Manolescu Maria

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Manolescu Maria

Strada la teatru - Sado-Maso Blues Bar de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
Un spectacol surprinzător prin noutatea şi nota de originalitate stilistică, Sado-Maso Blues Bar a fost dezvoltat în urma parteneriatului dintre dramAcum şi Teatrul Foarte Mic, care s-a angajat să producă unul dintre textele cîştigătoare la dramAcum3.
Textul îi aparţine Mariei Manolescu, regia, Gianinei Cărbunariu,
scenografia e semnată de Andu Dumitrescu, iar coregrafia, de Carmen
Coţofană. Din distribuţie fac parte Rolando Matsangos, Virgil Aioanei
şi Adrian Anghel, cu Paula Gherghe şi Maria Obretin în apariţii
episodice.

Iulia Popovici: N-am mai avut de
mult ocazia să vorbim despre un spectacol atît de experimental şi de
complex din punctul de vedere al construcţiei ca Sado-Maso Blues Bar.

Eugenia Anca Rotescu: Aşa cum l-am văzut eu, într-o
seară fără critici şi aproape fără invitaţi,
Citeste tot pe Observator Cultural
Sado-Maso Blues în aşteptare de Mihaela Iancu sursa: liternet.ro
Viaţa este îndeajuns de perversă încât să calce în picioare sistematic regulile de convieţuire socială şi de bună-cuviinţă, într-un
cuvânt, morala pe care, culmea, tot ea o instituise mai înainte ca
fiind literă de lege în societate. Sadic! Iar oamenii sunt suficient de
mândri încât să reacţioneze la acest lucru prin sfidarea tuturor
lucrurilor care se întâmplă, fără a realiza însă că această răfuială nu
are loc cu o forţă exterioară lor, ci cu ei înşişi. Căci ei sunt viaţa.
Cât masochism! Pe lângă reguli şi legi scrise sau nescrise, acceptate
şi îndeplinite, toţi mai vrem ceva: o respectare a autonomiei morale a
individului. În concluzie, conflictul este garantat şi inevitabil.

