Juan Mayorga

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Juan Mayorga

Hamelin: realismul socialist redivivus de Liviu Ornea sursa: Observator Cutural
Pe vremea mult hulitului realism socialist se scria teatru, literatura, in general, pornind de la o problema, de obicei sociala. Se problematiza. Existau, de exemplu, elemente retrograde care se opuneau noului (tarani care pricepeau mai greu necesitatea colectivei, ingineri care nu intelegeau cum e cu depasirea planului): perfect, se scria un text pornind de la aceasta problema, ca publicul sa inteleaga mai bine despre ce e vorba.

[Cititi integral articolul in Observator cultural 161]
Citeste tot pe Observator Cutural
Hamelinul se îmbogăţeşte cu pedofili de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
Teatrul Mic are o nouă piesă în repertoriu, “Hamelin” de Juan Mayorga, în regia lui Claudiu Goga, o reinterpretare modernă a unei vechi legende.
“Povestea fluieraşului din Hamelin”, o veche legendă germană, repovestită cu mult har de fraţii Grimm, spune că în 1284, orăşelul Hamelin a fost invadat de şobolani. Localnicii disperaţi au apelat la serviciile unui aşa numit “vînător de şoareci”. Acesta, a început să cînte cu un flaut fermecat atrăgînd toţi şobolanii pe urmele sale şi conducîndu-i într-un rîu, unde s-au înecat. Numai că, atunci cînd a venit vremea să fie plătit pentru serviciile sale, localnicii din Hamelin au refuzat să-i de omului banii promişi. Peste cîteva zile, acesta s-a întors şi i-a atras cu cîntecul său vrăjit pe toţi copiii din oraş, ei dispărînd fără urmă.
Tot despre copii “răpiţi” vorbeşte şi spectacolul “Hamelin”, montat de Claudiu Goga la Teatrul Mic, spectacol care a avut premiera
Citeste tot pe Cotidianul
Cronică - Tăcere şi iar tăcere de Ana-Maria Nistor sursa: Time Out
Dacă ar fi fost posibil, aş fi pus în pagină câteva fotografii şi aş fi scrisatât: Tăcere. Dar pentru că layout-ul nu o permite, dumneavoastră nu aveţi nicio vină, iar noi nu trebuie să confuzăm cititorul, o să vă explic de ce nu recomand acest spectacol decât, eventual, fanilor Teatrului Mic sau împătimiţilor după piese poliţiste.
Întâi de toate, textul nu e grozav şi-atunci e dificil să faci un spectacol mare pe o piesă mediocră. Un thriller cu morală şi puţină poezie (aşa cum îi şade bine reţetei complete) pe tema pedofiliei. Un procuror (Gheorghe Visu) anchetează un caz care, speră el, odată rezolvat şi dezvăluit făptaşul, va schimba lumea, oraşul, oamenii etc. Procurorul are, în mod obligatoriu, slăbiciunile, păcatele, frământările sale, precum şi o poveste preferată, cea a străinului din Hamelin care a reuşit să gonească toţi şobolanii din oraş cu sunetele vrăjite ale fluieraşului său.
Și iată şi partea
Citeste tot pe Time Out
Hamelin sub semnul tăcerii de Nicolae Havriliuc sursa: Revista Drama
Piesă de actualitate, „Hamelin – legea tăcerii” de Juan Mayorga aduce în atenţie una din maladiile timpului ce mistuie omul şi societatea lui: pedofilia. Scrisă gazetăreşte şi gândită rebusistic, piesa poate părea, la prima lectură, facilă (imputându-se aspectul compoziţional) , deşi avansează în desfăşurarea ei gravitatea unui caz (un minor abuzat sexual de un tânăr de bani gata, cu înclinaţii umanitare, dar ascunzând stereotipii de perversitate rafinată) comentat de justiţie, familie, psiholog, fără a se ajunge la un anume rezultat.
Spectacolul Teatrului Mic, în regia lui Claudiu Goga (apreciat pentru noua versiune a „Jocului ielelor” de la „Naţional”) , nuanţează mesajul textului autorului spaniol, organizând discursul scenic pe două planuri (contrare dar fără a se exclude) : al personajului omniscient, distant şi dojenitor, şi al personajelor implicate în „story”, trăind şi tăcând după indicaţiile sau la comanda
Citeste tot pe Revista Drama
Studiu de caz de Răzvan Niță sursa: Port. ro
