regizor caut piesa

Piese de Ion Creangă

adauga piesa

Capra cu trei iezi

Mamă, devotată, capra pleacă după merinde, instruindu-și cei trei iezi să nu dea drumul în casă nimănui. Prin prefăcătorie, lupul îi determină pe cei doi iezi mai mari să dea drumul la ușă și îi mănâncă, doar cel mic reușind să scape. Tot prin viclenie va reuși și capra să-și răzbune copiii și să îl pedepsească pe lup.

Fata babei şi fata moşneagului

Două fete de la țară, surori vitrege, sunt puse permanent în antiteză, întruchipând binele și răul. Puse în situații similare experiențele lor ne arată că modul în care ne comportăm în fața problemelor vieții influențează rezultatele obținute, fiind o pledoarie pentru cinste, hărnicie, bunătate.

Harap Alb

Dovedind tatălui său că este cel mai vrednic dintre frați, Harap Alb va plăti scump naivitatea de a se încrede în Spân. Ajutat de un grup de prieteni, fiecare cu însușiri care îi scoate din obișnuit, va îndeplini misiuni îndrăznețe și își va găsi dragostea, restabilind ordinea firească a lucrurilor.

Ivan Turbincă

După o viață petrecută în armată, Ivan are o întâlnire cu Dumnezeu în urma căreia devine posesorul unei turbinci cu puteri speciale, care îl va ajuta să învingă până și moartea.

Povestea porcului

Neavând copii, un cuplu de bătrâni adoptă un porc asupra căruia își revarsă toată dragostea. Acesta este de fapt prinț aflat sub vrajă care îndeplinind sarcina de a construi un pod ajunge ginerele împăratului. Deoarece nu a păstrat secretul, soția lui va avea de înfruntat multe greutăți până își va regăsi soțul.

Povestea poveștilor

Text plin de umor, cu caracter licențios, care a făcut obiectul a numeroase dispute academice, a cărui valoare literară este văzută prin prisma întregii opere a autorului.

Prostia omenească

Sătul de prostia celor din familia sa, un om își ia lumea în cap. Spre stupefacția sa, în călătorie întâlnește oameni care mai de care mai proști, ceea ce îl face să se întoarcă acasă, realizând că prostia e nelimitată și prezentă peste tot.

Punguța cu doi bani

Cicălit mereu de zgârcita Babă, Moșul nu are alt prieten decât în cocoșul său care, găsind o pungă cu doi bani, va trece prin multe întâmplări pentru a o recupera din ghearele vicleanului boier. Loialitatea sa va aduce Moșneagului bunăstare și satisfacția de a o vedea umilită pe Babă.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Ion Creangă 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Ion Creangă

