regizor caut piesa

Piese de Lia Bugnar

adauga piesa

Această Sonia

Povestea unei violoniste căreia într-o seară de gală, la Ateneu, îi sare arcușul din mână și…

Aici nu se simte

Ce s-ar întâmpla dacă într-o bună dimineaţă, din cauza unui miros păcătos, n-aţi mai putea ajunge la întâlnirea cu propria soţie, rămasă să plimbe un câine (Câine) pe care-l urăşte? Sau, pentru doamne, dacă din pricina aceluiaşi păcătos miros, aţi rata programarea la un doctor la care oricum nu voiaţi să ajungeţi? Dacă, la adăpost de infama odoare pe o platformă aproape de cer, v-aţi da seama că fericirea e o felie de pepene, o repriză bună de plâns şi, mai ales, să fii tu însuţi?

Camera cu portrete

Un doctor nebun face experimente într-o cameră specială amenajată ingenios într-un parc de distracții. Tinerii sunt atrași aici și trebuie să treacă o serie de probe pentru a putea ieși de aici. Confruntați cu această situație, spun despre ei înșiși acele adevaruri ascunse bine, care despart oamenii, sperie, ba chiar pot schimba relațiile dintre ei.

Fata din curcubeu

Prostituată? "O meserie ca oricare alta meserie care, deşi condamnată în numele bunelor moravuri sau al protejării copilăriei, nu e mai imorală decât munca agentului de la asigurări sociale, a minerului, funcţionarului, artistului, scriitorului, dactilografei, nu e mai abjectă, adică mai puţin abstractă, concentrată în cinism asupra banilor şi indiferentă la mijloacele de a-l obţine." Piesa îşi concentrează atenţia asupra laturii umane a prostituatei, adesea greu de observat în timpul "orelor de serviciu". Textul care se află la baza acestui spectacol dezvoltă două direcţii principale: misoginismul prezent la tot pasul şi decăderea, soarta unei "copile a străzii.

Felii

Femeile care au trecut prin viaţa unui bărbat care moare subit se întâlnesc, se descoperă, își povestesc „felii” de existenţă şi li se schimbă destinul după moartea lui. Vin în contact vieţi care până atunci se dezvoltaseră separat, iese la iveală drama unei familii în care soţia, abandonată de el după o operaţie la sân, devine alcoolică, fiica, dependentă de droguri, intră în comă, mama, trăieşte cu cinism.

Femeia din manuscris

Femeia din manuscris e într-un fel femeia anilor noştri. E femeia care se lasă atrasă în pasiuni inimaginabile şi care supravieţuieşte sfârşiturilor, care îşi ia viaţa în propriile mâini (sau propriul condei) şi refuză să se supună lipsei de imaginaţie a unui soţ-scriitor pe cât de previzibil şi egal în familie, pe atât de darnic şi înflăcărat în lumea personajelor sale. Femeia din manuscris e femeia modernă "îmbogăţită" cu un suflet pasional, învăluită într-un val subţire de romantism, dotată cu atâta hotărâre câtă are nevoie şi parfumată cu un strop de delicateţe. - Ana Sipciu

Firmituri

"Firmituri" e o felie de pâine cu magiun. Sau o farfurie de găluşti cu prune. Sau un cotor de varză. Sau punga pe care te-ai dat vreodata pe derdeluş în lipsă de sanie. Sau aţa care-ţi unea mănuşile cu un deget ca sa nu le mai pierzi si pe-alea (sper ca n-am fost singura cu mănuşile unite între ele de o aţă trecută pe dupa gât). În fine, e o piesă pe care am scris-o la rugamintea unor prieteni actori (care şi joacă în ea) în două zile. Deci ea era acolo demult, aştepta doar un prilej sa iasă. Cam asta ar fi cu Fir?mituri (ştiu că lipseşte un i, în dicţionar e firimituri dar aşa am apucat să zic din copilărie şi nu mai schimb, fiecare avem dreptul la un cuvânt uşor greşit, pe care l-am auzit noi altfel decât restul lumii). A! N-am spus nimic despre piesă, de fapt. Sunt doar nişte fir'mituri care te fac sa râzi cu batista în mână. Cam asta e.

Jocul de-a adevarul

"Adevărul e ceva în care poţi să înnebuneşti. Pentru că te face liber. Libertatea sperie. Presupune să fii responsabil, să asumi, să te dezbraci de tine. Şi să devii automat antipatic. Pentru că e mai simplu să trăieşti singur în adevăr. Minciuna leagă oamenii." (Dorina Chiriac)

Liniuțe

O comedie dulce - amară despre a fi sau a nu fi responsabil, a fi sau a nu fi îndrăgostit, despre bănci, gânduri stinghere şi alte lucruri neaşteptate care au multe de povestit?

Masculin-feminin

Graniţele dintre sexe sunt încălcate, mai întâi cu seninătate, după care, cu tristeţe, apoi cu haz de necaz şi, în toate aceste situaţii, cu umor. Cam cât de puternică poate fi o iubire? La câte schimbări rezistă ea? Cât de radicale pot fi schimbările? O comedie la care râsul e cu lacrimi… de tristeţe...

Matrimoniale

În plină criză, Eva dă un anunț pe net în care declară că are bani mulți și își caută soț. La examen se prezintă doi pretendenți la mâna și la banii Evei: Tibi – un băiat de cartier și Zaharia – un băiat mai elevat, cu pretenții de intelectual, dar cu un singur obiectiv: banii.

Melcul

Povestea reală a Anei Mureșanu, o femeie care a lucrat undeva în Germania, unde a îngrijit o familie de bătrâni bogați. O poveste despre dragoste, bătrânețe, tristețe, neputință, despre o formă mult mai subtilă de dezrădăcinare.

Noi4

Cu ajutorul a patru fete frumoase și nonconformiste, piesa ne poartă prin lumea vieții artiștilor, cu iubire şi trădare, cu mărturisiri şi dezamăgiri.

O piesă deşănţată

"O piesă deşănţată" e piesa în care toate personajele sînt pozitive. Faptul că ajung să se certe, sa se bată şi să se împuşte ne surprinde la fiecare repetiţie şi pe mine care am scris piesa, şi pe Dorina care a regizat-o. În afară de noi, cei care repetăm la ea, n-a vazut-o niciun muritor pînă acum, aşa că habar n-avem dacă e comedie sau dimpotrivă. Am învăţat din experienţă să nu mai considerăm un reper crizele de rîs pe care le avem noi în timp ce repetăm. Ce e sigur e că nu seamănă deloc cu celelalte piese ale noastre, deşi e rudă cu ele. E ca un copil din flori aşa. - Lia Bugnar

Oase pentru Otto

"...la periferia speranţei se vor găsi mereu oase pentru Otto, simpaticul maidanez coborât din titlu, în plină scenă. Acesta este pretextul sau partea vizibilă a subtextului. Restul este iscusitul decupaj al situaţiilor şi replicilor, stăpânit cu o tehnică relevabilă, lăsând să transpară, dincolo de aparent-banala tramă, imprevizibile resorturi de umanitate şi frumuseţe." (Valentin Dumitrescu, Revista 22)

Oferta de serviciu

În urma unui anunt din ziar prin care se caută „tânără talentată“ se prezintă la interviu șapte fete. Dar, timp de o oră și ceva nimeni nu își face apariția să le intervieveze. Plictisite, fetele vor sta de vorbă și deși sunt potențial rivale, între ele se crează un aer de intimitate. În final vor pleca în căutarea altor anunțuri.

Omul de zapada

Ce s-ar întîmpla dacă într-o bună dimineaţă, din cauza unui miros păcătos, n-aţi mai putea ajunge la întîlnirea cu propria soţie, rămasă să plimbe un cîine (Cîine) pe care-l urăşte? Sau, pentru doamne, dacă din pricina aceluiaşi păcătos miros, aţi rata programarea la un doctor la care oricum nu voiaţi să ajungeţi? Dacă, la adăpost de infama odoare pe o platformă aproape de cer, v-aţi da seama că fericirea e o felie de pepene, o repriză bună de plîns şi, mai ales, să fii tu însuţi? – Iulia Popovici

Peretele

“Peretele e o poveste mare cu două buzunare, în care încap două poveşti mai mici care se influențează una pe alta, se completează una pe alta, ba chiar aş îndrăzni să spun că râd una de cealaltă” - Lia Bugnar

Sapte dintr-o lovitura

Acţiunea piesei se desfășoară într-un studio de televiziune. Este o întrecere pe parcursul a trei zile între cele șapte personaje, șapte tineri care participă la o cursă a vieții, alergând după propriile vise, facând pentru aceasta orice fel de sacrificii.

Shaking Shakespeare scenariu

Textul pornește de la povestea lui Hamlet și cuprinde și scene din alte piese shakespeare-iene, trecând în revistă marile teme umane din opera sa: trădarea, înşelătoria, gelozia, invidia, dorinţa acerbă de putere.

Sta sa ploua

Trei tinere talentate se află în pragul unei crize existenţiale. Au întemeiat un grup pop, numit "Stă să plouă", şi visul lor este să se afirme în lumea muzicală.

Zece pentru New York

Zece tineri actori sunt răpiţi la New York de un băiat care vrea să îi facă mamei lui pe plac. Cei zece se urcă din greşeală în maşina răpitorului şi ajung într-o cameră unde din când în când mama este adusă pentru a se bucura de arta lor. Totul cu pistolul fluturat ameninţător şi cu gloanţe care din când în când mai împuşcă degetele celor care nu se conformează.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Lia Bugnar 

editeaza

• 1
• 2

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Lia Bugnar

• Teatru: Sta sa ploua la Green Hours de Ioana Muntenescu sursa: Metropotam
  Luni seara la ora 8 am mers din nou la Green Hours, de data aceasta nu pentru muzica jazz sau funk, ci pentru o piesa de teatru. Imi place ca spatiul underground al club-ului, de marimea si forma burtii unui pui de balena, inghite cu nesat evenimente atat de variate si se transforma din club & bar in scena de spectacole.
  Am inceput saptamana in forta: acesta este de fapt sentimentul pe care ti-l inspira cele trei personaje feminine ale Liei Bugnar din piesa Sta sa ploua: o forta vitala debordanta, plina de umor si duiosie. Povestea e simpla: Jena, Peti si Cuce sunt trei prietene care stau impreuna intr-o garsoniera studenteasca si azi e chiar ziua in care proprietarul, Paul, vine dupa chirie: nici mai mult nici mai putin de 200 de dolari. Pe care fetele nu-i au.
  Piesa debuteaza… la cratita, daca putem spune asa: fetele curata cartofi in mijlocul camerei (scena insasi e plasata in mijloc), in timp ce intr-o oala de pe aragaz fierbe apa. ‘Ritualul’ curatarii cartofilor (cam 3 de
  Citeste tot pe Metropotam
• 10 lacrimi si un happy-end de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Daca cineva ar putea privi, de undeva de sus, un cartier de blocuri bucurestene, ar zari in cutiutele stramte locuite de oameni si numite apartamente multe povesti tragicomice asemeni celei scrise de Lia Bugnar si jucate la Teatrul Luni de la Green Hours. Locul il stiti deja: barul din subsolul de pe Calea Victoriei a devenit de mult un centru al teatrului independent de la noi - sunt deja atatea spectacole produse si jucate aici, incat le vine randul sa se joace extrem de rar, iar biletele trebuie rezervate cu mult timp inainte. Pentru unii e doar un loc unde pot sa bea o bere in timp ce vad un spectacol, dar pentru actori e un spatiu in care isi exerseaza libertatea interioara, fiindca pot alege ce joaca si cu cine fac echipa, spectacolele de aici fiind un rezultat al prieteniei dintre ei, care se si vede, benefic, printre "ochiurile" tesaturii fragile aratate spectatorilor. Tot despre prietenie e vorba si in spectacolul "Sta sa ploua", care strange in spatiul stramt de la Green
  Citeste tot pe Gândul
• Eu sunt fan Stă să plouă! de Casandra Ileana Lungu sursa: Yorick
  Motto : «Doar zece lacrimi sunt putine, tu azi te cari din casa mea/ Nu le consum eu pentru tine/ Am sa le plang cu altcineva ! ».
  Da, eu sunt fan Sta sa ploua ! Poate nu stiti, dar e o formatie noua, care se va lansa cat de curand la Festivalul de la Mamaia. Nu au multe cantece, doar unul si bun, ala cu umerasele. Bref, e povestea a trei fete care impart o garsoniera. Dar in spatiul curios si stramt, amestecat cu urme de fum si iz de cafea, sta sa ploua capata alte intelesuri.
  “Sta sa ploua e momentul ala suspendat in care urmeaza sa se intample ceva, bun sau rau… numai are nici o importanta… e starea de dinainte de… asta e sta sa ploua!”. Asa vorbeste Lia Bugnar, autoarea piesei, despre spectacolul “Sta sa ploua” care se joaca de trei ani la Green Hours.
  Am pierdut sirul reprezentatiilor la care am fost. Prima oara am vazut-o intr-un FNT, din fata dreapta, cum te uiti dinspre bar, cand dormea Caramitru. Apoi am stat in fata stanga, apoi pe stanga la intrare,
  Citeste tot pe Yorick
• Vine Paul de Andrei Crăciun sursa: Ziarul Metropolis
  Spectacolul „Stă să plouă” (după o piesă scrisă şi regizată de Lia Bugnar), cu Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mădălina Craiu şi Anghel Damian, se joacă la Teatrul Luni de la Green Hours.
  Nu există niciun motiv pentru care un moftangiu s-ar putea îndrăgosti de Stă să plouă. Nu e nimic hipsteresc aici, nimic pentru intelectualii de ziua a șaptea, nimic pentru inteligenții imaginați, nimic pentru fanii modelor. Pe de altă parte, Stă să plouă nu-și propune nici să fie profund (și foarte bine face). Nimic nici din așteptarea lui Godot aici.
  De la început, trei fete care curăță (nouă) cartofi pentru un antologic piure de cartofi și cântă că vine Paul. Iar Paul chiar vine. E proprietarul și vine să încaseze chiria. Vi se pare mare filosofie?
  Cu toate acestea, acest text din opera de tinerețe a Liei Bugnar e minunat, chiar și așa, fără să fie un manifest pentru profunzime, fără să fie o scufundare în abis. Căci el spune, naiv,
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Spectacole-lectura de sursa: Observator Cultural
  Lia Bugnar (Buhagiar) s-a nascut la 4 ianuarie 1969. A absolvit Academia de Teatru si Film din Bucuresti, sectia de Actorie, promotia 1995 (clasa profesor Sanda Manu). Din 1996 pina anul acesta a fost angajata la Theatrum Mundi din Capitala, unde a jucat in Noaptea de Ferragosto de Aldo Nicolaj (regia Sorana Coroama-Stanca), Levantul, dupa Mircea Cartarescu (regia Catalina Buzoianu), Poate Eleonora... de Gellu Naum (regia Alexandru Tocilescu), Functionarul destinului de Horia Garbea (regia Vasile Nedelcu). A jucat, de asemenea, la Bulandra, in Thomas a Beckett de Jean Anouilh, pus in scena de Adrian Pintea, si la Teatrul Mic, in Popcorn de Ben Elton (regia Razvan Savescu). In 1999, a prezentat la Prima TV emisiunea Motor. A facut parte din distributia filmului Patul conjugal al lui Mircea Daneliuc si a-nceput sa scrie, in 1998, pentru Grupul Voua.
  Texte de teatru: Oferta de serviciu (1998), Femeia din manuscris (2001), Aici nu se simte (2002, montata la Teatrul LUNI de la Green
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Un exercițiu fragil de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  De la text pana la interpretare se simte in acest spectacol fragilitatea bunelor intentii, atat ale dramaturgiei cat si ale regiei, in a deslusi rostul adevarului in existenta individului. Se intalnesc momente admirabile, emotionante, cat si scene lamentabile.
  "Minciuna leaga oamenii. Ea e cea care face sa functioneze un cuplu, un grup, o multime. O lume. Adevarul ar provoca haos".Dorina Chiriac
  Dupa afirmarea spectaculoasa ca dramaturg la Teatrul Luni, teatrul independent de pe Calea Victoriei, si chiar o recunoastere internationala, Lia Bugnar vine cu un proiect si in teatrul institutionalizat, la Teatrul Metropolis. "Aici nu se simte", "Oase pentru Otto" sau "Sta sa ploua" au impus-o pe Lia Bugnar ca dramaturg cu o scriitura alerta, stapana pe o replica savuroasa, capabila de un construct credibil de tipologii. De asta data, Lia Bugnar incearca o apropiere de teatrul fantastic, de absurd chiar, "Jocul de-a adevarul" fiind un exercitiu in acest sens. Tematic ar vrea sa atace
  Citeste tot pe România Liberă
• Playing Freud sau lecţii despre adevăr de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Ar putea fi o temă pentru un reality show. La fel de bine ar putea fi cel mai cinic şi crud joc la care poţi fi ales să participi. Lumea e mică, nu? Cam cât un parc de distracţii într-o zi de duminică. Întâmplător, aproape ca în joacă, poţi afla că bărbatul te înşeală, că soţia ta are de şase luni un amant, că tot ceea ce încercai să doseşti temeinic în propriul subconştient acum explodează într-un frust desfăşurător al adevărurilor nespuse.
  
