regizor caut piesa

Piese de Evgueni Grichkovets

adauga piesa

Casa

Un doctor din vremurile de azi, bun profesionist, onest, chiar generos, cu venituri modeste şi o familie pe măsură, ar vrea să-şi cumpere o casă. O visează de fapt. N-are deocamdată bani, dar speră să-i poată împrumuta, ceea ce va dovedi imposibil. Cert e că acest vis se transformă treptat în coşmar făcându-le viaţa imposibilă celor trei membri ai familiei doctorului, până mai ieri liniştită. Căutarea banilor le dezvăluie brusc adevărul despre lumea în care trăiesc, în care nu prea mai e loc de sentimente umane şi unde domneşte suspiciunea, şantajul, minciuna.

Cum am mâncat un câine

În același timp

Orașul (La Ville)

Însemnările unui turist rus (Notes d'un voyageur russe)

Planète

Un homme regarde une femme dans l’encadrement d’une fenêtre et, tout en grattant sa guitare, se met à « discourir » sur les fenêtres, les femmes et les questions qui en découlent. Un discours drôlement sérieux en fait, avec lequel Grichkovets nous emmène là où l’on n’aurait jamais pensé aller, dans un voyage quasi immobile mais qui avale les kilomètres et monte haut en altitude. Un voyage dont, comme tous les voyages, on ne revient jamais, puisqu’on en revient différent.

Iarnă (Zima)

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Evgueni Grichkovets 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Evgueni Grichkovets

• Cum am mâncat un câine de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Dintre toate producțiile Teatrului 74 Tg. Mureș văzute pînă acum, niciunul nu a fost așa și-așa sau nu prea bun sau din categoria s-ar fi putut mai mult. Nu! Toate au fost bune, vii, interesante și jucate, fără excepție, modern, minimalist, cu o actorie care convingea de la primele replici. Nu mă refer la unul sau doi actori, ci la absolut toți. Așa o performanță mai rar: fără surle și trîmbițe, discretă, fără vipuri și marketing care să vîndă garduri vopsite cu leoparzi jumuliți și monotoni în spate, Teatrul 74 merge serios înainte. Lucrul se vede și în producția Cum am mîncat un cîine, de Evgheni Grişkoveţ (dramaturg cunoscut bucureștenilor prin Orașul de la Teatrul ACT), în regia lui Adrian Iclenzan și interpretarea lui Theo Marton. În prezent, aceasta poate fi văzută de publicul din Capitală la Muzeul Țăranului Român.
  Primul atu e textul rusului contemporan care știe să pună în discuție lucrurile grave, relaxat, cu umor,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Orașul de dincolo de oameni de Doina Papp sursa: Revista 22
  Nu atat despre oras si presiunea lui angoasanta asupra individului e vorba în aceasta piesa, venita din traditia simplitatii dezarmante cu care e spus adevarul în literatura rusa.
  Atunci, ce anume determina lipsa de sens care se instaleaza în viata tanarului Serioja ?
  Am putea vorbi despre pierderea busolei, dar si de modestia mijloacelor de trai, de monotonia vietii de cuplu, ca si a locului de munca si, nu în ultimul rand, de alterarea sentimentului autenticitatii de care poate fi vinovata civilizatia. Viata din rutina poate determina angoase mortale. Ne-o spuneau candva existentialistii, înainte ca miscarea flower power sa încerce sa oxigeneze plamanii istoviti ai omului modern. Experienta se repeta în conditii mult mai usor de identificat, fiindca neantul insondabil de odinioara are azi nume. Viata e mult mai concreta, redusa la nevoi zilnice pentru foarte multi dintre locuitorii planetei, limitata în aspiratii de saracie si griji. Cand vrei sa faci abstractie de ele,
  Citeste tot pe Revista 22
• ”Iarna” la Gheorghieni de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  O vizită în orașul Gheorghieni pare o întoarcere în timp. Totul pare înghețat ca în basme de vraja unei vrăjitoare rele: clădirile scorojite, străzile sărace, pline de gropi și de praf, oamenii modest îmbrăcați și cu fețe triste, apăsate de griji. Întoarcere în timp, însă nu și din punct de vedere teatral, fiindcă spectacolele pe care le-am văzut la Teatrul Figura Studio, înființat aici în urmă cu 20 de ani de regizorul Boscardi Laszlo, sunt cât se poate de contemporane. Chiar și publicul venit să le vadă părea diferit de oamenii de pe stradă, dar și de aceia, mult mai numeroși, care se strânseseră în aceeași clădire a Casei de cultură pentru o întîlnire a ”martorilor lui Iehova” ce avea loc în paralel cu unul dintre spectacole.
  ”Iarna” lui Evgheni Grișcoveț în regia lui Beres Laszlo (tradusă în maghiară de Andrea Tompa) părea, în acest context, cu atât mai mult o gură de oxigen, nu atât pentru spectatorul călător,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Umanismul de tip nou de Doina Papp sursa: Bucureștiul Cultural
  Printre vocile teatrului contemporan rus, Evgheni Grişkoveţ, actor, regizor, dramaturg, se distinge prin curajul de a fi sentimental şi romantic în postmodernitatea cinică şi agresivă, de care se delimitează astfel. Popularitatea pe care şi-a câştigat-o în mai toată Europa vine tocmai din această tandreţe opusă abordărilor reci şi tăioase ale colegilor de generaţie. Grişkoveţ este şi autorul unor declaraţii seducătoare: „Eu am să mă joc pur şi simplu pe mine însumi... Am să vă vorbesc despre mine ca despre minunea minunilor. Voi spune lucruri noi în dramaturgie la persoana întâi. Îmi voi permite luxul să fiu nu doar ironic... dar şi sentimental. Ca Laurence Sterne.“ Un erou liric, aşadar, iar trimiterile la Viaţa şi opiniile lui Tristram Shandy, opera omonimă a autorului mai sus citat, ca şi la Woody Allen, pe care le face în comentariile sale Marina Davîdova, reputatul critic moscovit,
  nu-i diminuază originalitatea.
  Citeste tot pe Bucureștiul Cultural

Discutii:

propune tema de discutie