Piese de Mariana Mariana Starciuc

Geamul
Personajul monodramei este conştient că este un „om de hârtie”, dar, cu toate acestea, limitele livreşti nu-l împiedică să se îndrăgostească până la uitare de sine de fata „aşezată pe pervaz, cu notebook-ul în faţă”. Este, desigur, o dragoste nefericită. Nefericită pentru că el e infirm, fiind o victimă a unui accident de maşină, în urma căruia a rămas ţintuit pentru toată viaţa într-un „scaun cu rotile”. Din această cauză, acesta nu îndrăzneşte să-şi deschidă sufletul clocotind de patimi în faţa fetei care scrie la geam chiar piesa în care tânărul fără picioare trăieşte o mare dramă. Ca tot el să ne mărturisească pieziş că adevărul e complet altul, după care ne înşiră o altă istorie, precum că ar fi o progenitură a unei mame secretară de partid şi a unui tată savant dus cu pluta sau cu... mandolina, la care îi plăcea să „drăngăne noaptea întreagă”, ca, într-un final, să aflăm că ne-a pus bărbi şi de data asta, după care se apucă să ne ducă iar cu zăhărelul, zicându-ne că a întâlnit-o pe ea pe litoral, după ce aceasta „a apărut aşa... din senin, de nicăieri... din mare”. Când eram gata să luăm de bună această istorie, ne arată iar ciuca, lăsându-ne cu ochii în soare. Şi atunci cine ar fi el cu adevărat? „Sunt un rod al imaginaţiei ei”, ne spune chiar personajul, care de un singur lucru este sigur într-o lume vidată de identitate - că o iubeşte pe ea. (Dumitru Crudu)
Tără(z)boi
O frescă grăitoare asupra fenomenului conflictual care se găseşte peste tot şi care îi afectează de fiecare dată pe cei nevinovaţi, pe cei care nu caută să se războiască şi pe cei care se jertfesc pentru o cauză care le este cel puţin neclară. Mai precis, piesa acesteia vorbeşte despre starea beligerantă din spaţiul transnistrian din 1992 şi despre iureşul în care au fost prinşi atât simpli săteni, cât şi mercenarii din puşcăriile ruseşti, ambele tabere fiind la fel de năucite de un ţel care nu le aparţinea, dar în care au fost implicaţi fără voia lor.

Optiuni vizualizare

Biografie Mariana Mariana Starciuc 

+8 8voturi

Mariana Mariana Starciuc

Mariana Mariana Starciuc s-a nascut la data de in , Republica Moldova.


Cronici ale spectacolelor dupa texte de Mariana Mariana Starciuc

Discutii:

propune tema de discutie

  Aminteste-ti datele mele