regizor caut piesa

Piese de Georg Buchner

adauga piesa

Moartea lui Danton (Dantons Tod)

Cine este Danton? - pune problema spectacolul. Mare revoluţionar şi politician fanatic? Bărbat capabil de iubire gingaşă sau dictator însângerat? Nici unul şi toate acestea laolaltă. Autorul tratează relaţia dintre istorie şi individ, propunere cu precădere actuală prin faptul - deloc surprinzător -, că piesa este pusă pe scenă în anul în care aniversăm două decenii de la revoluţia română din 1989. Moartea lui Danton e o piesă excesivă - pentru actori excesivi... pentru un public dornic să îndure vertigiile excesului." (Mihai Măniuţiu)

Leonce si Lena (Leonce und Lena)

Din rațiuni politice se aranjează o căsătorie între doi tineri moștenitori ai unor regate vecine - prințul Leonce și prințesa Lena – fără ca aceștia să se fi văzut măcar. Ambii tineri se opun acestei căsătorii aranjate, fiecare având propriile lor idealuri pe care le vor îndeplinite. Se întâlnesc din întâmplare fără să știe cine sunt și se îndrăgostesc, în final realizându-se și căsătoria dorită de părinții lor.

Woyzeck

Text inspirat dintr-un caz real, cel al unui soldat care-şi ucide iubita (mamă a copilului lui) adulterină. Se insistă asupra abrutizării sociale la care e supus individual.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Georg Buchner 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Georg Buchner

