regizor caut piesa

Piese de Lukas Bärfuss

adauga piesa

Der Bus

The bus driver Hermann stops by the side of the road in the middle of a forest and takes a young woman travelling without a ticket to task. She says her name is Erika and claims to be a pilgrim who has accidentally got on the wrong bus on her way to Czestochowa, the most important holy site in Poland. Hermann does not believe her and breaks her hand when she tries to pray. Next she encounters the petrol pump attendant Anton, a drinker and biodiesel activist. But Erika refuses to stay with him and travels further with the morbid company of spa visitors, who ultimately desire, or would at least condone, her death. High up in the mountains, close to the peaks, Hermann digs Erika’s grave. But she is able to flee and finds her way to Anton, who takes her in. However, her afflictions have not come to an end. And ultimately, Erika has no other choice but to actually go on to Czestochowa, even if she seems to have lost all sense of the purpose of her mission on the journey.

Testul (Die Probe)

It is claimed that almost 40,000 of the children born in Germany every year are not actually genetically related to their supposed fathers. A figure that has presumably changed little over the decades. It is merely the possibility of biological certainty that, thanks to genetic testing, has almost become a consumer good. But something that provides questionable entertainment over and over again in the media can prove highly poisonous in the private lives of ordinary people. A man is plagued by doubts. He forces himself through the dubious procedure of collecting genetic material and, after two tortuous weeks of waiting, he has it in black and white. The child is not his, as is substantiated by a rigorous scientific chain of evidence.

Die sexuellen Neurosen unserer Eltern

As a young girl Dora lived in a state of psychological semi-sleep under the influence of tranquillizers prescribed by her doctor and parents. One day, at the mother's request, the medicines are discontinued. The mother would like to get to know her daughter's true personality, so Dora wakes up. She develops an enormous hunger for life, demonstrates her own will, and, above all, discovers her sexuality. Dora thus gets involved with a passing perfume salesman who abuses and rapes her. The parents are indignant but for their daughter this seems to be a successful escape from over-protective surroundings. She no longer takes any notice of warnings and advice from the doctor, parents, and employer. That delight in existence is not even destroyed when her parents finally get Dora to have an abortion and be sterilized in an act of ambiguous morality reclaiming belief that ethical responsibility demands intervention in their daughter's life.

Dragoste în patru tablouri

Despre latura întunecată a iubirii. Evelyn şi Daniel sunt amanţi. Pentru variaţie. Ea pentru că este labilă, iar el din plictiseală. Se întâlnesc într-un hotel şi se joacă de-a sado-masochismul. Susan, soţia lui Daniel e prea dedicată artei sale – se încăpăţânează să picteze portrete pe care nu le cumpără nimeni – iar Sebastian, soţul lui Evelyn are mâinile prea reci şi e brutal din când în când. Şi pentru că aventura s-a rutinat, tot pentru variaţie, cei doi amanţi decid să le spună adevărul soţilor legitimi. Ghinion pentru oncologul de laborator infidel. Soţia lui ponderată, raţională şi serioasă îi „răsplăteşte” „sinceritatea” cu câteva lovituri de cuţit. Avocatul din oficiu este nimeni altul decât cerebralul Sebastian, căruia, odată ajuns acasă, i se livrează aceeaşi porţie de adevăr.

Malaga

Tema unor părinți care pun în pericol viața propriei fiice, fără să-și dea seama. Este o poveste despre vină, responsabillitate și destin.

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Lukas Bärfuss 

editeaza

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Lukas Bärfuss

• Fără diferențe de Cristina Rusiecki sursa: Observator Cultural
  Nevrozele sexuale ale parintilor nostri. Ce bizarerie! Trei, as zice, sint polii care se incruciseaza in aceasta noua bizarerie de spectacol, marca Afrim: parintii insisi, nevrozati, liberi sexual, totodata foarte putin diferentiati in gesturi, apucaturi, vestimentatie. Apoi raporturile spatiale explodate, ca si cind ar compune volumetria dintr-o minte nebuna. Ceea ce e sigur adevarat, avind in vedere ca personajul principal, al treilea pol al stranietatii la Radu Afrim, e o retardata dragalasa, zglobie si lipicioasa, repede intrata pe sub pielea spectatorului.
  
