regizor caut piesa

Piese de Ion Creangă

adauga piesa

Amintiri din copilărie

Aventurile pline de haz ale lui Nică cel șugubăț.

Capra cu trei iezi

Mamă, devotată, capra pleacă după merinde, instruindu-și cei trei iezi să nu dea drumul în casă nimănui. Prin prefăcătorie, lupul îi determină pe cei doi iezi mai mari să dea drumul la ușă și îi mănâncă, doar cel mic reușind să scape. Tot prin viclenie va reuși și capra să-și răzbune copiii și să îl pedepsească pe lup.

Dănilă Prepeleac

O temă cu origini în folclorul românesc structurată în jurul a două întâmplări. Eroul, sărac, leneș și prostănac, își dovedește incompetența și lipsa de prevedere într-o serie de schimburi dezavantajoase, ceea ce face ca să obțină în final o pungă goală în schimbul unei perechi de boi. Cea de-a doua parte a textului prezintă aventurile lui Dănilă într-o pădure din apropierea satului, unde acesta se hotărăște să devină pustnic, neștiind că acel teritoriu era stăpânit de o oaste de diavoli.

Fata babei şi fata moşneagului

Două fete de la țară, surori vitrege, sunt puse permanent în antiteză, întruchipând binele și răul. Puse în situații similare experiențele lor ne arată că modul în care ne comportăm în fața problemelor vieții influențează rezultatele obținute, fiind o pledoarie pentru cinste, hărnicie, bunătate.

Harap Alb

Dovedind tatălui său că este cel mai vrednic dintre frați, Harap Alb va plăti scump naivitatea de a se încrede în Spân. Ajutat de un grup de prieteni, fiecare cu însușiri care îi scoate din obișnuit, va îndeplini misiuni îndrăznețe și își va găsi dragostea, restabilind ordinea firească a lucrurilor.

Ivan Turbincă

După o viață petrecută în armată, Ivan are o întâlnire cu Dumnezeu în urma căreia devine posesorul unei turbinci cu puteri speciale, care îl va ajuta să învingă până și moartea.

Moş Nichifor Coţcariul

Despre întâlnirea dintre două generații și confruntarea între două feluri de a vedea lumea: una conservatoare, ironic-tradiționalistă și una modernă, agresivă în fragilitatea ei.

Povestea porcului

Neavând copii, un cuplu de bătrâni adoptă un porc asupra căruia își revarsă toată dragostea. Acesta este de fapt prinț aflat sub vrajă care îndeplinind sarcina de a construi un pod ajunge ginerele împăratului. Deoarece nu a păstrat secretul, soția lui va avea de înfruntat multe greutăți până își va regăsi soțul.

Povestea poveștilor

Text plin de umor, cu caracter licențios, care a făcut obiectul a numeroase dispute academice, a cărui valoare literară este văzută prin prisma întregii opere a autorului.

Povestea unui om leneș

Povestea unui om extrem de leneș, căruia și a mesteca i se părea greu, astfel încât preferă să moară de foame.

Prostia omenească

Sătul de prostia celor din familia sa, un om își ia lumea în cap. Spre stupefacția sa, în călătorie întâlnește oameni care mai de care mai proști, ceea ce îl face să se întoarcă acasă, realizând că prostia e nelimitată și prezentă peste tot.

Punguța cu doi bani

Cicălit mereu de zgârcita Babă, Moșul nu are alt prieten decât în cocoșul său care, găsind o pungă cu doi bani, va trece prin multe întâmplări pentru a o recupera din ghearele vicleanului boier. Loialitatea sa va aduce Moșneagului bunăstare și satisfacția de a o vedea umilită pe Babă.

Soacra cu trei nurori

O soacră rea, care își teroriza nurorile, este aspru pedepsită de acestea.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Ion Creangă 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Ion Creangă

