si seisme, este tradusa de Alice Georgescu si oferita publicului romanesc intr-o montare moderna si sensibila. “Tectonica sentimentelor” ne dezvaluie un joc al orgoliilor, in care un barbat devine miza pentru patru femei insetate de speranta, dragoste pura, de sansa pe care niciodata nu au avut-o sau de a-si dovedi ca isi pot depasi conditia.
  Povestea patrunde in viata intima a Parisului zilelor noastre, al bauturilor fine si al hainelor scumpe, dar si al strazii,
  Citeste tot pe Cronica Română
• Dragoste, omoruri si fuga in container de Adriana Vasiliu sursa: Ziua
  Saptamana aceasta sunteti invitati la o cura de teatru. Miza este mare, competitia pe masura. Miercuri si joi, puteti alege, cu incepere de la aceeasi ora, 19.00, intre premiera pe tara a montarii, moderne si sensibile, semnata de Nicolae Scarlat "Tectonica senti­mentelor" (foto stanga) de Eric-Emmanuel Schmitt, jucata la Sala Atelier (TNB) si "Moarte lui Tarelkin" (foto dreapta jos) care va fi elucidata, in pre­miera, la Teatrul Metropolis.
  Daca le ratati pe aceastea, salvarea vine de la Teatrul Odeon, unde in aceast sfarsit de saptamana (sambata si duminica, ora 19.00) sunteti invitati la premiera spectacolului "In Container" (foto dreapta sus).
  Povestea despre dragoste care produce maree, eroziuni, seisme, "prinsa" in "Tectonica sentimentelor", dezvaluie un joc al orgoliilor, in care un barbat devine potul a patru femei insetate de iubire, speranta, sansa pe care niciodata nu au avut-o sau dovada ca isi pot depasi conditia. Celebrul dramaturg si scriitor francez Eric-Emmanuel
  Citeste tot pe Ziua
• Jocurile dragostei, la TNB de Alina Boboc sursa: Cronica Română
  In diversitatea repertoriala a TNB, isi face loc si dramaturgia straina contemporana. Cea mai recenta propunere, “Tectonica sentimentelor” de Eric-Emmanuel Schmitt (traducere de Alice Georgescu), regizata de Nicolae Scarlat, a avut premiera pe tara saptamana trecuta.
  In decorul Stefaniei Cenean, simplu, elegant, inspirat, cu o cromatica foarte sugestiva (alb, negru, rosu) si o lumina discreta (Georgiu Stan), se petrec doua povesti de dragoste, una in prelungirea celeilalte: femeia care vede niste false simptome in relatia de cuplu isi paseaza iubitul in bratele unei prostituate, prezentata sub masca unei studente fermecatoare. Pe acest fir dramatic sunt brodate cu lucratura fina situatii inedite, care supun personajele unor incercari de mare subtilitate. Actorii sunt la inaltimea rolurilor de compozitie dificile. Ilinca Goia, femeia inteligenta, ambitioasa si bogata, are o interpretare rafinata, sigura, atenta care se armonizeaza frumos cu jocul stapanit si natural al lui Liviu
  Citeste tot pe Cronica Română
• Teatru de consumaţie de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  „Tectonica sentimentelor“ echivalează cu o redeschidere a televizorului, după ce l-ai închis tocmai pentru a scăpa de el. Spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti este o telenovelă care poartă la gât o salbă de cuvinte-cheie: iubire, trădare, orgoliu, minciună. Pe scurt: o pălăvrăgeală.
  Un SMS jumate: „O femeie emancipată şi crudă nu mai este dorită de concubinul ei. În aparenţă, se resemnează. Ea plănuieşte însă o răzbunare care ar trebui să ne smulgă fiori de groază în actul doi. Nu ne smulge". În doar 197 de caractere mi-aş putea scuti un prieten să dea piept cu intrigile plăsmuite de francezul Eric-Emmanuel Schmitt.