În Sado-Maso Blues,
de Maria Manolescu, se vorbeşte despre toate acestea şi despre cinism
ca despre o altfel de morală. A fost unul dintre spectacolele lectură
prilejuite de serile
Citeste tot pe liternet.ro
O cronica urbana in stil Sado-Maso de Cristina Modreanu sursa: Gândul
Daca voi nu veniti la teatru, atunci va iesim noi in drum, va tinem calea, va atragem atentia, va facem sa va opriti macar cateva secunde, pe trotuarul din fata cladirii in care nu ati intrat pana acum niciodata. Acesta ar putea fi textul unui eventual manifest al creatorilor spectacolului Sado-Maso Blues Bar, un nou text descoperit prin programul DramAcum, text semnat de Maria Manolescu si produs de Teatrul foarte mic din Bucuresti. Regizoarea Gianina Carbunariu nu are ca public-tinta spectatorul obisnuit cu teatrul, care se asaza constant in fotoliile comode (tot mai comode, prin grija Primariei Capitalei) si are un respect nestirbit fata de orice s-ar intampla pe scena. Dimpotriva: cei pe care ar vrea sa-i convinga, sa-i implice, sa-i trezeasca din indiferenta sunt cei "nedusi la teatru", spectatorii potentiali, ale caror reactii sunt genuine si se manifesta deschis, fara menajamente. Spre ei vrea sa faca un prim pas si sa le vorbeasca despre viata lor, asa cum reuseste cu
Citeste tot pe Gândul
Teatrul scoate sado-masochismul în stradă de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
Un fost puşcăriaş şi un actor ratat deschid în centrul Bucureştiului un bar pentru sado-masochişti. Un loc de întâlnire cu instrumente de tortură improvizate (ciocan, furculiţă, cleşte de
Un fost puşcăriaş şi un actor ratat deschid în centrul Bucureştiului un bar pentru sado-masochişti. Un loc de întâlnire cu instrumente de tortură improvizate (ciocan, furculiţă, cleşte de bucătărie) şi păpuşi gonflabile pe care le cheamă Gheorghe şi Ion. Tinerii vor să câştige bani din plăceri erotice extreme. Piesa "Sado-Maso Blues Bar", care se va juca duminică la Teatrul Foarte Mic, recreează un univers tabu, acum accesibil chiar şi trecătorului de pe stradă.
Scena neconvenţională, plasată chiar lângă un geam transparent, hrăneşte nevoia de voyeurism a publicului. Gesturile explicite ale personajelor nu mai aparţin doar sălii, ci pot fi văzute şi de pe trotuar. Oamenii obişnuiţi se opresc, adesea, lângă vitrină şi privesc înăuntru.
Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
Intre strada si scena. Actorul sandwich de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
Destinat experimentelor tinerilor, cu multe spectacole cocolosite de dramAcum, Teatrul Foarte Mic pare, in ultimii ani, sala bucuresteana cu cea mai bine definita identitate. Ultima premiera, „Sado-Maso Blues Bar“ de Maria Manolescu, in regia Gianinei Carbunariu, o demonstreaza. Premiata la concursurile dramAcum, piesa tinerei autoare dovedeste calitati de necontestat: dialog viu si fluent, replici scurte, permanent intretaiate, situatie tensionata dramatic, apelul la flashback (unde se povesteste accidentul de masina in care fiul si-a omorat tatal), personaje consecvente (in lipsa lor de consecventa), aderenta la acum si - ceea ce face valoarea si da placerea vizionarii unei asemenea piese - o rescriere ghidusa a eternei si fecundei conventii a teatrului in teatru. Granitele scena-viata se permeabilizeaza. Din cand in cand, in spectacolul de la Teatrul Foarte Mic, sunt sterse.
Ierarhie (cu toate tipurile de umilitate presupuse) + sex + bautura: iata ecuatia vietii.
Citeste tot pe Revista Cultura
Spectacolul-sandwich de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
Teatru de vitrină. Dublarea perspectivei asupra spaţiului. O relaţionare în oglindă public-actori-public. O dublă expunere. O prelungire a ludicului în viaţă şi a realităţii pe scenă. Sado-Maso Blues Bar. Un spectacol de Gianina Cărbunariu.
My Spanish Way
Existenţe derizorii frînte în malaxorul social. Incertitudini sentimentale, sexuale, umane. Abandon sufletesc. Pentru doi tineri viaţa a început abrupt cu stîngul. Unul ajunge la închisoare, altul aspiră la statutul de curvă de lux. Biografiile lor conţin nu puţine momente dureroase care trebuie uitate. Arma lor este autoironia cu o doză mare de cinism. Sa, proaspăt sosit din Spania (a se înţelege eliberat din puşcărie unde a ajuns pentru că şi-a omorît tatăl într-un accident de maşină) şi prietenul său Ma, cu o sexualitate pluridisciplinară, fac un bar pentru sado-maso. Prin urmare, vitrina Teatrului Foarte Mic se populează rapid cu păpuşi masculine gonflabile care încearcă poziţiile
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Jocul expunerii de Iulia Popovici sursa: Dilema veche
Un teatru cu pereţi de sticlă. O scenă atent supravegheată: sînt în sală, spectator cuminte dincolo de "al patrulea perete", mă uit la actorii învăluiţi în lumină; de partea cealaltă a ferestrelor, trecători pe Bd. Carol se uită la aceiaşi actori şi, dincolo de ei, la mine. Actorii se uită la mine (poate că, totuşi, perdeaua de lumină nu le dă voie să mă vadă) şi reglează atent privirea trecătorilor, ridicînd şi coborînd jaluzele. Cine pe cine observă, cine pe cine supraveghează? Sado-masochismul şi voyeurismul fac parte din acelaşi joc al expunerii: cît de jos poţi merge (tu, ca personaj explorîndu-ţi fibra umilinţelor şi ratării), cît de mult te poţi arăta (tu, ca actor pe care doar un ecran de sticlă îl desparte de viaţa adevărată a străzii, tu, ca spectator care te credeai în siguranţă în întunericul sălii, la adăpost de freamătul real al bulevardului)?
Sado-Maso... e un spectacol deştept. Un spectacol deştept e,
Citeste tot pe Dilema veche
Probă de teatru autentic de Oltiţa Cîntec sursa: Evenimentul
Sado-Maso Blues Bar nu e numele vreunui local unde se poate servi o cafea sau un drink, e titlul unei piese de teatru. Autoarea, Maria Manolescu, e din Bucureşti şi îşi cîştigă existenţa trudind în cîmpul advertising-ului autohton. Meritul ei e că a înţeles, mai repede şi mai bine decît oameni de specialitate cu îndelungi state de funcţiune, că teatrul e sau ar trebui să fie înainte de orice, comunicare. Aşa s-a apucat de scris piese (e şi autoarea unui roman, dar acum mă interesează mai ales textele ei pentru teatru). Ca să fructifice experienţa altora, Maria Manolescu a urmat un master de scriere dramatică, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti. E un master unic în ţară, după ştiinţa mea, iniţiat de Valeriu Moisescu şi continuat acum de Nicu Mandea, care a dat cîteva condeie bune, rebranşînd dramaturgia autohtonă recentă la dinamica internaţională a genului. Masterul acesta arată,