• “Ivan Turbinca” sau de ce n-avem si noi musical de Cristina Modreanu sursa: Ziarul de duminică
  In caz ca va intrebati daca puteti sa duceti si copilul sa vada spectacolul "Ivan Turbinca" la Teatrul National din Bucuresti, raspunsul este, fara doar si poate, "da!". Erau destui copii in sala la premiera si va asigur ca se distrau foarte bine. De fapt, cred ca cel mai bine se distreaza copiii vazând acest spectacol, fiindca adultii - unii dintre ei, cel putin - au marele defect de a-si pune intrebari, ceea ce uneori poate sa strice chiar toata placerea.
  Spectacolul "Ivan Turbinca" (dramatizare de Ion Sapdaru dupa basmul lui Ion Creanga) a fost pus in scena de un grup de creatori moldoveni, Ion Sapdaru (regizor), Victoria Bucun (coregraf), Gelu Râsca (scenograf) care au refacut, cu actori bucuresteni, un spectacol mai vechi de la Teatrul din Botosani. E un spectacol tip musical, realizat in mod profesionist, cu câteva idei bune la nivelul interventiei regizorale si cu o uriasa energie si inventivitate când vine vorba despre coregrafie (aici merita laude si actorii,
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Cronică - Ivan Turbincă de Anca Ioniță sursa: Time Out
  Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte povestea, dar toate peripeţiile lui Ivan din momentul în care a părăsit armata ţarului şi a primit în dar de la Dumnezeu turbinca vestită în care poate să îndese mulţime de draci care nu dau pace creştinilor au un singur scop: acela de a opri trecerea timpului.
  Iată o temă la ordinea zilei, veţi zice, ca şi mine, aşezaţi în scaunele Sălii mari a TNB, înconjuraţi de o mulţime de copii care se prăpădesc de râs la fiecare poznă de-a lui Ivan!
  În spatele soldatului bon viveur, care gustă cu mare bucurie din toate plăcerile lumeşti - tabacioc, votcă, petreceri şi femei - se află un om care îşi pune întrebări asupra bătrâneţii şi a morţii. Daniel Badale, interpretul lui Ivan Turbincă, pare să fie născut pentru acest rol. Actorul trece cu uşurinţă din registrul comic în cel grav, adăugând personajului substanţa filozofică pe care personajul lui Ion Creangă o ascunde în spatele replicilor
  Citeste tot pe Time Out
• Turbinca lui Ivan sau capcanele unui text de Ion Creangă de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Când te apuci să montezi un spectacol după un text de Ion Creangă, îţi asumi din start câteva riscuri şi, pe de altă parte, mizezi, cu siguranţă, pe nişte avantaje intrinseci… Dintre care cel mai important ar fi o anume nevoie, din ce în ce mai la modă în ultimii ani, de a te lăsa furat de „sentimentul românesc al fiinţei”, cum frumos spunea Noica, dar adesea greşit interpretat… Este şi cazul celei mai recente dintre premierele de la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, „Ivan Turbincă”, în regia lui Ion Sapdaru. Riscurile sunt însă multe şi subtile.
  Unu: textul lui Creangă atât de inteligent, atât de plin de umor, atât de viu românesc poate sucomba uşor într-o interpretare care îşi propune, cum se spune în popor, să împace şi capra, şi varza. Adică şi pe spectatorul contemporan, de capitală europeană, îndepărtat, dar mereu admirator declarat al „vieţii la ţară”, şi textul lui Creangă, ce, nu-i aşa?!,
  Citeste tot pe Yorick
• Ivan Turbincă, fără subtitrare de Eugen Pasareanu sursa: Yorick
  Mă voi poziţiona din start în postura de apărător al acestui spectacol. Ştiu, suferă uneori de rupturi la nivel de construcţie şi actorii îşi mai pierd din „asumare”. Cu toate astea, spectacolul Ivan Turbincă montat de Ion Sapdaru la TNB are un filon autentic românesc.
  Putem vorbi cu greu de teatru românesc la nivel dramaturgic de concept cristalizat. Sigur, avem mari autori, precum Caragiale, care surprind şi sintetizează aspecte româneşti, dar un tablou clar, identitar al teatrului e greu de construit. Avem modele importate şi suprapuse cu mai mult sau mai puţin succes peste acest spaţiu.
  Tradiţiile populare păgâne, în amestec cu cele creştine, au supravieţuit prin sedimentarea unui inconştient colectiv, cum l-ar numi Jung. De aceea, Blaga sau Creangă, prin abordări diferite, sunt în opinia mea aproape de matricea acestui popor. Caragiale surprinde un dat, în timp ce Blaga sau Creangă surprind un proces. Sedimentarea tradiţiilor,
  Citeste tot pe Yorick
• Teatru: Ivan Turbinca de Gruia sursa: Metropotam
  Ivan Turbinca de la TNB nu este deloc o "versiune avangardista", asa cum anunta Ion Caramitru in aceasta toamna. Din pacate... Ivan Turbinca in viziunea lui Ion Sapdaru este o piesa de teatru pentru copii (din toata sala ei s-au si distrat cel mai bine) cu accente timide de musical, ce s-ar fi potrivit mai bine cu scena de la Teatrul Ion Creanga, nicidecum cu cea mare de la TNB.
  Povestea o stiti sigur: dupa 30 de ani in armata, Ivan este in sfarsit lasat la vatra, dar este batran si simte ca nu mai are mult de trait, tocmai acum cand era si el un om liber. Moartea, o "fata frumoasa", ii tot da tarcoale, insa pe un drum pe care Ivan mergea cantand pe doua carari cu damigeana in brate da de doi cersetori carora le da ultimii lui bani. Cersetorii sunt Sf. Petre si Dumnezeu, iar pentru bunatatea lui Dumnezeu il rasplateste si ii indeplineste o dorinta; cum nu poate sa-l faca nemuritor - lucrul pe care si-l dorea Ivan - ii vrajeste turbinca, astfel incat Ivan sa poata baga in ea tot
  Citeste tot pe Metropotam
• Creangă – Ivan – Iureş – Teatru – Absolut! de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Sunt convinsă că cei care l-au admirat pe Marcel Iureş în "Faimosul paparazzo", "Gool!" sau "Războiul lui Tom Hart" sau l-au aplaudat în "Richard al III-lea" sau "Hamlet" cu greu şi l-ar putea imagina întruchipându-l pe Ivan Turbincă, eroul vital, hâtru şi poznaş din povestea cu acelaşi nume scrisă de humuleşteanul Ion Creangă. V-aţi putea mira, de unde până unde s-a simţit tentat regizorul Alexandru Dabija de o poveste a copilăriei? Numai că în varianta pe care o puteţi urmări la Teatrul Act vreme de o oră şi jumătate, textul lui Creangă capătă dimensiuni şi înţelesuri nebănuite.
  Marcel Iureş este şi Povestitorul, şi Ivan şi Dumnezeu şi Moartea şi Sfântul Petru şi Scaraoţchi – o partitură diversă, complexă, nostimă şi o interpretare impresionantă ce are în egală măsură candoare, nerv, umor dar şi dimensiune umană şi spirituală. Nu numai că acest cuplu de creatori - Iureş-Dabija – a scos tot ce s-a putut din istoria lui
  Citeste tot pe Port.ro
• Despre actorie şi alţi „demoni” de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Ştiam de ceva vreme, din diverse interviuri şi declaraţii ale lui Marcel Iureş şi Alexandru Dabija, care au colaborat mult în ultimii ani, că se pregăteşte o scoatere la rampă a poveştilor din rezervorul naţional şi o redescoperire a lor pe scenă. Ideea semănată atunci a încolţit acum, explodând spectaculos la suprafaţă, crescând dintr-odată şi din prima, ca voinicul din poveste, cât alţii în nu ştiu câţi ani.
  Dacă proiectul de concretizare scenică a „periculoasei arte a spunerii unei poveşti”, cum scrie regizorul Alexandru Dabija în programul spectacolului „Absolut”, va creşte mare şi puternic, sămânţa va fi fost bine sădită, bine rostuită şi atent iubită. Ieşită în lume, în faţa spectatorilor, odată cu „Absolut”, ea este deja o fiinţă vie, întreagă şi consistentă. Iar dacă după „Absolut” nu vor încolţi alte spectacole în care se spun basme, populare sau culte, Teatrul Act tot va rămâne un erou
  Citeste tot pe Yorick
• Absolut genial! de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Regizorul Alexandru Dabija regenerează umorul lui Ion Creangă într-un spectacol cu un singur actor, la Teatrul Act din Bucureşti. În „Absolut!“, Marcel Iureş joacă drăceşte şi găteşte îngereşte (fasole la conservă), îi cântă lui Dumnezeu în strună la muzicuţă şi trimite moartea după ţigări.ab
  Spectacolul e o lecţie de tehnică actoricească şi de stil regizoral, un mix de inteligenţă care aruncă în aer şi Raiul, şi Iadul. Alexandru Dabija este un regizor pentru care simplitatea este sinonimă cu fantezia, un profesionist care arată, în perioada recentă, că ştie cum să‑i apuce de picior pe Dumnezeii literaturii clasice.
  Tocmai a montat la Teatrul de Comedie din Bucureşti „O scrisoare pierdută", cu Marcel Iureş distribuit în rolul lui Nae Caţavencu, şi „O noapte furtunoasă" la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" din Iaşi. Despre Marcel Iureş am spus de multe ori că ar trebui clonat, ca să ajungă în mai multe teatre din
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Există geniu de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Acum puțină vreme, la un colocviu din timpul Festivalului de Teatru de la Timișoara, dramaturgul Radu Macrinici a reușit să irite pînă la reacții de o necivilizată obrăznicie un mai tînăr confrate (dacă nu e prea tare cuvîntul), a cărui evoluție stilistică, pînă una-alta, e renunțarea la o căciulă rusească purtată cu clapele bine lăsate pe urechi, indiferent de temperatura ambientului și acoperișul de deasupra capului. Cauza? Amintirea parametrului prim și ultim al operei de artă care – asta e cam de pe la facerea lumii încoace – rămîne talentul. Fiindcă, desigur, pentru talent instrumentele de măsură țin de impalpabil, incomensurabil și implacabil – fiindcă termenul „genial“ (să fie francezii de vină cu al lor „c’est génial!“?) a ajuns marcă bună de lipit pe orice bilețel de amintit cumpărăturile la piață –, începem să uităm că obiectul artistic, pînă la urmă, pe talent se fundamentează și prin genialitate
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Marcel Iureş într-un spectacol „Absolut“ de Gabriela Lupu sursa: România Liberă
  Tandemul Alexandru Dabija-Marcel Iureş se întoarce la comedie făcându-i o vizită lui Creangă
  Cea mai nouă premieră a Teatrului Act este una pe cât de plăcută, pe atât de surprinzătoare. Spectacolul "Absolut!" este o lectură cu un ochi proaspăt a unui text din copilărie. Povestea "Ivan Turbincă", scrisă de ghiduşul Ion Creangă, este remixată de regizorul iubitor de basme Alexandru Dabija şi reinterpretată de mereu uimitorul actor Marcel Iureş.
  Cine se zbate în depresii de tot soiul poate face cu încredere un tratament-şoc cu acest spectacol atât de nebun şi de amuzant că îţi ia tristeţile cu mâna şi le aruncă departe. Marcel Iureş în acest one-man show dă în clocot de atâta talent şi umor şi te trimite la finalul spectacolului să ştergi praful de pe cartea cu poveştile lui Creangă şi să te apuci să le citeşti cu ochiul adultului de acum.
  Muzicuţa lui Ivan
  De cum intră spectatorii în sală, rând pe rând, dau cu ochii de un
  Citeste tot pe România Liberă