• "Leonce şi Lena" sau Frumuseţea lenei de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  La Teatrul de Comedie s-a întâmplat un alt eveniment: premiera oficială a spectacolului "Leonce şi Lena" de Georg Büchner, în regia lui Horaţiu Mălăele. Succes mare, datorită unei echipe tinere şi datorită unui creator cu spirit tânăr.
  Te captivează, te bucură plictiseala personajelor din "Leonce şi Lena", varianta Mălăele. Pentru că este teatru, iar lenea are frumuseţea ei doar în teatru. Este un spectacol născut din acurateţea gustului estetic pentru această artă. Atrag naivitatea şi candoarea desprinse din textul filosofic al lui Büchner, în care pesimismul este pronunţat intens. Umorul delicat se combină cu satira mânioasă, iar contemplarea în scenă îţi dă răgaz să înţelegi cum e cu această "atitudine" de meditaţie. Actorii au fost foarte bine "şlefuiţi". E un stil Mălăele care prinde la cei foarte tineri. Înseamnă că e şi "o şcoală" Mălăele la repetiţii. Se vede limpede în jocul rebel al interpreţilor. La premieră au
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Mălăele, cu "Leonce şi Lena", Dabija, cu "OO!" de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Spectacole cu mare succes la public au avut loc duminică la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Fiind prima zi cu soare de la începutul acestei manifestări, s-au desfăşurat în voie şi reprezentaţii stradale - cu statui, instalaţii, parade de costume, concerte sau cu aşteptatul foc de artificii. Luni a fost o zi la fel de plină, cu diverse evenimente.
  Într-o sală de 600 de locuri, cât are cea a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, au venit vreo 800 de oameni să vadă "Leonce şi Lena", un spectacol regizat de Horaţiu Mălăele pe textul lui Georg Büchner, la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Publicul a rezonat cu scena. Reacţia de final a fost fastă: i s-a oferit o creaţie ludică, actorii având "permisiunea" să improvizeze.
  Majoritatea dintre ei sunt la început de carieră teatrală, poate mai puţin Dorina Chiriac, atât de experimentată, dar mereu tânără şi minunată interpretă. S-a văzut plăcerea lor de a juca,
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Domnul de Popo şi doamna de Pipi improvizează la Comedie de sursa: Hai la teatru
  Georg Büchner s-a născut în anul 1813, iar la 23 de ani – după ce studiase, la insistenţele tatălui, zoologia şi anatomia comparată – scria deja Leonce şi Lena, o comedia romantică. Nu era la prima încercare – cu un an înainte, terminase în doar cinci săptămâni tragedia Moartea lui Danton, textul fiind inspirat de Revoluţia Franceză. Motivaţia principala care a stat în spatele comediei L&L a fost o competiţie literară, numai că lucrarea a fost trimisă după termenul limită, fiindu-i returnată lui Buchner fără să fi fost măcar citită.
  La numai 24 de ani, Buchner avea să moară de tifos; şaizeci de ani mai târziu, Leonce şi Lena a fost jucată pentru prima dată în faţa publicului german, iar un secol mai târziu textul avea să fie tradus în limba engleză.
  Anul 2009 i-a adus pe Leonce şi pe Lena pe scena Teatrului de Comedie. Ileana Lucaciu, criticul de teatru cunoscut mai ales prin articolele publicate în România Liberă,
  Citeste tot pe Hai la teatru
• Leonce – Lena – Lenea de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul
  O copie perfectă după Romeo şi Julieta dar în stilul basmelor dramatizate al lui Carlo Gozzi a scris, după mai bine de două sute de ani, geniul precoce care a fost Georg Bűchner, mai cunoscut prin drama Woyzeck care a devenit şi operă dodecafonică de Alban Berg În spectacolul ingenios de la Teatrul de Comedie, Horaţiu Mălăele a păstrat din Leonce şi Lena (căci despre acest text este vorba) minimum de cuvinte şi ma­ximum de parodie. Sunt puţini regizori în România cu simţul relativităţii atât de ascuţit încât să îl poată exprima prin parodie. Horaţiu Mălăele este primul dintre ei. Pentru el nu a rămas prea mult sublim din iubirea prinţului Leonce pentru prinţesa Lena. Personajele sunt compromise de la bun început pentru că primul este moştenitorul regatului Popo cea de a doua a regatului Pipi. Zeflemist până la insolenţă, Mălăele face elogiul trândăviei încă din Prolog, spectacolul său fiind, una peste alta, un elogiu al
  Citeste tot pe Luceafărul
• Leonce şi Lena, revoluţie întru continuitate de Eugen Pasareanu sursa: Yorick
  Fie că vorbim de Lecţia, Poiana boilor, Revizorul, debutul în regia de film cu Nuntă mută, sau Leonce şi Lena, Horaţiu Mălăele construieşte acelaşi univers de basm caricaturizat, iar textul, indiferent că e semnat de Ionesco, Cehov, Gogol, Lustig sau Büchner este doar ecuaţia, legea fizică după care se urneşte ansamblul caricatural.
  Caricaturizarea basmului se face prin răstălmăcirea structurii lui Propp, aruncând pe alocuri în ceaţă personajele şi ambiguizând motivaţia deciziilor lor. Nu există în acest caz bine sau rau, ci doar o maşinărie a continuităţii în care sunt prinşi doi îndrăgostiţi (prinţul Leonce şi prinţesa Lena), fiecare fugind de acasă pentru a nu se căsători cu cineva necunoscut.
  Până să se îndrăgostească, Leonce (Lari Giorgescu) este un amestec de viaţă plictisită, nihilism şi revoltă romantică, confesată din când în când publicului. Lari Giorgescu ştie să conducă cu farmec textul scenic în registre
  Citeste tot pe Yorick
• Leonce şi Lena, călători prin epoci şi curente de Alina Boboc sursa: criticdeteatru.blogspot
  Leonce şi Lena, călători prin epoci şi curente
  Horaţiu Mălăele, în tot mai frecventa calitate de regizor, experimentează, de data aceasta, romantismul lui Büchner la Teatrul de Comedie, pe textul Leonce şi Lena, printr-o adaptare scenică vioaie, cu inserturi realiste. Spectacolul, prezentat în Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu din 2009 şi situat printre cele mai vizionate spectacole din Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad (tot din 2009), aduce în prim plan actori foarte tineri (se ştie că promovarea acestora este o constantă a Teatrului de Comedie), ce propun interpretări pline de farmec şi de prospeţime.
  Este vorba mai ales de Crina Semciuc (Lena) şi Lari Giorgescu (Leonce), absolvenţi ai U. N. A. T. C. în 2008. În plus, Crina Semciuc, cu rolul ei ca o bijuterie lucrată cu mare fineţe, ce cucereşte imediat, a câştigat şi un premiu UNITER pentru cel mai bun debut (2009).
  O prinţesă fuge de alesul părinţilor care se
  Citeste tot pe criticdeteatru.blogspot
• Popo sau Pipi? Aceasta-i întrebarea! de Mihai Buzea sursa: Academia Cațavencu
  Piesa* de la Comedie m-a aruncat înapoi în timp, pe vremea când credeam în Moș Gerilă (bietul Moș Crăciun fusese mazilit) și jucam „Flori, fete, filme sau băieți“. Nu știți jocul? N-ați pierdut nimic, că era complet cretin. Ideea era să poți alege „fete“ (dacă erai băiat), respectiv „băieți“ (pentru fustițofore). Până acolo, însă, trebuia să treci de niște opțiuni stupide: „trandafir sau garoafă?“, „Vagabondul sau Gară pentru doi?“, și chiar „balenă sau cașalot?“. Pe mine mă interesau purtătoarele de fustițe, nu cașaloții, așa că jocul mă plictisea teribil. Sau poate nu i-am prins eu șpilul.
  La fel am pățit și-acum: n-am înțeles nimic, m-am plictisit și m-am cerut acasă (cerere refuzată). Necazul n-a fost nici jocul actorilor, nici regia, nici decorurile, nici costumele: necazul a fost textul! Treaba e că din textul lui Büchner nu se înțelege mare lucru. Și-i foarte simplu de ce: Büchner a murit la nici
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• O poveste ironică şi sentimentală de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  Un spectacol foarte curat şi clar este "Leonce şi Lena" de Georg Büchner (1813-1837), pus în scenă de regizorul Felix Alexa în sala "George Constantin" a Teatrului Nottara. Piesa romantică şi ironică îşi găseşte interpretarea contemporană justă, cu un persistent apel la eternitate, prin clepsidra imensă din fundul scenei, dar şi aluzia actuală a drapelului UE de pe maşinuţa cu care se joacă un rege decrepit. Textul a fost tradus jucăuş, cu jocuri de cuvinte reuşite, de Nina Cassian. Scenografia creează un cadru perfect pentru intenţiile regizorului. Autoare: tînăra şi talentata Diana Ruxandra Ion.
  Povestea de dragoste "la nivel înalt", mediul lânced în care confidentul (Răzvan Vasilescu) prinţului Leonce (Bogdan Florea) se laudă că, din punctul de vedere al muncii este virgin, apariţiile regelui-tată (Alexandru Repan) telecomandând maşinuţa de jucărie, totul construieşte o lume "ca de pe altă lume", încântătoare pentru spectator tocmai de aceea. Stârnesc hazul cei doi membri ai Consiliului Curţii (Romulus Chiciuc şi Gabriel Spahiu), care se exprimă mai ales ca instrumentişti, dar şi Maestrul de Ceremonii (Alexandru Jitea), cu pozele sale uimite până la stupefacţie. Lena (Gabriela Crişu) mi s-a părut mai palidă; Ada Navrot, în guvernanta prinţesei, este apariţia puternică pe care spectatorii o ştiu din alte roluri. Din păcate, Rosetta nu e un rol pentru Ioana Calotă, ale cărei izbucniri temperamentale din "Înşir-te, mărgărite!" nu mai sunt posibile, deşi preambulul e făcut.
  Coloana sonoră şi textele büchneriene ale Adei Milea fac şi ele deliciul galeriei (toată sala e o galerie), prin comicul lor absurd. Remarcabilă ideea opririi clepsidrei de fond în clipa când cei doi tineri care se caută se întâlnesc, moment când Leonce goleşte clepsidra minusculă pe care o poartă cu sine. Timpul s-a oprit, dragostea poate se înceapă. Iar predarea-primirea telecomenzii maşinuţei între regele vechi şi cel nou e şi ea ingenios-hazlie.
  Comedie neobişnuită, Leonce şi Lena îşi găseşte în trupa condusă de Felix Alexa o expresie dacă nu ideală, una foarte limpede şi decisă, de la început până la sfârşit.
• Istoria unor montari de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Scriitura lui Georg Büchner poate fi decodata pe principiul exfolierii, al receptarii in straturi corespondente, pentru ca rapelurile culturale si antropologice sint punctul de referinta. In Woyzeck, trimiterile religioase numeroase, care contrapuncteaza in acelasi timp spatiul de bilci, transforma protagonistul intr-un fel de pirghie a derivei si vertijului. In Leonce si Lena, piesa ce are la baza o poveste a lui Ludwig Tieck, fiind influentata de universul shakespearean (motto-ul din Cum va place) si de literatura lui Gozzi, alternanta contrastelor are in centru conceptul de ironie romantica si de punere in abis a deriziunii.
  Spectacolul lui Alexandru Dabija mizeaza pe praxis-ul juxtapunerii, al reflectarii in oglinzi distorsionate, cu rama taioasa. Un absurd de tip Lewis Caroll, in care fiecare lucru poate fi o mie de alte lucruri, ordoneaza acest spatiu imbuteliat. Pentru Dabija, revenirea la poveste – Orfanul Zhao, unde atrocitatea e mediata si facuta suportabila printr-o
  Citeste tot pe Observator Cultural
• O fărâmă dintr-un demers regizoral de Florica Ichim sursa: România Liberă
  Când un regizor-artizan înşiruie spectacol după spectacol, în calitate de spectator profesionist nu cauţi raţiuni pragmatice, nu te străduieşti să descoperi confesiuni coerente despre universul său interior, nu urmăreşti neapărat discursul stilistic. Te mulţumeşti cu ce ţi se oferă: uneori o piesă inedită, alteori împlinirea lucrului cu actorii, altă dată un unghi insolit asupra unui text cunoscut ş.a.m.d. Câteodată chiar reuşite pe care trebuie să le aplauzi reprezentând una dintre cărămizile din care se construieşte o mişcare teatrală. Când, însă, este vorba despre un regizor-creator, dincolo de faptul că exigenţele sporesc, este căutat şi urmărit traseul ce duce la Operă în ansamblul ei. Dacă încearcă un alt drum, te întrebi unde vrea să ajungă şi dacă nu este cumva un impas. Dacă apare o scădere de forţe creatoare, o iei ca atare, aşteptând noile energii. Oricum, spectacolele unui asemenea regizor nu pot fi toate împliniri, dar îţi vorbesc despre căutările sale, despre frământări şi nelinişti. Se întâmplă, totuşi, ca din când în când să apară câte un spectacol - cum este cazul, acum, cu subiectul articolului despre Leonce şi Lena de Büchner, montat de Alexandru Dabija la Teatrul Odeon, să te întrebi ?de ce??, ?ce l-a dus la acest text??, ?unde a vrut să ajungă??.
  Vă mărturisesc a fi un fan Dabija. Pentru fineţea discursurilor sale scenice, pentru umorul de calitate şi, mai ales, pentru puritatea insolită ce transpare din spectacolele sale într-o lume cu elanurile teşite de vulgaritate şi mitocănie.
  Or, apelul, ici-colo, la gestul vulgar în Leonce şi Lena mi s-a părut, dincolo de inutilitatea lui, aproape o jignire la adresa propriei sale montări. Vă mai mărturisesc, aici, a fi şi fan Buhagiar. Scenograf de-o inventivitate şi de-o forţă rar întâlnită, Dragoş Buhagiar pune la dispoziţia regizorilor soluţii uneori chiar salvatoare, nu încarcă mai niciodată, ce aşază în scenă este ca ?puşca? lui Cehov, iar dacă nu este aşa, se cheamă că regizorul n-a ştiut să folosească tot ce-a avut la dispoziţie. Există în decorurile sale o fantezie dezlănţuită, cenzurată, însă, de bun-gust. Ce-a făcut la Leonce şi Lena este pe bucăţi excelent. Dar... Spaţiul este prea mare, actorii apar neînsemnaţi. Cu doar un metru fundalul mai în faţă, altele ar fi relaţiile între personaje. S-ar putea ca Alexandru Dabija să fi mizat pe această agitaţie de insecte neputincioase şi care produc zgomot, pentru că toată prima parte, în care ar fi trebuit să înţelegem de ce prinţul Leonce pleacă de la curte, nu se adună într-o demonstraţie ca atare. Sorin Leoveanu gesticulează mult şi mormăie cuvinte şi Gabriel Pintilei ne oboseşte prin monotonia vocii şi expresiei. Este şi el o insectă leneşă, bântuită de melancolii. Există soluţii regizorale, scenografice şi actoriceşti superbe ca momentul Rosetta, moment care materializează ?ironia romantică? despre care vorbeşte regizorul în program.
  Şi pentru că am ajuns la programul de sală, aş vrea să spun că este minunat ca operă în sine, cu texte preţioase şi altele pretenţioase (mai corect, pline de ifos), multe alăturea de spectacol, scump ca preţ (cred că a şi costat mult), dar, în fapt, inutil. Un cercetător de-l va citi peste ani nu va afla nimic despre spectacol, va savura, în schimb, câteva panseuri rizibile alături de Kirkegaard, Hegel ş.a. Vorba spectacolului: "Poate să fie aşa, poate să nu fie aşa".
  În virtutea ?ironiei? amintite, regizorul i-a îndrumat pe actori spre alte voci decât i-a dotat natura. Cum în generaţiile tinere lucrul cu instrumentul vocal a dispărut, dar şi mânuirea acestuia în serviciul nuanţelor este imposibilă, interpreţilor le scapă vocile în toate direcţiile şi chiar cei stăpâni pe emisia sonoră - ca talentatul Gelu Niţu (aici, în contre-employ) - o zbârcesc mereu. Bună parte din textul lui Leoveanu şi al Luizei Cocora, amândoi tineri actori foarte dotaţi, este rătăcită în zbuciumul dezordonat de ?muşte între ferestre?, sub semnul sau însemnul cărora ar sta întreg spectacolul dacă ar fi coerent şi bine copt, dacă ar avea ritm şi nu numai imagini îmbucurătoare pentru privire. Nu-mi vine a crede că Alexandru Dabija n-a vrut să spună mai nimic. Probabil n-am înţeles eu!
• Veşti bune de la Elvira Godeanu de Mircea Ghițulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  Două spectacole ce ar putea figura la fel de bine pe orice scenă din Bucureşti a prezentat Teatrul „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu într-un spaţiu cam retras - Teatrul Masca de pe bulevardul Uverturii din cartierul Militari. Între Femeia ca un câmp de luptă în Bosnia de Matei Vişniec (titlul exact este Despre sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia) şi Leonce şi Lena de Georg Büchner îl preferăm pe primul pentru ecourile contemporane, dar şi pentru sobrietatea viziunii regizorului Radu Olăreanu.
  ......................................................................................................................................................
  Mult mai complex, dar parodiat în exces, celebrul basm shakespearian Leonce şi Lena scris de germanul Georg Büchner în primii ani ai secoluui XIX este o comică poveste de iubire între prinţul de Popo şi prinţesa de Pipi, sortiţi de părinţi unul altuia din calcule politice. Ei se
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Ghemul magic al fanteziei depănat în Leonce şi Lena de Adrian Ţion sursa: Agenda LiterNet
  Firul poveştii Teatrului "Elvira Godeanu" din Târgu Jiu, ajuns la a şaisprezecea stagiune profesionistă, îl parcurge cu admiraţie, mândrie şi competenţă Ion Cepoi în volumul reverenţios intitulat Domnul Teatru, recent lansat. Cartea se vrea, de fapt, o monografie despre Marian Negrescu, artistul care se confundă cu teatrul creat de el. Firul poveştii de dragoste dintre prinţul melancolic Leonce şi iubita lui Lena îl desfăşoară cu har şi vivacitate regizorul Horaţiu Ioan Apan de-a lungul a două ore şi ceva de spectacol pe scena teatrului amintit. Şi iată cum evenimentul inaugural al stagiunii cu Leonce şi Lena de Georg Büchner ajunge în această toamnă pe axa brâncuşiană din Târgu Jiu (unde se află şi Teatrul "Elvira Godeanu") în stare să dea culoare vieţii culturale locale şi să atragă atenţia, dacă se poate, mult mai departe de hotarele judeţului, pe o axă teatrală a valorilor proaspete şi convingătoare. Pentru că, nu-i aşa,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Leonce și Lena sau evadarea în visul de iubire de Marius Onică sursa: Art Act magazine
  Leonce și Lena, piesa lui Georg Buchner scrisă cu un an înaintea morții sale, este o satiră la adresa aristocrației( sau a lumii dominate de instincte) care trăiește fără a simți, fără a ști de ce viețuiește, fără a avea vreun ideal, vreo aspirație care să depășească universul domestic și fiziologic. Apărută în epoca romantică în care creatorul, în general, spărgea barierele timpului și ale spațiului iar personajul era un vizionar, animat de dorul nemărginit de iubire, cu înalte idealuri existențiale, piesa depășește timpul său, aducând uneori și punctări naturaliste sau expresioniste. De altfel, se consideră că opera lui Buchner sintetizează tendințele mișcării preromantice ”Sturm und Drang”, dar aparține și realismului psihologic, trimițând și spre expresionismul începutul de secol XX sau spre teatrul absurd( prin alienarea ființei, lipsa adevăratei comunicări dintre oameni, lumea marionetă). Dramaturgul cultivă
