regizor caut piesa

Piese de Gavriil Pinte

adauga piesa

Cei ce nu uită

Un text de conştiinţă civică. Care vrea să ne spună că nu era nicidecum bine înainte. Că nu avea cum să fie bine câtă vreme acel înainte a fost unul al crimei, al terorii şi al lipsirii de libertate. A absenţei oricărei libertăţi. În primul rând, a suspendării libertăţii de gândire.

Domnul Urmuz scrie pagini bizare

O biografie poetică după viața și opera lui Urmuz, precursor al literaturii/teatrului absurdului, unul dintre rebelii autentici ai artelor secolului 20.

În inima nopţii – Episodul Hamlet

Hamlet – o piesă nocturnă, fantomatică. Un spațiu bântuit de fantome și urmăritori/spioni. Metodele de supraveghere, dar și frica – îi fac pe toți să vorbească în șoaptă, să comunice codificat, cu semne/gesturi de neauzit, de neînregistrat… sau chiar să refuze să mai comunice.» (Gavriil Pinte)

În inima nopţii – Episodul Lear

De ce îşi împarte Lear regatul? Un adevărat mister shakespearian care a primit atâtea răspunsuri câte montări şi încă alte zeci în plus, dezvoltate în exegeze ale unor oameni serioşi şi conştiincioşi. Un răspuns final şi definitiv nu s-a găsit. Speculaţiile se învârt în jurul aceluiaşi principiu al orgoliului, fie că îl numesc orbire, moft sau nechibzuinţă. Deseori Lear e văzut ca un bătrân obosit de putere şi dornic de linguşiri sau un tiran hachiţos, condus de impulsuri de moment. Destul de rar ne întâlnim cu un Lear iubitor, sigur pe sine, care acţionează în deplină cunoştinţă de cauză, conştient şi asumat. - Alina Epingeac

Ispita Cioran

Piesa prezintă o biografie poetică a marelui filosof Emil Cioran, reconstruind simbolic călătoria imaginară a acestuia, înapoi spre Rășinari. Sunt prezentate în ordine cronologică: nașterea, copilăria, izgonirea de acasă, înaintarea în vârstă, dragostea târzie pentru Friedgard Thoma și moartea sa.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Gavriil Pinte 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Gavriil Pinte