• Fa-bu-los! de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Ce poate să iasă din mîinile unui regizor, Alexandru Dabija, care pur și simplu scoate umor din piatră seacă? Mai ales dacă umorul se trage din folclorul pe care Dabija a dovedit că știe să-l stoarcă de haz pînă în măduvă, ca în Oo, după Ion Creangă. Ce se întîmplă cînd lucrează cu un actor al cărui talent pare să nu cunoască limite? E acel fascinant, serafic, tulburător, charismatic actor shakespearean a cărui privire albastră mlădiată pe inflexiuni numai de el știute înalță spectatorul așa, cît ai zice pește, la cerurile emoției și ale reflecției: Marcel Iureș. Un actor care își schimbase însă complet registrul odată cu țăranul din Acasă la tata și care în ultima producție de la Teatrul ACT, Absolut, sub ochiul lui Alexandru Dabija, generator de inspirație și registre noi, o ia pe partea cealaltă a scalei nobile, pentru a deveni nici mai mult nici mai puțin decît Ivan Turbincă. De fapt, nu numai Ivan Turbincă,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• „Mamă, ce boschetar!" de Robert Bălan sursa: România Liberă
  În noul spectacol al Teatrului Act, Marcel Iureş se dedă la poveşti, într-un „one man show" după celebra poveste a lui Ion Creangă, „Ivan Turbincă". Cu Iureş pe post de homeless cu chef de vorbă, „Absolut!" este un spectacol care are ca subiect chiar arta povestitului.
  „Mamă, ce boschetar!" îmi zise, pe un ton admirativ, unul dintre prietenii alături de care am intrat în acelaşi timp în sală la noul spectacol al Teatrului Act. Nebărbierit, înconjurat de cartoane, pungi de plastic şi alte obiecte din domeniu, protagonistul spectacolului era întins pe jos la intrarea spectatorilor. Şi era cam supărat că muzicuţa din dotare tot dădea rateuri. „Gata, mă? Plătiră toţi?", întrebă protagonistul şi spectacolul începu. Sau mai bine zis, începu povestitul. Şi boschetarul, homeless-ul, sau cum vreţi să-i ziceţi, se dovedi un povestitor al dracului de bun.
  Nu e altceva decât faimoasa „Ivan Turbincă", o poveste care i-a trecut fiecăruia pe
  Citeste tot pe România Liberă
• Final de stagiune à la Dabija de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Creangă e de multă vreme în ”portofoliul” lui Dabija, dacă e să amintim doar Jucăria de vorbe, spectacol-pod între generații, potrivit și pentru adulți și pentru copii, creat la Piatra-Neamț și transportat apoi și la București. La ACT, regizorul se oprește asupra povestirii Ivan Turbincă, apăsând pedala colocvialității humuleșteanului exact acolo unde se potrivește mai bine și pentru actorul său preferat, Marcel Iureș. Iar când lucrezi cu ”preferații” tăi – Creangă, Iureș - într-un loc preferat, cum este ACT, ai toate șansele ca rezultatul să fie strălucitor. Încă din primul moment, când spectatorii îl găsesc pe Marcel Iureș deja instalat în spațiul de joc, cântând la muzicuță și încălzindu-și pe foc o conservă de fasole, transpare cheful de joc/joacă pe care l-au avut toți cei care au lucrat spectacolul. Regizorul a ”turnat” materia poveștii într-o altă poveste subînțeleasă: povestitorul este un homeless –
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Absolut fantastic! - Absolut, cu Marcel Iureş de Anca-Maria Pănoiu sursa: Agenda LiterNet
  Dabija, Iureş, Creangă se-ngână şi-şi răspund. Într-un spectacol la superlativ, în care nu doar povestea cătanei Ivan Turbincă este ştearsă de praf şi remixată. Se conturează abia ghicit, într-un duplex dramatic "then & now" şi istoria personală a omului care, după ce s-a ţinut de ghiduşii, luându-se la trântă cu Moartea, sfârşeşte trist şi etern, refuzat tocmai de Ea. O împletire inedită de prospeţime şi dramatism, de trecut imemorial şi bube sociale şi psihologice actuale, de fantastic şi real. O reinterpretare în care Creangă este păstrat întreg, ca un miez peste care Dabija suflă înţelesuri neaşteptate. Un one-man-show în care Marcel Iureş clocoteşte de har mai ceva decât fasolea pe care şi-o fierbe pe spirtieră. Aşa încât la finalul piesei, cobori din poveste în stradă şi, cu un fior pe şira spinării, te gândeşti: "Măi să fie! N-aş fi zis!"
  Când am aflat că o să merg la un one-man-show care porneşte de la
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Uu recital memorabil de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Trebuie să vizionați “Absolut”, un recital memorabil susținut de Marcel Iureș în regia lui Alexandru Dabija. Preocupat intens de teatralizarea poveștilor, basmelor clasice, regizorul s-a oprit acum la “Ivan Turbincă”, povestea scrisă fermecător de Ion Creangă. O transferă printr-o inteligentă adaptare în lumea noastră. Nu întâmplător alege drept titlu al spectacolului “Absolut”. Ironizează cu un umor încântător, “fotogramă” cu “fotogramă” aspecte esențiale ale condiției umane.
  Eroul său, care crede sincer că știe totul despre lume și a trăit mari confruntări cu personaje legendare, este un … boschetar din zilele noastre. Alexandru Dabija transpune inspirat povestea lui Ivan Turbincă în actualitate, respectând însă, la literă sensurile scrierii și colaborează excelent cu Marcel Iureș care întreprinde un magistral periplu de evocare a numeroase personaje stranii, simboluri de fapt, ale vieții. Boschetarul înțelept se
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Iureşul memoriei şi Ivan_fără_de_moarte de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  ”Ce vorbeşti, domle!”. Vocea sună uşor ironic, cu siguranţa absolută a celui care ştie despre ce vorbeşte. Plescăie. „Dumnezeu le ştie pe toate. Păi dacă Dumnezeu nu le ştie, cine să le ştie?”. Amestecă încet în conserva de fasole, pusă cu mare grijă pe spirtieră, la încălzit. Se întinde greoi după o sticlă de votcă - „Absolut. Cea mai bună!” - o priveşte admirativ şi trage o duşcă. Aşezat pe cartoanele care înseamnă pentru el „acasă”, îmbrăcat în rămăşiţele unei uniforme militare, Ivan Turbincă îşi spune povestea. O poveste ca orice poveste, cu toate întrebările mari care bîntuie viaţa omului, despre Dumnezeu, Satana, păcate, amor, bani şi mai ales, Moarte.
  Povestea este o arhivă de arhetipuri pe care regizorul Alexandru Dabija o reconfigurează. (De)clişeizarea poveştii are efecte neaşteptate. Rusul Ivan este varianta hedonistă a Jidovului rătăcitor. Făcîndu-şi veacul (ce expresie potrivită!
  Citeste tot pe Dilema veche
• Actorul şi teatrul minimalist de Doina Papp sursa: Revista 22
  Marcel Iureş în recital.
  Publicul fidel Teatrului Act nu cred că percepe acest spaţiu drept unul destinat teatrului minimalist. În măsura în care noţiunea nu se referă doar la dimensiuni, respectiv factura camerală a acestui loc de joc cu posibilităţi minimale de montare, ci la anvergura demersului artistic, teatrul minimalist n-ar prea avea legătură cu ceea ce se petrece cel mai adesea la Act, unde asistăm la acte artistice majore.
  În cazul spectacolului Absolut!, la care ne vom referi aici, realizat după povestea Ivan Turbincă de Ion Creangă, avem de-a face chiar cu un master-teatru, care-i implică la superlativ pe regizorul Alexandru Dabija şi pe actorul Marcel Iureş. Un eveniment bun să demonstreze, dacă mai era nevoie, că actorul cu A este elementul cheie al teatralităţii, sursa primă şi ultimă a jocului ca element definitoriu al teatrului. De altfel, poate marele merit al Teatrului Act este tocmai acela că asigură câmp de manifestare actorului,
  Citeste tot pe Revista 22
• FNT | RECENZII LA CALD: „Absolut!“ - Teatrul ACT Bucureşti, regia: Alexandru Dabija de Andrei Vornicu sursa: Metropolis online
  Absolut! Cu Marcel Iureș alias Ivan Turbincă, alias Dracu’, alias Dumnezeu, alias Sf. Petru, alias Bețivul, alias alias. Iureș recreează povestea lui Creangă într-un limbaj actual, ce nu se poate perima, ce nu-și poate pierde umorul și vivacitatea.
  Întregul spectacol se sprijină pe interpretarea actorului, este o relație simbiotică între text și artist, fără aporturi scenografice, fără muzică, fără artificii și alte scamatorii în afara interpretării pure și simple (dar complexe și firești). Actorul reinvestește monodrama cu marea calitate a firescului și a directeții: el Povestește, dar conferă și corporalitate interpretării, o insuflă publicului, îl ia ușor de după umeri și îl trage cu sine în sine, în universul populat cu personaje și decoruri pe care le vezi și le simți, printre care te afli și le poți simți aroma.
  E un vechi truism faptul că monodrama este cea mai ofertantă, dar și solicitantă partitură dramatică pentru
  Citeste tot pe Metropolis online
• Artificii, dans, teatru şi mereu surprinzătorul Marcel Iureş de Gabriela Lupu sursa: România Liberă
  S-a încheiat încă o ediţie a Festivalului internaţional de teatru de la Sibiu şi, în ciuda crizei financiare şi a bugetului mai limitat decât în alţi ani, această ediţie a fost una de succes.
  Deşi ploaia le-a dat de furcă unora dintre artiştii care evoluau pe stradă, lumea a ieşit puhoi să vadă show-urile de lumini, proiecţiile pe clădiri, concertele şi spectacolele de circ. Printre cei care s-au produs în aer liber s-a numărat şi Robert Turcescu, el cântând împreună cu trupa sa rock în Piaţa Mică.
  Mariachi la sinagogă şi dansatori în kibutz
  Un grup încântător de chitarişti mexicani, nişte mariachi de mare clasă, au cântat în locuri cu totul speciale: la cetatea Cisnădioara şi la sinagoga din oraş. Cu chitare sau fără, cei patru mexicani au fost nelipsiţi în fiecare noapte din clubul festivalului, amplasat în curtea Teatrului Naţional „Radu Stanca", unde se petrecea pe orice vreme până dimineaţa. Vedetele incontestabile
  Citeste tot pe România Liberă
• „Absolut! (după Ivan Turbincă)”, regalul teatral al autenticităţii de Elena Coman sursa: Yorick
  De departe ediția 2012 a Festivalului ”Zile și Nopți de Teatru European la Brăila” a captat profunda admirație a publicului nostru cu câteva spectacole de excepție, susținute de actori prestigioși ai teatrului românesc contemporan.
  Aplauzele interminabile, sala plină până la refuz și aclamațiile sincere ale oamenilor au desemnat incontestabil ca fiind o capodoperă actoricească și regizorală piesa Teatrului Act din București, ”Absolut!(după Ivan Turbincă, de Ion Creangă)”. Fiind un one-man-show, unul dintre cei mai apreciați regizori, Alexandru Dabija, l-a ales pe inegalabilul Marcel Iureș să personalizeze și să ducă pe culmile succesului scenariul care părea scris în mod deosebit pentru el. Performanța pe care a realizat-o maestrul a reușit să comprime o oră și jumătate de trăiri duse până în pragul paroxismului într-o dimensiune atemporală, abisală. Impactul ireversibil pe care piesa l-a avut asupra fiecărei prezențe din acel loc
  Citeste tot pe Yorick
• Iureșul de voci din Turbincă de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafărul
