regizor caut piesa

Piese de Jon Fosse

adauga piesa

Chitaristul

Într-un bar, un bărbat ponosit vine cu o chitară, se așează și începe să povestească despre viața lui, despre iubire, despre copii. El cântă și își spune povestea vieții lui de muzician de stradă, venit într-o țară nordică îndepărtată.

Cineva are sa vină

Retras într-o casă veche de la marginea mării, un cuplu trăiește o poveste tensionată. Bărbatul trăiește într-o teamă continuă de a nu fi părăsit de femeia iubită și când fostul propriterar al casei – un bărbat la fel de tânăr ca și soția Bărbatului – se întoarce, drama este un fapt cert.

Eu sunt vântul

Aflați într-o barcă la ieșirea din fiorduri și intrarea în mare, doi bărbați vorbesc despre prieteni vechi, despre viață și moarte. La lăsarea întunericului, doar unul dintre ei a mai rămas la bord.

Fata de pe canapea

Acțiunea se derulează în atelierul unei artiste, unde câteva tablouri devin punctul de plecare pentru amintirile care sunt puse în mișcare. Femeia tocmai pictează un tablou cu o fată care stă pe o canapea. În timp ce lucrează la tablou, copilăria ei prinde contur pe scenă și apar din amintiri diferite personaje.

Frumos

Un cuplu căsătorit se decide să-și petreacă tot concediul de vară la mama bărbatului. O iau cu ei și pe fiica lor adolescentă. Mama bărbatului locuiește într-o regiune izolată, acolo unde și-a petrecut și el copilăria, înainte de a se muta la oraș și de a deveni profesor de muzică. Ajunși la țară, îl întâlnesc pe cel mai bun prieten din copilărie al bărbatului. Între tânăra soție și prieten se creează o tensiune puternică. Cuplul se decide brusc să își întrerupă concediul și să se întoarcă acasă – dar fiica rămâne cu noul ei iubit. O poveste melancolică despre gelozie și pasiune înfrânată.

Eu sunt vântul (I Am the Wind)

It is about two men, The One and The Other, who travel by boat until The One commits suicide by drowning himself.

Iarna

O dramă pasională despre obsesie, despre rătăcire și distrugere a cărei acțiune se petrece într-un parc și într-o cameră de hotel.

Lila

Deși niciunul dintre ei nu știe să cânte, patru băieți își fac o formație și repetă într-o pivniță. Atmosfera devine tensionată din cauza unei fete care vine la repetiții împreună cu chitaristul și care ulterior se dovedește că era prietena toboșarului. Chitaristul nu mai vrea să lucreze cu toboșarul, iar toboșarul s-a săturat să-l audă pe chitarist cântând aceeași piesă tot timpul.

Numele

O tânără fată este gravidă și se întoarce acasă la părinții ei, când nu mai are unde să stea. Aici e toată familia: mama, sora, tatăl, și chiar fostul ei iubit. Piesa începe cu o situație de viață realistă, ca mai apoi să depășească realismul.

Nynorsk: Natta syng sine songar

The story of a young couple who just had their first child. The man tries to become a writer but is constantly rejected by publishers while the woman is growing tired of their situation.

O zi de vară

O poveste despre singurătate și fațetele iubirii în care o femeie așteaptă în permanență la fereastra cu vedere spre fiord, îngrijorată, reflectând cu tristețe la trecut. Prietena care vine în vizită îi reînvie toate amintirile despre bărbatul care a dispărut într-o noapte cu barca și care nu s-a mai întors niciodată.

Rambuku

Despre om ca efect și cauză, ca depozitar și receptor al emoției și, mai ales, despre felurile în care dragostea supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși.

Somn

povestea unor cupluri care se intilnesc intr-un apartament care devine spatiul ideal pentru refulari. Casa inghite biografii, neimpliniri, iluzii si frustrari.

Umbre

Șase oameni se întâlnesc într-un spațiu unde își văd numai umbrele. Au impresia că au mai fost acolo și că se cunosc, sunt derutați și înfricoșați, nu știu dacă se află în Eset împărăția morții sau într-un loc de tranzit? O piesă despre singurătate, moarte, necunoscut.

Vis toamnă

Întâmplător sau nu, eroii se întâlnesc într-un cimitir și o veche iubire se reaprinde. Apar imagini dramatice condensate ale unei vieți, unde nu numai ea și el se întâlnesc, dar și fosta lui soție, mama, tatăl. Moartea este prezentă tot timpul și dă contur vieții și iubirii.

Vizita

Piesa descrie drama unei familii care se destramă. Sunt oameni obișnuiți care reacționează diferit în întâlnirea cu marele întrebări ale vieții.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Jon Fosse 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Jon Fosse

• Un adulter "frumos" de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul.ro
  Prima premieră din această stagiune prezentată de Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti, „Frumos“ de Jon Fosse, regia Vlad Massaci, aduce pe scenă, din nou, angoasele nordicilor, după ce în stagiunea trecută Radu Afrim îi trecuse prin terapie în „And Bjork, of Course“.
  