La un spectacol atipic, sigur că înceoutul nu va face notă discordantă. "Bine aţi venit. Aceasta nu e o conferinţă de presă", ni se spune în debutul acţiunii. Un fel de maestru de ceremonii ne ţine la curent cu ce se întâmplă pe scenă, cu ce trebuie să simţim sau să ne imaginăm, precum şi tot felul de consideraţii legate de arta teatrală şi specificul ei.
Am înţeles - ce-idrept mai mult din programul de sală - că Juan Mayorga este unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi spanioli contemporani. Textele lui nu numai că aduc în discuţie teme actuale dar au şi formule de prezentare atipice. Cel mai şocant element este personajul Acotador, cel care citeşte didascaliile (indicaţiile de loc, timp şi stare), cel care este şi în poveste dar şi în afara ei, propunându-şi o legătură complexă cu spectatorului. Acotador stă cu textul în mână şi subliniază trecerile de la o scenă la alta dar aduce în prim plan puncte de vedere legate de arta
Citeste tot pe Port. ro
Rece-cald de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
Despre soarta uneia sau alteia dintre institutiile teatrale am mai vorbit inauntrul acestei rubrici. Am observat ca teatrele, ca si oamenii, au o existenta mai lina sau mai agitata, mai bogata in evenimente si intamplari de tot felul sau mai - asa zicand - anosta in functie nu doar de traditiile istorice ale ansamblului sau de componenta sa la zi, nu doar de abilitatile administrative ale conducatorului sau de generozitatea finantatorului, ci si de o forta misterioasa, indescriptibila si imprescriptibila, care s-ar putea chema "spiritul locului".
Teatrul Mic din Bucuresti lasa impresia ca se afla intr-o relatie complicata cu entitatea sa tutelara subtila. Aflata sus pe creasta valului in ultimul deceniu pre-revolutionar, scena de pe Sarindar (si odrasla ei de langa Piata Rosetti, Teatrul Foarte Mic) a fost nevoita sa intre in submersie dupa 1990, izbutind totusi, la rastimpuri, sa se inalte deasupra valurilor spre a sorbi o gura de aer - si a recadea la loc. Montarile rasunatoare,
Citeste tot pe Ziarul de duminică
Domnia câinelui de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
Merită să omori un om nevinovat ca să salvezi viața altor câtorva? În asemenea cazuri, decizia se ia numeric? Sau subscriem la convingerea că o viață omenească e la fel de valoroasă ca oricare alta iar acest principiu devine legea de la care nimeni nu se poate abate?
Aceasta este întrebarea de final din spectacolul „Pacea eternă” de Juan Mayorga, în regia lui Jose Luis Gomez de la Teatro de la Abadia din Madrid, prezentat în Festivalul Uniunii Teatrelor Europene, organizat la București de „Bulandra”, pe parcursul a două luni și jumătate. Acum un an, publicul din Capitală a mai avut ocazia să se delecteze cu o producție a aceluiași teatru, „O să-mi amintesc de voi toți”, în regia Anei Valles, tot la „Bulandra”, iar cel din Cluj la Festivalul „Interferențe”. „Pacea eternă” reia titlul lucrării lui Kant din 1795, unde filosoful pleda în favoarea unei federații de state care, ca protecție împotriva despotismului, optează pentru
Citeste tot pe Revista Cultura
Despre adolescenţă şi demonii ei de Monica Andronescu sursa: Adevărul
Într-un teatru pe jumătate transformat în şantier şi în aşteptarea inaugurării noii săli ce va fi dată în folosinţă în curând, premiera lui Theodor Cristian Popescu, „Băiatul din ultima bancă" este prima din acest an la Naţionalul bucureştean. Textul dramaturgului spaniol Juan Mayorga - mai cunoscut în România pentru „Hamelin", pus în scenă la Teatrul Mic, dar şi pentru „Scrisori de dragoste către Stalin", ce a cunoscut o montare la Teatrul Naţional Radiofonic - este o poveste despre intimitate, despre discipoli şi profesori. Considerat unul dintre cei mai importanţi dramaturgi ai momentului, dublu laureat al Premiului Naţional pentru Teatru în Spania, premii cărora li se adaugă numeroase alte distincţii importante, Juan Mayorga este profesor de dramaturgie şi filosofie la Real Escuela Superior de Arte Dramático din Madrid şi are o dublă specializare, în matematică şi filosofie.