• “Ivan Turbinca” sau de ce n-avem si noi musical de Cristina Modreanu sursa: Ziarul de duminică
  In caz ca va intrebati daca puteti sa duceti si copilul sa vada spectacolul "Ivan Turbinca" la Teatrul National din Bucuresti, raspunsul este, fara doar si poate, "da!". Erau destui copii in sala la premiera si va asigur ca se distrau foarte bine. De fapt, cred ca cel mai bine se distreaza copiii vazând acest spectacol, fiindca adultii - unii dintre ei, cel putin - au marele defect de a-si pune intrebari, ceea ce uneori poate sa strice chiar toata placerea.
  Spectacolul "Ivan Turbinca" (dramatizare de Ion Sapdaru dupa basmul lui Ion Creanga) a fost pus in scena de un grup de creatori moldoveni, Ion Sapdaru (regizor), Victoria Bucun (coregraf), Gelu Râsca (scenograf) care au refacut, cu actori bucuresteni, un spectacol mai vechi de la Teatrul din Botosani. E un spectacol tip musical, realizat in mod profesionist, cu câteva idei bune la nivelul interventiei regizorale si cu o uriasa energie si inventivitate când vine vorba despre coregrafie (aici merita laude si actorii,
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Cronică - Ivan Turbincă de Anca Ioniță sursa: Time Out
  Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte povestea, dar toate peripeţiile lui Ivan din momentul în care a părăsit armata ţarului şi a primit în dar de la Dumnezeu turbinca vestită în care poate să îndese mulţime de draci care nu dau pace creştinilor au un singur scop: acela de a opri trecerea timpului.
  Iată o temă la ordinea zilei, veţi zice, ca şi mine, aşezaţi în scaunele Sălii mari a TNB, înconjuraţi de o mulţime de copii care se prăpădesc de râs la fiecare poznă de-a lui Ivan!
  În spatele soldatului bon viveur, care gustă cu mare bucurie din toate plăcerile lumeşti - tabacioc, votcă, petreceri şi femei - se află un om care îşi pune întrebări asupra bătrâneţii şi a morţii. Daniel Badale, interpretul lui Ivan Turbincă, pare să fie născut pentru acest rol. Actorul trece cu uşurinţă din registrul comic în cel grav, adăugând personajului substanţa filozofică pe care personajul lui Ion Creangă o ascunde în spatele replicilor
  Citeste tot pe Time Out
• Turbinca lui Ivan sau capcanele unui text de Ion Creangă de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Când te apuci să montezi un spectacol după un text de Ion Creangă, îţi asumi din start câteva riscuri şi, pe de altă parte, mizezi, cu siguranţă, pe nişte avantaje intrinseci… Dintre care cel mai important ar fi o anume nevoie, din ce în ce mai la modă în ultimii ani, de a te lăsa furat de „sentimentul românesc al fiinţei”, cum frumos spunea Noica, dar adesea greşit interpretat… Este şi cazul celei mai recente dintre premierele de la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, „Ivan Turbincă”, în regia lui Ion Sapdaru. Riscurile sunt însă multe şi subtile.
  Unu: textul lui Creangă atât de inteligent, atât de plin de umor, atât de viu românesc poate sucomba uşor într-o interpretare care îşi propune, cum se spune în popor, să împace şi capra, şi varza. Adică şi pe spectatorul contemporan, de capitală europeană, îndepărtat, dar mereu admirator declarat al „vieţii la ţară”, şi textul lui Creangă, ce, nu-i aşa?!,
  Citeste tot pe Yorick
• Ivan Turbincă, fără subtitrare de Eugen Pasareanu sursa: Yorick
  Mă voi poziţiona din start în postura de apărător al acestui spectacol. Ştiu, suferă uneori de rupturi la nivel de construcţie şi actorii îşi mai pierd din „asumare”. Cu toate astea, spectacolul Ivan Turbincă montat de Ion Sapdaru la TNB are un filon autentic românesc.
  Putem vorbi cu greu de teatru românesc la nivel dramaturgic de concept cristalizat. Sigur, avem mari autori, precum Caragiale, care surprind şi sintetizează aspecte româneşti, dar un tablou clar, identitar al teatrului e greu de construit. Avem modele importate şi suprapuse cu mai mult sau mai puţin succes peste acest spaţiu.
  Tradiţiile populare păgâne, în amestec cu cele creştine, au supravieţuit prin sedimentarea unui inconştient colectiv, cum l-ar numi Jung. De aceea, Blaga sau Creangă, prin abordări diferite, sunt în opinia mea aproape de matricea acestui popor. Caragiale surprinde un dat, în timp ce Blaga sau Creangă surprind un proces. Sedimentarea tradiţiilor,
  Citeste tot pe Yorick
• Teatru: Ivan Turbinca de Gruia sursa: Metropotam
  Ivan Turbinca de la TNB nu este deloc o "versiune avangardista", asa cum anunta Ion Caramitru in aceasta toamna. Din pacate... Ivan Turbinca in viziunea lui Ion Sapdaru este o piesa de teatru pentru copii (din toata sala ei s-au si distrat cel mai bine) cu accente timide de musical, ce s-ar fi potrivit mai bine cu scena de la Teatrul Ion Creanga, nicidecum cu cea mare de la TNB.
  Povestea o stiti sigur: dupa 30 de ani in armata, Ivan este in sfarsit lasat la vatra, dar este batran si simte ca nu mai are mult de trait, tocmai acum cand era si el un om liber. Moartea, o "fata frumoasa", ii tot da tarcoale, insa pe un drum pe care Ivan mergea cantand pe doua carari cu damigeana in brate da de doi cersetori carora le da ultimii lui bani. Cersetorii sunt Sf. Petre si Dumnezeu, iar pentru bunatatea lui Dumnezeu il rasplateste si ii indeplineste o dorinta; cum nu poate sa-l faca nemuritor - lucrul pe care si-l dorea Ivan - ii vrajeste turbinca, astfel incat Ivan sa poata baga in ea tot
  Citeste tot pe Metropotam
• Creangă – Ivan – Iureş – Teatru – Absolut! de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Sunt convinsă că cei care l-au admirat pe Marcel Iureş în "Faimosul paparazzo", "Gool!" sau "Războiul lui Tom Hart" sau l-au aplaudat în "Richard al III-lea" sau "Hamlet" cu greu şi l-ar putea imagina întruchipându-l pe Ivan Turbincă, eroul vital, hâtru şi poznaş din povestea cu acelaşi nume scrisă de humuleşteanul Ion Creangă. V-aţi putea mira, de unde până unde s-a simţit tentat regizorul Alexandru Dabija de o poveste a copilăriei? Numai că în varianta pe care o puteţi urmări la Teatrul Act vreme de o oră şi jumătate, textul lui Creangă capătă dimensiuni şi înţelesuri nebănuite.