  Citeste tot pe Art Act magazine
• ”Leonce și Lena” post-revoluție sau despre bătutul pasului pe loc de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Într-un decor a cărui patină a alunecat puternic spre ruină, păstrând doar urmele vagi ale unei foste prosperități, alunecă încet, prin crăpătura unei uși, siluetele cu aer extraterestru, coborâtoare dintr-un album de epocă dedicat aristocrației franceze – curtea regală. Înaintează timid, speriate, conștiente parcă și ele că nu au nimic de-a face cu lumea în care au pătruns, merg pe vârfuri până în mijlocul spațiului de joc pe care îl cercetează plini de curiozitate și spaimă, se scutură simbolic de praf, apoi se retrag rapid, lăsând să înceapă ”acțiunea”. Aceasta constă în perorarea prințului Leonce pe teme diverse și complet desprinse de realitate, celebrul personaj büchnerian dezvoltând o adevărată artă a sporovăielii despre nimic, a refugierii în contemplare și filozofare.
  Plasând spectacolul într-o atemporalitate determinată totuși de unele indicii de epocă prezente în costumele și accesoriile fastuoase –
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Genealogie de Alice Georgescu sursa: Dilema Veche
  Cred că unul dintre cele mai interesante subiecte de posibilă dezbatere – atît cît mai este posibilă dezbaterea astăzi, în România, fără batere, adică fără bătaie – de cap, de joc, de cîmpi, de apă în piuă, de pumni în piept, sau chiar, în maxilar (în maxilarul altora, fireşte) – ar fi acela al generaţiilor de regizori. Ori, mai bine, al promoţiilor de regizori, căci aceşti autori necontestaţi ai spectacolului, care, după diplomă, se numără, la noi, cu sutele, pot fi încadraţi, sub raport estetic, în doar şase sau şapte „clase“ cuprinzînd, fiecare, în jur de zece ani. Dacă începem numărătoarea cu anii 1950, vom observa că „pielea“ teatrului autohton s-a înnoit, grosso modo, în ritm decenal: între Sică Alexandrescu şi Alexandru Măzgăreanu s-au perindat pe scenele noastre numai şase „valuri“ de creatori de viaţă dramatică. Unele dintre aceste valuri sînt ample şi puternice, capabile să disloce stînci şi să
  Citeste tot pe Dilema Veche
• Festivalul Internaþional de Teatru „Interferenþe”, Cluj, 1-12 decembrie 2010 de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  Patru din spectacolele prezentate în festivalul găzduit de Teatrul Maghiar au denotat cu nuanţă una din temele teoretice dezbătute întro conferinţă publică ce a figurat în programul evenimentului, S-a terminat „secolul regiei”?, iniţiată de Gabor Tompa şi ale cărei concluzii generale au fost că veacul cu pricina nu s-a încheiat încă, dar regizorul nu mai este un „tiran” al scenei, ci îşi reconfigurează
  formulele hermeneutice. Cele patru producţii sunt creaţiile unor regizori cu temperament acut,
  dar developarea lor scenică a scos în evidenţă partituri actoriceşti, „ateliere” interactive de teatru şi secvenţe literare de excepţie care au probat limpede sincretismul artei teatrale.
  Cu Leonce şi Lena de Buchner (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj), un proiect pe care-l avea în „tolbă” de mulţi ani, Gabor Tompa mi-a amintit de un alt fermecător spectacol al său, Gândacii de Witkiewicz, montat prin 2002. Fireşte, piesa lui Buchner are alte inflexiuni semantice decât basmul
  de copilărie al autorului polonez, dar ceva din culoarea înscenării de acum mi-a provocat asocierea.
  Leonce şi Lena este un spectacol savuros, incredibil de frumos, e o poveste pentru oameni mari, cu
  umor, ironie, pitoresc, picanterie, picturalitate şi integrând impecabil în ghemul naraţiunii fire din
  „teatrul cel mare al lumii”, într-un conglomerat postmodern remarcabil.
  Povestea celor doi prinţi meniţi, în pofida voinţei lor, să fie soţ şi soţie, care se îndrăgostesc unul
  de altul fără să ştie că urmează planurile regeşti, este redată prin filtrul pastelat al unei vechi istorii,
  despre care abia se mai ştie dacă a fost reală sau e doar rodul imaginaţiei. Ruina palatului regal, cu
  ziduri scorojite şi ferestre sparte, costumele ponosite ale protagoniştilor, ce abia mai sugerează fastul
  de odinioară (excelenta scenografie îi aparţine Carmencitei Brojboiu) se oglindesc în însuşi caracterul
  eroilor, de la regele abulic Pierre (jucat irezistibil de Vata Lorand) la curtenii decrepiţi. Regatul Popo
  e un regat de jucărie, iar atmosfera sugerată de textul buchnerian a fost perfect calibrată vizual şi
  semantic de Tompa. În context, oblomovismul cu puseuri de entuziasm juvenil-frondeur al Prinţului
  Leonce (interpretat cu uimitoare savoare de Bodolai Balazs, aşa cum Gyorgyjakab Eniko a făcut-o în
  rolul „păpuşii” Lena, conturând scenic unul din cele mai reuşite cupluri teatrale din ultimii ani) se dovedeşte un semn ce articulează orizontul decadent al ansamblului. Regele Pierre vrea să se odihnească, lăsând regatul pe seama fiului; Leonce nu vrea să renunţe la confortul său interior pentru a-şi asuma răspunderi de stat: Oblomov domneşte între cei doi, aşa cum un nevăzut „mare marionetist” trage iţele păpuşilor ce ni se înfăţişează. Adăugaţi la ingrediente pofta de joc (şi de dans) a tuturor actorilor, muzica superbă – jucăuşă, somptuoasă, de la un acord la partituri de amploare – a lui Vasile Şirli şi coregrafia lui Florin Fieroiu. Efectul este formidabil: de la râs la emoţie, de la distanţare ironică la
  empatie copilărească, de la bucurie pură la evaluare raţională, spectatorul parcurge etapele unei împărtăşiri de neuitat din splendoarea unui spectacol în care un autor de geniu întâlneşte un hermeneut de mare fineţe. Cred că Leonce şi Lena este un must see. Iar cu asta am cam spus – deşi nu destul de
  analitic – cam totul...
• "Fructul copt" de Mircea Morariu sursa: Teatrul azi
  Non multora…
  Una din cele mai izbutite secţiuni ale ediţiei din anul 2010 a Festivalului Naţional de Teatru mi se pare a fi fost cea consacrată debuturilor. Mai puţin consistent cantitativ decât în anii anteriori, nu a reţinut în cuprinsul ei decât două spectacole de afcturi stilistice evident diferite, dar selecţia fiind mai riguroasă a adus cu sine şi o creştere valorică în economia Festivalului.
  Am văzut ambele spectacole în ultima zi de festival, o superbă duminică de toamnă, iar ceea ce am văzut mi-a umplut inima de bucurie.
  Mărturisesc că la prima reprezentaţie, văzută la matineu, am mers cu multă emoţie. […] “Câteva însemnări disperate din viaţa unor funcţionari necăjiţi aflaţi la subsolul unei clădiri dărăpănate sau pe scurt Funcţionarii” este un spectacol produs de Teatrul bucureştean “Metropolis” şi a fost reprezentat în cadrul programului Stagiarii, realizat în parteneriat cu Universitatea Naţională de Artă
  Citeste tot pe Teatrul azi
• Farmecul discret al rezistenţei de Ana-Maria Nistor sursa: Luceafărul
  N-aş putea spune că spectacolele cu teză dinainte enunţată sunt tocmai preferatele mele. Cu atât mai puţin cele care vizează politica zilelor noastre. Aşa că gestul lui Tompa Gábor de a anunţa în caietul-program că urmează să vedem un Leonce şi Lena despre încremenirea de 20 de ani în non-acţiune mi s-a părut a fi în defavoarea receptării ulterioare. Teza însă, în loc să deranjeze, s-a diluat în formă teatrală sublimându-se în artă pur şi simplu. Acesta da curaj estetic! Dacă înainte de 1989 şopârla tezistă se insinua prin povestea dramatică, acum, cu această montare, avem de-a face cu un soi de revers al medaliei. Declar pe proprie răspundere, pare a spune regizorul, că mă interesează politichia şi starea socială tocmai pentru a arăta că există mai multe feluri de a privi lucrurile din jur. Uneori, foarte rar, această vedere mărturiseşte despre o poetică teatrală.
  Dar despre ce e vorba, ca să nu pară că arunc aici cuvinte
  Citeste tot pe Luceafărul
• Jurnal de spectator de Daniela Magiaru sursa: Revista Orizont
  Rândurile care urmează sunt un mozaic, ale cărui piese au fost adunate din experiențe teatrale diferite și contexte distincte ale finalului de an 2011. În luna octombrie am vizionat câteva spectacole în cadrul Festivalului de teatru Underground, organizat la Arad de Teatrul de Marionete. Apoi am asistat la premiera unei coproducții românoitaliene la Barletta, iar la finalul lunii am văzut câteva montări din cele selecționate de Alice Georgescu în ediția cu numărul XXII a Festivalului Național de Teatru.
  Spectacolul lui Tompa G.bor debutează cu o tăcere lungă, apăsătoare, ca un pasaj ce ne face trecerea către o lume "prăfuită", pusă la păstrare, re-pornită ca un mecanism vechi, scos din cutie, ce trebuie să își reia rodajul și să își recâștige ritmul. Gesturile sunt precise, cadența exactă, reglajul fin. Aspectul ludic e menținut pe tot parcursul spectacolului. Muzica jucăușă amintește, uneori, de desene animate, sau alteori de formatele
  Citeste tot pe Revista Orizont
• FNT | Recenzii la cald: „Leonce şi Lena“ - Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Regia: Gábor Tompa de Andrei Vornicu sursa: Metropolis online
  Dragostea învinge plictiseala. Nonsensul. Căutarea eșuată. Leonce și Lena sunt cele două extreme care au conștiința celuilalt, dar care îl resping din start tocmai fiindcă obișnuința, rutinizarea, te înțelenesc în solul tău arid și tare.
  Spectacolul e o metaforă comică și suav-romanțată a eternei opoziții masculin-feminin. Sub aspect spectacular, Leonce și Lena excelează: componenta vizuală, de poziționare scenică, cea scenografică și cea muzicală conlucrează perfect pentru a scoate la suprafață, din scenă în public, poezia unui text plastic, dens, inteligent și actual ca o sticlă de vin vechi savurat în prezent cu încântarea redescoperirii unei valori care a trecut testul timpului și l-a folosit în propriul avantaj.
  Chiar dacă jocul actoricesc este preponderent tehnic, acest fapt funcționează eficient pe acest tip de spectacol-poem vizual, care e de fapt o succesiune de tablouri picturale și poetice în interval de 100 de minute.
  Citeste tot pe Metropolis online
• 28 octombrie – Festivalul Național de Teatru ( FNT ) de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Înaintea începerii reprezentației a fost citită o impresionantă scrisoare venită din America, unde este profesor, din partea regizorului Gabor Tompa , “In memoriam Liviu Ciulei”. Marele creator , arhitectul modernizării teatrului nostru prin stilul “realismului magic”, Liviu Ciulei de curând dispărut. În urmă cu 40 de ani, pe aceiași scenă a Teatrului “Bulandra”, ce a găzduiat reprezentația colegilor de la Cluj, regiza piesa lui Georg Buchner și oferea un memorabil spectacol , jucat vreme de zece ani.
  “Leonce și Lena”, considerată o comedie romantică, rămâne opera de referință a lui Georg Buchner, stins din viață la doar 24 de ani , în 1837, și a înregistrat mai multe puneri în scenă, în diverse concepte regizorale. Regizorul Gabor Tompa a optat pentru o tratare vizuală de excepție, într-un ritm însă, egal, chiar tern , al acțiunii căutării iubirii de către cei doi tineri, Leonce și Lena, dintr-o lume a păpușilor cu
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Marionetizarea lumii este evidentă în “Leonce şi Lena” de Magdalena Popa Buluc sursa: Cotidianul
  “Spaţiul imaginat în piesa montată la «Teatrul Maghiar de Stat» de Tompa Gabor este unul teluric, în ruină, topos în care sufletul romantic se simte solitar, loc de meditaţie pentru personajul Leonce, dar şi sugestie a falsităţii şi a erodării lumii în care trăieşte şi din care vrea să evadeze prin iubirea liber aleasă şi nu impusă de părinţi. Pereţii care cad, geamurile sparte şi murdare imaginate de scenografa Carmencita Brojboiu vorbesc de o lume cu dogmele ei nesănătoase, o lume părăginită sufleteşte şi spiritual, încremenită în reguli rigide care ciuntesc personalitatea umană. Costumele, foarte rafinate şi elegante, inspirat create, trimit tot spre o lume ornamentală, exterioară, încorsetată, apretată, în care mişcarea este limitată şi cenzurată strict de norme sterile. Sugestia este întreţinută de mişcările căutat galante şi ceremonioase, cu încărcătură ridicolă ale personajelor obediente de la curtea regelui de Popo.
  Citeste tot pe Cotidianul
• Basmul ludic de Adrian Țion sursa: Agenda LiterNet
  Intrarea în lumea de basm, configurată expresiv prin decorul îndelung supus privirii, e de-o acurateţe excepţională în spectacolul realizat de Tompa Gábor după Leonce şi Lena de Georg Büchner. Carmencita Brojboiu a imaginat sala unui castel în ruine, cu geamuri sparte şi pereţi scorojiţi, în care pătrund, temătoare, personajele, stranii marionete ale unei lumi apuse. Ce sunt ele? Nimic altceva decât delicate şi fragile figurine de porţelan îmbrăcate în fastuoase costume de epocă, croite din mătăsuri fine, purtând pe cap impozante peruci albe. Sunt persoane distinse sau jucării mobile din altă epocă? Rămâne ca spectatorul să decidă. Regizorul a făcut oferta. Evident că aceste păpuşi descind dintr-un timp intrat în legendă şi, după ce se scutură de praf, consimt să-şi ia în stăpânire spaţiul din care au fost alungate pentru a depăna povestea lui Leonce şi a Lenei. Poveste condusă cu abilitate simpatetică de Tompa Gábor de-a lungul
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Leonce si Lena,un nou spectacol regizat de Mihai Măniuţiu de Andrada Văsii sursa: Ziarul Metropolis
  Piesa Leonce si Lena spune povestea a doi prinţi, prinţul Leonce din Regatul Popo şi prinţesa Lena din Regatul Pipi. Căsătoria aranjată dintre cei doi urmează să aibă loc, dar cei doi decid în mod separat să scape de acest aranjament. Totuşi, nu reuşesc să fugă unul de celălalt, întâlnindu-se întâmplător fără să se recunoască şi îndrăgostindu-se. Cei doi decid să le joace o farsă părinţilor şi se întorc în Regatul Popo pentru a se căsători. Costumaţi în ei înşişi, realizează că, de fapt, soarta le-a luat-o înainte şi că au îndeplinit chiar dorinţa părinţilor lor. Această poveste complexă despre putere şi obedienţă, iubire şi politică, pusă în scenă de Teatrul Regina Maria, marchează 200 de ani de la naşterea autorului, Georg Büchner. Spectacol live cu Leonce si Lena Leonce si Lena este un spectacol muzical, cu melodii interpretate live de către o mini-orchestră; toate personajele din Regatele Popo,
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Prin delegaţie de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Fără doar şi poate, era de aşteptat ca regizorul Mihai Măniuţiu să pună în scenă „Leonce şi Lena“. Era aproape o datorie a directorului de scenă faţă de sine şi faţă de public ca unul dintre puţinii creatori de spectacole din România ce se află la modul concret, nu doar declarativ, în posesia unui program artistic urmărit cu minuţie să monteze superba piesă a lui Georg Büchner.
  Cu atât mai mult cu cât Mihai Măniuţiu s-a dovedit, prin spectacole înscenate în cursul deceniului trecut, a fi un redutabil specialist în literatura dramatică datorată acestui scriitor cu o trecere meteorică prin viaţă ( a murit la doar 24 de ani), dar extrem de consistentă şi cu semnificative consecinţe pentru viitorul pe termen lung al dramaturgiei universale.
  Măniuţiu a înscenat în anul 2005 Woyzeck, iar în 2009 Moartea lui Danton. Ambele spectacole s-au jucat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Primul a avut parte de o presă foarte bună,
  Citeste tot pe Adevărul
• Zile de teatru la Oradea de Doru Mares sursa: Yorick
  După ce, cu un an în urmă, echipa managerială a Teatrului „Regina Maria” din Oradea, condusă de Daniel Vulcu şi Victoria Balint, a regândit propriul festival, transformându-l într-o manifestare internaţională care depăşeşte barierele istoricului, deja, Festival de Teatru Scurt, prin Festivalul Internaţional de Teatru Oradea (care cuprinde cinci secţiuni) prezent pe harta festivalieră naţională la sfârşit de septembrie, o nouă tradiţie se conturează prin Zilele Teatrului „Regia Maria”, manifestare de prezentare conclusivă care are loc în ultimul week-end din mai. Inteligenţa imaginativă de a deschide propriul festival cât mai multor categorii de public, în egală măsură în spaţii clasice, dar şi neconvenţionale (bar, aer liber), făcând apel la instituţii de spectacol nu doar teatral, dar şi de circ, la care se adaugă studenţi din şcolile de teatru, constituie o provocare de bun augur la început de stagiune. Pentru încheierea acesteia,
  Citeste tot pe Yorick
• Pietonala Turda: Pentesilea şi Leonce şi Lena a Festivalul Internaţional de Teatru Turda, 2017 de Adrian Țion sursa: Agenda LiterNet
  La încrucişarea tendinţelor actuale cu tradiţia moştenită, arta spectacolului primeşte noi valenţe, se reinventează mereu, traversează insolite experimente, unul mai surprinzător, mai bizar decât altul. Animat de vântul înnoirilor spectaculoase, în tumult progresiv, se arată Teatro dei Venti din Modena (Italia) care a susţinut pe Pietonala din Turda două reprezentaţii cu Pentesilea. Compania a fost înfiinţată în 2005 şi are prioritar patru obiective: realizarea de spectacole, proiecte în domeniul socio-cultural, activităţi de formare a actorilor şi organizarea de evenimente diverse în domeniul teatral. Prin acţiunile promovate, Teatro dei Venti se află tocmai la această confluenţă între nou, vechi şi diferit.
  Mai uşor de transportat la Turda a fost spectacolul stradal Pentesilea cu rădăcini în commedia dell'arte şi implementări arhetipale extrase din istorie. Apariţii şocante, venite din alt secol, poate dintr-un Ev Mediu întâmplător,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Haideti sa evadam intr-o fantezie poetica de Ciprian Buzoianu sursa: tmf.ro
  TMF:Vlad, de ce Büchner? De ce Leonce şi Lena, unul dintre textele “greu de montat” din literatura dramatică universală?
  