Citeste tot pe Evenimentul
Teatru pentru masochişti de Matei Martin sursa: Esquire
Gianina Cărbunariu nu face spectacole pentru publicul de rând, pentru cei care merg la teatru şi se aşează, confortabil, într-un fotoliu călduţ, pentru a moţăi în faţa unor piese convenţionale, cu subiect şi final previzibile. Nu. Gianina Cărbunariu este una dintre puţinele autoare şi regizoare din România interesată de lumea în care trăieşte, de societatea de acum. DramAcum - concursul de dramaturgie în care e implicată alături de alţi tineri oameni de teatru (Andreea Vălean, Radu Apostol, Alexandru Berceanu) - a devenit aproape o instituţie, unul dintre puţinele laboratoare funcţionale de dramaturgie.
Emigrarea, viaţa urbană, naţionalismul, sexualitatea etc. sunt câteva dintre temele pe care le abordează pe scenă. Succesul spectacolelor ei (Stop the tempo, de exemplu, a fost tradus şi montat în Franţa şi Germania) se datorează tocmai ancorării în actualitate.
Sado-Maso Blues Bar, spectacolul său după piesa scrisă de Maria Manolescu
Citeste tot pe Esquire
Pe drumul spre postdramatic de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
Cu un mic ajutor din partea prietenilor, te poti sinucide sub aparentele unui accident/crima. Care dintre prietenii cu care ai plecat la mare (desi parintii te stiu la munte) va trage glontul fatal? Cel care va trage, pe „neve“, asul de pica. De ce sa vrei sa mori, cind inca nici major nu esti si ai, cum s-ar spune, toata viata inainte? Ei bine, asta e mai greu de explicat. E nevoie de un intreg spectacol pentru acest complicat raspuns.
Un spectacol pe numele lui With a little help from my friends, pe un text al Mariei Manolescu, premiat anul trecut la concursul dramAcum, in regia lui Radu Apostol.
With a little help... se joaca la Iasi, in fostul atelier de pictura al Nationalului (Sala Mare a teatrului e in reparatii), transformata intr-un fel de studio, in care spectatorii inconjoara pe doua laturi o scena inalta (in acest caz, acoperita cu un strat confortabil de nisip). Din distributie fac parte patru (plus unul) studenti fragezi la actorie (la clasa lui Emil Coseru) si un
Citeste tot pe Observator Cultural
We don't need no education sau Give me a gun, mama de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
Cu puţin ajutor din partea prietenilor înveţi să te distrezi. Cu puţin ajutor din partea prietenilor ai parte de o vacanţă foarte tare. Cu puţin ajutor din partea prietenilor ai prima experienţă sexuală. Cu puţin ajutor din partea prietenilor te lămureşti ce orientare sexuală ai. Cu puţin ajutor din partea prietenilor încalci limitele alea pe care ţi le-au pus acasă mama, tata şi profii. Cu puţin ajutor din partea prietenilor (şi cu ceva iarbă) poţi să fii the best rock star in the world. Poţi să şi mori, cu puţin ajutor din partea prietenilor.
Una dintre piesele câştigătoare ale sesiunii dramAcum 3 With a little help from my friends de Maria Manolescu a devenit spectacol (promisiune îndeplinită a grupului dramAcum de a-şi monta textele câştigătoare, metodă eficace de a impulsiona tinerii dramaturgi să scrie că uite, ceva tot se alege de scrisul lor). Producţie a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, With a little help from my
Citeste tot pe Agenda LiterNet
Un spectacol despre o generaţie care se urăşte de Iulia Popovici sursa: Ziua
În migraţie prin urbe (de când propriul sediu e într-o renovare cu termen peste trei ani), Teatrul Naţional din Iaşi şi-a închis stagiunea cu trei (avan)premiere ale unor spectacole montate de Claudiu Goga (Audiţia de Alexandr Galin), Alexander Hausvater (Arborele tropicelor de Yukio Mishima) şi Radu Apostol (With a little help from my friends de Maria Manolescu), jucate la Teatrul Luceafărul, în sala studio a Naţionalului şi, cel din urmă, în fostul atelier de pictură al instituţiei, metamorfozat într-un spaţiu teatral încântător pentru producţii neaspirând la al patrulea perete.
Piesa Mariei Manolescu e una dintre câştigătoarele ediţiei a treia (de anul trecut) a concursului dramAcum, dar textul e serios modificat pentru varianta de spectacol, înspre binele tuturor. Capătă, astfel, lucrul care-i lipsea, de fapt, şi anume miza: care-i problema acestor cinci puştani, prinşi într-o schemă relaţională complicată şi cu ramificaţii complexe de
Citeste tot pe Ziua
Şi-ai să mă-mpuşti în zori de Mihaela Michailov sursa: Suplimentul de cultură
Tobe şi-o manea. Sunete trepidante şi lălăială. Nisip şi un cort. Mare. Votcă şi-o groapă. Un puşti vrea să fie omorît de unul dintre prietenii lui pentru că sinuciderea i-ar face să se simtă vinovaţi pe părinţi. Moartea e ridicată la plasa ajutorului amicilor, care nu trebuie decît să apese pe trăgaci. Motorul îi rămîne criminalului. Emoţia şi tensiunea, spectatorilor. Totul e cît se poate de fair.
With a little help from my friends e spectacolul unei nopţi călcate pe acceleraţia simţurilor şi dorinţelor extreme. Spectacolul revoltei şi inocenţei unor puşti care fug la mare ca să fie liberi de orice constrîngere şi să inventeze jocuri "periculoase", testere pentru capacitatea de risc şi provocare, duse pînă la capăt. Povestea tipică a permutărilor erotice adolescentine, homosexualitatea camuflată şi explicată, în cele din urmă, cu "background-ul ei istoric", nonşalanţa şi frica, virginitatea apăsătoare, pierdută în zori,
Citeste tot pe Suplimentul de cultură
Frământări la 16 ani de Ileana Andrei sursa: ileanaandrei.ro
Un spectacol puternic cu tineri, despre tineri, pentru tineri…şi nu numai. Căci te atinge, oricare ar fi vârsta la care ai ajuns. Te atinge ca adolescent de 16 ani, te atinge, deopotrivă, ca adult, când te gândeşti câte frământări ai avut fiind tânăr de liceu, câte ţi-ai fi dorit să ştii atunci şi nu avea cine să ţi le spună sau nu le pricepeai, cât de aproape ai fost, în anumite momente, să faci ceva necugetat. Şi ai fi putut să o faci, însă cineva acolo sus te-a tras în ultmul moment de mânecă şi te-a repoziţionat pe drumul care nu te ducea în prăpastie.
