regizor caut piesa

Piese de Ferenc Sinkó

adauga piesa

Divas

Poveste despre patru femei care parcurg calea de la "femeie obişnuită" la statutul de "divă". Fiecare se află într-o etapă diferită a acestui traseu. O călătorie în sufletul acestor femei, suflet influenţat de publicaţiile adresate femeilor, de reclamele de cosmetice, de conceptul contemporan despre frumusețe.

Parallel

Un cuplu de lesbiene eşuează în a-şi afirma propria identitate încercînd, paradoxal, să-şi ascundă feminitatea, să-şi ucidă din faşă orice marcă a unei dezvoltări fireşti. Mesajul, transmis destul de răspicat, e că „problema este în ceilalţi“. - Silvia Dumitrache

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Ferenc Sinkó 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Ferenc Sinkó

• Normalitatea ”scenei secundare”: Fabrica de Pensule, Divele și melodramele Liei Bugnar de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Cartografierea terenului în formare și mereu în mișcare al scenei alternative a început să fie și în România un ”job full-time” pentru cine ia misiunea în serios. Iar investigația merită făcută pentru că surprizele plăcute – chiar în spectacole imperfecte – sunt destul de multe. Descoperi spații noi de joc, modele inventive de colaborare și rezolvare a chestiunilor administrative, actori și regizori care au apărut între timp sau pe care îi știi, dar care propun lucruri neașteptate. Dubla efemeritate a intervențiilor artistice din zona independentă obligă la o privire mai atentă: spectacolele se joacă rar, spațiile de joc se reconfigurează permanent, imediat ce devin interesante comercial, iar starea de nesiguranță și migrarea continuă devin condiții de bază ale artistului de pe această ”scenă secundară”. Disconfortul produs de această nesiguranță are însă potențial creativ, de aceea nu e decât aparent paradoxal faptul că
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Normalitatea paralelă de Silvia Dumitrache sursa: Observator Cultural
  Deşi nu sînt neapărat o adeptă a teatrului militant, cred totuşi că există unele teme încă tabu în spaţiul românesc, teatral şi nu numai, care ar trebui mai des explorate, mai direct şi mai curajos. Chestiuni legate de sfera LGBT reprezintă, chiar şi în prezent, un prilej de manifestare a unor preconcepţii poate greu de acceptat pentru epoca noastră, venite pe filiera unui conservatorism rigid. Aşadar, mi se par bine-venite proiecte precum Cockoşi, de la Teatrul ACT, în regia lui Horia Suru (despre un cuplu de homosexuali, între care intervine o femeie), şi spectacolulParallel, de la Cluj, de Ferenc Sinkó şi Leta Popescu, coproducţie GroundFloor Group şi ColectivA, prezentată în cadrul Festivalului Temps D’Images din 2013 şi în cadrul Festivalului de Dans Contemporan de la CNDB, în februarie 2014.
  În descrierea spectacolului Dance a playful body al Andreei Novac, jucat tot la CNDB, în cadrul festivalului, se spune că nu este un spectacol de dans
  Citeste tot pe Observator Cultural
• În Parallel de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  „De ce e mai bine să fii negru decît homosexual? Pentru că nu trebuie să le spui părinţilor.“
  Parallel nu e un spectacol-performance despre care să poţi scrie uşor – mai ales, nu acum, cînd acest gest artistic de un curaj şi o tandreţe impresionante a început să fie „luat în posesie“ și „rescris“, pe de o parte, de criticii de teatru (are și nominalizări la Premiile UNITER, a beneficiat şi de o menţiune specială în argumentul juriului de nominalizări), pe de altă parte, de mişcarea LGBT românească, pentru care e un act de coming out explicit şi inevitabil militant. Ei bine, nu e un coming out. Şi nimic nu poate ucide simbolic mai sigur ceva ce e, în primul rînd, un act artistic radical (radical de asumat, radical în dat de pereţi cu ce s-a stabilit că e arta, în general, şi teatrul, în special) decît aerul de uimire în faţa „animalului rar“ numit homosexualitate, care, uite!,uite!, iţeşte pe neaşteptate capul pe sfînta
  Citeste tot pe Observator Cultural
• 25 de ore şi o seară la teatru... non-stop - Respiră. Teatru, 2014 de Ştefania Dogariu sursa: Agenda LiterNet