  Vlad Cristache: L-am ales pe Büchner, fascinat fiind de personalitatea sa complexă, să trăieşti doar 23 de ani şi să laşi literaturii universale, teatrului, două texte precum Leonce şi Lena şi Wozyeck este mai mult decît extraordinar, cu sigurantă trebuie să ai ceva… genial. Piesa este scrisă dintr-o respiraţie, dintr-o suflare, fără o construcţie dramatică elaborată, preconcepută, este ceva viu, expresiv, tulburător, aş spune, o combinaţie insolită de umor, profunzime filosofică în gândire, totul învelit într-o “crustă” poetică. Este un text atipic, cu o construcţie specifică unui spirit tânăr, proaspăt, ludic, şi în acelaşi timp, foarte actual. Este povestea unui puşti rătăcit într-o lume rutinată, a cărei miză supremă este succesul, obţinut cu orice preţ, o lume în care oamenii se iau mult prea
  Citeste tot pe tmf.ro
• “Leonce si Lena” sau goana dupa ideal, basmul contemporan jucat cu succes, in premiera pe scena teatrului brailean “Maria Filotti de Andreea Mihalache sursa: http://star-gossip.com
  Tanarul regizor Vlad Cristache a reusit sa castige pariul vietii sale artistice de pana in prezent, o data cu punerea in scena a piesei “Leonce si Lena”, noua premiera de la Teatrul “Maria Filotti”. Asta pentru ca Vlad a readus povestea clasica pe scena teatrului, a recreat adevarata emotie, si totodata, a cucerit prin adaptarea sa contemporana a textului scris de Georg Buchner.
  Ce este dragostea daca nu o indelunga cautare, supusa, inevitabil, cailor intortocheate ale destinului? Ce este viata, daca nu o indelunga dorinta de evadare din plictisitorul cotidian, din rutina, din toate lucrurile pentru care ne zbatem zi de zi, cu scopul de a reusi sa traim adevarata placere a vietii, bucuria pe care ne-o aduc lucrurile marunte si simplitatea iubirii?
  