  Cum legaturile intre diferitele volume se impiedica mai tot timpul, in mintea ei, dar si in fata publicului, spatiul se creeaza numai din obiecte suspendate, asimetrice si din lumini crude. Este marele merit al scenografului Stefan Caragiu de a fi conceput un spatiu frumos, halucinant, naucitor in sine, pe care sa-l adecveze perfect intentiilor regizorale. Stranietatea de tipul geometriei, perceptia volumelor in afara
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Nota de plată de Magdalena Boiangiu sursa: România literară
  Părinţii mănâncă struguri acri şi copiilor li se strepezesc dinţii. Dora, personajul principal din piesa lui Bärfuss, este aşa cum credea Rousseau că e omul: el s-a născut bun. Şi tocmai această bunătate (inocenţă) o diferenţiază de restul lumii: de îndată ce renunţă la medicaţia menită să o facă asemeni celorlalţi, destinul Dorei se rătăceşte prin lume. Ea trăieşte printre nevrozele părinţilor, printre limitele şi eşecurile generaţiei lor, acumulând povara neputinţelor, a violenţei, a indiferenţei. În spectacolul lui Radu Afrim, Dora evoluează în această lume artificială, mereu veselă, ca râsetele de la sitcomuri, saturată de culori tari, luminată mai mult decât e necesar, lumina excesivă ca şi întunericul ascund tot, un univers înfricoşător prin inadecvarea lui la orice fel de nevoie omenească. Un vis urât, cu toate că e atât de frumos colorat, începe să se desfăşoare pe scenă: oamenii vorbesc fără să se
  Citeste tot pe România literară
• Eros 2 x 4 de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  La Bacau, chiar inainte de inceperea Galei Star, „cuplului“ directorial Adrian Gazdaru-Gabriel Dutu i s-a adaugat un cuplu executiv de cea mai buna calitate: Theodora Herghelegiu (regizor)-Victor Scoradet (secretar literar, traducator u.w.). Primul efect a insemnat o a doua montare pe romaneste a unui text al elvetianului Lukas Baerfus, dupa excelentul spectacol al lui Radu Afrim de la Ploiesti, Nevrozele sexuale ale parintilor nostri.
  
  Dar si, in caietul-program, un decalog-teza pentru dramaturgia contemporana, din care citez: „Va imaginati cit de curiosi ar fi Shakespeare, Molière, Alecsandri sau Caragiale sa afle cum se mai scrie si ce se mai joaca azi?“. intrebarea e functionala cu atit mai mult cu cit, la Bacau, in ultimii doi ani, asistam la un proces evident de iesire de sub covorul gros de praf al unei cutume de pe cind un oarecare Dinischiotu lustruia cizmele din Scornicesti.
  