  Marcel Iureş este şi Povestitorul, şi Ivan şi Dumnezeu şi Moartea şi Sfântul Petru şi Scaraoţchi – o partitură diversă, complexă, nostimă şi o interpretare impresionantă ce are în egală măsură candoare, nerv, umor dar şi dimensiune umană şi spirituală. Nu numai că acest cuplu de creatori - Iureş-Dabija – a scos tot ce s-a putut din istoria lui
  Citeste tot pe Port.ro
• Despre actorie şi alţi „demoni” de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Ştiam de ceva vreme, din diverse interviuri şi declaraţii ale lui Marcel Iureş şi Alexandru Dabija, care au colaborat mult în ultimii ani, că se pregăteşte o scoatere la rampă a poveştilor din rezervorul naţional şi o redescoperire a lor pe scenă. Ideea semănată atunci a încolţit acum, explodând spectaculos la suprafaţă, crescând dintr-odată şi din prima, ca voinicul din poveste, cât alţii în nu ştiu câţi ani.
  Dacă proiectul de concretizare scenică a „periculoasei arte a spunerii unei poveşti”, cum scrie regizorul Alexandru Dabija în programul spectacolului „Absolut”, va creşte mare şi puternic, sămânţa va fi fost bine sădită, bine rostuită şi atent iubită. Ieşită în lume, în faţa spectatorilor, odată cu „Absolut”, ea este deja o fiinţă vie, întreagă şi consistentă. Iar dacă după „Absolut” nu vor încolţi alte spectacole în care se spun basme, populare sau culte, Teatrul Act tot va rămâne un erou
  Citeste tot pe Yorick
• Absolut genial! de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Regizorul Alexandru Dabija regenerează umorul lui Ion Creangă într-un spectacol cu un singur actor, la Teatrul Act din Bucureşti. În „Absolut!“, Marcel Iureş joacă drăceşte şi găteşte îngereşte (fasole la conservă), îi cântă lui Dumnezeu în strună la muzicuţă şi trimite moartea după ţigări.ab
  Spectacolul e o lecţie de tehnică actoricească şi de stil regizoral, un mix de inteligenţă care aruncă în aer şi Raiul, şi Iadul. Alexandru Dabija este un regizor pentru care simplitatea este sinonimă cu fantezia, un profesionist care arată, în perioada recentă, că ştie cum să‑i apuce de picior pe Dumnezeii literaturii clasice.
  Tocmai a montat la Teatrul de Comedie din Bucureşti „O scrisoare pierdută", cu Marcel Iureş distribuit în rolul lui Nae Caţavencu, şi „O noapte furtunoasă" la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" din Iaşi. Despre Marcel Iureş am spus de multe ori că ar trebui clonat, ca să ajungă în mai multe teatre din
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Există geniu de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Acum puțină vreme, la un colocviu din timpul Festivalului de Teatru de la Timișoara, dramaturgul Radu Macrinici a reușit să irite pînă la reacții de o necivilizată obrăznicie un mai tînăr confrate (dacă nu e prea tare cuvîntul), a cărui evoluție stilistică, pînă una-alta, e renunțarea la o căciulă rusească purtată cu clapele bine lăsate pe urechi, indiferent de temperatura ambientului și acoperișul de deasupra capului. Cauza? Amintirea parametrului prim și ultim al operei de artă care – asta e cam de pe la facerea lumii încoace – rămîne talentul. Fiindcă, desigur, pentru talent instrumentele de măsură țin de impalpabil, incomensurabil și implacabil – fiindcă termenul „genial“ (să fie francezii de vină cu al lor „c’est génial!“?) a ajuns marcă bună de lipit pe orice bilețel de amintit cumpărăturile la piață –, începem să uităm că obiectul artistic, pînă la urmă, pe talent se fundamentează și prin genialitate
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Marcel Iureş într-un spectacol „Absolut“ de Gabriela Lupu sursa: România Liberă
  Tandemul Alexandru Dabija-Marcel Iureş se întoarce la comedie făcându-i o vizită lui Creangă
  Cea mai nouă premieră a Teatrului Act este una pe cât de plăcută, pe atât de surprinzătoare. Spectacolul "Absolut!" este o lectură cu un ochi proaspăt a unui text din copilărie. Povestea "Ivan Turbincă", scrisă de ghiduşul Ion Creangă, este remixată de regizorul iubitor de basme Alexandru Dabija şi reinterpretată de mereu uimitorul actor Marcel Iureş.
  Cine se zbate în depresii de tot soiul poate face cu încredere un tratament-şoc cu acest spectacol atât de nebun şi de amuzant că îţi ia tristeţile cu mâna şi le aruncă departe. Marcel Iureş în acest one-man show dă în clocot de atâta talent şi umor şi te trimite la finalul spectacolului să ştergi praful de pe cartea cu poveştile lui Creangă şi să te apuci să le citeşti cu ochiul adultului de acum.
  Muzicuţa lui Ivan
  De cum intră spectatorii în sală, rând pe rând, dau cu ochii de un
  Citeste tot pe România Liberă
• Fa-bu-los! de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Ce poate să iasă din mîinile unui regizor, Alexandru Dabija, care pur și simplu scoate umor din piatră seacă? Mai ales dacă umorul se trage din folclorul pe care Dabija a dovedit că știe să-l stoarcă de haz pînă în măduvă, ca în Oo, după Ion Creangă. Ce se întîmplă cînd lucrează cu un actor al cărui talent pare să nu cunoască limite? E acel fascinant, serafic, tulburător, charismatic actor shakespearean a cărui privire albastră mlădiată pe inflexiuni numai de el știute înalță spectatorul așa, cît ai zice pește, la cerurile emoției și ale reflecției: Marcel Iureș. Un actor care își schimbase însă complet registrul odată cu țăranul din Acasă la tata și care în ultima producție de la Teatrul ACT, Absolut, sub ochiul lui Alexandru Dabija, generator de inspirație și registre noi, o ia pe partea cealaltă a scalei nobile, pentru a deveni nici mai mult nici mai puțin decît Ivan Turbincă. De fapt, nu numai Ivan Turbincă,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• „Mamă, ce boschetar!" de Robert Bălan sursa: România Liberă
  În noul spectacol al Teatrului Act, Marcel Iureş se dedă la poveşti, într-un „one man show" după celebra poveste a lui Ion Creangă, „Ivan Turbincă". Cu Iureş pe post de homeless cu chef de vorbă, „Absolut!" este un spectacol care are ca subiect chiar arta povestitului.