  taguri
  Dramaturgul păcăleşte. El devalizează toate aşteptările spectatorilor şi livrează o piesă prea puţin inteligentă, condimentată cu personaje pestriţe: două prostituate românce (cu sexy-harnaşamentele de rigoare), o damă-politician frumoasă şi rea, o pensionară care nu vrea să-şi înţeleagă
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• „Tectonica sentimentelor” sau jocul de-a iubirea de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Textele lui Eric Emmanuel Schmitt, din ce în ce mai multe pe scenele din România, au darul rar de a salva orice montare. Au o poezie care trăieşte de la sine, au exact acea doză de emoţie, la care reacţionează aproape orice tip de spectator, au forţă dramatică adevărată şi spun poveşti. Uşor ar putea fi încadrată în specia telenovelei povestea din „Tectonica sentimentelor” pusă în scenă de Nicolae Scarlat la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti.
  E genul acela de întâmplare aproape neverosimilă, în care două prostituate românce sunt salvate de pe stradă de o faimoasă şi încântătoare deputată din Paris şi care îi cere în schimb celei mai tinere dintre ele să intre într-un joc ciudat. Să-l cucerească pe iubitul ei – un Făt Frumos în toată puterea cuvântului – dar a cărui viaţă e pe sfârşite, să-l cucerească aşadar, pentru a-i face mai frumoase aceste ultime luni de viaţă, întrucât povestea lor de iubire s-a
  Citeste tot pe Yorick
• Despre dragoste cu patru actrițe minunate de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Dragostea rămâne tema preferată , atât a celor preocupaţi de film sau de teatru, cât şi a consumatorilor de literatură. Tema este expusă sub o multitudine de aspecte, de la iubirea romantică, la dragostea carnală şi interesează orice fiinţă umană. Teatrul Naţional “I.L.Caragiale” înscrie în repertoriu o piesă de “ultimă oră” pe această temă a francezului Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor la modă, de succes în Europa şi pe alte meridiane. În 2008, la Theatre Marigny din Paris, îşi punea în scenă propria piesă în premieră absolută, “Tectonica sentimentelor”, ce devine astăzi, la noi, în regia lui Nicolae Scarlat, o premieră pe ţară. Alegerea repertorială este meritorie, iar premiera se anunţă a figura pe afişul Naţionalului mai mult stagiuni, pentru că spectacolul speculează cu rafinament această temă, iar actriţele distribuite – Ilinca Goia, Tamara Creţulescu, Carmen Ionescu şi Valentina Zaharia – sunt minunate ,
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• În teatru ca în viaţă: orgoliul ucide iubirea de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  "Tectonica sentimentelor", cea mai nouă piesă a unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi francezi contemporani Eric-Emmanuel Schmitt, a avut premiera românească de curând, la Teatrul Naţional din Bucureşti, Sala Atelier. Este un spectacol pe care îl recomand, măcar şi pentru faptul că la final îţi dă o stare de bine.
  Montarea regizorului Nicolae Scarlat cu piesa "Tectonica sentimentelor", de la TNB, are o strălucire interioară care străbate spre exterior o dată cu desfăşurarea acţiunii. Indiferent de puterea luminii artificiale îndreptate spre scenă, "lumina" spectacolului este puternică la sfârşit, când îţi dă şi căldură în suflet, şi o adiere de teatru proaspăt. Te ţine captiv de la intrarea primului actor şi până la "căderea" cortinei, alimentându-ţi pe parcurs curiozitatea, dorinţa de a înţelege personajele create de Eric-Emmanuel Schmitt, problemele cu care acestea se confruntă, dar, totodată, obligându-te să-ţi analizezi
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Invitaţie în lumea Thaliei de Magdalena Popa Buluc sursa: Cotidianul
  “Tectonica sentimentelor” ne dezvăluie un joc al orgoliilor în care un bărbat devine miza pentru care patru femei au hotărât să lupte: speranţa, dragostea pură, şansa pe care niciodată nu au avut-o, dovada că îşi pot depăşi condiţia. Povestea pătrunde în viaţa intimă a Parisului zilelor noastre, cel sofisticat, al băuturilor fine şi al hainelor scumpe, dar şi cel al străzii, al luptei dure pentru supravieţuire. Celebrul dramaturg şi scriitor francez Eric-Emmanuel Schmitt imaginează două personaje provenind chiar din România, ţara atâtor prejudecăţi, unde promisiunea e întotdeauna în altă parte.