  Intr-un sat norvegian „frumos“, cu un peisaj „frumos“, având pe de o parte un fiord „frumos“, iar pe de alta, un gheţar „frumos“, cei câţiva locuitori dezvoltă un soi de sociopatie, făcând zi de zi aceeaşi plimbare care îi plictiseşte de moarte, de pe plajă la biserică şi înapoi. Cei veniţi de la oraş în vacanţă în acest loc, fără îndoială „frumos“, se intoxică imediat de această plictiseală contagioasă. Timpul se târâie în ralanti, iar gesturile şi cuvintele se repetă ca pe o placă de patefon zgâriată. Păcatele se fac şi ele tot din plictiseală. Femeia de la oraş (Oxana Moravec) se culcă doar ca să treacă vremea cu „bărbatul de
  Citeste tot pe Cotidianul.ro
• Frumos-ul şi modestia la norvegieni de Doina Papp sursa: Bucureştiul cultural
  Dramaturgia norvegiană, ca şi aceea suedeză sau irlandeză, a pătruns în România cu destul spor. Şi asta nu pentru că ne-am fi descoperit brusc afinităţi cu urmaşii vikingilor din patria lui Odin, ci mai ales pentru că unii oameni de carte, traducători, profesori ară adânc şi cu efect pe ogoarele literare din această parte a Europei. E vorba, în cazul de faţă, de Carmen Vioreanu, care a organizat de altfel şi o serie de spectacole-lectură din dramaturgia norvegiană şi suedeză, punând în circulaţie numeroase piese de teatru de dată recentă. Lui Jon Fosse - despre care va fi vorba mai jos - i-a dedicat chiar un volum, de unde s-au inspirat şi se inspiră, iată, regizorii, aducând pe scenă lumea glacială a Nordului.
  Am crezut şi cred în continuare în teoriile care subsumează identităţile culturale acelora geografice şi apoi istorice ale popoarelor. E o banalitate poate, dar cât de grăitoare şi uitată când ne grăbim să taxăm prin prisma
  Citeste tot pe Bucureştiul cultural
• Frumos de Cristina Rusiecki sursa: cristinarusiecki.blogspot
  Greu de redat pustietatea dureroasă din hăurile de non-comunicare, tipice literaturii scandinave, nodurile din gât, aproape palpabile, dinaintea incercărilor de a arunca o punte către interlocutor, in peisajul teatral al unei națiuni atât de locvace și de dispuse să-și aloce timpul unei conversații de o viață. Sau poate mă fac vinovată de o prejudecată culturală. Dar vitalitatea noastră nu cadrează cu stinghereala lor, cu barierele care pândesc, in umbră, in fața oricărei propoziții simple. Predispoziția noastră la violarea intimității oricui, tam-nesam, nu se suprapune temperamental, sub nici un chip, cu retragerea in insule de nondialog, in inexpugnabilele tăceri din dramaturgia norvegiană. Cu atât mai mult in piesa „Frumos” (montată la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești de regizorul Vlad Massaci) a celui mai misterios, mai poetic și mai iubitor de ambiguități dramaturg norvegian, Jon Fosse (n. 1959). Toate cele peste douăzeci și cinci
  Citeste tot pe cristinarusiecki.blogspot
• Iubiri îngheţate de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  În Nord, printre fiorduri, sentimentele nu pot să răzbească de sub gheaţa aparenţelor. Oamenii îşi consumă singurătatea chiar în mijlocul comunităţii, într-o societate aproape paradoxală, în care apropierea nu are nicio şansă pe termen lung.
  Vlad Massaci a montat la Teatrul „Toma Caragiu" din Ploieşti o dramă minimalistă a eşecurilor sentimentale. Dramaturgul norvegian Jon Fosse a scris despre solitudine, despre lipsa de comunicare în cuplu sau în spaţiul dintre generaţii şi despre iubirea difuză, care nu-şi mai cunoaşte
  Geir, Hilde şi Siv, soţ, soţie şi fiică, decid să-şi petreacă vacanţa de vară în locurile natale ale lui Geir, iar călătoria lor şi contactul cu blazarea redundantă a provinciei le pun în oglindă propria criză familială.
  Plictisul îi accentuează lui Hilde căderea depravată. Într-un hambar cu bărci, în care Geir (Ioan Coman) îşi petrecuse cei mai frumoşi ani ai copilăriei, ea îşi înşală soţul cu
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Odă tăcerii de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Locul: Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti. O scenă pe care s-au perindat în anii directoratului lui Lucian Sabados toate marile nume ale regiei româneşti, aducând-o deseori în prim-plan. Înaintea premierei are loc lansarea volumului cu piesa lui Jon Fosse, Frumos, tradusă de Carmen Vioreanu. Care nu vrea să vorbească la microfonul din hol. Carmen este îngerul păzitor al dramaturgiei nordice, fiind autoarea traducerilor din această limbă şi semnatara unor spectacole-lectură cu noi piese. Dacă cineva ar ridica vreo statuie pentru așa ceva, atunci ei ar trebui să-i fie dedicată.
  Călătoria: Autobuzul trimis de teatru pleacă din faţa sălii „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra din Bucureşti cu puţine locuri ocupate – mai mult actori şi câţiva studenţi. Criticii sunt cei mai puţini. E vineri seara şi se pare că toată populaţia Bucureştiului se scurge spre Valea Prahovei, aşa că durează enorm până să ieşim din oraş. Oare toţi aceşti
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Fiordurile din noi de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Puţine sunt textele din creaţia lui Jon Fosse, considerat a fi cel mai semnificativ dramaturg norvegian
  de azi, un Ibsen contemporan, care au ajuns să fie reprezentate pe scenele româneşti. Înainte ca Vlad Massaci să fi montat la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti spectacolul cu piesa Frumos despre care voi încerca să dau seama în rândurile ce urmează, doar Vis. Toamna a mai cunoscut reprezentarea într-un spectacol regizat de Radu Afrim şi care a avut premiera în luna ianuarie a anului 2007 la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Ploieşti. Alte două piese- Cineva are să vină şi Fata de pe canapea- au făcut obiectul unor spectacole lectură realizate în anul 2003 la Teatrul ACT din
  Bucureşti. Aşa după cum îl putem percepe din piesa Frumos, Jon Fosse e în mai redusă măsură preocupat de a pune pe hârtie cuvinte şi replici cât, mai degrabă, de a da consistenţă unor trăiri
  exprimate prin tăceri şi subînţelesuri. Refuzul exceselor de limbaj
  Citeste tot pe Revista Familia
• Minus-expresivitatea lui Vlad Massaci de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  „Dialogurile se desfăşoară în gol pe ample porţiuni, ca nişte bile pe o masă de biliard, care aleargă în toate direcţiile fără să se întâlnească. Eroii vorbesc fără să-şi spună nimic sau încercând să-şi spună cât mai puţin. Autorul împinge personajele cu de-a sila în zodia misterului, un mister adesea obositor, obţinut prin economisirea subiectului şi raţionalizarea explicaţiilor. Cei mai mulţi aşteaptă ceva ce nu vine sau, pur şi simplu, nu există... Sunt personaje enigmatice în măsura în care visează fără un obiect al visului bine conturat“. Iată un pasaj care se potriveşte perfect lui Jon Fosse, autorul norvegian al piesei Frumos, pusă în scenă la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, deşi a fost scris cu două decenii înainte. Subiectul este exasperant de comun: o nouă încercare pe tema „soţia prietenului meu“. Doi amici nedespărţiţi care au încropit o formaţie muzicală în copilărie se revăd în localitatea
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Jurnalul vizionărilor de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Este o piesă de Jon Fosse, unul din dramaturgii norvegieni preţuit în ţara sa şi jucat şi în alte ţări. Structura piesei e simplă, la graniţa dintr realism şi absurd, şi analizează relaţiile de comunicare între indivizi apropiaţi existenţial, cu specificul lor pentru cei din ţările nordice, dar mai dificil de înţeles pentru cei din Balcani. Textul îşi are poezia sa despre fiorduri şi localnicii singuratici din preajma lor, dar, din păcate, experimentul propus de regizorul Vlad Massaci şi scenograful Andu Dumitrescu era lipsit de substanţă emoţională. Tristeţea şi compromisurile celor doi soţi – Geir ( Ioan Coman ) şi Hilde (Oxana Moravec ) -, veniţi în concediu în locul natal al bărbatului, la mama sa (Raluca Zamfirescu ), împreună cu fiica, Siv (Ada Simionică ), erau superficial speculate teatral, ca şi conflictele survenite. Geir îşi întâlneşte prietenul din tinereţe, pe ciudatul Leif (Andi Vasluianu), Hilde va avea o aventură cu
