regizor caut piesa

Piese de Fritz Kater

adauga piesa

3 von 5 millionen

Kater dramatically compresses his version of this fairytale story about three unemployed south German men who set out to seek their fortunes in the 1920s. Chance places tickets to South American in their hands, but the economic crisis catches up with them there, and they are washed back to Europe. Always on the margins of existence, they laboriously make their way to Berlin. The second part of the play, is a painter’s manifesto about the search for authenticity in art and the pain of a life at loggerheads with the world. The last part, shifts the action to contemporary Germany and tells of an amateurish attempt at criminality by three former friends. After a raid goes wrong because the bank they want to rob has closed, they turn their attention to a small jeweller’s shop. Shots are fired. As they make their hasty escape, the three find their past catching up on them.

Heaven (to Tristan)

The play is set in East Germany, in a landscape that is waiting for the boom. From the heavens descends cosmic radiation that is millions of years old and produces black patches on photographic paper – otherwise, the silence is deafening. Below there are decaying cities and industrial landscapes. Across them crawl a little company of deracinated individuals.

We are blood

The author postulates a correlation between the body stricken by illness and natural disasters with social causes. In their different ways, both systems are putting up resistance to excessive interference from outside. 1985, an industrial landscape in Brandenburg: Tim, a gifted engineer, receives a lucrative offer to go to Burundi. Career or family? Yves, his pregnant girlfriend, a journalist censored and intimidated by the organs of the GDR state, despairingly wishes she could retreat into the private sphere. 2008, somewhere in the same area. Yves is highly committed to her work as a nurse at a hospital. She particularly takes the 15-year-old Justin, who is suffering from cancer, and Beni, whose brain was badly affected after a car accident, under her wing. Beni's sister, Lisa, returns to her old home. She meets Raffael and Tom, her former lovers. The two are both radicals, but hold diametrically opposed beliefs. One is an environmental activist who would resort to any means to halt the continued plundering of nature, the other is an entrepreneur who cares mainly about the bottom line and wants to build a gigantic leisure park for tourists interested in the cranes that live in the region.

We are camera

This third play in Fritz Kater's Homeland trilogy is the story of a flight, or the story of abduction of a family - a very private family story and at the same time a highly German political story. The play circles around a family trauma; December 31, 1969, New Year's Eve in a hotel in Finland. A staging-post in a flight from West Germany to East Germany. Ernst, the father, is a GDR spy in the Federal Republic. He travels with his family to Finland so as to reveal the situation to his wife, telling Paula that he will take her and their two children - Mirco and Sonja - to the German Democratic Republic. That night she is unfaithful to her husband with the fifth character in the play - a hotel page, a non-realistic theatrical figure whom the author calls superman/thalidomide skinhead/multiple personality.

Vremea dragostei, vremea morții (Zeit zu lieben zeit zu sterben)

The play tells of growing up under Honecker's communism. Part I - sex and drugs and Rock'n Roll in the seventies. Fragments of memory from a youth in the GDR. Which girl has the most beautiful breasts? Who can drink the most? Where are the limits? On the periphery are flight, betrayal, death. Part 2: a family story in slow motion. The uncle comes home after years in prison, takes the place of a woman's husband and her rowdy sons' father, who moved to the West at the end of the sixties. Never play the hero - is his lesson for the brothers. A school friend rebels - but they hold back, and in love too. Only when the younger brother wants to follow his father does he fall in love. He remains. Seven years later he is a soldier and his beloved is pregnant by the hated teacher. Part 3: After the Wall has come down. A man, father and husband, alone in a city he only came to so as to find work, falls in love with a mulatto woman serving in a canteen. The start of a chaotic relationship. He soon begins to fear he doesn't satisfy her. They skilfully wound one another. Outbursts of rage, journeys, separations, fresh starts - until she confesses that she always loved someone else. The three autonomous parts of this piece are spanned by a narrative telling of the death of great dreams and arrival in a lonely present day.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Fritz Kater 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Fritz Kater

