regizor caut piesa

Piese de Jean Genet

adauga piesa

Echilibristul

Le balcon

Cameristele (Les Bonnes)

Textul este inspirat de o crimă reală care s-a petrecut în anii 30în Franța. Cameristele Claire şi Solange sunt surori și, de fiecare dată când stăpâna pleacă de acasă, se joacă de-a "Stăpâna şi camerista", un ritual al dominării şi supunerii, al umilinţei şi îndurării, al opresiunii şi devotamentului, dar şi al revoltei. Ele îşi omoară cu bestialitate stăpâna, apoi se spală şi adorm liniştite în patul victimei.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Jean Genet 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Jean Genet

• Spectacole călduţe - Balcon fără revoluţie de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova şi-a îmbogăţit repertoriul cu două producţii noi, „Balconul“ şi „Doar Hamlet“, dar startul stagiunii este departe de a fi spectaculos.
  .....................................................................................................................................................
  A doua premieră a teatrului craiovean a fost „Balconul", de Jean Genet, spectacol regizat de Nicu Nitai (Israel), care creionează în culori tari abuzul puterii statale, viciile ascunse ale potentaţilor, falsele revoluţii şi iluzia manipulării. În special Nataşa Raab (Irma/Regina), dar şi Constantin Cicort (Şeful Poliţiei), Ilie Gheorghe (Ambasadorul Reginei) şi Romaniţa Ionescu (Carmen) salvează cât pot de mult cu interpretările lor acest spectacol care îşi propune prea multe şi oferă prea puţin.
  Dezlânat şi diluat, „Balconul" imită în multe momente suprarealismul autentic din spectacolele lui Silviu
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• “Balconul” – un spectacol confuz de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Alegerea repertorială a piesei “Balconul” de Jean Genet este meritorie, perfect adaptată intresului spectatorilor față de actualitatea societății noastre. Invitarea regizorului Nicu Nitai de origine română din Israel, cu un bogat CV de reușite, a permis speranța unui spectacol de calitate. Rezultatul este însă, discutabil, spectacolul fiind lipsit de coerență în transmiterea unui mesaj limpede în raport cu textul.
  Jean Genet este un scriitor francez important al secolului trecut, personalitate controversată nu pentru opțiunea sexuală, ci pentru manifestările sale publice din viața tumultuoasă pe care a avut-o. De la numeroasele detenții până la prețuirea afirmată de Jean Cocteau sau Jean Paul Sartre, a parcurs un drum sinuos, dar care i-a adus consacrare prin harul personal ca scriitor de proză și dramaturgie. Jean Genet declara că nu își dorește să scrie teatru politic, supărat pe mișcarea comunistă din Franța anilor ’50 ce nu i-a acceptat
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Reverberaţii ale temei oglindirii în Cameristele de Adrian Țion sursa: Agenda Liternet
  La sfârşit de stagiune, iată că Teatrul Dramatic "Ion D. Sîrbu" din Petroşani atrage atenţia prin montarea incitantă a unei piese cu potenţial redus, în aparenţă, de spectaculozitate conţinută iniţial în corpul scriiturii. Asta nu l-a împiedicat pe Horaţiu Ioan Apan să dea o rezolvare îndrăzneaţă, şocantă, extravagantă chiar Cameristelor lui Jean Genet, pentru că despre ea este vorba. Textul dificil, de o linearitate vecină cu monotonia a dispărut pur şi simplu sub bagheta sa. Experimentul propus de regizor răspunde unor cerinţe de adaptare şi exigenţe artistice cum nu s-au prea văzut în zonă. Mai mult chiar, desfăşurarea spectacolului în cadru restrâns, de tip studio (formulă nouă aici), pune în evidenţă un public receptiv, cultivat (în ciuda prejudecăţilor), capabil să primească viziunea, de fapt, viziunile propuse. Ceea ce nu e lipsit de importanţă.
  De ce "viziunile", la plural? Pentru că Horaţiu Ioan Apan realizează de fapt
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• Joc in doua de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Identitatea cameristei se reflecta fragmentar din perspectiva unei ipostaze complementare: doamna. Nu intimplator, oglinda – contemplatie, (dez)iluzie, paravan disimulant – devine elementul central al spatiului scenic, in care obiectele depasesc functia de elemente figurative si transcriu parcursul personajelor, nuantindu-l. Un parcurs in care jocul-ceremonie (optiunea regizorala este evident marcata de aceasta nota, fiind sustinuta de acordurile muzicale) este o transpunere abil (de)jucata in roluri (Daniela Moldovan si Diana Giubernea). Cele doua cameriste traiesc in proximitatea unui rol pe care si-l asuma succesiv, alternind ludicul cu o gravitate bine dozata. Devin pe rind doamne fictive, interpretind un rol care le captiveaza prin tot ce nu pot avea decit ca proiectie imaginara. Este seductia interdictiei si atractia unui alt tip de ceremonie, implicind depasirea conditiei si, chiar mai mult, a unei stari obsesive, resimtita ca limitare.