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Fiordurile geografice și fiordurile din suflete de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Am văzut primul spectacol cu Frumos, piesa dramaturgului norvegian Jon Fosse, cândva, în toamna anului 2008. Era montat de Vlad Massaci, în scenografia lui Andu Dumitrescu, la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești și îi reunea în distribuție pe actorii Andi Vasluianu (Leif), Ioan Coman (Geir), Oxana Moravec (Siv), Cristian Popa (Băiatul) și Raluca Zamfirescu (Mama).
  Pe vremea aceea, Jon Fosse, lider al literaturii dramatice norvegiene, cu un statut bine consolidat în spațiul teatral european, era un cvasi-necunoscut pentru spectatorii de teatru din România. De-abia fusese tipărită o culegere de cinci piese ale sale (antologia îi este datorată lui Carmen Vioreanu și a apărut în 2008 la editura bucureșteană Vremea), iar cu ceva timp înainte fusese prezentată în premieră pe țară la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad piesa Vis. Toamnă, în regia lui Radu Afrim și scenografia spectaculoasă a lui Onisim Colta.
  De atunci lucrurile s-au schimbat mult în bine.
  Citeste tot pe Yorick
• Viața ca un somn de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Locul. Teatrul Național din Tg. Mureș, secția maghiară (cea română e blocată de un proces după ce fostul director general a fost dat afară din cauza evaluării făcute de o comisie de profesioniști). Un teatru pașnic, atât în sensul bun - se lucrează spectacole, se fac încasări - cât și în sensul rău al cuvântului - adică un teatru de care nu se aude nimic. Am înțeles că se aude mai mult în Ungaria decât în România, dar asta e o altă discuție, valabilă pentru mai multe teatre de limba maghiară de la noi.
  Călătoria. Am fost la Tg. Mureș cu mașina, iar drumul a durat destul de mult și a fost pigmentat de o depășire de viteză cu amendă la dus și de un blocaj de trafic care ne-a ținut mai bine de o oră pe valea Prahovei la întoarcere. Se repara o bucată de carosabil la Azuga, iar pentru asta șoseaua se umpluse preț de câțiva kilometri de autoturisme de toate dimensiunile, șoferii turbau de nervi în timp ce din echipa de muncitori
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• „Cineva are să vină” în mansardă de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Introducere…
  O seară dintr-o joi, la sfârşit de septembrie. Ajung la clubul La Scena, pe Calea Călăraşi, şi mă opresc în grădina unei case vechi, somptuoase, care îşi etalează aproape cu trufie patina timpului, mândră de epoca în care a strălucit, dar şi de vremurile care au lăsat-o cu urmele unei suferinţe nobile. Terasa e simplă, ceea ce pune în evidenţă şi mai bine spaţiul de bun-gust. Pe înserate, la cele câteva mese se află clienţi care nu urlă ca să se poată înţelege unul cu celălalt sau ca să-i audă ceilalţi, căci, lucru de mirare pentru un club din urbea lui Bucur, nu e muzică, nici măcar în surdină. Aşadar, oameni care vorbesc civilizat, fără să deranjeze. Tineri care îşi amintesc ce spectacole de teatru au mai văzut în cluburi, schimbă opinii despre ce nu trebuie să rateze şi discută relaxat în faţa unui pahar de vin, bere sau suc, despre câte-n lună şi în stele: teatru, criza, cum ne tai ăştia salariile,
  Citeste tot pe Yorick
• Afrim deschide Atelierul de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Cea de-a şaisprezecea ediţie a Festivalului internaţional de teatru experimental “Atelier”, desfăşurat la Baia Mare, s-a deschis cu spectacolul “Vis. Toamna” în regia lui Radu Afrim, pe un text al dramaturgului norvegian Jon Fosse, montare a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din Arad.
  Spectacolul a fost prezentat în cadrul secţiunii “Portete în Atelier”, dedicată anul acesta regizorului Radu Afrim şi Teatrului 74 din Tîrgu-Mureş.
  “Vis. Toamna” este un eseu despre moarte, despre suficienţa fiinţei umane, despre decrepitudine şi putrezire, despre efemer, despre caracterul volatil al iubirii, despre părinţi şi fii, despre amanţi, despre soţi şi soţii, despre fantome jucăuşe şi despre singura certitudine universală: sfârşitul. Totul se petrece într-un cimitir (scenografia e semnată de Onisim Colta), în acest altar închinat morţii, cu pietre funerare severe, vechi, năpădite de buruieni. Un bărbat şi o femeie obsedaţi de moarte se
  Citeste tot pe Cotidianul
• Timp indiguit, moarte eterna de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Corpul si timpul. Efectul timpului asupra corpului. Si asupra iubirii. Prea putin timp ca sa poti ajunge la celalalt.
  Intr-o scenografie reproducind la scara 1:1, cu fidelitate frisonanta, un cimitir pe ale carui monumente funerare nu scrie nici un nume, spectacolul lui Radu Afrim de la Arad, Vis. Toamna de Jon Fosse, vorbeste in soapta despre contractiile si dilatarile timpului.
  Traim vremuri cronofage, timpuri pe fast-forward, fara memoria zilei de ieri, care consuma informatia si senzatia de moment fara a pastra in amintire nici macar fiorul. Lumea se naste in fiecare zi ca si cum ieri nici n-ar fi fost, lovita de efectul pervers al lui carpe diem, iar oamenii nu mai au puterea de a urmari trecerea timpului nici macar in propriul corp.
  Mai mult decit oricare dintre spectacolele anterioare ale lui Radu Afrim Vis. Toamna (a carui premiera a avut loc acum doua saptamini la Arad) e o reflectie scenica asupra trecerii timpului, a scurgerii iubirii si a incapacitatii de a comunica.
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Cănd vreau să mor, mă găndesc la tine de Marina Constantinescu sursa: România literară
  L-am citit pe Jon Fosse în franceză, acum ceva timp. M-a tulburat foarte tare. Ca stil, ca scriitură, ca modalitate de a-şi duce şi de a-şi exprima obsesiile, de a vorbi despre iubire şi singurătate, despre sex şi moarte. Aparent monocrom. M-a mişcat libertatea pe care o dă cititorului şi, în aceeaşi măsură, regizorului. Fosse scrie, să zicem, în versuri, mici, fără rimă. Sînt replici scurte, egale, în care nu foloseşte nici un fel de punctuaţie, ca şi cum ar spune totul, absolut totul dintr-o singură suflare. Poţi să pui semnul întrebării sau al exclamării, poţi să pui punct, virgulă, punct şi virgulă exact acolo unde pofteşti. Astfel, sensurile sînt învîrtite de propria stare, de propria imaginaţie într-o libertate pe care o simţi desăvîrşită. Dacă drumul meu explorează interogaţia, drumul altcuiva poate să urmărească liniştea tăcerii afirmative. Sau neliniştea ei. Absenţele şi prezenţele se petrec, se caută, se substituie,
  Citeste tot pe România literară
• Arca lui Noe 2: Timp îndiguit, moarte eternă - Vis. Toamna de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Corpul şi timpul. Efectul timpului asupra corpului. Şi asupra iubirii. Prea puţin timp ca să poţi ajunge la celălalt.
  Într-o scenografie reproducînd la scara 1:1, cu fidelitate frisonantă, un cimitir pe ale cărui monumente funerare nu scrie nici un nume, spectacolul lui Radu Afrim de la Arad, Vis. Toamna de Jon Fosse, vorbeşte în şoaptă despre contracţiile şi dilatările timpului.
  Trăim vremuri cronofage, timpuri pe fast-forward, fără memoria zilei de ieri, care consumă informaţia şi senzaţia de moment fără a păstra în amintire nici măcar fiorul. Lumea se naşte în fiecare zi ca şi cum ieri nici n-ar fi fost, lovită de efectul pervers al lui carpe diem, iar oamenii nu mai puterea de a urmări trecerea timpului nici măcar în propriul corp.
  Mai mult decît oricare dintre spectacolele anterioare ale lui Radu Afrim, Vis. Toamna (a cărui premieră a avut loc acum două săptămîni la Arad) e o reflecţie scenică asupra trecerii timpului,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Marele teatru de la Baia… (III) de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  Seria spectacolelor așa-zicând „de dramã”prezentate la festivalul bãimãrean e destul de lungã, iar un eventual element de unitate a lor ar fi textele extrem-contemporane alese de regizori. În rest, producțiile au fost diverse, dupã temperamentul și grila de lecturã a creatorilor – fie ei directori de scenã ori actori.
