regizor caut piesa

Piese de György Spiró

adauga piesa

6 din 49

Un cuplu de oameni simpli, părinți a doi copii adolescenți, câștigă la loto 10 miloane de euro. Cei doi trec de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă până la frica paralizantă sau paranoia avansată. Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relație lor ies încet încet la iveală într-o cavalcadă când comică, când tragi-comică care culminează cu un gest extrem: distrugerea biletului câștigător.

Prah

doi soţi de vârsta a doua, de condiţie modestă - se confruntă cu o situaţie neaşteptată - câştigarea unei sume imense la loto - fapt ce atrage după sine confruntarea cu o serie de temeri şi frustrări ale personajelor.Biletul de loto le afectează rutina zilnică, acea ordine pe care, deşi o contestă frecvent, par să o prefere în locul riscurilor presupuse de schimbarea statusului.

Quartet

Un domn din America sună la uşa unor pensionari pentru a-i mulţumi celui care l-a avertizat cu ani în urmă că urma să fie arestat. Și-a făcut o situaţie materială consistentă, iar acum vrea să îşi arate recunoştinţa. Salvatorul de atunci, însă, nu recunoaşte nimic. E prea prins de teoriile conspiraţiei, de temeri vechi cu chip nou şi se ascunde în spatele ecranului tv la care urmăreşte Eurosportul. Soţia lui e o femeie de bine, blândă, cumsecade şi omenoasă. Discuţia începe cu intenţii bune, cu inima deschisă. Suspiciunile, ideile fixe şi obişnuinţa de a trăi cu frica în sân transformă această întâlnire într-un dialog absurd, în care argumentele curg, iar politica înlocuieşte amabilităţile.

Tacâmuri de pui

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie György Spiró 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de György Spiró