  „Mamă, ce boschetar!" îmi zise, pe un ton admirativ, unul dintre prietenii alături de care am intrat în acelaşi timp în sală la noul spectacol al Teatrului Act. Nebărbierit, înconjurat de cartoane, pungi de plastic şi alte obiecte din domeniu, protagonistul spectacolului era întins pe jos la intrarea spectatorilor. Şi era cam supărat că muzicuţa din dotare tot dădea rateuri. „Gata, mă? Plătiră toţi?", întrebă protagonistul şi spectacolul începu. Sau mai bine zis, începu povestitul. Şi boschetarul, homeless-ul, sau cum vreţi să-i ziceţi, se dovedi un povestitor al dracului de bun.
  Nu e altceva decât faimoasa „Ivan Turbincă", o poveste care i-a trecut fiecăruia pe
  Citeste tot pe România Liberă
• Final de stagiune à la Dabija de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Creangă e de multă vreme în ”portofoliul” lui Dabija, dacă e să amintim doar Jucăria de vorbe, spectacol-pod între generații, potrivit și pentru adulți și pentru copii, creat la Piatra-Neamț și transportat apoi și la București. La ACT, regizorul se oprește asupra povestirii Ivan Turbincă, apăsând pedala colocvialității humuleșteanului exact acolo unde se potrivește mai bine și pentru actorul său preferat, Marcel Iureș. Iar când lucrezi cu ”preferații” tăi – Creangă, Iureș - într-un loc preferat, cum este ACT, ai toate șansele ca rezultatul să fie strălucitor. Încă din primul moment, când spectatorii îl găsesc pe Marcel Iureș deja instalat în spațiul de joc, cântând la muzicuță și încălzindu-și pe foc o conservă de fasole, transpare cheful de joc/joacă pe care l-au avut toți cei care au lucrat spectacolul. Regizorul a ”turnat” materia poveștii într-o altă poveste subînțeleasă: povestitorul este un homeless –
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Absolut fantastic! - Absolut, cu Marcel Iureş de Anca-Maria Pănoiu sursa: Agenda LiterNet
  Dabija, Iureş, Creangă se-ngână şi-şi răspund. Într-un spectacol la superlativ, în care nu doar povestea cătanei Ivan Turbincă este ştearsă de praf şi remixată. Se conturează abia ghicit, într-un duplex dramatic "then & now" şi istoria personală a omului care, după ce s-a ţinut de ghiduşii, luându-se la trântă cu Moartea, sfârşeşte trist şi etern, refuzat tocmai de Ea. O împletire inedită de prospeţime şi dramatism, de trecut imemorial şi bube sociale şi psihologice actuale, de fantastic şi real. O reinterpretare în care Creangă este păstrat întreg, ca un miez peste care Dabija suflă înţelesuri neaşteptate. Un one-man-show în care Marcel Iureş clocoteşte de har mai ceva decât fasolea pe care şi-o fierbe pe spirtieră. Aşa încât la finalul piesei, cobori din poveste în stradă şi, cu un fior pe şira spinării, te gândeşti: "Măi să fie! N-aş fi zis!"
  Când am aflat că o să merg la un one-man-show care porneşte de la
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Uu recital memorabil de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Trebuie să vizionați “Absolut”, un recital memorabil susținut de Marcel Iureș în regia lui Alexandru Dabija. Preocupat intens de teatralizarea poveștilor, basmelor clasice, regizorul s-a oprit acum la “Ivan Turbincă”, povestea scrisă fermecător de Ion Creangă. O transferă printr-o inteligentă adaptare în lumea noastră. Nu întâmplător alege drept titlu al spectacolului “Absolut”. Ironizează cu un umor încântător, “fotogramă” cu “fotogramă” aspecte esențiale ale condiției umane.
  Eroul său, care crede sincer că știe totul despre lume și a trăit mari confruntări cu personaje legendare, este un … boschetar din zilele noastre. Alexandru Dabija transpune inspirat povestea lui Ivan Turbincă în actualitate, respectând însă, la literă sensurile scrierii și colaborează excelent cu Marcel Iureș care întreprinde un magistral periplu de evocare a numeroase personaje stranii, simboluri de fapt, ale vieții. Boschetarul înțelept se
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Iureşul memoriei şi Ivan_fără_de_moarte de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  ”Ce vorbeşti, domle!”. Vocea sună uşor ironic, cu siguranţa absolută a celui care ştie despre ce vorbeşte. Plescăie. „Dumnezeu le ştie pe toate. Păi dacă Dumnezeu nu le ştie, cine să le ştie?”. Amestecă încet în conserva de fasole, pusă cu mare grijă pe spirtieră, la încălzit. Se întinde greoi după o sticlă de votcă - „Absolut. Cea mai bună!” - o priveşte admirativ şi trage o duşcă. Aşezat pe cartoanele care înseamnă pentru el „acasă”, îmbrăcat în rămăşiţele unei uniforme militare, Ivan Turbincă îşi spune povestea. O poveste ca orice poveste, cu toate întrebările mari care bîntuie viaţa omului, despre Dumnezeu, Satana, păcate, amor, bani şi mai ales, Moarte.
  Povestea este o arhivă de arhetipuri pe care regizorul Alexandru Dabija o reconfigurează. (De)clişeizarea poveştii are efecte neaşteptate. Rusul Ivan este varianta hedonistă a Jidovului rătăcitor. Făcîndu-şi veacul (ce expresie potrivită!
  Citeste tot pe Dilema veche
• Actorul şi teatrul minimalist de Doina Papp sursa: Revista 22
  Marcel Iureş în recital.
  Publicul fidel Teatrului Act nu cred că percepe acest spaţiu drept unul destinat teatrului minimalist. În măsura în care noţiunea nu se referă doar la dimensiuni, respectiv factura camerală a acestui loc de joc cu posibilităţi minimale de montare, ci la anvergura demersului artistic, teatrul minimalist n-ar prea avea legătură cu ceea ce se petrece cel mai adesea la Act, unde asistăm la acte artistice majore.
  În cazul spectacolului Absolut!, la care ne vom referi aici, realizat după povestea Ivan Turbincă de Ion Creangă, avem de-a face chiar cu un master-teatru, care-i implică la superlativ pe regizorul Alexandru Dabija şi pe actorul Marcel Iureş. Un eveniment bun să demonstreze, dacă mai era nevoie, că actorul cu A este elementul cheie al teatralităţii, sursa primă şi ultimă a jocului ca element definitoriu al teatrului. De altfel, poate marele merit al Teatrului Act este tocmai acela că asigură câmp de manifestare actorului,
  Citeste tot pe Revista 22
• FNT | RECENZII LA CALD: „Absolut!“ - Teatrul ACT Bucureşti, regia: Alexandru Dabija de Andrei Vornicu sursa: Metropolis online