  Un bărbat şi o femeie ajung direct din topoganul care gâdilă într-o cameră secretă în care se vor psihanaliza până vor afla că sunt extrem de asemenea. Îi apropie crima, trădarea şi o iubire neîmpărtăşită. Nu vă imaginaţi spectacolul gândit de Lia Bugnar (semnatara unui text excelent) ca pe o compoziţie în tonuri foarte grave. Totul e amestecat, e tragic, e cinic, e sublim, disperat, ironic dar şi cu o undă onestă de împăcare de sine.
  
  "Iubirea nu înseamnă aglomeraţie".
  Citeste tot pe Port.ro
• Adevărul măştilor - Jocul de-a adevărul de Silvia Năstasie sursa: Ziarul de duminica
  Niciodată nu am considerat sinceritatea drept o virtute remarcabilă. Mi s-a părut a fi, de fapt, un semn al lipsei de imaginaţie şi al unei memorii înşelătoare. A minţi nu înseamnă întotdeauna a trăda adevărul, ci a-i da o altă faţă, o altă mască şi, de cele mai multe ori, a-l face suportabil. Oricine poate să înregistreze faptele întocmai aşa cum s-au petrecut; poet este acela care le interpretează creator. Iar adesea avem nevoie şi de artişti ai vieţii cotidiene, mai ales într-o lume sufocată de adevăruri dure, spuse răspicat.
  
  Cu totul altfel stau lucrurile, însă, în spectacolul Teatrului Metropolis cu Jocul de-a adevărul, în regia Liei Bugnar şi a Dorinei Chiriac, după un text de Lia Bugnar - un spectacol simplu, curat, încărcat de o lumina specială şi de un farmec aparte. El vorbeşte, în imagini dramatice construite cu deplină coerenţă interioară, despre cât de incomode sunt minciunile şi despre cât de uşor ne lăsăm
  Citeste tot pe Ziarul de duminica
• Adulter cu haz pe scenă de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Cocktail de ironie, lacrimi şi exuberanţă în premiera teatrală "Jocul de-a adevărul"
  Piesa "Jocul de-a adevărul" de la Teatrul Metropolis este scrisă de Lia Bugnar şi regizată la dublu, chiar de autoare, împreună cu Dorina Chiriac. Cele două se întâlnesc şi pe scenă, în rolurile unor rivale în dragoste. O piesă excelentă, cu nerv şi un imens umor. Un spectacol deloc plictisitor, cu inserţii surprinzătoare de tristeţe, vodevil şi rimă zglobie.
  Un bărbat şi o femeie alunecă pe un "tobogan gâdilător" direct în camera specială dintr-un parc de distracţii. Sana şi Bebe sunt doi tineri căsătoriţi, care şi-au lăsat jumătăţile la celălalt capăt al toboganului. Dar din camera specială nu se mai poate ieşi decât după ce parcurgi câteva etape ale sincerităţii, puse la cale de un doctor nebun.
  Încăperea este, de fapt, camera adevărului, locul în care personajele îşi dezvăluie involuntar cele mai negre secrete, unde iluzia minciunii
  Citeste tot pe Adevărul
• Drumul de la minciună la adevăr şi invers de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Ce subiect mai palpitant poţi găsi decât să sapi în viaţa unor oameni şi să scoţi la iveală ceea ce ei ascund?
  Mărturisirea adevărului faţă de altcineva, complet străin, poate fi o terapie necesară
  Doi tineri aflaţi într-un parc de distracţii ajung într-o cameră specială unde sunt testaţi de un psiholog care studiază mecanismele ce-i fac pe oameni să mintă sau să spună adevărul. Încet-încet, trecând prin etapele „jocului” extrem de serios propus de cel pe care ei îl numesc „doctorul nebun”, care apare numai ca voce înregistrată, cei doi ajung nu numai să-şi cunoască cele mai intime gânduri şi cele mai grele secrete, dar şi să afle că partenerii lor îi înşeală... unul cu altul.
  Situaţia e puţin forţată, dramaturgul Lia Bugnar a „pus la cale” o întâlnire puţin probabilă, o împrejurare absurdă, dar odată ajunşi în ea, cei doi sunt cât se poate de credibili, asta mai ales graţie actorilor Dorina Chiriac (Sana)
  Citeste tot pe Gândul
• Minciuna cea de toate zilele de Adriana Vasiliu sursa: Ziua
  Lia Bugnar si Dorina Lazar isi propun "sa-i dezlege" pe oameni in spectacolul "Jocul de-a adevarul"care va fi reprezentat, maine
  si poimaine, de la orele 19.00, la Teatrul Metropolis. Actrita Dorina Chiriac a acceptat sa ne ofere un scurt interviu cu o zi inainte de prima dintre cele doua reprezentatii cand intra in acest joc a carui miza este diferenta dintre adevar si minciuna, alaturi de Andi Vasluianu.
  Care este rostul adevarului in existenta individului?
  Adevarul te elibereaza dar am ajuns la concluzia ca nu ne ajuta la nimic. Societatea, relatiile cu oamenii te obliga sa traiesti in minciuna, in compromis. Adevarul separa oamenii, te insingureaza, provoaca haos. Pe mine adevarul ma sperie foarte tare pentru ca sunt dependenta de oameni si din acest motiv mint foarte mult. Oamenii trebuie sa traiasca impreuna, trebuie sa traiasca in societate si atunci adevarul exprimat in public face ca oamenii sa ajunga la conflicte.
  Adevarul poate sa invinga la un nivel spiritual,
  Citeste tot pe Ziua
• Adulter cu haz pe scenă de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Cocktail de ironie, lacrimi şi exuberanţă în premiera teatrală "Jocul de-a adevărul".
  Piesa "Jocul de-a adevărul" de la Teatrul Metropolis este scrisă de Lia Bugnar şi regizată la dublu, chiar de autoare, împreună cu Dorina Chiriac. Cele două se întâlnesc şi pe scenă, în rolurile unor rivale în dragoste. O piesă excelentă, cu nerv şi un imens umor. Un spectacol deloc plictisitor, cu inserţii surprinzătoare de tristeţe, vodevil şi rimă zglobie.
  Un bărbat şi o femeie alunecă pe un "tobogan gâdilător" direct în camera specială dintr-un parc de distracţii. Sana şi Bebe sunt doi tineri căsătoriţi, care şi-au lăsat jumătăţile la celălalt capăt al toboganului. Dar din camera specială nu se mai poate ieşi decât după ce parcurgi câteva etape ale sincerităţii, puse la cale de un doctor nebun.
  Încăperea este, de fapt, camera adevărului, locul în care personajele îşi dezvăluie involuntar cele mai negre secrete, unde iluzia minciunii
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Miza jocului: adevărul de Oana Streza sursa: Doza de teatru
  Cât de complicat poate fi să-ţi montezi propria piesă? E clar că nu trebuie să alergi după drepturile de autor! Este evident că nu poţi sta în faţa oglinzii ore în şir să te cerţi singur că replica doi din scena patru a actului trei nu are nici o logică, şi prin urmare trebuie tăiată! În plus, ştii cel mai bine din ce zone trebuie exploatat textul! Poţi da greş numai dacă suferi de dublă presonalitate.
  Prin urmare spectacolul „Jocul de-a adevărul� de la Teatrul Metropolis, scris şi regizat de Lia Bugnar reuşeşte să stârnească în spectator un soi de emoţie corectă, asemeni unui mesaj foarte clar, ce nu lasă loc la discuţii. Povestea are un aer absurd, dar nu ireal: doi oameni, bărbat şi femeie sunt închişi într-un parc de distracţii! Nevoiţi să împartă un spaţiu strâns cu reguli impuse de o terţă şi invizibilă
  Citeste tot pe Doza de teatru
• Despre decizii capitale, în "Oase pentru Otto" de Gina Popa sursa: Evenimentul regional al Moldovei
  O nouă premieră pentru tineri va avea loc la sala mică a Teatrului pentru Copii şi Tineret "Luceafărul", duminică, de la ora 18: Oase pentru Otto de Lia Bugnar, în regia lui Ion Ciubotaru, scenografia Viorica Peru. Adresat adolescenţilor şi tinerilor, spectacolul se înscrie în programul Teatrul temelor sociale, în cadrul căruia vor fi aduse în scenă texte care tratează subiecte actuale în România momentului. "Arta trebuie să se implice în problemele curente ale tinerilor, să le aducă pe scenă, să le teatralizeze şi, eventual, să ofere, pe calea emoţiei, a artisticului, variante de soluţii. Soluţii posibile, nu definitive. Dacă se simte aproape de scenă, dacă se recunoaşte în ceea ce vede la rampă, publicul va (re)veni în sala de spectacole", ne-a spus directorul artistic al teatrului, Oltiţa Cîntec.
  Oase pentru Otto este povestea tulburătoare a două fete din ziua de azi, aflate în pragul unor decizii majore ale vieţii. "Lia Bugnar,
  Citeste tot pe Evenimentul regional al Moldovei
• "Oase pentru Otto", in premiera la Teatrul "Luceafarul" de Claudia Craiu sursa: Ziarul de Iași
  Problemele actuale ale tinerilor sint traspuse in replici si jocuri de scena in "Oase pentru Otto".
  Spectacolul, regizat de Ion Ciubotaru, are avanpremiera in aceasta seara, in sala mica a Teatrului „Luceafarul", de la ora 18.00, iar premiera este programata duminica, de la aceeasi ora si in acelasi spatiu.
  „Textul Liei Bugnar m-a cucerit de la prima lectura. Cautam o piesa pentru tineri, cu o tematica sociala, intrucit cred ca, daca spectatorii se recunosc pe scena, vor iubi si mai mult arta teatrala. Nici textul, nici noi, cei implicati, nu dam solutii, nu spunem «asa trebuie sa faceti». Vrem doar sa tratam estetic problemele care-i macina pe tinerii din jurul nostru", spune despre piesa Oltita Cantec, director adjunct artistic la „Luceafarul".
  Piesa face parte dintr-un proiect pe care ea l-a lansat de curind, „Teatrul temelor sociale". „Oase pentru Otto", titlul care deschide acest nou program, este povestea a doua tinere aflate la un inceput de drum,
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• Oase pentru Otto din nou la Teatrul Luceafarul de Maria Elena Câmpean sursa: AltIași
  Prezentat in aprilie 2008 in cadrul proiectului Teatrul temelor sociale initiat de Oltita Cintec la Teatrul Luceafarul, Oase pentru Otto de Lia Bugnar se joaca din nou joi, 22 noiembrie, de la ora 19:00, in cadrul Festivalului Moft studentesc. In regia lui Ion Ciubotaru si scenografia Vioricai Perju, le are in distributie pe Ionela Arvinte, Mariana Ivanov si catelul Otto.
  Oase pentru Otto, este povestea a doua tinere: una e studenta la Conservator, cealalta, e prostituată, cu un copil in intretinere. Studenta la Canto obtine o bursa in Noua Zeelanda, numai ca bursa nu acopera si transportul cu avionul, iar dupa ce a epuizat toate variantele de a face rost de bani, tanara artista decide sa faca un compromis major: iese, o seara, pe centura. Din intalnirea lor fiecare personaj se îmbogateste, ambele au ceva de invatat de pe urma acestei experiente. Publicul, deasemenea, invata ca lucrurile sunt intotdeauna mai complicate decat par la prima vedere si ca oamenii nu trebuie judecati
  Citeste tot pe AltIași
• TEATRU. Ofertele firescului de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  Clasa de la UATC a lui Gelu Colceag (Doru Ana, profesor asociat, Radu Gabriel, asistent universitar) ofera, pe scena de la Casandra, sub indrumarea lui Doru Ana, o excelenta surpriza, in primul rind in ordinea unei raritati scenice: firescul. Surpriza se cheama Oferta de serviciu si reprezinta debutul in dramaturgie, cu dreptul, a doua actrite care, tot cu dreptul au inceput actoria acum citiva ani: Lia Bugnar si Dana Magdici. Nimeni nu incearca sa covirseasca pe nimeni in aceasta experienta scenica, fara ca ea sa devina, totusi, o pauza de relaxare intre doua spectacole complexe. Decorurile lui Stefan Caragiu imagineaza o antecamera functionala si cocheta, costumele Lilianei Cenean aduc in scena, fara sofisticare ori cine mai stie ce simbolisme, trecatorii din strada. Povestea, la rindul ei, e lipsita de explozii: un anunt din ziar cauta „tinara talentata“ (la ce Dumnezeu, nimeni nu afla), iar reactia este aparitia a sapte fete care vor astepta vreme de un ceas si ceva
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Teatru... cu inlocuitori de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Cand un festival care obisnuieste - oare de ce? - sa se desfasoare cumva "in secret", fara a-si face publicitate, fara a invita cronicari etc., cand un asemenea festival, zic, te pofteste sa iei parte la manifestarile sale, nu poti sa nu alergi fara preget la chemare. Cu atat mai mult cu cat ti se fagaduieste, printre alte lucruri de interes, o noua versiune scenica a Noptii furtunoase, montata chiar de teatrul-gazda. Asa am ajuns la Festivalul de Comedie de la Galati, care, din acest an (ori, poate, de mai demult?) se numeste Festivalul National de Comedie.
  Si n-am ajuns usor. Dupa o calatorie nu tocmai comoda cu microbuzul (trenul sosea prea tarziu), dupa emotii cand reci, cand calde date de timpul care avansa implacabil pe cand spatiul parea sa stea pe loc (firma posesoare a microbuzului daduse toate asigurarile privind ora ajungerii la destinatie, dar... suntem in Romania!), descind, care va sa zica, gafaind in foaierul arhiplin al Teatrului "Fani Tardini" (minunat public exista
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• Creştinism e atunci când de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Creştinism e atunci când o curvă de pe centură primeşte, spre păstrare temporară, 500 de dolari de la o cvasi-necunoscută. Ce face: fuge sau nu fuge?
  Către această dilemă, simplă, limpede şi tăioasă ca o lamă perfect ascuţită gata să fie înfiptă în omoplatul existenţei noastre adesea-patrupede, creşte Oase pentru Otto, unul dintre cele mai deştepte texte ale Liei Bugnar, relansat de curând la Green Hours, şi jucat, în formulă coupé, împreună cu Aici nu se simte (acesta din urmă publicat la Editura LiterNet sub titlul Omul de zăpadă, disponibil gratuit în format pdf aici).
  La 10 ani de la premiera găzduită de acelaşi Green, cu Medeea Marinescu în locul Dorinei Chiriac şi cu câinele-lup Iago în rolul terrier-ului Otto, Oase pentru Otto îşi păstrează prospeţimea, isteţimea, umorul şi, mai ales, capacitatea de a pune întrebări crunte într-o lume degrab-căutătoare de pufoşenii rozalii. La poate cel mai bun rol al carierei,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Premiera cu "Firmituri" de sursa: Evenimentul zilei
  Spectacolul marca Teatrul Luni de la Green Hours este o bucata zdravana de viata, servita la ceas de seara, un pic amaruie, dar tare gustoasa.
  In subsolul de la Green Hours, printre rotocoale de fum ametitoare si pahare pline ochi cu vin alb sau cocktailuri colorate, o mana de oameni s-au inghesuit duminica seara ca sa asiste la premiera oficiala a spectacolului „Firmituri”, de Lia Bugnar.
  Asezati in jurul meselor mici si verzi - pe scaunele cu grilaj din fier forjat, pe bancute inguste, pe pernute sau pe fotolii pitice, tapitate cu catifea verzuie - spectatorii de la Green s-au incalzit mai intai la un pahar de vorba.
  Apoi s-au trezit ca pe „scena” inchipuita o tipa cu gluga pe cap vorbeste de zor la un telefon public. Se rasteste la iubit, din ce se intelege. Cateva minute. La scurt timp, dinspre intrarea incaperii semanand a beci vine racnind „o tacanita” imbracata de scandal - cu o caciula cat roata de la caruta, o cravata cu Mos Craciun atarnata la gat si cateva
  Citeste tot pe Evenimentul zilei
• Cand actritele scriu si regizeaza de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  O actrita - Lia Bugnar - a scris textul, o alta actrita - Dorina Chiriac - a regizat spectacolul, cat despre interprete... Tot femeile domina numeric distributia noii productii a Teatrului Luni de la Green Hours.
  Desi barul nu s-a redeschis oficial dupa renovarea din aceasta vara - devenita inutila de vreme ce sediul este vanat mai nou de fundatii culturale - fantoma - teatrul si-a reluat locul in subsolul binecunoscut de lumea artistica romaneasca. Premiera care a deschis stagiunea 2006-2007 la Green a fost pusa la cale de un grup de tinere actrite dintr-o generatie care se poate lauda cu multe talente. Interesant este ca acestea ocolesc sistemul oficial sau, cel mult, se impart intre acesta si cel independent, facand eforturi sa nu renunte la propriile proiecte. Proiecte care se dovedesc inspirate, asa cum este si acest "Firimituri", care spune povestea a trei surori asupra carora destinul a actionat complet diferit. Pornit ca o comedie, spectacolul sondeaza incet, dar sigur,
  Citeste tot pe Gândul
• Lansarea tinerilor actori de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Din nou, atragem atentia asupra tinerilor creatori de teatru, carora si Nationalul bucurestean le acorda atentia cuvenita. Prima scena a tarii a selectat sapte tineri actori, in urma unui concurs la care s-au prezentat peste 150 de absolventi. Pentru lansarea lor, la comanda Nationalului, Lia Bugnar a conceput textul, "sapte dintr-o lovitura".
  
