Auto și Zurinka de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
Conform unui principiu de comunicare culturală asumat încă de la început de inițiatorii săi, Teatrul Independent „Sala Mică” din Cluj a găzduit și în luna martie un spectacol invitat din alt oraș al țării. De această dată a fost Auto de Ernesto Caballero, producție a Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, în regia lui Horațiu Mihaiu și interpretarea actorilor Elena Popa, Fatma Mohamed, Ana Nicolae și Daniel Rizea. Cu un fler dramatic desăvârșit, Horațiu Mihaiu a ales un text cu o scriitură excelentă, pe care l-a descărcat de un riscant psihologism literar conținut, transformându-l într-o întâmplare de viață – sau de moarte, ar fi mai potrivit să spun – în care se amestecă o fărâmă de umor, mult sarcasm, enormă singurătate și, în cele din urmă, un eșec. Povestea lui Caballero – cu patru eroi, victime ale unui accident rutier, care încearcă să afle cine e vinovatul, sfârșind prin a-și mărturisi teribile culpe – este imprevizibilă, cu răsturnări de situație spectaculoase, amăruie dar fermecătoare, ușor nostalgică la final, când te întrebi cât din obsesiile de zi cu zi te marchează într-atât încât să nu mai trăiești cu adevărat, ci prin surogate existențiale. Fiecare din cei patru protagoniști se caracterizează prin date personale clare, care ni se dezvăluie pe parcurs, fără să-i „descărneze”, reducându-i la simple clișee schematice. Soția perfectă (Elena Popa), înconjurată în bucătăria sa modernă de cele mai performante aparate casnice, care aduce la picnicul de duminică farfurii de porțelan fin, află după accident că soțul ei (Daniel Rizea), obsedat de automobilul său strălucitor, o înșală de mulți ani cu sora ei (Fatma Mohamed), vampă cam spre ofilire, dar stăpână încă pe frumusețea sa. Iar declanșatorul acestui șir de confesiuni năucitoare este o tânără autostopistă, drogomană și hoață (Elena Popa), care fură salariul tiristului cu care-și petrecuse noaptea dinainte. Acesta din urmă, bănuim, este autorul accidentului căruia îi sunt victime cei patru. Dialogul este alert, cu accelerări de ritm și tensiune admirabile, excelent exploatate de cei patru actori, care au profitat de libertatea acordată de regizor pentru a-și contura pregnant personajele.
Horațiu Mihaiu a optat pentru o scenografie minimalistă, în care un rol semantic îl joacă doar dulapul-ghișeu din care eroii vor extrage la final „condamnările la moarte”, niște hârtii care conțin de fapt chiar obsesiile lor. Crucea inversă care se luminează în final este simbolul limpede al aflării eroilor în cealaltă lume, doar că moartea e impură, întrucât ei nu sunt transformați prin ea. Auto e unul din acele spectacole cu desfășurare agreabilă, dinamică, accesibil oricărui privitor, cât de leneș ar fi, dar și îndeajuns de problematic pentru a depăși un nivel inferior al divertismentului. Un text bun, o regie atentă și fină, o interpretare de impact au făcut laolaltă un spectacol care poate fi jucat oriunde, cu succes garantat. Garantez! Un spectacol inspirat de folclorul țigănesc a avut premiera tot în martie la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj. Zurinka este un scenariu dramatic realizat de Alina Nelega și pus în scenă de Georgeta Lozincă cu actorii Frunzina Anghel, Ramona Atănăsoaie, Laura Corpodean, Lucian Rad, Silviu Ruști, Adina Ungur și Rareș Stoica.
Foarte colorata și fermecătoarea scenografie aparține unui maestru al teatrului de păpuși românesc, Eugenia Tărășescu Jianu. Zurinka este un basm despre dragostea care învinge răul, dar și despre poporul țiganilor – personal nu agreez termenul rrom – răspândit în lumea întreagă, în țara Arrom, ținutul lor de baștină, cei o mie de copii ai Împăratului Zoralio nemaiavând loc. Eroii principali ai acțiunii sunt prințesa Zurinka și Prințul Gunjar, a căror iubire stârnește furia vrăjitoarei Jungalia, care-i urmărește peste tot. Cu ajutorul numeroșilor frați ai fetei, cu ocupații tradiționale țigănești, care-i ajută la nevoie, cei doi reușesc să scape de fiecare dată de capcanele vrăjitorești, ajungând în cele din urmă în Arrom, unde Jungalia va fi anihilată de Împărat. Întreaga poveste se narează vizual cu simplitate și savoare, începând de la „inventarul” împărătesc al nenumăraților copii și până la celebrarea finală a iubirii celor doi prinți. Costumația tipic țigănească, foarte colorată, palatele specifice ale fraților Zurinkăi, melodiile tradiționale – fredonate nu numai de spectatorii rromi prezenți la premieră, ci și de cei români – au conturat un spectacol de cea mai bună calitate, de o naturalețe notabilă a demersului și cu o valoare artistică incontestabilă. Zurinka e o poveste asemănătoare, în anumite inflexiuni, cu basmele românești, ceea ce denotă că nucleele folclorice s-au întrepătruns, conservând o bază comună. Spectacolul Teatrului „Puck” s-a jucat de această dată în limba română, într-un demers admirabil de familiarizare a publicului tânăr cu pattern-ul de civilizație al unor compatrioți denominați în general prin clișee, dar va avea și o premieră în rromani, la începutul lui aprilie.