  Absolut! Cu Marcel Iureș alias Ivan Turbincă, alias Dracu’, alias Dumnezeu, alias Sf. Petru, alias Bețivul, alias alias. Iureș recreează povestea lui Creangă într-un limbaj actual, ce nu se poate perima, ce nu-și poate pierde umorul și vivacitatea.
  Întregul spectacol se sprijină pe interpretarea actorului, este o relație simbiotică între text și artist, fără aporturi scenografice, fără muzică, fără artificii și alte scamatorii în afara interpretării pure și simple (dar complexe și firești). Actorul reinvestește monodrama cu marea calitate a firescului și a directeții: el Povestește, dar conferă și corporalitate interpretării, o insuflă publicului, îl ia ușor de după umeri și îl trage cu sine în sine, în universul populat cu personaje și decoruri pe care le vezi și le simți, printre care te afli și le poți simți aroma.
  E un vechi truism faptul că monodrama este cea mai ofertantă, dar și solicitantă partitură dramatică pentru
  Citeste tot pe Metropolis online
• Cucurigu! Boieri mari! de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Întoarcerea, din cînd în cînd, la un anumit fel de studiu al valorilor, al tradiţiei, al elementelor ludicului face parte din exerciţiile fundamentale ale minţii. Acele exerciţii care aduc alte ritmuri, departe de cele cotidiene şi agresive, care dau timpului alt răgaz în a vedea, a observa şi altfel, şi altceva decît se întîmplă curent. Este un joc esenţial. Pe care ni-l permitem tot mai puţini. Şi tot mai rar. Întoarcerea la poveste, la basm ţine, la urma urmelor, şi de disponibilităţi interioare, de o preocupare profundă, neliniştitoare. De libertate. Acolo, în acel spaţiu spiritual, poţi găsi răspunsuri, poţi pune întrebări, poţi să-ţi însoţeşti gîndul în cele mai năstruşnice aventuri. Este felul în care, din cînd în cînd, poţi să devii tu însuţi. Chestiunea asta nu implică neapărat volte spectaculoase. Este simplă, părăseşte suprafaţa şi coboară în profunzimi. Cu bucurie.
  Astfel de exerciţii, la noi,
  Citeste tot pe România literară
• O poveste pentru oameni mari - OO! de Oltița Cîntec sursa: teatrul Azi
  Nu e nevoie să parcurgi pagini de exegeze ca să înţelegi că orice poveste e o construcţie narativă cu straturi de mesaj şi de înţelegere. Ţâncii, cărora le plac atât de mult aceste istorioare pentru că, invariabil, la final, Binele biruieşte Răul, văd mai ales dezvoltarea lor epică, în timp ce noi, ăştialalţii, mai trecuţi prin viaţă, "batem" ceva mai departe, înţelegându-le şi substraturile. Nu m-aş fi gândit, poate, la asta, dacă n-aş fi văzut, cu mare plăcere, trebuie să zic din start, pe scena de la Piatra Neamţ, un spectacol realizat de Alexandru Dabija pornind de la cunoscuta Punguţă cu doi bani a lui Ion Creangă. Axioma cu nivelurile de adresabilitate se verifică perfect în cazul ei, iar maniera în care echipa de la Teatrul Tineretului a teatralizat-o e dovada cea mai pertinentă.
  Proiectul pietrean e o creaţie colectivă. O formulă în vogă prin Occident în urmă cu câteva decenii a devenit în acest caz un dinam creator,
  Citeste tot pe teatrul Azi
• Clişee remixate de Dan Boicea sursa: Adevărul literar si artistic
  Alexandru Dabija e genul de regizor care îţi poate povesti chiar şi „Punguţa cu doi bani“ fără să te plictisească nici măcar o secundă. În spectacolul „OO!“, montat la Teatrul Tine-retului din Piatra Neamţ, Dabija învârteşte o omletă cu de toate. Pune delicat, sare şi piper, atent la dozaj, şi îţi potoleşte foamea.
  Se ştie: unde-s mulţi, puterea creşte, iar improvizaţia este mama învăţăturii. Dabija ne arată că ce-i în mână nu-i minciună, ouăle sunt reale, se mai sparg, mai sar în primul rând, pe costumul de firmă al unui fost ministru al culturii rătăcit printre spectatori. Cu o floare poate că nu se face primăvară, dar cu nişte ouă, Dabija a reuşit să facă un spectacol de teatru la care publicul se distrează şi se amuză. Toată lumea râde. Şi ministrul cu sacoul-gălbenuş, şi actorii, chiar şi recuzita (am văzut cu ochii mei cum râdea un ciob de o oală spartă care îşi jucase foarte bine rolul).
  Citeste tot pe Adevărul literar si artistic
• “OO”-le lui Dabija de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
  Săptămâna aceasta se află în turneu la Bucureşti, la Odeon, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ care îşi supune astfel judecăţii „capitaliştilor” cele mai noi producţii ale sale. După ce luni şi marţi publicul afrimian a fost răsplătit cu asupra de măsură cu „Herr Paul” în care actorul Cezar Antal face un rol copleşitor, a venit rândul lui Alexandru Dabija să-şi arate roadele colaborării cu Teatrul Tineretului:”Cu dragostea nu-i de glumit”(miercuri) şi „OO” (joi). Pentru ca articolul nostru să aibă şi o finalitate PR-istică, vom vorbi aici despre spectacolul lui Dabija la care mai puteţi încă prinde bilete şi anume de „OO”.
  Noi am spus în titlu că „oo”-le sunt ale lui Dabja, dar de-abia acum vine momentul adevărului. Ele au fost de fapt „moştenite” de regizor de la Ion Creangă, iar moştenirea a fost cinstită cum se cuvine. Pentru că „OO” nu este nimic altceva decât „Punguţa cu 2 bani” aşa cum ar putea
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Dar, unde mergi, fără de mine n-ai să poţi face nimica." De cîte ori n-am auzit, nu ni s-a citit, n-am citit, n-am invocat aceste vorbe. Ceea ce tindeam să cred că este doar misterul poveştii, am înţeles, cu maturizarea, că este tîlcul vieţii. Într-adevăr, nimic nu prea poţi să faci fără însoţitori. Fără iniţiere, fără asumarea experienţei pe cont propriu. Însoţitorii pot deveni, la un moment dat, datorită acestei calităţi, personaje fabuloase şi în existenţă. în realitatea cea mai pură, concretă şi palpabilă. Ca şi întîlnirile semnificative. Construcţia formidabilă a poveştilor are multiple trepte de receptare. Pe măsură ce urci scara. Textele se desfac altfel în copilărie sau în adolescenţă, altfel la maturitate şi cu totul modificate atunci cînd le citeşti celor mici, încercînd, de fapt, contaminat de ipocrizii, să te prefaci că nu ştii ceea ce ai descoperit între timp. Există coduri pentru momente, pentru experienţe