  Cum să-ncep eu să fie mai bine? Care dintre ele e mai nimerit să vorbească prima și cine să-i urmeze? Sau laolaltă, întretăindu-se, suprapunându-se, dialogând, precum glasurile din gura de aur a creatorului de teatru ce rostogolește către public un iureș de bucurie? Marcel Iureș. Ivan Turbincă, Povestitor, Dumnezeu, Sf. Petru, Moartea, mii de draci, boier, cazarmă, drum, oameni, rai, iad, rusește, oltenește, moldovenește...
  Oho! Stați pe-ndelete, oameni buni, că zic acuș tot ce zic. Stați să mai iau o gură de răchie – mamă, ce tare și ce bună! –, să se-ncălzească un pic și conserva asta, să mai moi o țâră de pâine în sos, mai merge înc-o dușcă, alunecă mai bine bucătura, și-ncă o țigară și să vedeți ce n-ați pomenit și s-auziți ce nu s-a mai povestit.
  Se făcea că Ivan, cătană de suflet a regimentului, după ani de trudă între soldați, a fost lăsat la vatră. Vorba vine, că în cazul ăsta „vatra” e chiar buricul
  Citeste tot pe Revista Luceafărul
• Sânziana, Pepelea, Ivan şi Dabija de Mircea Sorin Rusu sursa: Agenda LiterNet
  Absolut! (Teatrul Act, Bucureşti) este povestea unui rus, spusă de un moldovean şi reluată de un oltean, îmbogăţită de autenticitatea şi curgerea frumoasă a spunerii şi reconfigurată printr-o perspectiva foarte personală. Olteanul Marcel Iureş, aflat acasă la el în poveste, îşi creează propriile spaţii prin schimbarea rapidă a identităţilor, astfel încât fiecare personaj îşi desenează spaţiul său, toate fiind unificate de către naratorul care, cântând şi jucând, înconjoară ritualic întreg perimetrul de joc, marcându-l astfel ca loc al poveştii.
  La început, el este un homeless care stă şi îi zice la muzicuţă un adevărat potpuriu de cântece, de la cele de joc şi voie bună până la cele comuniste sau de cătănie, definindu-se şi în acest fel ca personaj. Casetofonul / radio-ul defect, ţinut aproape, şi care pârâie din când în când, este cel care conţine, ca la conservă, adevărata distracţie, respectiv muzica din iad,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• “Zodia Turbincii” la Teatrul de Nord Satu Mare de Valeriu Ioan sursa: Jurnalul Național
  “Doamne, rău m-ai blestemat / Să n-am casă, să n-am pat / Numai drum şi cer înalt / Numai drum şi cer înalt”… Cuvinte prin care actorul Ciprian Vultur şi colegii de scenă au deschis repertoriul anului 2015 a Teatrului de Nord din Satu Mare prin piesa “Ivan Turbincă”. Cuvinte profetice care dincolo de suferinţa tragico-comică a rolului, exprimă şi anumite umbre nedeclarate şi suferinde poate ale sentimentelor de înstrăinare, neînţelegere şi părăsire, pe care actorii teatrului sătmărean le trăiesc din păcate din ce în ce mai mult în ultimul timp. O turbincă minunată pe care actorii sătmăreni i-o cer de foarte mult timp Lui Dumnezeu, pentru ca prin picăturile de miracole oferite piesă de piesă publicului local şi de pretutindeni şi în spirit de îndreptăţire a “cetăţii”, să realizeze idealul eroului principal al piesei: “pe cine oi vrea eu să-l pot vârî într-însa; şi apoi să nu poată ieşi de nici fără învoirea
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Ion Creangă multimedia de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Daniel Stanciu a scris şi a regizat un scenariu după cunoscuta poveste a lui Ion Creangă şi adevărata izbândă este un spectacol dinamic, cu momente savuroase şi replici comice, un demers artistic ce se adresează deopotrivă celor mici şi celor care îi însoţesc.
  "Fata babei şi fata moşneagului" este, fără îndoială, una din poveştile de top ale copilăriei fiecăruia dintre noi. Conflictul între fata moşneagului cea bună, blândă, harnică, ascultătoare şi generoasă şi fata urâtă, rea, leneşă şi egoistă a babei le pune pe acestea în faţa unui drum cu faptă şi răsplată. Ideea lucrului bun pe care îl poţi face acum cu gândul că nu peste puţin timp vei fi răsplătit pe măsura bunătăţii tale reprezintă o dimensiune care îi lipseşte personajului negativ.
  În vreme ce în drumurile ei, fata moşneagului îi ajută pe toţi cei aflaţi în nevoie şi suferinţă, fata babei - care se grăbeşte să refacă acelaşi traseu exclusiv cu
  Citeste tot pe Port.ro
• Alunelu’ Gangnam Style de Maria Zarnescu sursa: Yorick
  Luna lui Marte aduce cu sine nu numai Ziua Mondială a Teatrului (27), ci şi pe cea a Teatrului de Animaţie (21). În aceeaşi perioadă, Teatrul Ţăndărică din Bucureşti aniversează 68 de ani (!!!) de la prima reprezentaţie. Ca urmare, în această abundenţă de sărbători, pare firesc ca faimoasa instituţie să adauge şi o premieră pe listă. De fapt, este vorba de o nouă versiune a spectacolului “Fata babei și fata moșneagului”, adaptare după Ion Creangă. Regizorul Daniel Stanciu, autor şi al scenariului, rămâne fidel poveştii, pe care, însă, o reciteşte cu mult umor, adăugându-i ritmul alert şi culorile tari de secol XXI. Pe lângă mijloacele clasice ale teatrului de animaţie, varii păpuşi (de la wayang până la cele compuse, de mari dimensiuni), regizorul apelează şi la modernele proiecţii video. De fapt, mizează pe câteva componente esenţiale: personajele bine conturate de actori, muzica şi dansul, precum şi filmul de animaţie
  Citeste tot pe Yorick
• ... Şi la Teatrul Ţăndărică de Doina Papp sursa: Revista 22
  De când tehnica nouă video a pătruns în teatru, acesta pare a se autoconcura, folosind în spectacole imaginile filmate şi punând actorul live în competiţie cu el însuşi. Echilibrul e greu de obţinut, iar tentaţia de a supralicita filmul e în general mare. Altfel stau lucrurile în teatrul pentru copii, unde aceste mijloace şi, mai nou, celebrul procedeu 3D sunt mană cerească. Pe de o parte, pentru posibilităţile pe care le deschid producerii magiei, indispensabilă unei montări pentru copii, pe de alta, pentru că obişnuiţi de la film cu acest gen de supranatural, micuţii spectatori aşteaptă şi de la teatru trucuri la fel de palpitante. Urmând acestui mesaj al epocii, artiştii păpuşari şi actorii Teatrului Ţăndărică, care găzduieşte şi unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de profil, l-au adaptat noilor tehnici pe Creangă însuşi. Cunoscuta poveste despre Fata babei şi a moşului poate fi văzută în această stagiune
  Citeste tot pe Revista 22
• Catrinţa şi multimedia de Cristina Rusiecki sursa: Adevărul
  Nu degeaba Teatrul Ţăndărică a invitat în Festivalul „Bucurii pentru cei mici. Spectacole de colecţie” numeroşi lectori străini să conferenţieze şi să-şi exemplifice video demonstraţiile. Mijloacele multimedia continuă să pătrundă în teatrul de animaţie din Bucureşti, acesta părând să se racordeze la căutările europene ale momentului.
  O dovedeşte cu vârf şi îndesat ultima premieră, „Fata babei şi fata moşneagului”, adaptare după Ion Creangă, în regia lui Daniel Stanciu. Pe scenă, panta de lemn se prelungeşte în video cu un câmp verde, pomişori şi floricele. În chip de mixtum compositum, peisajul biciuieşte din capul locului aşteptările şi percepţiile naturale. Scena, un fel de turnantă învârtită manual, este locul în care se desfăşoară cele două călătorii iniţiatice ale fetelor (scenografia Daniela Drăgulescu). Stânca de la buza sălii, din material moale, atrage prichindeii care simt nevoia să meargă şi să
  Citeste tot pe Adevărul
• O poveste cu „O... ladă“ de Oltița Cîntec sursa: Observator Cultural
  Cînd a început seria de spectacole prin care reinterpreta pentru cei mari poveştile humuleşteanului, la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, cu OO!, Alexandru Dabija a reuşit performanţa de a atrage atenţia asupra proiectului său regizoral printr-o creaţie în care inventivitatea, cititul printre rînduri şi buna dispoziţie aduceau în faţa publicului un altfel de Ion Creangă. Am văzut producţia la premieră şi încă de vreo cîteva ori prin ţară, prin festivaluri importante, pentru că vestea năstruşniciei lui Dabija şi a coechipierilor săi pietreni s-a dus rapid peste tot. De-atunci (era în 2007), Dabija a continuat să-l tălmăcească pe Ion Creangă într-o lectură scenică proprie, cu Absolut! după Ivan Turbincă şi Capra cu trei iezi – Studiu gastronomic, demonstrîndu-şi spiritul ludic şi inepuizabilitatea semantică a lucrărilor-sursă. Acum, s-a întors de unde-a plecat, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, şi, cu minunata echipă de
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Babele lui Creangă, curioase ce o fi în lada cea frumoasă: o poveste de Dabija de Maria Sârbu sursa: Jurnalul
  Frumoase sunt spectacole montate de Alexandru Dabija după poveştile lui Ion Creangă! O dată cu “creaţia colectivă” intitulată “OO!”, având la bază “Punguţa cu doi bani” (producţie a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, cu premiera în noiembrie 2007), s-a văzut interesul publicului mare pentru moştenirea literară a povestitorului de la Humuleşti transpusă în contemporaneitate de Alexandru Dabija. Au confirmat acest lucru alte două spectacole aduse la rampă la ACT - “Absolut!” după “Ivan Turbincă” şi “Capra cu trei iezi – Studiu gastronomic”. În actuala stagiune, Dabija i-a bucurat pe spectatori cu încă “o creaţie colectivă” produsă la Teatrul Tineretului - “O... ladă”.
  De o reprezentaţie a avut parte şi publicul bucureştean, marţi, 17 decembrie (la Teatrul Bulandra, Sala “Liviu Ciulei”). Scenariul este croit de această dată (text Genţiana Ionescu) din personaje din “OO!”, adică Moşul,
  Citeste tot pe Jurnalul
• O... ţară - O... ladă la FestCO, 2014 de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  În anii din urmă, Alexandru Dabija pune lupa pe România momentului prin intermediul câtorva dintre marile texte scrise în România ultimului secol şi jumătate: Absolut!, Capra cu trei iezi şi Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule? la Act, O scrisoare pierdută la Comedie, Două loturi la TNB, C.F.R. - Cometa, copilul şi căţelul şi Titanic vals la Odeon, şi, pentru a opri enumerarea doar la câteva dintre ele, O... ladă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (prezentat la Bucureşti în cadrul Festivalului Comediei Româneşti festCO 2014).
  Dramatizări, re-scrieri sau redări fidele ale textului, toate spectacolele de mai sus aduc pe scenă diagnostice vechi cât secolul pentru boli de care ni se pare că ne-am îmbolnăvit de curând şi de care nu mai ştim cum să ne vindecăm. Cu toatele sunt îmbibate de umor negru şi hohot neiertător, parte din ele sunt marcate de amuţitoare accente de disperare vecină cu cinismul şi resemnarea, altele machiază chipul