  La o prima vedere, povestea din “Leonce si Lena” pare un adevarat basm, sau o poezie eminesciana despre un Luceafar actual, un spirit liber, un rebel ce nu doreste sa se supuna conventiilor sociale ale lumii in care,
  Citeste tot pe http://star-gossip.com
• «Leonce şi Lena» - balsam pentru suflet de Cristina Dosuleanu sursa: obiectivbr
  O poveste de dragoste frumoasă, curată, de care avem cu toţii nevoie. Un prinţ şi o prinţesă ideali, frumoşi, naivi, copilăroşi, o variantă de Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana atemporali, care reiterează ideea că dragostea este mereu aceeaşi, indiferent de timp, de loc, de vârstă.
  
  "Leonce şi Lena", spectacolul montat de Vlad Cristache, este unul foarte rafinat, cu multe simboluri, semnificaţii, care menţin mereu trează atenţia spectatorilor. Frazele filosofice, cu accente ironice, sarcastice menţin spectatorului zâmbetul pe buze şi atenţia trează, ritmul nu se pierde, acţiunea, replicile, apariţiile ciudatelor personaje captivează.
  
  "Leonce şi Lena" este o comedie romantică, sofisticată, cu accente în interpretare din commedia dell arte şi cu multe elemente care fac trimiteri către perioade precise: al Doilea Război Mondial - salutul celor patru curteni ai regelui Popo, anii 70 - costumul doicei prinţesei, regimurile totalitare - uriaşul
  Citeste tot pe obiectivbr
• Mai multă dragoste, mai puţină politică de Silvia Dumitrache sursa: ObservatorCultural.ro
  Ofigură universală şi mult înaintea timpului său, Georg Bűchner (1813-1837), un reprezentat avant la lettre al expresionismului, n-a avut ocazia să ofere un repertoriu bogat de piese, moartea sa timpurie aruncîndu- l în anonimat pînă cînd, spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, a fost redescoperit şi două dintre cele trei piese pe care le-a scris au ajuns să fie printre cele mai jucate de-a lungul secolului al XX-lea şi continuă şi acum: Woyzeck şi Leonce şi Lena. Cea mai recentă montare la noi poartă semnătura lui Vlad Cristache, aflat din nou la Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila, după Peer Gynt de Ibsen, debutul său în teatru, şi Poveşti de familie de Biljana Srbljanovic.Avînd premiera la începutul lunii februarie, Leonce şi Lena face parte din programul „Clasic vs Contemporan“, iniţiat de noul director al teatrului din Brăila, Lucian Sabados. La origine, Leonce şi Lena este o comedie romantică ce merge pe două niveluri de profunzime:
  Citeste tot pe ObservatorCultural.ro
• ”Leonce și lena” in premiera la Teatrul Maria Filotti din Braila de Raluca Radulescu sursa: radioromaniacultural.ro
  Vlad Cristache, unul dintre cei mai activi si apreciati regizori din generatia foarte tanara, a montat la Teatrul Maria Filotti din Braila ”Leonce și lena” de Georg Büchner, un text care isi pastreaza actualitatea si modernitatea, la mai bine de un secol de la aparitia sa.
  
  Intr-un spectacol despre posibilitatea (la care, presupune regizorul visam multi dintre noi) de a evada din lumea banala si mizera in care traim fie si intr-o fantezie. Un spectacol despre dorinta si bucuria de a iubi, in care se intalnesc din nou pe aceeasi scena actori din generatii diferite, dar care nu mai au nevoie de nici o prezentare, precum Constantin Cojocaru sau Ionut Visan.
  
