regizor caut piesa

Piese de John Cariani

adauga piesa

Aproape (Almost)

E miezul iernii în orăşelul Almost din statul american Maine, o noapte rece cu cer senin, în timpul căreia locuitorii lui sunt implicați în tot felul de povești de dragoste, în modalități amuzante și neaștepate.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie John Cariani 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de John Cariani

• „Aproape” de dragoste, la Râmnicu Vâlcea de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Povestea continuă. Sentimentul exprimat prin acest cuvinte simple, simpliste chiar, l-am avut sâmbătă seara, la Teatru „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, în timp ce vedeam „Aproape”, de John Cariani, noul spectacol al lui Cristi Juncu. Impresia a rămas şi după. „Povestea continuă”, îmi spuneam, pentru că ea a început pentru regizor cu ani în urmă. Adevărul şi minciuna, bucuria şi durerea, farmecul şi urâtul dragostei sunt obiecte de studiu pentru Cristi Juncu şi echipele lui de actori tineri. Câteva variaţiuni de substanţă pe tema inepuizabilă a cuplului femeie-bărbat (şi nu numai) am avut, oarecum recent, în „Nişte fete”, de Neil LaBute, şi în „Helter Skelter”, de acelaşi dramaturg, în spectacolul montat la Târgovişte la jumătatea anului trecut.
  După ce a pus în scenă „Portugalia”, de Egressy Zoltan în 2008, Cristi Juncu s-a întors la Râmnicu Vâlcea pentru a spune mai departe, cu alte personaje, alte întâmplări,
  Citeste tot pe Yorick
• Dragostea, din aproape în aproape de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Piesa „Aproape“, tradusă şi montată de Cristi Juncu pe scena Teatrului „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea, poate topi cu mult înainte de primăvară gheaţa care s-a pus între un teatru şi spectatorii lui.
  Întâmplarea face că în mijlocul unui oraş industrial, cum e Râmnicu Vâlcea, a apărut o minunăţie a tehnologiei, adică unul dintre cele mai impozante şi mai bine dotate teatre din România. În urmă cu doi ani, actorii au recâştigat demnitatea de a lucra într-un spaţiu care le oferă acces la o sală de repetiţii (culmea, şi încălzită!), cabine spaţioase, locuri unde să doarmă, o terasă care se înalţă deasupra oraşului şi chiar o bucătărie, doar pentru ei. Lucruri rare în multe teatre din provincie, mai puţin norocoase.
  Confortul de care au parte actorii şi faptul că au stat mult timp împreună se văd din plin în spectacolul lui Cristi Juncu, „Aproape", care a avut premiera săptămâna trecută, la Teatrul„Anton Pann" din
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Aproape de stele de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Sînt puține orașe din România – sincer, nu-mi vine nici un altul în cap -, care să se poată lăuda cu o construcție modernă și occidentală destinată artei. De regulă, spectacolele și expozițiile noastre se desfășoară în clădiri vechi, unele istorice, cu ștaif, altele cu mai puțin, unele de-a dreptul frumoase, după noroc, altele (multe, din păcate) cu aspect de casă de cultură comunistă resuscitată la minima rezistență. Aduceți-vă aminte numai de producțiile prezentate în Festivalul Internațional de la Sibiu, altfel plin de pretenții, mai bine zis de acea minunată Casă a Sindicatelor (și numele e de toată cinstea!) și o să înțelegeți imediat la ce mă refer. Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vîlcea, proiectat de arhitect Cristinel Vlad, construit acum trei ani, arată ca un muzeu de artă contemporană din Vest. Articulațiile ușoare ale structurii metalice la vedere (excelent speculate și în interior) împrumută un aer de
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Aproape de celălalt de Cristiana Gavrila sursa: BeWhere
  Cât de greu sau de uşor este să spui un „te iubesc”, sub albastrul cerului înstelat într-o seară de iarnă?