  Citeste tot pe România literară
• Un milion de poveşti de Mircea Ghițulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  Sub acest titlu cantitativ se ascunde un eveniment cultural fermecător: Festivalul internaţional al teatrului pentru copii. Organizat în fiecare an de Teatrul „Ion Creangă“ din Bucureşti, teatrul pentru copii este altceva decât teatrul cu păpuşi şi marionete sau teatrul de animaţie. Este teatrul cu actori la proporţii naturale, care se prefac că sunt personaje de basm. Spectacolul de închidere - Capra cu trei iezi, de Ion Creangă, prelucrat de Monica Patriciu - ni s-a părut, ca scenariu, extrem de inteligent. Este prima oară când mi se pare că actualizarea unui text clasic (adică Shakespeare cu blue jeans şi căşti) este binevenită. În principiu, un text dramatic clasic nu trebuie actualizat pentru că spectatorul trebuie lăsat să facă singur operaţia de actualizare în funcţie de cultura şi interesele lui. De data aceasta, cu acordul celor trei sute de copii din sală, „cu mămici, cu tătici, cu bunici”, cum sună textul, au fost de acord cu
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Reconstituirea - Să mai fie şi un lup "mâncat" de capră de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Alexandru Dabija continuă seria de reinterpretări teatrale ale textelor lui Ion Creangă. După "Ivan Turbincă", un studiu metafizic finalizat cu spectacolul "Absolut", de această dată, tot la Teatrul Act, regizorul ne propune un "studiu gastronomic" prin intermediul poveştii "Capra cu trei iezi". Cine are tentaţia de a trata acest experiment cu o prea relaxată dispoziţie, ar face bine să se mai gândească. Avem de-a face cu o serioasă, profundă, inedită analiză pe text.
  Ce aţi zice dacă, dincolo de basmul copilăriei am descoperi virtuţile tulburătoare ale unui "Hamlet”? Căci spectacolul de la Act e povestea reconstituirii unei crime, un plan crud, lucid pentru "darea în fapt” a criminalului. Făptaşul cade în capcană, capra păcăleşte lupul. Şi totul se întâmplă la masă.
  Personajele împrumută numele actorilor. Astfel, iezii sunt: Costică (Constantin Drăgănescu), Florinel (Florin Dobrovici) şi Mihăiţă (Mihăiţă Calotă) - o idee care nu
  Citeste tot pe Port.ro
• Cum l-au ucis poftele pe Naşul Lup de Maria Sârbu sursa: Jurnalul național
  "Capra cu trei iezi" de la Teatrul ACT, studiu gastronomic în varianta Dabija
  Nu titlul atrage atenţia, ci numele celui care a realizat spectacolul, căci "Capra cu trei iezi" după Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, producţie a Teatrului ACT, i-a făcut curioşi pe foarte mulţi de îndată ce s-a ştiut despre acest proiect. Basmul a fost montat pe scene ale teatrelor pentru copii; există desen animat şi variante audio cu acest text al povestitorului de la Humuleşti, însă Alexandru Dabija, cel care a pus în scenă şi alte texte ale lui Creangă, citindu-le altfel, dă o anumită semnificaţie poveştii "Capra cu trei iezi".
  Intrând în sala de spectacol, te invadează miros de sarmale. Simţi acest studiu gastronomic. Spectacolul începe cu venirea la praznic a Cumătrului (actorul Andi Vasluianu), aşteptat de Mama (Emilia Dobrin) şi Fiul cel mic, Mihăiţă (Mihai Calotă). În scenă apar şi fantasmele celor doi fii dispăruţi – Costică (Constantin
  Citeste tot pe Jurnalul național
• Lupul, victima sarmalelor în „Capra cu trei iezi“ de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Spectacolul „Capra cu trei iezi - un studiu gastronomic“, montat de Alexandru Dabija, va avea premiera astăzi şi mâine, la Teatrul Act din Bucureşti.
  Reprezentaţiile au fost programate să înceapă de la ora 19.00, iar spectacolul durează o oră. Din distribuţie fac parte Emilia Dobrin, Andi Vasluianu, Constantin Drăgănescu, Florin Dobrovici şi Mihai Calotă.
  Ţuică, vin, ciorbă, sarmale şi piftie. Cu asta îi vine de hac capra lupului, după ce cumătrul i-a înfulecat doi dintre cei trei iezi pe care îi avea în bătătură. Povestea lui Ion Creangă e ştiută, dar Alexandru Dabija are o frazare mai ciudată atunci când o reciteşte.
  „După ce ne-am încercat puterile cu metafizica din «Ivan Turbincă» în spectacolul «Absolut!», ne avântăm acum în psihologia abisală a cruzimii şi răzbunării din «Capra cu trei iezi», iar studiul pe care îl propunem este în primul rând unul gastronomic, pentru că moartea este, invariabil,
  Citeste tot pe Adevărul
• „Capra cu trei iezi” în exerciţii de actorie de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Acum câţiva ani, Teatrul Act anunţa un program dedicat basmului românesc, care să fie readus în atenţia publicului sau chiar resuscitat dintr-un fond pasiv al culturii prin adaptări scenice. Prima dintre acestea s-a făcut la jumătatea anului 2011 şi s-a concretizat în „Absolut!”, spectacol de excelenţă (un cuvânt abuzat, al cărui sens rămâne însă cât de poate de potrivit aici) actoricească, datorat lui Marcel Iureş şi regizorului Alexandru Dabija, un obişnuit al micului teatru de pe Calea Victoriei. Cei dornici de joacă se pot bucura de povestea lui Ivan Turbincă aşa cum poate nici nu şi-ar fi imaginat-o, într-un recital de un umor nebun, care pune în lumină bogăţia şi frumuseţea nestinsă a basmului semnat de Ion Creangă, cu toată desuetudinea care-l învăluie.
  Un alt basm, „Capra cu trei iezi” a fost scos dintre copertele unei cărţi al cărei farmec rămâne azi din ce în ce mai ascuns şi montat în rama unui „experiment
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol surprixă, captivant de Ilena Lucaciu sursa: Blog Ilena Lucaciu
  Toată lumea cunoaște povestea “Caprei cu trei iezi” a lui Ion Creangă, din copilărie. Iată însă, că regizorul Alexandru Dabija îi descoperă noi tâlcuri specifice mentalității realității în care trăim, dovedind că și clasicul povestitor Creangă rămâne contemporanul nostru.