“With a little help from my friends” de Maria Manolescu, un spectacol în regia lui Alexandru Mâzgăreanu -pe care îl felicit pentru cum i-a condus pe tinerii actori în scenă- reuneşte un grup de 5 artişti plini de atâta forţă, încât reuşesc să strige, cu cea mai mare putere, frământările unei generaţii debusolate, încercate, prea puţin înţelese.
Pe o plajă,
Citeste tot pe ileanaandrei.ro
Noaptea în care ne-am făcut mari de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
La 16 ani eşti gata să experimentezi orice: alcool, sex, viteză în trafic, stupefiante şi – de ce nu? - provocarea Morţii, cea mai tare evadare din tine însuţi şi din lume.
Nişte tineri (evident, neliniştiţi) se află în plină escapadă la malul mării. Unul dintre ei însă, are în minte un plan teribil: să-şi pună capăt zilelor cu ajutorul amicilor. Şi uite-aşa, ceea ce părea o atmosferă teribilistă marcată de iubiri neîmpărtăşite, excese naive şi mici rivalităţi a la "Visul" shakesperian (căci Ada îl iubeşte pe Miki dar ajunge să fie dezvirginată de Radu care, la rândul lui, are o relaţie cu Ruxandra pe care încă o iubeşte ex-ul ei, Miki, de acesta din urmă fiind îndrăgostit şi Andi), aşdar, uite aşa aventura de la malul mării capătă accente tragice şi asistăm la un joc pe viaţă şi pe moarte pe parcursul căruia se spun adevăruri incomode, se recunosc traume şi laşităţi, se prăbuşesc măşti. Iar la final,
Citeste tot pe Port.ro
Cu puțin ajutor de Mihai Brezeanu sursa: scena9
„Voi fi acelaşi puştan de 22 de ani cu ochi candizi şi suflet în gât. Pentru că nu mi-e frică. Şi mi-e frică că nu mi-e frică. Nu mi-e frică de voi. Sau de mine. De nimeni şi de nimic. Doar de ziua de mâine. Care nu ştii cum te va izbi. Sau izbuti."
Cu acest discurs, Alexandru Voicu şi-ar fi întâmpinat premiul de debut pentru care a fost nominalizat la Gala UNITER 2016. Până la urmă, premiul n-a venit, dar speech-ul a ajuns pe pagina de Facebook a actorului. Multă lume a comentat că e mai bun decât tot ce s-a rostit pe scena zisei Gale. În ce mă priveşte, îl descoperisem pe Voicu cu o seară înainte de Gala UNITER. Nu în Iluzii, spectacolul de la Godot-Cafe Teatru pentru care a bifat nominalizarea, ci în With a little help from my friends, premiera de la Excelsior a lui Alexandru Măzgăreanu.
Piesa porneşte de la textul provocator, dar inegal al Mariei Manolescu: povestea despre derută, nesiguranţă, refuz al vieţii trăite conform reţetelor
Citeste tot pe scena9
With a Little Help from My Friends sau Un joc pe bune de Oana Stoica sursa: Dilema veche
Piesa Mariei Manolescu, With a Little Help from My Friends, lansată de dramAcum în 2006, a devenit textul-simbol al dramaturgiei despre adolescenţi din România. O noapte de vară în Vama Veche petrecută de cîţiva tineri confuzi, care încearcă să-şi găsească propria identitate printre normele sociale (şi încălcarea lor) stabilite de adulţi, cu iubiri eşuate şi prietenii puse la încercare, se sfîrşeşte tragic. Textul traversează micile teribilisme adolescentine, înregistrează revoltele fără cauză şi limbajul licenţios pe sub care se insinuează frustrările, fricile şi o melancolie fatală. Maria Manolescu surprinde subtil acea vîrstă la care lucrurile par toate importante, dramatice sau reversibile. Linia de demarcaţie între viaţă şi moarte este aproape invizibilă. Textul panoramează starea indefinibilă de bine-rău, nesiguranţa identitară, beţia şi confuzia libertăţii. La Teatrul Excelsior, regizorul Alexandru Mîzgăreanu recreează
Citeste tot pe Dilema veche
SĂ PRIVIM CU ATENȚIE, TÂNĂRA GENERAȚIE ! de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
Lăudabilă este înscrierea în repertoriul Teatrului Excelsior a piesei dramaturgului și prozatorului Maria Manolescu - “With a little help my friends sau Un joc pe bune”, cu precizarea “Spectacolul este recomandat tinerilor peste 16 ani”. Maria Manolescu este preocupată în scrierile sale de problema tinerei generații. Amintim de pildă și piesa “Sado – Maso Blues Bar” care s-a jucat la Teatrul Foarte Mic, în regia Gianinei Cărbunariu.
În “With a little help my friends sau Un joc pe bune”, dramaturgul propune o radiografie dramatică a unui segment din lumea bulversată astăzi, a adolescenților, cu replică în limbajul “cool” specific lor căreia îi atribuie sensuri multiple. “With a little help my friends” este și titlul unei cunoscute piese muzicale a formației Beatles, ales pentru a sublinia tematica piesei. “Cu un mic ajutor din partea prietenilor” ar putea spune și eroul piesei, Miki, destinul lui s-ar putea schimba. Original,
Citeste tot pe Spectator
O poveste puţin altfel de la Vama Veche de Mircea Morariu sursa: Adevărul
Pentru moment, Maria Manolescu rămâne un nume dacă nu neapărat important, oricum promiţător de autor de literatură dramatică românească graţie a două texte. De la a căror scriere a trecut, din păcate, o oarecare vreme. Şi, cu toate că Maria Manolescu s-a afirmat încă şi mai percutant în genul epic, în roman, cred că nu ar fi rău deloc să recidiveze şi în dramaturgie. Cele două texte la care fac referire sunt Sado Maso Blues Bar şi With a little help from my friends, ambele având şansa de a fi lansate în circuitul teatral naţional prin două montări semnificative. Spectacolul cu Sado Maso Blue Bar, realizat acum destul de mulţi ani la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, rămâne şi astăzi, cel puţin în memoria mea, unul dintre cele mai bune regizate de Gianina Cărbunariu, în vreme ce premiera pe ţară cu With a little help from my friends, pusă în scenă la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi de Radu Apostol, are incontestabilul
Citeste tot pe Adevărul
Ultima zi din „With a little help from my friends” de Oana Bogzaru sursa: Yorick
Puțin alcool, puțină iarbă, vară cu mare și nisip încins, muzică rock, dragoste, trădare și un pistol – scenariul credibil al unei vârste când totul e posibil. Și, pentru mai multă adrenalină și suspans, se adaugă un strop din umbra lui Thanatos, suficient cât să se împletească cu erosul adolescentin și să-i mențină pe spectatori vigilenți. Atmosfera de la începutul spectacolului, în care plutesc anxietatea și acel chill/relax subtil mascat, anunță o răsturnare de situație, iar dezvăluirea pistolului te trimite imediat cu gândul la teoria lui Cehov – cineva e posibil să moară. Însă Alexandru Mâzgăreanu structurează inteligent spectacolul său în trei părți distincte și gradate, care oferă trăiri și emoții diversificate, de la acel relax specific adolescentin până la nebunia care se naște dintr-un moment ușor de considerat pueril de către cei care nu au fost niciodată în acea situație.
