Piese de Goran Stefanovski

Bacchanalia
Prelucrare după tragedia omonimă a lui Euripide. Personaje preluate din textul grec (Dionysos, Tiresias, Cadmus, Pentheus, Agave; bacantele; corul bărbaţilor tebani) interacţionează cu oameni simpli, tipici pentru societatea macedoneană patriarhală, şi cu membrii unei trupe teatrale moderne, angajaţi în reprezentarea spectacolului Bacchanalia având actanţi din Grecia antică. În Mai mică sau mai mare măsură, toate personajele manifestă trăsături de natură bahică: violenţă şi intoleranţă; o accentuată instabilitate a stărilor sufleteşti; pendularea între tradiţie şi noutate, între încredere şi îndoială, între raţiune şi iraţionalitate. Dar, cum Dionysos este însăşi natura care moare şi reînvie ciclic, „lecția dionisiacă” poate transmite și un mesaj de speranță. Pentru ca ordinea să fie restabilită, e nevoie de exorcizare, de o drastică şi amplă acţiune de curăţare. Mizeria şi compromisul trebuie distruse din temelii, iar lumea trebuie să fie apoi reconstruită cu răbdare, cu devotament şi cu înţelepciunea agonisit în urma experienţei traumatice.
Casabalkan
Gavro este un contrabandist crud, lacom, lipsit de scrupule și grobian care deține un luxos vas de croazieră - ”Casabalcan”. De fapt, pe vas se trafichează mărfuri, pașapoarte false și destine, interacționează oameni morali și imorali; oameni sensibili, iubitori, intelectuali, cu oameni declasați, rudimentari, brutali; oameni puternici și oameni slabi; oameni care refuză să-și recunoască vina și oameni care învață să ierte și să se ierte pentru greșelile săvârșite.
Černodrinski se întoarce acasă
Opera lui Vojdan Pop Georgiev Černodrinski (1875-1951) marchează începuturile dramaturgiei macedonene moderne. Deşi în piesa lui Goran Stefanovski nu apare ca personaj propriu-zis, el bântuie toate scenele, dându-le un sens care poate fi util şi oamenilor (nu numai macedoneni) din secolul XXI.
Gaura neagră (Crna dupka)
Piesa semnalează abisurile întunecate şi sordide, primejdiile cumplite care pândesc în sufletele oamenilor. Dezamăgit și frustrat, personajul central, Siljan, renunță să mai trăiască, dar rămâne o vreme suspendat între viață și moarte, martor la frământările și suferințele celor care i-au fost dragi. Finalul piesei indică salvarea din „gaura neagră” (care vibrează de intense energii negative) prin iubire şi devotament. Siljan nu trece cu adevărat Dincolo decât după ce înțelege ce înseamnă să iubești și să te dăruiești celor care au nevoie de afecțiunea și de ocrotirea ta.
Demonul din Debar Maalo (Demonot od Debar Maalo)
„Autorul dedică această farsă neagră şi nostalgică oraşului Skopje, capitala macedoneană, grav marcată de cutremurul devastator din 1963 - în urma căruia vechiul cartier Debarmaalo, de un pregnant pitoresc balcanic, a scăpat, totuşi, ca prin minune. Iată însă că viaţa de ultimă oră ameninţă să îl distrugă, după gustul şi interesele unor "nouveaux riches" şi puternici ai zilei, cam în felul în care vedem că stau lucrurile şi la Bucureşti. Punctul de pornire al piesei este legenda franceză medievală despre bărbierul ucigaş."Eu mi-am închipuit ce ar trăi acest bărbier dacă ar fi din Debarmaalo, explică autorul. Cartierul ar oglindi perfect epoca noastră şi cruzimea celor 15 ani de tranziţie... Fantastă, absurdă, extravagantă, onirică, de un umor macabru, piesa captează o doză substanţială a realităţilor actuale: de la mafie la handicap economic, de la iresponsabilitate şi abuz la lipsa de speranţă a tinerilor şi plecarea lor din ţară".
Divo meso
Stevo, unul dintre personajele dramei, explică ce înseamnă sintagma din titlu: „O vorbă din bătrâni. O superstiţie. Cică dacă îi intră cuiva un fir de păr în gât, el prinde rădăcină acolo şi în jurul rădăcinii, în chip nefiresc, creşte şi tot creşte carne străină, care-l sugrumă pe om.” Carnea străină este expresia spaimei: de schimbare; de celălalt – compatriot, dar mai ales străin; de cruzimea și de brutalitatea presimțite într-un timp tulbure, dinaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial.
