Piesa face parte din ciclul celor dedicate de autor războiului și conturează o viziune istorică în care războiul este înfăţişat din perspectiva dramelor existenţiale trăite de personaj.
Piesa urmărește destinul familiei burgheze Elefterescu care, printr-o adaptare cameleonică, supravieţuieşte transformărilor sociale de după război. Fiica lui George Elefterescu va descoperi, ca o nouă Electra, că tatăl ei, pe a cărui moarte, proclamată drept eroică, se clădise întreaga prosperitate a familiei, fusese de fapt predat nemţilor, în timpul războiului, de propria ei mamă, Nina Elefterescu, în complicitate cu un amant trivial şi dornic de parvenire, Paul Cristodoru, de profesie pictor de gang.
Clanul familial burghez (faţă de care dramaturgul simulează dispreţul, pentru a face plăcere proletarilor aflaţi la putere) apare ca un edificiu fără fundaţie, zguduit nu numai de revoluţie, ci şi de contradicţii din interior. Este o prăbuşire lipsită însă de măreţie, pentru că autorul s-a lăsat influenţat de mecanica teatrului cehovian: oameni şterşi, care nu fac nimic, lipsă de orizont, drame consumate în tăcere. Personajele cele mai clar configurate sunt Grigore Dragomirescu, un mic-burghez sclerozat care ţine la "onoarea lui de familist", fiul său, Matei, un prestidigitator al cuvintelor şi, mai ales, bunica lui Matei, femeia-savant - singurul personaj cu umor din teatrul lui Horia Lovinescu. "Bunica" e o Domnica citadină, mai energică şi mai simpatică decât toţi urmaşii ei, care priveşte cu maliţie, dar şi cu duioşie scufundarea corabiei lui Noe. – Alex. Ștefănescu
O dezbatere de idei alături de o poveste sentimentală cu accente dramatice. Drama lui Toma Dărăscu care se află în plin proces de înțelegere a unor realități sociale
O piesă despre demnitatea umană. Acțiunea se desfășoară în jurul dezastrului provocate de acțiuni armate nesăbuite care conduc la un război iminent. Personajele cu trăsături schematice(ex: Magnatul cinic și egoist, Hangiul cupid și prost, Muncitorul optimist și altruist etc.) se împart în două tabere distincte: cei care-și caută și apără demnitatea, salvându-și umanitatea și cei pentru care demnitatea este o noțiune vidă.
Piesă raportată inevitabil la romanul cu subiect similar al lui Steinbeck. Spre deosebire de prozatorul american, Horia Lovinescu nu răstoarnă raportul dintre Cain şi Abel, discreditând binele şi reabilitând răul, ci dizolvă mitul într-o simbolistică confuză (parcă pentru a provoca un complex Oedip, Tatăl o asediază cu dragostea lui desfrânată pe Ana, iubita lui Abel, apoi tot el apare răstignit, ca un Isus Christos etc.). – Alex. Ștefănescu
Pe lângă reconstituirea istorică, piesa aduce în discuție situația domnitorului Petru Rareș. El trebuie să-şi sacrifice biografia (inclusiv pe Maria, soţia sa) pentru o cauză mai presus de sine, destinul de "locţiitor" al lui Ştefan cel Mare fiind, de fapt, tragic.
Text scris în spiritul epocii despre construcția socialistă pe un șantier. Visând la Coasta de azur, Inginerul sabotor Baziriade, „fost capitalist“ e angajat într-o ambițioasă acțiune subterană dușmănoasă pe șantierul hidrocentralei de la Ulmi și vigilența revoluționară se cere sporită.
Un sculptor celebru, bătrân și bolnav, se simte neînțeles și respins de fiul său. Găsește alinare în compania unei actrițe care îi refuză cererea în căsătorie și apoi în dragostea pentru fiica menajerei care, prin tinerețea ei, îi retrezește setea de viață și de creație. Este însă respins și de aceasta care vede în el doar o figură paternă. Toate aceste experiențe îl fac să-și recapete echilibrul interior și să își învingă frica de moarte.
O întâmplare se remarcă printr-un hieratism de tragedie antică sau prin ceea ce s-ar putea numi o sobrietate de film alb-negru, dar, din nefericire, asemănarea de fond cu piesa lui Camus e mult prea evidentă. - Alex. Ștefănescu
Făcând parte din ciclul de piese dedicate războiului („Dramele războiului”) – piesa conturează o viziune istorică în care războiul este înfăţişat din perspectiva dramelor existenţiale trăite de personajul care ajunge, pe înserat, la un han plasat în Franța celui de-al doilea Război Mondial.
O piesă tributară ideologiei epocii în care umanitarismul și gîndirea triumfă asupra sentimentului, ultimul văzut ca o abatere de la morala comunității.
Trei surori care duceau un trai liniștit în orașul lor de provincie se confruntă cu schimbări dramatice în viața lor din cauza razboiului. Părăsită de soț, cea mai mare dintre ele, se dedică îngrijirii unui rănit de război pe care-l ascunde de fasciști. Cea de a doua, căsătorită cu un burghez, este iubită și de un tânăr intelectual care mai târziu o va ajuta să-și recâștige statutul social, iar mezina se îndrăgostește de un ofițer întors de pe front.