regizor caut piesa

Piese de Marin Sorescu

adauga piesa

A treia țeapă

Un român şi un turc, traşi în ţeapă din porunca lui Vlad Țepeş, tăifăsuiesc în vârful parilor ascuţiţi, în timp ce alături o a treia ţeapă îşi aşteaptă locatarul.

Am zărit lumină

Există nervi

Ion îl are musafir pe Alin. Pe neaşteptate, intră un necunoscut, Profesorul, care confundă locuinţa cu un tren și care are o teorie despre necesitatea ca nervoşii oameni ai secolului XX să se autosugestioneze că sunt calmi; în acelaşi timp, el inspiră celor din jur o indefinibilă teroare, dându-le de înţeles că-şi notează orice replică mai nonconformistă . Apar şi două femei, confuziile comice, dar şi subînţelesurile, se înmulţesc, pentru ca în final Alin, îmbrăcat în poliţist, să vină să-i aresteze.

Iona

Înghițit de o balenă, Iona suferă o transformare sufletească uriașă. Confruntat cu limitarea, cu întemnițarea, ajunge sa descopere că nu mai poate accepta coordinate ale vieții care înainte I se păreau firești: jumătățile de măsură.

Matca

Piesă despre despre triumful şi continuarea vieţii. Izolaţi de restul lumii prin furia dezlănţuită a apelor, Irina şi tatăl ei, discută despre viaţă şi moarte. Irina mai aduce în viață un om - copilul ei, viaţă din care pleacă tatăl ei - Moşul. În cele din urmă, copilul Irinei, deasupra apelor dezlănţuite, preluat de multe mâini, simbolice mâini, continuă viaţa întreruptă pentru moment de o rătăcire a naturii.

Paracliserul

Personajul parcurge un itinerariu spiritual, cu etape iniţiatice strict necesare pentru decodificarea simbolurilor multiple ale lumii în care a intrat fără voia sa. El îşi revelă adevăruri despre sine însuşi, învaţă să îşi însuşească rolul în această lume şi să își accepte propriul destin.

Pluta meduzei

Piesa este dominată de un fel de copac jumulit spre vârful căruia oamenii încearcă să ajungă cu ajutorul unei rachete, alcătuite din vechituri. Pentru aceste experimente spaţiale este folosit câte un om de sacrificiu, Căţărătorul, supravegheat cu stricteţe şi în mare măsură manipulat de un grup de inşi autoritari, care niciodată nu s-ar oferi, ei înşişi, să efectueze zborul. Ori de câte ori racheta explodează, se dă câte un comunicat solemn în legătură cu accidentul şi Căţărătorul este declarat erou. În partea a doua a piesei, aparatul de zbor îl reprezintă ,un fel de balon din mai mulţi saci cârpiţi" şi personajele dispar unul după altul din cauza unor trape prevăzute cu dinamită pe care le construiseră dintr-un absurd elan războinic.

Răceala

Textul se referă la luptele de apărare ale românilor împotriva turcilor în timpul domniei lui Vlad Ţepeş, darautorul își permite multe libertăși artistice. Astfel, curtea bizantină este reprezentată prin mai mulţi demnitari închişi într-o cuşcă remorcată la căruţa lui Mohamed al II-lea, sultanul turcilor. După ce armata otomană trece Dunărea, îşi face apariţia un văcar din ale cărui vaci - un fel de manechine uriaşe - ies pe neaşteptate mai mulţi ostaşi români.

Setea muntelui de sare

• ordoneaza:
• alfabetic
• cea mai recent adaugata
• cea mai discutata
• cea mai votata