  
  Astfel, o tânără femeie îndoliată (Amalia Huţan), care îşi poartă cu grijă, într-o pungă, inima împietrită şi frântă, porneşte în căutarea aurorei boreale, convinsă că aşa poate lua legătura cu iubitul mort, dar va întâlni alt bărbat (Cătălin Vieru). Un alt cuplu... el (Olimpiu Blaj) va fi convins de ea (Mădălina Ciotea) că, în ciuda statisticilor ştiinţei, motivele de suferinţă sunt plăcute, mai ales dacă este vorba despre un sărut. Cândva perechea ideală, după o seară la patinoar, căutând enervaţi o gheată rătăcită, ajung să îşi recunoască faptul că s-au înstrăinat şi sunt nefericiţi. Într-o altă poveste, o tânără – Alina Mangra – care aşteaptă de ani de zile o cerere în căsătorie umple casa iubitului (Remus Vlăsceanu) cu saci roşii, încercând să înapoieze dragostea şi, în schimb,
  Citeste tot pe BeWhere
• Dragostea la vreme de iarnă de Ionela Liță sursa: Observator Cultural
  Visul unei nopţi de iarnă? Nu, doar un strop de magie care apare de niciunde, odată cu un Cupidon care, într-un album-oracol de la absolvire al zeilor, ar putea fi votat cu uşurinţă most unlikely să ocupe acest post. E destul de în vîrstă, are mustaţă de miner şi un uşor defect de dicţie. Şi totuşi, e Cupidon.
  Nu-i e uşor cu locuitorii din Almost, Maine, SUA, un loc la fel de most unlikely să te întîlneşti cu realismul magic. (Pe de altă parte, fiind vorba despre dragoste într-o piesă a unui autor pasionat de Shakespeare, era de aşteptat să apară zeul specializat în domeniu şi, deci, puţină magie.) Un… loc ce nu figurează pe hartă pentru că era aproape să devină oraş, dar, din lipsă de organizare, nu a mai ajuns. E un… aproape-oraş, în care locuiesc oameni obişnuiţi (confuzi, timizi, care au nevoie de dragoste, dar nu prea ştiu cum să procedeze), care se iubesc şi aproape-şi-o spun, care sînt aproape-fericiţi sau
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Fata „cu inima în pungă“ de Simona Chițan sursa: Adevărul
  Ce simte o fată când este părăsită? Inima i se împietreşte. La propriu. I se rupe în bucăţi de marmură. Ce poate să facă? Poate să le adune într-o pungă. Şi mai poate să caute aurora boreală ca să-şi ia "rămas-bun".
  „Almost. Maine“, în engleză. Un text simplu, de o poezie tulburătoare. Dramaturgul american John Cariani, în vârstă de 43 de ani, explorează paradoxurile inimii, acel fior universal din versul arghezian „voiam să pleci, voiam şi să rămâi“, într-o comedie cu elemente de realism magic. Fiecare dintre cele opt poveşti ale piesei montate la Teatrul „Sică Alexandrescu“ din Braşov (printre care „Inima ei“, „Trist şi fericit“, „Asta doare“, „Cerând-o înapoi“, „S-au aprins“ sau „Povestea speranţei“) are momente de maximă candoare. Pentru locuitorii din „Almost. Maine“ nu este deloc desuet să-şi caute sufletul pereche în acest ţinut pierdut pe hărţile lumii.
  Visul îmblănit al unei nopţi de
  Citeste tot pe Adevărul
• Ediţie nelimitată de iubire de Oana Bogzaru sursa: Agenda LiterNet
  Aproape e genul de spectacol pe care îl faci cadou unui prieten într-o seară călduroasă de week-end. Ironic, actorii te primesc cu inima deschisă într-un iglu ca să simţi mai bine afecţiunea, tandreţea, iubirea. Povestitorul te invită să iei parte la istorisirile dintr-un orăşel din statul Maine, Almost. Atmosfera este de basm. De acolo se văd aurorele boreale asociate cu făcliile pe care le duc morţii, acolo există oameni care nu simt durerea şi ca în ecuaţia oricărui basm, rezultatul este un happy end.