Duhul libertății
Autorul preia textul lui Vojdan Černodrinski, care evocă un episod fierbinte din istoria națională: răscoala împotriva stăpânirii otomane (1903), răzvrătire pregătită de Organizația Revoluționară Macedoneană și soldată cu instaurarea timp de 10 zile a Republicii de la Kruševo (prima republică din Balcani), condusă de Nikola Karev. Acest text devine actul I al acestei piese cu același titlu și se adaugă încă două acte. Sunt repetate una și aceeași succesiune de evenimente, dar în perioade și în circumstanțe diferite, antrenând niște personaje care, deși poartă aceleași nume în fiecare dintre cele trei epoci, nu mai sunt aceleași. De altfel, în notele preliminare, autorul semnalează transformarea ireversibilă a oamenilor și a idealului libertății, pe care ei par să-l cultive în permanență, dar pe care, în mod tragic, l-au pierdut, de fapt, pe drum.
Euralien
Premisa de la care pleacă, provocator, dramaturgul este o lume ipotetică unde raporturile cunoscute dintre ţări şi popoare sunt răsturnate distopic, reprezentând însă, ironic şi simbolic, „alienarea politică şi socială, Kitsch-ul naţionalist din Europa sfârşitului de secol XX”. Ca şi în lumea reală, conceptul care guvernează relaţiile interumane (şi interstatale) este cel de alien, de străin (privit cu suspiciune, cu rezervă, cu dispreţ sau chiar cu repulsie, tratat cu indiferenţă, „pus la punct”, umilit, persecutat, exploatat, întâmpinat cu violenţă verbală şi/sau fizică.
Ex-Yu
Un fel de zoom având ca obiect individul. Titlul piesei este ambiguu. Ex-Yu poate fi și „fosta Iugoslavie”, dar și „fosta ta identitate” (ex-you), cel care ai fost și nu mai ești, din cauza istoriei nemiloase, ca și din cauza deciziilor pe care le-ai luat sub asemenea teribilă presiune.
Fundul dublu
Titlul piesei face referinţă la ambiguitatea care stăpâneşte întreaga lume, dar şi la duplicitatea omului slab, înfrânt de istorie, care e dispus la compromisuri. Problematica este dublă: pe de o parte, problema teatrului ca dublu sau ca oglindă al/a lumii, iar pe de altă parte problema raportului dintre om (fie el unul oarecare sau un artist) şi puterea politică a vremurilor în care acesta trăieşte.
Hi-Fi
Pentru Matej, un tânăr pasionat de rock᾽n᾽roll şi de instalaţii de sonorizare, perspicacitatea cuiva, puterea lui de a înţelege ce e lumea şi ce loc are el rezervat în această lume, se traduce prin indicaţia tehnică hi-fi. Asumat mult prea târziu şi într-un mod greşit, fără şanse reale de reuşită, pariul fidelităţii faţă de exigenţele şi năzuinţele personale este pervertit în egoism, tiranie, dorință de răzbunare şi nesăbuinţă.
Hotel Europa
Tema migraţiei în spaţiul european contemporan, temă care polarizează alte teme, precum: dezrădăcinarea, singurătatea, comunicarea deficitară sau absentă. „Scena” este „lumea mizeră a unui hotel de gară” aflat la răscrucea dintre Estul şi Vestul European. Publicul spectator se împarte în şase grupuri şi, sub călăuzirea a şase personaje (Hamalul, Asistenta socială, Maître d’hôtel, Recepţionerul, Fiica şi Îngrijitorul), vizitează pe rând camerele în care se petrec varii drame.
Jane Zadrogaz
Considerată expresie a tendinţei postmoderne de a relua, de a pune în contact şi de a recrea astfel texte articulate anterior, piesa reuneşte elementele folclorice tradiţionale, ritualurile străvechi, mitul şi simbolul, cu farsa şi cu o perspectivă inteligent parodică, plină de umor, fără a fi lipsită de respect.
Let vo mesto
Play dedicated by the author “to [his] forefathers, known and unknown”. The action takes place after the 1877-1878 Russian-Turkish war. The chief characters are two antagonistic Macedonian brothers, Evto (a mason) and Mihajlo (a church painter). According to Mihajlo, “flying on the spot” metaphorically indicates one's lack of courage, one's fear of fulfilling their wishes, one's incapacity of striving for their spiritual freedom.
Long Play