Biografie Marin Sorescu 

editeaza

• 1
• 2

Cronici ale spectacolelor dupa texte de Marin Sorescu

• O revalidare de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  În capitolul inspirat intitulat Conceptul Sorescu, din cartea Ora 19.30 (Editura Meridiane, Bucureşti, 1983), Valentin Silvestru făcea observaţia fundamentală potrivit căreia “originalitatea absolută a lui Marin Sorescu şi atributul de dramaturg fundamental decurg nu numai din factura operei dramatice, ci şi din calitatea sa de inventator”.
  Binecunoscutul critic, admirator şi promotor fervent al creaţiei soresciene, amintea în context că Sorescu e la noi creatorul “tragediei ontologice, al tragi-comediei istorice, al speciei moderne de dramă ritualică românească, al monodramei.” În Istoria dramaturgiei române contemporane (Editura Albatros, Bucureşti, 2000), Mircea Ghiţulescu insista şi el asupra originalităţii scrisului sorescian, socotind că dramaturgul e o “excepţie greu de inseriat.” De ce? Fiindcă “el atacă teme mari ca Blaga, în dicţiune ironică, asemenea lui Caragiale, într-un aliaj unic, profund şi pitoresc deopotrivă.
  Citeste tot pe Adevărul
• Intensităţi spaţiale în subteran de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  Între pereţii de sare din Salina Turda, o siluetă plutitoare îşi descompune umbrele cu gesturi calculate. Intermediar între corpul performerului şi imensitatea copleşitoare a spaţiului este sunetul, articulat ferm şi multiplicat prin ecourile cu efect de halucinaţie. Iona de Marin Sorescu, în regia Mihaelei Panainte, este o punere în scenă care l-ar fi făcut fericit pe Artaud, cel bântuit de "domeniul secret" al teatrului. Corp-hieroglifă, poezie în spaţiu, materialitate infiltrată visceral în actul teatral, destăinuiri ritualice, gesturi în acord cu rostirea, cuvântul redus la esenţă - toate aceste semne caracteristice ale teatrului artaudian sunt cu prisosinţă prezente în spectacolul al cărui protagonist este actorul Florin Vidamski.
  Produs de Teatrul Sala Mică din Cluj-Napoca, Iona este mult mai mult decât o propunere inedită din punctul de vedere al realizării. Din contră, a produce o montare într-un cadru natural este un risc care îl obligă
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Iona sau drumul spre casă de Loreta Popa sursa: Eliberart.ro
  Pe Iona l-am descoperit datorită lecturilor școlare și mărturisesc că m-a cucerit imediat. Traseul pe care îl parcurge acest personaj pentru a se regăsi este de-a dreptul impresionant. Așa că, odată ce l-am cunoscut în scris, mi-am dorit nespus să-l văd în carne și oase, ceea ce s-a și întâmplat, de altfel, la Salina Turda.
  Regizoarea Mihaela Panainte a avut ingenioasa idee să-l aducă pe Iona în mediul său: inima salinei. Am coborât aproximativ douăzeci și șase de etaje, ne-am luat frumos câte un ceai și am așteptat să-nceapă spectacolul. Atmosfera era exact așa cum îmi imaginasem c-ar putea să fie: aer îmbibat cu miros de sare, apă, apă, apă, senzația aceea că te afli în „pântecele pământului”… Pe chipurile spectatorilor se putea citi curiozitatea.
  Se face liniște. Iona (Florin Vidamski) își face apariția, vâslind pe o plută, imagine care va avea ulterior o încărcătură simbolică extraordinară. Îl privesc cu un oarecare
  Citeste tot pe Eliberart.ro
• Setea muntelui de sare ostoită prin teatru de Sebastian Mihail sursa: Agenda LiterNet
  Nu am cum s-o spun altfel decît aşa: am fost pînă la Salina Turda - via Cluj - să văd o piesă de teatru. Simplu. Dar nu orice piesă, ci Iona lui Marin Sorescu. Pe drum am avut timp să-mi reîmprospătez textul în memorie, dar şi să meditez pe marginea lui. N-am putut să nu mă duc cu gîndul la: Joseph Campbell şi la asemănarea găsită de el între povestea lui Iona şi mitul lui Ghilgameş; la piesa de teatru a polonezului Sławomir Mrożek, În largul mării, sau chiar la Buzunarul cu pâine al lui Vişniec.
  Interpretarea biblică
  Textul "clasic", adică cel biblic, ni-l prezintă pe Iona ca profet al lui Dumnezeu, dar care fuge în primă instanţă de sarcina sa de a duce cuvântul Domnului în cetatea Ninive. Un fel de rebel în căutarea adevărului absolut şi al unui Dumnezeu care să-i fie pe plac. Eşuează des în predicţiile sale profetice, ridică glasul împotriva Domnului şi pe ansamblu e cam supărăcios şi depresiv. E cale destul de lungă până