  Într-un decor redus la esenţial, “Tectonica sentimentelor” ne arată că între alb şi negru e loc şi pentru roşu şi că a iubi nu este deloc uşor.
  Eric-Emmanuel Schmitt a finalizat “Tectonica sentimentelor” în 2008, când a hotărât că o va monta el însuşi, la “Théâtre Marigny” din Paris. Piesa tratează teme care l-au
  Citeste tot pe Cotidianul
• Tectonica sentimentelor de Andreea Tănase sursa: semnebune.ro
  Am văzut Tectonica sentimentelor joi, 2 aprilie, la Sala Atelier a proaspătului renovat Teatru Naţional. Am aflat cu mirare că premiera acestei piese a avut loc în 2009 şi că are încă reprezentaţii foarte dese (cam o data pe săptămână). Comparând fotografiile din anul premierei cu actorii pe care i-am văzut pe scenă, constat că şi ei s-au maturizat, şi-au schimbat coafura sau au albit, însă interesul publicului pentru acest spectacol nu s-a diminuat. Şi pe bună dreptate!
  Am petrecut aproape trei ore aşezată în sală, urmărind piesa, fără să mă interesez măcar o data cât este ceasul. Ba chiar am fost uimită la final când am constantat cât a durat de fapt. Este adevărat că şi poveştile lui Eric-Emmanuel Schmitt sunt fascinante (cum poate aţi constantat în cazul Oscar şi Tanti Roz la Bulandra sau Rapsodie-n roz la Nottara), însă o poveste bună pe hârtie are nevoie de talent actoricesc şi regizoral pentru a deveni un spectacol remarcabil
  Citeste tot pe semnebune.ro
• Cum să trăieşti fiecare zi de parcă ar fi ultima de Rozana Mihalache sursa: Jurnalul Național
  Cu câteva ore înainte de spectacol, Oana Pellea vine la Bulandra, Sala Toma Caragiu, zâmbind şi radiind bunăstare. Marius Manole ajunsese înainte şi, când cei doi se întâlnesc, îţi dai seama imediat de relaţia specială care s-a legat între ei de când au devenit parteneri de scenă.
  Apoi, vine şi Antoaneta Cojocaru, care se închină în momentul în care păşeşte pe scenă, trecând pe lângă o doamnă care dă cu aspiratorul, cu grija ca decorul să arate perfect înainte de spectacol.
  "Oscar şi Tanti Roz s-a născut din nimic şi dacă există astăzi pe scena Teatrului Bulandra, e o minune. (...) Avem de-a face cu un text sensibil şi suntem conştienţi că există oameni care au nevoie de un astfel de text şi oameni cărora nu le este necesar", îmi mărturiseşte Marius, care nu citeşte niciodată cronici... de teamă.
  În "Oscar şi Tanti Roz" Marius Manole joacă rolul unui copil de 10 ani, bolnav de cancer, care mai are foarte puţin de trăit şi e
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• O moarte suportabilă de Ioana Moldovan sursa: Revista 22
  Ultimele zile ale lui Oscar povestite de Dumnezeu şi Tanti Roz. Cu Oscar şi Tanti Roz, teatrul redevine un spaţiu al excelenţei, unde spectatorii vin să vadă adevărul.
  Lesley Lawson este o Tanti Roz adevărată. N-am îndrăznit încă să o întreb câţi oameni a văzut murind, dar cred că mii: de toate vârstele şi de toate culorile. Sunt sigură că a vorbit cu toţi, i-a ascultat, le-a şters lacrimile, le-a zâmbit şi le-a făcut ultimele zile suportabile, poate chiar normale. A fost una dintre cele două asistente medicale cu care un spital pentru bolnavi în stadiu terminal s-a deschis la începutul anilor ’80, undeva, într-un orăşel din Africa de Sud. Ne scriem uneori şi mă gândesc la ea de fiecare dată când mi se întâmplă ceva ieşit din comun.