• „Dacă n-ar fi existat religie şi muzică, m-aş fi făcut paznic de bordel” de Monica Andronescu sursa: Yorick
  „Dacă nu ar fi existat religie şi muzică, m-aş fi făcut paznic de bordel…” sau „Nu există o fiinţă mai umană decât românul. Asta e nenorocirea.” După ce am văzut „Ispita Cioran” a lui Gavriil Pinte, m-am întrebat care dintre afirmaţii se potriveşte mai bine spectacolului, ce reface un drum imaginar al lui Cioran spre Răşinari, şi acelui personaj Emil Cioran pe care el l-a creat pentru proiectul de la Sibiu.
  Se împlinesc anul ăsta 100 de ani de când Cioran s-a născut la Răşinari. 100 de ani în care a străbătut un drum doar „dus”, niciodată „întors”, din satul de lângă Sibiu spre oraşul acesta pe care l-a iubit „mai mult decât pe oricare altul pe pământ”, de aici spre Bucureşti şi în cele din urmă spre Paris, după ce, la 23 de ani scria „Pe culmile disperării”. Acest traseu interior, o biografie smulsă dintre paginile textelor lui şi refăcută la graniţa volatilă la care se întâlnesc subiectivul şi
  Citeste tot pe Yorick
• „Ispita Cioran“, în călătorie spre Răşinari de Simona Chiţan sursa: Adevărul
  Un spectacol jucat cu casa închisă la Sibiu este cel al regizorului Gavriil Pinte, într‑un tramvai care duce spre locul de naştere al filosofului. În cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), desfăşurat între 27 mai şi 5 iunie, cel mai repede au fost epuizate biletele la spectacolul „Ispita Cioran“.
  O încercare de biografie poetică după viaţa şi opera lui Emil Cioran - aşa îşi defineşte noul spectacol regizorul Gavriil Pinte, care a montat cea de-a doua producţie a sa într-un tramvai, la Sibiu, după modelul deja celebrului „Un tramvai numit Popescu".Dacă primul spectacol adus şi pus în scenă în 1997 cu trupa de la Sibiu, după ce funcţionarii culturali din Bucureşti l-au îngropat în Capitală, transpunea viaţa poetului Cristian Popescu, acum, în anul centenarului naşterii lui Emil Cioran (care a văzut lumina zilei pe 8 aprilie 1911 la Răşinari), regizorul a răspuns provocării de a reprezenta ispitele celui de-al
  Citeste tot pe Adevărul
• Un tramvai numit Cioran de Monica Andronescu sursa: Adevărul literar şi artistic
  La împlinirea a o sută de ani de la naşterea filosofului, Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu a realizat un spectacol inedit.
  Pe linia care leagă Sibiul de Răşinari circulă din când în când un tramvai ciudat, plin cu pasageri, dar şi cu personaje îmbrăcate în costume stranii, cu chipurile vopsite în alb, din care se aude muzică, se aud voci puternice, frânturi dintr-o poveste... Copiii aleargă după el, pe stradă oamenii întorc capetele, iar uneori, când tramvaiul opreşte, se opresc şi maşinile şi urmăresc ce se întâmplă înăuntrul şi în afara lui. După experienţa spectacolului „Un tramvai numit Popescu", a cărui poveste a început pe o linie din Bucureşti, fiind apoi mutat la Sibiu, regizorul Gavriil Pinte a montat acum, tot în tramvai, „Ispita Cioran".
  Se împlinesc, în 2011, o sută de ani de când Emil Cioran s-a născut la Răşinari. O sută de ani în care a străbătut un drum doar „dus", niciodată „întors",
  Citeste tot pe Adevărul literar şi artistic
• Pe culmile disperarii calde de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  Intr-o recenta ministagiune, Teatrul National „Radu Stanca“ Sibiu a prezentat „Ispita Cioran“, un nou spectacol itinerant in regia lui Gavriil Pinte. Imbratisând formula-unicat a acestui regizor, teatrul sibian pare sa fi facut o achizitie artistica importanta si pe termen lung, mai ales ca precedentul spectacol, „Un tramvai numit Popescu“, gândit in aceeasi maniera itineranta, este, dupa multi ani de la premiera, inca la mare cautare. Cu atât mai mult in cazul lui Cioran, traseul Sibiu – Rasinari si retur e justificat cu cât satul e chiar locul de nastere al eseistului. Exact ca in spectacolul anterior, regizorul exploateaza frumusetea peisajului si toate mijloacele teatrale noi care scot publicul din obisnuintele de perceptie pentru a-l propulsa in plina placere estetica. Daca in montarea de acum câtiva ani, imaginata in jurul poetului Cristian Popescu, Gavriil Pinte transplanta poezia in teatru, procedeu cu o lunga traditie, in „Ispita Cioran“,
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Călătorind cu Cioran de Oltița Cîntec sursa: Suplimentul de cultură
  S-au implinit, in aceasta primavara, 100 de ani de la nasterea lui Emil Cioran. Poate nu am fost foarte atenta, dar am ramas cu senzatia ca in Romania evenimentul a trecut neobservat, daca e sa raportez, de pilda, la timpul ori spatiul alocat pentru ineptii politice ori stiri horror aducatoare de rating.
