“La început a fost cuvântul” apoi s-a facut spectacolul. Cuvântul lui Imre Kertesz şi abordarea scenicã a lui Tompa Gabor merg pe două linii separate, interpretarea sau viziunea regizorală se rup de text (sau de…”opera deschisă ” cum ar fi zis Eco).
Îl avem pe scenã pe scriitorul B. şi pe soţia acestuia. Conflictul? El nu vrea copilul pe care soţia îi cere să-l aibă împreună. Apoi vedem lupta ei (şi mai puţin “dintre ei”), încercarea de a ajunge la el – izolat de lume – şi, în final, renunţarea de a mai înţelege ori comunica. Dar, în acelaşi timp, B. vorbeşte, arătând cauzele şi punctul de start al acelui NU concsecventîn faţa cererii/întrebării ei..
Ceea ce în Kadiş pentru copilul nenăscut este final, în Vinerea lungă e punct de început. Negaţia vieţii celei noi, din carte, e nervoasă şi instinctivă, ca pentru apărare, scuză,distanţare; în spectacol vedem din start melancolia ce ar fi trebuit să fieprodusul ultim
Citeste tot pe
Man.In.Fest