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Dabija. Babe, ticuri, superstiții de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Într-un video devenit viral via Facebook, o bătrână care tocmai ieșea de la pupat moaștele sfinte dintr-o biserică pupă microfonul reporterului TV care îi punea o întrebare, și se închină în fața lui, confundând media cu esența divină. Ea devine imaginea bigotismului inept care a lovit de la o vreme o mare parte a populației României, o „molimă” despre care vorbește în spectacolele sale recente ‒ mai ales în Sânziana și Pepelea și O...ladă – regizorul Alexandru Dabija, spirit scormonitor și sarcastic.
  Corurile sale de babe din spectacolele menționate mai sus sunt rafinate compoziții actoricești create cu concursul direct al unor actori cu spirit ludic desăvârșit, care rivalizează cu deja binecunoscutele „coruri antice” purcăretiene, devenite amprenta spectacolelor cu care Naționalul craiovean cucerea marile festivaluri în anii ’90. Astăzi, 20 de ani mai târziu, Dabija construiește la rândul lui coruri și, prin intermediul
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Fata babei (e) şi fata niponului de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  A fost, mai întâi, în 2014, Mălăieş în călcăies (Tristory I), adaptare după Capra cu trei iezi. Este, din ianuarie 2016, #‎daughtersauHadikaTsuki (Tristory II), prelucrare a binomului româno-japonez Fata babei şi fata moşneagului & Fata cu potirul pe cap. Ambele, producţii Frilensăr, companie ieşeană de teatru independent înfiinţată în 2013, preluate în repertoriul Teatrului Luni de la Green Hours. În curând, va veni pe lume un nou titlu şi trilogia va fi gata. Momentan, pontoşii ieşeni vorbesc de Bistory.
  Creangă, deci. Basm japonez, aşadar. Alungarea nedreaptă de acasă. Plecarea în lume. Călătoria iniţiatică. Drumul presărat cu încercări. Pericole, bucurii, oameni buni, oameni răi. Iubire, dezamăgire, capcană, evadare, spectaculosul aventurii, banalitatea cotidianului. Maturizarea. Se vede treaba că, mioritic ori nipon, aici şi la mii de kilometri aiurea (ştiaţi că între Iaşi şi Tokio sunt fix 8.594,22 kilometri?),
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Cucurigu! Boieri mari! de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Întoarcerea, din cînd în cînd, la un anumit fel de studiu al valorilor, al tradiţiei, al elementelor ludicului face parte din exerciţiile fundamentale ale minţii. Acele exerciţii care aduc alte ritmuri, departe de cele cotidiene şi agresive, care dau timpului alt răgaz în a vedea, a observa şi altfel, şi altceva decît se întîmplă curent. Este un joc esenţial. Pe care ni-l permitem tot mai puţini. Şi tot mai rar. Întoarcerea la poveste, la basm ţine, la urma urmelor, şi de disponibilităţi interioare, de o preocupare profundă, neliniştitoare. De libertate. Acolo, în acel spaţiu spiritual, poţi găsi răspunsuri, poţi pune întrebări, poţi să-ţi însoţeşti gîndul în cele mai năstruşnice aventuri. Este felul în care, din cînd în cînd, poţi să devii tu însuţi. Chestiunea asta nu implică neapărat volte spectaculoase. Este simplă, părăseşte suprafaţa şi coboară în profunzimi. Cu bucurie.
  Astfel de exerciţii, la noi,
  Citeste tot pe România literară
• O poveste pentru oameni mari - OO! de Oltița Cîntec sursa: teatrul Azi
  Nu e nevoie să parcurgi pagini de exegeze ca să înţelegi că orice poveste e o construcţie narativă cu straturi de mesaj şi de înţelegere. Ţâncii, cărora le plac atât de mult aceste istorioare pentru că, invariabil, la final, Binele biruieşte Răul, văd mai ales dezvoltarea lor epică, în timp ce noi, ăştialalţii, mai trecuţi prin viaţă, "batem" ceva mai departe, înţelegându-le şi substraturile. Nu m-aş fi gândit, poate, la asta, dacă n-aş fi văzut, cu mare plăcere, trebuie să zic din start, pe scena de la Piatra Neamţ, un spectacol realizat de Alexandru Dabija pornind de la cunoscuta Punguţă cu doi bani a lui Ion Creangă. Axioma cu nivelurile de adresabilitate se verifică perfect în cazul ei, iar maniera în care echipa de la Teatrul Tineretului a teatralizat-o e dovada cea mai pertinentă.
  Proiectul pietrean e o creaţie colectivă. O formulă în vogă prin Occident în urmă cu câteva decenii a devenit în acest caz un dinam creator,
  Citeste tot pe teatrul Azi
• Clişee remixate de Dan Boicea sursa: Adevărul literar si artistic
  Alexandru Dabija e genul de regizor care îţi poate povesti chiar şi „Punguţa cu doi bani“ fără să te plictisească nici măcar o secundă. În spectacolul „OO!“, montat la Teatrul Tine-retului din Piatra Neamţ, Dabija învârteşte o omletă cu de toate. Pune delicat, sare şi piper, atent la dozaj, şi îţi potoleşte foamea.
  Se ştie: unde-s mulţi, puterea creşte, iar improvizaţia este mama învăţăturii. Dabija ne arată că ce-i în mână nu-i minciună, ouăle sunt reale, se mai sparg, mai sar în primul rând, pe costumul de firmă al unui fost ministru al culturii rătăcit printre spectatori. Cu o floare poate că nu se face primăvară, dar cu nişte ouă, Dabija a reuşit să facă un spectacol de teatru la care publicul se distrează şi se amuză. Toată lumea râde. Şi ministrul cu sacoul-gălbenuş, şi actorii, chiar şi recuzita (am văzut cu ochii mei cum râdea un ciob de o oală spartă care îşi jucase foarte bine rolul).
  Citeste tot pe Adevărul literar si artistic
• “OO”-le lui Dabija de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
  Săptămâna aceasta se află în turneu la Bucureşti, la Odeon, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ care îşi supune astfel judecăţii „capitaliştilor” cele mai noi producţii ale sale. După ce luni şi marţi publicul afrimian a fost răsplătit cu asupra de măsură cu „Herr Paul” în care actorul Cezar Antal face un rol copleşitor, a venit rândul lui Alexandru Dabija să-şi arate roadele colaborării cu Teatrul Tineretului:”Cu dragostea nu-i de glumit”(miercuri) şi „OO” (joi). Pentru ca articolul nostru să aibă şi o finalitate PR-istică, vom vorbi aici despre spectacolul lui Dabija la care mai puteţi încă prinde bilete şi anume de „OO”.
  Noi am spus în titlu că „oo”-le sunt ale lui Dabja, dar de-abia acum vine momentul adevărului. Ele au fost de fapt „moştenite” de regizor de la Ion Creangă, iar moştenirea a fost cinstită cum se cuvine. Pentru că „OO” nu este nimic altceva decât „Punguţa cu 2 bani” aşa cum ar putea
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Babele lui Creangă, curioase ce o fi în lada cea frumoasă: o poveste de Dabija de Maria Sârbu sursa: Jurnalul
  Frumoase sunt spectacole montate de Alexandru Dabija după poveştile lui Ion Creangă! O dată cu “creaţia colectivă” intitulată “OO!”, având la bază “Punguţa cu doi bani” (producţie a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, cu premiera în noiembrie 2007), s-a văzut interesul publicului mare pentru moştenirea literară a povestitorului de la Humuleşti transpusă în contemporaneitate de Alexandru Dabija. Au confirmat acest lucru alte două spectacole aduse la rampă la ACT - “Absolut!” după “Ivan Turbincă” şi “Capra cu trei iezi – Studiu gastronomic”. În actuala stagiune, Dabija i-a bucurat pe spectatori cu încă “o creaţie colectivă” produsă la Teatrul Tineretului - “O... ladă”.
  De o reprezentaţie a avut parte şi publicul bucureştean, marţi, 17 decembrie (la Teatrul Bulandra, Sala “Liviu Ciulei”). Scenariul este croit de această dată (text Genţiana Ionescu) din personaje din “OO!”, adică Moşul,
  Citeste tot pe Jurnalul
• Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Dar, unde mergi, fără de mine n-ai să poţi face nimica." De cîte ori n-am auzit, nu ni s-a citit, n-am citit, n-am invocat aceste vorbe. Ceea ce tindeam să cred că este doar misterul poveştii, am înţeles, cu maturizarea, că este tîlcul vieţii. Într-adevăr, nimic nu prea poţi să faci fără însoţitori. Fără iniţiere, fără asumarea experienţei pe cont propriu. Însoţitorii pot deveni, la un moment dat, datorită acestei calităţi, personaje fabuloase şi în existenţă. în realitatea cea mai pură, concretă şi palpabilă. Ca şi întîlnirile semnificative. Construcţia formidabilă a poveştilor are multiple trepte de receptare. Pe măsură ce urci scara. Textele se desfac altfel în copilărie sau în adolescenţă, altfel la maturitate şi cu totul modificate atunci cînd le citeşti celor mici, încercînd, de fapt, contaminat de ipocrizii, să te prefaci că nu ştii ceea ce ai descoperit între timp. Există coduri pentru momente, pentru experienţe
  Citeste tot pe România literară
• Drum iniţiatic cu lumini şi umbre de Răzvan Rocaş sursa: Agenda LiterNet
  Teatrul de copii şi tineret GONG din Sibiu a adus înaintea prichindeilor dramatizarea basmului cult scris de Ion Creangă, Harap-Alb, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Poveşti. Actorii instituţiei au fost acompaniaţi pe tot parcursul piesei de implicarea activă a tânărului public care a chiuit, a cântat şi a aplaudat. Foarte atractiv pentru cei mici, spectacolul urmăreşte povestea originală a fiului de crai, însă modul în care o redă se desprinde într-o anumită măsură de abordarea tradiţională, folosind, pe lângă animaţie, jocul de lumini şi umbre. Aceste elemente ajută la sporirea spectaculozităţi şi a dinamismului pe care firul narativ îl impune.
  Cu toate acestea, reprezentaţia rămâne ceea ce trebuie să fie: un spectacol adresat copiilor. Povestea urmăreşte călătoria iniţiatică a fiului cel mic al craiului şi devenirea sa în Harap-Alb, un nume care nu este ales deloc la întâmplare.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Un milion de poveşti de Mircea Ghițulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  Sub acest titlu cantitativ se ascunde un eveniment cultural fermecător: Festivalul internaţional al teatrului pentru copii. Organizat în fiecare an de Teatrul „Ion Creangă“ din Bucureşti, teatrul pentru copii este altceva decât teatrul cu păpuşi şi marionete sau teatrul de animaţie. Este teatrul cu actori la proporţii naturale, care se prefac că sunt personaje de basm. Spectacolul de închidere - Capra cu trei iezi, de Ion Creangă, prelucrat de Monica Patriciu - ni s-a părut, ca scenariu, extrem de inteligent. Este prima oară când mi se pare că actualizarea unui text clasic (adică Shakespeare cu blue jeans şi căşti) este binevenită. În principiu, un text dramatic clasic nu trebuie actualizat pentru că spectatorul trebuie lăsat să facă singur operaţia de actualizare în funcţie de cultura şi interesele lui. De data aceasta, cu acordul celor trei sute de copii din sală, „cu mămici, cu tătici, cu bunici”, cum sună textul, au fost de acord cu
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Reconstituirea - Să mai fie şi un lup "mâncat" de capră de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Alexandru Dabija continuă seria de reinterpretări teatrale ale textelor lui Ion Creangă. După "Ivan Turbincă", un studiu metafizic finalizat cu spectacolul "Absolut", de această dată, tot la Teatrul Act, regizorul ne propune un "studiu gastronomic" prin intermediul poveştii "Capra cu trei iezi". Cine are tentaţia de a trata acest experiment cu o prea relaxată dispoziţie, ar face bine să se mai gândească. Avem de-a face cu o serioasă, profundă, inedită analiză pe text.