  Noroc de vinzarea la licitatie a unui lot din manuscrisele sale, care a mai activat memoria autoritatilor din patria natala, altfel destul de amortita ca reactie vizavi de tema. Exact asa cum o portretiza filosoful cind se referea la istoria noastra, la lipsa de completitudine ca neam. Au existat, in schimb, gesturi izolate care au reamintit de filosof. La Sibiu, la Teatrul “Radu Stanca”, un spectacol intitulat Ispita Cioran a refacut cu mijloace specifice momente din biografia si opera ginditorului. Ideea a avut-o regizorul Gavriil Pinte, semnatarul scenariului si al spectacolului, utilizind o formula verificata intr-un proiect anterior, de teatru itinerant. In 1997,
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• Pentru neuitare de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Înainte de orice, înainte de a aprecia dacă e unul bun sau mai puţin bun, se cuvine spus că „Cei ce nu uită”, spectacolul realizat pe un scenariu propriu de Gavriil Pinte la Teatrul “Regina Maria” din Oradea, e unul absolut necesar.
  Necesar deoarece sunt parcă prea multe indicii că am început să uităm ceea ce s-a întâmplat în anii comunismului în România, ba chiar să scuzăm unele fapte. Iar între a ierta şi a scuza diferenţa e una ce depăşeşte aria semanticii. Am cam început să uităm noi, cei ce am trăim o parte mai mare sau mai mică a celor 50 de ani de comunism, iar cei ce s-au născut odată acei ani încheiaţi şi nu au simţit pe propria piele ce a însemnat experimentul totalitar nu ştiu nimic, ori nu vor să ştie nimic, ba chiar sunt ajutaţi să nu ştie nimic, în primul rând din cauza felului în care e azi predată istoria României în şcoală, dar şi din pricina modului în care prea mulţi dintre noi ne “reevaluăm”
  Citeste tot pe Adevărul
• Istorie într-un bilet la teatru de Ioana Moldovan sursa: Revista 22
  Fostul președinte american F.D. Roosevelt spunea că „schimbările sociale sunt dificil de realizat în societatea noastră, dacă nu apelezi la sentimente“. Teatrul folosește sentimentele din plin. Acum ar fi un bun moment pentru ca istoria recentă și actorii săi duplicitari să fie izolați definitiv.
  Helen Freshwater publica în 2009 o carte de specialitate în care analiza relația din­tre teatru și public. Una dintre cele mai in­teresante remarce ale sale este legată de faptul că spectacolele bri­tanice de teatru, după anul 2000, trec printr-o fază ac­tivă, care promovează im­plicarea și participarea pu­blicului din ce în ce mai mult. Noua stare de fapt es­te explicată ca o continuare firească a victoriei în ale­geri a lui Tony Blair, în 1997. La nivel guvernamental, la­buriștii au manifestat in­te­res pentru o mai mare angajare a pu­bli­cului atât în sistemul democratic și me­ca­nismele sale, cât și la nivelul autorităților locale,
  Citeste tot pe Revista 22
• Lumina din Noaptea lui Lear de Alina Epingeac sursa: Yorick
  De ce îşi împarte Lear regatul? Un adevărat mister shakespearian care a primit atâtea răspunsuri câte montări şi încă alte zeci în plus, dezvoltate în exegeze ale unor oameni serioşi şi conştiincioşi. Un răspuns final şi definitiv nu s-a găsit. Speculaţiile se învârt în jurul aceluiaşi principiu al orgoliului, fie că îl numesc orbire, moft sau nechibzuinţă. Deseori Lear e văzut ca un bătrân obosit de putere şi dornic de linguşiri sau un tiran hachiţos, condus de impulsuri de moment. Destul de rar ne întâlnim cu un Lear iubitor, sigur pe sine, care acţionează în deplină cunoştinţă de cauză, conştient şi asumat.
  Gavriil Pinte, în spectacolul său „În inima nopţii – Episodul Lear”, îi atribuie regelui shakespearian această dimensiune a blândeţii, a dragostei oarbe, care îl va duce pe calea nebuniei lucide. Scenariul conceput de regizor împreună cu George Banu şi Monique Borie concentrează piesa în câteva pagini de text.
  Citeste tot pe Yorick
• Răsfăț de teatralitate de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Interesantă sugestia lui Andrzej Žurovski din cartea „Citindu-l pe Shakespeare” (Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, Bucureşti, 2010). Cel ce ne pofteşte să începem câteodată de la sfârşit lectura unor piese shakespeariene. Dacă o vom urma, şi iată că o facem, ne vom reaminti, desigur, că Regele Lear nu se sfârşeşte altfel decât cu un strigăt în noapte.
  Acel strigăt ce marchează ieşirea finală din ceea ce a însemnat „noaptea vieţii”, îndată instalată după ce Lear a luat decizia de a-şi împărţi împărăţia lui Regan, lui Goneril, dar şi Cordeliei, şi trecerea pentru eternitate în „noaptea vieţii”. O hotărâre ce a stârnit atâtea necazuri pentru sine, dar şi pentru Cordelia, fata cea onestă. Şi cel puţin la fel de multe şi chinuitoare întrebări cărora nici azi exegeza shakespeareană, altminteri cum nu se poate mai bogată, nu a putut să le ofere răspunsuri socotite de toţi a fi definitive. Da,
  Citeste tot pe Adevărul
• „În inima nopţii”, un laborator de masacrarea teatrului de Horia Popa sursa: Yorick
  Cititorii noştri au de acum un loc unde se pot exprima şi unde îşi pot spune părerea despre un spectacol sau altul. Considerăm că este necesar, pentru a păstra un bun şi sănătos contact cu publicul, să cunoaştem opiniile celor care plătesc bilet pentru a vedea un spectacol, într-o seară… Revista Yorick le pune la dispoziţie tuturor rubrica Vocea spectatorului.