Piesa scoate în evidenţă drama deziluziei pe care o trăieşte o generaţie formată în spiritul Flower Power, plină de iluzii şi de idealuri măreţe, şi care, „trezită” la realitate, se vede eşuată într-o lume anostă, limitată, meschină. Piesa este structurată în 16 scene (plasate în intervalul temporal 1946-1977), fiecare numită cu titlul unui hit pop sau rock din anii ʼ60. „Morala” ar fi că fiecare generaţie îşi venerează propriii idoli şi îşi cântă propriul LP, chiar dacă traseul pe care îl urmează este, în esenţă, acelaşi pentru ei ca și pentru înaintașii lor.
Odiseu
Figura mitică a lui Ulise este tratată în registru parodic şi burlesc. Elementele eroice, solemne, serioase se dizolvă în derizoriul trăit de nişte refugiați amărâţi care plutesc acum în derivă pe valurile vieţii, fiecare trăind o mică şi nesemnificativă, probabil, „odisee”. Zeii acestor muritori copleşiţi de mizerie, de ratare, şi cu totul debusolaţi sunt și ei degradaţi, micşoraţi, banalizaţi. Deloc temuţi sau respectaţi, ei au devenit obiect de amuzament, de batjocură.
Orișicine: o piesă imorală
Șase dintre personaje reprezintă alegoric păcatele numite de tradiţia creştină Iubirea de arginţi, Desfrânarea, Lăcomia (de mâncare şi de băutură), Lenea, Pizma, Mânia. Trufia este păcatul supraordonat, ea se manifestă în toate personajele. Cele şase stafii („reprezentanţi tipici ai societăţii de consum”) sunt ipostaze ale unei umanități care dispreţuieşte profund orizontul spiritual și pentru care salvarea sufletului nu mai prezintă absolut niciun interes. Al șaptelea personaj este cel menit iniţial să aibă o funcţie ordonatoare: Moartea are rolul de a-l determina pe Everyman să se întrebe ce va răspunde odată ajuns în faţa Justiţiei divine. Aici Moartea, definită ca străină, este redenumită Anastasija (înseamnă „recuperare după boală”, „convalescenţă”, „renaştere”). Ea apare în viaţa celor şase caricaturi hidoase ale lui Everyman pentru a le arăta că trebuie să se scuture de păcat pentru a cunoaşte adevărata viaţă şi adevărata împlinire.
Povești din Estul Sălbatic (Prikazni od diviot istok)
eseu
Sarajevo
Despre distrugerea orașului Sarajevo privită de autor ca „scufundarea unei Atlantide culturale foarte speciale” – dispariţie violentă, de neînţeles şi de neacceptat, ce poate funcţiona ca un avertisment pentru întreaga omenire. Dramatismul textului nu rezultă din desfăşurarea unei acţiuni legate, coerente, continue, ci din succesiunea intensă, tulburătoare a unor imagini disparate, mişcându-se ciudat, în ralenti, fiind, de fapt, viziuni tragice care se perindă prin faţa ochilor Sarei (metaforă a oraşului Sarajevo), înainte ca ea să moară. „Structurată ca o călătorie rituală întru moarte, piesa devine o poveste despre Sara într-o lume a ororilor.” (Goran Stefanovski)
Suflete tatuate (Tetovirani duši)
Piesa abordează tema dezrădăcinării, prezentând drama inadaptării macedonenilor plecaţi în America, într-un fel de Ţinut al Făgăduinţei. Acești imigranți se află într-un veșnic exil, sunt veșnic preocupați de patria pe care au lăsat-o în urmă. Eşuaţi dincolo de Atlantic, într-unul dintre cele mai prospere state din lume, în „țara tuturor posibilităților”, în țara libertății și a democrației garantate, ei au imprimată în suflet imaginea a tot ce înseamnă pentru ei acasă.
Turnul Babel
Năruirea turnului Babel a reprezentat o pedeapsă pentru trufia oamenilor de a credea că pot ajunge (la propriu sau metaforic) până la cer. Noul turnul Babel din Balcani în jurul căruia gravitează acțiunea piesei este construcţia şubredă a mândriei iugoslave, care e devastată, culcată la pământ, pulverizată în graiuri şi neamuri care nu mai pot intra în dialog. Piesa lansează un avertisment întunecat: în lipsa smereniei şi în lipsa comunicării, în lipsa efortului de înţelegere reciprocă, o asemenea construcţie – orice construcţie – e sortită pieirii.

Optiuni vizualizare

Biografie Goran Stefanovski 

+1 1vot

Goran Stefanovski

Goran Stefanovski s-a nascut la data de 27 aprilie 1952 in Bitola, Macedonia.


Cronici ale spectacolelor dupa texte de Goran Stefanovski

Discutii:

propune tema de discutie

  Aminteste-ti datele mele