  Născut ca un festival în jurul zilei de 27 martie, ziua mondială a teatrului, dată apropiată de weekendul în care se schimbă ora în România, 25 de ore de teatru non-stop s-a dezvoltat pe entuziasmul spectatorilor şi pe cererea culturală a oraşului Sibiu. Comparabil cu un burete uscat, ce are o putere de absorbţie ce îi depăşeşte volumul iniţial, publicul spectacolelor de teatru underground, cel care nu se lasă atras doar de notorietatea unor nume scrise pe afiş, a avut parte de un maraton teatral ca o briză de teatru proaspătă.
  Deşi decalat cu o săptămână (5-6 aprilie 2014), festivalul a avut parte de soare, o noapte înstelată şi vreme de respirat teatru curat. Fervoarea organizatorilor a făcut ca şi în acest an spectacole din toată ţara să se reunească sub acelaşi slogan: respiră teatru.
  Pe lângă spectacole de teatru, organizatorii au dezvoltat şi o platformă de conferinţe ţinute într-un spaţiu deja cunoscut sibienilor pentru astfel
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Vieţi paralele, crize împărtăşite de Mirela Sandu sursa: Adevărul
  Două spaţii delimitate de un zid, două uşi „în oglindă”, două pisoare, un scaun, două mingi de fotbal, o coardă, câteva obiecte vestimentare. Două protagoniste care spun o poveste pornind de la experienţe personale: Parallel. Lucia Mărneanu (graficiană şi actriţă) şi kata bodoki-halmen (studii de teatrologie), împreună cu regizorii Ferenc Sinkó şi Leta Popescu, au hotărât să facă un performance despre sexualitate şi despre ceea ce studiile gender ar numi „identitate de gen”. Asumat, tăios, dar şi cu haz, autoironie şi poezie, discursul lor performativ înglobează şi depăşeşte clişeele care pândesc adeseori această temă. Centrul de greutate al spectacolului îl reprezintă textul foarte bine scris (în echipă) şi rostit într-o engleză fluentă. Deşi împreună pe aceeaşi scenă, cele două performere stau alături doar în prima secvenţă, pentru ca, mai apoi, să evolueze în paralel. Povestea lor vorbeşte despre acceptarea
  Citeste tot pe Adevărul
• El-Ea-Nimeni de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  Ar fi trebuit să fie femeie, dar nu i-a ieşit. Degetele, coapsele, părul pubian şi sânii sunt semnele insuportabil de dureroase ale traversării unei biologii care, în loc să se înscrie în mecanismul firesc al naturii, nu poate decât să se nege pe sine. Ar trebui să ne putem referi la o Ea / Ele vorbind despre protagonistele din Parallel, pentru că asta ar părea că sunt cele două fiinţe profilate cu aerul unei infracţiuni pe platforma existenţei aflate în aşteptarea legitimării.
  Realitatea este însă că Parallel, pe lângă faptul că este un performance pur şi simplu perfect la nivelul construcţiei şi organizării coregrafice şi verbale, taie posibilitatea şi necesitatea unei articulări critice. Când spun asta, nu mă refer doar la acea senzaţie de inefabil sau redundanţă a cuvântului pe care fără îndoială că mulţi consumatori de teatru o trăiesc atunci când se află în faţa unei producţii apropiate de perfecţiune. Pentru că, de fapt,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Mamele şi taţii noştri. Biografii performative: Realia (Bucureşti-Beirut) şi Parallel de Mihaela Michailov sursa: Scena.ro
  Realia (Bucureşti-Beirut), conceput şi performat de Farid Fairuz şi Parallel (concept/coregrafie: Ferenc Sinkó; regia: Ferenc Sinkó şi Leta Popescu, scenografie: Valentin Oncu, cu: Lucia Mărneanu şi kata bodoki-halmen) sunt două spectacole care scobesc în intimitatea creatorilor lor, depăşind în acelaşi timp sondarea subiectivităţilor scindate. Spun scindate, pentru că ambele spectacole au în centru dedublări, decalaje biografice, abstractizări ale contextelor auto-referenţiale, bricolaje identitare, ficţionalizări ale eurilor-povestitori, întâlniri fragile cu "spunerea de sine" - acţiune de un imens curaj uman şi artistic. Naraţiunea intim subiectivă îi cere artistului o auto-expunere reflexivă şi o paradoxală distanţare empatică de sine care, atunci când sunt duse până la capăt, reuşesc să "politizeze visceral" povestea biografică. Adică să facă din această poveste mult mai mult decât o istorie pur subiectivă, transformând-o în
  Citeste tot pe Scena.ro
• Cu sine paralel de Lavinia Şerban sursa: Yorick
