regizor caut piesa

Piese de Iosif Naghiu

adauga piesa

A treia caravelă

O piesa despre descoperirea Americii, dar într-o cheie inedită, pentru că personajul principal nu este Columb, ci Martin Alonso Pinzon, unul dintre comandanţii caravelelor, care se răzvrăteşte la un moment dat şi pleacă împreună cu marinarii de pe vasul lui în căutarea Ţării de Aur , motivând la întoarcere că de fapt corabia lui s-a rătăcit.

Celuloid

Piesa este o parabolă despre drogul vizual - filmul - o capcană în care cad cei care fug de realitate.

Gluga pe ochi

Această parabolă, comică, a intelectualului agresat de forţele întunericului, avea să fie jucată de peste 60 de ori cu sălile pline, bucurându-se de un succes enorm, până în momentul interzicerii ei, în 1971, când regimul comunist a declanşat o ampla acţiune de intimidare a scriitorilor care nu se conformau "societăţii socialiste multilateral dezvoltate". - Gelu Vlașin

Spitalul special

Piesă care anticipează evoluţia societăţii româneşti post decembriste. O piesă despre cum s-a furat o revoluţie, despre cum se formează noua Putere în spaţiul simbolic al unui spital, o tragi-comedie a unei lumi bolnave, în care impostorii se erijează în victime.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Iosif Naghiu 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Iosif Naghiu

• Spitalul special sau Visul românesc şi omul revoluţiei prăbuşite de Doina Papp sursa: Revista 22
  O reparaţie târzie se produce la Teatrul Naţional din Bucureşti prin reprezentarea acestei piese – Spitalul special – a dramaturgului Iosif Naghiu (Premiul Piesa anului în 1993), dispărut dintre noi cu regretul de a nu-şi fi văzut prea des piesele pe scenă. Înainte de revoluţie, din cauza cenzurii, după, din cauza confuziei de valori care i-a urmat. Dramaturgul special care a fost Naghiu nu practica, ce-i drept, o scriitură prea comodă, iar stilul său intelectual, metaforele şi parabolele pe care se sprijinea pentru a duce ideile spre esenţa tare a argumentului filosofic îi înfricoşau pe mulţi regizori. Spitalul special s-ar putea spune că este, din acest punct de vedere, una dintre cele mai clare piese, fie şi pentru că miza ei este însuşi jocul ascuns, manipularea care minează relaţiile umane şi sociale. Într-o vreme de criză, evident, fiind vorba aici de contextul Revoluţiei din decembrie 1989, când se petrece acţiunea, dar cu şanse de a pune
  Citeste tot pe Revista 22
• Iosif Naghiu la Naţional de Mircea Ghițulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  Iosif Naghiu este un redutabil descendent al teatrului absurd-militant-social pe linia polonezului Slawomir Mrozek. Din cauza militantismului a fost atât de frustrat de consecinţele revoluţiei din decembrie 1989 încât a scris un şir de piese care, iată, se dovedesc prea iute trecătoare sau a la page, cum spune Andrei Mihalache. O bună parte din textele scrise după 1989 riscă să fie sufocate de jurnalism, de actualitate, atât de abil învăluite înainte. Revolta, Aerisirea, Ghilotina, Spitalul special şi Celula poetului dispărut sunt aproximări ale evenimentelor din decembrie 1989, scrise la o distanţă prea mică pentru a avea claritate. În Spitalul special suntem introduşi într-o societate bolnavă în care victimele sunt silite să coabiteze cu asasinii şi să fraternizeze pentru salvarea naţiunii. De fapt, Naghiu suprapune spitalul special peste ospiciul lui Peter Weiss din Marat Sade. Dar şi peste Generoasa Fundaţie de Antonio Buero Vallejo,
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Spitalul special: depăşit de 17 ani şi de stagiunile care vor fi să vină de Veronica Plăcintescu sursa: Observator Cultural
  Înainte de a fi fost montată recent la Teatrul Naţional din Bucureşti, în Sala Atelier, Spitalul special de Iosif Naghiu a fost piesa anului 1993 la Concursul UNITER de dramaturgie românească. Bifînd condiţia teatrului instituţional autohton, spectacolul lui Ştefan Iordănescu a avut un număr considerabil de reprezentaţii şi avanpremiere pînă la premiera oficială din stagiunea 2010-2011.
  Spitalul special se doreşte a fi o instituţie utopică sau cel puţin extrem-nerealistă, unde se încearcă experimente pe foştii revoluţionari din ’89, propunîndu-se vindecarea morală a societăţii aplatizate. Personajele greu de omis sînt eroul şi duşmanul poporului, Piţu (Dorin Andone), şi, respectiv, Lăutaru (Mihai Verbiţchi), supuşi tratamentului „homeopatic“ în incinta aceluiaşi salon. Concomitent cu nevrotismele şi conflictele dintre cei doi, spitalul, ca instituţie ce simbolizează sistemul de sănătate din România de atunci, dar şi proiecţie
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Un spectacol … trist de Ileana Lucaciu sursa: Ileana Lucaciu Blogspot
  Teatrul Național “I.L.Caragiale” încearcă de câțiva ani impunerea unui proiect necesar societății noastre, ce poate contribui la însănătoșirea sa morală - “Procesul comunismului” - numai că nu prea are cu ce piese să îl susțină. Mulți s-au lăudat că dețin o “dramaturgie de sertar”, nepusă în scenă pe timpul comunismului și cenzurii. Au trecut anii și după ’89 această dramaturgie nu a invadat scenele. Se dovedește că nu a existat, a fost un mit. Proiectul primei scene a țării, cum e considerată cea a Naționalului bucureștean, a debutat cu un spectacol memorabil – ce se mai joacă sperăm și în actuala etapă a stagiunii - “Comedie roșie”, în regia lui Alexandru Tocilescu, având la bază textul lui Constantin Turturică. Demn de interes a fost și spectacolul “Complexul România” datorită intențiilor textului tinerei Michaela Michailov. Celelalte spectacole integrate în acest proiect nu au beneficiat de texte ce ar fi
  Citeste tot pe Ileana Lucaciu Blogspot
• Spitalul special, ediţia 2019 de Cătălina Florescu sursa: Adevărul
  În 1993, Iosif Naghiu câştiga premiul piesa anului cu „Spitalul Special“. În 1993 eram în tranziţie, între a termina liceul şi a sta un an acasă. Un an care pentru mine era necesar să uit de teze, de teme, de nimicurile din programa şcolară şi să îmi continui golul lăsat în urmă morţii mamei citind, fumând, dansând, uitând de mine cum am fost până atunci şi încercând să exist fără mama de atunci încolo.
  deea spitalului în teatru mă fascinează. Am citit-o azi în ziua alegerilor Europarlamentare şi şi a referendumului în drum spre casă de la o conferinţă la Boston în timp ce la radio era muzică combinată cu ştiri, spoturi publicitare şi apoi o întreagă emisiune dedicată alegerilor. Este o senzaţie interesantă să auzi la radio limba română. Nu, n-am cum să o uit, dar este o distanţă între româna mea şi româna de acasă. Poate pentru că pe româna mea o exersez prin scris (dar rar), poate pentru că încep să zic ceva în
  Citeste tot pe Adevărul

Discutii:

propune tema de discutie