  Vis. Toamna de Jon Fosse, în regia lui Radu Afrim (Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad), s-a desfãșurat departe de temperatura incandescentoniricã imaginatã regizoral și sesizabilã în câteva momente. În splendidul decor al lui Onisim Colta, baroc, coșmaresc, crepuscular, precum în filmele britanice cu iz gotic, dar fãrã doza de morbid a acelora, ci mai degrabã într-o cheie elegiacã, actorii n-au reușit sã se ridice la nivelul de sugestie poeticã pretinsã de trama textului și contextul scenic.
  Piesa lui Fosse este mai degrabã un poem în replici, fãrã un fir roșu acțional lesne narabil. Întâlnirea unui bãrbat cu o femeie, într-un cimitir, cu prilejul unei înmormântãri, este prilejul unei confruntãri-tatonãri-interacțiuni afective, intime, desprinse de tot ce înseamnã spațiu-timp. Cimitirul cu lespezi anonime devine un mare univers al sinelui, cu fantomele ludice sau spaimele inevitabile ce-l populeazã.
  Puterea de sugestie a decorului și a tensiunii dramatice induse de replicile piesei n-a fost concretizatã în jocul actoricesc, cel mai adesea stânjenit-stângaci, cu textul spus ca la cãminul cultural de Sorin Calotã (Bãrbatul), cu Ramona Dumitrean (Femeia) vãdit incomodatã de fractura relației cu partenerul de joc, cu Ovidiu Ghinițã (Tatãl) șters, prea puțin vizibil. Abia Adriana Ghinișã (Mama) s-a ridicat, în câteva secvențe, la nivelul impus de viteza de croazierã a spectacolului, demonstrând cã Vis. Toamna e o
  montare de mare frumusețe și sensibilitate. La fel au demonstrat jocurile și dansurile echipei de
  „dead dream boys”: Andrei Elek, Marian Parfeni, Emilian Mârnea, Adrian Bereznicu și Goran Mihailov, toþț de mare grație și agilitate, proaspeți ca niște demoni ludici. Vis. Toamna a fost, în festivalul bãimãrean, o reprezentație mult prea estompatã pentru a fi provocat senzații pregnante.
• Un veritabil, un vibrant poem teatral de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Fără doar şi poate, doar o coincidenţă a făcut ca acelaşi număr, dublu, (106-107 din anul 2010), al revistei Alternatives théâtrales să abordeze temele La scène roumaine şi Jon Fosse
  Coincidenţa are o acoperire destul de consistentă în actualitatea teatrală românească. Prin faptul că literatura dramatică a scriitorului norveg (care nu e doar scriitor de teatru, e deopotrivă romancier) a ajuns în ultimul deceniu să fie frecvent reprezentată pe scenele din ţara noastră. Unele dintre scrierile lui având parte de spectacole notabile. Am în vedere când spun şi scriu asta montări precum Frumos (Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti - regia: Vlad Massaci), Vis. Toamna (Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad - regia: Radu Afrim) sau Numele (Teatrul Foarte Mic din Bucureşti - regia: Vlad Cristache). Exegeza critică a remarcat şi argumentat o seamă dintre specificităţile scriiturii lui Jon Fosse. S-a vorbit, pe drept cuvânt, despre eliptism, despre un anume,
  Citeste tot pe Adevărul
• Albul nesfârșit al tăcerilor noastre de Irina Radu sursa: Yorick
  Încorsetare în alb. Alb nesfârșit. Violent, neutru, fragil. Un alb de dincolo de retină care planează peste tot trecutul personal, peste prezent și totodată peste conjugarea viitoare a tot ce ai putea deveni. Un alb ce nu mai lasă loc de punct și de virgulă, care șterge granițele sinelui și lasă suspendate iubiri ce nu s-au consumat îndeajuns. Un alb ce nu naște decât un singur anotimp – „Iarna”.
  Într-un spațiu perfect ermetic, ca o cutie în care ninge tot timpul, neputința și negarea devin cuvintele uzuale ale unui El și o Ea care au pierdut de mult lupta cu sinceritatea. S-au iubit, însă n-au știut să și-o spună până la capăt, s-au afundat în platitudini și au amuțit atunci când n-au mai înțeles ce trebuie să facă cu tot ceea ce primesc. N-au sfârșit lamentabil, însă povestea lor a ajuns să fie una scrisă și rescrisă, interpretată și reinterpretată permanent de către fiecare în parte. O istorie personală ca un bulgăre de
  Citeste tot pe Yorick
• Teatru pe acorduri de chitară de Alexandra Dima sursa: Yorick
  Montarea Omul cu chitara, cireașă inaugurală pe tortul festivalului turdean, nu reprezintă, în sine, o experiență teatrală complexă sau revelatoare. Este, pur și simplu, spectacolul obișnuit al degradării umane, surprins, desigur, în cele mai mizere ipostaze ale sale. Mihai Măniuțiu nu se ferește de banalitatea aparentă a personajului creat de Jon Fosse, ci caută să exploateze resursele ascunse de spectaculozitate ale ordinarului și mediocrității cotidiene. Astfel, publicul este introdus în universul pustiit al protagonistului și forțat să joace rolul trecătorului indiferent, smuls din pasivitatea lui de confesiunile cântărețului ambulant. Lamentările nocturne ale bărbatului capătă, pe alocuri, accente suprarealiste, iar scurta noastră incursiune prin existența ratată a acestuia se transformă într-o veritabilă descindere în imaginarul său, vizitat mereu de spectrele morbide ale unui trecut obsedant. În anumite momente, trebuie să recunosc,
  Citeste tot pe Yorick
• Despre nefericire,cu cartile pe masa de Monica Andronescu sursa: yorick.ro
  Pe scena Teatrului Foarte Mic, Vlad Cristache, de data asta si în rol de scenograf, configurează un mic univers angoasat si angoasant – extrem de simplu, dar surprinzând si redând corect atmosfera (interioară si exterioară deopotrivă). Câteva fotolii si multe veioze. Veioze peste tot, de diverse forme si diverse mărimi, frumoase si de efect, totul la umbra unui panou mare si încetosat, usor înclinat, în semiîntuneric. si o uuă pe jumătate practică, pe jumătate simbolică, plasată în asa fel încât să permită circulatia între cele două planuri sau, mai exact, să marcheze intrarea în acest „aici” închis, tenebros, plin de relatii încleiate si înnegurate, mereu neexplicate, mereu chinuite, cu probleme mereu amânate. Această atmosferă pe care regizorul o creează încă de la început face deja jumătate din spectacol. Mai departe nu trebuie decât să-i plaseze pe actori în acest decor si să-i facă să se potrivească si să functioneze ca si cum
  Citeste tot pe yorick.ro
• O lume rece ca un fiord de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Să fie oare simptomatic pentru eliptismul dialogurilor, dar şi pentru cel al situaţiilor dramatice ori pentru finalurile indecise la definitivarea cărora un rol important i-ar reveni cititorului/spectatorului faptul că titlurile majorităţii pieselor lui Jon Fosse sunt compuse dintr-un singur cuvânt?
  Căci cu câteva excepţii, precum Vis toamnă, O zi de vară, Eu sunt vântul, Cineva are să vină, Fata de pe canapea, celelalte scrieri pentru scenă cunoscute în România ale norvegului se numesc simplu Frumos, Numele, Umbre, Vizita, Iarna, Chitaristul. Numele, piesă tradusă de Carmen Vioreanu şi edificată scenic de regizorul Vlad Cristache, într-un spectacol produs prin eforturile reunite ale Teatrului Foarte Mic şi Teatrului de Comedie e povestea incompletă a unei vizite. Sau, mai bine spuse, a două vizite, a două reîntoarceri acasă care, intrate în conjuncţie, plasează sub semnul îndoielii un deznodământ anticipat. Beate e însărcinată şi revine
  Citeste tot pe Adevărul
• In “Numele” Teatrului de Petre Ivan sursa: ziarulmetropolis.ro
  Teatrul Mic, în coproducţie cu Teatrul de Comedie, prezintă vineri, 10 octombrie şi sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 19:00, în sala Teatrului Foarte Mic premiera spectacolului Numele de Jon Fosse, în regia lui Vlad Cristache
  Colaborarea dintre cele două teatre pentru realizarea acestui spectacol a pornit ca o promisiune făcută câştigătorilor concursului Audiţia Naţională organizat de UNATC Bucureşti.
  