  Marele merit al actorilor este că reuşesc să te cucerească repede şi definitiv. Desigur că nu se poate trăi cu o inimă artificială şi nimeni nu umblă prin lume cu inima frântă într-o sacoşă şi cu atât mai puţin ea se poate repara cu un polizor. De data aceasta, actorii încearcă să vrăjească spectatorul şi nu să-l intrige, înspăimânte. Mesajul lor, deşi aparent naiv, conturează un teatru al iubirii, dăruit cu iubire.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Fericirea nu e în altă parte de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  Dacă aurora boreală ar avea o inimă - chiar şi frântă, cum e aceea a lui Glory - cu siguranţă s-ar bucura să fie martoră la momentele acelea în care oamenii se împacă în primul rând cu ei înşişi şi apoi cu cei care le stau în faţă, gata să le dăruiască dragoste.
  John Cariani, autorul piesei, nu este doar dramaturg, ci şi actor, fiind chiar nominalizat la premiile Tony pentru un rol în Scripcarul de pe acoperiş. Interferenţele lui Cariani atât cu lumea teatrului high culture, cât şi cu zona de entertainment sunt vizibile şi în piesa-hit Aproape, din 2004. În data de 11 iulie 2013, mai mulţi tineri absolvenţi ai UNATC, coordonaţi de lect. univ. dr. Andreea Vulpe, au apărut pe scena Teatrului "În Culise" (Piaţa Naţiunile Unite, nr. 3-5, bloc B2, sector 4, Bucureşti), în cadrul Zilelor Teatrului Studenţesc, pentru a da viaţă câtorva dintre cuplurile înfăţişate de scriitorul american.
  Cariani se joacă, într-o comedie asumat fără
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Undeva aproape... în noi de Nicoleta Munteanu sursa: Art Act Magazine
  O cafenea (Maideyi), o după-amiază târzie, fum de țigară, muzică, fețe cunoscute, fețe necunoscute (întotdeauna mai multe, străini printre ai tăi) și o poveste. Povestea se constituie dintr-o suită de cinci secvențe, șase de fapt, deși ultima e menită a închide circular căutarea, deschizând sensul spre o altă poveste, una care nu are de ce să mai fie spusă, de vreme ce tot ceea ce era esențial s-a petrecut sau s-ar fi putut petrece dacă...
  Undeva aproape e un spectacol-colaj în care un El și o Ea, niciodată aceiași, dar întotdeauna trăind în apropierea miracolului unui Noi, se întâlnesc și își vorbesc. Cuvintele se leagă timid sau intempestiv, tatonând, reverberând adieri de speranță, exprimând suferință, alungând tăceri, apropiind, înstrăinând, făcând, de fiecare dată doar pentru fracțiuni de existență, imposibilul posibil și aducând posibilul în aproapele stării de grație, în imposibil. Fiecare decupaj scenic presupune o
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• One moment in time de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  Fără a deveni o platitudine, subiectul spectacolului, urmând tema piesei de teatru, luată ca punct de plecare, este dragostea, apropierea, siguranţa. De asemenea, relaţiile posibile dintre cei trei termeni: reprezintă proximitatea o condiţie necesară pentru dragoste?