  I-am scris şi în seara când m-am întors de la unul dintre primele avanpremiere ale Teatrului Bulandra (Sala „Toma Caragiu“) cu Oscar şi Tanti Roz, un spectacol profund, puternic şi tulburător
  Citeste tot pe Revista 22
• Oscar şi Tanti Roz de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul
  Romanul cu acest titlu al lui Eric Emmanuel Schmitt nu este necunoscut la noi. A fost dramatizat şi jucat foarte ingenios la Sibiu de Diana Fufezan, care interpreta trei roluri simultan: Oscar, Tanti Roz (acolo se numea Buni Roz) şi Peggy Blue. Acum l-a pus în scenă, la Bulandra, Chris Simion, mare amatoare de dramatizări în tradiţia Cătălinei Buzoianu. Fostul roman a devenit piesă de teatru prin efortul literar al regizoarei care a păstrat masiv planul erotic al acţiunii, reducând palierul metafizic. Un băieţel de zece ani pe nume Oscar, bolnav de leucemie, va muri în puţine zile. El ştie asta pentru că a surprins o discuţie cu doctorul şi, din acest moment, crede că trebuie să ia legătura cu Dumnezeu, motiv pentru care îi scrie în fiecare zi un bileţel. Nici alţi copii internaţi la acest spital de pediatrie n-o duc mai bine. Peggy Blue, „iubita” lui Oscar, are o boală de inimă care îi dă o culoare albăstruie. Doar infirmiera este sănătoasă
  Citeste tot pe Luceafărul
• Dragă Dumnezeu, te pup! Manole de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
  Cea mai nouă premieră a Teatrului Bulandra, “Oscar şi tanti Roz”, o dramatizare după textul omonim al lui Eric Emmanuel Schmitt, scrisă şi regizată de Chris Simion, este un spectacol despre dragoste şi speranţă, numai bun de văzut în preajma Paştelui şi de pus la “CEC” pentru tot restul anului. Asta pentru ca, atunci când te doboară deznădejdea, să mai scoţi la iveală câte una din “economiile” de încredere pe care ţi le-a sădit în suflet această montare.
  Cum poate fi vorba de speranţă într-un text în care un copil bolnav de leucemie se pregăteşte să moară? Paradoxal, aşa cum e credinţa însăşi. Spectacolul începe pe întuneric şi se termină în lumină. Între bezna iniţială, o beznă a temerilor mărturisite doar pe şoptite (“Ce s-o fi auzit?” “Nu ştiu. Poate o fantomă.” “Aoleu! Dar mie mi-e frică de fantome!” “Păi şi mie”), şi lumina orbitoare din final se scurge drumul de la necredinţă la credinţă
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Iubirea si jeleul cu capsuni de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  În fața ultimei premiere de la Teatrul Bulandra, „Oscar și Tanti Roz�, de Eric Emmanuel Schmitt, în regia lui Chris Simion, orice judecată critică se stafidește. Departe de a gâdila organul analizei, spectacolul revendică emoție, nu apreciere cu grile intelectuale sau tehnice. Nu că actorii nu ar avea performanțe de invidiat. Nu că „Oscar și Tanti Roz� nu ar vorbi despre lucruri grave (și încă în ce hal!). Nu! Pur și simplu, e un spectacol care trebuie
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Ultimele zile ale lui Oscar povestite de Dumnezeu şi Tanti Roz de Ioana Moldovan sursa: Yorick
  “ În ceea ce-i priveşte pe copii, cel mai uimitor lucru este felul deloc complicat în care ei văd şi acceptă o stare serioasă ca boala şi iminenţa morţii. Cred că în parte se datorează faptului că adulţii se ataşează şi se simt responsabili faţă de alţi oameni şi lucruri , iar copiii nu dezvoltă asemenea sentimente decât târziu în adolescenţă. De aceea adulţii îşi acceptă moartea diferit, mult mai greu decât copiii. Până la urmă a muri înseamnă, dacă la mijloc nu e şi multă suferinţă fizică, durerea de a te despărţi de ceea ce cunoşti şi ce iubeşti. Asta e moartea.“ (Lesley Lawson)
  Lesley Lawson este o Tanti Roz adevărată. N-am îndrăznit încă să o întreb câţi oameni a văzut murind, dar cred că mii: de toate vârstele şi de toate culorile. Sunt sigură că a vorbit cu toţi, i-a ascultat, le-a şters lacrimile, le-a zâmbit şi le-a făcut ultimele zile suportabile; poate chiar normale. A fost una din cele două
  Citeste tot pe Yorick
• Să trăieşti într-o zi cât alţii în zece ani… de Monica Andronescu sursa: Yorick
  E evidentă în ultima perioadă preocuparea teatrelor din Bucureşti pentru a include în repertorii spectacole după texte care să placă publicului. Să-l conducă în acea zonă de emoţie de care teatrul românesc a fost văduvit câţiva ani buni din cauza unor temeri – ce între timp au început să se estompeze – de a nu monta spectacole pentru public… în sensul greşit înţeles de concesii făcute publicului. Treptat, lucrurile încep să se aşeze şi multe dintre premierele stagiunii în desfăşurare o demonstrează.