Spectacolele pentru adolescenți sunt
Citeste tot pe Yorick
Când ninge peste Bucureşti... de Robert Bălan sursa: România Liberă
Care sunt şansele pentru un tânăr dramaturg ca toate textele sale montate să ajungă şi spectacole bune? E cu noroc, e cu ştiinţă, e doar rezultatul unei foarte bune comunicări şi afinităţi cu regizorul? Nu ştiu. Cert e că Mariei Manolescu i-a ieşit din nou.
A fost mai întâi spectacolul de la Teatrul Foarte Mic al Gianinei Cărbunariu „Sado maso blues bar", apoi montarea lui Radu Apostol de la Iaşi, „With a little help from my friends". Autoarea revine cu o nouă piesă la Teatrul Foarte Mic, un text montat tot de Apostol, unul dintre fondatorii Dramacum, grup al cărui scop este vitalizarea dramaturgiei noi româneşti, nu numai prin găsirea de noi autori, dar şi prin lucrul comun între autor şi regizor la dezvoltarea pieselor. Iar Maria Manolescu, autoare şi a două romane (ultimul lansat recent la Bookfest), este doar unul dintre numele impuse în peisajul teatral de către acest grup.
„Uită toate ştirile tari pe care le-ai văzut.
Citeste tot pe România Liberă
Realismul poetic al homleşilor de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
Practica actuală a dramaturgiei noi începe să se osifice – cărările tăiate acum un deceniu prin pădurea virgină şi ostilă a metaforei şi esopismului au devenit adevărate bulevarde, pe care se încolonează în marş tot mai mulţi adepţi şi practicieni convinşi ai realului, documentarului, noului, ai lui cu şi despre noi înşine. Singurul care metamorfozează planificat materialul, obţinut fie şi prin alchimia documentării, e Peca Ştefan, singura care converteşte „adăparea“ la real în discurs scenic critic şi problematizant e Gianina Cărbunariu, singurul care mixează textul, spaţiul de joc, actorii şi spectatorii într-un cocteil de intervenţie socială formatoare e Bogdan Georgescu.
Exagerez, mai sînt şi alţii. Din păcate, însă, în viziunea cantitativ-calitativă, cu cît spaţiul dramaturgiei contemporane se extinde, cu atît ideile par să se asemene mai abitir.
Probabil că de aceea Ca pe tine însuţi – text al Mariei Manolescu,
Citeste tot pe Observator Cultural
Actori admirabili salvează un text șubred de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
Revine în repertoriul Teatrului Foarte Mic, scriitoarea Maria Manolescu – romancier şi dramaturg. După “Sado Maso Blues Bar” în regia Gianinei Cărbunariu, ne propune acum “Ca pe tine însuţi” în regia lui Radu Apostol. Constant, Maria Manolescu se dovedeşte preocupată de teme dramatice speciale. În “Sado Maso Blues Bar” încerca un comentariu dramatic despre degringolada tinerei generaţii aflată în căutarea de soluţii existenţiale. O temă specială, viaţa “homeleşilor”, cei care trăiesc fără de casă la periferia societăţii o abordează în actualul său text, Maria Manolescu. Este o relatare tragică, inspirată dintr-un fapt real, expusă însă, şubred sub aspect dramatic. Personajele centrale sunt Maria (Mihaela Rădescu) suferindă psihic şi Ioan (Mihai Gruia Sandu), preot se pare cândva, ajunşi homeleşi, care îşi caută cu disperare comunicarea cu lumea şi chiar iubirea. Cei doi se întâlnesc cu Rafa (Viorel Cojanu),
Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
Poveste din toate iernile - Ca pe tine însuți de Oana Stoica sursa: AgendaLiterNet
Nu mă atinge. Vocea sună poruncitor şi temător deopotrivă. Refuzul tandreţii, al compasiunii, al afectivităţii de orice fel e categoric. În plus, atingerea e murdară. "Când îl atingi pe celălalt iei şi ce nu vrei de la el, păduchii, putoarea, moartea." Nu mă atinge. Nu vreau să simt. Nu pot să simt. Nu suport să simt.
Spectacolul lui Radu Apostol, Ca pe tine însuţi începe de la statistică. În fiecare iarnă mor în Bucureşti în medie 300 de oameni ai străzii. Mor de frig, de boală, de foame. În spatele fiecărui om este o poveste şi plecând de la fapte reale (www.capetineinsuti.ro), Maria Manolescu a scris o piesă. Lucrată în stilul dramAcum, împreună cu regizorul, piesa a lăsat în urmă statistica şi a ajuns în mijlocul sentimentelor. Umanul a înlocuit socialul, cifrele au devenit indivizi.
Te iubesc deci te alung
Aceasta este povestea lui Ioan, a Mariei şi a lui Rafa, Rafael, arhanghelul iubirii şi al vindecării, adică de ce are omenirea
Citeste tot pe AgendaLiterNet
Celălalt eu de Oana STOICA sursa: Dilema Veche
În epoca post Hristos, teoria Sfîntului Pavel conform căreia “dacă dragoste nu am, nimic nu sînt” a funcţionat ca axiomă. De nedemonstrat. De necontestat. Nu ştiu dacă Sfîntul Pavel mai are dreptate astăzi. Între psihanaliza lui Freud şi gîndirea pozitivă, dragostea şi-a pierdut identitatea. Dacă ţi se întîmplă, nici nu o mai recunoşti. În spectacolul Teatrului Foarte Mic, Ca pe tine însuţi, dramaturgul Maria Manolescu inventează o poveste de dragoste pe dos, cu un limbaj propriu şi cu reguli drastice. Ţelul suprem este neiubirea, în fapt, refuzul dependenţei. Asta întrucît dragostea este generatoare de durere, iar suferinţa este indezirabilă din cauză că îţi aminteşte că eşti viu. Şi a fi viu e un lucru complicat în zilele noastre.
Ca pe tine însuţi este o parabolă cu tentă biblică. Doi vagabonzi refac traseul lui Moise într-un plan afectiv. Îşi stabilesc o „tablă” a legilor eminamente negativă: să nu minţi,
Citeste tot pe Dilema Veche
“Ca pe tine insuti”, o poveste de iubire mascata de Cristina Mitrea sursa: 4arte.ro
Dupa ce am vazut piesa “Ca pe tine insuti”, de Maria Manolescu, la Teatrul Foarte Mic, pe 18 decembrie, am inceput sa-mi pun intrebari, pentru a ajunge la adevar: sa fi fost doar un spectacol despre oamenii strazii (zisi si homelesi)? Cu siguranta nu. Sa fi fost o parabola despre ura si violenta? Nici pomeneala. Sau o poveste despre iubire mascata, nevoia de afectiune si de empatie? Am decis ca ultima varianta e cea mai adecvata.