  „Parallel” spectacolul semnat de Ferenc Sinko şi Leta Popescu sprijiniţi de actriţa Lucia Mărneanu şi performerul kata bodoki-halmen nu are etichetă. Dacă citeşti un synopsis sau orice alt tip de informaţie despre spectacol, nu scrie niciunde că este un spectacol de teatru sau de teatru-dans, că este o dramă sau o comedie. A scăpat de efectul de turmă şi bine a făcut, căci s-a salvat de la o receptare cu punct. Nu este nici un spectacol de teatru propriu-zis, nici spectacol de teatru-dans, nici performance, cel mai corect am putea să-l numim „experiment artistic” prijeluit de întâlnirea a patru oameni.
  Spaţiul în care s-a jucat în Bucureşti – spectacolul este realizat în Cluj, produs de asociaţia culturală ColectivA şi de compania de dans GroundFloor group – sala Studio a teatrului Odeon – amenajată ca o cutie neagră, din care lipsesc rampa şi avanscena, este un spaţiu prielnic unor astfel de întâlniri intime dintre actor şi spectator,
  Citeste tot pe Yorick
• Veșnica pretentie de a fi original… de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Proiectul colectiv produs de GroundFloor Group la Fabrica de Pensule din Cluj a stârnit numeroase dezbateri pornite și de la selecționerii pentru Premiile UNITER 2014 care îl considerau drept “cel mai bun spectacol al stagiunii”. Au obțimut apoi, din partea juriului final, Premiul pentru debut Lucia Mărneanu - una din cele două interprete și Leta Popescu – unul din cei doi regizori. Ciudată premiere când și "bodoki – halmenkata" cum se semnează cealaltă interpretă, ca și Sinko Ferenc, celălalt regizor și autor al decorului, al coregrafiei, al conceptului reprezentației, era evident că au depus același efort creator în colectiv.
  Spectacolul dura aproximativ o oră. Mai mult de jumătate din timpul său, două persoane, ca niște adevărate sportive, executau în paralel, diverse exerciții. Renunțau după un timp la costumul sportiv, rămâneau în chiloți și executau exerciții cu mingi de fotbal. În fundal, erau plasate două pișoare ca la un WC al
  Citeste tot pe Spectator
• Râzi, plângi în… paralel de Alexandra Dima sursa: Eliberart.ro
  Parallel este, înainte de toate, un spectacol inteligent, care se joacă atât de subtil cu nervii privitorului, încât acestuia din urmă i-ar trebui o stăpânire de sine îndelung exersată pentru ca, la sfârşit, să nu se simtă uşor buimăcit. Din câte îmi pot aminti acum, fără un efort intens de memorie, sunt puţine experienţele teatrale la care am plonjat cu o asemenea repeziciune bulversantă dintr-o stare psihică în alta, până la traversarea unei galerii întregi de emoţii – care s-au tot subminat reciproc, gata de o încăierare în toată regula. Recunosc, m-am plictisit, m-am enervat, am râs şi m-am entuziasmat progresiv, pentru ca, în cele din urmă, să întrevăd mecanismul complex din spatele unei construcţii spectaculare de o simplitate deconcertantă. Ferenc Sinkó şi Leta Popescu se străduiesc, parcă, să anestezieze vigilenţa celor din public, pentru a-i face mai vulnerabili în faţa surprizelor succesive din care se constituie,
  Citeste tot pe Eliberart.ro
• Parallel sau despre Oedip, cavalerul transexual de Ștefan Agănencei sursa: Eliberart.ro
  După scandalul internaţional Pussy Riot, când anarhia a ajuns protestatar şi la “cele sfinte”, iar gruparea Femen l-a surprins inevitabil până şi pe clericul Putin şi moda internaţională, Groundfloor Group traduce în expresii coregrafice acelaşi travaliu exhibiţionist pe care-l parcurge feminismul contemporan în raport cu contestatarii săi mai mult sau mai puţin subiectiv afectaţi de propriul handicap oedipian.
  Dacă în DIVAS am văzut cum feminitatea se autocenzura şi se recrea „după chipul şi asemănarea” industriei modelingului, în spectacolul PARALLEL o altă sferă a feminismului – lesbianismul – îşi întâlneşte demiurgul, un narcisist absolut de profesie Johnnie Walker, cu o excelentă prestaţie satirico-educativă pentru public. La polul opus e o lesbiană separată paralel de-un perete de faianţă, semnul semiotic modern în care se traduce singurătatea şi izolaţionismul războiului sexist contemporan. Despre misticismul vesel al
  Citeste tot pe Eliberart.ro

Discutii:

propune tema de discutie