  În această linie aş vedea montarea după textul lui Eric Emmanuel Schmitt de la Teatrul Bulandra, în regia lui Chris Simion. „Oscar şi Tanti Roz” e genul de poveste de care te îndrăgosteşti la prima citire. Emoţie servită în doze potrivite. Un băieţel de 10 ani, bolnav de cancer, îi scrie scrisori lui Dumnezeu. Iar Tanti Roz este asistenta-zâna-îngerul care, deşi nu-l poate vindeca, îi dăruieşte o viaţă întreagă
  Citeste tot pe Yorick
• Minimum de mijloace şi maximum de efecte de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Am auzit adesea glasuri de critici cu acte în regulă, cât şi voci din publicul larg amator de teatru care susţineau sau doar credeau, fără a conştientiza, că actul critic – exercitat în cronica de teatru, să spunem – este egal cu actul de a exprima reproşuri. Cu alte cuvine, dacă din comentariu reiese un verdict pozitiv, din care răzbate admiraţia sau, de ce nu?, încântarea înseamnă că simţul critic îi joacă feste autorului.
  Dacă ar fi vorba doar despre o prejudecată, n-ar fi nimic grav. Numai că este vorba despre o accepţiune profund eronată a actului critic, care vine dintr-un scepticism care dăunează grav judecăţii şi inacceptabil în cazul exerciţiului critic. Acest scepticism pe care l-am simţit de multe ori, la oameni cât se poate de avizaţi, provine de fapt, dintr-o iraţională convingere că obiectul artistic – în acest caz, un spectacol – nu poate fi atât de bun… Nu se poate! Dacă ajungi la concluzia că un anumit
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol dornic să emoționeze cu orice preț de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  O descoperire a teatrelor noastre este Eric Emmanuel Schmitt, dramaturg și prozator francez care le poate oferi materiale comode pentru repertorii. Teatrul “Nottara” are succes de casă cu “Variațiuni enigmatice” și “Vizitatorul”. Exemplele pot continua. Regizoarea Chris Simion, cunoscută pentru activitatea în teatrul independent de la “Lăptăria lui Enache”, înscrie în repertoriul Teatrului “Bulandra” o dramatizare a unei proze de Eric Emmanuel Schmitt. Dramatizările au devenit o modă de parcă dramaturgia nu ar mai produce nimic. E drept, ele aduc și avantaje financiare celor care le fac. Pentru documentare asupra fenomenului alarmant ce marchează repertoriile teatrelor prin promovarea prozei dramatizate și mai nou a scenariilor de film adaptate, citesc și cărțile editate de la care pornesc diverse spectacole. Orice proză dramatizată pierde însă din valoarea inițială pentru că oricât de priceput ar fi scriitorul sau îndeobște regizorul
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Oscar şi dreapta potrivire a numelui de Gina Şerbănescu sursa: Agenda LiterNet
  După citirea textului Oscar şi Tanti Roz, m-am întrebat: de ce Oscar? De ce acest nume şi nu altul... De ce Oscar şi nu... Philippe? De ce Oscar şi nu... Etienne, sau orice alt nume? Evident, nu trebuie să existe o legătură de sens chiar între tot şi toate, trebuie lăsat un mic spaţiu de acţiune şi hazardului... Dar îmi era greu să cred totuşi că numele Oscar a fost o întâmplare. Întrebarea a rămas în aer, nu am mai căutat răspunsul. Ea a revenit după premiera spectacolului Oscar şi Tanti Roz de la Teatrul Bulandra (dramatizarea şi regia Chris Simion).