Statisticile arata ca in fiecare iarna, in capitala europeana Bucuresti, mor in jur de 300 de oameni ai strazii, situatie pe care o subliniaza si “corul homelesilor”, interpretat cu mare finete de Bobo de la Fara Zahar. Maria (Mihaela Radescu) si Ioan (Mihai Gruia Sandu) sunt doi oameni fara adapost care nu au de gand sa le dea satisfactie jurnalistilor si nici strainilor (milosi din fire sau de circumstanta) murind inghetati, ci se incurajeaza reciproc sa supravietuiasca pana la primavara: “… pentru ca daca te omori acum, o sa fii unul din cei
Citeste tot pe 4arte.ro
Manual de reguli pentru înghețul afectiv de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
Are tot ce-i trebuie unei femei: e caldă, nesigură, plină de sexualitate și de compasiune. Duce cu ea povara unui avort. Are întregul set de deziderate feminine: visează la o căsuță cu doi copii și își dorește să îmbătrînească lîngă omul iubit. Dar lumea în care trăiește, a celor fără adăpost, funcționează după un aparat de reguli întru totul contrar. Deviza acesteia: „Nimeni nu înseamnă nimic pentru nimeni”. Lumea văzută de Maria Manolescu, a cărei piesă, „Ca pe tine însuți”, se joacă la Teatrul Foarte Mic, în regia lui Radu Apostol, a constatat că afecțiunea nu aduce decît încurcături fără rost. Drept pentru care își inversează polii: de la iubirea creștină pentru aproape - la o proclamată indiferență față de oricine; de la dragoste - la sex fără suplimente afective. Rețeta echivalează cu lipsa oricărui atașament. Pe scurt, cu ghețarul afectiv. Lecția supraviețuirii e clară: nu te legi, dar nici nu suferi!
Citeste tot pe Art Act Magazine
”Ca pe tine însuți”, o altfel de cronica de Mirela Petre sursa: Exercitiu de sinceritate
Era o vreme când Radu Apostol era o revelație a teatrului nou ce sa forma ca o alternativă la clasic si prafuit; era o vreme cand acelasi Apostol era considerat unul dintre liderii acestui nou curent; era o vreme cand Woyzeck-ul de la Braila rasturna prejudecati si impunea noi standarde de montare si creatie teatrala.
Purtata de astfel de ganduri si de amintiri dragi, am pornit catre Teatrul Foarte Mic, pentru o reintalnire cu trei nume dragi mie: Radu Apostol - regizorul, Viorel Cojanu - actorul - si Bobo - performer-ul. A fost ca o intalnire cu niste prieteni dragi, pe care nu i-ai mai vazut de mult: tremuri de nerabdarea de a-i descoperi asa cum au devenit intre timp, te bucuri sincer cand observi ca multe dintre lucrurile pe care le aveati in comun nu s-au pierdut si te simti pregatit sa luati lucrurile de unde au ramas si sa le duceti mai departe.
Citeste tot pe Exercitiu de sinceritate
Dintre toate nefericirile, părăsirea otrăveşte cel mai tare de Alexandra Tanase sursa: brainwash
Puţini ştiu, dar în Bucureşti a nins prima oară duminică, pe scena Teatrului Foarte Mic, în cadrul piesei „Ca pe tine însuţi”, despre care am ezitat mult dacă să scriu sau nu, deşi senzaţiile se află încă acolo, bine impregnate în ţesuturi şi memorie. Subiectul e unul simplu, în aparenţă – viaţa oamenilor fără casă,regulile după care trăiesc, ideile pe care le schimbă; însă ce surprinde este de fapt povestea din spatele concretului.
Decorul este aproape de basm, strat de zăpadă, fulgi căzând alene de undeva de la etaj, o lună schimbătoare, când grăsună şi galbenă, când un arc de cerc palid, roiuri de fluturi,marcând şi mai clar discrepanţa dintre peisaj şi oamenii ce îşi trăiesc viaţa acolo.
Realitatea e simplă, crudă şi statistică : „ În fiecare iarnă în Bucureşti mor 300 de oameni fără adăpost.”
Citeste tot pe brainwash
Poveşti de iarnă de Alice Georgescu sursa: Dilema Veche
La fel cum, ieşind, o zi mai tîrziu, de la Teatrul Foarte Mic, încercam să-mi închipui ce şi cît ar regăsi din viaţa lor „homeleşii“ bucureşteni în spectacolul pe care tocmai îl văzusem: Ca pe tine însuţi de Maria Manolescu, pus în scenă de Radu Apostol. Căci despre nişte „homeleşi“ este vorba atît în piesă cît şi în songurile (le numesc aşa pentru că efectul brechtian e scontat) compuse şi interpretate, în completarea „acţiunii“ şi ca un contrapunct al ei, de Bogdan Burlăcianu. Greu de spus. „...în fiecare iarnă în Bucureşti mor 300 de persoane fără adăpost. Mor în linişte, în zăpadă şi în singurătate absolută. Între noi. (...) Bonus: o foarte tristă poveste de dragoste“, zice poetic tînăra autoare pe cartonaşul-program al montării, încercînd să dea adîncime socială acestei istorii cu doi vagabonzi „de meserie“ (o femeie încă tînără şi instabilă psihic şi un fost preot pe cale să
Citeste tot pe Dilema Veche
Prețul fidelității de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Când, în urmă cu vreo zece ani, a făcut primii pași în profesia de regizor, Radu Apostol a fost socotit o mare speranță. Aproape o certitudine a generației așteptate. A primit ori a fost nominalizat la premii, a fost îmbrățișat, uneori cam până la sufocare, de critică, a fost invitat la emisiuni de televiziune. Despre câteva dintre spectacolele ce i-au purtat semnătura s-a scris mult, cu entuziasm, un entuziasm nu fără temei fiindcă Acasă ori Drept ca o linie de la Teatrul Maria Filotti din Brăila, conțineau numeroase indicii că Radu Apostol e un artist adevărat. Numai că și un artist adevărat, așa cum cred în continuare că este Radu Apostol, nu e scutit de eșecuri. De un astfel de eșec a avut parte, când se aștepta mai puțin, tânărul regizor tot la Brăila când nu i-a prea ieșit, mai cinstit spus nu i-a ieșit deloc Woyzeck. Ceva s-a întâmplat atunci, Radu Apostol a trecut greu peste accidentul cu pricina și i-a trebuit ceva timp până să se regăsească și să revină în teatre. Nu a mai avut însă parte de succesul din anii debutului, cel mai semnificativ dintre spectacolele sale de după Woyzeck fiind cel cu Autobahn de la Teatrul Național din Timi șoara. Un spectacol onorabil, dar nu mai mult. Regizorul se numără printre membrii fondatori ai mișcării DramAcum căreia i-a rămas fidel, în pofida rezultatelor destul de amestecate ale inițiativei. Tot la fel cum se pare că i-a rămas fidel și Mariei Manolescu, căreia, iată, că îi înscenează acum un al doilea text, după With a little help from my friends, început la Teatrul Luceafărul și terminat în 2007 la Naționalul ieșean.