  Voi începe printr-o mărturisire despre proba memoriei atunci când scriu despre un spectacol de teatru. Dacă regia sau/ şi jocul actorilor sunt de calibru înalt, îmi amintesc orice detaliu, a (re)citi piesa de teatru devine un răsfăţ, care poate avea ca efect construirea unei imagini proprii asupra a ceea ce ar fi putut fi spectacolul sub o altă viziune regizorală. În schimb, dacă cele numite sunt cel mult satisfăcătoare, îmi amintesc mai greu spectacolul în ”măruntaiele” lui. Uneori textul depăşeşte producţia scenică, ceea ce nu e tocmai de dorit, alteori un text reuşit este foarte bine valorificat, se mai poate întâmpla, în cazurile cele mai fericite, ca spectacolul să permită
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• Ofertă încântătoare a tinerilor actori de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Teatrul independent își extinde în Capitală aria, dar ofertele repertoriale în marea lor parte sunt neconsistente, îngălate în vulgaritate și nu servesc pe tinerii actori aflați la început de drum pentru afirmare. Totuși, unele teatre independente, cu greu în ciuda condițiilor de activitate, au reușit să își consolideze personalitatea, un exemplu fiind “Unteatru”. Cu o denumire pretențioasă – Teatrul de Artă, alt teatru independent, caută la rândul său calea impunerii ca personalitate. După prezentarea piesei lui Spiro Gyorgy “Șase din 49” cu un spectacol remarcabil comentat pe acest blog, a încercat să acorde atenție și dramaturgiei autohtone și a ales “Moartea pentru patrie” de Mihai Ignat, un text jalnic, lipsit de substanță, mustind de vulgaritate. Se întoarce însă, la o selecție repertorială de calitate și propune acum, piesa lui John Cariani - “Aproape Maine” , un montaj alert din șase povestiri despre magia cunoașterii
  Citeste tot pe Spectator
• 1 + 1 = LOVE (sau "aproape") de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  O atmosferă polară. Spre seară sau de-a dreptul către noapte. El şi Ea se întâlnesc întâmplător. Sau dimpotrivă, se văd altfel, se redescoperă, se îndrăgostesc. Un fel de dragoste la zero grade. Cine ar fi crezut că gerul poate fi romantic?
  John Cariani scrie câteva dialoguri în două personaje, realizând mostre de partituri dramatice, care, fără a pierde din vedere adevărul şi simplitatea, ating un punct culminant surprinzător şi cu atât mai valoros. Un incredibil parcurs prin arterele unei poveşti de dragoste posibile, surprinsă în faza debutului. Un amestec ideal de comic şi emoţie, personaje construite coerent, empatic. O incursiune înduioşătoare în universul unei relaţii - cea mai veche din lume, veche de când lumea şi de când ispita.
  Cu siguranţă, experimentata regizoare Andreea Vulpe a fost atrasă de teatralitatea situaţiilor gândite de Cariani. La rândul ei a creat un context scenic discret dar ferm prin care mesajul se transmite
  Citeste tot pe Port.ro
• Aproape Maine de Andreea Tănase sursa: semnebune.ro
  Joi, 20 noiembrie, a avut loc la Teatrul de Artă premiera spectacolului Aproape Maine, în regia Andreei Vulpe. Piesa a fost scrisă de John Cariani şi a avut premiera în Portland, Maine, Statele Unite, în 2004. De atunci, a înregistrat un succes imens şi a depăşit Visul unei nopţi de vară în topul celor mai jucate piese pe scenele teatrelor independente şi scenele liceelor şi facultăţilor din Statele Unite.
  Trebuie să spun de la bun început că nu mi se părea necesară traducerea titlului piesei, în condiţiile in care titlul original este Almost, Maine (unde Almost este orăşelul din statul american Maine, unde se petrece acţiunea). Desigur, înţeleg opţiunea pentru traducere în contextul în care se doreşte atragerea unui public cât mai larg, dintre care unii poate ar fi fost descurajaţi de un titlu în engleză şi de bănuiala că întreaga piesă s-ar putea juca în această limbă. Însă din numeroasele mele încursiuni la Teatrul de Artă,
  Citeste tot pe semnebune.ro
• Un spectacol aproape de noi de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Îi datorăm lui Cristi Juncu, în calitate de regizor, multe, tot mai multe spectacole bune, chiar foarte bune. Spectacole-bijuterie, în care directorul de scenă mizează mult pe actori, investeşte substanţial în lucrul cu aceştia.
