Oui, je regrette tout de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Gustul sigur, verificat al traducătoarei Carmen Vioreanu nu s-a dezminţit atunci când a oferit teatrelor piesa dramaturgului suedez Jonas Gardell, Cheek to cheek ce se joacă deja în două locuri, în direcţia de scenă a doi tineri şi talentaţi regizori – Ana Mărgineanu, respectiv Radu Afrim. Meritul şi orgoliul premierei pe ţară, un orgoliu justificat de calitatea spectacolului, sunt adjudecate de Teatrul „ Ioan Slavici” din Arad care, aşa după cum observam şi cu alt prilej, ştie să folosească eficient şi cu un program estetic perfect conturat Sala Mică, dar şi regizoarei Ana Mărgineanu. Se spune că şi montarea de la „Nottara”, datorată lui Radu Afrim e una izbutită. Nu-i mai puţin adevărat că e foarte greu de imaginat un spectacol anost şi somnolent pornind de la piesa lui Jonas Gardell, care nu e doar autor de literatură dramatică, ci şi prozator, poet, actor de comedie şi scenarist de film. De altfel, toate aceste calităţi se reflectă în scriitura piesei ce se remarcă prin faptul că pulsează idei şi sentimente majore, definitorii pentru condiţia umană. Ne aflăm în faţa unui text deopotrivă frumos şi profund, o tulburătoare şi plină de sensuri metaforă dramatică, cu o poveste simplă, atent condusă, elemente ce îl îndreptăţesc pe Jonas Gardell să se autoproclame „scriitor şi artist”. În fond, Cheek to cheek e o meditaţie despre moarte, despre viaţă şi regretele ei, despre destin şi felul în care ştie ori poate omul să şi-l gestioneze.
Ragnar e un actor în vârstă, trecut demult de vremea succeselor reale ori doar visate. Nu mai are pe nimeni, spre a se întreţine joacă într-un spectacol de cabaret de calitate mai mult decât îndoielnică, într-un local de mâna a şaptea. Îi lipsesc admiratoarele de odinioară şi atunci le caută printre amintiri ori prin anunţurile pe care le dă la anunţurile matrimoniale. Aşa o întâlneşte pe Margareta, o femeie trecută de prima tinereţe, puţin atrăgătoare, antreprenor la o firmă de pompe funebre care se încăpăţânează totuşi să spere că îşi va afla alesul, refuzând să se întrebe „que sont devenus mes jours?” Cu nesfârşite precauţii şi infinite emoţii se duce la întâlnirea cu necunoscutul ce se va dovedi a fi bătrânul actor, se îndrăgosteşte de el şi apoi îi veghează cu încăpăţânare agonia.
După ce ne-a oferit o plăcută surpriză cu spectacolul 89…89… fierbinte după ’89 , Ana Mărgineanu ne întăreşte convingerea că este o foarte bună tânără regizoare. La scurtă vreme după succesul de la Teatrul Foarte Mic, Cheek to cheek certifică o de netăgăduit evoluţie profesională. Toate rezolvările pe care le propune Ana Mărgineanu sunt subordonate necesităţii interioare de a argumenta o opţiune, de a elabora un spectacol de autentică încărcătură emoţională ce pune în mişcare energiile actoriceşti. În dialectica spectacolului, recursul la multimedia nu e nicidecum o gratuitate, chipul lui Ragnar metamorfozându-se în Marylin Monroe , Judy Garland ori în cel al Marlenei Dietrich. Ana Mărginreanu l-a invitat pe coregraful Florin Fieroiu să coordoneze momentele de cabaret, însă cine se aşteaptă ca ele să însemne momente de virtuozitate se află în eroare. Ele sunt concepute voit dizarmonic spre a sublinia agonia lui Ragnar, personaj ce îşi află în Ovidiu Ghiniţă interpretul ideal, actorul utilizînd cu remarcabilă ştiinţă nenumărate mijloace, niciodată redundante spre a sublinia ideea-sentiment că, dacă omul mai speră, intuiţia de artist îi spun e că nu mai e nimic de sperat. În Margareta, depăşind nenumărate inhibiţii cât se poate de fireşti, o vedem pe Adriana Ghiniţă, jocul ei fiind deopotrivă sensibil şi lucid. Nu e totuşi deloc puţin lucru să-ţi laşi deoparte propria personalitate, propria cochetărie feminină şi să dai viaţă scenică unei femei deoc frumoase ce înfruntă penibilul din dorinţa disperată de a-şi mai oferi o şansă. Liliana Balica găseşte tonul adecvat, vocea răguşită, pentru a o interpreta pe Angela, o actriţă ce-şi îneacă neîmplinirile în alcool, iar vocea interpretei intră într-o atent elaborată consonanţă cu cea a lui Edith Piaf cântând „Non, rien de rien”. E limpede că Ana Mărgineanu a lucrat foarte bine cu actorii căci cu toţii joacă într-un mod ce ar face reproşurile deplasate. E vorba despre Andrei Elek, Oltea Blaga, Angela Petrean, Mariana Tofan Arcereanu şi Mariana Dănilă, deviza personajelor cărora le dau viaţă fiind „oui, je regrette tout”. Scenografia Inei Isbăşescu desăvărşeşte impresia că la Arad se joacă un spectacol de foarte bună calitate (costumul coroană funerară e copleşitor) al cărui loc ar fi nu doar în oraşul în care s-a născut, ci şi la festivaluri naţionale cu miză..