Piesa e un produs literaroteatral debil. Spune leneș, fără vlagă, povestea a doi homless-i autentici, un El (Ioan) și o Ea (Maria), cărora li se alătură la un moment dat un tânăr cu porniri suicidare (Rafa). Istoria, petrecută într-o iarnă troienită, e doar aparent, e fals, declarativ-agitată, în fapt cum nu se poate mai previzibilă. Între Maria și Rafa pare a se închega o poveste de dragoste ce se încheie pe neașteptate, la fel de pe neașteptate cum Rafa își abandonează prietenii de o iarnă, spre a regăsi viața așezată, atât cât poate fi așezată existența unui om mereu sâcâit de apeluri telefonice. Iar când, primăvara, tânărul vine să își revadă fosta iubită află-cum altfel? - că aceasta a murit, totul luând alura unui love story năclăit. O recomandare anonimă inserată în caietul de sală al Festivalului de teatru Pledez pentru tine(ri) de la Piatra Neamț, unde am văzut spectacolul, recomandare pusă la dispoziția gazdelor de Teatrul Foarte Mic, producătorul montării, ne încredințează că povestea conține sublime accente ale magicului, ale fantasticului din spatele banalității faptului cotidian, ale poeziei brutale și ale muzicalității străzii. Dacă nu am găsit nici în textul Mariei Manolescu, dar nici în spectacolul lui Radu Apostol, sublimul, magicul, fantasticul și poezia promise, am fost, în schimb, copleșiți dar și enervați de supraoferta de banal întins pe durata a vreo șapte-opt secvențe, cărora cu greu li se poate identifica factorul coagulant intrinsec. Cântecele frumoase, cântate cu talent de Bogdan Burlăcianu, mai leagă cât de cât secvențele între ele și încurajează spectatorii care, altminteri, au parte de un supliciu întins pe durata a aproape două ore. Nici Radu Apostol, nici actorii Mihai Gruia Sandu, Mihaela Rădescu și Viorel Cojanu nu au identificat mijloacele apte să compenseze lipsa de dramatism autentic a piesei scrise de Maria Manolescu (un text artificial, fără vlagă, făcut dintr-o mulțime de vorbe, însă complet nul din punct de vedere teatral). Iar dacă nici acum Radu Apostol nu ni se înfățișează la forma artistică de odinioară e, poate, și fiindcă plătește prețul fidelității față de scrisul Mariei Manolescu, o autoare care mai are multe de învățat până a fi un scriitor valid de literatură dramatică.
O iarnă cu tine însuţi (FEST-FDR, ziua 6) de Paul Boca sursa: Art Act Magazine
E un umor ascuns şi amar în toată piesa, o comedie umană în starea ei cea mai pură. Pe plapuma de zăpadă din faţa noastră, gândită de scenograful Adrian Cristea, are loc frumoasa întâlnire dintre umbrela veşnicului „Nu mă atinge!” al lui Ioan şi maşina de descusut sentimente a Mariei. Gândită sub formă de tablouri care capătă titluri-cuvinte proiectate pe ecranul din spatele scenei, despărţite de muzica ludic-macabră a lui Bogdan Burlăcianu (Bobo de la trupa Făra Zahăr), piesa are efectul unei nopţi petrecute de unul singur într-o catedrală gotică, combinată cu o lectură dintr-un, poate, Bohumil Hrabal. Umanitatea aceea dulceagă, dar niciodată melodramatică a lucrului mic, a detaliului bolnav plasat într-o lume alienată în care funcţionează perfect după regulile ei interne: un copil care se uită în pământ şi bate rar într-o tobă de tinichea, un clopoţel care sună în răstimpuri, bătut de vânt, pe terasa unei case din mijlocul
Citeste tot pe Art Act Magazine
Homeless, caut dialog de Andra Dumitrescu sursa: Saptamana financiara
Pe Maria Manolescu, dramaturg, am avut prilejul să o regăsesc pe scena Teatrului Mic acum vreo trei stagiuni cu spectacolul „Sado Maso Blues Bar” regizat de Gianina Cărbunariu. De fiecare dată am simţit-o apropiată de teme dramatice ale prezentului. Dacă atunci era preocupată de tânăra generaţie confruntată cu probleme existenţiale, în spectacolul „Ca pe tine însuţi”, de la Teatrul Foarte Mic, este prezentă o lume pe lângă care trecem de cele mai multe ori fără să încercăm să o înţelegem. Cea a oamenilor străzii. O poveste de iarnă spusă cu realism, cu tristeţe şi în acelaşi timp cu mesaj către semenii care îi abandonează conştient şi despre violenţa fără de cuvinte a societăţii. Trei personaje, Maria - afectată de probleme de natură psihică, Ioan - fost preot, se pare, indivizi ajunşi ai nimănui, lipsiţi de adăpost, încearcă din toate puterile să comunice cu lumea, sunt chiar în căutarea iubirii.
Citeste tot pe Saptamana financiara
Recenzie: Ca pe tine însuți– Teatrul foarte mic de Andrei Vornicu sursa: Metropolis online
În fiecare iarnă-n Bucureeești/ Mor trei sute de homeleeeeși...
Sub acest slogan se desfășoară spectacolul Ca pe tine însuți, doar că grupul generic de trei sute de oameni fără adăpost sunt reprezentați aici de un cuplu trecut de vârsta a doua, care își consumă bizara relație erotică sub cascadele de zăpadă ce se revarsă pe scenă pe toată durata reprezentației. Mihai Gruia Sandu e Ioan, un preot excomunicat din forul Bisericii, care își consumă păcatele printr-o atitudine ascetică intransigentă, iar Mihaela Rădescu e iubita lui platonică, Maria, (pe care totuși o iubește „Ca pe mine însumi“) ce își ascunde penitența în spatele nebuniei și a „violenței extreme“ pe care încearcă să o practice, fără succes. Existența lor comună atinge paroxismul din decembrie până în martie – în iarnă –, când instinctul de supraviețuire se acutizează și fiecare anotimp hibernal depășit cu succes echivalează cu o mântuire.
Citeste tot pe Metropolis online
Ca pe tine însuți sau despre homleși pe bune de Constantin Balasoiu sursa: Contributors.ro
‘Ca pe tine însuți’ nu e chiar o piesă veselă (sub nicio formă să nu vă asteptați la ceva tragic) și în niciun caz comodă. Lecția e că lumea asta trăiește lângă noi, printre noi sau sub noi, dar în mod evident fără noi și oarecum în ciuda noastră: nu e nimic mai neplăcut, nu-i așa, decât să te așezi fără să știi în autobuz lângă un homeless sau să te lovești de o mână întinsă la un colț care cere.

