O performanță de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Regizoare de profesie, dar având și studii filologice care își dovedesc utilitatea în exercitarea profesiei căreia i s-a dedicat în mod precumpănitor, dar și în aceea de scriitor de literatură dramatică – domeniu în care se impune tot mai pregnant –, Gianina Cărbunariu este, cu siguranță, una dintre cele mai valoroase componente ale primului val – poate cel mai inspirit - al mișcării DramAcum. S-a făcut remarcată și a început să conteze cu adevărat în ochii teatrocrației, grație unui reușit spectacol cu o piesă proprie- Stop the tempo. O alta, Sado-masoblues-bar mi-a întărit convingerea că ne aflăm în fața unui dramaturg născut, nu făcut în laboratoarele și după rețetarul cursurilor de creative writing de la Royal Court care, în ochii multora, funcționează drept garanție absolută de talent și de succes. După o încercare ceva mai plăpândă, concretizată într-un spectacol de care nu prea am motive să îmi amintesc cu plăcere (Poimâine alaltăieri de la Teatrul Foarte Mic din București), deși sindicatul admiratorilor necondiționați ai tinerei generații care, se vede treaba că acționează după modelul ceata lui Pițigoi, dai în unul strigă doi, crede altfel și se revoltă democratic că îmi rezerv dreptul de a gândi cu propriul meu cap, prin atacuri josnice scrise de un condei debil mustind de incultură și resentimente, Gianina Cărbunariu a revenit în actualitate grație unui important text, dar și unui semnificativ spectacol cu 20/20, montat la Teatrul Yorick din Târgu Mureș. Piesa cu titlu de adresă de internet, mady-baby.edu e,însă, din câte se pare, cea mai jucată dintre scrierile de până acum ale tinerei autoare de literatură dramatică. Nu doar pe scenele românești. După premiera absolută, înfăptuită la Teatrul Foarte Mic, în luna noiembrie a anului 2004, în regia autoarei, au urmat alte și alte montări. Și acum îmi amintesc cu mare plăcere de cea de la Teatrul Kamerspiele din München, pe care am avut șansa de a o vedea într-una dintre edițiile Festivalului de dramaturgie românească de la Timișoara.
Cu ocazia editării în volum (cf. mady-baby.edu, Editura Cartea Românească, București, 2007), Gianina Cărbunariu a scris un text-confesiune în care furniza o seamă de detalii despre felul în care a scris piesa, dar care mi se pare, în egală măsură, revelator, pentru capacitatea de autoevaluare a autoarei, din care ar putea învăța apărătorii din oficiu ai noii literaturi dramatice românești. Din respectiva mărturie aflăm că subiectul piesei a fost găsit într-un ziar irlandez, Irish Times, că el a fost dezvoltat în primul draft al textului și redimensionat cu ocazia rescrierilor sale ulterioare. Parcurgând etapele experiență- documentare-imaginație, Gianina Cărbunariu și-a schimbat proiectul inițial. Mai întâi din punct de vedere ideatic, fiindcă ceea ce era la început o variațiune pe două teme astăzi atât de trendy încât au început să dea semne de oboseală (cea a conflictului dintre generații și cea a violenței casnice) s-a metamorfozat într-o scriere mult mai profundă și mai subtilă pe tema invariabilelor personalității omenești. Cele trei personaje ale piesei – Mady, Bogdan și Voicu – sunt supuse unui proces de modificare lăuntrică, proces ce se declanșează și se consumă îndată ce cei trei tineri de origine română ajunși pe tărâm irlandez se ciocnesc cu duritatea unei societăți inițial idealizate, dar care, în șocul întâlnirii, le impune rigori noi, nu întotdeauna foarte confortabile. O seamă dintre modificări se petrec sub ochii noștri, altele sunt lesne deductibile. Astfel, se modifică Mady, adolescenta de nici 14-15 ani ce ia drumul Irlandei, sperând că acolo va face o carieră artistică, tot la fel cum se modifică Bogdan, beneficiarul unei burse de masterat în arte vizuale pe care Mady îl cunoaște în timpul zborului spre noul tărâm al făgăduinței și îl reîntâlnește mai apoi în chip de client posibil ori incert și, ceva mai încolo, în ipostaza de partener de afaceri. În vreme ce cei doi se modifică la vedere, cel de-al treilea personaj al piesei, Voicu, ne apare deja gata modificat El e peștele lui Mady, el e creierul afacerii, dar numai o viziune limitativă l-ar putea califica drept cap al tuturor răutăților.