  Ce aţi zice dacă, dincolo de basmul copilăriei am descoperi virtuţile tulburătoare ale unui "Hamlet”? Căci spectacolul de la Act e povestea reconstituirii unei crime, un plan crud, lucid pentru "darea în fapt” a criminalului. Făptaşul cade în capcană, capra păcăleşte lupul. Şi totul se întâmplă la masă.
  Personajele împrumută numele actorilor. Astfel, iezii sunt: Costică (Constantin Drăgănescu), Florinel (Florin Dobrovici) şi Mihăiţă (Mihăiţă Calotă) - o idee care nu
  Citeste tot pe Port.ro
• Cum l-au ucis poftele pe Naşul Lup de Maria Sârbu sursa: Jurnalul național
  "Capra cu trei iezi" de la Teatrul ACT, studiu gastronomic în varianta Dabija
  Nu titlul atrage atenţia, ci numele celui care a realizat spectacolul, căci "Capra cu trei iezi" după Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, producţie a Teatrului ACT, i-a făcut curioşi pe foarte mulţi de îndată ce s-a ştiut despre acest proiect. Basmul a fost montat pe scene ale teatrelor pentru copii; există desen animat şi variante audio cu acest text al povestitorului de la Humuleşti, însă Alexandru Dabija, cel care a pus în scenă şi alte texte ale lui Creangă, citindu-le altfel, dă o anumită semnificaţie poveştii "Capra cu trei iezi".
  Intrând în sala de spectacol, te invadează miros de sarmale. Simţi acest studiu gastronomic. Spectacolul începe cu venirea la praznic a Cumătrului (actorul Andi Vasluianu), aşteptat de Mama (Emilia Dobrin) şi Fiul cel mic, Mihăiţă (Mihai Calotă). În scenă apar şi fantasmele celor doi fii dispăruţi – Costică (Constantin
  Citeste tot pe Jurnalul național
• Lupul, victima sarmalelor în „Capra cu trei iezi“ de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Spectacolul „Capra cu trei iezi - un studiu gastronomic“, montat de Alexandru Dabija, va avea premiera astăzi şi mâine, la Teatrul Act din Bucureşti.
  Reprezentaţiile au fost programate să înceapă de la ora 19.00, iar spectacolul durează o oră. Din distribuţie fac parte Emilia Dobrin, Andi Vasluianu, Constantin Drăgănescu, Florin Dobrovici şi Mihai Calotă.
  Ţuică, vin, ciorbă, sarmale şi piftie. Cu asta îi vine de hac capra lupului, după ce cumătrul i-a înfulecat doi dintre cei trei iezi pe care îi avea în bătătură. Povestea lui Ion Creangă e ştiută, dar Alexandru Dabija are o frazare mai ciudată atunci când o reciteşte.
  „După ce ne-am încercat puterile cu metafizica din «Ivan Turbincă» în spectacolul «Absolut!», ne avântăm acum în psihologia abisală a cruzimii şi răzbunării din «Capra cu trei iezi», iar studiul pe care îl propunem este în primul rând unul gastronomic, pentru că moartea este, invariabil,
  Citeste tot pe Adevărul
• „Capra cu trei iezi” în exerciţii de actorie de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Acum câţiva ani, Teatrul Act anunţa un program dedicat basmului românesc, care să fie readus în atenţia publicului sau chiar resuscitat dintr-un fond pasiv al culturii prin adaptări scenice. Prima dintre acestea s-a făcut la jumătatea anului 2011 şi s-a concretizat în „Absolut!”, spectacol de excelenţă (un cuvânt abuzat, al cărui sens rămâne însă cât de poate de potrivit aici) actoricească, datorat lui Marcel Iureş şi regizorului Alexandru Dabija, un obişnuit al micului teatru de pe Calea Victoriei. Cei dornici de joacă se pot bucura de povestea lui Ivan Turbincă aşa cum poate nici nu şi-ar fi imaginat-o, într-un recital de un umor nebun, care pune în lumină bogăţia şi frumuseţea nestinsă a basmului semnat de Ion Creangă, cu toată desuetudinea care-l învăluie.
  Un alt basm, „Capra cu trei iezi” a fost scos dintre copertele unei cărţi al cărei farmec rămâne azi din ce în ce mai ascuns şi montat în rama unui „experiment
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol surprixă, captivant de Ilena Lucaciu sursa: Blog Ilena Lucaciu
  Toată lumea cunoaște povestea “Caprei cu trei iezi” a lui Ion Creangă, din copilărie. Iată însă, că regizorul Alexandru Dabija îi descoperă noi tâlcuri specifice mentalității realității în care trăim, dovedind că și clasicul povestitor Creangă rămâne contemporanul nostru.
  “Adaptarea” teatrală a poveștii întreprinsă de regizor, alege drumul unui ingenios … “studiu gastronomic”. Pentru spectatorii care au trăit timpurile de tristă amintire când “gastronomia” era de neconceput, dar și pentru tinerii de astăzi, interesați de rafinamente gastronomice, ambalajul spectacolului e cuceritor și trimite spre judecăți interioare. De când intră în sală, publicul este amețit de mirosuri și salivează inconștient. În finalul reprezentației, va primi … colivă de la praznicul caprei gospodine pentru iezii ei mâncați de lup. A pregătit bucate tradiționale pentru … spectacolul care să îl atragă pe Nașul-Lup, ce își va da
  Citeste tot pe Blog Ilena Lucaciu
• „Capra cu trei iezi“, vocaţia răzbunării şi a parastasului de Gabriela Lupu sursa: România Liberă
  Studiu de caz. Poporul român şi pendularea sa între gastros şi thanatos
  După ce a pus în scenă două montări de mai mare dragul după „Punguţa cu doi bani" şi „Ivan Turbincă", regizorul Alexandru Dabija a continuat să scormonească în universul scrierilor lui Ion Creangă, scoţând la iveală o nouă poveste: „Capra cu trei iezi".
  Cu puţină vreme în urmă, am atacat şi noi într-un articol tema violenţei în basme şi printre împricinate se număra chiar capra din poveste. Ni s-au spus atunci vorbe grele, inclusiv că, dacă pe autoarea articolului o cheamă „Lupu", orice urmă de credibilitate este din start spulberată. „Nu puteţi fi neutră dacă vă numiţi „Lupu“, pentru că lupul a ieşit şifonat din toate basmele în care a apărut, atât din „Scufiţa Roşie", cât şi din „Capra cu trei iezi", iar toată încercarea asta de reconsiderare a basmelor nu pare altceva decât o pură răzbunare a lupului pentru umilinţele îndurate,
  Citeste tot pe România Liberă
• Românul, între stomac și catafalc de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
  În noul spectacol al Teatrului Act, „Capra cu trei iezi-un studiu gastronomic“, regizorul Alexandru Dabija face un interesant demers antropologic cu aplicație practică pe ciudatul apetit al românilor la parastase. Pare-se că singura explicație logică a mâncatului hulpav din coliva defuncților este aceea că oaspeții de la pomană sărbătoresc faptul că sunt încă vii, motiv, să recunoaștem, de maximă satisfacție.
  Povestea „Caprei cu trei iezi“ este abordată deci și din perspectiva gastronomică, fiindu-ne prezentat meniul complet al pomenilor tradiționale. Pentru mai multă autenticitate se și gătesc sarmale, „de-alea moldovenești, mici cât o nucă“, la fața locului. Ca premiu de consolare că au suportat cu stoicism mirosul îmbietor de varză cu afumătură primesc și unii dintre spectatori la final un păhăruț de plastic plin cu colivă. Destul de puțin, credem noi, pentru sacrificiul de a auzi dezbătute pe larg rețete de ciorbă de
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Sarmalele ca parabolă a răzbunării de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Reconstituită pe scena intimă de la Teatrul ACT, Capra cu trei iezi a lui Creangă devine un spectacol minimalist, delicat psihologic şi care, studiu gastronomic fiind, printre altele, înlocuieşte pantagruelicul à la Silviu Purcărete cu plăcerea vorbitului despre mîncare.
  Formula montării evită succesiunea cronologică a poveştii originale – ceea ce, în punerile în scenă „obişnuite“ ale Caprei cu trei iezi (în teatrul de copii şi de animaţie) nu se prea întîmplă; nici morala poveştii, dimensiunea ei educaţională (partea cu cei mici care au numai de suferit dacă nu-şi ascultă părinţii şi oamenii răi care-şi primesc mereu pedeapsa), nu mai are cine ştie ce importanţă în varianta de la Teatrul ACT. Capra (Emilia Dobrin) îl invită pe Lup (Andi Vasluianu) la parastasul celor doi iezi (Constantin Drăgănescu şi Florin Dobrovici) pieriţi de moarte tragică. Spiritele iezilor încă bîntuie, cît se poate de întrupat pe scenă,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Bucătăria românească te bagă-n groapă de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  În „Capra cu trei iezi“, spectacolul Teatrului Act din Bucureşti, moartea are gust de sarmale înmuiate în unt şi, înghesuită între doi cârnaţi, sfârâie implacabil din adâncul unei tigăi.
  Nicicând moartea n-a mirosit atât de bine pe scena unui teatru care, iată, a instaurat cu mult bun-gust, ce-i drept, tradiţia chiolhanului în spectacolele sale. În istoria recentă şi înfometată de evenimente teatrale, ne aducem aminte de cartofii prăjiţi şi de castraveţii muraţi, înfulecaţi nemilos de Vlad Zamfirescu în „Dumnezeul de a doua zi", de conserva de fasolică şi cârnaţi, încălzită la spirtieră de Marcel Iureş în „Absolut", de prânzul corporatist din „XXL (Fat Pig)", înghiţit cu noduri de Raluca Vermeşan şi Andi Vasluianu/Tudor Istodor.
  Toate la Act, în sala de la subsol, un pic mai mare decât o bucătărie! I-ar putea concura doar Sorin Leoveanu, un Caligula epicurian, care le face trădătorilor săi un grătărel ca la carte,
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• În cautarea sensului pierdut - Capra cu trei iezi de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  După încântătoarea transformare a lui Ivan Turbincă în genialul one-Iureş-show Absolut!, întâmplată în vara anului 2011, Alexandru Dabija îşi continuă călătoria în lumea poveştilor lui Creangă cu Capra cu trei iezi, prima premieră 2012 a Act-ului. Un spectacol scurt (o oră), în 5 personaje (lup, capră, ied 1, ied 2, ied 3) şi nesfârşite feluri de mâncare (în ordinea apariţiei pe scenă, ţuică, răcitură cu hrean, ciorbă de cocoş cu ardei iute, sarmale moldoveneşti, vin, cârnaţi & friptură), cu text simplu şi multiple versiuni-live ale şlagărului Trei iezi cucuieţi, uşa mamei descuieţi. Simplu la vorbă, amplu la bucate, discret-deştept la regie, pofticios-rafinat la interpretare actoria, hiper-pofticios şi vast-bucuros la receptare public. Mică bijuterie de gând şi stil.
  Sub-intitulat Un studiu gastronomic, spectacolul e marketat ca un bun prilej de a observa că "moartea este, invariabil, însoţită de haleală. Cei ce rămân,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Un thriller culinar de Oana Stoica sursa: BeWhere
  În Capra cu trei iezi se comit crime abominabile. Lupul ucide iezii cu plăcerea lui Hannibal Lecter, iar Capra se răzbună înfiorător, torturând criminalul până la moarte.
  
