Înainte de a fi fost montată recent la Teatrul Naţional din Bucureşti, în Sala Atelier, Spitalul special de Iosif Naghiu a fost piesa anului 1993 la Concursul UNITER de dramaturgie românească. Bifînd condiţia teatrului instituţional autohton, spectacolul lui Ştefan Iordănescu a avut un număr considerabil de reprezentaţii şi avanpremiere pînă la premiera oficială din stagiunea 2010-2011.
Spitalul special se doreşte a fi o instituţie utopică sau cel puţin extrem-nerealistă, unde se încearcă experimente pe foştii revoluţionari din ’89, propunîndu-se vindecarea morală a societăţii aplatizate. Personajele greu de omis sînt eroul şi duşmanul poporului, Piţu (Dorin Andone), şi, respectiv, Lăutaru (Mihai Verbiţchi), supuşi tratamentului „homeopatic“ în incinta aceluiaşi salon. Concomitent cu nevrotismele şi conflictele dintre cei doi, spitalul, ca instituţie ce simbolizează sistemul de sănătate din România de atunci, dar şi proiecţie
Citeste tot pe
Observator Cultural