  Lia Bugnar este un nume cunoscut - actrita, scenarist, regizor -, care si-a afirmat personalitatea si ca dramaturg in teatrul independent. Spectacolele cu textele sale despre actualitate, scrise cu o replica vie, au obtinut succese la Teatrul Luni. "sapte dintr-o lovitura" se vrea o satira dura la adresa televiziunilor comerciale ce lupta cu disperare sa castige audienta prin exploatarea senzationalului in orice emisiune, ignorand problemele reale ale individului. si in aceasta piesa, replica Liei Bugnar are substanta, musteste adeseori a cinism, chiar daca forteaza in unele situatii vulgaritatea limbajului. Actiunea ne aminteste de "Big
  Citeste tot pe România Liberă
• O perspectiva televizata, de Lia Bugnar de Irina Pantiru sursa: Cronica Română
  Si a fost prima dintre premierele stagiunii 2008-2009 pe scena Teatrului National “I. L. Caragiale”.
  “Sapte dintr-o lovitura”, o noua piesa a Liei Bugnar, a umplut, sambata seara, sala Atelier a Teatrului bucurestean.
  Cel care semneaza regia si scenografia este insusi directorul Teatrului National Bucuresti, Ion Caramitru, un nume mare care sprijina activ succesul noii generatii. Prezent de altfel la premiera.
  De remarcat jocul teatral al lui Mihai Calota si al Victoriei Dicu. Alaturi de foarte tinerii actori, pe scena se afla Carmen Ungureanu si Lia Bugnar.
  O tema mai veche, dezbatuta de scriitoarea Lia Bugnar si in “Jocul de-a adevarul”. In ce procent dezvaluim celorlalti din eul nostru? In ce procent recunoastem fata de noi insine? In ce conditii ne dezvaluim exact asa cum suntem, cu ranile si cicatricile noastre, cu fiinta noastra profunda?
  Aici, dezbatuta intr-un joc de-a realitatea, in binecunoscutul format “Big Brother”, emisiune ce a facut inconjurul
  Citeste tot pe Cronica Română
• "7 dintr-o lovitura"! - Un nou succes la TNB: de Silvia Kerim sursa: Formula AS
  Adica un "hit", cum se spune in lumea spectacolului. O lovitura de maestru data de Teatrul National din Bucuresti. Mai exact, de Ion Caramitru, directorul general al primei noastre scene, care este si regizorul spectacolului. Iata ce marturiseste Caramitru insusi privitor la demersul lui: "Dupa concursul care a adus atat de multi candidati la TNB, cei sapte tineri pe care i-am angajat ne-au aparut ca o echipa care merita o atentie "marita". Si, la o propunere care a venit din interiorul teatrului, de a concepe ceva special pentru inceputurile lor la Teatrul National, am acceptat ideea de a comanda un text scris anume pentru ei. Am cautat un autor tanar si i-am comandat Liei Bugnar piesa"...
  Iar piesa este excelenta! Actiunea se petrece pe platoul unei televiziuni particulare, moarta dupa "rating", adica dupa audiente record obtinute cu orice mijloace. Asistam la o zi de "casting", o zi in care se cauta tineri actori pentru alcatuirea distributiei unui viitor serial. Sapte tineri,
  Citeste tot pe Formula AS
• Cei şapte care au dat lovitura de Răyvan Niţă sursa: Port.ro
  Lia Bugnar a scris "Şapte dintr-o lovitură" la comandă. O comandă de care s-a achitat cu brio dar, sunt convinsă, cu entuziasm, bucurie şi responsabilitate. Propunerea regizorului Ion Caramitru are menirea de a face cunoştiinţă publicului cu cei mai noi actori angajaţi ai Naţionalului bucureştean.
  Şapte personaje, şapte tineri, şapte idealuri, şapte destine marcate de frustrare. Şi o singură mamă a răniţilor - Televiziunea. Numai ea poate asigura celebritate peste noapte, vilă, maşină, Paradisul pe pământ. Televiziunea te poate scoate din anonimat, din masa amorfă de pomanagii ai sorţii. În aceste condiţii, un casting este o şansă unică. Gabi, Nick, Ema, Fefe, Bobo, Luca şi Clara sunt dispuşi să facă orice, să se adapteze gustului public telespectator, în speranţa că se vor număra printre aleşi. Între patru pereţi se consumă droguri, partide de sex, confidenţe, se suferă şi în cele din urmă, se şi moare.
  "Şapte dintr-o lovitură"
  Citeste tot pe Port.ro
• O lovitura reusita de Cristina Modreanu sursa: Art Act magazine
  Locul. Teatrul National din Bucuresti, la inceputul stagiunii. Sala Atelier, cea mai mobila si usor de transformat din „uzina TNB”. Prima premiera a stagiunii 2008-2009 a dat o sansa tinerilor sa urce pe ceea ce a tot fost numit la noi, cu un cliseu cat se poate de suparator si adesea neacoperit in fapte, „prima scena a tarii”.
  Călătoria. Incercarea principala, cand e vorba sa vezi un spectacol la Nationalul bucurestean este... parcarea masinii. Cunosc oameni care din cauza traficului aglomerat din orele serii si pentru ca n-au luat in calcul timpul necesar gasirii unui loc de parcare au pierdut spectacolul la care cumparasera bilete de doua saptamani. Pentru ca a doua incercare cand e vorba de Nationalul bucurestean este sa gasesti bilete la spectacolele programate aici. Aproape indiferent ce s-ar juca, spectacolele se vand cu zile intregi inainte, de unde reiese ca TNB este in continuare un loc de pelerinaj cultural, al carui avantaj principal e ca se afla in plin centru
  Citeste tot pe Art Act magazine
• Şapte dintr-o lovitură de Cristiana Gavrilă sursa: Time Out
  Stagiunea trecută, Teatrul Naţional angaja, după o selecţie riguroasă, câţiva tineri actori. Pe unii i-am văzut deja jucând în producţiile teatrului. Dar, Ion Caramitru, directorul instituţiei, le-a gândit un debut, care nu putea să treacă neobservat în ochii publicului şi ai presei. Un spectacol, regizat chiar de el, pe un text scris la comandă, cu roluri inventate special pentru ei. Autoarea piesei “Şapte dintr-o lovitură” este Lia Bugnar, actriţă şi dramaturg cu simţul scenei şi al replicii, lucru evident şi în acest spectacol.
  O falsă probă pentru rolul principal dintr-o telenovelă va antrena şapte concurenţi să-şi afişeze, cu dezinvoltură sau cu timiditate, dramele şi intimitatea în direct, într-o emisiune de tip “Big Brother”. Telespectatorii votează, iar doi dintre ei, o fată şi un băiat, vor fi câştigători. Cum televiziunea trăieşte din sex şi violenţă, fiecare se va chinui să ofere ingrediente pe placul publicului
  Citeste tot pe Time Out
• Sânge şi rating de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  Vocea olimpiana (a lui Ion Caramitru, directorul TNB si regizorul spectacolului) se aude de sus, ca in lagare. Directorul nu se vede. „Sapte dintr-o lovitura“ incepe cu „dialogul“ intre presedintele uneia dintre televiziunile comerciale si o producatoare angajata. Urechea fina a autoarei inregistreaza exact frazele si relatiile perpetuate in institutiile amintite. Lipsesc doar injuraturile, ca sa se vada ca realitatea e inca si mai dura. Un citat aproximativ: Seful: „Te-ai tuns“. „Mi-am taiat varfurile, raspunde producatoarea“. „Pune-ti ceva pe cap, arati groaznic, nici nu pot sa ma uit la tine“. Raportul de putere se manifesta la modul cel mai primitiv. Discursul de zi cu zi al directorului TV e un sir neintrerupt de umilinte. Pozitia sa de putere nu echivaleaza cu suita de straluciri manageriale, ci – cum se intampla etern in mitocaniada romaneasca –, cu defularea tuturor complexelor de putere. Fiecare cuvant constituie un atentat la demnitatea omului,
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Avanpremieră la comandă de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  Nu peste mult timp vom fi invitaţi la o premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti pe un text scris la comandă de Lia Bugnar. După ce, de mii de ani, poeţii dramatici, de la Eschil la Shakespeare şi aşa mai departe, ne-au învăţat cât de greu se scrie o piesă, Lia Bugnar ne învaţă cât este de uşor. În fond, autoarea nu face decât să gândească „postmodern“: opera de artă nu mai este ce era înainte, adică o valoare care se decantează şi se verifică în timp, ci un produs de consum ca toate celelalte care se foloseşte şi se aruncă. Ea răspunde unei nevoi moderne de urgenţă, grabă şi operativitate scriind o piesă la comandă. Nu la comanda socială, un eufemism pentru dictatura literară în comunism, ci la comanda unui teatru care se practică oriunde în lume. Oricum, comanda tot comandă rămâne şi ea presupune o anumită fire pragmatică, disponibilă, deschisă la orice subiecte, dar şi spontaneitate. În plus, Lia Bugnar preia sau
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Două seri dintr-un festival de Nicolae Prelipceanu sursa: Viața Românească
  Desigur, e putin. Doua seri e putin. Dar Festivalul Comediei Românesti, organizat de sase ani de dinamicul director al teatrului de profil din Bucuresti, l-am numit pe George Mihaita, a debutat cu doua spectacole excpetionale. Care, ca de atâtea ori, trec drept comedii dar nu sunt asa ceva.
  .....................................................................................................................................................
  O cu totul alta poveste, dintr-o cu totul alta lume, pune în scena la Nationalul din Bucuresti, în sala Atelier, Ion Caramitru. Piesa Liei Bugnar, 7 dintr-o lovitura, impresioneaza prin complexitatea caracterelor, urmarirea destinelor în proiectii rapide, cuprinzatoare cu toate acestea, prin imaginatia luxurianta a autoarei, ca si prin replicile stralucite, schitând limbajul strazii de azi, fara a face abuz, cum se obisnuieste în atâtea alte piese contemporane, de organe sexuale si copulatii. Pretextul este povestea unei emisiuni de tip Big
  Citeste tot pe Viața Românească
• Televiziunea naște monștri de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Lia Bugnar are un stil. Este dramaturgul care scrie constant și are și șansa de a-și pune în scenă textele. Unul dintre puținii dramaturgi români care au această bucurie. Mai mult, în cele mai multe cazuri, e și regizor, și actriță. Și are un grup cu care lucrează permanent. Și, cel mai important, are un public constant, care îi caută textele și montările și vine după ea în orice spațiu de teatru independent s-ar duce. Asta înseamnă, de fapt, a crea un mic curent, o mică mișcare. A face teatru independent în cel mai frumos și mai sănătos sens al termenului. Deși amprenta ei stilistică este valabilă și în cazul spectacolelor din teatrul de stat.
  „Șapte dintr-o lovitură”, una dintre cele mai recente producții semnate de Lia Bugnar (text, regie plus interpretare), este o piesă scrisă în urmă cu ceva vreme pentru actorii tineri de la TNB. (Lia Bugnar are și acest merit, din păcate pierdut în lumea/ societatea noastră,
  Citeste tot pe Yorick
• Teatrule, ce tânăr eşti! - 7 dintr-o lovitură la FNTi, 2013 de Vlad Galer sursa: Agenda LiterNet
  Ce-i poate prinde mai bine unui oraş grăbit, decât o clipă plină? Ce-i prinde mai bine unui spaţiu rece, decât o companie caldă? Ce-i vine mai bine omului singur, dacă nu o mângâiere pe suflet? Cărui om nu-i şade bine un zâmbet sincer sau un râs sănătos? Care rutină nu-şi cere un brânci? Ce dezgheaţă mai bine ca o emoţie? Zău că de n-ar fi început Festivalul Naţional de Teatru Independent 2013 (FNTi) răspunsul ar fi fost mai complicat.
  Cu mai puţine surle şi trâmbiţe anunţat decât frăţiorul care s-a dus pentru un an la lucru în sălile de repetiţie (FNT), FNTi a început la Bucureşti. Este un festival foarte important pentru că promovează un palier-alternativă al acestei industrii artistice. Este festivalul tinerilor actori, regizori, scenografi, coregrafi, dramaturgi. Altfel spus, FNTI e compus din oameni cu energie verde, cu idei proaspete şi cu un curaj de invidiat. Momentan asta cred eu despre acest festival, iar primul spectacol pe
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• 7 dintr-o lovitura cronica de Raluca Dan sursa: Buletin Da Da
  Fluturii daltonisti zboara bezmetici fara sa-si gaseasca floarea-adresa. Da. Ce nu stiati ca fluturii au flori adrese si daca sufera de daltonism, atunci se zbat neputinciosi prin aer, chinuindu-se sa-si gaseasca drumul spre casa?
  Ati simtit vreodata cum vin peretii peste voi si cum va sufocati masurand camera in lung si in lat? Ati simtit macar odata cum camera devine o cusca din ce in ce mai stramta? Si cum ar fi sa-i poti spune cuiva: Impinge, draga, peretii aia pentru mine!
  Si nu vi s-a intamplat niciodata sa munciti pentru lucruri pe care de fapt nu vi le doreati pentru voi? Ci ceilalti, cei pe care ii iubiti, s-au gandit si au planuit si au conspirat intotdeauna pentru binele tau, un bine pe care nu l-ai dorit si de care te simti coplesit?
  Nu aveti nicio nostalgie. niciun vis pe care il credeti pierdut de demult si el sta impietrit, ascuns in suflet, prefancandu-se mort dar sperand sa prinda o ocazie pentru a deveni, pentru a exista?
  Cele 7 personaje, cei 7 oameni de fapt
  Citeste tot pe Buletin Da Da
• Despre Lia Bugnar şi teatrul fără aere de Irina Vasilescu sursa: Agenda LiterNet
  Am văzut şi eu, într-un final, 7 dintr-o lovitură la Godot. Ştiu că e târziu, dar bine că l-am văzut. Acum consider că am suficiente piese Bugnar la activ încât să trag o concluzie. Concluzia e că mă bucur. Îmi place să văd o piesă onestă, scrisă cu umor isteţ, cu personaje tridimensionale, dar coerente şi, cel mai important, o piesă care nu se dă mare.
  E greu să faci teatru. E greu să montezi un Shakespeare care să nu plictisească şi, totuşi, să aibă legătură cu Shakespeare. E greu să abordezi un text contemporan astfel încât să se şi înţeleagă ceva din el. Dar cred că cel mai greu este să scrii un text cu preocupări cotidiene, curat, non-complicat, cu cap şi coadă, apoi să-l mai şi regizezi pe deasupra. Adică bănuiesc că e greu, din moment ce nu prea am mai văzut pe nimeni să facă asta cu succes în ultima vreme, în afară de sus-numita.