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Iona sau Răzbirea spre lumină de Cristina Chirvasie sursa: Revista Teatrală Radio
  Recunosc. Îmi place dramaturgia soresciană. Şi, mai cu seamă, primul dintre cele douăsprezece texte dramatice ale lui Sorescu. Spun asta având câteva motive teatrale şi alte câteva pretexte sentimentale. Motivele teatrale? Semnele scenice, limbajul care ţine mai mult de simbolic, decât de indicial, şi contextele dramatice. Pretextele „aproape sentimentale”? Ţin mai mult de memorialistica alcătuirii mele. Pentru că am avut bucuria de a vedea trei dintre personajele pieselor care compun trilogia Setea muntelui de sare în interpretări de care m-am ataşat vital. Minunata actriţă Leopoldina Bălănuţă care, pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, a întruchipat în chip desăvârşit personajul Irina din Matca. Radu Iţcuş care, pe una dintre scenele Naţionalului bucureştean, în plin festival, l-a animat excepţional pe Iona. Damian Crâşmaru care pe aceeaşi scenă a Naţionalului a creat din detalii remarcabile „un” Paracliser memorabil.
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• Iona – Tragedie în 4 tablouri de Marin Sorescu de Ianolia sursa: funions.ro
  Iona – Tragedie în 4 tablouri de Marin Sorescu, este punerea în scenă a piesei de teatru Iona de Marin Sorescu. Îmi amintesc modul în care am devorat-o în ultimul an de liceu. Am citit-o de trei ori într-un interval scurt şi încă îmi amintesc multe dintre replici. Am lăcrimat, mult, la fiecare lecturare. În timpul piesei, văzând genialitatea, puterea de muncă, determinarea şi fragilitatea fizicului uman, am lăcrimat amar şi mi-am promis, mie însămi, să merg mai des la evenimente culturale şi să le promovez mai mult.
  „Îmi vine pe limbă să spun că Iona sunt eu… Iona este omul în condiţia lui umană, în faţa vieţii şi în faţa morţii.” Marin Sorescu
  Sala era, în ziua în care eu am urmărit spectacolul, plină de liceeni. Cumva m-am gândit, involuntar, la cât de puţin ne respectăm artiştii, actorii, oamenii care îşi dedică viaţa pentru a ne deschide inimile, ochii sau a ne descreţi frunţile şi aşa apăsate de problemele vieţii.
  Citeste tot pe funions.ro
• Eul creator care transcende moartea de Mircea Morariu sursa: Yorick
  La aflarea veștii că un regizor de importanța și de anvergura intelectuală a lui Tompa Gábor a luat decizia de a pune în scenă celebrul monolog dramatic Iona de Marin Sorescu, mi-am pus instantaneu întrebarea ce relevanță ar mai putea avea în contextul vieții teatrale actuale, adică din anul 2000 încoace, scrierile unuia dintre cei mai respectați și chiar jucați autori de literatură dramatică de dinainte de decembrie 1989.
  Site-ul Regizor caut piesă înregistrează opt titluri din creația autorului, dintre care Setea muntelui de sare denumește întreaga trilogie soresciană (Iona, Paracliserul, Matca) reprezentată într-un spectacol de la U.N.A.T.C. Titluri care au figurat de atunci și până astăzi în repertorii. În conformitate cu datele furnizate de sus-menționatul site Există nervi ­ar fi avut parte doar de o singură punere în scenă, la Naționalul craiovean, Paracliserul ar fi beneficiat de un spectacol la Teatrul Național din Târgu Mureș,
  Citeste tot pe Yorick
• Iona și demonii (angelici) ai lui Gábor Tompa (I) de Nona Rapotan sursa: BookHub
  Sons of a Bitch de Saulius Šaltenis, în regia lui Eimuntas Nekrošius, văzut în Festivalul Internațional Interferențe (Teatrul Maghiar de Stat Cluj) astă-toamnă m-a dus cu gândul la faptul că nimeni nu știe să moară. Ideea o regăsim și în Iona lui Marin Sorescu, numai că, spre deosebire de spectacolul lituanianului care, între timp, s-a transformat într-un veritabil testament artistic al acestuia, Iona, piesa soresciană foarte des invocată, dar prea puțin citită și montată în ultimii ani, mută accentul pe viață. Iona nu ne învață să murim, ci să trăim. Lui Gábor Tompa îi place viața și își ia tot timpul din lume ca să ne arate și nouă, celor din sală, cât de frumoasă este, dacă știm să o și trăim. Iar a trăi frumos devine crez artistic la Tompa, unul pe care-l cultivă îndelung și care rodește de la o montare la alta.
  Scena de un alb imaculat, obsedant de alb; cubul cu un al patrulea perete foarte prezent, deși deloc existent
  Citeste tot pe BookHub