Realitate şi ficţiune
După ce a fost printre primii care
Citeste tot pe Adevărul
Arta văzută prin gaura cheii de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
Un spaţiu ca un interior de galerie de artă contemporană – locul prin excelenţă destinat privirii –, devenit arena în care o banală familie burgheză își trăiește comuna existenţă, iar un adolescent de 17 ani învaţă să privească, luîndu-și drept maestru un dezabuzat profesor de literatură. Cea mai nouă premieră a Naţionalului bucureștean,Băiatul din ultima bancă de Juan Mayorga, în excelenta traducere a Luminiţei Voina Răuţ și în regia lui Cristian Theodor Popescu, e aproape un eseu filozofic, o piesă cu dinamică cinematografică, greu de pus în scenă și cu subtilităţi deloc ușor de jucat.
Profesorul de literatură Germán (Mihai Călin) își urăște sincer elevii, aproape analfabeţi funcţional, ale căror compuneri despre cum și-au petrecut sfîrșitul de săptămînă le citește oripilat. Pînă cînd descoperă o lucrare, a lui Claudio cel din ultima bancă (Rareș Stoica), încheiată cu „va urma“, în care tînărul își
Citeste tot pe Observator Cultural
Literatură prin efracţie de Răzvana Niţă sursa: PORT.ro
O banală oră de limbă şi literatură. Profesorul le propune elevilor să scrie o compunere cu tema: cum mi-am petrecut week-end-ul. Într-un noian de lucrări mediocre, banale, puerile, ridicole care trădează o sărăcie a spiritului şi a minţii, o singură compoziţie interesantă. Claudio descrie atmosfera din casa colegului său Rafa, pe care îl meditează la Matematică. Acesta e începutul unei aventuri deopotrivă umane şi literare.
Familia lui Rafa trăieşte într-o casă mare. Mama lui - "cea mai plictisită femeie din lume" - o redecorează periodic, în vreme ce tatăl – pasionat de baschet, fascinat de chinezi, dornic de a începe o afacere pe cont propriu, prin orice mijloace - se manifestă frugal în mediul familial, perorând la nesfârşit pe noţiunea de echipă şi ajutor reciproc. Aceasta e clasa de mijloc tipică: tablouri de Paul Klee (se poartă în sezonul ăsta), cărţi de autoeducare pentru deplina reuşită în viaţă, autism în cuplu,
Citeste tot pe PORT.ro
Un spectacol-parabolă despre limitele realității și transcenderea lor prin ficționalizare și convertirea realității în literatură de Andrei Vornicu sursa: Metropolis online
Băiatul din ultima bancă e un fel de experiment care ridică multe întrebări și dă puține răspunsuri, chiar și acelea livrate în mod indirect.
Montarea scenică a lui Cristian Theodor Popescu este inspirată, fiindcă propune o versiune cinematografică a textului. „Jurnalul-foileton“ al intrigantului elev din ultima bancă prezintă acțiunea, așa cum a trăit-o acesta, prin intermediul textului ce este proiectat scenic concomitent cu narațiunea. Profesorul intervine ca o voce intruzivă, dar aproape auctorială, care solicită modificări, clarificări, nuanțări și reevaluări ale materiei livrești de sorginte reală. Scenele avansează, se opresc, se reiau reformulate și augmentate, adăugând un segment suplimentar acțiunii ce se construiește concomitent cu atenția, respirațiile și așteptările noastre; ne produc nivele de așteptare, scenarii/piese de teatru proprii, ne obligă la participare afectivă și mentală. În fapt, realizează un deziderat
Citeste tot pe Metropolis online
Actorul şi cuvântul – stimuli ai imaginaţiei de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
„Băiatul din ultima bancă”, piesă scrisă de Juan Mayorga, cel mai titrat dramaturg spaniol în acest moment, se axează pe ideea de cunoaştere. În această idee a găsit cheia regizorul Theodor Cristian Popescu pentru montarea sa de la Teatrul Naţional din Bucureşti (Sala Amfiteatru). E vorba de cunoaştere sub diverse aspecte, dominând aspectul vieţii spirituale. Dar stăruie şi întrebări de felul: Putem să ne cunoaştem unii pe alţii?; Putem intra unii în existenţa altora? sau Se mai poate transmite ceva prin artă de la o generaţie la alta?