  În spectacolul lui Alexandru Dabija, atrocităţile sunt înăbuşite într-un dezmăţ culinar prilejuit de parastasul iezilor. Tocmai asta face povestea de groază.
  Capra cu trei iezi este al doilea episod din seria poveştilor româneşti începută de Dabija la Teatrul Act cu Absolut! (după Ivan Turbincă). De data asta, în discuţie se pune un anume tip de horror mioritic. Miturile autohtone sunt pline de criminali: meşterul Manole şi-a omorât soţia prin sufocare lentă, ciobănaşii ungurean şi vrâncean îl asasinează cu sânge rece pe cel moldovean etc. Violenţa acaparează poveştile aşa cum se întâmplă şi în cartoons, dar, în cele din urmă, groaza e disimulată în drăgălăşenie.
  Citeste tot pe BeWhere
• În spatele oricărei povești se ascunde mereu ceva mai mult decât o simplă morală pe înțelesul copiilor. de Radu Pocovnicu sursa: Revista Flacăra
  În spatele oricărei povești se ascunde mereu ceva mai mult decât o simplă morală pe înțelesul copiilor. Subtile manipulări ideologice, parabole ale luptei dintre bine și rău – unde binele iese mereu învingător –, sau studii gastronomice…
  Acesta este şi numele complet al creaţiei lui Dabija: Capra cu trei iezi, cu subtitlul un studiu gastronomic. Ştim povestea. Capra cu trei iezi pleacă de acasă, lăsându-şi copiii singuri, dar aceştia, neascultători ca orice copii, nu mai ţin seama de sfaturile mamei şi îi deschid uşa lupului care îi mănâncă pe doi dintre ei. De aici începe spectacolul. O diseminare teatrală despre bucatele tradiţionale de la o pomană, grefată pe povestea iniţială. E amuzant să vezi cum conflictul principal – răzbunarea iezilor – lasă locul disputei de opinii despre piftia de cocoş, ciorba de potroace sau „îmbălsămarea sarmalelor”… Ignorând sensul moral al poveştii,
  Citeste tot pe Revista Flacăra
• La praznic si la priveghi, in lumea lui Creanga si a lui Dabija de Oltița Cântec sursa: suplimentuldecultura.ro
  Unghiul de abordare a fost cel gastronomic, caci despre ce este vorba, finalmente, in etapa pomenirii celor trecuti la Domnul, decit despre un praznic? Hrana e un semn al continuitatii vietii, mincatul, unul dintre instinctele primordiale ale supravietuirii speciei. La Act, cind intri in sala underground de pe Calea Victoriei, te intimpina un miros imbietor de sarmale, cele pe care Lupul din povestea humulesteanului le inghitea ghiogilt-ghiogilt. In Absolut! aveam fasole cu cirnati, aici, ciorba de potroace, sarmale fierte in vin, piftie de curcan, tot felul de bunatati, detalii de gurmanzi chinuind audienta cu pofte.
  Foarte aproape de spectatori, caci proximitatea fizica e esentiala, o masa din lemn natur e pregatita pentru pomana celor doi iezi neascultatori, pe care Nanasul lor i-a halit fara mila, apelind la cunoscutul truc al imitarii vocii Mamei Capra. Pentru ca in acest „studiu gastronomic“ ne aflam in finalul naratiunii, intimplarile fiind repovestite pentru cei mari
  Citeste tot pe suplimentuldecultura.ro
• Teatrul şi pictura aduc în scenă povestea de Maria Sârbu sursa: Jurnalul
  Un spectacol colorat şi fermecător pentru publicul de orice vârstă a adus la rampă în această săptămână Teatrul pentru Copii şi Tineret “Luceafărul” din Iaşi: “Capra cu trei iezi”, în care arta scenică se îmbină armonios cu pictura naivă. Montarea a trecut testul la micii spectatori, ieri în matinal, la repetiţia cu public. Premiera are loc astăzi de la ora 18:30, iar ca prolog al acestui eveniment teatral va fi vernisajul frumoasei expoziţii de artă naivă a lui Gheorghe Ciobanu (18:00, în foaier), pe care pictorul a intitulat-o: “Satul bunicilor ca o poveste de dor”.
  Directorul artistic al Teatrului Luceafărul, Oltiţa Cîntec, ne-a spus că a fost aleasă povestea “Capra cu trei iezi” pentru a fi pusă în scenă deoarece acest titlu “se înscrie în programul Integrala Creangă, pe care teatrul ieşean îl urmăreşte de mai multe stagiuni”. Conducerea instituţiei consideră că are o responsabilitate spirituală faţă de marele
  Citeste tot pe Jurnalul
• Iaşiul are semnal 9G de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Mălăieş în călcăieş. Mai ştie cineva ce înseamnă asta? De la ce vine? Dar povestea caprei şi a celor trei iezi? O mai citeşte cineva? Desigur, a citi poveşti copiilor e un obicei pe care les nouveaux parents l-au instituit în vieţile pre-şcolarilor de azi mai abitir decât au făcut-o propriii lor părinţi pe timpul copilăriei de acum 20-30 de ani, dar oare, la capătul unei zile corporatist-agitate, câţi dintre ei mai parcurg textul altfel decât moţăind pe suprafaţa sa? Sau dintre patrioţii de serviciu, care îşi sparg piepturile urlând de dragul ţărişoarei, câţi mai vizitează vreun volum de alde Creangă sau Ispirescu? Încă mai interesant, din luptătorii anti-globalizare şi pro-specific naţional, bifează cineva, când şi când, basme, cântece vechi, deochiuri, descântece? Dacă tot e la modă să fim mândri că suntem români, avem şi oarece argumente?
  Nu ştiu să spun dacă cei 7 actori ieşeni care joacă şi regizează Mălăieş în
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Când teatrul te roade la lingurică de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  În atmosfera urbană caracteristică Bucharest Fringe - Maratonul Teatrului Independent, şapte tineri şi-au făcut apariţia luni, 29 septembrie 2014, pe scena Teatrului de Artă din Bucureşti în costume tradiţionale. Artiştii fac parte din compania de teatru independent Frilensăr, un proiect care "nu aparţine anumitor persoane şi nu poate fi delimitat fizic, fiind un spaţiu ce aparţine artiştilor independenţi, liberi de a transmite ceva-ul lor cu privire la societate. Frilensăr înseamnă dorinţă, bucurie, joc, emoţie, libertate."
  Într-adevăr, ceea ce transmit de la bun început cei şapte tineri actori - Ada Lupu (câştigătoarea Marelui Premiu "Ştefan Iordache" la Gala Tânărului Actor HOP, 2014), Loredana Cosovanu (Premiul pentru cea mai bună actriţă la Gala HOP, 2012), Ioana Corban, George Cocoş, Daniel Chirilă, Tiberiu Enache şi Alex Iuraşcu - este o emanaţie de libertate şi sete de joc care nu te poate lăsa indiferent. Spectacolul lor,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Povestea unui spectacol - Mălăieş în călcăieş la Undercloud, 2016 de Loredana Cosovaru sursa: Agenda LiterNet
  Trei iezi cucuieţi,
  Uşa mamei descuieţi!
  Că mama v-aduce vouă:
  Frunze-n buze,
  Lapte-n ţâţe,
  Drob de sare
  în spinare,
  Mălăieş
  în călcăieş,
  Smoc de flori
  Pe subsuori.
  Asta aşa ca să înţeleagă toată lumea de unde vine Mălăieş în călcăieş, numele spectacolului nostru, cei de la Frilensăr. Spectacolul în sine, s-a născut acum trei ani, în 2013, într-o iarnă friguroasă cu multă zăpadă. Îmi amintesc că după o noapte întreagă de mers cu trenul Prieteniei (cine cunoaşte, ştie), am ajuns la Iaşi dimineaţa devreme, m-am întâlnit cu Daniel Chirilă, Ada Lupu, Alex Iuraşcu, Ioana Corban, George Cocoş, Tiberiu Enache şi am avut prima repetiţie. Povestea ne-a prins pe toţi, cu toţii am înţeles instant ce aveam de făcut, drept urmare am repetat încă patru zile şi am dat premiera în Iaşi.
  Mălăieş în călcăieş este un spectacol-poveste ce-şi propune să aducă în prim plan tradiţia şi obiceiurile ca factor esenţial
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Povestea Porcului la Țăndărică de Dan sursa: Metropotam
  N-am mai fost la o piesa de teatru pentru copii de cand eram in clasa a IV-a si am mers impreuna cu colegii si doamna invatatoare si am vazut... din pacate nu mai tin minte numele piesei. Da! Ma refer la teatrul Tandarica. Dar am fost ieri la premiera piesei Povestea Porcului si a fost mi-nu-nat.
  Credeam ca o sa ma simt destul de stingher printre copiii mici si cele cateva profesoare sau mamici care ii insoteau. Insa nu a fost deloc asa pentru ca in sala numarul de copilasi era aproape egal cu numarul de adulti. Mi-am gasit un loc in toata harmalaia dinaintea spectacolului incercand sa nu incurc nici un copil care alerga prin teatru si m-am uitat la piesa Cenusareasa care rula pe televizoarele de langa scena. Gongul a inceput sa bata si cei mici sa se linisteasca sau sa fie linistiti de parintii lor, si cortina desenata foarte colorat s-a dat la o parte.
  Piesa de teatru a inceput cu toti actorii dansand, pentru ca mai apoi Baba si Mosul sa intre pe scena. Desi eu tineam minte ca ar
  Citeste tot pe Metropotam
• Povestea de la Ţăndărică de Maria Zarnescu sursa: Yorick
  “Cică erau odată o babă ş-un moşneag: moşneagul de o sută de ani, şi baba de nouăzeci…” – zice-se la începutul “Poveştii porcului”, cea scrisă de Ion Creangă acum mai bine de un veac. Moşul şi baba din spectacolul de la Ţăndărică sunt însă tineri, mult mai tineri, ca şi întreg norodul de actori păpuşari şi marionetişti de pe scena teatrului. Fondată în 1945, instituţia ar fi, oficial, de vârsta pensionării, dar licorile magice pe care le-a băut de-a lungul acestor ani, i-au dat, pare-se, mult râvnita tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. O seamă de artişti de soi (nume celebre, dar şi tineri creatori) i-au trecut pragul şi au zămislit lucrări meşteşugite, cu care au colindat mări şi ţări.
  Chiar şi pândiţi de vigilentul Ochilă în anii cei răi ai Securităţii, artiştii au găsit calea de a rezista prin teatru, în vestitele “Nocturne de la Ţăndărică”. Iar în zilele noastre,
  Citeste tot pe Yorick
• Amuzant dialog cu micuții spectatori de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  De peste cinci ani, Teatrul “Ion Creangă” din Piața Amzei nu mai are sediu pentru că se tot consolidează și modernizează clădirea. Primarii trăncănesc și fac promisiuni deșarte, ca la noi. Primărița Capitalei declară că este foarte preocupată de cultură și înființează Teatrul Principal la sala Dalles cu un repertoriu de … “ținută culturală” – “Mă mut la mama!’, “Mă mut la … tata”, “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e întrebarea” sunt titlurile de “valoare” la acest teatru de șușe! În acest timp, Teatrul “Ion Creangă” nu are în continuare sediu, dar colectivul lucrează cu dăruire premiere atractive.