  Spectacole în care e evident crezul său că teatrul nu înseamnă nicidecum grandilocvenţă. Ci, în primul rând viaţă, viaţă pe care o dau interpreţii. Actorii. Cei care, în vremea din urmă, din motive ce îmi scapă, nici nu mai figurează pe afişe. Pentru Cristi Juncu valoarea unui spectacol nu se măsoară defel în consistenţa devizului, cu toate că scenografiile din spectacolele sale, cele mai multe semnate de Cosmin Ardeleanu, nu sunt nicidecum sărace. Dimpotrivă. Teatrul românesc îi mai datorează însă ceva lui Cristi Juncu. Introducerea în circuitul repertorial a unor texte de ultima oră, din spaţii dramaturgice felurite. Texte pe care regizorul le traduce în primul rând pentru spectacolele montate de el însuşi,
  Citeste tot pe Adevărul
• Auroră boreală cu suflete pe pantă de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  E a doua oară într-un an şi ceva când sunt pus în situația de a scrie despre piesa lui Cariani, Almost, Maine!. În 2014, la Iaşi, mă întâlneam prima oară cu textul acesta, în formula unui spectacol de bar (Undeva, departe…), în două personaje, cu o regie semnată de Ovidiu Ivan. Eram convins, la acea vreme că, prioritar, e un text despre dragoste. Recent, la Teatrul arădean, Antonella Cornici, în spectacolul ei Atât de aproape, încă…, m-a convins că, în debutul acesta dramaturgic al actorului Cariani (2004), dragostea este doar unul dintre drumurile pe care poţi să o apuci. Jucat la Sala Mare a Teatrului „Ioan Slavici” Arad, Almost, Maine! îşi probează calităţile de text complex, ce se poate deschide către o tematică foarte diversă din care regizoarea ieşeană a ales să deplaseze accentul de pe ideea de dragoste pe cea de aşteptare. La Cornici, toată lumea aşteaptă ceva/ pe cineva. Bărbaţi părăsiţi într-un trecut îndepărtat
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro
• Darul sărbătorilor de iarnă de Raluca Naclad sursa: stiri-neamt.ro
  CÂND VIAȚA NI SE ROTUNJEȘTE ÎN FORMĂ DE INIMĂ
  Anonime iubiri fericite ard sub cerul înghețat al unui orășel din Nord. Plăcere și exaltare, retrageri temătoare, dulci stângăcii, țâfne răsfățate, gesturi oprite la jumătatea drumului dintre dorință și bunăvoință, toate se amestecă în licoarea tare a îndrăgostirii. Din piesa lui Cariani, alcătuită din opt povești, Vlad Cristache le-a ales pe acelea în care iubirea vindecă și împlinește, rotunjindu-ne asperitățile mușcăturilor timpului. Alegerea sa plăsmuiește o viziune reconfortantă, țesută din tandrețe, căci toți oamenii sunt frumoși atunci când sunt fericiți.
  Cuvintele sunt dezbrăcate de sensul lor figurat pentru că acela care iubește își pierde toate măștile: inimile frânte sunt păstrate în săculeți zornăitori și pot fi reparate, toată iubirea primită de la celălalt poate încăpea în multe, multe pungi roșii, cât să umpli o cameră, sau poate fi depozitată
  Citeste tot pe stiri-neamt.ro
• Transa de a fi de Doru Mares sursa: Yorick
  Foarte interesantă ideea Teatrului Tineretului din Piatra Neamț de a oferi publicului un weekend de autor. Cel în cauză, regizor, este el însuşi tânăr (peste două luni va împlini 29 de ani), aşadar în directă rezonanţă şi cu numele teatrului nemţean şi cu tradiţia acestuia, trăită pe proprie piele şi dusă cu ingeniozitate mai departe de Liviu Timuş, actualul director al companiei. Vlad Cristache, fiindcă despre el este vorba, a ajuns rapid şi pe bună dreptate un nume cheie al noii generaţii regizorale, cercetând şi căutându-se, cu suişuri şi coborâşuri, cu o inteligentă încăpăţânare şi o vână ludică evidentă. Pariul este continuat şi în cele două spectacole produse în vara şi toamna anului trecut la Piatra Neamţ: „Revanşa”, după textul italianului Michele Santeramo, şi „Aproape”, după cel al americanului (şi el niţeluş italian, după nume) John Cariani.