De fapt, așa după cum scriam și în comentariul publicat cu prilejul apariției în volum a piesei (cf. Teatrul azi, nr. 3-4/2008), Gianina Cărbunariu se arată foarte puțin preocupată de catalogarea ori de clasificarea personajelor sale în buni și răi, în victime și călăi, în oameni cărora ar trebui să le plângem de milă și oameni pe care s-ar cuveni să îi detestăm. Știința scriitoarei, originalitatea ei, constă tocmai în absența acestei somații, în extirparea tendințelor didacticomoralizatoare, în încrederea pe care o are în noi, în capacitatea noastră de a gândi cu propriul cap. Gianina Cărbunariu se concentrează benefic asupra lămuririi intimităților procesului de modificare. În ambele variante ale piesei, Mady, Bogdan și Voicu nu sunt nici buni, nici răi și nici nu sunt declarați întrun fel sau altul la modul categoric. Sunt, pur și simplu, tineri, cu bune și cu rele. Tineri a căror inocență a început să fie suspendată, pusă între paranteze de realitate. Oameni care au plecat din România fie cu gândul declarat, explicit de a nu se mai întoarce niciodată, așa cum stau lucrurile cu Mady, fie însoțiți de ezitări și îndoieli, așa cum e situația lui Bogdan. Care ajung în străinătate fiindcă acasă li s-a dat a înțelege că nu prea e nevoie de ei, că nu își vor găsi vreodată vreun rost. Care, odată ajunși dincolo, văd că nu sunt așteptați de comitete de primire, că viața e rea, e dură, miroase a carne friptă, a cartofi prăjiți și ceapă, mai ales a ceapă, a kebab, a compromisuri mari și renunțări majore, a prăjeală la propriu și la figurat. Care încearcă dincolo un acut sentiment de dezorientare. Și care se străduiesc, se încăpățânează să se adapteze. Adaptarea aceasta presupune acceptarea băltirii, așa cum li se întâmplă lui Mady și lui Voicu, ori renunțarea la mărețe ori frumoase idealuri artistice în favoarea unei bănoase cariere în advertising, așa cum va face Bogdan. Toți trei vor ca din fișa respectivului proces de adaptare să fie exclusă România, lucru, bineînțeles, imposibil. Și Gianina Cărbunariu marchează, cum se zice, din nou, subliniind imposibilitatea acestei excluderi, altfel decât partinicii Paul Everac (în Un fluture pe lampă) sau Ion Brad (în Audiență la consul). În victoria dorită a Naționalei României într-un meci cu Naționala Irlandei, meci disputat la Dublin, și sentimentele nutrite de cei trei tineri arată că niciodată modificarea nu este definitivă, că nu poate fi astfel, deși drum de întoarcere nu există. Că efectele nu prea lasă drum de întoarcere.
Am reamintit cu lux de amănunte conținutul piesei și i-am analizat pe îndelete semnificațiile, mai cu seamă fiindcă mi se pare o performanță modul în care într-un one-woman-show ce nu durează mai mult de 70-75 de minute le concentrează spectacolul de la Gergely din Timișoara, regizoarea Fülöp B. Erzsébet și foarte tânăra actriță Borbély B. Emilia, interpretă ideală a rolului lui Mady. Rolurile Voicu și Bogdan sunt suprimate, replicile lor esențiale sunt reproduce de interpreta lui Mady. Regizoarea și actrița au decis ca totul să se petreacă într-un microbus în mișcare (care parcurge o seamă dintre străzile din zona centrală a Timișoarei). Sigur că primul gând e acela că microbusul respectiv e un substitute al avionului ce o duce pe Mady în Irlanda. E vorba, de fapt, despre o metaforă, metafora schemei clasice a călătoriei, a călătoriei prin viață, printr-o parte a ei, pe care ne-o prezintă relatarea lui Mady. O călătorie pe parcursul căreia tânăra cu codițe, simpluță, sărăcuță, nu foarte deșteaptă, aparent ușor de păcălit, învață multe. Iată de ce surprinde detaliul că din titlul spectacolului – Mady-Baby – a fost exclus cel de-al treilea termen al titlului inițial- edu. Și aceasta fiindcă, odată hotărâtă să plece definitive din România, să rămână definitive pe alte meleaguri, Mady se adaptează, se educă, adică învață. Povestea ei e povestea acestui proces. Al educării, al adaptării, al renunțării, al marilor dezamăgiri, al încăpățânării. Vorbeam mai sus despre relatare. Spectacolul e marcat benefic de știința regizoarei și a actriței de a nu face din Mady-Baby un monolog sec. Și nici un monolog patetic ori plângăcios. Desigur, ceea ce i se întâmplă lui Mady nu e deloc vesel, nu e nicidecum stenic, nu e nici o clipă amuzant. Dar Mady și interpreta ei- foarte tânăra și mai ales foarte talentată actriță Borbély B. Emilia- au un remarcabil simț al măsurii, o capacitate de a improviza, de a face față virtuților și servituților spectacolului interactiv (interpreta menține cu spectatorii un dialog real, are replică verbală și faptică) încât cele 70 de minute ale călătoriei prin viața unei fete oarecare sunt extrem de pasionante. Și aceasta, în primul rând, grație faptului că Borbély B. Emilia evoluează la cotele performanței.