• ”IONA“ – Un spectacol despre condiția artistului în lume de Maria Capelos sursa: România liberă
  Subintitulată de Marin Sorescu „tragedie în patru tablouri“, „Iona“, piesa lui de
  debut, a fost publicată în 1968 și face parte, alături de „Paracliserul“ și „Matca“, din Trilogia intitulată „Setea muntelui de sare“. Spre deosebire de personajul biblic, pescarul solitar al lui Sorescu nu poartă pe umeri nicio vină și niciun păcat. El va fi înghițit de un pește uriaș încă de la început și fiecare evadare din burta peștelui îl va duce într-o burtă și mai mare, închisoare după închisoare, la infinit, condiție a existenței umane.
  În viziunea regizorului Tompa Gabor, „Iona“ devine un spectacol poetic, în care muzica Adei Milea creează un univers aparte, ce combină absurdul tragic și umorul. O minunată meditație asupra vieții și a morții, asupra universului, «Iona» vorbește, în ultimă instanță, despre libertate, despre creație și despre condiția artistului.
  Dar, în același timp, este o discuție despre omul
  Citeste tot pe România liberă
• Mai "Exista nervi" la Craiova de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  O piesa "fitilista" a lui Marin Sorescu se joaca la teatrul care-i poarta numele, la Craiova. "Exista nervi" a fost scrisa in 1964 si are replici despre care nu-ti vine sa crezi ca au fost scrise atunci sau, mai bine zis, ca au putut sa apara, ba sa fie si rostite, pe scene din Bucuresti, in vremea regimului comunist. Povestea e aceea a invaziei spatiului de intimitate al cetateanului de catre un iluzoriu profesor, care se comporta in mod evident ca un spion, am zice azi, un securist, am fi zis atunci si mai spunem si aziaceia dintre noi care au trait epoca.
  I se spune posesorului apartamentului ca apartamentul sau nu e un apartament, ci un compartiment de tren, acesta, impreuna cu amicul sau aflat in vizita la el, n-au incotro si accepta, iar de aici totul devine posibil. Schimbul de replici dezvaluie treptat infailibilitatea "profesorului", apoi se transforma in interogatoriu, pentru a sfarsi prin a avea caracteristicile unui proces. Marin Sorescu se dovedeste si in aceasta piesa
  Citeste tot pe România Liberă
• Securişti cu vedere la geam de Cristina Rusiecki sursa: Adevărul
  Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova iese la rampă cu un spectacol despre dictatură: Există nervi de Marin Sorescu în regia lui Kincses Elemer.
  Interzisă acum 25 de ani, la acelaşi teatru, montarea poate vorbi azi în libertate despre ideologizarea masivă, despre mecanismele torturii psihologice din perioada comunistă, despre balansul diabolic calculat între coerciţie, ispită controlată şi permanenta inducere a sugestiei că mintea celui în cauză - obiectul pe care se aplică propaganda -, nu mai funcţionează bine. Privind scena românească, dar şi străină din ultimul an, s-ar putea spune că spectacolul de la Craiova face parte dintr-o adevărată direcţie care încearcă să expieze perioada dinainte de "89. Montările cu piesele lui Matei Vişniec o demonstrează: Richard III nu se mai face, pus în scenă, în ultimul an, la "Bulandra", dar şi la "Nottara", Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, producţie din Franţa invitată
  Citeste tot pe Adevărul
• „Setea” muntelui de sare şi a regizorului de inspiraţie de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Ambiţia e o calitate. Una cu atât mai valoroasă pentru un tânăr absolvent al unui masterat de teatru. În cei trei ani de studiu ai ciclului de licenţă ţi se spune că acum e momentul să greşeşti; să încerci, să fii creativ şi să ai curaj. După această primă etapă ar fi de aşteptat ca următorii doi ani să reprezinte saltul calitativ mult aşteptat de la inocenţă şi timiditate către profesionalism, încredere şi verticalitate artistică.
  Vizionând spectacolul „Setea” după „Setea muntelui de sare” de Marin Sorescu nu mai sunt la fel de sigură de miza celor doi ani petrecuţi în calitate de masterand al UNATC. Când alegi să montezi un spectacol alcătuit din trei monoloage atât de cunoscute în istoria teatrului românesc îţi asumi riscul de a crea aşteptări; în special când publicul spectator e unul avizat, cu pretenţii, fiind vorba mai ales de profesori şi colegi studenţi. Ambiţitia a fost mare într-adevăr. Experimentul,
  Citeste tot pe Yorick

Discutii:

propune tema de discutie