  În urmă cu un an, zece tineri actori primeau ca premiu şansa de a lucra pe scena unui teatru important din Bucureşti, alături de actori consacraţi. Cuvântul dat atunci de Teatrul Mic şi Teatrul de Comedie a luat forma spectacolului Numele de Jon Fosse, în regia lui Vlad Cristache. Astfel, Ana Bianca Popescu, Aida Avieriţei, Cezar Grumăzescu şi Bogdan Nechifor se întâlnesc pe scenă cu Ana Ciontea şi Gheorghe Visu.
  
  Când eşti o tânără alături de un băiat nedevenit, încă, bărbat, iar familia o ameninţare a trecutului, alegerea unui nume
  Citeste tot pe ziarulmetropolis.ro
• "NUMELE", PREMIERĂ la Teatrul Mic. Spectacol psihologic despre spaimă, ratare și resemnare de Anca Murgoci sursa: dcnews
  Teatrul Mic, în coproducţie cu Teatrul de Comedie, prezintă vineri, 10 octombrie şi sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 19:00, în sala Teatrului Foarte Mic premiera spectacolului Numele de Jon Fosse, în regia lui Vlad Cristache.
  
  Colaborarea dintre cele două teatre pentru realizarea acestui spectacol a pornit ca o promisiune făcută câştigătorilor concursului Audiţia Naţională organizat de UNATC Bucureşti. În urmă cu un an, zece tineri actori primeau ca premiu şansa de a lucra pe scena unui teatru important din Bucureşti, alături de actori consacraţi. Cuvântul dat atunci de Teatrul Mic şi Teatrul de Comedie a luat forma spectacolului Numele de Jon Fosse, în regia lui Vlad Cristache. Astfel, Ana Bianca Popescu, Aida Avieriţei, Cezar Grumăzescu şi Bogdan Nechifor se întâlnesc pe scenă cu Ana Ciontea şi Gheorghe Visu.
  