Atelierul din Cetate de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
Dupã douãsprezece ediții desfãșurate la Sfântu Gheorghe, Festivalul de Teatru „Atelier” s-a „strãmutat” – provizoriu, definitiv?, nu se știe încã – la Sighișoara. Un spațiu foarte potrivit, din punctul meu de vedere. A demonstrat-o cea de-a XIII-a ediție, cu un program foarte bun și o atmosferã specialã.
.....................................................................................................................................................
Aș comenta Îngerul electric de Radu Macrinici, montat la Teatrul de Nord sãtmãrean de Ovidiu Caița, în tandem cu Stop the tempo al Gianinei Cãrbunariu (Teatrul „Luni” de la Green Hours & dramAcum). Ambele spectacole sunt construite pe texte de mare duritate, cu eroi adolescenți. Ambele transmit un mesaj traumatic, ambele par minate de o dozã de cinism. Totuși, valoarea lor e vizibil inegalã. Favorizat ar fi Stop the tempo, unde dramaturgul e și regizor. Fenomenul ar merita de altfel discutat public, pentru cã majoritatea spectacolelor pe texte românești ale cãror regizori nu sunt și autori dau senzația cã au fost citite greșit. E și cazul lui Ovidiu Caița, al cãrui spectacol filiazã corect textul, dar fãrã a-i percepe și evidenția punctele de forțã. Avem de-a face astfel cu un demers de tip exterior, în care violența, dezabuzarea, teama, trauma, naivitatea – pe scurt, toate nuanþele scriiturii dramatice – se estompeazã, fãcând loc doar tușelor nete, groase. Un erou e excesiv violent, brutal, „simpluț”, eroina nu depãșește stadiul de gâsculițã vulgarã, rolul, fundamental, al Electricianului își pierde sensul simbolic etc. Personajele devin neverosimile, întrucât incapabile sã parcurgã traiectul de experiențã
existențialã liminarã pe care îl presupune intriga dramaticã. În versiunea lui Caița, Îngerul electric
nu e un spectacol prost, ci doar prea „cuminte”, fad, citit/înscenat fãrã vlagã, accentuând prejudecata cã piesele autohtone sunt slabe. Actorii – Camelia Curuțiu, Dorin Ceoarec, Ciprian Scurtea, Ion Tifor, Ciprian Vultur ș.a. – au jucat decent în linia propusã regizoral. Unica problemã a acestui spectacol e inabila concepție/lecturã regizoralã. El ar putea fi însã refãcut. Mult mai bine condus și, prin urmare, mai eficient și mai convingãtor a fost Stop the tempo, al cãrui scenariu preia ceva din intriga Îngerului
electric. În piesa lui Macrinici, cei trei adolescenți în pragul sinuciderii sunt salvați de Electricianulînger
care ia curentul; la Gianina Cãrbunariu trei tineri taie firele de alimentare ale unor cluburi și discoteci, încercând și ei „salvarea” celorlalți. Coincidențã tematicã? Dezvoltare a unui subiect „de uz public”? Pastișã? E nesemnificativ pentru comentariul de fațã.
Stop the tempo are exact forța de sugestie care-i lipsește spectacolului sãtmãrean. Se vede aici și cinismul, și dezabuzarea, și alienarea eroilor, dar și trauma lor, nevoia de afecțiune și comuniune, maturizarea forțatã și dureroasã, fronda ca semnal de alarmã. Spectacolul e ritmat, de aceea interpretarea celor trei actori – Rolando Matsangos, Paula Gheorghe și Maria Obretin – e mai ofensivã și mai convingãtoare. Firește cã Gianina Cãrbunariu nu putea sã rateze lectura propriului scenariu dramatic, încât dilema de mai sus rãmâne de actualitate.