• Greselile tineretii, in comunism si dupa de Iulia Popovici sursa: Ziua
  Avem asa: una bucata Fritz Kater, dramaturg german schizofrenic (semneaza cu pseudonim si neaga c-ar fi el insusi, adica regizorul Armin Petras), cu una bucata piesa de teatru, elementul doi din "trilogia RDG-ului", despre comunism si dupa, sapte bucati actori buni "made in" teatrul din Sibiu, una bucata scenograf de calitatea intai, una bucata coregraf genial si alta una bucata regizor tanar, premiat acum un an pentru debut. Stai, te uiti si te intrebi: ce n-a mers, in aceasta minunata combinatie, de "Vremea dragostei, vremea mortii" de multe lucruri, dar nu tocmai un spectacol de teatru?!
  Una peste alta, daca citesti caietul-program (sau/ si, eventual, textul lui Kater), afli ca ai de-a face cu dragostea unor adolescenti sub dictatura RDG-ista, prelungita haotic intr-o tinerete bulversata de caderea Zidului (cel al Berlinului, bineinteles), ca piesa - si spectacolul - are trei parti: "Tineretul unit/ Cor", "An old movie/ Gasca" si "O dragoste/ Doi oameni", si ca, in general,
  Citeste tot pe Ziua
• Timpul celor trei - Vremea dragostei, vremea morţii de Alina Frâncu sursa: ManIn Fest
  1, sau partea primă:
  A
  tineretul unit/cor
  o să fii un bărbat frumos când te faci mare. fşşş. terminat. "şi tot ce-i mai bun într-o casă". astăzi mă laşi? da! mă străduiesc, dar e al naibii de greu. încă o dată. trebuie să spălăm repede cearşafurile. totul e plin de sânge. noi curăţăm canapeaua cu detergent. s-a pătat de parcă cineva mi-a tăiat piciorul cu fierăstrăul! lukas i-a tras-o lui ruppert de 8 ori într-o noapte. lukas o fute pe ruppert. ea îl lasă să i-o tragă în fund. nici o altă fată nu ar face aşa ceva. ăştia mai bătrâni nu mai pot atât de des. durează în schimb mai mult. ne hotărâm să facem o baie. iau televizorul, îl pun pe maşina de spălat şi facem baie cu şampanie. kathrin adoarme, iar eu mă uit la programul de muzică până când apa se răceşte de tot. o duc pe kathrin în braţe până la pat şi vreau din nou să i-o pun. ea se trezeşte şi spune că e uscată de tot. încercăm încă odată.
  Citeste tot pe ManIn Fest
• Vremea dragostei, vremea morţii sau totul e design de Anda Cadariu sursa: Blogul Andei Cadariu
  Un spectacol cum n-am văzut de mult. Excelent la toate nivelurile: actorie (Ofelia Popii joacă minunat, dar şi ceilalţi actori, mai puţin cunoscuţi, însă talentaţi), regie (Radu Nica), coregrafie (Florin Fieroiu), scenografie, light design, concepţie şi realizare multimedia (Andu Dumitrescu), text (Fritz Kater).
  Vremea dragostei, vremea morţii spune o poveste din timpul comunismului est-german, despre viaţa tinerilor de-atunci, întîi liceeni, apoi (aproape) adulţi, despre problemele lor, huliganismele cu care-i provoacă pe profi, despre nevoia lor de libertate, despre plecări şi reveniri.
  Inteligibil chiar şi pentru cei care n-au trăit efectiv în comunism - care, de altfel, e doar un cadru temporal-social pentru povestea adolescenţilor şi tinerilor - emoţionant şi plin de surprize, Vremea dragostei, vremea morţii are multe atu-uri faţă de tona de spectacole comerciale care prind la public, de multe ori din lipsa unui termen de comparaţie.
  Citeste tot pe Blogul Andei Cadariu
• În căutarea copilăriei pierdute - Vremea dragostei, vremea morţii de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Atributul principal al memoriei este esenţializarea. Păstrăm în minte detaliul semnificativ, afectiv puternic, mai mult decît povestea în integralitatea ei. Memoria deformează, pierde elemente, elimină detalii şi transformă cîteodată radical perspectiva obiectiv istorică. Expresia memoriei este succesiunea rapidă a gîndurilor.