  Punţile de legătură dintre cele două spectacole nu stau
  Citeste tot pe Yorick
• Dragostea la temperaturi scăzute de Mircea Morariu sursa: adevarul.ro
  În montarea ceva mai frustă, mai realistă, mai ironică realizată la finele anului 2015 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, regizorul Vlad Cristache are în vedere circularitatea textului. Scontează inteligent pe valorarea prologului şi a epilogului între copertele cărora sunt încadrate şase poveşti de dragoste care mai de care mai nostime. Dar şi pe aceea a Interlogului al cărui rost nu este exclusiv acela de a ne reaminti de unde a pornit totul, ci şi de a ne spune câtă nefericire aduce cu sine singurătatea. Spectacolul devine tot mai insistent, dar deloc didactic ori obositor, o pledoarie pentru iubire şi pentru inimi calde. Aceasta, deşi mereu ni se reaminteşte că e frig şi că în Almost şi în Maine, la urma urmei nişte ciudăţenii geografice, ninge mereu. Unde mai pui că pe-acolo o parte dintre personaje cred a avea şi inimile fie îngheţate, fie sfărâmate din cauza unor decepţii amoroase anterioare, fie pe veci stricate şi fără
  Citeste tot pe adevarul.ro
• tur de orizont de Nicolae Prelipceanu sursa: viataromaneasca.eu
  Dar spectacolul cel mai plăcut de la P. Neamţ a fost Aproape, în original Almost, Maine, de John Cariani. Spectacol de un umor şi o spiritualitate delicată rar întâlnite pe o scenă. Un prolog, un interlog (sic), şi un epilog, plus şase alte – să le zicem – tablouri înfăţişează, în intenţia autorului american, viaţa dintr-un aproape oraş (de aici titlul) din Maine, statul cel mai nordic al SUA, cu oameni – spune autorul – renumiţi pentru o anume asprime, dar şi pentru onestitatea lor.
  Pe scenă avem câteva întâmplări de dragoste între oameni foarte tineri, cu o excepţie poate, de o poezie deloc ostentativă, care trece foarte bine în sală. Tablourile cu log în coad au, pe lângă personaje, nişte povestitori, un fel de cor antic deloc antic şi de demult, care imprimă ritmul spectacolului, dar îi dau şi o coloratură de umor fin. Şi aici, tinerii nou-veniţi fac minuni de vitejie scenică, alături de un matur, Daniel Beşleagă,
  Citeste tot pe viataromaneasca.eu
• „Aproape” şi “Revanşa” – două excelente comedii despre multipele feţe ale dragosteiCitiți în Ziarul Metropolis http://www.ziarul de Monica Andrei sursa: ziarulmetropolis.ro
  Piatra Neamţ e orăşelul situat undeva în inima Moldovei, cu un teatru situat chiar în centru, care arată ca o veche casă boierească. Privindu-l din exterior, parcă te invită discret într-o poveste neştiută ce vrea să iasă la iveală, cu vechi familii boireşti moldovene. Pe scena teatrului amintit, au jucat la începutul carierei lor nume devenite emblematice în teatrul românesc, precum: Leopoldina Bălănuţă, Florin Piersic, George Motoi, Atena Zahariade, Ica Matache şi mulţi alţii.
  Pentru repertoriul acestui teatru, regizorul Vlad Cristache propune două spectacole, de altfel reuşite, “Revanşa” de Michele Santeramo şi „Aproape” de John Cariani, cu o tema comună: dragostea cu toate feţele ei, gravitând între problemele ce frământă familiile actuale, nevoia de dragoste și lipsa comunicării în relaţiile de cuplu, erotismul ce mocneşte ca un vulcan gata gata să marcheze cu lava lui realitatea cuplului. Bună ideea de a fi prezentate în
  Citeste tot pe ziarulmetropolis.ro
• Regizori la Teen-Fest de Alexandra Gheorghiade sursa: http://teenfest.teatrul-excelsior.ro
  O zi ploioasă, o cafenea călduroasă și o discuție savuroasă cu un regizor de excepție.
  
  Ce te-a îndemnat să alegi regia?