Pentru cine nu știe, Ca pe tine însuți e piesa Mariei Manolescu (aici) de la Teatrul Foarte Mic, în regia lui Radu Apostol. Mi se pare o idee excelentă că piesa se joacă sâmbătă, 18 februarie. Nu trebuie să mă explic prea mult, la ora la care scriu codul portocaliu de ninsori a fost ridicat de mai multe ore, iar Europa raportează peste 600 de decese sub impactul direct al iernii și gerului; cca 13% din ele doar în România, cea mai mare cifra de decese din Balcani. Cifra trebuie să fie evident în creștere. Bucureștiul are
Citeste tot pe Contributors.ro
Inedit. Spectacol de teatru-documentar „Între două pastile“ de sursa: România liberă
Pornind de la experienţa creatoarei Cinty Ionescu cu depresia, dar experiențele multor oameni pe care aceasta i-a intervievat, „Între două pastile“ este un spectacol de teatru multimedia care îmbină dramatizări ale unor poveşti adevărate cu fragmente din interviuri, cu momente filmate şi trăite în spital şi cu elemente de realitate augmentată, folosită pentru prima dată într-un spectacol de teatru din România.
Premiera spectacolului are loc la POINT în cadrul Festivalului One World Romania. În cadrul aceluiaşi festival, pe 21 martie va avea loc la MNAC Bucharest un eveniment-instalaţie cu elemente din spectacol.
Actorii Letiția Vlădescu şi Conrad Mericoffer interpretează şase pastile teatrale inspirate din mărturiile celor care au avut curajul şi generozitatea să împărtăşească experienţa lor. Poveştile, dramatizate de Maria Manolescu, sunt intercalate cu momente video ce redau experienţa video-designerului Cinty Ionescu din timpul
Citeste tot pe România liberă
„Ne e greu la toți, dar la fiecare altfel” de Luiza Vasiliu sursa: scena9
„Hai să vedem cum se vede când scot pistolul.”
Conrad întinde pistolul spre tâmpla depresiei, iar tâmpla explodează pe ecranul din spatele lui. Peste câteva zile, la premiera spectacolului „Între 2 pastile”, mâna lui Conrad și particulele din capul depresiei trebuie să se sincronizeze perfect. Cinty Ionescu, regizoare&video artist, face ultimele reglaje. Un actor în carne și oase repetă cu silueta unei femei (depresia), un personaj făcut din particule de realitate augmentată. E ultima scenă, piesa nu-i o tragedie, depresia se face bucăți-bucățele, există speranță. Ca-n viață.
În timpul premierei de la POINT, a nins pentru ultima dată anul ăsta. A început când noi eram deja înăuntru și s-a terminat cînd am ieșit de-acolo, puțin încurcați de durerea depresivilor, puțin întristați de singurătatea lor, puțin ușurați la gândul că cineva a făcut o piesă despre asta, suspendându-le, măcar temporar, singurătatea.
Citeste tot pe scena9

regizor caut piesa

Piese de Manolescu Maria

Biografie Manolescu Maria

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Manolescu Maria

Discutii:

regizorcautpiesa.ro

noutati

wiki