  Treptele repertoriale si de viziune regizorala de pina la intilnirea cu Theodora
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Altfel sau la fel despre problemele cuplului de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Intens jucat in Elvetia, tara sa natala, frecvent prezent pe afisele teatrelor din spatiul germanofon, dramaturgul Lukas Barfuss beneficiaza si in Romania de ceea ce s-ar putea numi o cota de piata extrem de ridicata. E jucat mult, poate chiar mai mult decat ar impune-o valoarea scrierilor sale si e preferat mai cu seama de regizorii din generatia tanara. Poate fiindca Lukas Barfuss trateaza altfel si mai ales fara inhibitii problemele cuplului, ale familiei in general. Asa se intampla lucrurile in piesa Nevrozele sexuale alem parintilor nostri care, in urma cu cateva stagiuni, a fost bine montata de regizorul Radu Afrim pe scena Teatrului Toma Caragiu din Ploiesti.
  Dragoste in patru tablouri, text recent intrata in repertoriul Teatrului George Ciprian din Buzau e departe de a fi o capodopera. Interesant e mai degraba felul original in care dramaturgul reconditioneaza modelul clasic al vodevilului. Ca sa dovedesc ca despre un asemenea model e vorba, imi iau libertatea de a rezuma piesa. Evelyn e ceea ce se cheama o sotie neglijata de sotul ei, Sebastian, care lucreaza ca avocat din oficiu. Drept pentru care Evelyn simte nevoia unei variatiicare sa o salveze de nevroza. Variatia cu pricina se cheama Daniel, oncolog de laborator, cu care se intalneste periodic intr-un hotel de trei stele. Acum sarbatoresc a o suta intalnire in acelasi hotel. Oncologul cu pricina e cssstorit cu Susan, o pictorita specializata pe portrete, care nu prea vinde nici un tablou, dar evident cheltuieste peste posibilitatile familiei si cocheteaza cu tanarul model pe care il trateaza cu superioritate de stapana. Dupa a o suta intalnire cu Evelyn, Daniel ii marturiseste sotiei sale adulterul, iar Susan, prada unei inexplicabile crize de gelozie isi ucide sotul, apoi se autodenunta. Primeste un aparator din oficiu, pe nume Sebastian, nimeni altul decat sotul lui Evelyn. Dupa prima intalnire de lucru cu noua lui clienta, Sebastian revine acasa, isi povesteste intamplarile de peste zi sotiei, o sotie ce tocmai hotarase, la randul ei, sa isi marturiseasca infidelitatea. Lucrurile se limpezesc, iar cum amantul a disparut definitiv de pe lumea asta, Sebastian trece peste incident, dispus chiar sa admita ca el nu a fost altceva decat produsul imaginatiei unei sotii dornice de o variatie. Iertarea nu intervine insa inainte ca Sebastian sa ii administreze infidelei o pereche de palme zdravene.
  În stare nuda si astfel rezumata, povestirea e simpla si previzibila. Ea ingaduie insa libertatea de a fi tratata la fel de bine in cheia comediei, o comedie neagra, desigur, dar si in aceea a dramei. Regizorului Dan Vasile pare sa ii fi lipsit fermitatea optiunii. Insa, in pofida faptului că Stefan Ruxanda, interpretul mai multor roluri episodice, mai bine ori mai putin bine creionate (Salariatul hotelului, Modelul, Politistul, Misionarul), da semne ca e responsabil cu partea de comedie, cred ca totusi regizorul a optat mai curand pentru genul dramei. Din pacate, nu prea si-a ales actorii potriviti, si chiar daca i-a avut, inca o data si-a spus cuvantul absenta fermitatii gandului regizoral. E limpede ca Gabriel Rauta e gresit distribuit in rolul Daniel, iar greseala e amplificata de costumul total nepotrivit pe care il poarta actorul. E tot la fel de limpede ca Paula Chirilă (Evelyn) nu prea ajunge la esenta personajului si atunci recurge la poze. Mult mai experimentata Tania Popa (Susan) rezolva rolul superficial, din varful buzelor. Interiorizat, cumpanind exact raportul dintre cuvant si tăcere, doar Vitalie Bichir demonstreaza ca a avut cu adevarat o imagine coerenta asupra personajului incredintat.
  Iar daca e sa fiu antipatic, atunci voi spune ca de fapt singurul loc in care trebuie cautata unitatea stilistica a montarii buzoiene acesta e in uratenia costumelor si crasa lor inadecvare. Le semneaza Doru Zanfir.
• Domolirea orgoliilor - Dragoste în patru tablouri de Val Mănescu sursa: Agenda LiterNet
  Nu-i de ici colea să ai ocazia să asişti în doar douăzeci şi patru de ore la două spectacole cu acelaşi text, cu aceeaşi concepţie artistică, dar cu alte distribuţii. Ideea a prins viaţă la Teatrul Bacovia şi e de salutat pentru insolitul ei. Cele două variante ale piesei Dragoste în patru tablouri de Lukas Bärfuss, ilustrează curajos versul "alte măşti, aceeaşi piesă", la tensiuni dramatice diferite, în funcţie de disponibilităţile actoriceşti ale protagoniştilor. Frustrările obositoare generate de conflictul interminabil dintre cei doi directori ai instituţiei artistice băcăuane şi o parte din trupa de actori, par să fi ajuns la un compromis, la un armistiţiu de primăvară. Urmează să vedem rezultatul inevitabilei comparaţii pe care criticii de specialitate şi, mai ales, publicul neutru şi obiectiv este invitat să o facă între cele două variante. Dar nu e deloc uşoară alegerea.
  Despre autor