  Revenind la piesă. 7 dintr-o lovitură este un spectacol despre şapte candidaţi la un
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Cum de mai există viață în lume fără iubire? de Andrei Crăciun sursa: Revoluția bunului scris
  După succesul (atât succes cât poate fi cuprins într-o viralizare relativă) repurtat cu articolul despre musical-ul „Peretele”, vă propun astăzi o nouă incursiune în liabugnarism, fenomen în care am făcut, dacă vă amintiți, o primă incursiune cu luni bune (sau mai degrabă rele) în urmă.
  Când ai un om care scrie piese de teatru care devin spectacole prizate de spectatori, contemporani de-ai noștri, de la extenuații corporatiști cochetând cu chiluiala și coolnessul, la tinerele în pragul treizeci-ului îndrăgostite încă (ah, fetele!) de Marius Manole, ceva se întâmplă. Și când ceva se întâmplă, trebuie să încerci o explicație. Care este explicația liabugnarismului? Snobismul spectatorilor? Nu cred. Superficialitatea textului jucat? Nu e cazul. O aliniere a astrelor în contra lui mercur retrograd? Să nu deschidem această cutiuță a Pandorei. Distribuțiile din care nu lipsesc vedetele scenei bucureștene? Nu e suficient. Vechimea în
  Citeste tot pe Revoluția bunului scris
• 7 dintr-o lovitură. La o nouă privire de Andrei Crăciun sursa: Ziarul Metropolis
  Cunoaşteţi clişeul: fiecare om e alt om. Cu atât mai mult, vă spun, cu atât mai mult fiecare spectacol de teatru e un alt spectacol de teatru, chiar dacă pe afiş e acelaşi titlu. Minunea teatrului, pe scurt: mereu e altfel.
  Am văzut “7 dintr-o lovitură” în sala cea nouă și cochetă de la Teatrul Metropolis, duminica trecută (salut, salut cu simpatie apariția unui nou spațiu teatral în București!).
  Cu o altă distribuție – Ilinca Manolache, Marius Manole, Lia Bugnar, Alex Bogdan, Alex Nedelcu, Cătălin Babliuc, Letiția Vlădescu și Maria Obretin. Totul a fost diferit. Fiecare actor este, de asemenea, alt actor.
  Văzusem spectacolul la Godot, în urmă cu un an, pe scenă nu erau atunci Alex Bogdan, Alex Nedelcu și Letiția Vlădescu. Godot nu e Metropolis. Acolo – în Centrul Vechi – toate se întâmplă mai relaxat, ceea ce e – în mod egal – și bine și rău.
  Frumusețea revederii unui spectacol de teatru, deci. Povestea piesei rămâne:
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Cum de mai există viață în lume fără iubire? de Andrei Crăciun sursa: andreicraciun.eu
  După succesul (atât succes cât poate fi cuprins într-o viralizare relativă) repurtat cu articolul despre musical-ul „Peretele”, vă propun astăzi o nouă incursiune în liabugnarism, fenomen în care am făcut, dacă vă amintiți, o primă incursiune cu luni bune (sau mai degrabă rele) în urmă.
  Când ai un om care scrie piese de teatru care devin spectacole prizate de spectatori, contemporani de-ai noștri, de la extenuații corporatiști cochetând cu chiluiala și coolnessul, la tinerele în pragul treizeci-ului îndrăgostite încă (ah, fetele!) de Marius Manole, ceva se întâmplă. Și când ceva se întâmplă, trebuie să încerci o explicație. Care este explicația liabugnarismului? Snobismul spectatorilor? Nu cred. Superficialitatea textului jucat? Nu e cazul. O aliniere a astrelor în contra lui mercur retrograd? Să nu deschidem această cutiuță a Pandorei. Distribuțiile din care nu lipsesc vedetele scenei bucureștene? Nu e suficient. Vechimea în
  Citeste tot pe andreicraciun.eu
• Premiera - Camera cu portrete de Ana_Maria Nistor sursa: Time Out
  Jocul de-a adevarul, Teatrul Metropolis. Faceau parte din “generatia asteptata”. Intre timp, au primit premii, au fost apreciati, injurati, ei si-au vazut de proiecte inainte, iar azi sunt cumva “confirmatii” tineri din teatru. Ce e important, insa, e “bucuria primului rol” pe care, vad, si-o pastreaza in pofida (sau datorita) experientei.
  Sa ma explic: Lia Bugnar, Dorina Chiriac, Marius Manole, Andi Vasluianu deschid stagiunea la Metropolis cu un spectacol care are sanse mari sa tina la public multa vreme. Textul Liei Bugnar e ca o expozitie cu portrete in miscare, construita pe o situatie simpla. Intr-un parc de distractii, doi tineri se trezesc intr-o “camera speciala”, aflata la capatul toboganului cu gadilaturi. E un spatiu inchis, oarecum ciudat, “mobilat” doar cu patru forme geometrice si o voce din off care indica probele prin care cei doi captivi trebuie sa treaca pentru a iesi de aici. Vocea (George Ivascu) apartine unui “doctor nebun” care
  Citeste tot pe Time Out
• Scuturîndu-l pe Shakespeare de Oltița Cîntec sursa: Observator Cultural
  Shaking Shakespeare a fost ultima premieră a Teatrului German (TGST), înainte de închiderea stagiunii. Prin grija Guvernului şi a unei Ordonanţe (63/2010) scrise pe genunchi, acesta ar putea fi chiar ultimul spectacol al TGST ca instituţie de repertoriu. (I.P.)
  O coincidenţă fericită a făcut ca premiera cu numărul 400 a Teatrului German de Stat Timişoara să fie un spectacol cu rădăcini ancorate în opera shakespeariană. Shaking Shakespeare e un proiect postmodern care utilizează intertextualismul ca manieră de structurare a materialului dramaturgic şi spectacular. Cu Radu Alexandru Nica la cîrma regizorală şi cu o echipă deja rodată – Dragoş Buhagiar, Vlaicu Golcea, Florin Fieroiu şi Lia Bugnar ca dramaturg, în accepţia germană a termenului –, Shaking Shakespeare se anunţa un spectacol aşezat în trendul poeticilor teatrale actuale. Aşa şi este. Scenariul e vertebrat pe povestea lui Hamlet şi drama sa familial-existenţială. Podeaua spaţiului
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Năvoade și cupaje: Shaking Shakespeare de Daniela Magiaru sursa: România Culturală
  Spectacolul Shaking Shakespeare oferă nu o zgâlțâire a universului Shakespeare, așa cum anunță titlul spectacolului, ci o revizitare construită din decupaje inteligente de text. Deși "cusăturile" sunt la vedere, pretextul este bine ales: scena spectacolului din Hamlet servește drept cadru pentru un casting la care participă trupa de actori ce poposește la Elsinore și interpretează roluri precum Caliban, Macbeth, Lady Macbeth, Antonio, Shylock, Othello, Desdemona, Iago, Richard al III-lea.
  Creatorii spectacolului propun explorarea tramelor aduse la același numitor prin voință regizorală. "Vorbe, vorbe, vorbe" - replica rostită de Hamlet - servește drept cadru pentru o poveste. Avem un prim semn că bucățile de lume sunt reconstituite și reconstituibile: scena este presărată cu cărți, care,
  asemenea pietrelor din râu, servesc drept punți spre alte personaje și spre spectator.
  Actorii își modifică mereu statutul, fiind actanți, dar și spectatori în
  Citeste tot pe România Culturală
• Năvoade şi cupaje: Shaking Shakespeare de Daniela Magiaru sursa: Revista Orizont - pg.25
  Spectacolul Shaking Shakespeare oferă nu o zgâlțâire a universului Shakespeare, așa cum anunță titlul spectacolului, ci o revizitare construită din decupaje inteligente de text. Deși "cusăturile" sunt la vedere, pretextul este bine ales: scena spectacolului din Hamlet servește drept cadru pentru un casting la care participă trupa de actori ce poposește la Elsinore și interpretează roluri precum Caliban, Macbeth, Lady Macbeth, Antonio, Shylock, Othello, Desdemona, Iago, Richard al III-lea. Creatorii spectacolului propun explorarea tramelor aduse la același numitor prin voință regizorală. "Vorbe, vorbe, vorbe" - replica rostită de Hamlet - servește drept cadru pentru o poveste. Avem un prim semn că bucățile de lume sunt reconstituite și reconstituibile: scena este presărată cu cărți, care, asemenea pietrelor din râu, servesc drept punți spre alte personaje și spre spectator. Actorii își modifică mereu statutul, fiind actanți, dar și spectatori în
  Citeste tot pe Revista Orizont - pg.25
• Szekspirowski de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  Pentru al cincisprezecelea an consecutiv, Festivalul „Szekspirowski“ l-a celebrat pe Marele Will la Gdansk. Acesta este unul dintre cele noua festivaluri de gen care formeaza reteaua Shakespeare, printre ai carei membri fondatori se numara si directorul festivalului omolog din România, Emil Boroghina. Reprezentatiile din Polonia s-au întins si în Gdynia si Sopot, doua orase apropiate de Gdansk, locul cunoscut lumii întregi prin santierul naval unde a luat nastere sindicatul Solidaritatea.
  S-ar zice ca principalul criteriu de selectie al directorului artistic, Prof. Jerzy Limon, l-a constituit diversitatea. În cele noua zile de festival au curs unul dupa altul spectacole extrem de diferite. Unele bune, câteva exceptionale, caci cele din urma se gasesc, prin definitie, mai rar. Aproape toate, însa, remarcabile prin viziune sau prin experimentarea diferitelor forme de limbaj teatral. De la „Anatomia Lear“, imaginat de regizoarea Mikaela Hasán ca spectacol de animatie
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Microstagiune cu macroaplauze. Teatrul German din Timişoara (I) de Florian-Rareş Tileagă sursa: Agenda Liternet
  Poate că cea mai frecventă întrebare, când vine vorba de teatru, este "ai fost la spectacolul lui X?", urmată imediat de "şi cum ţi s-a părut?" Răspunsuri pot fi multe şi, uneori, cu două feţe, în funcţie de om şi de felul discuţiei. La fel şi unele aplauze: deşi nu ţi-a plăcut spectacolul cutare, fiindcă te uitai la ceas din cinci în cinci minute, totuşi ştii că ai mimat reacţii de încântare la final şi că l-ai aplaudat de parcă era o capodoperă. Da, lucrurile stau nesigur în teatru, iar senzaţia pe care o ai, când intri în lumea asta, este că aici nimic nu e negru pe alb şi că întotdeauna poţi conta pe o prefăcătorie confortabilă.
  Spectacolele de mai jos merită văzute şi sunt importante pentru că te fac să crezi că se poate şi altfel. Ele contrazic povestea de mai sus, n-au de-a face nici cu prefăcătoria, nici cu decepţia şi aduc, cel puţin spre bucuria mea, o rază de soare în lumea încurcată a teatrului.
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• Felii teatrale de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  N-am absolut nimic împotrivă să râd sau să plâng la teatru - ba chiar mi se pare că e un apogeu de atins. Cu condiția să nu fiu obligată, trasă de mânecă, să nu fiu agresată cu trucuri căutate cu lumânarea - adică să fiu provocată subtil, nu împinsă cu un brânci, fie el dramaturgic, actoricesc sau regizoral.
  ”Feliile” dramatice imaginate de Lia Bugnar pentru spectacolul cu același nume de la Naționalul sibian îți dau câte un asemenea brânci la fiecare zece minute.
  O fată vorbește cu tatăl ei mort în mijlocul unei conversații purtate la telefon cu un dealer de droguri, o bunică vorbește și ea cu fiul ei mort, ridicând pumnul spre cer, o femeie cere bani pentru fetița ei aflată în căruciorul cu rotile, o altă femeie dansează cu corpul în fotoliu al bărbatului pe care l-a iubit și care a murit. Textul are un fond patetic pronunțat, menit să stoarcă lacrimi asistenței, mai exact unui public precis definit alcătuit din femei
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Magia Ofelia Popii de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Se reproşează adesea criticii româneşti că de multe ori îşi bazează afirmaţiile pe impresii… Am să pic cu bună ştiinţă, de data asta, în plasa pe care ţi-o întinde impresia personală, atunci când e vorba de un spectacol precum „Felii” după textul şi în concepţia Liei Bugnar, cu Ofelia Popii.
  Vă amintiţi povestea din filmul „8 femei”? Un bărbat moare în mod misterios şi opt femei care îi trecuseră într-un fel sau altul prin viaţă îi „investighează” moartea. Acolo erau opt actriţe… În textul Liei Bugnar sunt şapte femei. Dar o singură actriţă… Şi tot un bărbat, ce moare, în mod misterios, în casa unei servitoare. Iar cele şapte femei, care, aşa cum spuneam, i-au trecut prin viaţă, se întâlnesc, se descoperă şi li se schimbă destinul după moartea lui. Povestea – excelent scrisă, de altfel, cu un simţ al replicii cum rar se întâlneşte în dramaturgia contempoarnă, cu o duioşie şi mai rară în aceeaşi
  Citeste tot pe Yorick
• Ofelia, Felii, Lia - Felii de Doina Giurgiu sursa: Agenda LiterNet
  A fost odată un bărbat care a adunat lângă el toate variantele iubirii. A fost odată (ca şi altădată) un iureş de dureri şi angoase născut dintr-o simplă întâmplare - moartea. Lui. Amanta banală, izolată, dar esenţială ca o şosetă bună de iarnă, îşi adună iluziile, încolăcite ca lâna în jurul andrelelor. Soţia, ca un tren deraiat, îşi caută momentul trădării macazului în traseul discontinuu al unei iubiri complicate, cu iz (alcoolic) de gări fără oprire. Fiica, înfrigurată şi dezorientată în toiul unei nopţii amfetaminizate, îşi cheamă tatăl copilăriei pulverizate de un gest. Pedichiurista îşi cerşeşte speranţele copilului ei rămas fără medicamente. Mama, cinică şi patronală, împarte cărţile sorţii, după cum a făcut-o toată viaţa: cu umor negru, dizolvant. O asistentă, o femeie, o altă femeie, femeia, femeile lui. Accidentale, incidentale.
  El e, neîntâmplător, mai mult decât un bărbat. E un preşedinte mort.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Nu serviţi o Felie? de Manuela Zipişi sursa: Agenda LiterNet