  “Adaptarea” teatrală a poveștii întreprinsă de regizor, alege drumul unui ingenios … “studiu gastronomic”. Pentru spectatorii care au trăit timpurile de tristă amintire când “gastronomia” era de neconceput, dar și pentru tinerii de astăzi, interesați de rafinamente gastronomice, ambalajul spectacolului e cuceritor și trimite spre judecăți interioare. De când intră în sală, publicul este amețit de mirosuri și salivează inconștient. În finalul reprezentației, va primi … colivă de la praznicul caprei gospodine pentru iezii ei mâncați de lup. A pregătit bucate tradiționale pentru … spectacolul care să îl atragă pe Nașul-Lup, ce își va da
  Citeste tot pe Blog Ilena Lucaciu
• „Capra cu trei iezi“, vocaţia răzbunării şi a parastasului de Gabriela Lupu sursa: România Liberă
  Studiu de caz. Poporul român şi pendularea sa între gastros şi thanatos
  După ce a pus în scenă două montări de mai mare dragul după „Punguţa cu doi bani" şi „Ivan Turbincă", regizorul Alexandru Dabija a continuat să scormonească în universul scrierilor lui Ion Creangă, scoţând la iveală o nouă poveste: „Capra cu trei iezi".
  Cu puţină vreme în urmă, am atacat şi noi într-un articol tema violenţei în basme şi printre împricinate se număra chiar capra din poveste. Ni s-au spus atunci vorbe grele, inclusiv că, dacă pe autoarea articolului o cheamă „Lupu", orice urmă de credibilitate este din start spulberată. „Nu puteţi fi neutră dacă vă numiţi „Lupu“, pentru că lupul a ieşit şifonat din toate basmele în care a apărut, atât din „Scufiţa Roşie", cât şi din „Capra cu trei iezi", iar toată încercarea asta de reconsiderare a basmelor nu pare altceva decât o pură răzbunare a lupului pentru umilinţele îndurate,
  Citeste tot pe România Liberă
• Românul, între stomac și catafalc de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
  În noul spectacol al Teatrului Act, „Capra cu trei iezi-un studiu gastronomic“, regizorul Alexandru Dabija face un interesant demers antropologic cu aplicație practică pe ciudatul apetit al românilor la parastase. Pare-se că singura explicație logică a mâncatului hulpav din coliva defuncților este aceea că oaspeții de la pomană sărbătoresc faptul că sunt încă vii, motiv, să recunoaștem, de maximă satisfacție.
  Povestea „Caprei cu trei iezi“ este abordată deci și din perspectiva gastronomică, fiindu-ne prezentat meniul complet al pomenilor tradiționale. Pentru mai multă autenticitate se și gătesc sarmale, „de-alea moldovenești, mici cât o nucă“, la fața locului. Ca premiu de consolare că au suportat cu stoicism mirosul îmbietor de varză cu afumătură primesc și unii dintre spectatori la final un păhăruț de plastic plin cu colivă. Destul de puțin, credem noi, pentru sacrificiul de a auzi dezbătute pe larg rețete de ciorbă de
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Sarmalele ca parabolă a răzbunării de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Reconstituită pe scena intimă de la Teatrul ACT, Capra cu trei iezi a lui Creangă devine un spectacol minimalist, delicat psihologic şi care, studiu gastronomic fiind, printre altele, înlocuieşte pantagruelicul à la Silviu Purcărete cu plăcerea vorbitului despre mîncare.
  Formula montării evită succesiunea cronologică a poveştii originale – ceea ce, în punerile în scenă „obişnuite“ ale Caprei cu trei iezi (în teatrul de copii şi de animaţie) nu se prea întîmplă; nici morala poveştii, dimensiunea ei educaţională (partea cu cei mici care au numai de suferit dacă nu-şi ascultă părinţii şi oamenii răi care-şi primesc mereu pedeapsa), nu mai are cine ştie ce importanţă în varianta de la Teatrul ACT. Capra (Emilia Dobrin) îl invită pe Lup (Andi Vasluianu) la parastasul celor doi iezi (Constantin Drăgănescu şi Florin Dobrovici) pieriţi de moarte tragică. Spiritele iezilor încă bîntuie, cît se poate de întrupat pe scenă,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Bucătăria românească te bagă-n groapă de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  În „Capra cu trei iezi“, spectacolul Teatrului Act din Bucureşti, moartea are gust de sarmale înmuiate în unt şi, înghesuită între doi cârnaţi, sfârâie implacabil din adâncul unei tigăi.
  Nicicând moartea n-a mirosit atât de bine pe scena unui teatru care, iată, a instaurat cu mult bun-gust, ce-i drept, tradiţia chiolhanului în spectacolele sale. În istoria recentă şi înfometată de evenimente teatrale, ne aducem aminte de cartofii prăjiţi şi de castraveţii muraţi, înfulecaţi nemilos de Vlad Zamfirescu în „Dumnezeul de a doua zi", de conserva de fasolică şi cârnaţi, încălzită la spirtieră de Marcel Iureş în „Absolut", de prânzul corporatist din „XXL (Fat Pig)", înghiţit cu noduri de Raluca Vermeşan şi Andi Vasluianu/Tudor Istodor.
  Toate la Act, în sala de la subsol, un pic mai mare decât o bucătărie! I-ar putea concura doar Sorin Leoveanu, un Caligula epicurian, care le face trădătorilor săi un grătărel ca la carte,
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• În cautarea sensului pierdut - Capra cu trei iezi de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  După încântătoarea transformare a lui Ivan Turbincă în genialul one-Iureş-show Absolut!, întâmplată în vara anului 2011, Alexandru Dabija îşi continuă călătoria în lumea poveştilor lui Creangă cu Capra cu trei iezi, prima premieră 2012 a Act-ului. Un spectacol scurt (o oră), în 5 personaje (lup, capră, ied 1, ied 2, ied 3) şi nesfârşite feluri de mâncare (în ordinea apariţiei pe scenă, ţuică, răcitură cu hrean, ciorbă de cocoş cu ardei iute, sarmale moldoveneşti, vin, cârnaţi & friptură), cu text simplu şi multiple versiuni-live ale şlagărului Trei iezi cucuieţi, uşa mamei descuieţi. Simplu la vorbă, amplu la bucate, discret-deştept la regie, pofticios-rafinat la interpretare actoria, hiper-pofticios şi vast-bucuros la receptare public. Mică bijuterie de gând şi stil.
  Sub-intitulat Un studiu gastronomic, spectacolul e marketat ca un bun prilej de a observa că "moartea este, invariabil, însoţită de haleală. Cei ce rămân,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Un thriller culinar de Oana Stoica sursa: BeWhere
  În Capra cu trei iezi se comit crime abominabile. Lupul ucide iezii cu plăcerea lui Hannibal Lecter, iar Capra se răzbună înfiorător, torturând criminalul până la moarte.
  