  
  Când eram în liceu am început să merg foarte mult la teatru și să văd foarte multe spectacole și am devenit realmente obsedat de teatru. Cred că momentul în care am decis că vreau să fac parte din lumea asta a fost când am văzut în decurs de două săptămâni două-trei spectacole pornind de la același text. Atunci mi-am dat seama că, deși actorii jucau aceleași cuvinte, fiecare spectacol transmitea altceva. În anumite scene eram emoționat, în altele eram amuzat. Am realizat cam ce face regizorul și mi s-a părut atât de tare încât am zis că asta vreau să fac
  
  Cum era adolescentul Vlad Cristache?
  
  Era un tip jovial, destul de relaxat, niciodată nu am simțit ca pe o presiune lucrurile pe care le aveam de făcut… Nu în ultimul rând, curiozitatea mă menține activ sufletește și mental. Cred că e una din
  Citeste tot pe http://teenfest.teatrul-excelsior.ro
• Aproape o cronică de Xenia Zileriu şi Alexandrina Codarcea sursa: b-critic.ro
  Apariţia aurorei boreale deasupra unui orăşel mitic numit Almost din nordul statului Maine schimbă într-o singură noapte destinele unora dintre locuitorii săi. Pe acest subiect sunt construite cele șase scene pe care publicul bucureştean aflat la Sala Mare a Teatrului Excelsior le-a putut urmări în deschiderea Festivalului de Teatru pentru Adolescenţi TeenFest 2016. Aproape este numele spectacolului regizat de Vlad Cristache după scenariul lui John Cariani şi interpretat cu mută naturaleţe de actorii Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ.
  În centrul fiecărei poveşti se află un posibil cuplu al cărui destin este conturat de atingerea magică a aurorei boreale. În momentul apariţiei acesteia inimile se descătuşează sau se repară, sentimentele reprimate ies la iveală cu uşurinţă şi aproape fără voia proprietarilor. Dragostea dintre partenerii cuplului „aproape” că se împlineşte, dar nu poate fi desăvârşită decât de vraja aurorei.
  Citeste tot pe b-critic.ro
• „Aproape” – magia iubirii într-un glob de cristal de Oana Bogzaru sursa: Yorick
  Anul acesta, la Teatrul „George Ciprian” din Buzău s-a organizat o altfel de ediție a obișnuitului festival de teatru, una dedicată unei teme universal valabile, foarte generoasă, fascinantă și fragilă deopotrivă: iubirea. Sub genericul oficial care poate servi drept îndemn, dar și drept laudă – „Buzău iubește teatrul” – publicul a putut viziona spectacole din întreaga țară, reunite în jurul acestui „motor al vieții” noastre. Iubirea s-a dezlănțuit fie din perspectiva sa tragică, fie din cea comică, dar unul dintre spectacole a surprins-o în ipostaza sa cea mai pură – când reușește să transforme frigul în căldură, când zăpada se topește cel mult în lacrimi, când două suflete pereche se întâlnesc, când alină durerea și lipește inima frântă în bucăți ca de piatră, când oferă speranță și alungă singurătatea, când adună laolaltă oamenii și poveștile lor. Într-un singur cuvânt: „Aproape”.
  Citeste tot pe Yorick
• Nevoia de „aproape“ de Maria Capelos sursa: romanialibera.ro
  Aproape“, de John Cariani, în regia lui Vlad Cristache, un spectacol care prezintă șase povești de dragoste, un prolog și un interlog bine intercalate, ce ne arată dorința umană de a fi alături de cineva, precum și câtă nefericire aduce singurătatea. Fiecare poveste are, dincolo de doi protagoniști prezenți în scenă și un altul doar amintit, de regulă „vinovatul“, și un fel de cor, de voci care subliniază dialogurile, le repetă ca un ecou uneori comic, uneori amar. Corul, costumat ușor caraghios, conferă un anumit dinamism și ritmicitate poveștilor, imprimând o notă de umor când tristețea pare a se instala între personajele poveștii respective. Metafora de început și de sfârșit, cu bulgărele de zăpadă pe care ni-l imaginăm ca fiind globul pământesc, dar și simbol al efemerității lucrurilor ce acum sunt palpabile și în următorul moment se pot topi, ne arată cât de relative pot fi distanțele dintre oameni, ele depinzând de locul
  Citeste tot pe romanialibera.ro
• Aproape. Palimpsest despre iubire 13 Google +0 4 Citiți în Ziarul Metropolis http://www.ziarulmetropolis.ro/aproape-palimpsest de Cristina Enescu sursa: ziarulmetropolis.ro
  Nouă povestioare în câte două sau trei personaje (plus un prolog şi un epilog de grup), despre căutările, nesiguranţele şi ratările iubirii, dar şi despre micile ei mari victorii.