  Într-o sală arhiplină, la Bulandra, în cadrul FNT 2011 am constatat cu plăcere de ce este în stare tandemul Lia Bugnar - Ofelia Popii în Felii. După câteva piese din festival care mi-au dat literalmente somnolenţă (deşi se ţipă mult în teatru...), spectacolul scris şi regizat de Lia Bugnar m-a ţinut în priză până la ultima zbatere a cortinei.
  Am citit undeva o declaraţie a Liei care spunea că, dacă piesa nu s-ar fi numit Felii, atunci cu siguranţă ar fi meritat numele de Ofelii. Ofelia Popii se agită pe scenă asemenea unui cameleon şi taie un tort imens în felii. Felii din viaţa unor femei pe care aparent le leagă numai o unică prezenţă-absenţă masculină. Spun aparent, pentru că dincolo de animozităţi sau neînţelegere se ascund speranţe, dorinţe şi trăiri universale. Iar O-felia sare din felie în felie, din vârstă în vârstă şi din personaj în personaj cu o prospeţime revigorantă.
  Scenografia este bine calculată - decorul
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• “FELII“ – Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  2 NOIEMBRIE – FNT (Ediția XXI )
  “ÎN PRIM – PLAN ACTORUL” este secțiunea dedicată celui mai important element dintr-un spectacol, INTERPRETUL, și a reunit cinci spectacole – recitaluri, probe de foc pentru talent. Evident că pentru un recital sau “on man show”, actorul trebuie să aibă și un text care să-i evidențieze harul.
  Ofelia Popii, prețuită actriță a Naționalului din Sibiu, a optat pentru “Felii” de Lia Bugnar și a dobândit premiul UNITER în 2010 pentru cea mai bună actriță în rol principal. Și autoarea textului este actriță, dar în urmă cu câțiva ani a debutat și ca dramaturg, reușind în timp să se afirme prin scrieriile sale jucate în teatrul independent și chiar pe scena Naționalului bucureștean. Scrierile sale arătau un dramaturg cu replică bine scrisă, definitorie pentru personaj și bogată în sensuri. Constructul conflictelor era însă, uneori fragil, dar a câștigat în alcătuire de la un text la altul.
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Felii, de Lia Bugnar, la Festivalul National de Teatru de Flavia sursa: Metropotam
  Recent incheiatul Festival National de Teatru a adus pe scena Teatrului Bulandra una din productiile Teatrului Radu Stanca din Sibiu, si anume aclamata "Felii", scrisa si regizata de Lia Bugnar, la care am fost si noi spectatori.
  Actrita Ofelia Popii, pe care o puteti vedea si in productia "Breaking the waves" a aceluiasi teatru din Sibiu, face o demonstratie de forta intr-un spectacol de tipul one woman show in care interpreteaza o serie de sapte personaje feminine care sufera in urma mortii unui barbat care le indeplinea rolul de tata, sot, fiu, amant, binefacator si asa mai departe.
  Trecerea de la un personaj la altul se face in cateva secunde, aproape fara sa ne dam seama, la inceput fiind putin uimiti de rapiditatea cu care Ofelia Popii se transpune fizic si psihic in altcineva. Avem o sotie posesiva, orgolioasa si vicioasa care se dezvaluie prin replici pline de incarcatura sentimentala legate de familia, viata si sotul ei disparut, avem o fiica depravata care injura si se
  Citeste tot pe Metropotam
• FNT | RECENZII LA CALD: „Felii“ - Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, de Lia Bugnar de Andrei Vornicu sursa: Metropolis online
  Sala e arhiplină. O sumedenie de tineri pofticioși când vine vorba de teatru stau în picioare și așteaptă cu o răbdare neobișnuită să înceapă spectacolul. Lia Bugnar este camuflată printre ei și le este solidară pentru că nici ea nu are un loc pe scaun. O RECENZIE DE MIRCEA IBADOF
  Suntem puși față în față cu moartea încă din prima scenă. Îi simți răsuflarea în ceafă. Chiar dacă nu este evidentă de la început prezența cadavrului deoarece ai impresia că personajul doarme, atunci când acest lucru devine un truism, ființa îți este inundată de o mare de fiori reci. Nonșalanța cu care este tratată moartea contribuie la această înfiorare existențială – pentru femeie, moartea bărbatului este ceva absolut normal.
  Ofelia Popii te lasă fără cuvinte, comutat parcă pe modul silent ca și telefonul din buzunar. Ușurința frustă cu care această pendulează între stări extreme și rapiditatea halucinantă cu care trece de la un personaj
  Citeste tot pe Metropolis online
• Ce am mai văzut... de Cristina Bazavan sursa: SIMPA - Blogul Cristinei Bazavan
  saptamina trecuta am fost la repetitia finala a unui nou spectacol de la TNB: Fata din Curcubeu.
  ***
  piesa asta n-are nimik din lucrurile cu care sunteti obisnuiti la TNB (ma bucur tare ca sefii TNB au acceptat sa se joace in sala 99 a “marii scene bla bla”). piesa asta e moderna. si fara decoruri complicate. ar putea foarte bine sa se joace la Godot.
  desi e mai bine ca nu se joaca la Godot, pentru ca v-ati fi baut vinul in sughituri de plins.
  ***
  am vazut piesa cu 10 spectatori in sala, majoritatea oameni de teatru – adica actori – si, desi in teorie sunt antrenati sa se apere de ce vad de pe scena, toti spectatorii, dar absolut toti, au plins din greu.
  si-au ris zgomotos.
  eu ma chinuiam sa nu sughit cind pling, macar sa pling in tacere ca sa nu deranjez – pentru ca sala e mica si se aude orice rasuflare.
  ***
  Fata din curcubeu e o piesa scrisa si regizata de Lia Bugnar, cu Tania Popa in rolul principal (si singurul din piesa). e povestea unei femei spusa din
  Citeste tot pe SIMPA - Blogul Cristinei Bazavan
• Curcubeul din ultimul rând de la cinema Curcubeu de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Printre dramaturgii contemporani, Lia Bugnar este un caz aparte. Textele pe care le scrie, uneori special pentru anumiţi actori, cum e cazul Taniei Popa cu „Fata din curcubeu”, sunt mai degrabă atipice, pentru că vorbesc despre om şi despre oameni, aşezaţi în contexte sociale, nu despre contexte sociale, în care personajele sunt folosite pe post de material ilustrativ. Lia Bugnar explorează zone profund emoţionale, apasă inteligent anumite butoane la care reacţia publicului nu se lasă aşteptată, atinge acel fond sensibil care nu poate rămâne fără ecou.
  După textul „Felii”, pus în scenă la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, cu Ofelia Popii, o poveste în care destinele a şapte femei se întâlnesc la un moment dat într-un punct, toate şapte fiind interpretate de aceeaşi actriţă, în „Fata din curcubeu”, Tania Popa îşi asumă un discurs personal despre o existenţă ratată.
  Un one-woman show, spectacolul de la Sala 99 a Teatrului Naţional
  Citeste tot pe Yorick
• Tainele Taniei de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Probabil că fiecare actor, ajuns la maturitate artistică, visează un spectacol numai pentru el, un spectacol care să îl solicite şi, în egală măsură, să îl reprezinte plenar. Nu cred că e vorba în primul rând de orgoliu, cât mai ales de a dărui varianta ta, de a spune "Uite ce stiu şi pot eu sa fac!"
  Naţionalul bucureştean derulează un program intitulat "Uşi deschise pentru toţi", o şansă pentru actorii teatrului - şi nu numai - de a propune spectacole, de a decide unde poate fi, unde merită să fie locul lor în repertoriul unei asemenea instituţii de prestigiu. "Fata din Curcubeu" este un eveniment semnat Lia Bugnar (autor şi regizor), Tania Popa şi Marian Hâncu (interpreţi). O poveste emoţionantă în care muzica are un rol esenţial.
  Protagonista, o prostituată care îşi câştigă existenţa oferindu-şi serviciile în ultimul rând de scaune din cinematograful Curcubeu, e o femeie încă tânără dar incredibil de singură.
  Citeste tot pe Port.ro
• Când curcubeul e fără culori de Monica Andronescu sursa: Adevărul literar și artistic
  „Fata din curcubeu“, pus în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti, este un one-woman show al cărui text a fost scris special de Lia Bugnar pentru Tania Popa.
  „Textele Liei Bugnar, unul dintre dramaturgii contemporani cei mai activi pe scenele din Bucureşti şi din ţară, au o calitate şi un merit important: vorbesc despre om şi despre oameni, aşezaţi în contexte sociale, nu despre contexte sociale, în care personajele sunt folosite pe post de material ilustrativ.
  Lia Bugnar îşi propune să exploreze zone profund emoţionale, să apese inteligent anumite butoane la care reacţia publicului nu se lasă aşteptată, să atingă acel fond sensibil care nu poate rămâne fără ecou. Iar acest lucru se întâmplă şi în cazul montării „Fata din curcubeu", de la Sala 99 a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB).
  Un one-woman show, spectacolul inclus în programul „Uşi deschise pentru toţi" este construit de Lia Bugnar şi asumat de Tania Popa ca o
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Când talentul își spune cuvânt de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Poate și din cauza crizei financiare care afectează teatrele, ca și din absența unor regizori capabili de spectacole solid , coerent concepute, actorii, în special actrițele, apelează la recitaluri în așteptarea marilor partituri convenabile personalității lor. Se desfășoară acum, la Bacău, cea de a șaptea ediție a Galei STAR (5 – 10 aprilie), a unui festival dedicat recitalurilor. Trebuie să prețuim ambiția celor care se încumetă la astfel de recitaluri mai numite și on-man show sau one-woman show, mai ales că este foarte greu să descopere monologuri avantajoase personalității lor. A ales unul celebru, Oana Pellea și regizoarea Sanda Manu, “Vocea umană” de Jacques Cocteau la Teatrul Metropolis, oferind un spectacol greu de uitat, comentat pe blog. Pentru alte recitaluri se apelează la dramaturgia mioritică, aflată de multe decenii în criză de inspirație. Nu vom comenta festivalul de la Bacău, ci un recital de excepție propus de Naționalul
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Actriţa Tania Popa cântă şi ne încântă de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  După primele reprezentaţii cu spectacolul "Fata din curcubeu”, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, am observat pe bloguri, pe reţele de socializare multe reacţii pozitive. Impresionează povestea, pe scenă. Totul depinde de cum e scrisă povestea, de cum e servită, ca să îi captezi atenţia publicului.
  Textul "Fata din curcubeu” l-a scris Lia Bugnar pentru Tania Popa. Lia semnează şi regia. Tania – actriţă talentată, de un firesc ieşit din comun, fără astâmpăr, aflată mereu în căutarea a ceva deosebit, pare că se simte împlinită cu acest recital scenic, pe care îl susţine timp de 1 oră şi 20 de minute, la Sala 99 a TNB.
  Autoarea anunţa această creaţie pe Facebook, pe la mijlocul lunii februrie: "Tania Popa e actriţa aia care a intrat la 16 ani la Facultatea de Teatru şi toată lumea a decis că-i genială. Basarabeancă talentată, de! După care ne-am obişnuit cu ea, s-a obişnuit şi ea cu ea şi... nu ştiu, parcă anii i-au mai tuns
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Pofta de a iubi de Eliza Păuna sursa: Agenda LiterNet
  E imposibil să nu te molipseşti. Mie mi se întâmplă. Vă jur. Mă molipsesc de energie şi lacrimi şi poveşti şi oameni. Iar procesul asta nu-i uşor de împlinit. E un truc. Îţi trebuie cineva de la care să te "îmbolnăveşti". Eu m-am "îmbolnăvit" de la Tania Popa. M-am îmbolnăvit cu poftă de a fi, cu pofticioase ilarităţi în timp ce plâng, cu cântece ruseşti şi filme uitate. Păi, da. Cam asta-i şmecheria. Tre' să-ncepi să râzi în timp ce plângi.
  Spectacolul ăsta nu e un curcubeu obişnuit, aşa cum desenam eu curcubeele când eram mică. E unul peste care tot plouă greu şi el se decolorează, dar tu te îndrăgosteşti de el aşa cum e, un curcubeu alb-negru, din care încă se mai scurg picături şi alte picături... Aşa-i cu fata asta care a ajuns prostituată. Fata asta care îşi aşteaptă clienţii pe locurile 13 şi 14 din ultimul rând al cinematografului "Curcubeu", căreia i-a murit sora geamănă în timp ce dansa pe gheaţă,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Suspectă de geniu: Tania Popa, “Fata din Curcubeu” de Gabriela Hurezean sursa: Cronica Română
  A debutat pe scena Teatrului Naţional în rolul titular din “Ondine”, chiar în anul în care a absolvit Facultatea de Teatru – 1994. De atunci au trecut 18 ani, iar Tania Popa îşi celebrează majoratul artistic la Sala 99 a Naţionalului, prin acest one-woman-show care scoate la iveală nişte resurse actoriceşti pe care nimeni, până acum, nu le-a descoperit şi n-a ştiut să i le exploateze.
  Performanţă născută din prietenie
  După vreo paisprezece roluri în care a strălucit dar n-a spus totul, Tania Popa (pe care Gheorghe Dinică o alinta “Rusoaica”) a simţit, deodată, nevoia imperioasă de a cânta nişte melodii ruseşti. I-a cerut bunei sale prietene, Lia Bugnar – un dramaturg redutabil!- să-i pună “nişte cuvinte” între cântece. “Mi-a venit imediat ideea unui personaj. – povesteşte Lia Bugnar, care semnează şi regia – Am întrebat-o cum i s-ar părea dacă ar juca o curvă, atât de săracă şi amărâtă, încât e obligată
  Citeste tot pe Cronica Română
• Tania Popa se reinventează la TNB. de Radu Pocovnicu sursa: Revista Flacăra
  Grație textului Liei Bugnar, scris special pentru ea, actrița originară din Basarabia face un spectacol cu adevărat mare.