  De data aceasta trebuia dat un răspuns. Prin urmare, caut semnificaţia numelui Oscar şi aflu că el provine din limba norvegiană veche (cea vorbită de vikingi) şi că înseamnă "lancea lui Dumnezeu", iar în unele accepţiuni poate fi tradus şi "luptător al Domnului"...
  Deformată fiind de unele teorii care mă ajută să introduc sens în lucruri pe care nu le pot lăsa cu eticheta întâmplării,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Oscar şi Tanti Roz de Florin Tudose sursa: Yorick
  La îndemnul lui Tolontan, merci!, am citit în urmă cu doi ani o superbă cărticică. Am început-o la 11 şi am terminat-o la 1. Sunt bucuros că am citit-o pentru că, aşa cum anticipa Tolo, avea să îmi descreţească fruntea şi să mă mai scoată din tristeţe.
  Oscar, la îndemnul lui Tanti Roz (o numeşte aşa din cauza uniformei ei de asistentă) se apucă să îi scrie scrisori lui Dumnezeu în care să îi ceară în fiecare zi o dorinţă. Dar nu materială, ci sufletească. Tanti Roz îi mai vorbeşte de o legendă conform căreia în ultimele 12 zile ale anului vremea va prezice cum vor fi lunile anului ce urma să inceapă. Tanti Roz adaptează puţin legenda şi, sub formă de joc îi propune lui Oscar să işi imagineze că fiecare zi reprezintă 10 ani. Astfel până trec cele 12 zile el va fi avut deja 130 de ani.
  Copilul se ţine de plan şi astfel în lumea pe care i-o oferă spitalul ajunge să experimenteze problemele fiecarei vârste, se şi
  Citeste tot pe Yorick
• Denia Joii Mari şi Crăciunul piesei - Oscar şi Tanti Roz de Iuliana Iustina Stănculescu sursa: Agenda LiterNet
  "Oscar (Marius Manole) şi Tanti Roz (Oana Pellea)" au făcut o minune în seara asta: m-au făcut să strig "Bravo!" la final. Această scenă nu mi-aş fi imaginat-o, sub nici o formă, cu 2 ore înainte de piesă! Au transformat în mine conceptul de "penibil" şi conceptul de "niciodată".
  Ei, cum aş fi putut, vreodată, să-mi las glasul, strîns ca într-o pungă, în gît, să zboare ca fluturii lui Peggy Blue (...), de faţă cu lumea? Iată, că am putut. Şi o să continui să zic: Ei, cum aş fi putut, eu [care pînă mai deunăzi cu greu scăpam o lacrimă şi asta doar dacă în sală era suficient de întuneric] să permit şuvoiului pe care azi nu l-am oprit, să curgă în voie? Sau cum o să-mi permit să intru la o piesă de teatru singură? Niciodată! Azi, da. Şi nici nu mă interesează să ştiu de ce, dar deja ştiu. Fără să raţionez. Fără să programez. Fără să controlez.
  Sunt mai uşoară, am mai scăpat de vreo trei - patru prejudecăţi
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Doamna Oana Pellea şi Marius Manole s-au întâlnit cu cel mai sincer public al lor: copiii de Judy Florescu sursa: Agenda LiterNet
  Doamna Oana Pellea şi Marius Manole au fost invitaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru a vorbi despre spectacolul Oscar şi Tanti Roz, în cadrul clubului de lectură destinat copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani. Cartea Oscar şi Tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt este disponibilă la Editura Humanitas Fiction, originalul în limba franceză fiind tradus în 37 de limbi, printre care şi româna. În România prima versiune scenică a cărţii este realizată de Chris Simion, iar spectacolul Oscar şi Tanti Roz se joacă din 6 martie 2010 la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu. Din anul 2002, anul apariţiei cărţii, s-au făcut 97 de spectacole Oscar şi Tanti Roz în teatrele din lume, dar şi un film Oscar et la Dame Rose, regizat de însuşi autorul francez. De curând Humanitas Multimedia a lansat audiobookul Oscar şi Tanti Roz în lectura lui Marius Manole, aceasta fiind iniţial înregistrată de Florian Pittiş.