  Un interviu cu Vlad Cristache, semnat de Raluca Radulescu.
  Citeste tot pe radioromaniacultural.ro
• “Leonce şi Lena”, dragoste si poezie, filosofie si umor de Armanda Filipine sursa: brailachirei
  Duminică, 4 mai 2014, de la ora 18.00, în ultima zi a acestei mini-vacanţe de 1 mai, este programat la Teatrul “Maria Filotti’ Braila spectacolul “Leonce şi Lena” de Georg Bűchner, în regia tânărului dar deja consacratului Vlad Cristache.
  “Un spectacol modern, dinamic, rafinat, plin de lirism, poezie şi filosofie, o trupă plină de har şi poftă de joc, o poveste de dragoste ca în basme, cu multiple trimiteri în contemporaneitate. Un decor poetic, oarecum suprarealist, o lume a fanteziei cromatice însoţită de interpretarea inspirată a lui Ionuţ Vişan (Leonce), Corina Borş (Lena), Constantin Cojocaru (Valerio), Ramona Gîngă (guvernanta), Narcisa Novac (Rosetta), Valentin Terente (regele), alături de Marcel Turcoianu, Dan Moldoveanu, Adrian Ştefan, Costică Burlacu ş.a. Coloana muzicală a spectacolului, una inspirată, originală este interpretată live, la pian, de compozitorul Cornel Cristei“, invitatia lui Lucian Sabados – managerul
  Citeste tot pe brailachirei
• Romantismul a murit. Vivat comedia! de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Cine mai are astăzi nevoie de poezie? Ultimii romantici s-au resemnat, iubirea de altădată s-a demodat, iar lumea aleargă bezmetică spre noi idealuri. Pragmatici şi grăbiţi, suntem greu de emoţionat şi la fel de greu de impresionat. Nu mai credem în poveşti decât dacă sunt spuse de filme 3D şi ne îndrăgostim în felul nostru, trimiţând selfiuri pe What’s Up pe post de scrisori de dragoste. Atunci de ce ne-ar mai interesa o piesă reprezentativă pentru Romantismul German, scrisă acum aproape două sute de ani? Simplu: pentru că este citită în cheie comică şi montată în aşa fel încât să vorbească pe limba spectatorului dornic de râs sănătos.
  „Leonce şi Lena” în regia lui Vlad Cristache la Teatrul „Maria Filotti” din Bărila este un spectacol care te face să te simţi bine la teatru. Tratată cu mult umor şi inventivitate, povestea celor doi îndrăgostiţi care îi joacă o farsă sorţii îşi pierde aura de teatru poetic şi devine o
  Citeste tot pe Yorick
• Leonce şi Lena pentru fiul meu sau ce înseamnă să fii tânăr de Marina Roman sursa: yorick.ro
  O explozie de fantezie! O lectură care să rezoneze şi cu spectatorii foarte tineri care au nu numai memoria filmelor pentru copii şi a desenelor animate clasice, ci sunt dedaţi internetului şi merg des prin sălile de cinema din mall. Un spectacol poveste, despre curajul de gândi la cai verzi pe pereţi, despre libertatea de a te împrieteni cu cine vrei, de a iubi pe cine vrei – şi cu cât mai multă adrenalină –, despre puterea de a inventa. Şi despre dreptul de a aduce în scenă semnificantele lumii de acum două secole, de acum doi ani, două zile sau de doar două clipe. Spre a crea semnificaţii noi, în acord şi cu sufletul teenagerilor pe care cel mai bine ne vine la îndemână să-i acuzăm că nu citesc şi că nu sunt sensibili la artă. Leonce şi Lena montat de Vlad Cristache – e necesar, la un moment dat, să analizăm cât de tare Ţine Comedia la Tineri (sic!) – la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila este un spectacol pentru cei care au
  Citeste tot pe yorick.ro
• FINĂ IRONIE SUB “ MASCA “ FANTASTICULUI de Ileana Lucaciu sursa: ileanalucaciu.blogspot.ro
  “ LEONCE ȘI LENA " - TEATRUL “ MARIA FILOTTI “ din BRĂILA
  
  FINĂ IRONIE SUB “ MASCA “ FANTASTICULUI
  Dramaturgul german din secolul XIX, Georg Buchner, apropiat romantismului, atrage și astăzi regizorii prin piesele sale. “Leonce și Lena” este aparent o poveste simplă ce pare un basm, despre doi tineri, Leonce de Popo, fiu de rege și Lena de Pipi, încărcată însă, de cugetări filosofice, poezie, dar și ironie cu ecou pentru zilele noastre.
  
  
  Tânărul regizor Vlad Christache în compania scenografului Vladimir Turturică și a unor actori deosebiți, reușește un spectacol fermecător, cu fină ironie la adresa prezentului, folosind inspirat imaginea fantasticului solicitată de poveste. Nu este un spectacol cu costume fastuoase ca la curtea regilor din basme, are însă, un decor ce devine personaj surpriză, admirabil compus de scenograf. Costumele sunt moderne , în sprijinul satirei îndreptate spre tipologia personajelor.
  Citeste tot pe ileanalucaciu.blogspot.ro
• Leonce şi Lena pentru fiul meu sau ce înseamnă să fii tânăr de Marina Roman sursa: Yorick
  O explozie de fantezie! O lectură care să rezoneze şi cu spectatorii foarte tineri care au nu numai memoria filmelor pentru copii şi a desenelor animate clasice, ci sunt dedaţi internetului şi merg des prin sălile de cinema din mall. Un spectacol poveste, despre curajul de gândi la cai verzi pe pereţi, despre libertatea de a te împrieteni cu cine vrei, de a iubi pe cine vrei – şi cu cât mai multă adrenalină –, despre puterea de a inventa. Şi despre dreptul de a aduce în scenă semnificantele lumii de acum două secole, de acum doi ani, două zile sau de doar două clipe. Spre a crea semnificaţii noi, în acord şi cu sufletul teenagerilor pe care cel mai bine ne vine la îndemână să-i acuzăm că nu citesc şi că nu sunt sensibili la artă. Leonce şi Lena montat de Vlad Cristache – e necesar, la un moment dat, să analizăm cât de tare Ţine Comedia la Tineri (sic!) – la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila este un spectacol pentru cei care au
  Citeste tot pe Yorick
• Leonce şi Lena. Haz şi imaginaţie, la Brăila de Monica Andrei sursa: ziarulmetropolis.ro
  Trei piese de teatru, o nuvelă, un manifest politic, câteva scrisori, nişte texte ştiinţifice şi o teză de doctorat, cam atât ne-a rămas de la Georg Bűchner (1813-1837), care a murit la 23 de ani.
  Opera dramatică (“Danton”, “Leonce şi Lena” şi “Woyzeck”, piesă fără final) depăşeşte limitele timpului său prin modernitate, mesaj, limbaj, structură.
  Piesele sale sunt greu de încadrat într-un curent. Bűchner nu se rupe total de sfera de preocupărilor specifice romantismului şi anticipează realismul. Spiritul său înflăcărat, lucid şi tensionat explică conţinutul demascator al pieselor sale, iar adeziunea la ideile politice incendiare ale vremii arată că planul social îl preocupa.
  Spectacolul cu piesa “Leonce şi Lena” de Georg Bűchner, tradus de Nina şi Iosif Cassian, în regia lui Vlad Cristache şi scenografia lui Vladimir Turturică, de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, a avut premiera la începutul lunii februarie
  Citeste tot pe ziarulmetropolis.ro
• Râsu’ plânsu’ lui Leonce şi al Lenei de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Umorul şi emoţia fac casă bună. Se spune, chiar că simţul umorului este unul dintre cei mai puternci „adezivi” pentru relaţiile inter-umane de lungă durată şi succes. Când poţi să şi râzi şi să te şi înduioşezi le teatru, seara ar trebui să fie una reuşită. Mai o glumă, mai o lacrimă, mai un gând ca temă penru acasă, mai o amintire scormonită de cine ştie ce replică, mai încă o glumă şi uite-aşa, pe nesimţite, ţi-a plăcut la teatru.
  Spectacolul „Leonce şi Lena” în regia lui Eugen Gyemant, de la Unteatru exact asta îşi propune – să profite cât mai mult de umorul generat de absurdul conţinut de text şi să închidă coperta cu un pic de emoţie, cât să echilibreze povestea. Pornind de la o convenţie arătată, în care personajul Leonce răsfoieşe textul piesei şi se adresează direct spectatorilor, premisele sunt clare – o joacă de-a teatrul într-o lume cu multe măşti pe care cei doi prieteni zurbagii – Leonce şi
  Citeste tot pe Yorick
• Dinamica ratării de sine sau descompunerea plictisului în porții (sănătoase) de ironie de Nona Rapotan sursa: BookHub
  Text vechi. Din 1836. Prima provocare. A doua este dată de construcția narativă în sine. O să auziți o versificație care vă va trimite automat la Shakespeare. E meritul Ninei Cassian că a reușit să păstreze din ritmul și rima textului original, fără să impieteze astfel asupra esteticii piesei ca atare. A treia provocare este dată de felul cum a reușit autorul să îmbine o intrigă de tip Don Quijote cu o construcție dramaturgică care se pretează la redimensionare temporală (regizorul poate data concret acțiunea sau nu, în funcție de cum își gândește el întreg universul spectacolului).
  Eugen Gyemant a fost speculativ atunci când a lucrat pe dimensiunea temporală; nici n-a ancorat foarte bine textul din acest punct de vedere, dar nici n-a lăsat la libera interpretare a spectactorului când se petrece acțiunea. Pubela de gunoi, costumele personajelor (mă refer la cele de final, în special) fac trimitere directă la actualitate; în schimb,
  Citeste tot pe BookHub
• Drive-in cu nebuni si bestii de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Marie (Kézdi Imola) năvăleşte în scenă cu un copil din cîrpe în braţe; e ca un animăluţ lăsat să zburde de unul singur pe pajiştea largă. Pînă cînd are, brusc, revelaţia celor o sută de perechi de ochi - ai spectatorilor - care-o privesc ca-ntr-un acvariu; sub presiunea lor, comportamentul Mariei se schimbă, ca forţată de o mînă magică ea reintră în automatismul mişcării - aktivität - cu orice preţ, al cărei imperativ îi domină lumea.
  Lumea ei, lumea Woyzeck-ului lui Mihai Măniuţiu, dar nu neapărat al lui Büchner, e un soi de staţie experimentală a umanităţii, un experiment concentraţionar întru abrutizare, oferit spre observaţie unui public de a cărui prezenţă, dincolo de un imaginar ecran, "cobaii" sînt conştienţi. Mai mult, adeseori perspectiva se dublează sub forma unui "cinematograf în cinematograf": gloata de masculi scurt-circuitaţi de instincte primitive de împerechere îşi are propriul ei drive-in, în care-şi poate
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Experimentul Woyzeck de Ionuț Sociu sursa: Observator Cultural
  Prin ultimul sau spectacol, Woyzeck, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, regizorul Mihai Maniutiu pare sa se fi intors ceva mai decis spre acel „teatru al nelinistii“ dupa care tinjeste nostalgic de ceva vreme. In spectacolul de la Cluj, textul nu mai exista, intr-adevar, decit ca o „aura“, ca o „stare“, si nicidecum ca o forma autonoma de expresie sau ca suport bine definit al jocului actoricesc.
  Sa luam de exemplu o replica a Capitanului din prima scena: „Nu mai pot sa vad o roata de moara, Woyzeck, fara sa devin melancolic“. In rolul Capitanului, Bács Miklós arata si urla ca un nazist la comanda unui lagar de concentrare, asuda ca un porc si profita de orice ocazie pentru a-si exercita tirania si impulsurile malefice. E greu de crezut ca aceasta „fiara“ poate fi uneori si melancolica. Ritmul grabit, cruzimea si salbaticia gestului corporal fac ca orice nuanta de tandrete sa paleasca; mai mult, ajung sa sufoce textul (sensul) printr-o izbinda cinica a
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Standarde alternative de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Cu citeva saptamini in urma, am scris o cronica de-a dreptul entuziasta la un spectacol al traditionalistului (asa sa fie?) Felix Alexa; acum, sint pe cale sa ma entuziasmez din nou, pentru Electra lui Maniutiu, de la Oradea. Cum de multisor port pe frunte, cu mindrie, dar cu totul neintentionat, o mare stampila rosie pe care scrie alternativ, banuiesc ca unii cred fie c-am intrat intr-un fel de an al mortii, fie c-am decis sa ma institutionalizez, dindu-ma cu vechea garda (multi ar fi surprinsi de fluidul de interogatii comune care-l uneste pe Maniutiu cu o serie intreaga de tineri regizori). Cu atit mai mult cu cit am refuzat sa ma entuziasmez public pentru Nevrozele sexuale ale parintilor nostri, facut de Radu Afrim, si-am scris cu dubii despre Pescarusul lui Sorin Militaru, amindoi tineri lupi de partea alternativa a inexistentei bariere estetico-generationiste.
  