  episodul hamlet1În inima nopţii – Episodul „Hamlet”, un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserții de George Banu și Monique Borie, regia artistică: Gavriil Pinte
  Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea
  În primul rând, n-a fost un spectacol. Nu orice începe cu o reclamă într-un ziar local şi cu o fiţuică ce ţi se vâră în mână şi o vâri jenat în buzunar înseamna „spectacol”… Spectacolul jalnic la care am asistat şi (culmea!) am şi plătit bilet nu are nimic de-a face cu spectacolul şi, mai mult, cu realitatea istorică sau cu arta.
  . .
  Citeste tot pe Yorick
• „În inima nopţii”, un laborator de masacrarea teatrului de Horia Popa sursa: Yorick
  Cititorii noştri au de acum un loc unde se pot exprima şi unde îşi pot spune părerea despre un spectacol sau altul. Considerăm că este necesar, pentru a păstra un bun şi sănătos contact cu publicul, să cunoaştem opiniile celor care plătesc bilet pentru a vedea un spectacol, într-o seară… Revista Yorick le pune la dispoziţie tuturor rubrica Vocea spectatorului.
  episodul hamlet1În inima nopţii – Episodul „Hamlet”, un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserții de George Banu și Monique Borie, regia artistică: Gavriil Pinte
  Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea
  În primul rând, n-a fost un spectacol. Nu orice începe cu o reclamă într-un ziar local şi cu o fiţuică ce ţi se vâră în mână şi o vâri jenat în buzunar înseamna „spectacol”… Spectacolul jalnic la care am asistat şi (culmea!) am şi plătit bilet nu are nimic de-a face cu spectacolul şi, mai mult, cu realitatea istorică sau cu arta.
  . .
  Citeste tot pe Yorick
• Macbeth şi vrăjitoarele de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  În urmă cu câţiva ani, Teatrul „Regina Maria“ din Oradea a demarat un proiect mai amplu. Un ciclu pe care eu l-aş socoti a fi preponderent de spectacole-studiu, de spectacole-eseu, ciclu al cărui rol ar fi acela de a conspecta, evalua şi valoriza scenic rolul fundamental al nopţii în câteva dintre marile texte shakespeariene. De la Hamlet la Regele Lear şi acum la Macbeth.
  Scenariile dramatice au fost întocmite în principal de regizorul ciclului, Gavriil Pinte, în colaborare ori numai inspirat de excepţionalele sugestii critice care se regăsesc în scrierile a doi admirabili teoreticieni. E vorba despre Monique Borie şi George Banu.
  Nu, în nici unul dintre cele trei cazuri Gavriil Pinte nu a intenţionat reprezentarea integrală a pieselor sus-menţionate. Şi-a stabilit o temă de studiu pe care a dezvoltat-o, dorind să arate ce rol capătă noaptea în conturarea şi împlinirea ei.
  Tema din Episodul Macbeth este aceea a profeţiei. A felului în care se
  Citeste tot pe Adevărul
• Domnul Pinte face spectacole îndrăzneţe de Andrei Vornicu sursa: Agenda LiterNet
  Compania "Liviu Rebreanu" a Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi-a îmbogăţit repertoriul actualei stagiuni cu premiera unui spectacol provocator, care va forţa atât gustul publicului, cât şi gradul de deschidere al acestuia faţă de spectacole mai greu de asimilat. Sub titlul Domnul Urmuz scrie pagini bizare, noua montare îl aduce în premieră pe scena naţionalului târgumureşean pe Gavriil Pinte, un regizor discret şi neconvenţional, cunoscut în special pentru teatru radiofonic, dar şi pentru spectacolele realizate în cadre atipice. Regizorul continuă linia începută la Bucureşti cu Un tramvai numit Popescu, spectacol itinerant, jucat în tramvai, în care a contopit biografia regretatului poet cu opera acestuia, căruia i s-a succedat apoi Ispita Cioran (Teatrul Naţional "Radu Stanca", Sibiu), o altă producţie de factură biografică, jucat în tramvaiul de pe linia Sibiu-Răşinari.
  De această dată, spectacolul e plasat în cadrul tradiţional al scenei
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Contrapunctul de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Ce ar putea să facă astăzi, la aproape 100 de ani de la bizara-i sinucidere, Urmuz, cel demult intrat în Panteonul literaturii graţie a nu mai mult de câteva zeci de pagini?
  Ce altceva decât să producă pe mai departe plăceri şi jocuri intelectuale rafinate, stupori reale sau mimate, provocate de calităţile sale de avangardist, unul cumva chiar avant la lettre? Ori să incite la exegeze critice savante, la reevaluări şi reinterpretări cuprinse între copertele unor teze de doctorat care mai de care mai aplicate.
  Dacă lucrurile ar sta chiar astfel, sau numai astfel, tare mă tem că Urmuz nu ar fi tocmai Urmuz, cum l-a botezat Arghezi, cel care l-a sfătuit, presat, obligat să publice primele lui pagini şi i-a găsit chiar şi pseudonimul literar, nici tocmai Ciriviş, aşa cum îi spuneau prietenii şi ei avangardişti- cum altminteri?- în frunte cu George Ciprian. Ci o figură literară foarte ştearsă, de bibliotecă, mult mai apropiată de numele de la starea
  Citeste tot pe Adevărul

Discutii:

propune tema de discutie