  Un soi de realism magic în mijlocul zăpezilor unui orășel imaginar cu nume de potențial: Almost (Aproape). Din statul american Maine. Încă nu oraș dar nici chiar sălbăticie. ”Aproape” este tărâmul întâlnirilor prin iubire și emoție, o zonă a ezitărilor dar și un tărâm al curajului de a îl întâlni, totuși, pe Celălalt. Locul celor mai (inițial) neverosimile, suprarealiste întâlniri, uneori vai-de-noi de jenante, apăsătoare sau neîndemânatice, dar mereu autentice în emoția pe care o transmit. Peste toate aceste povești, Aurora Boreală a Nordului presară o cvasi-palpabilă magie. Sau poate e pur și simplu magia celei mai mari descoperiri din istoria umanității: capacitatea de a iubi. Două câte două, cuplurile de ”mirări că ești, fericiri că
  Citeste tot pe ziarulmetropolis.ro
• Dragoste și ocolișuri de Cristina Rusiecki sursa: b-critic.ro
  Teatrul de Nord Satu Mare are un nou director, pe tînărul regizor Ovidiu Caița, care și-a propus să mizeze pe o investiție nobilă, cea în materialul uman. Conștient de responsabilitatea de a-și dezvolta trupa, Ovidiu Caița intenționează să invite, în următoarea perioadă, regizori a căror metodă de lucru presupune răbdarea și atenția acordată actorilor. Proiectul lui a început cu Almost Maine, în regia lui Theo Marton, și va continua cu spectacole concepute de Cristian Ban și de Theodor Cristian Popescu.
  Prima realizare a strategiei directoriale a fost Almost Maine de John Cariani, care a însemnat și debutul regizoral al actorului Theo Marton. O comedie romantică sensibilă și agreabilă, plină de umor pe cît de inteligent, pe atît de cald. Centrat pe relații, pe inocență și pe înțelegere umană, textul lui John Cariani, cu șapte scene separate, fiecare cu două sau trei personaje, nu poate decît să cîștige publicul, oferind actorilor
  Citeste tot pe b-critic.ro
• Dragostea pe față și pe dos de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Nu știu ce se întâmplă sau dacă se mai întâmplă ceva la Teatrul 74 din Târgu Mureș. Un loc unde, odinioară, se montau texte de ultimă oră. O făceau regizori tineri sau încă tineri. Tot acolo încercau să își facă meseria actori care nu se mai regăseau în ceea ce se întâmpla (și nu se întâmplau lucruri defel bune), îndeosebi, la Secția Română (Compania Liviu Rebreanu) a Teatrului Național din Târgu Mureș.
  Nu știu dacă revirimentul ce s-a petrecut în ultimii ani în ambele secții ale Teatrului târgumureșean – și cea română, și cea maghiară (Compania Tompa Miklós stătea oricum mult, mult mai bine!) nu a adus cu sine o diminuare a importanței sus-menționatei Companii particulare. Sper doar ca lucrurile să nu stea defel astfel tocmai fiindcă nutresc convingerea că niciodată, nici o localitate, cu atât mai mult un mare oraș multi-etnic, nu „suferă” de prea mult teatru.
  De două lucruri sunt însă absolut sigur.
  Citeste tot pe Yorick

Discutii:

propune tema de discutie