  Teatrul Excelsior a găzduit recent premiera “O poveste a porcului” după povestea lui Ion Creangă, o adaptare amuzantă într-o formulă modernă. Regizorul Mircea Cornișteanu a alcătuit un scenariu în care acțiunea petrecută într-o lume de basm este comentată de un povestitor cu micuții spectatori.
  Citeste tot pe Spectator
• https://lateatru.eu/prostia-omeneasca-teatrul-coquette/ de Emil Călinescu sursa: LaTeatru.EU
  Prostia omeneasca sau Povestea drobului de sare (asa cum mai este ea cunoscuta) este una dintre cele mai celebre povesti scrise de Ion Creanga. Teoretic pentru copii, din aceasta poveste avem, de fapt, cu totii de invatat. La fel cum, zic eu, avem cu totii de invatat de la teatrul pentru copii, pe care-mi propun sa-l frecventez din ce in ce mai des.
  Povestea spectacolului este simpla: barbatul (Ionica Soare se numeste acesta) ajunge acasa, unde sotia si soacra plangeau in gura mare ca este in pericol copilul. Acesta dormea sub un mare drob de sare pe care, bineinteles, cele doua preferau sa-l jeleasca. Nemaisuportand atata prostie, barbatul hotaraste sa plece in lume, convins fiind ca nu va intalni persoane mai proaste decat cele 2 femei. Lucru care, stim deja asta, se dovedeste a fi neadevarat.
  Acum, intamplarile prin care trece acesta sunt usor modificate fata de povestea originala. Unele dintre ele adaptate timpului. Trecand peste intamplarile efective, cele din povestea
  Citeste tot pe LaTeatru.EU
• Amintiri din copilăria lui Creangă. Amintiri din copilăria oricui. de Maria Zarnescu sursa: Yorick
  Anul acesta, în primăvară, Teatrul „Ion Creangă” va împlini 50 de ani. O jumătate de secol dedicată copiilor de orice vârstă. Nume celebre i-au scris istoria şi spectacole memorabile au marcat copilăria bucureştenilor (şi nu numai a lor). Cu siguranţă, însă, că enumerările complete şi evocările îşi vor găsi locul la celebrarea instituţiei ce trăieşte acum o altă tinereţe. Cu echipa împrospătată şi cu noi energii adunate, teatrul trece cu fruntea sus peste vremurile care l-au vitregit de sediul din Piaţa Amzei. Până la întoarcerea acasă, reprezentaţiile şi celelalte evenimente se desfăşoară la „colegul” Excelsior şi la Palatul Copiilor, dar şi în alte spaţii generoase – librării sau mall-uri.
  Nu cu mult înainte de vacanţa de iarnă, m-am alăturat celor câteva sute de şcolari veniţi la teatru, în Sala Mare a Palatului Copiilor. Ca prin minune, la ora 10 fix a bătut gongul şi un mic band a intrat pe scenă,
  Citeste tot pe Yorick
• Teatrul pentru copii nu vrea să fie cenușăreasă de Doina Papp sursa: Revista 22
  Fără sală de spectacol proprie, dar plin de elan, Teatrul Ion Creangă vrea să performeze și să se înnoiască, prezentând publicului în această toamnă două premiere, care se adaugă titlurilor existente în repertoriu.
  Actorul Lucian Ghimiși și-a început di­rec­toratul la Teatrul Ion Creangă cu un fes­tival și o premieră, premiată chiar cu oca­zia acelui festival. Deși în bejenie pe la Pa­latul Copiilor sau de curând la Excelsior, unde e găzduit, acest teatru pentru copii cu mare și frumoasă tradiție ține să-și men­­țină cota culturală și de piață, chiar și în aceste condiții, iar noul său director s-a angajat într-un program eroic, având în vedere, pe de o parte, schimbarea de ge­nerație în materie de actori și, pe de alta, faptul că sediul din Piața Amzei e gata renovat... doar pe dinafară. Cu elanul pro­priu tinerilor, Lucian Ghimiși se luptă cu greutățile și vrea să performeze într-un cli­mat antipatic,
  Citeste tot pe Revista 22
• „Amintiri” dintr-o copilărie de dinainte de „smart” de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Copilăria pare din ce în ce mai mult un cuvânt scos din poveşti de adormit copiii de mai demult. Pare cumva un concept demodat. Chiar şi pentru copiii care nu mai adorm cu poveşti spuse de bunici, ci de audio book-uri. Sau chiar fără poveşti deloc – adorm cu tableta în mână şi degetele obosite de atâta scroll. Copilăria e ceva ce păţeau oamenii de acum hă-hă douăzeci, treizeci, chiar patruzeci şi cincizeci şi şaizeci şi aşa-mai-departe de ani atunci când erau ei mici şi nu aveau smartphone şi nu se uitau la seriale pe Netflix. Copilăria pare un timp de basm – de fantasy adică, pe înţelesul cititorilor de George R.R. Martin – în care copiii ieşeau din casă şi alergau şi inventau jocuri, bieţii, pentru că nici angry birds, nici Fifa nu fuseseră încă inventate pentru ei. Şi parcă te şi sperii aşa când te gândeşti cum veneau seara în casă obosiţi şi cu hainele pline de praf şi cu poftă de mâncare şi adormeau ascultând
  Citeste tot pe Yorick
• Povestea unui leneş şi a mai multor proşti de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  Ce e mai grav? Să fii leneş sau să fii prost? Aceasta pare întrebarea – explicit enunţată la un moment dat – care traversează de la un capăt la altul spectacolul lui Constantin Brehnescu de la Teatrul „Luceafărul” Iaşi, „Povestea unui om leneş”.
  Scenariul pe care ni-l propune de data aceasta regizorul (un regizor a cărui istorie personală se confundă cu istoria Teatrului „Luceafărul”, instituţie ajunsă la 65 de ani) foloseşte povestea omului leneş drept pretext pentru o investigaţie artistică a viciilor la români, cu accent pe aceste două componente: lenea şi prostia. Din panoplia de figuri creionate de Ion Creangă sau de creativitatea populară în general, Brehnescu extrage o serie de decupaje narative menite a se îmbina într-un colaj unitar şi semnificativ. Astfel, pe lângă faimosul om leneş, ni se propun frânturi din alte poveşti faimoase, de la drobul de sare până la cele aflate în zodia lui „Au fost odată un moş şi o
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro
• Poveste de iubit viaţa de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Moş Nichifor Coţcariul este "întâia nuvelă romanească de atmosferă. Din ea se trage toată nuvelistică noastră modernă". Cu aceste două fraze, incluse în Istoria literaturii române de la origini până în prezent şi repetate asiduu de site-urile de comentarii literare prefabricate, de folos (?) elevilor de liceu, George Călinescu conferă prozei scurte a lui Ion Creangă un statut cu adevărat privilegiat.
  La 142 de ani de la apariţia-i princeps, Alexandru Dabija, adică marele repovestitor contemporan al scrierilor lui Creangă, înscenează nuvela, sub numele prescurtat Moş Nichifor. Pe scena de la Act, împreună cu the one and only Marcel Iureş, partenerul său întru Creangă din N-ai tu treabă! (după Dănilă Prepeleac) şi Absolut! (după Ivan Turbincă).
  Coincidenţă sau nu, cele două cuvinte care caracterizează cel mai bine proaspăta premieră de la Act sunt fix călinescienele "de atmosferă". Fidel pasiunii sale (nu chiar) recent descoperite
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Marcel Iureș is the new Moș Nichifor de Elena Coman sursa: Yorick
  În decursul ultimilor ani, Teatrul ACT și-a propus explorarea unei zone mai puțin abordate de creatorii contemporani: cea a literaturii clasice românești. Și a oferit publicului spectacole de referință, născute din geniul creator al regizorului Alexandru Dabija – prietenul și colaboratorul lui constant: „Absolut! (după Ivan Turbincă)” de Ion Creangă, „N-ai tu treabă!” de Cătălin Ștefănescu, după Dănilă Prepeleac de Ion Creangă, „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ștefănescu, după romanul Moromeții de Marin Preda.
  Autor al unora dintre cele mai îndrăgite spectacole-povești de la ACT, Alexandru Dabija se reîntoarce la universul lui Ion Creangă, propunând, de această dată, un spectacol-portret. Marcel Iureș îmbracă acum straiele lui Moș Nichifor, a cărui poveste o aflăm parcă dintr-o răsuflare, într-un maraton de replici savuroase cu partenera sa de scenă, Ruxandra Maniu. Dacă scriitura lui Creangă te
  Citeste tot pe Yorick
• Moș Nichifor în căutarea eternității de Iulia Popovici sursa: Ovservator cultural
  Moș Nichifor de la Teatrul Act e un scheci (minus componenta de actualitate) – și un exercițiu (la fel de supradimensionat) de actorie (cu tot cu necesara componentă de improvizație) –, o poantă haioasă (de povestit, de preferat, între bărbați), extinsă la dimensiunea unui spectacol, ceea ce face ca deznodămîntul (altminteri, perfect previzibil) să aibă un preludiu cu viață (lungă) proprie.
  E adevărat că Moș Nichifor face parte dintr-o serie a lui Alexandru Dabija la Teatrul Act – de la prelucrări de Creangă (Absolut!, N‑ai tu treabă!…) la Moromeții (Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?), toate avîndu-l în comun pe Marcel Iureș – a căror trăsătură comună este accentul nu pe conținutul narativ sau structura dramaturgică, ci pe forța redării actoricești, pe prezența fizică și abilitățile de povestitor ale lui M. Iureș și ale colegilor lui de scenă (Păi… despre ce vorbim… e un duet al lui Iureș cu George Mihăiță,
  Citeste tot pe Ovservator cultural
• Călcând pe urmele lui Creangă de Răzvan Rocaș sursa: Agenda LiterNet
  Ajuns în penultima zi (24 mai 2019), Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti a avut ca invitat Teatrul ACT şi spectacolul montat de Alexandru Dabija, Moş Nichifor, adaptat tot de acesta după nuvela lui Ion Creangă. În rolurile protagoniştilor joacă Marcel Iureş şi Ruxandra Maniu, de altfel un duo cu multă chimie pe scenă, dar şi cu o considerabilă calitate individuală.
  Adaptarea este una minimalistă, dar tocmai această simplitate a formei este cea care oferă un spaţiu mai larg de desfăşurare pentru actori, îi lasă pe ei să iasă în evidenţă, fără să fure nicio clipă atenţia printr-o complexitate ne-necesară. Un motiv este şi faptul că formatul pe care îl propune regizorul nu are nevoie de un contur prea complicat, ci de carisma debordantă a actorilor, de mesajele subînţelese ale textului şi de viziunea tradiţională a direcţiei scenice, fără să se încerce vreo aducere în contemporan sau utilizarea unor elemente sau tematice care să
  Citeste tot pe Agenda LiterNet

Discutii:

propune tema de discutie