  Într-o atmosferă jovială,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Oscar în prea mult roz de Dana Ionescu sursa: Yorick
  O scenă aproape goală, un pom de butaforie, un pat de spital într-o parte, o măsuță cu două scaune în cealaltă parte. O orgă electronică și o tablă, ca într-o sală de clasă, pe care se vor înșira puținele zile pe care le mai are de trăit Oscar. Și „La vie en rose“, bineînțeles. Așa arată sala mică de la Teatrul Nottara la „Simfonie în roz“, spectacol care a avut premiera săptămâna trecută. Din nefericire, povestea spusă pe scenă o oră și jumătate nu va preface spațiul într-un loc magic, în care spectatorul uită cât e ceasul.
  A doua adaptare scenică pe o scenă din București (prima e cea regizată de Chris Simion la Teatrul Bulandra, acum patru ani) a micului și foarte cunoscutului roman „Oscar și Tanti Roz“ de Eric-Emmanuel Schmitt, spectacolul care și-a început drumul spre public este încă departe de a-și fi găsit un ritm coerent. La început de drum, „Simfonie în roz“ pătrunde într-o lume cu așteptări mari.
  Citeste tot pe Yorick
• La mort en rose de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Până să se împrietenească cu Tanti Roz, Oscar avea 10 ani. Dar asta era înainte de a afla cu certitudine că o să moară. Îngerul lui păzitor, campioana la lupte libere, blânda dar apriga Tanti Roz l-a învăţat să trăiască într-o zi cât alţii într-un an. . Uite-aşa. Ca-n poveşti... Textul lui Eric Emanuel Schmitt este o profundă, sensibilă şi complexă metaforă ce analizează raportul viaţă-moarte, rostul suferinţei, relaţia cu divinitatea, totul din perspectiva unui copil muribund.
  Dând dovadă de o vitalitate incredibilă şi de o curiozitate pe măsură, Oscar cunoaşte în ultimele sale zile pe pământ iubirea, pasiunea, se împacă cu proprii părinţi, învaţă să opteze şi să dialogheze cu Dumnezeu. Mai mult, descoperă că moartea e o simplă trecere şi că frica nu are niciun rost. La capătul drumului, eroul nostru va fi mai înţelept şi mai senin. Nu a trăit în zadar şi nu a plecat neconsolat.
  Ceea ce la prima vedere ar pu tea
  Citeste tot pe Port.ro
• Echilibru de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Deşi ne este mai tuturora evident faptul că nu ne face deloc plăcere să vedem pe scenă suferinţa, boala, moartea, iată totuşi că revin destul de frecvent în repertorii dramatizări ale unuia dintre cele mai cunoscute romane ale lui Eric-Emmanuel Schmitt - Oscar şi Tanti Roz.
  Cu toate că prolificul scriitor francez a debutat în literatură printr-o scriere destinată scenei şi în pofida faptului că unele dintre piesele sale jucate în România au avut parte de succes de presă şi de public (Libertinul - la „Bulandra“, Vizitatorul şi Variaţiuni enigmatice la „Nottara“, Variaţiunile... fiind jucate şi la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, Tectonica sentimentelor la Naţionalul bucureştean), cele mai prezente pe afişe sunt dramatizările după Oscar şi Tanti Roz. S-au jucat la „Bulandra“, cu Oana Pellea şi Marius Manole, la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu în viziunea actriţei Diana Fufezan, la Teatrul „Nottara“,
  Citeste tot pe Adevărul
• Un text încîntător - Ibrahim şi florile Coranului la Undercloud, 2013 de Irina Florea sursa: Agenda LiterNet
  Ibrahim şi florile Coranului este o dramatizare după romanul Domnul Ibrahim şi florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt. Deşi, în cadrul Festivalului Independent (de orice) Undercloud, 2013, a fost spectacol-lectură, actorii au reuşit să menţină atenţia publicului timp de o oră şi jumătate. O poveste impresionantă despre relaţia dintre un tânăr - Moise - şi mentorul său - Domnul Ibrahim.