• Un pariu cu mai mulţi cîştigători - Tacîmuri de pui de sursa: Agenda LiterNet
  Teatrul Bulandra a reluat reprezentaţiile cu spectacolul Tacîmuri de pui de Spiro Gyorgy, în regia lui Gelu Colceag.
  Ţine de spiritul Teatrului Bulandra - şi constituie, fără îndoială, unul dintre pilonii de rezistenţă ai acestei trupe, dacă şi nu secretul tinereţii ei - permanentul dialog scenic între generaţii. Aşa se întîmpla în timpul doamnei Bulandra, gata oricînd să facă sute de kilometri pentru a vedea un tînăr actor despre care auzise că este promiţător şi să facă apoi, iar, sute de diligenţe pe lîngă oficialităţi, ca să-l poată aduce în teatru. Aşa se întîmpla în timpul domnului Ciulei, de al cărui directorat, de ale cărui montări se leagă debutul fast al unora dintre cele mai mari cariere actoriceşti ale ultimelor decenii. Aşa s-a întîmplat şi mai tîrziu, aşa se întîmplă, iată şi acum, şi cu acest spectacol în care joacă alături Luminiţa Gheorghiu şi Alina Berzunţeanu, Tora Vasilescu şi Antoaneta Zaharia,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Patru premiere. Și-un spectacol proaspăt de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna nr.269 - pg. 31
  Prah. Dacă auzi în românește „prah”, îți vine automat să faci o corectură și să pronunți „praf”. Cuvântul chiar asta înseamnă, în sârbă, și e titlul unei splendide piese „năcăjit”- înduioșătoare a lui Spiró György, montată de Daniel Vulcu la Teatrul Municipal din Turda (premiera în 8 februarie), cu Narcisa Pintea și Cătălin Herlo drept protagoniști. Prah are toate datele unei „povești din Est” prin detaliile care-i conturează intriga și prin neașteptatul său deznodământ. Structura dramaturgică solidă condiționează și punerea în scenă, căci un bine marcat orizont realist împiedică „artificii” de montare, dar poate fi un atu pentru accentuarea și exhibarea unor detalii care dau farmecul acestei „povești de familie”.
  Subiectul amintește cumva – în mintea mea vicioasă de critic, cel puțin – de un Două loturi în oglindă, dar cu aceeași doză de exces și dramatism. Aici, un cuplu de oameni oarecare,
  Citeste tot pe Revista Tribuna nr.269 - pg. 31
• Un deranjament extrem de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  „Prah“, concentratul absurdoid dramatic datorat scriitorului ungur Spiró György, se răspândeşte prin repertoriile Teatrelor de limbă română sau maghiară din Transilvania şi din Banat asemenea unui viral pe internet.
  Nu am o situaţie riguros exactă, dar, din câte ştiu, la ora actuală, piesa figurează pe afişele Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara (primul, cred, care l-a introdus în circuitul scenic românesc), dar şi pe cele ale colectivelor de limbă română din Târgu Mureş, Oradea, Turda şi, cel mai recent, Satu Mare. Ceva asemănător s-a întâmplat prin anii ’80 ai secolului trecut cu o scriere a unui dramaturg sovietic de origine basarabeană, Aleksandr Ghelman, Într-un parc, pe o bancă. Tot un text în două personaje, despre care astăzi, când a reintrat în repertorii datorită unui spectacol de la Teatrul Metropolis, se afirmă, de către unii comentatori grăbiţi şi nefamiliarizaţi nici cu istoria teatrului, nici cu istoria tout court,
  Citeste tot pe Adevărul
• Spaima de schimbare și amenințarea fericirii de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Teatrul de Artă este una dintre instituțiile de spectacol tinere în peisajul teatral din București – a împlinit un an în decembrie. Situat undeva în apropiere de intersecția Calea Moșilor cu Bulevardul Carol I, pe strada Sf. Ștefan, lângă celebra stradă a Plantelor, Teatrul de Artă te așteaptă cu o sală de-a dreptul ofertantă, nici prea mare, nici prea mică, care permite diverse tipuri de spectacol.
  Când a împlinit un an, Teatrul de Artă a anunțat o premieră inedită, în sensul că regia spectacolului e semnată de Alexandru Maftei, cunoscut ca regizor al filmelor „Domnişoara Christina” şi „Bună, ce faci?”, care a debutat, astfel, în teatru cu „6 din 49”, de Spiró Győrgy.
  Un spectacol în două personaje, cu Dana Voicu și Liviu Cheloiu în cele două roluri, „6 din 49” este o producție tipică teatrelor independente, ușor de realizat într-o sală mică și care are toate datele să placă publicului. Un text bine scris,
  Citeste tot pe Yorick
• Un exemplu reușit de “teatru adevărat” de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Semn bun pentru teatrul independent! În Capitală în ultimele două decenii au apărut peste zece teatre independente, plus alte zece în clublurile cafenele. Puține! S-au detașt dintre ele prin reușita unor spectacole, Teatrul Act, Unteatru, Teatrul Luni de la Green Hours, Godot Café Teatru, Teatrul Arca (La Scena) și mai nou promit să intre în prim plan, Teatrul Mignon și … ultima descoperire, Teatrul De Artă. Înființat în decembrie 2010 într-un fost garaj de pe strada Sfântul Ștefan în preajma Izvorului Rece prin străduința actorului George Constantinescu, acest teatru independent începe să se impună. E drept, denumirea de Teatru De Artă este prețioasă, inspirată parcă de un curent teatral, dar efortul celor ce apar aici merită prețuire și îi consolidează personalitatea. În acest sens, un exemplu devine spectacolul “6 din 49”, o reușită a “teatrului adevărat”, exemplu realist de concepție.Teatrul din acest fost garaj are 75 de locuri,
  Citeste tot pe Spectator
• Independenţii (I) de Doina Papp sursa: Adevărul
  În România există trei feluri de teatre: de repertoriu (subvenţionate de stat), independente şi comerciale (zisele şuşe).
