Piesa „Melodie varşoviană” a lui Leonid Zorin este unul din acele texte de care te îndrăgosteşti la orice vârstă. Este tulburător, are o doză serioasă de sentimentalism (uşor desuet, dar tocmai de aici farmecul), poezie, tristeţe, umor, e o poveste care, dacă nu ni s-a întâmplat încă, ni se va întâmpla cu siguranţă cândva, o poveste plină de şarmul filmelor ruseşti de cinematecă etc.
Pentru un tânăr regizor, însă, poate fi o capcană în care toate aceste calităţi să se transforme în arme care să se întoarcă împotriva spectacolului, tocmai pentru că sentiment(al)ul este considerat acum unul dintre cei mai mari duşmani ai teatrului. Mai ales ai teatrului noii generaţii, care caută formule noi, experimentale – cuvântul „experiment” e deja clişeu şi e cu atât mai trist, cu cât experimentul, în adevăratul lui sens, lipseşte aproape cu desăvârşire…
Ca atare, să descoperi în Gala Absolvenţilor de la UNATC Bucureşti un
Citeste tot pe
Yorick