  În spectacolul lui Alexandru Dabija, atrocităţile sunt înăbuşite într-un dezmăţ culinar prilejuit de parastasul iezilor. Tocmai asta face povestea de groază.
  Capra cu trei iezi este al doilea episod din seria poveştilor româneşti începută de Dabija la Teatrul Act cu Absolut! (după Ivan Turbincă). De data asta, în discuţie se pune un anume tip de horror mioritic. Miturile autohtone sunt pline de criminali: meşterul Manole şi-a omorât soţia prin sufocare lentă, ciobănaşii ungurean şi vrâncean îl asasinează cu sânge rece pe cel moldovean etc. Violenţa acaparează poveştile aşa cum se întâmplă şi în cartoons, dar, în cele din urmă, groaza e disimulată în drăgălăşenie.
  Citeste tot pe BeWhere
• Povestea Porcului la Țăndărică de Dan sursa: Metropotam
  N-am mai fost la o piesa de teatru pentru copii de cand eram in clasa a IV-a si am mers impreuna cu colegii si doamna invatatoare si am vazut... din pacate nu mai tin minte numele piesei. Da! Ma refer la teatrul Tandarica. Dar am fost ieri la premiera piesei Povestea Porcului si a fost mi-nu-nat.
  Credeam ca o sa ma simt destul de stingher printre copiii mici si cele cateva profesoare sau mamici care ii insoteau. Insa nu a fost deloc asa pentru ca in sala numarul de copilasi era aproape egal cu numarul de adulti. Mi-am gasit un loc in toata harmalaia dinaintea spectacolului incercand sa nu incurc nici un copil care alerga prin teatru si m-am uitat la piesa Cenusareasa care rula pe televizoarele de langa scena. Gongul a inceput sa bata si cei mici sa se linisteasca sau sa fie linistiti de parintii lor, si cortina desenata foarte colorat s-a dat la o parte.
  Piesa de teatru a inceput cu toti actorii dansand, pentru ca mai apoi Baba si Mosul sa intre pe scena. Desi eu tineam minte ca ar
  Citeste tot pe Metropotam
• Povestea de la Ţăndărică de Maria Zarnescu sursa: Yorick
  “Cică erau odată o babă ş-un moşneag: moşneagul de o sută de ani, şi baba de nouăzeci…” – zice-se la începutul “Poveştii porcului”, cea scrisă de Ion Creangă acum mai bine de un veac. Moşul şi baba din spectacolul de la Ţăndărică sunt însă tineri, mult mai tineri, ca şi întreg norodul de actori păpuşari şi marionetişti de pe scena teatrului. Fondată în 1945, instituţia ar fi, oficial, de vârsta pensionării, dar licorile magice pe care le-a băut de-a lungul acestor ani, i-au dat, pare-se, mult râvnita tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. O seamă de artişti de soi (nume celebre, dar şi tineri creatori) i-au trecut pragul şi au zămislit lucrări meşteşugite, cu care au colindat mări şi ţări.
  Chiar şi pândiţi de vigilentul Ochilă în anii cei răi ai Securităţii, artiştii au găsit calea de a rezista prin teatru, în vestitele “Nocturne de la Ţăndărică”. Iar în zilele noastre,
  Citeste tot pe Yorick

Discutii:

propune tema de discutie