  Spectacolul lui Radu-Alexandru Nica recuperează memoria recentă din perspectiva tinerilor. Incisiv-tandru, demersul are dimensiune istoricistă în măsura în care revelează o nouă modalitate de percepţie asupra perioadei comuniste, fără încrîncenare, fără patetism, dar are mai ales o dimensiune personală prin recuperarea copilăriei trăite de generaţia celor de 30 de ani sub comunism. O perioadă despre care se vorbeşte de cele mai multe ori cu furie, uitînd esenţialul. Că şi în comunism s-a trăit. Că şi în comunism s-a iubit. Că viaţa cu toate ale ei a existat şi atunci, marcată de corsetul vremurilor, dar a existat.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Vremea dragostei, vremea morţii - cum se poate vorbi despre comunism cu dragoste de Veronica D. Niculescu sursa: Prăvălia culturală
  Vremea dragostei, vremea morţii, cea de-a doua piesă a unei trilogii despre R.D.G. semnată Fritz Kater, a fost votată de juriul revistei Theater heute (Teatrul azi) drept cea mai bună piesă germană a anului 2003. Graţie tânărului regizor Radu Alexandru Nica, piesa a ajuns acum şi pe scenele româneşti. Premiera a avut loc la finalul lunii februarie, pe scena Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
  "Oare nu este plictisitor, demodat să vorbim din nou despre comunism? Nu am epuizat oare aceste discuţii în revistele postdecembriste, de cincisprezece ani încoace?", se întreabă însuşi regizorul. Răspunsul constă în viziunea nouă oferită atât de piesa în sine, precum şi de punerea ei în scenă. Nica vorbeşte despre generaţia celor care au acum între 20 şi 30 de ani, cea care poate şi trebuie să ofere o altă perspectivă asupra perioadei comuniste. O perspectivă "debarasată de ideologia şi complexele părinţilor şi bunicilor", crede regizorul.
  Citeste tot pe Prăvălia culturală
• Extemporal: tu de-a ce te-ai jucat în comunism? - Vremea dragostei, vremea morţi de Mihaela Michailov sursa: Suplimentul de cultură
  Tovarăşul Nicolae Ceauşescu la televizor. Alb-negru. Tovarăşa învăţătoare îmi dă şnurul de comandant de detaşament. Galben-pai. Am cravata mea, sînt pionieră. Roşie. În careu, în faţa clasei, mă uit la şnurul comandantei de unitate. Îl vreau. Albastru. Tancuri, împuşcături, multă lume. S-a terminat. Cum, şi n-o să mai fiu niciodată comandantă de unitate? Sînt puţin tristă.
  Motor: Vremea dragostei, vremea morţii e un spectacol-ascensor. Urcăm şi coborîm pe paliere de istorie personală şi colectivă. Ajungem în mentalul recent care ne bîntuie. Aruncăm o privire retrospectivă ironică, uneori naivă, alteori de o luciditate usturătoare, spre păienjenişul comunismului şi nu numai. Un spectacol singular în România, care propune un discurs teatral voit fragmentat, franjurat. Segmentarea e nodul de legătură, pulsul termic. Nu primează povestea, ci simultaneitatea filmică a acţiunilor, flash-urile suprapuse, rupturile bruşte,
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• O fotografie mișcată de Nicoleta Munteanu sursa: Art Act Magazine
  Trupuri scăldate în lumina care le subliniază vulnerabilitatea, care violentează privirea, care induce transa (nevoia de a proiecta într-un alt timp o sensibilitate ultragiată), trupuri contorsionate, care exprimă prin mișcări discontinui multiple traume, suflete rănite care nu spun, ci duc cu sine o poveste. Povestea e fragmentată, ea nu există decât din intersectări nevrotice, dureroase cu ceea ce înseamnă viața și alegerile personale într-o lume în care alegerea nu este niciodată simplă, ci, mai degrabă, ești ales să duci cu tine urmele opțiunilor celorlalți decât să alegi la rândul tău. Povestea se face într-un prezent scenic în care se suprapun trecutul și viitorul, în care scenele autonome își găsesc locul (întotdeauna ușor mișcat, parcă nu întru totul de acolo, căci orice fluctuație, orice mișcare a conștiinței le poate reordona semnificația) în uriașul puzzle al receptării de către spectator a unor destine.
  Citeste tot pe Art Act Magazine

Discutii:

propune tema de discutie