  Tânărul Lukas Bärfuss,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• “Lectură” scenică superficială de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Spectacolul pare rezumatul scenariului unei telenovele despre pasiuni erotice, trădări în căsnicie, crimă. Piesa scriitorului german contemporan Lukas Barfuss, propune însă, o analiză psihologică subtilă a conflictului cauzat de lipsa comunicării între partenerii aflați în cupluri ce se destramă. Regia selectează din motivele destrămării doar aspectul erotic și îl dezvoltă printr-o “lectură” scenică superficială.
  Cum spectacolul este produs de “9G”, echipa de realizatori reunește tineri creatori, mulți cu experiență câștigată în teatrul independent. Decorul tinerei scenografe Alexandra Panaite ce ar trebui să sugereze patru spații ale acțiunii este construit realist din multe amănunte inutile, cu o ușă roșie cu rost simbolic. Schimbarea elementelor ce alcătuiesc decorul fiecărui spațiu, se face căznit de către actori. Costumele Alexandrei Panaite dezavantajează caracterizarea vizuală a personajelor și actorii. De pildă,
  Citeste tot pe Spectator
• „Dragoste în patru tablouri” sau laşitatea în faţa destinului de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Despre iubire se poate spune orice. Toţi ne pricepm să iubim. Sau cel puţin aşa credem. Tratate riguroase, studii amănunţie sau cele mai frumoase versuri romantice se întrec în a da definiţii şi caută esenţa celui mai puternic sentiment dintre toate. Legile universal valabile nu îşi au, însă, rostul. Dincolo de vorbe scrise cu sufletul şi de declaraţii definitive, stă povestea fiecărui cuplu. Sau a fiecărui triunghi. Sau a fiecărui pătrat…
  „Dragoste în patru tablouri” de Lukas Bärfuss în regia Elenei Morar montat la Teatrul Naţional Bucureşti în cadrul proiectului 9G vorbeşte despre latura întunecată a iubirii. Cotlonul acela pe care preferăm să nu îl menţionăm atunci când vopsim în tuşe groase şi colorate poveştile de amor. Gelozie, minciună, infidelitate, superficialitate, trădare, pedeapsă, răzbunare; cuvinte ce pot fi foarte uşor legate de „cel mai frumos sentiment din lume”. Până unde poţi merge în numele iubirii?
  Citeste tot pe Yorick
• Dragoste în patru tablouri sau goana după variație de Iulia Chivu sursa: Radio România Cultural
  Patru tablouri – patru decoruri diferite, încăperi în care două cupluri căsătorite își decid soarta sau aceasta le este decisă de alegerile pe care le fac. În primul tablou, un hotel „bun” – așa cum îl numește Evelyn, soția infidelă – se întâlnesc infidelitatea și goana după variație. Hotelul, un loc care nu poate fi numit „acasă”, îi găzduiește pe cei doi soți care nu sunt devotați mariajului – ea, Evelyn, căsătorită cu un avocat idealist și el, Daniel, aflat într-un mariaj de zece ani cu o artistă, pictoriță portretistă. Cei doi se întâlnesc pentru a 100-a oară în acea camera de hotel. Deși nu mai este nevoie să precizez motivul pentru care se întâlnesc în acel loc, activitățile sau, mai bine spus, fanteziile cărora cei doi le dau viață, profesia lui de oncolog de laborator și disperarea ei de a fi lângă el îi fac să născocească un motiv pentru cei din afară: Evelyn avea o rană la mână și el venea să i-o
  Citeste tot pe Radio România Cultural
• Când vine vorba de morală… de Doina Papp sursa: Adevărul
  Când vine vorba de morală unii autori din zilele noastre, de teatru şi nu numai, mai degrabă ar trage cu pistolul. La români asta pare justificat, intoxicaţi fiind de etica şi echitatea socialistă cu care ne-au bătut la cap ideologii vechiului regim. Altora, de prin alte părţi, li se întâmplă din contră. Din prea mult liber la morală eşuat adesea în libertinism şi golire de sens, valorile morale sunt târnosite chiar în numele acesteia.
  În fapt, ce a ajuns să însemne cuvântul morală pentru unii care-l neagă e la fel de grav cu ce a însemnat pentru cei care l-au absolutizat, invocând un imperativ abstract. Spre norocul nostru mai apare din când în când şi câte o minte lucidă care pune lucrurile într-o lumină corectă. În cazul de faţă îl cheamă Lucas Barfüsse adus în atenţia noastră cu ani în urmă de Radu Afrim (Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri ), iar de data asta de Teatrul National Bucuresti cu programul său 9G (noua
  Citeste tot pe Adevărul
• De la Godot la Naţional. Telegrame de Mircea Sorin Rusu sursa: Observator Cultural
  Pe cît de discutabil ca mod de producţie (fiindcă se bazează pe zero risc din partea Teatrului Naţional – TNB – şi pe un regim de muncă voluntară), pe atît de interesant ca „diagnostic“ pentru creativitatea tinerilor regizori, proiectul „9G“ poate provoca, se pare, şi un anume tip de perplexitatea: cea de a nu înţelege foarte exact (spre deloc, s-ar zice) ce anume îl mînă în luptă (cu textul, cu ideile) pe respectivul tînăr regizor. Care sînt riscurile pe care ţi le asumi.
  De pildă, există lucruri care nu funcţionează foarte bine în Piesă pentru frate şi soră (regia Iris Spiridon, alt spectacol din „9G“), începînd cu opţiunile de distribuţie, însă montarea are, indiscutabil, o construcţie vizuală excepţională (decorul e o carte „3D“, ca cele ale copilăriei noastre, fiecare pagină întoarsă lăsînd să se ridice o casă, o tufă de trandafiri…) şi ceea ce în cuvinte preţioase s-ar numi o viziune despre teatru.
  Citeste tot pe Observator Cultural

Discutii:

propune tema de discutie