  Dorintele latente se obiectiveaza,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Să debutaţi bine! de Mihai Buzea sursa: Academia Cațavencu
  „Azi am să-ncrestez în grindă / Jos acum din cui, oglindă / Mama-i dusă-n sat, cu dorul / Azi e singur puişorul / Şi-am închis uşa la tindă / Cu zăvorul.“ Credeam că am uitat de mult aceste versuri, al căror aer prostănac l-am sesizat din prima clipă (dar mi-am ţinut gura, că nu mai primeam dulciuri dacă le spuneam verde-n faţă părinţilor ce cred despre poeziile care le plăceau), dar piesa* asta mi le-a readus în minte. Ori de câte ori am să văd fete maimuţărindu-se la oglindă (adică probând rochiţe, să vadă „cum le vine“), am să mă gândesc la nevolniciile-astea de versuri: auzi, „Azi e singur puişorul“! Incredibil. Oare femeile chiar n-au simţul ridicolului?
  Se pare că-l au, dar foarte deformat; le duce până la crimă, aşa cum ne duce pe noi pofta până la frigider, după înc-o bere. Cam asta am înţeles din textul lui Jean Genet, deşi recunosc că mi-ar fi plăcut să-l ştiu dinainte, că-n mod sigur mi-ar fi plăcut mai
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• Moartea glumeşte până la capăt de Răzvana Niţă sursa: Revista Teatrală Radio
  Claire şi Solange se joacă de-a „stăpâna şi camerista”. Este forma lor de răzbunare, de eliberare de frustrare, o terapie care în final va atinge culmile paroxismului, căci moartea însăşi se va întrece cu gluma.
  Scris în 1947, textul lui Jean Genet a văzut luminile rampei în premieră la Théâtre de L’Athénée din Paris, într-un spectacol regizat de Louis Jouvet. În varianta radio, competiţia dintre cele două surori, înfricoşătoarea jonglare cu identităţile, orchestrarea acestui ritual al dominării şi supunerii se potenţează şi mai mult datorită măiestriei regizorului Dan Puican dar şi puternicelor personalităţi artistice care interpretează cele trei personaje. Unde sfârşesc umilinţa şi devotamentul?
  Piesa pe care o joacă zilnic Solange (Dana Dogaru) şi Claire (Maia Morgenstern) şi care are scopul de a le mai ostoi ura faţă de stăpâna lor, nu face decât să le ascută pornirile revanşarde. La adăpostul „scenariului”
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• „Cameristele” sau patologia crimei de Radu Constantinescu sursa: Ziarul Financiar
  Recenta premieră a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca readuce în atenţie un text dramatic care s-a bucurat de mare atenţie pe scenele lumii: „Cameristele” de Jean Genet. Scrisă în 1947 şi montată în acelaşi an de Louis Jouvet la teatrul l’Athénée din Paris, piesa poate fi urmărită şi azi, la 70 de ani de la prima reprezentaţie, cu statornic interes, datele sale fundamentale şi resorturile psihologice rămânând aceleaşi: radiografia naşterii unei crime. Deşi autorul nu a vrut să recunoască, toţi comentatorii au fost de accord că textul are drept punct de plecare un caz real petrecut în 1933, în Franţa, la Le Mans: două surori, Christine şi Lea Papin, menajere într-o familie, şi-au ucis stăpâna, conflictul pornind de la mărunte neînţelegeri casnice. Crima surorilor Papin a scandalizat atunci întreaga Franţă. Unii au cerut pedeapsa cu moartea, alţii au încercat să descifreze resorturile oribilului delict, sugerând că gestul ar putea
  Citeste tot pe Ziarul Financiar
• Pe sârmă de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Doamnelor şi domnilor, intrarea în arenă se va face pe muzica performată de Fanfara Teatrului de Copii şi Tineret „Mihai Popescu" din Târgovişte. În sala amenjată ca un circ ambulant, în cort, arena se delimitează în mijloc. Convenţia e la vedere. Pe jos, pe suprafaţă luciosă, care trimite când şi când reflexii, „dorm" mii de frezii naturale (scenografia Dan Ţopa). În mijloc, un singur fir. El e centrul. Pe măsură ce acordurile fastuoase de fanfară se sting, din penumbră iese un băiat care înaintează ca un infirm, ajutîndu-se doar de mîini. Riscul permanent al meseriei de acrobat. Se vede cocîrjat pînă ce ajunge în arenă. Căci aici îşi recapătă forţa. Sîrma, centrul existenţei şi artei sale, toarnă în el vigoare. Viaţa echilibristului depinde de firul de dedesubt în aceeaşi măsură în care artistul e subjugat de materialul din care îşi plăsmuieşte opera, de care se simte legat pe veci cu inepuizabilă tandreţe.
  Citeste tot pe Art Act Magazine

Discutii:

propune tema de discutie