Înscenând „Plugarul şi moartea” în superba sală Studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, regizorul Mihai Măniuţiu se dovedeşte de două ori consecvent cu sine însuşi. Cu preocupările lui teatrale, literare, filosofice, dar şi cu cele motivate de necesarul proces de reînnoire estetică, de continuă căutare în planul expresiei.
Când aduc în discuţie dubla consecvenţă a artistului am, desigur, în primul rând în vedere constanţa cu care apare în spectacolele sale ceea ce Camil Petrescu numea răscolirea problematică. Profund reflexive, spectacolele lui Măniuţiu vizează explorarea unor teme fundamentale precum viaţa, moartea, existenţa, condiţiile, contradicţiile, limitările în intervalul cărora se consumă acestea, infinitatea lumii şi finitudinea individului, raporturile acestuia cu puterea divină dar şi cu puterea politică, cu propria-i putere şi cu propria-i neputinţă, determinările între care se consumă ori se zbat fiinţa şi
Citeste tot pe
Adevărul