Personajul principal este, aşa cum se poate deduce lesne din titlu, un băiat – adolescent, Claudio. La şcoală, stă în ultima bancă. A făcut o pasiune din a trage cu ochiul la ceea ce se întâmplă în familia unui coleg de-al său şi scrie o compunere. Profesorul de limbă şi literatură îl remarcă astfel. În rolul băiatului e Rareş Florin Stoica, absolvent de Teatru la Cluj, iar acum masterand la UNATC,
Citeste tot pe Jurnalul Național
Teribilism literar de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
„Băiatul din ultima bancă“, spectacolul regizat de Theodor Cristian Popescu la Teatrul Naţional din Bucureşti, e un thriller intelectual care foloseşte literatura ca pe un trăgaci.
Literatura devine graniţă între realitate şi ficţiune, iar eroii ei trec când într-o parte, când în alta, împinşi de voinţa capricioasă a unui adolescent-demiurg. Claudio (Rareş Florin Stoica) e un elev de liceu care transformă în eveniment literar viaţa unui coleg banal şi a familiei acestuia. Impulsionat de profesorul lui (Germán, interpretat de Mihai Călin), Claudio pătrunde abil în casa lui Rafa, pentru a scrie despre viaţă.
Îl meditează pe Rafa (Andrei Chiran) la matematică şi primeşte, în schimb, informaţii utile din domeniul filosofiei. Primeşte, de fapt, mult mai mult. Înfruptându-se din confortul unei familii stabile financiar, dar cu vise mediocre (lucru care face ca imaginaţia lui Claudio să explodeze), băiatul din ultima bancă ţine un jurnal,
Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
O “lectură“ scenică schematică de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
Cei care concep selecția repertorială a primei scene a țării au optat pentru scriitorul spaniol contemporan, multipremiat în țara sa, Juan Mayorga, doctor în filosofie, prozator, poet și dramaturg. Una din piesele sale, “Hamelin” a văzut luminile rampei și la noi. Juan Mayorga practică o scriitură dramatică specială, în care se simte pe deplin pregătirea culturală și aplicația către proză și poezie. În “Băiatul din ultima bancă” încearcă să comenteze mai multe teme privind rolul artei, literaturii, dar și problemele adolescenților, ale familiei și societății actuale. Toate sunt atacate prin relatările unui adolescent, Claudio (Rareș Florin Stoica), exprimate din punctul său de vedere, subiectiv, dar și prin stimularea sa de către profesorul German (Mihai Călin). Acesta sesizează capacitățile elevului de scriitor și îi stimulează calea inspirației aleasă de Claudio prin pătrunderea în intimitatea a două familii.
Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
Literatura ca armă de Oana Stoica sursa: bewhere
Un profesor le cere elevilor săi o compunere cu titlul „Cum mi-am petrecut weekendul”.
Printre grămezi de lucrări anoste (care pun în discuţie eficienţa sistemului de învăţământ şi blazarea generaţiei tinere), descoperă grăuntele de aur: o poveste cu iz de investigaţie despre după-amiaza petrecută de un elev acasă la un coleg. De aici încolo, lucrurile scapă de sub control, iar spionarea familiei colegului sub pretextul unei lucrări-foileton se transformă în şantaj.
Piesa lui Juan Mayorca, Băiatul din ultima bancă, montată la TNB de Theodor Cristian Popescu, porneşte de la jocul de-a literatura, dar temele explodează geometric: sterilitatea emoţională şi culturală a clasei de mijloc, limitele ficţiunii, hiperconceptualizarea până la stupiditate a artei contemporane. Textul construieşte un suspans care se instalează insinuos, aproape pervers.
E greu de spus la început de ce observarea atentă a unei familii din middle class de către un
Citeste tot pe bewhere

regizor caut piesa

Piese de Juan Mayorga

Biografie Juan Mayorga

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Juan Mayorga

Discutii:

regizorcautpiesa.ro

noutati

wiki