  Dintre acestea cel mai incert statut îl au teatrele independente care după o definiţie consacrată prin alte părţi ar trebui să fie zona cea mai dinamică şi avangardistă a miscării teatrale (în vremea din urmă aceste sarcini au fost preluate mai degrabă de teatrele subventionate care şi-au consacrat spaţii şi programe experimentului tânăr) Din cauza condiţiilor financiare precare, independenţii îşi asumă însă libertatea doar în privinţa miscării personalului artistic, fiindcă altminteri cele mai multe din teatrele cu acest supratitlu merg în directia unor spectacole minimaliste, create conjunctural, la iniţiativa unor actori sau regizori entuziaşti. Cu mijloace modeste, refugiaţi prin baruri, cafenele sau spaţii adesea improvizate, aceste mici trupe ad hoc, îşi organizează cu greu producţiile îndeplinind mai toate
  Citeste tot pe Adevărul
• Ariel în Zăvoi de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Festivalurile teatrale de vară ţintesc, cel puţin la noi, flirtul cu spectatorul şi speranţa că acesta, odată cucerit, va frecventa teatrul, şi în timpul stagiunii. Ariel InterFest (20-29 iulie 2014, Rîmnicu Vîlcea), festival internaţional aflat la a patra ediţie, a avut în acest an un conţinut eclectic: trupe româneşti şi străine, spectacole în săli şi în aer liber, pentru copii şi adulţi, comedii şi drame sociale, producţii ample şi show-uri „de cameră“. Rîmnicu Vîlcea este un oraş cu tradiţie teatrală (de peste o sută de ani) care are în prezent două teatre („Anton Pann“ şi Ariel), ambele urmaşe ale Teatrului Popular, iniţial instituţie de amatori, devenită apoi profesionistă, care a avut o perioadă de efervescenţă la începutul anilor ‘90, sub directoratul lui Goange Marinescu (cînd a fost rebotezat Teatrul „Anton Pann“). Din noua instituţie s-a desprins, ca Eva din coasta lui Adam, Teatrul Municipal Ariel.
  Citeste tot pe Dilema veche
• Ce să faci când câștigi “6/49”? de Mariana Simion sursa: 4arte.ro
  Ce se intampla atunci cand sotia nu vrea in ruptul capului sa se imbogateasca? E simplu! Nu numai ca va refuza cele 10 milioane de euro pe care tocmai a aflat ca le-ai castigat la 6 din 49, dar te va face sa intelegi ca vei fi cel mai norocos barbat acceptand decizia ei. La o astfel de alegere, intre o viata luxoasa, fara griji materiale, si traiul de pe zi pe alta din salariul de muncitor, dar in linistea din sanul familiei, am asistat joi, 12 februarie 2015, la Teatrul de Arta Bucuresti.
  “Sase din 49”, de Spiro Gyorgy, in regia lui Alexandru Maftei, este o piesa ce dezvaluie partea intunecata a castigurilor la loterie, mai exact la 6 din 49, si modul in care se poate transforma viata linistita a unui cuplu sarac din provincie intr-un haos. Cei doi protagonisti, sot si sotie, sunt castigatorii a peste 10 milioane de euro. Dar dupa socul si bucuria aflarii vestii, cei doi devin din fericiti castigatori, doi paranoici, biletul buclucas dand nastere la scene tragice si in acelasi timp pline de umor.
  Publicul va lua parte la isteria unei sotii care sufera de “scenarita”. Grija excesiva pe care mama o poarta celor doi copii, aflati la varsta adolescentei, gandul ca cei doi ar putea deveni copii de bani gata o determina pe nefericita nevasta castigatoare sa recurga la gesturi extreme, lipsite de logica. Si, pentru ca o familie fericita inseamna o sotie fericita, capul familiei va lua singura alegere care se impune in asfel de situatii.
• Două viori, un violoncel şi o violă – „Quartet” în regia lui Gelu Colceag de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Să vorbim depre comunism şi capitalism! Despre frică, manii, lipsuri de tot felul, idoli de carton, bani, idealuri şi tăiţei cu mac. Orice masă în familie care adună în jurul său trei generaţii are parte de inevitabila discuţie – în registru lirico-nostalgic, avântat-aprins, ori crâncen-revoluţionar. „Era mai bine”, „Aveam de toate”, „Nimeni nu era fără serviciu”, „Ne descurcam” îşi primesc pe rând răspunsul devenit, şi el, refren: „Au murit oameni în închisori”, „Trăiaţi în minciună”, „Nu aveaţi ce cumpăra cu banii”. Iar punctul culminant nu se lasă aşteptat: „Ai trăit tu atunci? Vorbeşti din cărţi”. Iar nepoţii cedează, gândind că e mai bine să lase de la ei, că bunicii sunt oricum prea încăpăţânaţi şi ficsişti, în timp ce aceştia dau solemn deznodământul: „Noi aşa am trăit”.
  Chiar dacă există potenţial dramatic într-o astfel de conversaţie aprinsă, ştim cu toţii pe de rost
  Citeste tot pe Yorick
• Mircea Morariu O filă din procesul comunismului de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Nu doar bogată, ci şi semnificativă valoric e literatura dramatică maghiară consacrată realităţilor postcomuniste. Şocului pe care modificările politice, sociale şi economice le-au produs în rândul oamenilor după căderea comunismului.
  Într-o societate ce a cunoscut până în 1989 diferitele faţete ale socialismului real, inclusiv una dintre formele sale ceva mai blânde- aşa numitul comunism de tip gulaş, datorat lui Janόs Kádar, şocul în cauză fost nuanţat, resimţit în moduri diferite de diversele categorii sociale şi de vârstă. Nici în Ungaria, cum nici în România, nu toată lumea a fost bucuroasă să constate că lucrurile s-au schimbat radical. Au fost şi nostalgici, şi temători, majoritatea dintre aceştia recrutându-se, cum era de aşteptat, din rândul cetăţenilor maturi, care „se adaptaseră” şi pentru care „dezadaptarea” s-a dovedit grea, dacă nu chiar imposibilă. Unele dintre aceste piese au fost montate,
  Citeste tot pe Adevărul

Discutii:

propune tema de discutie