  Sala 99 de la TNB nu este Cinematograful Curcubeu, şi nici nu are 13 rânduri. Dar Tania te face să întorci capul, pentru o clipă, către o poveste aievea. O prostituată vorbeşte despre sine, aşa cum nu o cunoaşte nici un client al ei, singurele persoane cu care interacţionează. Doar unul face excepţie, deoarece vede în ea altceva decât o prostituată, înnobilând-o pentru că îi dăruieşte, fără să ceară nimic în schimb, decât un moment de tandreţe. Un altul o cere de soţie. Dar acestea sunt excepţiile care confirmă regula. Pe rândul 13 al Cinematografului Curcubeu clienţii ei vin, îşi rezolvă problemele, pleacă. În contul preţului unui bilet de film.
  „Câte filme n-am văzut!” – spune ea, o replică unde râsul îngheaţă, relevând impuritatea unei experienţe teribile.
  Citeste tot pe Revista Flacăra
• O victimă inocentă de Mădălina Dumitrache sursa: Agenda LiterNet
  Prostituată? "O meserie ca oricare alta - ne asigură Pascal Bruckner şi Alain Finkielkraut - meserie care, deşi condamnată în numele bunelor moravuri sau al protejării copilăriei, nu e mai imorală decât munca agentului de la asigurări sociale, a minerului, funcţionarului, artistului, scriitorului, dactilografei, nu e mai abjectă, adică mai puţin abstractă, concentrată în cinism asupra rezultatului (banii) şi indiferentă la mijloacele de a-l obţine."
  Spectacolul Fata din curcubeu, semnat de Lia Bugnar, îşi concentrează atenţia asupra laturii umane a prostituatei, adesea greu de observat în timpul "orelor de serviciu". Textul care se află la baza acestui spectacol dezvoltă două direcţii principale: misoginismul (mereu) prezent la tot pasul şi decăderea, soarta unei "copile a străzii". Dovedind un acut simţ al realităţii, Lia Bugnar deşiră inefabilul feminin focalizând atenţia asupra unui suflet întinat pentru care a trăi echivalează cu a te
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Miza României pe scenele lumii: autenticitatea de Cristina Hermeziu sursa: Adevărul
  Am văzut la Paris, luna trecută, spectacolul „La fille de l’arc-en-ciel” - „Fata din curcubeu” de Lia Bugnar, produs şi jucat de Marcela Motoc Aguessy - în rolul prostituatei, cu acompaniamentul, la acordeon, al lui Gabriel Androne, muzician – rom.
  Franceza şi româna au făcut un cuplu inedit în acest spectacol jucat în spaţiul intim al Théâtre de l’Orme, înfiinţat la Paris în 2002 de pasionatul şi pasionantul regizor român Lauremţiu Azimoară. Secvenţele-monolog din viaţa prostituatei au fost performate în franceză, în alternanţă cu melodii celebre româneşti - « Cine iubeşte şi lasă », « Mi-am pus busuioc în păr » - interpretate de actriţă pe limba Mariei Tănase. Am ieşit cu o impresie tonifiantă, alimentată pe mai multe planuri. În acelaşi timp am ieşit cu o impresie de potenţial generos, care ar merita încă explorat. Trebuie spus din capul locului că, la Paris, oferta de spectacole pe seară este halucinantă,
  Citeste tot pe Adevărul
• Fercirirea de la capătul curcubeului de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Fericirea e o impresie subiectivă. E un act de voinţă şi un produs al imaginaţiei. Optimistul nu face altceva decât să aleagă să nu vadă partea goală a paharului, chiar când plinul nu înseamnă altceva decât o picătură. Se spune că nu poţi să fii cu adevărat fericit, dar că merită, totuşi, să cauţi starea asta cu determinarea unui hidalgo aflat în slujba Dulcineei lui. Şi se mai spune ceva: imediat ce o găseşti, fericirea mult visată dispare ca prin farmec, lăsând locul unei noi dorinţe imposibil de împlinit; o altă fericire. Deci, e doar un moft, o toană de copil răsfăţat. Toată filosofia vieţii se rezumă la „vreau”. Şi când „vreau”-ul ăsta egoist este însoţit de „primesc” şi „am”, gata fericirea. Trist, meschin, superficial şi „fericit”; aşa defilează prin viaţă insul banal. Oarecarele învingător al propriului destin.
  Percepţia mea tranşantă şi monocromă şi-a găsit nuanţele, s-a încălzit şi s-a
  Citeste tot pe Yorick
• Când fata din Curcubeu e Ilona Brezoianu de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Am să las pe un număr viitor o analiză a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru” aflat în plină desfășurare la Bacău, precum și a Concursului de Monodramă, ajuns la a treia ediție. Două concursuri cu premii consistente – aș zice că premiul de 7 000 de euro de la concursul de recitaluri este, poate, cel mai valoros pus în joc în acest moment la vreunul dintre festivalurile-concurs din țară. Deci despre legătura dintre bani și valoare, data viitoare, după ce toți concurenții vor arăta, pare-se, ce pot și juriul va alege.
  Până atunci, am să mă opresc la spectacolul „Fata din Curcubeu” de Lia Bugnar, cu Ilona Brezoianu, prezentat duminică seara în concurs pe scena de la Bacău.
  Într-o variantă nouă, după cea cu Tania Popa de TNB, „Fata din Curcubeu” a Liei Bugnar se întoarce, dovedind în primul rând excelentele capacități și resurse de a fi pus în scenă ale textului, într-o dramaturgie
  Citeste tot pe Yorick
• Ilona Brezoianu, o actriţă greu de uitat… de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  Sunt actori pe care îi uiţi la un sfert de oră după ce i-ai văzut jucând. Pur şi simplu se refuză memoriei, topindu-se în anonimat. Alţii, în schimb, refuză să se retragă din câmpul percepţiilor tale; ceva indefinibil îi va păstra pentru mult timp acolo.
  Din această a doua categorie face parte şi Ilona Brezoianu, pe care, la Bacău, în contextul Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, am văzut-o în „Fata din curcubeu” (o producţie Godot Café Teatru, text şi regie Lia Bugnar). E un spectacol impecabil construit, cu evoluţii dramatice atent dozate, într-o dialectică râs-lacrimă cu totul şi cu totul specială. Dezvoltarea personajului, transformarea lui dintr-unul de duzină (o prostituată care îşi duce clienţii pe ultimul rând al cinematografului „Curcubeu”) într-unul unic şi irepetabil sunt posibile prin jocul de mare fineţe al unei actriţe pe care îţi doreşti să o revezi. Vulgaritatea şi
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro
• O iubesc pe Fata din Curcubeu de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Din când în când, nu prea des, mi se îmtâmplă să simt nevoia să vorbesc despre un spctacol la persoana I. Tocmai pentru că spectacolul mi s-a adresat la fel; ochi în ochi, luându-mă pe după umeri şi ducându-mă în lumea lui. Şi mai rar, probabil este prima oară când păţesc asta în teatru, iubesc un personaj. Cunosc sentimental pentru că acum câţiva ani am plans cu sughiţuri la moartea lui Walter Bishop din ultimul episod al sezonului cinci al serialului „Fringe”. Dar să iubesc un personaj de teatru mi se părea impoibil. Pentru că, nu-i aşa, eu ştiu cum e cu teatrul. Nu mă păcăleşte el pe mine. Şi uite că nu-i aşa.
  A fost dragoste la prima vedere, dar a fost nevoie de o a doua întâlnire ca să îmi dau seama. O iubesc pe „Fata din Curcubeu”. Personajul. La modul cel mai propriu în care poţi iubi un om. Cu căldură şi prietenie şi lacrimi în ochi. Simt nevoia să o ocrotesc, să îi dau mai mult decât leul pe care îl cere când
  Citeste tot pe Yorick
• O minune ce se cere repetată de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Intră pe neaşteptate în sala de spectacole, de pe o laterală şi începe să ne vorbească. Ne cere un leu, doi sau cinci. Cât vrem sau cât putem fiecare. Ne spune că un leu înseamnă nimic, câteodată înseamnă mult, iar uneori înseamnă totul.
  Are o voce aparte, marcată de excesul de tutun şi de alcool. Unii dintre noi îi dau leul cerut, alţii preferă să o privească ori, poate, doar să se amuze. Fata îşi vede pe mai departe de ale ei. Ne promite că în schimbul leului primit ne va cânta. O va şi face. Vom auzi cântece ţigăneşti, cântece din lumea căreia îi aparţine. Sau căreia i-a aparţinut pe vremea când castelul fericirii ei avea etajele complete. Mai apoi cea care la început dădea semne a fi o intrusă se va apuca să ne povestească despre ea, despre zilele ei, despre cum îşi câştigă existenţa. Avem în faţa noastră o prostituată care prestează într-un cinema modest, vechi, de cartier. Cinema Curcubeul. Îşi duce acolo clienţii
  Citeste tot pe Adevărul
• Cu cât apa e mai mare, cu atât sunt eu mai tare! de Vlad Alexandrescu sursa: Art7
  În ultima vreme, graţie poate şi încercărilor de înnoire pe care le-a adus guvernarea Cioloş, se poate observa o schimbare de perspectivă în percepţia asupra problematicii rrom. Mărturiile publicate de Valeriu Nicolae în Dilema veche mută în chip radical accentul dinspre etnic spre social, aducând discuţia către locul ei just, care este extrema sărăcie şi inegalitatea de şanse. Cartierul defavorizat devine astfel limita unei experienţe umane, ce ridică societăţii provocări majore, de la integrarea şcolară la recunoaşterea handicapului social, de la acceptarea diferenţei culturale la modificarea unor moduri de întrebuinţare a spaţiului public.
  În cazuri de inechitate flagrantă, a fost întotdeauna rolul scriitorilor să sară, cavalereşte, în apărarea celui mai slab. Avem în această privinţă, nu numai în politicile publice, dar şi în literatură, o întârziere de câteva sute de ani. În Franţa, la jumătatea secolului al XIX-lea,
  Citeste tot pe Art7
• Povești, cântece și filme cu „Fata din Curcubeu” de Alexandra Pascu sursa: Scena.ro
  În spațiul mic de la Green Hours, rolurile foarte bine jucate reușesc să teleporteze spectatorul în altă lume, fără granițe, fără pereți care să îl sufoce. Când personajul nu iese prea reușit, spațiul își pierde farmecul intimității și misterul pe care l-ar putea crea, iar dezavantajele ies la suprafață imediat. Ilona Brezoianu însă reușește când o interpetează pe fata din Curcubeu, să facă o punte către o lume mare. Să aducă pe rând cinematograful Curcubeu, filmele din cinematograf, disprețul față de clienții ei, ai unei „femei de moravuri ușoare” și toată copilăria ei chiar acolo, pe scena puțin încăpătoare, să le facă pe toate apoi să dea târcoale spectatorilor, să-i pătrundă și să-i facă s-o înțeleagă pe femeia ușoară din Curcubeu.
  Spațiul mic, atunci când textul și actorul îi permite, încurajează și apropierea dintre personaj și spectatori. Aceștia din urmă devin mai îndrăzneți, mai glumeți,
  Citeste tot pe Scena.ro
• Fata din curcubeu și muzica lui Edith Piaf de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Sunt, cred, deja mai bine de șase ani de când actrița Tania Popa lansa pe piață, într-un one woman show intrat în repertoriul Teatrului Național din București, o piesă care se dovedește a fi dacă nu cel mai bun, oricum cel mai de succes text scris până acum de Lia Bugnar. E vorba despre Fata din curcubeu, a cărui primă montare a fost regizată chiar de Lia Bugnar.
  Textul Liei Bugnar îi venea mănușă Taniei Popa. Actrița ne istorisea povestea unei fete ce părea a fi de origine basarabeană și care a ajuns să se prostitueze. „Locul ei de muncă” devenise cinematograful Curcubeu, acolo unde, cu ocazia fiecărei proiecții la care intra plătindu-și cinstit biletul, își aștepta clienții. Așa a ajuns să vadă o mulțime de filme, fie ele comerciale sau de artă, să le cunoască pe toate marile vedete, adevărate sau produse ale unui agresiv și bine reglat sistem de promovare, să știe tot ceea ce este și bun, și prost în a șaptea artă.
  Citeste tot pe Yorick
• „Noi4”, cu patru frumoase nebune ale marelui Bucureşti de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  La Teatrul LUNI de la Green Hours am văzut, de curând, spectacolul „Noi4” al asociaţiei „Teatrul nu e o clădire”. Textul e scris de Lia Bugnar, iar regia aparţine Dorinei Chiriac. Amândouă joacă în această montare din distribuţia căreia mai fac parte Maria Obretin şi Ilinca Manolache. Mai există un nume pe afiş, cel al Adei Milea – autoarea muzicii.
  În beciul Green-ului, arhiplin, spectatorii, majoritatea tineri, au fost cuceriţi, pentru că e un spectacol bun. Râzi, apoi meditezi. Deşi simplu, aşa cum e stilul Liei Bugnar, textul are profunzime, te copleşeşte. E cu de-ale vieţii, de-ale artiştilor, cu iubire şi trădare, cu mărturisiri şi dezamăgiri; e cu teatru în teatru...
  Patru frumoase nebune din marele nostru oraş, care trăiesc pentru teatru şi prin teatru, fac ceea ce gândesc. Şi fac bine. Am întrebat-o pe Lia Bugnar cum a apărut „Noi4” şi ea ne-a spus: „Spectacolul s-a născut într-o bună zi când noi4 beam o cafea pe
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Patru actriţe în căutarea unor personaje de Oana Stoica sursa: bewhere
  De la Pirandello încoace, personajele îşi caută autorul. În "Noi 4", actriţele îşi caută personajele care evadează din spectacol.
  Teatrul se deşiră şi pe scenă rămâne urzeala show-ului care e, până la urmă, tot teatru. Spectacolul Liei Bugnar este o joacă de-a convenţiile care se exfoliază ca foile de ceapă. În povestea iniţială, o ironie la adresa dramoletelor familiale, universul feminin din jurul unui bărbat se aglomerează: o nevastă, două amante şi o surpriză de tip deus ex machina care complică lucrurile de-a binelea.
  Personajele vor să pară dramatice, dar cad în melodramă şi uneori alunecă afară din poveste, lăsân­du-le pe actriţe să se descurce cum or şti. Convenţia se rupe şi actriţele se joacă pe ele însele într-o altă poveste, a facerii spectacolului. Cum teatrul e viaţă, iar viaţa e teatru, în spatele „marilor” drame de pe scenă sunt „micile” drame ale artistelor. Autoarele evită păcatul de a cădea în
  Citeste tot pe bewhere