  Când eşti o tânără alături de un băiat nedevenit, încă, bărbat, iar familia o ameninţare a trecutului, alegerea unui nume
  Citeste tot pe dcnews
• Povestea unei întâlniri eșuate de Dana Ionescu sursa: yorick.ro
  În câțiva ani tânărul regizor Vlad Cristache a venit cu propuneri artistice care nu au trecut neobservate. Spectacolele sale, fie cele de la București, de la Teatrul de Comedie sau de la Odeon, fie cele de la Ploiești sau Brăila, au fost remarcate pentru calitatea lor și de publicul de specialitate, care deplânge adesea lipsa regizorilor tineri cu viziune, și de publicul larg.
  După „Volpone“, o montare recentă, la Teatrul Mic a avut premiera încă un spectacol în regia lui. „Numele“ de Jon Fosse reprezintă o întâlnire cu dramaturgia acestui scriitor contemporan atât de jucat în străinătate, care are loc după ce Vlad Cristache a încercat și teatrul cunoscutului Marius von Mayenburg. Proiect la care au colaborat Teatrul de Comedie și Teatrul Mic, spectacolul este bine-venit în peisajul bucureștean pentru că aduce o variațiune pe tema mult discutată a incomunicării și a alienării noastre de toate zilele și, de asemenea, pentru că arată
  Citeste tot pe yorick.ro
• ”Numele” spectatorului coautor de Gabriela Hurezean sursa: muzesiarme
  De mult n-am mai rămas cu sentimente atât de contradictorii după un spectacol. Am avut nevoie de o zi si o noapte ca să mă dezmeticesc după ”Numele” lui Jon Fosse, montat de Vlad Cristache la Teatrul Foarte Mic, în urma unei frumoase colaborări dintre Teatrul Mic si Teatrul de Comedie. Cele două teatre au promis că le vor face loc pe scenă, alături de mari actori, câstigătorilor concursului Auditia Natională de la UNATC. Prin urmare, patru dintre cei 10 laureati ai competitiei pot fi văzuti acum la Teatrul Foarte Mic, în ”Numele”, alături de reputatii Ana Ciontea si Gheorghe Visu.
  