  Un evreu şi un musulman, două personaje atât de diferite, descoperă că pot învăţa atât de multe lucruri unul de la celălalt. Moise este un tânăr evreu lipsit de afecţiunea părinţilor săi - nu şi-a cunoscut niciodată mama, iar relaţia cu tatăl său este una... lucru ce îl determină să îşi găsească un model din afara familiei sale. Domnul Ibrahim duce o viaţă simplă, dar îngreunată de singurătate, şi îşi găseşte liniştea alături de tânărul inteligent, dar neastîmpărat, Momo (aşa cum îl alintă Ibrahim pe Moise). Un spectacol despre
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Elixir de Eric-Emmanuel Schmitt – Teatrul de Comedie de Emil Călinescu sursa: LaTeatru.EU
  Cartile scrise Eric-Emmanuel Schmitt, desi nu sunt piese de teatru, nu sunt gandite astfel, sunt deseori puse in scena. Un amic pasionat de teatru spunea ca-i plac mai mult romanele, mai mici sau mai mari, puse in scena. Caci piesele de teatru, scrise ca atare, permit prea putina improvizatie regizorala, multe dintre ele sunt rigide.
  Oscar si Tanti Roz a fost prima carte scrisa de autorul francez pe care am vazut-o pusa-n scena. Desi citisem cartea, ii stiam deznodamantul, spectacolul acela de teatru nu are cum sa nu te impresioneze. Norocul meu a fost c-am stat la loja, nu chiar in mijlocul spectatorilor. Daca ar fi plans cineva langa mine, sigur as fi plans si eu.
  Al doilea spectacol vazut a fost Ibrahim si Florile Coranului. Nu mai era la fel de lacrimogen precum primul, in acest caz eu am facut traseul invers: intai am vazut spectacolul, apoi am citit cartea.
  In cazul spectacolului Elixir (cartea se numeste Elixirul Dragostei) traseul a fost cel firesc: intai cartea,
  Citeste tot pe LaTeatru.EU
• Home » CRONICA DE TEATRU » ”Elixir”, un regal actoricesc al ”legăturilor primejdioase” contemporane ”Elixir”, un regal actoricesc de Edith Negulici sursa: Revista Teatrală Radio
  Motto: ”În timp ce-mi continui viaţa obișnuită, o parte din mine locuieşte încă la Paris, se dă cu capul de pereţi, urlă și plânge furioasă. E acea parte din mine legată de tine, cea care nu te-a părăsit niciodată, sufletul tău pereche!”
  Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate?
  După o relație de cinci ani, Louise și Adam s-au despărțit și acum locuiesc la mii de kilometri distanță. Dacă el rămâne la Paris, ea preferă să pună un ocean între ei și se stabilește la Montréal. Și totuși, niciunul nu poate renunța… la celălalt. Amândoi se aruncă într-o legătură primejdioasă, cu ajutorul Internetului: provocarea dragostei. Cine va fi victima?
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• Un spectacol ce merita vazut si revazut... de Ioana Tanasescu sursa: Monitorul Sv
  https://m.monitorulsv.ro/Cultural-local/2018-02-26/Publicul-sucevean-a-gustat-din-Elixir-impreuna-cu-actorii-Maia-Morgenstern-si-Marius-Bodochi
  Citeste tot pe Monitorul Sv
• Doar pielea desparte iubirea de prietenie.... de Luciana Antofi sursa: Cotidianul
  https://lucianantofi.wordpress.com/2018/01/13/elixir-doar-pielea-desparte-prietenia-de-iubire-si-e-asa-de-subtire/
  Citeste tot pe Cotidianul
• Show in open air de Amalia Cristia sursa: Arq.com
  - Maia Morgenstern și Marius Bodochi - într-un spectacol de excepție: ELIXIR - o piesă scrisă de dramaturgul francez Emmanuel Schmitt și pusă în scenă de regizorul Marcel Țop.
  Citeste tot pe Arq.com

Discutii:

propune tema de discutie