DEMONUL ROSU -A TRIBUTE TO AKIRA KUROSAWA de Cristina Rusiecki sursa: Adevarul literar artistic
Dintre premierele bucureştene ale finalului de stagiune a făcut parte şi Demonul roşu de Hideki Noda, în regia lui Marcel Ţop şi scenografia Ancăi Cernea, producţie a Teatrului ACT.
Considerat cel mai talentat dramaturg nipon contemporan, Hideki Noda (născut în 1955), fondatorul Companiei „Harta Noda", a regizat mai mult de patruzeci de spectacole în Japonia şi în străinătate, mai ales în Marea Britanie. Piesa sa cea mai cunoscută, Demonul roşu, s-a jucat prima dată în Japonia în 1997, apoi în Londra, la Vic Theatre, în 2003.
În epoca multiculturalismului, Demonul roşu se referă la o societate închistată în prejudecăţi şi prostie alienantă, unde cea mai mare autoritate o are Înţeleptul orgolios şi stupid (Afrodita Androne cu o expresivitate şi resurse comice nebănuite într-un astfel de rol). Într-o asemenea comunitate, cel aruncat de valuri pe o insulă, fără niciun mijloc de comunicare cu locuitorii de pe ea, e luat, inevitabil, drept demon. Pe scurt, o comedie neagră despre toleranţă vs. discriminare într-o lume care nu pune deloc preţ pe încrederea şi respectul pentru ceilalţi, nu tolerează libertatea individului sau abaterea de la normele excesiv înguste ale închistării în propriile prejudecăţi şi reprezentări strâmte.
Universul construit de regizorul Marcel Ţop pune preţ pe codul social în dauna individului, implicit fundamentat pe ipocrizie, ca în scena în care mamei cu mai mulţi copii, comic atârnaţi peste tot, nu-i prea pasă dacă monstrul o să-i mănânce sau nu plodul, iar toate îngrijorările sale (travestiul lui Vitalie Bantaş e bine venit) sunt numai aparenţă şi încercare de a dirija atenţia asupra ei.
Ceea ce e bulversant e mixtura de nou şi arhaic. Hideki Noda este cunoscut pentru folosirea cuvintelor cu colorit arhaic pe care le amestecă printre clişeele din vorbirea de zi cu zi. Discuţia despre valorile sociale moderne, revitalizarea temelor literaturii japoneze clasice, jocurile specifice de cuvinte se fac într-un mod deopotrivă straniu şi amuzant. Regizorul Marcel Ţop păstrează alternanţa mitic-poetic-teatral şi o remixează postmodern cu trivialităţi de azi, lăsând cuvintele neaoşe referitoare la situaţiile erotice să spargă aura de legendă. Îi revine lui Radu Zetu să reproducă efectele comice ale trivialităţii adăugându-le în compoziţia de inocenţă şi onestitate. În interpretarea actorului, contrastul între cel mai mare mincinos al satului şi cel mai credincios iubirii pentru străina rejectată de toţi se echilibrează, cu farmec, într-un personaj credibil.
Pe de o parte, spectacolul aduce pe scenă brutalităţile zilei, pe de altă parte, e poetic ambiguu, lăsând inexprimabilul să se intuiască în elementul alogen, Demonul roşu. Acesta poartă toată încărcătura mitică aferentă: vine de departe şi visul său se traduce prin libertate şi egalitate între toţi indivizii. Bariera cuvintelor şi a limbii sale necunoscute are avantajul de a nu deforma sensurile arhetipale, ferindu-le de bălăceala prin diferite interpretări şi nuanţe care să le îndepărteze de sensul originar. Neînţeles cum e, Demonul e păstrătorul unor idealuri înalte, de „dincolo de mare", într-o comunitate care nici măcar nu a aflat că există un „dincolo de mare".
În Demonul roşu, Kana Hashimoto, cu o deosebită expresivitate, pierdută de ai ei, e gravă, firavă, cu o apăsare în tot corpul, fragilizată, neînţeleasă şi întoarsă spre sine. Elementul de stranietate al spectacolului e întregit de Tonbi, un soi de Bufon-Nebun cu intuiţii exacerbate şi înţelegere imediată, personaj cvasishakespearean, perfect accesibil orizontului nostru de înţelegere.
Maria Tudosie joacă adorabil simplitatea şi o delicioasă candoare în băiatul cu mintea slabă, căreia nu îi sunt clare diferenţa între bine şi rău, ca şi limitările atribuite de sat celor două concepte, cum nu îl înţelege nici pe cel de „fără speranţă" al surorii sale. Adică al personajului principal (interpretat de Simona Popescu cu naturaleţe şi simplitate), Femeia aia. Repudiată de societate pentru că e altfel, ea se va sinucide în numele unor principii ca egalitate, iubire faţă de ceilalţi, respect pentru toţi oameni.
Spectacolul ar fi meritat un decor fastuos cu efecte vizuale care să ajute la sporirea transei şi la îmbibarea publicului în atmosfera straniu mitică. Din păcate, teatrul tânăr, alternativ, nu poate spera la asemenea răsfăţuri. Rămâne doar costumelor imaginative, concepute de Anca Cernea, pline de detalii ingenioase, să pigmenteze cenuşiul interior al unei comunităţi închistate.
La Teatrul ACT, Demonul roşu e un spectacol despre multiculturalism vs. discriminare asezonat cu imaginarul poetic nipon. Reţeta e viabilă.
"Demonul Rosu" pe Calea Victoriei de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
Luni seara, la Teatrul Act din Bucuresti s-a jucat un nou spectacol in premiera.
"Demonul Rosu", cea mai cunoscuta piesa a lui Hideki Noda, cel mai important dramaturg japonez al zilelor noastre, este tradusa in romana de Kana Hashimoto, o actrita japoneza ce a jucat deja in citeva montari romanesti (de pilda in "Turandot" de Carlo Gozzi, in regia Catalinei Buzoianu, la Teatrul Bulandra).
Hideki Noda, actor, dramaturg si regizor japonez, a scris si a montat peste 40 de piese de teatru in tara natala.
Nascut la Nagasaki, in 1955, Noda a urmat pentru o scurta perioada cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Tokyo.
In 1992 se muta la Londra pentru a studia teatrul, experienta pe care o va folosi la reintoarcerea in Japonia, unde infiinteaza propria companie independenta: Noda Map. "Demonul Rosu” cea mai cunoscuta piesa a sa la nivel international, s-a jucat pentru prima data in Japonia, in 1997, iar apoi la Londra, la Vic Theater.
"Demonul Rosu" este povestea
Citeste tot pe
Cotidianul