  Nu sunt fanul povestilor prea explicite, servite cu lingurita, îmi plac enigmele/misterele si rebusul, dar Jon Fosse cere, totusi, prea mult spectatorului: îl vrea coautor în proportie de cel putin 50 la sută, adică îl invită la ”luptă” parte-n parte. O luptă a imaginatiei, evident. Pentru regizor, a monta asemenea text este crimă si pedeapsă. Iar Vlad Cristache,
  Citeste tot pe muzesiarme
• Aşa, şi?. de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  O tânără se întoarce în casa părinţilor – în care pe lângă aceştia mai locuieşte şi sora ei mai mică – după mult timp. O urmează tatăl viitorului ei copil, căci, da, ea e însărcinată, ba chiar stă să nască. Atmosfera din această casă e una bizară în sensul că nimeni nu pare să comunice de-adevăratelea cu nimeni. Tatăl munceşte, mama are dureri de picior (şchioapătă), sora mănâncă non-stop bomboane şi nu are nicio idee despre ce i-ar plăcea să facă în viaţă.
  Cuplul de viitori părinţi este la fel de ciudat – se ciondănesc destul de mult; în afara copilului nu par să aibă multe lucruri în comun. El citeşte mai tot timpul şi e destul de marcat de ce i se întâmplă. Toate aceste persoane se transportă printr-un living neprimitor, tac despre problemele esenţiale, sunt copleşiţi de remuşcări şi victime ale unei tensiuni netratabile. Singurul personaj mai dramatic, mai conflictual este Bjarne, prietenul din copilărie al
  Citeste tot pe Port.ro
• Călătorie emoționantă prin “fiordurilw” unei familii de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Ediția reușit organizată a FNT s-a încheiat și s-a observat atenția deosebită acordată proiectelor tinerei generații de creatori. Ne întoarcem la comentariile obișnuite despre premierele actualei stagiuni, în care aflăm un alt proiect original al tinerilor creatori.
  “Numele” este rezultatul concursului “Audiție Națională” organizat de UNATC, o coproducție Teatrul Mic și Teatrul de Comedie. În urma acestui concurs, zece tineri actori urmau a fi distribuiți de tineri regizori în proiecte pe scenele celor două teatre, alături de actori consacrați. Patru dintre cei aleși – Anca Bianca Popescu, Cezar Grumăzescu, Aida Avieriței și Bogdan Nechifor -, au avut șansa întâlnirii cu Ana Ciontea și Gheorghe Visu în spectacolul “Numele” și în regia migălos înfăptuită de tânărul Vlad Cristache. Excelentă este inițiativa concursului, iar spectacolul rezultat va beneficia de zece reprezentații la Teatrul Foarte Mic și alte zece la Teatrul de
  Citeste tot pe Spectator
• Miracolul vieţii, oracolul morţii - Numele de Beatrice Lăpădat sursa: liternet.ro
  Botoşei, hăinuţe de bebeluşi, jucării şi o listă cu nume. În lumea claustrantă a unui apartament middle-class, doi tineri plictisiţi şi epuizaţi traversează lumea paralelă a diminutivelor pe cale să le ia viaţa cu asalt. Un copil drăguţ urmează să vină pe lume, mici obiecte aşteaptă să îl întâmpine, dar copilul - asemenea părinţilor lui, de fapt - este încă pe tărâmul amorf şi periculos al potenţialului existenţei, fără a fi încă. Mai trăieşte cineva? Oare va reuşi cineva să trăiască, totuşi, cândva? Poate copilul? Asta par să şoptească siluetele incerte atunci când stau lipite de uşa incapabilă să producă treceri reale, când îşi deplasează un picior bolnav, când lovesc un fotoliu, când cară după ele un geamantan veşnic închis sau, pur şi simplu, tac.
  