  De-aceea, n-o sa-ncerc niciodata sa apar cu orice pret Woyzeck-ul brailean al lui Radu Apostol, cu tot ce poate el
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Intre vertebrele mintii de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Spectacolele lui Radu Apostol sint senzori ai unei lente agonii, ai unei apasatoare instrainari. De sine, de ceilalti, de tot ceea ce intra in tiparele normalitatii si in figuratia obisnuitului, de marcile descifrabilului. De aici proximitatea fantasmelor, a proiectiilor interioare, a unui univers adincit in el insusi, care traieste din propria sa ardere. Aceasta ruptura exterior- interior este, in montarile sale, o spirala, un fel de intoarcere continua in acelasi punct, care nu poate fi depasit decit printr-un gest extrem. De fapt, Radu Apostol este inclinat – si in alegerea textelor, si in structurarea limbajului regizoral – spre acest tip de implicare extrema, maximala, de mers pina la capat, ceea ce face ca spectacolele sale sa aiba adincime si miza, sa propuna viziuni in care contrastele nu sint nici o clipa activate formal.
  Ele contin toata zbaterea interioara si infinita deriva. Radu Apostol este unul dintre putinii regizori preocupati de o anumita problematica,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Woyzeck-ul lui Zholdak sau gustul anarhiei în teatru de Cristina Modreanu sursa: Teatrul de azi
  Jucat într-un dintre halele industriale reconvertite de organizatori pentru teatru la Sibiu, ”Woyzeck”-ul lui Zholdak e un amestec de teatru, concert, expoziție, instalație, film și cercetare științifică. Mostră de teatru postdramatic, în care scenariul obișnuit de spectacol e pur și simplu aruncat în aer, spectacolul lui Zholdak sfidează locurile comune, uneori confortabile, ale teatrului și transformă întreg spațiul de joc într-un câmp de luptă. Nu dă nici o pauză nici celor ce joacă, nici celor ce privesc, implicați cu toții într-un antrenament dur al nervilor și simțurilor provocate la maximum. În fiecare dintre încăperile din plexiglas aflate în ”scenă”, se întâmplă permanent câte ceva, când nu au loc acțiuni simultane, muzica se aude la maximum tot timpul, iar sunetele complexe ce însoțesc unele dintre mișcările actorilor se adaugă și ele în această mixtură sonoră acidă. Care e concurată de amestecul de imagini ce curge
  Citeste tot pe Teatrul de azi
• Woyzeck - standarde alternative de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Cu cîteva săptămîni în urmă am scris o cronică de-a dreptul entuziastă la un spectacol al tradiţionalistului (aşa să fie?) Felix Alexa; acum sînt pe cale să mă entuziasmez din nou, pentru Electra lui Măniuţiu de la Oradea. Cum de multişor port pe frunte, cu mîndrie, dar cu totul neintenţionat, o mare ştampilă roşie pe care scrie alternativ, bănuiesc că unii cred fie c-am intrat într-un fel de an al morţii, fie c-am decis să mă instituţionalizez, dîndu-mă cu vechea gardă (mulţi ar fi surprinşi de fluidul de interogaţii comune care-l uneşte pe Măniuţiu de o serie întreagă de tineri regizori). Cu atît mai mult cu cît am refuzat să mă entuziasmez public pentru Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri făcut de Radu Afrim şi-am scris cu dubii despre Pescăruşul lui Sorin Militaru, amîndoi tineri lupi de partea alternativă a inexistentei bariere estetico-generaţioniste.
  De-aceea n-o să-ncerc niciodată să apăr cu orice preţ Woyzeck-ul
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Între vertebrele minții de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Spectacolele lui Radu Apostol sint senzori ai unei lente agonii, ai unei apasatoare instrainari. De sine, de ceilalti, de tot ceea ce intra in tiparele normalitatii si in figuratia obisnuitului, de marcile descifrabilului. De aici proximitatea fantasmelor, a proiectiilor interioare, a unui univers adincit in el insusi, care traieste din propria sa ardere. Aceasta ruptura exterior- interior este, in montarile sale, o spirala, un fel de intoarcere continua in acelasi punct, care nu poate fi depasit decit printr-un gest extrem. De fapt, Radu Apostol este inclinat – si in alegerea textelor, si in structurarea limbajului regizoral – spre acest tip de implicare extrema, maximala, de mers pina la capat, ceea ce face ca spectacolele sale sa aiba adincime si miza, sa propuna viziuni in care contrastele nu sint nici o clipa activate formal.
  Ele contin toata zbaterea interioara si infinita deriva. Radu Apostol este unul dintre putinii regizori preocupati de o anumita problematica,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Woyzeck regia Marcel Top de Vasile Andreica sursa: Informatia zilei
  Amânată, din motive foarte întemeiate, de la o sărbătoare a Unirii la alta, premiera spectacolului “Woyzeck Transylvania” al secţiei române de la Teatrul de Nord a avut loc exact în seara când se împlineau 45 de ani de la primul spectacol al trupei. Înainte de Balul actorilor, publicul şi invitaţii au avut parte de un spectacol curajos şi provocator.
  
  Regizorul Marcel Ţop, format la şcoala teatrului independent bucureştean, şi-a asumat un pariu riscant: transmutarea poveştii chinuitului Woyzeck, din piesa neterminată a lui Georg Büchner, într-un areal foarte specific şi cunoscut sătmărenilor: Ţara Oaşului. Văzând spectacolul la premieră, credem că pariul a fost unul câştigător.
  