• „Noi 4” sau cum să înfrângi o telenovelă cu propriile arme de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Dramaturgia Liei Bugnar are succes. Mai toate spectacolele montate după textele ei în ultimii ani au fost premiate, invitate la festivaluri, au stârnit reacţii şi discuţii, fie şi dacă ne referim doar la „Felii”, cu Ofelia Popii, care i-a şi adus acesteia premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, sau acum, la „Fata din curcubeu” cu Tania Popa, un alt one-woman show despre care s-a vorbit elogios.
  N-am să las deoparte un spectacol de care s-a vorbit poate prea puţin, „Jocul de-a adevărul” montat acum câţiva ani la Teatrul Metropolis şi care, dincolo de butoanele emoţiei pe care scriitoarea ştie foarte bine să le atingă în textele mai recente (poate prea bine…), avea o structură dramatică bine construită, care îi permitea textului să nu fie legat de anumite conjuncturi, cum ar putea fi vorba în cazul textului „Felii” sau al „Fetei din curcubeu”, ambele scrise/ adaptate pentru actriţele care le interpretează. Acelaşi lucru s-ar
  Citeste tot pe Yorick
• Gustul independenţei - Noi 4 la FNTi, 2013 de Vlad Galer sursa: Agenda literNet
  Sâmbătă seara (9 noiembrie 2013) picioarele m-au purtat la Green Hours. Pentru cei din provincie care nu au fost niciodată acolo, precizez că subsolul de la Green este un tunel la capătul căruia este scena. Ca în orice tunel la o "green hour" (haha, adică oră de vârf, roditoare şi proaspătă) spaţiul devine neîncăpător, pentru că lumea vine la teatru! Iar ce rimează cu teatru? Noi 4.
  Noi 4 este un spectacol simplu, "cu buget mic", dar cu investiţie sufletească mare. Este un spectacol între prieteni şi pentru prieteni. Spumant şi amuzant, reuşeşte să te revigoreze după o zi grea sau după o noapte plină. Nu se vorbeşte despre subiecte prea grele sau despre o problematică aparte, ci se îmbină cu bunăvoinţă iubirea înşelătoare, ipocrizia prefăcută, şocul cotidian şi râso-plânsul. Ceea ce au construit Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Maria Obretin şi Marius Manole după indicaţiile Dorinei Chiriac poate fi înţeles ca o paralelă teatralizată
  Citeste tot pe Agenda literNet
• Noi 4 de Raluca Dan sursa: Buletin Da Da
  Noi 3 am fost la “Noi 4“, o piesa de Lia Bugnar, cu actorii Maria Obretin, Lia Bugnar, Ilinca Manolache si guest-starul Marius Manole. Despre ce si ce fel de piesa este “Noi 4“?
  Pai, stiti povestile acelea despre o femeie absolut superba, misterioasa, frumoasa, pentru care jumatate din barbatii de pe planeta si-ar da jumatate de regat, dar ea sta si plange dupa un barbat absolut banal care o inseala pe toate drumurile? Ei, Noi 4 ar putea fi o asemenea piesa.
  Ar putea fi o piesa despre un patrat amoros. Conform statisticilor (nu se stie care, dar zvonul circula vesel prin media digitale si traditionale) pe planeta, azi, e un barbat la 5 femei. In acest context economic, femeile trebuie sa invete ce inseamna generozitatea, si cum asta nu e la indemana oricui, avem de-a face cu femei “furibunde”, cum zice Maria, femei geloase, inselata si mintite de un barbat stresat care trebuie sa-si distribuie afectiunea conform planului cincinal. Noi 4, adica 3 femei care iubesc
  Citeste tot pe Buletin Da Da
• „O piesă deşănţată” de Maria Zărnescu sursa: Yorick
  O veche vorbă românească (?) spune că trei sunt lucrurile ce nu se împrumută niciodată: pipa, puşca şi nevasta. De la naşterea zicalei a trecut însă ceva vreme, fumatul a devenit viciu suprem, portul de armă este strict reglementat, iar modernul politically correctness a mai modificat un pic viziunea şi asupra celui de-al treilea termen… Aşadar… ce mai contează în prezent? Unde începe şi unde se opreşte morala? Este mai important să ne protejăm egoist binele nostru mărunt sau să ne sacrificăm altruist pentru la fel de micile cauze ale altora? Este oare sexul o cerinţă fiziologică (câteodată şi sentimentală) sau a devenit obligaţie socială? Aceste întrebări, ce par extrase din prefaţa unui compendiu de literatură motivaţională, alcătuiesc de fapt scheletul unui nou text pentru scenă scris de Lia Bugnar. Autocategorisita drept „O piesă deşănţată”, încearcă să sondeze, prin avatarurile unor situaţii comice demne de stilul lui
  Citeste tot pe Yorick
• Amor cu umor de Silvia Dumitrache sursa: Observator Cultural
  Actriţă, regizoare şi scriitoare, Lia Bugnar excelează ca autoare de piese, montate cu succes şi beneficiind de colaborarea unor actori talentaţi – printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără Felii (un one woman-show în care joacă Ofelia Popii, cu o incredibilă abilitate de a trece, într-o succesiune năucitoare, de la un personaj la altul),Oase pentru Otto, Stă să plouă etc. Spirituale şi pline de umor, piesele Liei nu evită subiecte-tabu, abordînd – asemănător, la un anumit nivel, cu ceea ce face Ada Milea în muzică –, relaxat şi direct, teme legate de sexualitate, de viaţa problematică de cuplu etc., dar fără nici o urmă de trivial şi încercînd să arate că, atunci cînd nu mai priveşti cu încrîncenare obstacolele ivite şi dacă tratezi cu umor experienţele prin care treci, lucrurile urmează o evoluţie mult mai firească.
  Într-unul dintre cele mai recente spectacole montate după piesele sale, intitulat provocator O piesă
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Nevasta mea, ia-o tu! de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  „O piesă deşănţată“ e o comedie foarte, foarte bună, care vă poate ajuta să începeţi sau să încheiaţi, după caz, o seară perfectă în oraş.
  Traducătorul-filatelist Radu Iacoban, „cel-pe-care-îl-strâng chiloţii", arhitecta Lia Bugnar, „scândura" cu libido zero, Marius Manole, machoul virgin, „suprasexuala" Ilinca Manolache şi infractorul iubitor de broaşte ţestoase Alexandru Huţuleac păţesc următoarele lucruri în spectacolul „O piesă deşănţată": aproape că fac sex în grup, îşi plimbă pistolul pe la tâmplă, devorează „cronţănele", beau whisky, sunt spontani şi adorabili, râd, joacă, se pupă şi supravieţuiesc mai multor valuri de aplauze, care aproape că-i mătură de pe scenă. Da, spectatorii fac ca trenul şi îi „uu-ie" pe actorii care joacă din pură plăcere un text scris din pură inspiraţie de Lia Bugnar.
  Cine râde la urmă?
  În spectacolul regizat de Dorina Chiriac, jucat săptămâna aceasta în
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Festin la Nottara de Doina Papp sursa: Adevărul
  Teatrul Nottara plănuieşte pentru toamnă un festival.Grafia din titlu e alta dar jocul de cuvinte trimite la acest festin, pus aici în titlu. Nu fără noimă fiindcă organizatorii ar vrea să facă un festin, o sărbătoare din această săptămână dedicată pe la jumătatea lui octombrie comediei de bulevard. Gen, ce-i drept cam hulit fiindcă s-a degradat în atâtea şuşe de prost gust, motivate chipurile de cerinţa publicului.
  Adică el publicul ar avea gusturi joase şi de aici nivelul acelor reprezentaţii. Ca să reabiliteze genul, dar şi publicul, Teatrul Nottara prin noua echipă de conducere s-a gândit să pună la cale acest festival cu spectacole din repertoriul teatrului, dar şi altele realizate anume pentru a răspunde temei alese, respectiv criza. Vor participa şi teatre din ţările vecine căci festivalul e internaţional, mai degrabă regional, dar ce e mai important e că el s-a născut pe baze ştiinţifice. Şi anume pe baza unui sondaj de opinie
  Citeste tot pe Adevărul
• Goana după aur naşte teatru ieftin de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  "Matrimoniale" reprezintă o premieră. Are la bază un text comandat de Teatrul Nottara pentru festivalul „FestIN pe Bulevard”. Totuşi, în treacăt fie spus şi numai de dragul adevărului, nu e aceasta chiar prima dată când unui dramaturg i se comandă un text. Din câte îmi amintesc, Ion Caramitru mărturisea că a apelat la aceeaşi Lia Bugnar pentru a scrie un text menit să-i pună în valoare pe cei mai noi angajaţi (la momentul acela) ai Naţionalului bucureştean. Aşa s-a născut "Şapte dintr-o lovitură".
  În principiu, iniţiativa este meritorie, în primul rând pentru că pune dacă nu în acord, măcar în contact dramaturgia şi dramaturgii contemporani cu necesităţile pieţei teatrale.Se presupune că teatrul ştie cel mai bine ce texte i-ar putea îmbogăţi repertoriul şi ar putea satisface gusturile spectatorilor săi.
  Cum tema festivalului organizat de Teatrul Nottara este „criza” în toate formele ei de manifestare şi pe toate planurile –
  Citeste tot pe Port.ro
• “Criză mare monșer!” … și în dramaturgie de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Autoarea piesei “Matrimoniale” , Lia Bugnar – actriță, regizoare și dramaturg, a primit din partea Teatrului “Nottara” oferta de a scrie un text despre “criză” , în conformitate cu motto-ul festivalului “Fest(in) pe Bulevard”, că vorba lui Caragiale e “Criză mare monșer!”. A scris un text, că piesă de teatru nu se poate numi, în care a vrut să vorbească despre … toate crizele existențiale posibile. Pe scurt iată subiectul. O femeie de vârstă medie, Eva, ajunsă foarte bogată după moartea soțului de 94 de ani, vrea să se recăsătorească și alege pe net doi bărbați – Tibi și Zaharia. Închriază un restaurant pentru a se întâlni cu ei. Îi supune unei probe, să dea zece răspunsuri la întrebarea ce le place la ea . Îl alege pe Zaharia. Apare după vreun ceas de tatonări , Mira , soția lui Tibi și încep să curgă monologurile surpriză, despre fiecare. Aflăm că Tibi, căruia i s-a refuzat donarea unui rinichi pentru bani,
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Shaorma la Nottara de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  „Matrimoniale“ de Lia Bugnar e ceea ce se cheamă un text „comisionat“. Mai precis, i-a fost comandat scriitoarei de Teatrul „Nottara“ spre a se ilustra astfel, printr-un text nou-nouţ şi printr-un spectacol asemenea, tema crizei, adică subiectul dramaturgic principal al primei ediţii a Fest(in) pe Bulevard, un nou festival de teatru creat de instituţia de spectacole de pe Magheru.
  Lia Bugnar a executat comanda hiperconştiincios. Aşa cum numai un ucigaş pofesionist îşi duce la capăt însărcinările. Ştergând din textul ei orice urmă de teatru autentic. Într-o partitură a cărei reprezentare prin spectacol nu durează mai mult de 80 de minute, a adus vorba despre mai toate crizele din lume. Trecute, prezente şi viitoare. Aşa că Matrimoniale m-a dus cu gândul la poveştile de odinioară despre cenzură şi cenzori. Despre acei cenzori ce refuzau bunul de tipar ori înscenarea unui anume text, fiindcă îi lipsea problema internaţională,
  Citeste tot pe Adevărul
• “Două liniuţe”: o piesă fermecătoare şi inteligentă semnată Lia Bugnar de Maria Sârbu sursa: Jurnalul
  O piesă scrisă făcută “la comandă”? Ce poate să fie asta? Şi cum se poate împăca comercialul cu artisticul? Clientul cu impresiile publicului care nu vine la teatru pentru a fi “dădăcit”! Şi totuşi se poate, ne-am convins zilele acestea, asistând la premiera piesei “Două liniuţe”, la Teatrul Godot. Platforma Cerculfetelordestepte.ro revine cu o nouă iniţiativă de susţinere a dialogului cu femeile din România cu privire la contracepţie, prin transpunerea unei poveşti de viaţă şi a unui subiect sensibil într-un mod inedit: o piesă de teatru. Până aici totul pare ciudat, dar dacă mergeţi la piesă o să vă convingeţi că piesa despre care vorbim nu are în nici un fel o construcţie artificială.
  Cu scenariul şi regia semnate de Lia Bugnar, piesa de teatru “Două Liniuţe” pune în scenă într-o manieră tragic-comică destinele a două cupluri, fiind totodată o adevărată lecţie de viaţă. “Principala mea preocupare a fost să
  Citeste tot pe Jurnalul
• „Două liniuțe” sau lipici la public de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Dacă există în acest moment un grup bine sudat în teatrul privat/independent, un grup care își propune înainte de toate un teatru cu lipici la public, un teatru cu povești simple, bine și frumos scrise, ancorat într-un cotidian nici banal, nici agresiv, ci mai degrabă cu povești din și de lângă noi, un teatru bine jucat și asumat „neexperimental”, atunci e vorba de teatrul și de grupul Liei Bugnar. Lia Bugnar, unul dintre foarte puținii dramaturgi români care au șansa să scrie „la comandă”, care este extrem de implicată și știe cum să se ocupe de marketingul propriului grup și al propriilor producții, care știe să le prezinte cu umorul ei tipic, deloc lipsit de mici înțepături ironice, care fac întotdeauna sarea și piperul. Lia Bugnar, care declară de fiecare dată cu un amestec de mândrie și regret (sau nu?) că ea e actriță și regizoare doar pentru propriile piese. Lia Bugnar, care nu ezită să-și taxeze chiar fanii de pe facebook,
  Citeste tot pe Yorick
• „Două liniuțe” – un test pentru cât de „însărcinat” cu așteptări e spectatorul de Cristina Enescu sursa: Ziarul Metropolis
  Construit pe baza unui text la prima vedere tezist (pentru o campanie împotriva avorturilor), spectacolul cu nume de test de sarcină regizat de Lia Bugnar e ca un experiment de laborator de chimie cu ingrediente din cele mai diferite, adesea aparent contradictorii.Se râde despre tragedii personale, un prezervativ și o rochie au opinii pregnante iar emoțiile sunt adesea extrem de greu de categorisit. Rezultatul? Depinde nu doar de regizoare și actori, ci și de bagajul cu care vine fiecare spectator.