  Numele, spectacolul de la Teatrul Foarte Mic al tânărului regizor Vlad Cristache, a primit în martie 2015 două nominalizări la Premiile UNITER 2015.
  Citeste tot pe liternet.ro
• Numele: Gheorghe Visu, Tatal de Mihaela Moldoveanu sursa: sensotv.ro
  Neputinta de a fi tata
  
  De ce e atat de bun rolul pe care il face Gheorghe Visu? Pentru ca isi reprima orice traire, orice gest spontan, nicio emotie nu-i incarca privirea.
  
  Imi imaginez ca nu-i usor pentru un actor cu o asemenea experienta, care poate exprima atat de multe, sa faca efortul de a nu exprima aproape nimic, prin asta exprimand totusi atat de multe. E un text al neputintei.
  
  E povestea unor oameni care se impotmolesc, se impiedica, nu reusesc sa fie o familie, nu pot nici sa se priveasca in ochi, nici sa se imbratiseze. Iar tatal, capul familiei, e cel care da tonul. Ar putea schimba totul, dar e prea obosit, prea neodihnit, nu stie de unde sa inceapa. Nu e un om rau, dar nu stie cum sa fie tata, nu stie cum sa iubeasca, nu stie cum sa fie empatic.
  
  Are compasiune, dar ramane blocata undeva in inima. Ceea ce rosteste e doar o obositoare repetitie. Si tristete.
  
  Numele
  
  Multe nume lipsesc din aceasta piesa. Pentru ca raman nerostite. Totul incepe cu numele
  Citeste tot pe sensotv.ro
• de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  La nici un an distanţă de la spectacolul cu piesa Iarna, pus în scenă la Teatrul „Nottara” din Bucureşti, regizorul Mihai Măniuţiu şi echipa de creatori statornic coagulată în jurul lui- Anca Măniuţiu - dramaturgie, Andrea Gavriliu - coregrafie, Adrian Damian - decoruri, Mihai Dobre- muzica - se reîntâlnesc cu literatura dramatică a norvegianului Jon Fosse.
  Mai exact, cu eliptismul, cu ceea ce critica a numit gradul zero al expresivităţii, cu muzicalitatea incantatorie conţinută în replici, cu acel set de însuşiri şi dominante care fac ca multe dintre textele lui Jon Fosse să pară mai curând poeme decât teatru. Poeme aflate deopotrivă în afara şi înăuntrul teatralităţii. Unul dintre exegeţii acestui fel bizar de dramaturgie - l-am numit pe Stéphane Lambert - căruia îi datorăm observaţia esenţială că, asemenea altor scriitori majori, Fosse întreţine raporturi complicate cu ideea însăşi de literatură, citează în textul pe care i
  Citeste tot pe Adevărul
• Ce-am văzut la FNT și merită să vedeți și voi de Alex Mircioi sursa: scena9
  M-am dus la Festivalul Național de Teatru, prin ploaie și vânt, să-l caut pe Rambuku, să văd violența lipsei de comunicare și să asist la întâlnirile dintre 11 oameni ai străzii. Vă propun mai jos un best of al primelor zile de festival - trei dintre spectacolele cele mai populare de anul acesta, dar şi cele mai solicitante.
  Este departe de-a fi spectacolul obişnuit pe care-l vezi în sălile de teatru, și asta pentru că-i avem laolaltă pe Mihai Măniuţiu (regie), Andrea Gavriliu (coregrafie) și Adrian Damian (decoruri), pe textul unuia dintre cei mai traduşi dramaturgi contemporani, norvegianul Jon Fosse. Această combinaţie nu este o întâmplare, ci o echipă deja închegată (tot ei semnează şi spectacolul Iarna, de la Nottara, iar coregrafa şi regizorul au mai colaborat și la Cafeneaua Pirandello, Jurnalul lui Robinson Crusoe şi Vertij).
  Un El (Ion Rizea) şi o Ea (Claudia Ieremia), un cuplu pe care-i desparte lipsa de comunicare, discută despre
  Citeste tot pe scena9

Discutii:

propune tema de discutie