  
  
  Mitru al Woyzeckului, cătană împărătească
  
  
  
  Scurta şi zbuciumata viaţă a lui Büchner s-a petrecut în prima jumătate a veacului XIX, într-o perioadă în care Germania actuală era ciobită în zeci de stătuleţe, unele ridicol de mici.
  Citeste tot pe Informatia zilei
• Woyzeck de Georg Buchner regia Marcel Top de Samtel sursa: Tv 1
  Premiera spectacolului “Woyzeck Transylvania”
  Sambata, 01 Februarie 2014
  
  Spectacolul “Woyzeck Transylvania” al secţiei române de la Teatrul de Nord, a carui premiera mult asteptata a avut loc în seara când se împlineau 45 de ani de la primul spectacol al trupei, a dat ocazia publicului satmarean sa urmareasca o prestatie de exceptie. Regizorul Marcel Ţop, a avut curajul transmutarii poveştii lui Woyzeck, din piesa neterminată a lui Georg Büchner, într-un spatiu extrem de original, cel al Ţarii Oaşului. Folosind cu multa acuratete obiceiurile, limbajul, portul, muzica si caracterul oamenilor din zona, rezultatul este remarcabil. S-a simtit munca sustinuta depusa de actori pentru a isi insusi pe langa rolurile lungi si deloc facile, toate caracteristicile date de limbajul osenesc, reusind din plin acest lucru, fara nici o urma de falsitate. Sorin Oros, in rolul principal, impreuna cu Bianca Lidia Cuteanu si intreaga echipa, izbutesc sa creeze o atmosfera care tine
  Citeste tot pe Tv 1
• Prea mult de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  E în afara oricărui dubiu că laconismul figurează printre principalele însuşiri ale dramei „Woyzeck“. Poate că tocmai el e cel ce îi garantează modernitatea. El e cel ce face ca piesa neterminată a lui Georg Büchner să fie deopotrivă un text straniu şi provocator ce îţi dă sentimentul că, oricât de atent ai fost atunci când l-ai citit sau l-ai recitit, ceva totuşi ţi-a scăpat şi că o nouă lectură este oricând binevenită.
  Nu-i mai puţin adevărat că acelaşi laconism poate lesne să înşele, favorizând impresia că ne aflăm în faţa unei piese cu personaje multe ‒ 21 la număr ‒ şi acţiuni puţine, cu o desfăşurare previzibilă şi lineară şi cu un deznodământ inclus în chiar începutul scrierii, aşa încât un alt final decât al rezolvării prin moarte e cu desăvârşire exclus. Alcătuirea însăşi a textului din secvenţe bine delimitate, consumate în spaţii net determinate, dar şi puţinele surprize la nivelul epicului pot
  Citeste tot pe Adevărul
• Woyzeck a la Oas-regia Marcel Top de Cristina Rusiecki sursa: Adevarul
  De ce oşenii sunt mai agresivi decât alţi locuitori din Nord? Este întrebarea de la care pornea antropologul Nicoară Mihali într-un recent grupaj de articole din revista „Cultura”. S-ar zice că predilecţia de a rezolva tranşant lucrurile (cu ajutorul cuţitului, de exemplu) nu e o întrebare care să-l preocupe doar pe Nicoară Mihali, ci şi pe regizorul Marcel Ţop.Căci punctul de plecare al articolului menţionat se potriveşte mănuşă şi celor două spectacole ale sale, „Butoiul cu praf şi pulbere“ de Dejan Dukovski, la Teatrul Municipal Baia Mare, şi recentul „Woyzeck Transylvania“, după Georg Büchner, la Teatrul de Nord Satu Mare. Doar că răspunsul la întrebarea iniţială se formulează într-un limbaj diferit. Marcel Ţop se adânceşte într-un studiu antropologic al zonei Oaşului cu mijloace teatrale. Două sunt temele care susţin analiza sa în cele două spectacole: amintita predilecţie către impulsivitate a locuitorilor din Nord şi
  Citeste tot pe Adevarul
• Spectacol aniversar curajos "Woyzeck Transilvania" de Andreica Vasile sursa: Ev.zilei
  Regizorul Marcel Ţop, format la şcoala teatrului independent bucureştean, şi-a asumat un pariu riscant: transmutarea poveştii chinuitului Woyzeck, din piesa neterminată a lui Georg Büchner, într-un areal foarte specific şi cunoscut sătmărenilor: Ţara Oaşului. Văzând spectacolul la premieră, credem că pariul a fost unul câştigător.
  Citeste tot pe Ev.zilei
• Moartea lui Danton – Cronica unei revolutii de Cristina Modreanu sursa: Ziarul Financiar
  Când una dintre cele mai bune trupe din tara, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, se intalneste cu unul dintre cei mai apreciati regizori romani, Mihai Maniutiu, rezultatul merita tot interesul. Iar cand piesa pe care o lucreaza impreuna e scrisa de Georg Buchner (al carui Woyzeck, in aceeasi combinatie, a primit premiul pentru cel mai bun spectacol in 2005) atunci atentia e si mai justificata.
  Regizorul Mihai Maniutiu isi ia ca pretext textul lui Georg Buchner, Moartea lui Danton si revolutia franceza de la care pleaca acesta, ca sa analizeze implicatiile revolutiei la nivelul individului. Ce transformari au loc in structura interna a unei persoane aflate in „focul revolutiei"? Cum de unii se transforma in tirani, altii capata intelepciune si inteleg mai bine lumea, iar altii isi descopera capacitatea de sacrificiu?
  Ce alchimie secreta sta la baza acestor transformari? Nu revolutia in sine conteaza aici, ci efectele ei asupra oamenilor – iar Danton, Desmoulins, Saint-Just,
  Citeste tot pe Ziarul Financiar
• „Disecând Revoluţia“ de Mircea Morariu sursa: Teatrul azi
  1. Georg Büchner s-a născut în anul 1812. A avut parte de o trecere meteorică prin viaţă, căci s-a stins la numai 24 de ani. La fel de meteorică i-a fost trecerea prin viaţa literară. Nu a avut răgazul de a scrie decât trei piese de teatru, dar care înseamnă tot atâtea capodopere şi încercări de rezistenţă pentru talentul oricărui regizor. Un spectacol reuşit cu una dintre piesele sale înseamnă, pentru orice director de scenă, cam tot atât cât reprezintă o izbândă cu una dintre marile piese shakespeariene ori cehoviene. Büchner ne-a lăsat delicata şi sublima Leonce şi Lena (1836), o meditaţie despre fatalitatea istorică, ce se cheamă Moartea lui Danton, scrisă în 1835, şi o alta despre fatalitatea socială – Woyzeck din 1836.Max Reinhardt a fost cel care, în a doua parte a anilor ’20 din secolul trecut, l-a descoperit pe Büchner şi l-a impus pe scenă ca peun mare dramaturg. El a montat Moartea lui Danton în anul 1927,
  Citeste tot pe Teatrul azi
• Danton c’est moi de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  Istoria sângeroasã, haoticã ºț violentã a Marii Revoluții Franceze, vãzutã prin destinul liderilor ei, este subiectul piesei Moartea lui Danton de Georg Buchner, înscenatã de Mihai Mãniuþțu la Teatrul Maghiar din Cluj și jucatã în premierã în 23 mai. Textul, scris de Buchner la 22 de ani, este o
  proiecție a Istoriei în faptele indivizilor. Cu o forțã descriptivã aproape tragicã și un orizont
  poetic tulburãtor, autorul reface de fapt viața și moartea revoluționarilor, ce simbolizeazã viața și
  moartea Revoluției. Dupã ce înființeazã Tribunalul Revoluționar, care condamnã la moarte mii de oameni, pentru culpe reale sau imaginare, Georges Danton își dã seama cã a greșit. Vrea sã desființeze Tribunalul, pentru a evita alte vãrsãri de sînge, dar este împiedicat de Robespierre.
  Danton devine, alãturi de alți revoluționari moderați, victima instanței pe care o înființase, fiind
  condamnat la moarte și executat. Mai târziu,
  Citeste tot pe Revista Tribuna
• Am aplaudat la moartea lui Danton! de Petronela Ionescu sursa: Man.In.Fest
  Moartea lui Danton de Georg Büchner. Teatrul Maghiar de Stat Cluj din Cluj-Napoca. Regia: Mihai Măniuţiu. Dramaturgia: Visky András. Decorul: Tenkei Tibor. Coregrafia: Vava Ştefănescu. Distribuţia: Hatházi András, Dimény Áron, Sinkó Ferenc, Bíró József, Orbán Attila, Laczkó Vass Róbert, Kézdi Imola, Györgyjakab Enikő, Miklós Bács, Galló Ernő, Buzási András, Bodolai Balázs, Salat Lehel, Molnár Levente, Farkas Lóránt, Balla Szabolcs, Szűcs Ervin, Fogarasi Alpár, Köllő Csongor, Csilla Albert, Réka Csutak, Kali Andrea, Kántor Melinda, Pethő Anikó, Varga Csilla, Vindis Andrea.
  Mihai Măniuţiu a reuşit să păcălească o sală întreagă – poate chiar mai multe, la alte reprezentaţii – provocînd publicul să aplaude într-un moment… nepotrivit. Capcana a fost de două ori mai mare, având în vedere că publicul avea senzaţia că spectacolul s-a terminat, ca mai apoi să-şi dea seama că de fapt a aplaudat încurajator chiar în momentul
  Citeste tot pe Man.In.Fest

Discutii:

propune tema de discutie