  Lia Bugnar a regizat și joacă în mai multe spectacole la Teatrul Metropolis. Orice artist are inerente fluctuări în genialitatea și inspirația spectacolelor, însă de la un spectacol marca Lia Bugnar înveți, în timp, să te aștepți la ceva ce nu prea te așteptai. Nu face excepție nici acest spectacol, nu doar o comedie pe diferite nuanțe (de la un umor molipsitor la unul amar și pe alocuri filozofic, cu incursiuni în ridicol și gaguri) ci și o poveste care,
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Decizii personale, consecinţe colective - Masculin / Feminin la Undercloud, 2015 de Monica Ploeşteanu sursa: Agenda LiterNet
  Într-o manieră plină de umor, piesa Masculin / Feminin (titlu care ilustrează atât raportul de forţe dintre cele două genuri, cât şi trecerea de la unul la celălalt) prezintă consecinţele acţiunilor individuale asupra celor apropiaţi şi modul în care binele personal poate fi devastator pentru cei din jur.
  Tratând situaţia bărbatului care se simte femeie şi care doreşte ca fizicul său să reflecte această trăire, spectacolul oferă o perspectivă asupra identităţii de gen care nici nu idealizează situaţia prin acceptare necondiţionată, nici nu o blamează categoric argumentând că o atare schimbare ar fi împotriva firii. Înţelegerea este, e adevărat, limitată. Dar asta nu pentru că Adam s-a născut bărbat şi ar trebui să rămână bărbat, ci pentru că şi-a construit o viaţă întreagă pe ceea ce ştia că este fals. Pentru că hotărârea sa de schimbare de sex îi afectează puternic şi pe soţia lui şi pe fiul său încă nenăscut.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Despre relația femeilor cu ciorapii, încă de la Adam și Eva de Andrei Crăciun sursa: Revoluția bunului scris
  Nu se obișnuiește aici să te rezumi la viața din piesele de teatru, dar incapabil de conformism, cum probabil că m-ați găsit deja, insist pentru această excepție. Viața din piesele de teatru, deși imaginată, se constituie, prin acea magie proprie artei, chiar dacă nu pentru mult timp, într-o realitate de neocolit. Apoi, consecințele durează. Întrebări care nu existau înainte se nasc, unele începuturi de răspunsuri se dau, se modifică unghiurile din care-ți privești existența, toate cu condiția primordială, deși arareori împlinită la oameni, de a nu fi bou (vacă).
  Când sunt în orașul București, merg în fiecare zi la teatru. E o chestie de igienă mintală, o toaletare intimă a problemelor stării de sănătate a spiritului, pentru care nu am a da explicații. Această permanentă grijă pentru ficțiuni care prind, chiar în fața ta, viață, căci asta sunt în definitiv toate spectacolele, ar putea să pară exagerată, poate chiar ridicolă.
  Citeste tot pe Revoluția bunului scris
• Lia Bugnar, cel mai în vogă dramaturg român, lovitură neașteptată de Val Vâlcu sursa: Ziarul Metropolis
  „Peretele este un musical destul de mare, mai important şi greu decât tot ce am făcut eu până acum, în care o să fie mulţi actori noi pentru mine, dar foarte cunoscuţi publicului”, anunţa Lia Bugnar în urmă cu un an.
  Piesa e gata, deja, la Metropolis, de câteva zile. De fapt, vorbim de avanpremieră, se fac ultimele reglaje fine, în ceea ce privește jocul actorilor, muzica, luminile. Cât privește scriitura, nimic nu se mai poate schimba.
  Lia Bugnar nu mai poate da înapoi. A ajuns un autor clasic postmodern, în viață și extrem de prolific. Peretele reușește paradoxul de a fi mai profund decât tot ce a scris Bugnar până acum, deși pare construit din frânturi de clișee. Show-ul media, Caragiale, Shakespeare, tragedii eterne și comedii la zi sunt forfecate mărunt, iar din fragmentele rezultate este croită o piesă puternică, originală, care cuprinde, așa cum spune chiar autoarea, ”iubire, trădare, tristeţe de la lacrimă în colţul ochiului
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Şantan, comedie şi curtezane de la Pompidur - Peretele, la Teatrul Metropolis de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  Foarte activă în ultimii ani, ca autoare, actriţă şi regizoare, Lia Bugnar a avut o nouă premieră, Peretele, la Teatrul Metropolis. Dacă în celelalte spectacole textele care îi aparţineau erau inspirate din realitatea imediată, în cazul acestuia din urmă prezentul este paradoxal unul... atemporal. Sigur că motorul acţiunii se învârte în zilele noastre, dar combinaţia de stiluri teatrale şi o serie de referinţe, mai pe faţă, mai ascunse, la texte clasice din literatura noastră şi din cea internaţională îi conferă amintita detaşare.
  Peretele e o combinaţie, cu unele reuşite notabile, dar şi cu lungimi şi repetări de situaţii care puteau fi eliminate, de cabaret, şantan, musical şi teatru cântat, când replicile nu sunt spuse ca în teatrul obişnuit.
  Lia Bugnar este foarte atentă la gustul publicului – un deziderat verificat până acum prin succesul textelor ei găzduite fie pe scenele unor teatre mai curând dispuse să preia spectacole
  Citeste tot pe Cotidianul
• O șușă! de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Teatrul Metropolis este singurul teatru de proiecte din Capitală finanțat de Municipalitate care nu are angajată o trupă de actori, regizori sau scenografi, ci doar o echipă de organizatori. În urmă cu câțiva ani își alcătuia repertoriul prin selecții riguroase de proiecte. În ultimul timp însă, majoritatea proiectelor alese sunt mediocre. Să alături pe afiș spectacole deosebite, cu piese consacrate regizate de Victor Ioan Frunză sau un spectacol cu meșterul Radu Beligan, unei șușe vulgare că spectacol nu se poate numi, precum “Peretele”, denotă superficialitate. Desigur, “Peretele” poate să atragă o anumită categorie de public fană a “Vacanței mari”, cât și actori de valoare distribuiți ca să își completeze veniturile jalnice primite drept salariu de la teatrele unde sunt angajați, dar prestigiul câștigat de Teatrul Metropols este știrbit.
  “Peretele” de Lia Bugnar are pretenția de a fi un spectacol musical. Textul Liei Bugnar
  Citeste tot pe Spectator
• „Peretele” Liei Bugnar, un musical-comedie cu vrute și nevrute și actori de pus în ramă de Cristina Enescu sursa: Ziarul Metropolis
  Un perete, două încăperi, mai multe personaje de ambele părţi, un păienjeniş de interconexiuni şi o avalanşă de belele tumultoase, totul asezonat cu un sos picant de comedie şi musical nu de puţine ori cu o perdea extrem de transparentă, pe un text şi în regia Liei Bugnar, la Teatrul Metropolis.
  Pe dinăuntru cu toții avem pereții cu care ne separăm bucățile de viață, principiile și morala după care ne ghidăm în unele cazuri iar în altele nu, pereții dintre rolurile pe care le jucăm față de ceilalți. Împrejurul nostru există nu doar pereții fizici, ci și aceia invizibili care despart oamenii de diferite categorii sociale, profesii mai mult sau mai puțin respectabile, orientări spirituale, sexuale, etc. Toate acestea și multe alte tipuri de pereți sunt exploatate dramatic și comic, licențios și deloc ingenuu în spectacolul-musical scris și regizat de fântâna arteziană de proiecte teatrale numită Lia Bugnar.
  Peretele de aici desparte
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Două degete de Andrei Crăciun sursa: Ziarul Metropolis
  „Zece pentru New York” este o întâlnire cu totul specială. Să nu vă gândiți că las și eu aici un clișeu, ca să umplu câteva rânduri, nu e o vorbă-n vânt, chiar este o întâlnire cu totul specială. Iar pentru ca acest spectacol să-și împlinească menirea trebuie să țineți seama de condițiile în care a venit pe lume.
  „Zece” a apărut dintr-o idee generoasă, la un ceas aniversar, când Teatrul Metropolis tocmai sărbătorea zece ani (la mulți ani, Teatrule!). Și ce ar fi dacă, la împlinirea acestui deceniu, un juriu format din actori consacrați ar selecta zece actori tineri și foarte tineri (toți până în treizeci de ani) și le-ar oferi șansa unui spectacol în care să strălucească? Și uite că așa a fost. S-au ales și s-au făcut unsprezece, iar Lia Bugnar a scris o piesă pentru ei. Apoi a regizat-o, ba chiar a ajuns să și joace în ea.
  Când am fost eu la „Zece”, distribuția a fost următoarea: Otta – Alexandra Apetrei,
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• 10 pentru New York… poate. Dar nu şi pentru Bucureşti de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Teatrul Metropolis aniversează anul acesta 10 ani de existenţă. La mulţi ani şi la mai mare! În iarna anului trecut, în cadrul unei gale elegante, se anunţa evenimentul ce avea să celebreze această vârstă fragedă, dar rotundă. 10 tineri actori au fost aleşi, în urma unui casting, de către 10 personalităţi din teatru şi film, pentru a face parte din distribuţia unui spectacol dedicat lor şi celor 10 ani împliniţi de Teatrul Metropolis. Şi a fost o seară cu emoţii şi cu bucurie şi cei 10 au fost prezentaţi şi au fost aplauze şi multe poze.
  Spectacolul cu cei 10 tineri actori se numeşte „10 pentru New York” şi este semnat de Lia Bugnar. Acest prilej de afirmare a 10 exponenţi ai unei generaţii, acest motiv de bucurie, s-a concretizat. Fără strălucire, însă, încă o premieră la rând la Teatrul Metropolis. Dar nu-i nimic. Nu e nevoie se surle şi trâmbiţe. Sălile sunt oricum mereu pline, biletele sold-out, publicul vine el.
  Citeste tot pe Yorick
• Poezia bătrâneții sau castelul de iluzii de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Au existat în ultima perioadă diverse spectacole încadrabile în zona teatrului social, care au dezbătut pe larg problema femeilor plecate la muncă în străinătate, dezrădăcinarea, traumele etc., cele mai multe vorbind despre „fenomen”, expunând cazuri prototip. Spectacolul Liei Bugnar, „Melcul”, care a avut de curând premiera la Teatrul Metropolis, după un text semnat tot Lia Bugnar și conținând un poem scris de Ana Mureșanu, propune o cu totul altă perspectivă asupra acestui fenomen. Așa cum își scrie Lia Bugnar textele, cu multă atenție la crearea emoției, la echilibrul între lacrimă și zâmbet, „Melcul” este povestea reală – povestea Anei Mureșanu – a unei femei care a lucrat undeva în Germania, unde a îngrijit o familie de bătrâni bogați. Una dintre zecile, sutele de povești care ar putea începe așa… Însă Lia Bugnar, spre deosebire de textele/spectacolele care dezbat fenomenul din perspectiva și cu instrumentele teatrului
  Citeste tot pe Yorick
• Fiecare îşi scrie poezia propriei vieți de Andrada Popa sursa: Yorick
  ,,Toate dorinţele ar trebui să fie nişte femei bine îmbrăcate”, este una dintre replicile care rămân întipărită în memorie, dar de fapt, dorinţa este cauza nefericii noastre. Despre asta este vorba în spectacolul ,,Melcul”, în regia Liei Bugnar, care semnează și textul, despre nefericirea creată de umbrele trecutului, despre iubire, dăruire, singurătate, amintiri, bătrâneţe şi dorinţe. Acţiunea se dezvoltă în jurul unei poveşti copleşitoare, a unei poveşti adevărate a poetei românce – Ana Mureşanu, plecată în Germania în anii `80 să aibă grijă de doi bătrâni bogaţi. Spectacolul depăşeşte cu eleganţă categoria de spectacol social, aşa cum se îndreptă majoritatea care dezbat acest subiect încă actual. Iar textul Liei Bugnar, cu un poem scris de Ana Mureşanu, vorbeşte despre viaţă, nu doar despre o simplă femeie plecată peste graniță să muncească, ci depre viaţa care trebuie înţeleasă nu ca o problemă care trebuie
  Citeste tot pe Yorick
• Sonia există de Andrei Crăciun sursa: Ziarul Metropolis
  Se joacă la Green Hours spectacolul „Această Sonia” – un one-woman show cu Letiţia Vlădescu, scris şi regizat de Lia Bugnar.
  Domnișoara Vlădescu a fost, în prima dintre cele două vieți personale, violonistă. La vârsta maturității a renunțat la o carieră care se anunța spectaculoasă în lumea muzicii și a dat la teatru, reușind prima din generația ei.
  Iar acum, un deceniu mai târziu, vine pe scena de la Green și joacă, în Această Sonia, chiar povestea unei violoniste căreia într-o seară de gală, la Ateneu, îi sare arcușul din mână și…
  Această Sonia e un text scris evident pentru ea. Și e foarte bine că e așa.
  Fiindcă o cunoașteți deja pe Letiția: sunt puține actrițe în orașul București care pot merge într-un spectacol de teatru până acolo unde înaintează ea, într-o monotonie a entuziasmului, înspre nebunia sublimului și invers, înspre sublimul nebuniei, exagerând rezonabil.
  Letiția poate să facă totul bine pe o
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Clauze contractuale cu propriul sine Citeste mai mult: adev.ro/pn3yhz de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Sonia, protagonista monodramei scrise de Lia Bugnar, este o violonistă deja celebră. Ajunsă la 33 de ani are cvasi-asigurată ceea ce se cheamă o carieră internaţională, plătită, e drept, cu 29 de ani de muncă dură. Şi privaţiuni nenumărate. A concertat în cele mai celebre săli din lume.
  Cu toate acestea, trebuie să susţină periodic ceea ce ea însuşi numeşte şi trist, dar şi ironic „lucrări de control“ în faţa impresarilor şi directorilor de festivaluri. Unul dintre aceste examene tocmai a fost ratat, cu ocazia unui concert la Ateneu, pe scena căruia Sonia evolua în calitate de solistă a celebrei Simfonii spaniole de Edouard Lalo. Una dintre piesele ei de rezistenţă. S-a întâmplat, însă, ceva inexplicabil. Într-o fracţiune de secundă, arcuşul i-a scăpat din mână. A urmat, fireşte, mulţime de telefoane. De la părinţi, de la prieteni, de la colege şi colegi, de la hienele de ori din presă. Şi cu toate că avem toate indiciile că
  Citeste tot pe Adevărul

Discutii:

propune tema de discutie